Ţara Noastră, mai 1933 (Anul 11, nr. 305-322)

1933-05-03 / nr. 305

fÜlraÜ ^ - mmmEm • iigSf ABmm f wS lllll sí&ei ali Mm? «ff > raft JhB Isfne fPjfjft BaaBB fflSWHHK ^ . Jk ' i-îSț1 Bpi' *> ’*“*1j «-*’ . h-. .Jím nhxhHHH BMPiraa^ xwiSK USBmBKB iiimiiiuimiigit, Atenția opiniei noastre­ pu­blice ,în aceste zile de frămân­tări necontenite și de profunde amărăciuni colective, s’a bifur­cat, vrând-nevrând, spre două direcții opuse. O adevărată caravană de re­porteri ai gazetelor din Capita­lă, înarmați cu derula răbdare pentru a suporta transbordarea de la Timișul­ de Sus și în­de­­ajuns de orientați asupra itine­rarului destul de complicat pe care au fost nevoiți să-l urmeze, a luat drumul Sovatei, prin Si­ghișoara, prin Blaj și prin Târ­gul Mureș, ca să afle chiar lân­gă sărătura lacului, ce gândește d. Iuliu Maniu despre guverna­rea d-lui Alex. Vaida. Problemă foarte însemnată a partidului de la putere, care, nu numai că nu-i în stare să stăpânească situația grea a țării, dar a devenit inca­pabil de a-și menține propria lui unitate. Șeful, izolat și inutil, plimbându-și acreala singurătă­ți sale sterile între țărmul Mării Mediterane și dealurile aride de la Bădărani, conspiră cu nepoții subt părul secular din livadă, scrie epistole pline de reproșuri amicilor rămași pe banca mins­­terială , caută, in resursele u­­nui machiavelism campestru, mijlocul prin care ar putea să-și trântească în opoziție pe pro­prii săi tovarăși de luptă. Po­vestea, plină de ocoluri și de as­cunzișuri, a acestei ranchiune personale, pare să pasioneze pe mulți dintre confrații noștri, car­­­e­ pun subt ochii cititorilor dor­nici de amănunte picante, fazele cele mai intime ale spălării rute­­lor național-țărăniste. Mai puțin subliniate de aten­ția presei politice dela noi au fost preocupările câtorva frun­tași ai partidelor din opoziție, de a a. găsi deslegarea cea mai potri­vită a crizei economice in care ne­ zbatem. In două întruniri pu­blice destul de populare, d. C. Argetoianu, la Timișoara și d.­ Gr. Iuniian la Ploești, au exa­minat procesul necesar al lichi­dării trecutului, pentru a înles­ni o înviorare a gospodării sta­tului și o m­ai bună valorificare a producției muncii românești. D. C. Argetoianu, privind drept în față chestiunea datoriilor ca­ri nu mai pot fi plătite, s’a decla­rat pentru o reducere a tuturor datoriilor, dând citire unui pro­­ect de lege, după care toate cre­anțele de orice natură, se reduc cu 65%, urmând ca restul de 35 la sută să fie plătit de datornici, în 30 ani, în rate anuale egale, cu o dobândă de 2% pe an. La rândul său, d. Gr. Iuntian, care și-a desvoltat în m­ai multe rân­duri punctul său de vedere, a a­rătat că singura deslegare a cri­zei stă în restabilizarea­­ eului. Președintele partidului n­ațio­­nal-țărănesc afirmă, că stabili­zarea leului s’a făcut la un curs prea ridicat. Să redăm, deci,­­ leului cursul porivit, să refacem­­ echilibrul normal, asazi deran­jat, între valoarea monedei noa­stre și bunurile puse in circula­ție. N’avem acu­m răgazul de a cerceta avantajele fiecăruia din cele două rețete propuse, după cum nici nu putem să facem vreo profeție asupra împrejură­rilor politice, sortite să înlesnea­scă realizarea uneia sau alteia din formulele aruncate în discu­ție. Dar, datoria noastră de ero­­nicari atenți ai evenimentelor ne poruncește să constatăm o a­­dâncă și caracteristică deosebi­re. Pe câtă v­remei, conducătorii grupărilor din opoziție, predes­tinați prin natura lucrurilor la o acțiune