Ţara Noastră, mai 1933 (Anul 11, nr. 305-322)
1933-05-03 / nr. 305
fÜlraÜ ^ - mmmEm • iigSf ABmm f wS lllll sí&ei ali Mm? «ff > raft JhB Isfne fPjfjft BaaBB fflSWHHK ^ . Jk ' i-îSț1 Bpi' *> ’*“*1j «-*’ . h-. .Jím nhxhHHH BMPiraa^ xwiSK USBmBKB iiimiiiuimiigit, Atenția opiniei noastre publice ,în aceste zile de frământări necontenite și de profunde amărăciuni colective, s’a bifurcat, vrând-nevrând, spre două direcții opuse. O adevărată caravană de reporteri ai gazetelor din Capitală, înarmați cu derula răbdare pentru a suporta transbordarea de la Timișul de Sus și îndeajuns de orientați asupra itinerarului destul de complicat pe care au fost nevoiți să-l urmeze, a luat drumul Sovatei, prin Sighișoara, prin Blaj și prin Târgul Mureș, ca să afle chiar lângă sărătura lacului, ce gândește d. Iuliu Maniu despre guvernarea d-lui Alex. Vaida. Problemă foarte însemnată a partidului de la putere, care, nu numai că nu-i în stare să stăpânească situația grea a țării, dar a devenit incapabil de a-și menține propria lui unitate. Șeful, izolat și inutil, plimbându-și acreala singurătăți sale sterile între țărmul Mării Mediterane și dealurile aride de la Bădărani, conspiră cu nepoții subt părul secular din livadă, scrie epistole pline de reproșuri amicilor rămași pe banca minsterială , caută, in resursele unui machiavelism campestru, mijlocul prin care ar putea să-și trântească în opoziție pe proprii săi tovarăși de luptă. Povestea, plină de ocoluri și de ascunzișuri, a acestei ranchiune personale, pare să pasioneze pe mulți dintre confrații noștri, care pun subt ochii cititorilor dornici de amănunte picante, fazele cele mai intime ale spălării rutelor național-țărăniste. Mai puțin subliniate de atenția presei politice dela noi au fost preocupările câtorva fruntași ai partidelor din opoziție, de a a. găsi deslegarea cea mai potrivită a crizei economice in care ne zbatem. In două întruniri publice destul de populare, d. C. Argetoianu, la Timișoara și d. Gr. Iuniian la Ploești, au examinat procesul necesar al lichidării trecutului, pentru a înlesni o înviorare a gospodării statului și o mai bună valorificare a producției muncii românești. D. C. Argetoianu, privind drept în față chestiunea datoriilor cari nu mai pot fi plătite, s’a declarat pentru o reducere a tuturor datoriilor, dând citire unui proect de lege, după care toate creanțele de orice natură, se reduc cu 65%, urmând ca restul de 35 la sută să fie plătit de datornici, în 30 ani, în rate anuale egale, cu o dobândă de 2% pe an. La rândul său, d. Gr. Iuntian, care și-a desvoltat în mai multe rânduri punctul său de vedere, a arătat că singura deslegare a crizei stă în restabilizarea eului. Președintele partidului național-țărănesc afirmă, că stabilizarea leului s’a făcut la un curs prea ridicat. Să redăm, deci, leului cursul porivit, să refacem echilibrul normal, asazi deranjat, între valoarea monedei noastre și bunurile puse in circulație. N’avem acum răgazul de a cerceta avantajele fiecăruia din cele două rețete propuse, după cum nici nu putem să facem vreo profeție asupra împrejurărilor politice, sortite să înlesnească realizarea uneia sau alteia din formulele aruncate în discuție. Dar, datoria noastră de eronicari atenți ai evenimentelor ne poruncește să constatăm o adâncă și caracteristică deosebire. Pe câtă vremei, conducătorii grupărilor din opoziție, predestinați prin natura lucrurilor la o acțiune negativă de critică, studiază problemele zilei și oferă soluții, pe când partidul de la putere, menit prin sarcina ce și-a