Steaua, 1973 (Anul 24, nr. 1-24)

1973-01-01 / nr. 1

acoperiş cu demoni Leonida Neamţu ADRIAN MOCANU ÎNCHISE FEREASTRA, şi intero­gatoriul lui Philip the Morlay începu. — Prima întrebare: domnule Filip Morariu, fumezi? Ce? — Prefer Phillip Moriss. — Mă aşteptam. Pot să-ţi ofer Benson. — Mă voi mulţumi şi cu astea! Marele Ex (facem aluzie la multele presupuse meserii ale lui Morlay, „spi­on“, gigolo, puşcăriaş, contabil, etc.) purta haină albă de bufet, cămaşă albă, cravată bleu. Smocurile de păr de pe craniul bronzat, orînduite alandala, erau şi ele albe. Proteza de pe maxilarul superior era puţin gălbuie. Dinţii de jos erau originali, şi albi. — Rezolvată fiind problema fumatului, altele mai di­ficile nu cred că vom avea, zîmbi colonelul, şi multe riduri subţiri se iviră brusc împrejurul ochilor, imprevizibile ca şi canalele de pe Marte. — Am şi eu o întrebare, zise dl. Filip Morariu, suflînd fumul, cu aerul satisfăcut al unui şarpe care pleacă în concediu. — Dar, formuleaz-o! Nu te sfii! — D-ta, trebuie că eşti sau un mare om, sau un formi­dabil farseur, rosti printre dinţi, mijindu-şi ochii Marele Ex. — Asta este constatarea unei alternative, iar nu o întrebare. — Iar ceea ce ați spus dv., e pur și simplu o consta­tare. întrebarea mea e alta: de ce nu văd un stenograf? Adrian Mocanu dădu capul pe spate și rîse. în birou era destul de răcoare, și cu toate că fereastra era de data asta închisă, de undeva din stradă se auzea un fel de poc-poc. — Ste-no-graf!! Colonelul pronunţă cuvîntul cu imensă superioritate. Un stenograf, nu e decît un om, supus ine­rentelor greşeli. Fii pe pace, d-le Morariu. Şi glumi, cu un aer serios. Cel puţin patru benzi de magnetofon înre­gistrează amabila noastră conversaţie. Primă — înregis­trează cuvintele. A doua, la fel — pentru siguranţă. Pen­tru cazul că prima ar lua-o razna. Magnetofonul nu e, şi el, decît un aparat... A treia, îţi înregistrează respiraţia, iar a patra — bătăile inimii, ca să aflu dacă încerci să strecori... mici inadvertenţe. — Ah, ah! Şi, oricine are parte de patru benzi? — Da de unde! Numai persoanele de vază. — Sunt onorat! Ce vreţi să aflaţi de la mine? — Aproape nimic. Ce ţi-a oferit baronul doctor von Halles (chirurg). SUBIECTUL, sau IDEEA? — Aud pentru prima dată acest nume ... şi acest titlu. — Cred. Şmecherul de von Halles nu se divulga des. Insă nu poți nega — mă și întreb cum ai face-o — că ai fost vesel aflînd că GENEROSUL oferă prin ziar, o idee. Că te-ai dus cît ai putut de repede s-o culegi. Te interesau ideile. — Pe care om nu-1 interesează ideile? — Așa?! înseamnă că la scara baronului era mare înghesuială! — Dar cum aţi ajuns la concluziile de mai sus? — Nimic mai simplu. Am tras concluzii citind cartea lui Clemențiu Dragomir. — Ah, idiotul! — Să nu uităm că „idiotul“ a fost găsit asasinat în casa d-tale! Marele Ex efectuă o strîmbătură de bursuc ultragiat. — Afacerea asta nu mă privește! Am un alibi inata­cabil. N-aș fi fost atît de neîndemînatic să ucid pe cineva în propria mea locuință. * Fragment din romanul cu același titlu, aflat sub tipar. — Dar ca să instalezi o momeală, și să pui pe altul să-l împuște, ai