negativă de critică, studiază problemele zilei și ofe­ră soluții, pe când partidul de la putere, menit­ prin sarcina ce și-a luat-o, să găsească formule creatoare de guvernare, se pier­de în agitații sterile, în mici in­­trigi și ridicole vanități. E o răs­turnare desăvârșită de roluri» care arată absurditatea situației în care ne găsim. Guvernul actual, cu grijile pe cari se suportă și cu piedicile ce i se pun în cale de proprii săi susținători, nu numai că nu-i ca­pabil să taie un orizont mai lu­minos pe căile viitorului, dar n’are la îndemâna niciun mijloc de a lichida, cel puțin, poverile trecutului. N’a găsit altceva de făcut, decât să amâne totul, să tergiverseze hotărîrea pe care trebuia s’o ia, să pertracteze cu el însuș, lăsând o lume întrea­gă, cu răsuflarea suspendată, neștiind ce aduce ziua de mâine. Provizoratul, într’adevăr, du­rează, dar această stare­ de Lu­c­ruri dăinuind, începe să devi­nă primejdioasă. Săptămâna poeziei Dintre atâtea inutilități care în­carcă vitrina actualității, desprindem un eveniment cu o semnificație ceva mai profunda, deși — suntem și­puri — cu un ecou, în public, ca și în anii trecuți, tot atât de șters: săp­tămâna poeziei. Oricum , inițiativa societății de ra­­diodifuziune, chiar dacă am consi­dera numai rezultatele abstracte, i­­deale, pe cari le-ar­ da, merită toate aplecatele omagii ale celor cari mai aftă un șipot incantatoriu în șoapta unnui vers o lumină rotundă în sfera unei poeme. O să fie, totuși, mai puțin o săp­tămână a sonetului ferm sau a odei și­­ mai mult una a despletirilor in­elegii treapte zile, pe traseul cărora cei mai de seamă lirici ai noștri vor în­­cerca, în perindarea lor, să învie vo­lumele de versuri din anticărie și sa reactualizeze umbrele precursorilor poeții­,ei sunt singurii cari, cu harpa, ca Orfeu se m­ai sbuciuma să­ potolească , asprimea leilor­­ de iiterat­,j și nepăsarea lectorilor, adjiri curajoși și să recunoaștem­­că poezia nu se mai citește. Pretutindeni, e ușor de explicat, criză de lirism. Despre ea a scris, recent, edteva înțelepte rânduri acel mag al sensi­bilității in­diene care răspunde le frumosul, sonorul nume: Rabindra natu­r agore Poezia nu a murit. Poe­ia, a fost ucisă. De spiritul practic, imediat, al epocii, de sporti­vitatea exagerată care încarcă spiri­tul, c­u mușchi cu totul antipoetici. Și evul mediu a fost, dacă vreți­ sportiv. „Tournoi"-urile acelui bătă­ios timp erau insă agrementate cu­ un prolog de menestreli Astăzi, iărin­e se reduc la roman. II cere publiculf­i oferă scriitorii Poezia nu m­ai este cerută Poeții înșiși își ascund inspirațiile in orgo­­liti vrnui hermetism­, neapreciat de cât de câțiva rafinați. Au rămas cu o singură mândrie: mândria de -a mu fi citiți Și de a nu fi înțeleși,­­ Var poezia s’a și sinucis, „Căci sufletu-i o sabie sticloasă, Care trebuiește trasă. Să-i scânteie steJele’n luciu!...”. Cei mai­­ mulți dintre actualii cân­tăreți români nu au mers cu tim­pul Vremurilor nouț nu le-au adus o revoltă nouă în luceafărul unei sălii noui. Fenomenului remarcabil de interior care nu i-a precedat des­coperirea unor viziuni proaspete provenite din­ sesizarea unui puls social, altul astăzi, decât ori. Cântăreții s'au mulțumit, după lupta cea mare, să se bandajeze. Poetul sufere pentru ei, se lovește de durerile sale, se înfricoșează de fantoma sa, pe stradă Curge insă mulțimea, pe sub poduri mișună­rii zena, in patru colțuri ale lumii se aprind semafoare, semnalizând­­ a­­pari­ția unor continente necunoscute, cu