luat-o, să găsească formule creatoare de guvernare, se pierde în agitații sterile, în mici intrigi și ridicole vanități. E o răsturnare desăvârșită de roluri» care arată absurditatea situației în care ne găsim. Guvernul actual, cu grijile pe cari se suportă și cu piedicile ce i se pun în cale de proprii săi susținători, nu numai că nu-i capabil să taie un orizont mai luminos pe căile viitorului, dar n’are la îndemâna niciun mijloc de a lichida, cel puțin, poverile trecutului. N’a găsit altceva de făcut, decât să amâne totul, să tergiverseze hotărîrea pe care trebuia s’o ia, să pertracteze cu el însuș, lăsând o lume întreagă, cu răsuflarea suspendată, neștiind ce aduce ziua de mâine. Provizoratul, într’adevăr, durează, dar această stare de Lucruri dăinuind, începe să devină primejdioasă. Săptămâna poeziei Dintre atâtea inutilități care încarcă vitrina actualității, desprindem un eveniment cu o semnificație ceva mai profunda, deși — suntem șipuri — cu un ecou, în public, ca și în anii trecuți, tot atât de șters: săptămâna poeziei. Oricum , inițiativa societății de radiodifuziune, chiar dacă am considera numai rezultatele abstracte, ideale, pe cari le-ar da, merită toate aplecatele omagii ale celor cari mai aftă un șipot incantatoriu în șoapta unnui vers o lumină rotundă în sfera unei poeme. O să fie, totuși, mai puțin o săptămână a sonetului ferm sau a odei și mai mult una a despletirilor inelegii treapte zile, pe traseul cărora cei mai de seamă lirici ai noștri vor încerca, în perindarea lor, să învie volumele de versuri din anticărie și sa reactualizeze umbrele precursorilor poeții,ei sunt singurii cari, cu harpa, ca Orfeu se mai sbuciuma să potolească , asprimea leilor de iiterat,j și nepăsarea lectorilor, adjiri curajoși și să recunoaștemcă poezia nu se mai citește. Pretutindeni, e ușor de explicat, criză de lirism. Despre ea a scris, recent, edteva înțelepte rânduri acel mag al sensibilității indiene care răspunde le frumosul, sonorul nume: Rabindra natur agore Poezia nu a murit. Poeia, a fost ucisă. De spiritul practic, imediat, al epocii, de sportivitatea exagerată care încarcă spiritul, cu mușchi cu totul antipoetici. Și evul mediu a fost, dacă vreți sportiv. „Tournoi"-urile acelui bătăios timp erau insă agrementate cu un prolog de menestreli Astăzi, iărine se reduc la roman. II cere publiculfi oferă scriitorii Poezia nu mai este cerută Poeții înșiși își ascund inspirațiile in orgoliti vrnui hermetism, neapreciat de cât de câțiva rafinați. Au rămas cu o singură mândrie: mândria de -a mu fi citiți Și de a nu fi înțeleși, Var poezia s’a și sinucis, „Căci sufletu-i o sabie sticloasă, Care trebuiește trasă. Să-i scânteie steJele’n luciu!...”. Cei mai mulți dintre actualii cântăreți români nu au mers cu timpul Vremurilor nouț nu le-au adus o revoltă nouă în luceafărul unei sălii noui. Fenomenului remarcabil de interior care nu i-a precedat descoperirea unor viziuni proaspete provenite din sesizarea unui puls social, altul astăzi, decât ori. Cântăreții s'au mulțumit, după lupta cea mare, să se bandajeze. Poetul sufere pentru ei, se lovește de durerile sale, se înfricoșează de fantoma sa, pe stradă Curge insă mulțimea, pe sub poduri mișunării zena, in patru colțuri ale lumii se aprind semafoare, semnalizând apariția unor continente necunoscute, cu un Levathan câtuși de puțin de felie. Frații intruvers să aprindă în această săptămână a poeziei o candelă de floare pe mormintele trubadurilor morții ți să capteze, apoi, sunetele metalelor de azi. Eugen JebelC3>nu J 