fi fost în stare. — Simplist, domnule colonel. Creierul lui Philip the Morlay e în stare de combinaţii ingenioase şi diabolice. Cred că dacă eu îi puneam gînd rău idiotului de scriitor, acesta ar fi dispărut pur și simplu, răspunse bătrînul maniac. , — Aveai toate motivele să-i pui gînd rău. — Cîtuși de puţin! Clemențiu Dragomir nu era decît un sărman neisprăvit, iar „afacerile“ mele din timpurile de demult nu mai interesează astăzi autoritățile. Nu m-a deranjat că a scris despre ele. — Dimpotrivă! Unele din afacerile d-tale mai vechi au devenit foarte actuale. Pretinzi că inscripția „Ultimul mesaj e în fesa dreaptă a Patriciei“, o datorezi unui necu­noscut pe care l-ai găzduit întîmplător într-o noapte fri­guroasă de iarnă... Pretinzi că n-ai auzit de von Halles. Și nici de IDEE nu te-ai folosit? — De idee m-am folosit cu mare succes, răspunse re­pede „regele spionilor“ cu un accent de sinceritate maxim, simţind că trei de nu, unul după altul, ar cam strica echilibrul. — Deci, în romanul său, Clemențiu Dragomir nu minte. — Nenorocitul ăla încurcă lucrurile, spuse Filip Mo­rariu, cu disprețul rotund al unui vampir sătul, față de victima sa, după ce s-a îmbuibat de sînge. Pe atunci m-am adresat redacţiei ziarului care a dat anunţul, însă acolo mi s-a spus doar să fac propunerea, „către GENEROS“ şi să las plicul. I-am scris deci GENEROSULUI că sunt pro­babil singurul din lume care pot pune în valoare o idee deşteaptă, i-am explicat că sunt „regele spionilor“ .. . — Și GENEROSUL era un fel de rege al spionilor ... unul real! — Cu atît mai amuzant... și, am notat adresa mea la sfîrșit. După un număr de zile — poate diavolul le-a numărat, eu nu, — primesc răspuns, de fapt o invitație... Marele Ex se întrerupse, năzui la o ţigară, A.M. îi întinse pachetul. E interesant ce povestesc? Il privi pe colonel, nu întîmplător, fiindcă de cîteva minute figura acestuia era acră ca o lămîie verde. — Nu tocmai, răspunse, și cu glasul lui ai fi putut reteza un arbore de cauciuc. Dar în meseria mea trebuie mereu să ascult tot felul de tîmpenii. — Nu sînteți tocmai politicos! La urma urmelor nu de bună voie am venit eu aici să ... — Haide spune ... Erai invitat — unde? — La „Vulturul“ un mic restaurant ţinut de Basă, care era în banda Corinnei. Mă aştepta un pahar mare cu coniac şi un domn brunet cu mustaţă neagră şi păr ondulat (von Halles avea o bogată colecţie de peruci şi mustăţi, îşi zise A. M.), care sorbi din băutură, zicînd: „Să-ţi confecţionezi o cutiuţă ...“ — O cutiuţă? întrebă A. M. — Da, şi eu m-am mirat, însă nu prea tare. — După ce te-ai mirat, ce ai mai făcut? — Am băut coniacul şi am ascultat ce mi-a zis omul. — Nu s-a recomandat? — De loc. Nici n-am insistat în acest sens. — Normal. După ce nu s-a recomandat, ce a mai zis? — Mi-a explicat pe îndelete cum trebuie să fie cutiuţa. Părea să-i acorde multă atenţie. Aproape tot timpul a vorbit numai despre cutiuţă. — Adevărat obsedat, comentă colonelul, lărgindu-și puţin cravata. Apoi stinse ţigara, deschise fereastra să mai iasă fumul şi privi cu atenție un punct la rădăcina nasului, între ochii lui Philip the Morlay, ca și cum ar fi 10

Next