un Levathan câtuși de puțin de fe­lie. Frații intru­vers să aprindă în a­­ceastă săptămână a poeziei o can­delă de floare pe mormintele truba­durilor morți­i ți să capteze, apoi, sunetele metalelor de azi. Eugen JebelC3>nu J 4 Pagjíni 2 Lei om ncfosl: lella nani. 8 nra politice de la 1 an noa mate­­publice. Se dis­­ează, se fac cal­ls o masă unde o mare bătălie, fica lor rezonau­­prejos. Ora 7,29 d. Iuliu Maniu a deschis un ochi, ora 7,32 d. Iuliu Maniu și-a deschis și pe celălalt, dar și l-a închis pe primul­ ora S fără 32 de secunde d. Iuliu Maniu s-a scărpinat in nas și a înghițit două mici paralepipede de slănină crudă. Ora 8, un minut și 37 secunde, d. Iuliu Maniu și-a măsu­rat un rest de salivă rămas de peste noapte lângă popile. In timpul înghițirii a schițat un surâs cu două sensuri Parcă i-ar fi venit să otic­nească genu­l sau să răspundă re­­verențios la un salut amical. * Nu se știe precis. Fiziologiștii au luat cunoștință de unghiul de in­tersecție a liniei nariune, cu arcei bucal și se așteaptă concluziile ex­pertizei. l­a ora 9 f­x, d. Iuliu Maniu a pri­mit pe d. Ion Mihalache și Mihai Popovici Îmbrăcați în costume de golf Demisul Ion Mihalache avea pe deasupra pantalonilor cadrilați cămașa electorală cee­ace ii da un aer scoțian. . Și așa mai departe, o lungă și minuțioasă relatare a ce­lor ce face d. Iuliu Maniu la Sova­­ta. Prin urmare politica româneas­că actuală are o singură preocupare. Să urmărească capriciile tomnatice ale celibatarului de la Bădăcin,­­ sa ne pue în curent cu toate burducu­­rile unui om a cărui politică nu a fost decât un lanț întreg de decepții populare și o criminală pieâecă in calea unui crez național. D. Iuliu Maniu, a apărut în arena politică grație unor circumstanțe naționale, ce erau mai­­ presus de preocupările obișnuite. In valul ce răscolise toate aspirațiile «hui po i por, venea ca un exponent al unor legitime dorința Dier ia loc să se pue de acord cu Hula mare a unor colective nădejdi­ d, Iuliu Maniu s-a scorcscat tot mai mult in calcul Ule bilanțurilor mărunte A căutat să facă din adunarea de la Alba- Iulia, o creanță politică, dintr’o su­premă înfrațire națională, a încor­­cat o meschină fructificare de capi­tal electoral. După aceia a urmat capitalul tragi-comic al Consiliului Dirigent. Atunci când s-a Încercat o barieră intre Vechiul Regat și Ar­deal Când peste frontiera fărămată cu sânge și idealuri se așeza o vamă economică, financiară pe care eroul contigențelor, vrea s­ă­­ istaleze îm­potriva tuturor sacrificiilor și bu­­curiilor naționale. După aceia a urmat opera dema­gogică care timp de zece ani, s'a­­ plimbat peste întreaga suprafață a­­ țării ei, devastând cele mai elemen­tare probe de conștiința D. Iuliu Maniu apărea în postura omului ce militează in numele clasei țărănești Flancat de rurala apariție a d-lui Ion Mihalache și de tot ce această bulversare socială aruncase mai du­bios la suprafață, a agitat c­le mai fantastice și neverosimile formule, îmbătând o lume întreagă de oa­­meni simpli cu o ploae de minciuni Venirea la putere, după această orgie electorală, a fost o completă decepție. Nimic din ceiace fluturase amăgitor peste creșterile mulțimei Programul partidului care pleda într'o oarecare măsură pentru se­riozitatea acestui desmăț, ajunsese un pergament inutil in arhiva clu­bului. Nici o linie da conduită, nici un obictiv real in conformitate cu nevoile unei țări In afară de o pletoră de politi­­­ciani nepregătiți, ahtiați de slujbe și diplome