4 Pagjíni 2 Lei om ncfosl: lella nani. 8 nra politice de la 1 an noa matepublice. Se disează, se fac calls o masă unde o mare bătălie, fica lor rezonauprejos. Ora 7,29 d. Iuliu Maniu a deschis un ochi, ora 7,32 d. Iuliu Maniu și-a deschis și pe celălalt, dar și l-a închis pe primul ora S fără 32 de secunde d. Iuliu Maniu s-a scărpinat in nas și a înghițit două mici paralepipede de slănină crudă. Ora 8, un minut și 37 secunde, d. Iuliu Maniu și-a măsurat un rest de salivă rămas de peste noapte lângă popile. In timpul înghițirii a schițat un surâs cu două sensuri Parcă i-ar fi venit să oticnească genul sau să răspundă reverențios la un salut amical. * Nu se știe precis. Fiziologiștii au luat cunoștință de unghiul de intersecție a liniei nariune, cu arcei bucal și se așteaptă concluziile expertizei. la ora 9 fx, d. Iuliu Maniu a primit pe d. Ion Mihalache și Mihai Popovici Îmbrăcați în costume de golf Demisul Ion Mihalache avea pe deasupra pantalonilor cadrilați cămașa electorală ceeace ii da un aer scoțian. . Și așa mai departe, o lungă și minuțioasă relatare a celor ce face d. Iuliu Maniu la Sovata. Prin urmare politica românească actuală are o singură preocupare. Să urmărească capriciile tomnatice ale celibatarului de la Bădăcin, sa ne pue în curent cu toate burducurile unui om a cărui politică nu a fost decât un lanț întreg de decepții populare și o criminală pieâecă in calea unui crez național. D. Iuliu Maniu, a apărut în arena politică grație unor circumstanțe naționale, ce erau mai presus de preocupările obișnuite. In valul ce răscolise toate aspirațiile «hui po i por, venea ca un exponent al unor legitime dorința Dier ia loc să se pue de acord cu Hula mare a unor colective nădejdi d, Iuliu Maniu s-a scorcscat tot mai mult in calcul Ule bilanțurilor mărunte A căutat să facă din adunarea de la Alba- Iulia, o creanță politică, dintr’o supremă înfrațire națională, a încorcat o meschină fructificare de capital electoral. După aceia a urmat capitalul tragi-comic al Consiliului Dirigent. Atunci când s-a Încercat o barieră intre Vechiul Regat și Ardeal Când peste frontiera fărămată cu sânge și idealuri se așeza o vamă economică, financiară pe care eroul contigențelor, vrea să istaleze împotriva tuturor sacrificiilor și bucuriilor naționale. După aceia a urmat opera demagogică care timp de zece ani, s'a plimbat peste întreaga suprafață a țării ei, devastând cele mai elementare probe de conștiința D. Iuliu Maniu apărea în postura omului ce militează in numele clasei țărănești Flancat de rurala apariție a d-lui Ion Mihalache și de tot ce această bulversare socială aruncase mai dubios la suprafață, a agitat cle mai fantastice și neverosimile formule, îmbătând o lume întreagă de oameni simpli cu o ploae de minciuni Venirea la putere, după această orgie electorală, a fost o completă decepție. Nimic din ceiace fluturase amăgitor peste creșterile mulțimei Programul partidului care pleda într'o oarecare măsură pentru seriozitatea acestui desmăț, ajunsese un pergament inutil in arhiva clubului. Nici o linie da conduită, nici un obictiv real in conformitate cu nevoile unei țări In afară de o pletoră de politiciani nepregătiți, ahtiați de slujbe și diplome politice, un puternic simț al căpătuelilor și pirateriei pusese stăpânire pe destinele țării A urmat pomparea boililor, aurei dobreștilor, sever bocilor, crișenilor în diferite funcții de răspundere și încredere, au urmat convoiul împrumuturilor și concesiunilor venale; afacerea Swensko; afacerea Stewart; afacerea Skoda care