politice, un puternic simț al căpătuelilor și pirateriei pusese stăpânire pe destinele țării A urmat pomparea boililor, aurei dobreștilor, sever bocilor, crișenilor în diferite funcții de răspundere și încredere, au urmat convoiul îm­prumuturilor și concesiunilor vena­le; afacerea Swensko; afacerea Ste­wart; afacerea Skoda care au des­­văluit și mai mult mușița care se pusese pe spinarea țării. Dar în această actă deziluzie pe care o suferea poporul, omul nefast, își prepara obiective noul. A venit Restaurarea și el, în frenezia popu­lară, care arunca un văl de uitare peste tot cela ce a fost, s'a strecurat pe­­ nesimțite la suprafață. Cu tot sentimentul de contrarietate pe ca­re-l încercau massele, s'a profilat și peste această iluzie comună cu sea­ca sa meschinărie, ca „borne xe­­gius". Se credea că in noua or­dine constituțională d. Iuliu Maniu va putea furniza un elementar act de reabilitere, sfi schițeze un sumar gest de rațiune politică. Dar totul a fost inutil. Mai mult, omul nefast trebuia să-și arunice și peste această bucurie populară um­bra sa tragică. Ca un țipăt de cu­­cuvae, ne-am­ pomenit cu el deodată îr­ divergență de păreri cu Coroana. Actele sale politice, din care nu a­­vusese timpul până atunci să rea­lizeze nici unul. Se găseau minate de augustele păreri ale regelui. Prin urmare d. Iuliu Man­iu­, reprezen­tantul democrației românești se gă­sea în conflict direct cu prerogativa regală. Vedeți pe ce planuri vaste iși aranja d. Iuliu Maniu tărtăcuța ideilor sale. •Luați da exemplu ultima Îmbuf­nare a refugiatului de la Serata. Pe ce probleme de politică înaltă cre­deți că părăsise d. Iuliu Maniu pu­­terea? Credeți că pe una dintre lit­­­e­le ordinea zoei? Pe legea conversiunei pe c are po­porul o­ aștepta ca pe­ o măsură s­ 3έ variiere a economiei naționalei' Pa legea «Mariigenîării, sau noua lege a funcționarilor publici? Nu. A plecat de la putere pentru că M S. Begele nu a vrut să semneze de­cretul de înlocuire a prefectului de poliție din Capitală. Prin urmare Vitdéji că istobrame grandioase agită această caraghioasă personalitate politică. In timp ce tratativele cu Sovietele încă iși mai trimeteau lu­minile defavorabile peste graniță, când acordul cu Geneva era încă într'o tensiune îngrijorătoare. In centrul preocupărilor d lui Iuliu Maniu, șef de guvern, era problema prefectului de poliție. E ridicol și extrem dureros pentru această țară De altfel in legătură cu această is­torică și stupidă întâmplare se șop­tește o anecdotă destul de amuzan­tă. Se spune că d. Iuliu Maniu du­pă ce a căzut­ de la putere se rătă­cise într'o după amiază pe undeva prin parcul F­ipessu. O apucase singur pa­ o stradă strâmtă și liniș­tită și mergea numărând pietrele de pe trotuar. Când la o intersecție, se întâlnește ,față în față cu secre­tarul regelui. — A­dună ziua domnule Secretar — Bună ziua domnule Maniu. Ce mai faci? — Ce să fac dragule, shut foarte trist — Trist? — De ce domnule Me­niu? — Apoi să vezi dragule, tro ne­potul direct al Coroienilor, fost pre­ședinte al Consiliului Dirigent șef ad vitam al partidului național ță­rănesc (aici exagera) fost de doua ori președinte al Consiliului de mi­niștrii, să cer Majestății Sale să schimbe un polițai și Majestatea Sa să mă refuze... este destul de trist dragule... — De, domnule Maniu! — răs­punse evasiv secretarul regelui, evi­tând abil o preciziunie. Apoi a ur­mat o lungă și jenantă tăcere în­tre cei doi importanți trecători din parcul Filipescu. Apoi d. Iuliu Ma­niu reluă firul întrebărilor: — Dar Majestatea Sa, ce mai face? — Ce să facă domnule Maniu, este foarte trist., răspunse cu o mi­nă dezolată secretarul. — Trist? de os dragule! — Pentru că El, fiul lui Ferdi­­na­nd I făuritorul, nepotul lui Carol I intemeetorul, strănepotul Hohen­­zelemilor, Rege al tuturor Români­lor, să ceară unui președinte de consiliu să nu-I schimbe un polițai și acesta să nu vrea, l-a întristat profund. Discuția s'a terminat brusc și d. Iuliu Maniu a pornit-o pleoștit pe prima stradă laterală, în crepu­scu­tul ce coborâse peste vârfurile tei­lor de pe șoseaua Jianu... Nu știu di­că a existat sau nu a­­cest dialog. Bar anecdota circulă. Circulă cu tot hazul amar pe care-1 conține. In ea se oglindește toată structura a­­cestui nefast om politic. Pierdut în bucătări­a zilei, nu se poate ridica la nivelul unei concepții de orizont Acolo în vălmășagul meschinării­lor, amestecat în viesparul unor conflicte personaje, nu poate scruta o problemă de ansamblu. Nu numai atât, dar este un element reacțio­nar, așezat în calea celor mai fru­moase intenții. Luați tot ceia ce am trecut în revista până acum, punc­te proeminenței în viața istorică a unui popor, etape din care se lu­minează toate eforturile unei na­țiuni in fața viitorului și veți ve­dea că această siluetă a pus o ne­gură funerară peste tot. A aruncat c­u puțin noroi în cele mai ideale porniri. Le-a secat de entuziasm, le-a canalizat pe un îngust retinei de profituri, le a anchilozat printr'o dezolantă insuficiență spirituală. Și acum, după atâtea decepții, a­­sistăm din nou la un spectacol de­­sagreabil ce-ți aruncă intestinele a­­fară, la ora 10 și 17 minute­­. Iuliu Maniu era să se înece cu o scobi­toare; la ora 10,43 a căzut cu o... într'un clonci, la 11 fără 23 de se­­cunde l-a tras lalișca de gâlci. E. trist — profund de trist pen­tru o țară nouă. O, Ci­urezM NO. 305, MIERCURI 3 MAI 9933 ANUL XII, fomaator: Octavian Goga Redacția si Administrația» București» Strada Câmpineanu No. # TELEFON Nr. 356-­73 Abonamentul > 750 lei pe an, pentru preoți «­ învățători 500 lei Un energic protest al ziarului „Times“ împotriva revizioniștilor Ziarul"*,,Times“ a publicat a­­cum 2 zile un articol de fond intitulat „Problema revizuirii“, având ca temă principală discur­­­sul lordului Grey asupra situa­ției politice determinate de eve­nimentele din Germania­. După ce se ocupă­ de întâmplă­rile din Germania, vorbește de problema revizuirii tratatelor, în­ termenii următori : Nebunia politică și economică a tratatelor de pace, după cum a spus von Papen, —­ observă „Times“, — și teoria că opinia publică străină arde de dorința de a schimba aceste trata­te este falsă. Lumea nu a ajuns de loc la această concluzie, accentula­­ză „Times“, i­ar părerea că tra­tatul de la Versailles a fost un instrument nedrept și vindicativ nu era împărtășită în străină­tate decât­ de un mic grup de in­­telectuali și pacifiști. In această țară cel puțin, continuă ziarul, opinia moderată consideră tra­tatele de pace în general ca fiind concepute într-un spirit de drep­­tate 0 zi a faptului divers Faptui divers înghesuit La sfârși­­­tul coloanei de ziar, cu stilul lui standardizat și impersonal, este un­­ fapt uman și plin de semnificație.