au desvăluit și mai mult mușița care se pusese pe spinarea țării. Dar în această actă deziluzie pe care o suferea poporul, omul nefast, își prepara obiective noul. A venit Restaurarea și el, în frenezia populară, care arunca un văl de uitare peste tot cela ce a fost, s'a strecurat pe nesimțite la suprafață. Cu tot sentimentul de contrarietate pe care-l încercau massele, s'a profilat și peste această iluzie comună cu seaca sa meschinărie, ca „borne xegius". Se credea că in noua ordine constituțională d. Iuliu Maniu va putea furniza un elementar act de reabilitere, sfi schițeze un sumar gest de rațiune politică. Dar totul a fost inutil. Mai mult, omul nefast trebuia să-și arunice și peste această bucurie populară umbra sa tragică. Ca un țipăt de cucuvae, ne-am pomenit cu el deodată îr divergență de păreri cu Coroana. Actele sale politice, din care nu avusese timpul până atunci să realizeze nici unul. Se găseau minate de augustele păreri ale regelui. Prin urmare d. Iuliu Maniu, reprezentantul democrației românești se găsea în conflict direct cu prerogativa regală. Vedeți pe ce planuri vaste iși aranja d. Iuliu Maniu tărtăcuța ideilor sale. •Luați da exemplu ultima Îmbufnare a refugiatului de la Serata. Pe ce probleme de politică înaltă credeți că părăsise d. Iuliu Maniu puterea? Credeți că pe una dintre litele ordinea zoei? Pe legea conversiunei pe c are poporul o aștepta ca pe o măsură s 3Î variiere a economiei naționalei' Pa legea «Mariigenîării, sau noua lege a funcționarilor publici? Nu. A plecat de la putere pentru că M S. Begele nu a vrut să semneze decretul de înlocuire a prefectului de poliție din Capitală. Prin urmare Vitdéji că istobrame grandioase agită această caraghioasă personalitate politică. In timp ce tratativele cu Sovietele încă iși mai trimeteau luminile defavorabile peste graniță, când acordul cu Geneva era încă într'o tensiune îngrijorătoare. In centrul preocupărilor d lui Iuliu Maniu, șef de guvern, era problema prefectului de poliție. E ridicol și extrem dureros pentru această țară De altfel in legătură cu această istorică și stupidă întâmplare se șoptește o anecdotă destul de amuzantă. Se spune că d. Iuliu Maniu după ce a căzut de la putere se rătăcise într'o după amiază pe undeva prin parcul Fipessu. O apucase singur pa o stradă strâmtă și liniștită și mergea numărând pietrele de pe trotuar. Când la o intersecție, se întâlnește ,față în față cu secretarul regelui. — Adună ziua domnule Secretar — Bună ziua domnule Maniu. Ce mai faci? — Ce să fac dragule, shut foarte trist — Trist? — De ce domnule Meniu? — Apoi să vezi dragule, tro nepotul direct al Coroienilor, fost președinte al Consiliului Dirigent șef ad vitam al partidului național țărănesc (aici exagera) fost de doua ori președinte al Consiliului de miniștrii, să cer Majestății Sale să schimbe un polițai și Majestatea Sa să mă refuze... este destul de trist dragule... — De, domnule Maniu! — răspunse evasiv secretarul regelui, evitând abil o preciziunie. Apoi a urmat o lungă și jenantă tăcere între cei doi importanți trecători din parcul Filipescu. Apoi d. Iuliu Maniu reluă firul întrebărilor: — Dar Majestatea Sa, ce mai face? — Ce să facă domnule Maniu, este foarte trist., răspunse cu o mină dezolată secretarul. — Trist? de os dragule! — Pentru că El, fiul lui Ferdinand I făuritorul, nepotul lui Carol I intemeetorul, strănepotul Hohenzelemilor, Rege al tuturor Românilor, să ceară unui președinte de consiliu să nu-I schimbe un polițai și acesta să nu vrea, l-a întristat profund. Discuția