­ Fiecare relatare fadă și incoloră al cutărui accident sau sinucidere, fie­care mențiune a unei înecări, a u­­nei crime sau a unei răniri, cuprin­de în ea o d­ramă omenească, com­plicată și adâncă. Eroii faptului di­vers sunt recrutați dintre oamenii pe cari odată i-ai întâlnit pe stra­dă, i-ai privit în ochi și cari, s-au înecat apoi în marea indiferență a lumii. Cine au fost, ce au voit și ce au sperat, rămâne veșnic un mister pentru tine. . Doar un anunț discret, simplu și banal îți atrage atenția că un oare­care, din infinitele exemplare uma­ne, a fost eroul unui fapt crucial. Nepăsarea se așterne iarăși ca o lespede grea peste acest destin a­­nonim, peste suflet în care s'au sbă­­tut dureri, s'au frânt elanuri și au trăit bucurii. Fiecare om este o intersecție de conflicte și de probl­eme dramatice. O enigmă. Trecătorul neînsemnat și simplu este poate punctul d­e în­crucișare al unei tragedii pe care nu o cunoaște nimeni. F­aptul divers, această mare realitate a anonima­tului și a simplității, condensează în el o dramă complicată cu infi­nite ramificații umane. Cutare indi­vid înecat din imprudență, a­ltul în­junghiat din răzbunare,’lasă in urma lor o familie și o suferință. Le­să o lume pe care a cunoscut-o și, în care, s’a angajat să, trăiască,­­după ce și-a precizat­ în ea anumite res­turi. Destinul lui a fost o realitate cu suișuri și­­ coborâșuri.­­Sentimen­tele lui au fost purtate pe întreg portativul vieții. El a fost un exem­plar uman, sintetic, și etern, așa­ cum suunt toți oamenii, întotdeauna și pretutindeni. Drama pe care o zugrăvesc scriitorii în cărți, este drama visului anonim care pentru tine este indiferent și impersonal ca o cifră Dar cine ridică vălul care înconjoară viața fiecăruia» cine citește în­ tiparnița lui interioară —­­descopere ascunzișuri de o nebăr­nuită complicație și valoare. Faptul divers este faptul uman ’Și­ tragic din indiferența cinică a vieții. Obicinuiți să receptăm viața prin­­tr'un aparat teoretic de formule și principii,­­ignorăm existența con­cretă a omului, singura reală și valabilă. Ideile deformează­ viața. O f­il și ftică, sch­imbându-i caracterul ei dinamic și spontan, într'o regi­­ditate de formulă. Concertul vieții este transformat în abstractul ideii. Aceia cari au privit lumea după principii și nu s'au integrat în ritmul ei concret nu i-iau înțeles complicația ei bi­­zară. Ideile sunt comode și­ inofen­sive. Ele nu angajează la nimic. Riscul lor este iluzoriu. Nici nu re­leva nimic din faptul vieții, din a­­­ceastă desfășurarea concretă de fie­care zi din vasta cascadă a desti­nului omenesc. Faptul divers expri­mă această mare realitate umană a dramei unanime și ignomie, m­ai profundă și mai reală decât tot a­­paratul de idei care înlocuește sim­patia cu rigiditatea impersonală. Două zile de sărbătoare, au acu­mulat în intervalul lor o mulțime de fapte diverse de un conținut su­fletesc bogat și de o complicație im­presionantă. O tânără, in etate de 21 ani, în urma unei discuții aprin­se pe care a avut-o cu prietenul ei, s'a asvârlit aseară de la etajul III. In cădere, și-a fracturat baza cra­niului. In stare muribundă a fost transportată cu Salvarea la spita­lul Colțeia. Un destin s’a închis, un om a plecat. Drama condensată într'un moment de supremă tensiune și ca­re a­­ făcut pe tânăra fată să-și piar­dă din mâna cârma gândurilor, și să arunce în ghiarele morții, nu o va descifra nimeni în gamele ei complicate. Un comisar va scrie doar un proces verbal, oficial și re­ce. Viața își va face cursul. Gazul nu este izolat.­ Tă­nasa Silva Coconi, In etate de 17 ani, domiciliată în str. Cameliei 8, a încercat să se sinucidă într'un boschet de pe șoseaua Kiseleff, lu­­înd un toxic puternic. A fost tran­sportată cu „Salvarea” la spitalul Filantropia. Sau. Părăsită de concubinul ei, Antoa­neta Meliceno, din str. Răspântiilor 39, a încercat să se sinucidă, luînd 40 pastile cu... aspirină, întâmplările sunt multe și ciuda­te, unele ridicole, altele brutale: cri­me, explozii, surpări de teren, ac­cidente, loviri, furturi, imprudențe. Toate, în locul lor, în realitățile pe cari le angajează, în mediul un­de se petrec, au o semnificație și un înțeles capital. Un univers în­chis cu toată complicația lui uma­nă. O lume complectă, este în fie­care bucurie sau în fiecare prăbu­șire. Ce facte sunt în fața acestui concret dramatic, ce ireale și stu­pide sunt toate conferințele mon­diale, toate acele îngrijorări pentru binele omenirii când un om este ucis de un altul, când se aruncă d­e la etaj un disperat sau când foa­­mea copleșește pe un necunoscut. BUCUR ȚINCU­Ț Linii = .... și Ion­de Bolnavici Despre d. Aurel Bobrescu n‘a nu mai auzit nimic de multă vreme. Unde mai traește, ce mai lac­, ce mai pune la cale, este un mister. Nu mai știm ia ce stadiu au ajuns procesele cari se prelungesc la infi­nit. O însemnare discretă dintr’un ziar ne anunță că fostul voevod al codrilor din Ciuc s‘ar afla bolnav într’un spital, unde este vizitat de prietenii politici. Zianul uită să menționeze dacă spitalul era pentru reconfortares moral sau fizică. Sau persoana d-lui Aurel Dobrescu nu este sus­ceptibilă nici măcar de a fi bănui­tă, pentru prima din acesta even­tualități!­­ . ..Is. Postul lui Gandhi "! Apostolul vegetarian Mahatma Gandhi va Începe un nou post de câteva săptămâni. Este al treilea din ultimii doi ani. Jertfa aceasta de sine a profetului indian a ajuns aproape o modă care revine perio­dic, ori deefite ci­ are vm­ o reven­­dicare de făcut. , Despre gestul lui Gandhi trebue să fie foarte impresionat regimul de la noi care trăește numai in ban­chete și petreceri. Mirarea d-lui Vir­gil Potârcă este exagerată. MMm din­­ SOFIA, 50. — In cartierul vi­lelor din Sofia, sau întâlnit, a­zi după amiază, pe o stradă frecven­tată de numeros public, cinci pro­to­gheniști și cinci mihailoviști. In momentul când s'au zărit, toți au scos revolverele și au schimbat aproape o sută de focuri. Un protoghenist a fost grav ră­nit, un mihailovist și un copil au fost ușor răniți. Poliția a intervenit și i-a ares­tat pe toți. Se crede, că cele două grupe s'au întâlnit printr­a întâmplare și crezând că s'a pus un atentat la cale, au făcut uz de arme. Scena aceasta a produs în tot cartierul o panică de nedescris. Comentarii pe marginea zilei M MMCA Ieri a fost­­ ziua muncii. . Para­doxal, dar totuși adevărat este faptul ca această sărbătoare a , M­­M­CII'' se petrece într'o liniște perfectă, sau într'o­­ explesivă exu­­beranță burgheză. Nici o diferență între­ praznicul obișnuit al unei o­­nomastice a unui Gheorghi oare­care și această clipă de­­ repaus sau veselie a încerbărilor­ omenești. Normal ar fi ca această sărbătoare a muncii să­ se petreacă într'o fe­brilă și o totală activitate­­ ,iîela bra­țul rudimentar inedat de putere și mușchi, până la mâna man­eculată sau învăluită de m­ănușe, normal ar fi, zic,­­ln »această zi festivă să se agite­­ un t­itlu nou, o accelerare în viață , de tensiune a omenirii,, in lupta ei, de cucerire, spre ideia u­­mană a civilizației. Socialiștii i-au dat un­ sens socio­logic. Au încadrat-o în­­ luxul săr­bătorilor burgheze. Au împănat-o cu­­ un bun, cu friptură de miel, cu lăutari la ureche și câteva crime la sfârșitul fastinului pe iarbă ver­de. Au făcut