s'a terminat brusc și d. Iuliu Maniu a pornit-o pleoștit pe prima stradă laterală, în crepuscutul ce coborâse peste vârfurile teilor de pe șoseaua Jianu... Nu știu dică a existat sau nu acest dialog. Bar anecdota circulă. Circulă cu tot hazul amar pe care-1 conține. In ea se oglindește toată structura acestui nefast om politic. Pierdut în bucătăria zilei, nu se poate ridica la nivelul unei concepții de orizont Acolo în vălmășagul meschinăriilor, amestecat în viesparul unor conflicte personaje, nu poate scruta o problemă de ansamblu. Nu numai atât, dar este un element reacționar, așezat în calea celor mai frumoase intenții. Luați tot ceia ce am trecut în revista până acum, puncte proeminenței în viața istorică a unui popor, etape din care se luminează toate eforturile unei națiuni in fața viitorului și veți vedea că această siluetă a pus o negură funerară peste tot. A aruncat cu puțin noroi în cele mai ideale porniri. Le-a secat de entuziasm, le-a canalizat pe un îngust retinei de profituri, le a anchilozat printr'o dezolantă insuficiență spirituală. Și acum, după atâtea decepții, asistăm din nou la un spectacol desagreabil ce-ți aruncă intestinele afară, la ora 10 și 17 minute. Iuliu Maniu era să se înece cu o scobitoare; la ora 10,43 a căzut cu o... într'un clonci, la 11 fără 23 de secunde l-a tras lalișca de gâlci. E. trist — profund de trist pentru o țară nouă. O, CiurezM NO. 305, MIERCURI 3 MAI 9933 ANUL XII, fomaator: Octavian Goga Redacția si Administrația» București» Strada Câmpineanu No. # TELEFON Nr. 356-73 Abonamentul > 750 lei pe an, pentru preoți « învățători 500 lei Un energic protest al ziarului „Times“ împotriva revizioniștilor Ziarul"*,,Times“ a publicat acum 2 zile un articol de fond intitulat „Problema revizuirii“, având ca temă principală discursul lordului Grey asupra situației politice determinate de evenimentele din Germania. După ce se ocupă de întâmplările din Germania, vorbește de problema revizuirii tratatelor, în termenii următori : Nebunia politică și economică a tratatelor de pace, după cum a spus von Papen, — observă „Times“, — și teoria că opinia publică străină arde de dorința de a schimba aceste tratate este falsă. Lumea nu a ajuns de loc la această concluzie, accentulază „Times“, iar părerea că tratatul de la Versailles a fost un instrument nedrept și vindicativ nu era împărtășită în străinătate decât de un mic grup de intelectuali și pacifiști. In această țară cel puțin, continuă ziarul, opinia moderată consideră tratatele de pace în general ca fiind concepute într-un spirit de dreptate 0 zi a faptului divers Faptui divers înghesuit La sfârșitul coloanei de ziar, cu stilul lui standardizat și impersonal, este un fapt uman și plin de semnificație. Fiecare relatare fadă și incoloră al cutărui accident sau sinucidere, fiecare mențiune a unei înecări, a unei crime sau a unei răniri, cuprinde în ea o dramă omenească, complicată și adâncă. Eroii faptului divers sunt recrutați dintre oamenii pe cari odată i-ai întâlnit pe stradă, i-ai privit în ochi și cari, s-au înecat apoi în marea indiferență a lumii. Cine au fost, ce au voit și ce au sperat, rămâne veșnic un mister pentru tine. . Doar un anunț discret, simplu și banal îți atrage atenția că un oarecare, din infinitele exemplare umane, a fost eroul unui fapt crucial. Nepăsarea se așterne iarăși ca o lespede grea peste acest destin anonim, peste suflet în care s'au sbătut dureri, s'au frânt elanuri și au trăit bucurii. Fiecare om este o intersecție de conflicte și de probleme dramatice. O enigmă. Trecătorul neînsemnat și simplu este poate punctul de încrucișare al unei tragedii pe care nu o cunoaște nimeni. Faptul divers, această mare realitate a anonimatului și a simplității, condensează în el o dramă complicată cu infinite ramificații umane. Cutare individ înecat din imprudență, altul înjunghiat din răzbunare,’lasă in urma lor o familie și o suferință. Lesă o lume pe care a cunoscut-o și, în care, s’a angajat să, trăiască,după ce și-a precizat în ea anumite resturi. Destinul lui a fost o realitate cu suișuri și coborâșuri.Sentimentele lui au fost purtate pe întreg portativul vieții. El a fost un exemplar uman, sintetic, și etern, așa cum suunt toți oamenii, întotdeauna și pretutindeni. Drama pe care o zugrăvesc scriitorii în cărți, este drama visului anonim care pentru tine este indiferent și impersonal ca o cifră Dar cine ridică vălul care înconjoară viața fiecăruia» cine citește în tiparnița lui interioară —descopere ascunzișuri de o nebărnuită complicație și valoare. Faptul divers este faptul uman ’Și tragic din indiferența cinică a vieții. Obicinuiți să receptăm viața printr'un aparat teoretic de formule și principii,ignorăm existența concretă a omului, singura reală și valabilă. Ideile deformează viața. O fil și ftică, schimbându-i caracterul ei dinamic și spontan, într'o regiditate de formulă. Concertul vieții este transformat în abstractul ideii. Aceia cari au privit lumea după principii și nu s'au integrat în ritmul ei concret nu i-iau înțeles complicația ei bizară. Ideile sunt comode și inofensive. Ele nu angajează la nimic. Riscul lor este iluzoriu. Nici nu releva nimic din faptul vieții, din această desfășurarea concretă de fiecare zi din vasta cascadă a destinului omenesc. Faptul divers exprimă această mare realitate umană a dramei unanime și ignomie, mai profundă și mai reală decât tot aparatul de idei care înlocuește simpatia cu rigiditatea impersonală. Două zile de sărbătoare, au acumulat în intervalul lor o mulțime de fapte diverse de un conținut sufletesc bogat și de o complicație impresionantă. O tânără, in etate de 21 ani, în urma unei discuții aprinse pe care a avut-o cu prietenul ei, s'a asvârlit aseară de la etajul III. In cădere, și-a fracturat baza craniului. In stare muribundă a fost transportată cu Salvarea la spitalul Colțeia. Un destin s’a închis, un om a plecat. Drama condensată într'un moment de supremă tensiune și care a făcut pe tânăra fată să-și piardă din mâna cârma gândurilor, și să arunce în ghiarele morții, nu o va descifra nimeni în gamele ei complicate. Un comisar va scrie doar un proces verbal, oficial și rece. Viața își va face cursul. Gazul nu este izolat. Tănasa Silva Coconi, In etate de 17 ani, domiciliată în str. Cameliei 8, a încercat să se sinucidă într'un boschet de pe șoseaua Kiseleff, luînd un toxic puternic. A fost transportată cu „Salvarea” la spitalul Filantropia. Sau. Părăsită de concubinul ei, Antoaneta Meliceno, din str. Răspântiilor 39, a încercat să se sinucidă, luînd 40 pastile cu... aspirină, întâmplările sunt multe și ciudate, unele ridicole, altele brutale: crime, explozii, surpări de teren, accidente, loviri, furturi, imprudențe. Toate, în locul lor, în realitățile pe cari le angajează, în mediul unde se petrec, au o semnificație și un înțeles capital. Un univers închis cu toată complicația lui umană. O lume complectă, este în fiecare bucurie sau în fiecare prăbușire. Ce facte sunt în fața acestui concret dramatic, ce ireale și stupide sunt toate conferințele mondiale, toate acele îngrijorări pentru binele omenirii când un om este ucis de un altul, când se aruncă de la etaj un disperat sau când foamea copleșește pe un necunoscut. BUCUR ȚINCUȚ Linii = .... și Ionde Bolnavici Despre d. Aurel Bobrescu n‘a nu mai auzit nimic de multă vreme. Unde mai traește, ce mai lac, ce mai pune la cale, este un mister. Nu mai știm ia ce stadiu au ajuns procesele cari se prelungesc la infinit. O însemnare discretă dintr’un ziar ne anunță că fostul voevod al codrilor din Ciuc s‘ar afla bolnav într’un spital, unde este vizitat de prietenii politici. Zianul uită să menționeze dacă spitalul era pentru reconfortares moral sau fizică. Sau persoana d-lui Aurel Dobrescu nu este susceptibilă nici măcar de a fi bănuită, pentru prima din acesta eventualități! . ..Is. Postul lui Gandhi "! Apostolul vegetarian Mahatma Gandhi va Începe un nou post de câteva săptămâni. Este al treilea din ultimii doi ani. Jertfa aceasta de sine a profetului indian a ajuns aproape o modă care revine periodic, ori deefite ci are vm o revendicare de făcut. , Despre gestul lui Gandhi trebue să fie foarte impresionat regimul de la noi care trăește numai in banchete și petreceri. Mirarea d-lui Virgil Potârcă este exagerată. MMm din SOFIA, 50. — In cartierul vilelor din Sofia, sau întâlnit, azi după amiază, pe o stradă frecventată de numeros public, cinci protogheniști și cinci mihailoviști. In momentul când s'au zărit, toți au scos revolverele și au schimbat aproape o sută de focuri. Un protoghenist a fost grav rănit, un mihailovist și un copil au fost ușor răniți. Poliția a intervenit și i-a arestat pe toți. Se crede, că cele două grupe s'au întâlnit printra întâmplare și crezând că s'a pus un atentat la cale, au făcut uz de arme. Scena aceasta a produs în tot cartierul o panică de nedescris. Comentarii pe marginea zilei M MMCA Ieri a fost ziua muncii. . Paradoxal, dar totuși adevărat este faptul ca această sărbătoare a , MMCII'' se petrece într'o liniște perfectă, sau într'o explesivă exuberanță burgheză. Nici o diferență între praznicul obișnuit al unei onomastice a unui Gheorghi oarecare și această clipă de repaus sau veselie a încerbărilor omenești. Normal ar fi ca această sărbătoare a muncii să se petreacă într'o febrilă și o totală activitate ,iîela brațul rudimentar inedat de putere și mușchi, până la mâna maneculată sau învăluită de mănușe, normal ar fi, zic,ln »această zi festivă să se agite un titlu nou, o accelerare în viață , de tensiune a omenirii,, in lupta ei, de cucerire, spre ideia umană a civilizației. Socialiștii i-au dat un sens sociologic. Au încadrat-o în luxul sărbătorilor burgheze. Au împănat-o cu un bun, cu friptură de miel, cu lăutari la ureche și câteva crime la sfârșitul fastinului pe iarbă verde. Au făcut din ea un banchet agresiv, o sfidare a luxurianței sociale, pe acelaș tipar calp și ofensator al societății burgheze. Ideologii socialiști n'au știut să dea un sens deosebit acestei zile. S'o scoată din cadrul unei atmosfere care nu se aparține și care nu este de recomandat. In loc că această zi să fie consacrată unei opere de înaltă asistență muncitorească, să fie consacrată ajutorării ideii muncii in toate manifestările de luptă, a fost abandonată veseliilor cetățenești, tocmai împotriva cărora munca se revoltă cu toate legitimele ei proteste. Ideologii de la Paris, de acum 45 de ani, au confundat ideia muncii, cu ideia politică. De altfel toate sistemele abordate de această clasă a omenirii, n’a căutat o deosebire structurală între cei ace a fost și între cei ace vroiau ?i să fie. Luați de exemplu năruirea clasei imperialiste din Rusia și în stăpânirea regimului proletar-comunist. In loc ca acest triumf de stânga să se manifeste cu alte procedee, mai ales că mobilul de luptă al clasei proletare se duce pe baza ideii, de egalitate și umanitate, toată victoria a fost înecată într'o bae de sânge ca orice cucerire brutală a înstăpâiirilor dictatoriale. Ideile de bază, din alt material, cu alte obiective, implicit, cu alte procedee, au utilizat aceiași mașinărie uzată a funcțiunilor de clasă, stăpânitoare Materialismul istoric a lui Marx, n'a putut vedea o evoluție sufletească în ritmul unei lupte de clasă. Diferențierile materiale, care trebuiau,, distruse, sau inegalitățile sociale ,nu trebuiau alterate printr'o tehnică care nu constitue un avans în progres. Ele trebuiau căutate în seva acelei justiții omenești pentru care pledau. Un raport cordial între ideie, tehnică și rezultat. Tehnica, tocmai ceia ce constitue elementul militant, convingător, în acest conflict al structurilor sociale, a fost împrumutat. Ca o haină uzată, largă, compromițătoare pentru un marș în ideal. Cum apărea creștinismul în fața hegemoniilor amiare ale popoarelor ? Această idee noua culeasă din realitățile sociale, pusă de acord cu iluzia transcendentală, a învinșilor ? Largă, umanitară, cu obrazul întors pentru a fi lovit, cu o puternică viață anterioară, cu un sentiment al abnegației și convingerii, mult mai impresionant decât forța barbară a cuceritorilor. Este o eroare când se spune că ideia creștină în partea ei tehnică a biruit impusă, la unele popoare cu , forța. Este o parțială relatare istorică, neglijind imensa cucerire pe care o făcuse creștinismul în mstca anonimă. Gestul și acțiunea violentă, nu a fost decât un conflict politic, care se rezolva sub freamătul tot mai insistent al norodului evangelic, uman.. Că Julian Apostatul a reinstalat zeii pe soclurile lor, sau Constantin cel Mare a legitimat creștinismul la Stat, asta nu implică că ideia nu parcursese tot procesul ei de evoluție, că nu cucerise lent, prin mijloacele lui extrem de noui, majoritatea cetățenilor. Reinstalarea zeilor sau decretarea creștinismului erau acte politice, care nici nu puteau împiedeca, nici impune, forța acestei idei umane. Ea apărea la suprafață cuceritoare, la o rețea vastă apărută din adânc și din care nu putea să se abată nimeni. Episodul politic nu era decât o afirmare sau o negare a unui adevăr istoric, care își avea consecința lui pe deasupra acestor elemenția realterări sau aprobări de circuit sur- Ceia ce trebue să reținem însă jim toată această biruință umană este procedeul tehnic al creștinismului. Totala lui noutate în tehnică și aspirații. Deaceia lupta de azi a claselor nu vor desăvârși mersul generator al unei idei, tocmai prin această disonanță de efectuare. Când congresul internațional dela Paris a decretat ziua de 1 Maiu ca „zi a muncii” a aruncat în leagănul ei și disolvantul element politic. Lupta dintre capitalismul industrial și muncă, apărea ca două forța brutale care își încrucișeau, pentru distrugerea reciprocă, vechile mașini infernale ale trecutului. Ceia ce trebuie să știe muncitorimea de azi, este calea extrem de greșită pe care.au..apucat-o. Frumusețea ideii pe care o reprezintă munca, acest imn al aspirațiilor ominiști, care va cuceri, împotriva tuturor defăimătorilor, paraziților vieții, va trebui învăluit î n gestul corespunzător, uman, iluminat de idealul pe care-1 reprezintă In »o . lieáa&all, de art. >•*, de GR, Oi&CGMU