din ea un banchet a­­gresiv, o sfidare­ a luxurianței so­ciale, pe acela­ș tipar calp și ofen­sator al societății burgheze. Ideo­logii socialiști n'au știut să dea un sens deosebit acestei zile. S'o scoa­tă din cadrul unei atmosfere care nu se aparține și care nu este de recomandat. In loc că această zi să fie consa­crată unei opere de înaltă asistență muncitorească, să fie consacrată a­­jutorării ideii muncii in toate ma­nifestările de luptă, a fost abando­nată veseliilor cetățenești, tocmai împotriva cărora munca se revoltă cu toate legitimele ei proteste. Ideologii de la Paris, de acum 4­5 de ani, au confundat ideia muncii, cu ideia politică. De altfel toate sis­temele abordate de această clasă a omenirii, n’a căutat o deosebire structurală între cei ace a fost și între cei ace vroiau ?i să fie. Luați de exemplu năruirea clasei im­pe­rialiste din Rusia și în stăpânirea regimului proletar-comunist. In loc ca acest triumf de stânga să se ma­nifeste cu alte procedee, mai ales că mobilul de luptă al clasei pro­letare se duce pe baza ideii, de e­­galitate și umanitate, toată victoria a fost înecată într'o bae de sânge ca­ orice cucerire brutală a înstă­pâi­irilor dictatoriale. Ideile de­ ba­ză, din alt material, cu alte obiec­tive, implicit, cu alte procedee, au utilizat aceiași mașinărie uzată a funcțiunilor de clasă, stăpânit­oare Materialismul istoric a lui M­arx, n'a­ putut vedea o­­ evoluție­­ sufletească în ritmul unei lupte de clasă. Di­ferențierile materiale, care trebuiau,, distruse, sau inegalitățile sociale ,nu trebuiau alterate printr'o tehnică care nu constitue un avans în pro­gres. Ele trebuiau căutate în seva acelei justiții omenești­ pentru care pledau. Un raport cordial între ideie, tehnică și rezultat. Tehnica, tocmai ceia ce const­itue elementul militant, convingător, în acest con­flict al structurilor sociale, a fost împrumutat. Ca o haină uzată, lar­gă, compromițătoare pentru un marș în ideal. Cum apărea creștinismul în fața hegemoniilor amiare ale popoare­lor ? Această idee noua culeasă din realitățile sociale, pusă de acord cu iluzia transcendentală, a învinși­lor ? Largă, umanitară, cu obra­zul întors pentru a fi lovit, cu o­­ puternică viață anterioară, cu un sentiment al abnegației și convin­gerii, mult mai impresionant de­cât­ forța barbară a cuceritorilor. Este o eroare când se spune că i­­deia creștină în partea ei tehnică a biruit impusă, la­­ unele popoare cu , forța. Este o parțială relatare is­torică, neg­lijind imensa cucerire pe care o făcuse creștinismul în mst­­ca anonimă. Gestul și acțiunea vio­lentă, nu a fost decât un conflict politic, care se rezolva sub frea­mătul­­ tot mai insistent al noro­dului evangelic, uman.. Că Julian A­­postatul a reinstalat zeii pe soclurile lor, sau Constantin cel Mare a le­gitimat creștinismul la Stat, asta nu implică că ideia nu parcursese tot procesul ei de evoluție, că nu cucerise lent, prin­ mijloacele lui extrem de noui, majoritatea cetă­țenilor. Reinstalarea zeilor sau de­cretarea creștinismului erau acte politice, care nici nu puteau îm­piedeca, nici impune, forța acestei idei umane. Ea apărea la supra­­față cuceritoare, la o rețea vastă apărută din adânc și din care nu putea să se abată nimeni. Episodul politic nu­ era decât­­ o afirmare sau o negare a unui adevăr istoric, care își avea consecința lui pe deasupra acestor elem­enția re­alte­rări sau aprobări de circuit­ sur- Ceia ce trebue să reținem însă jim­ toată această biruință umană este procedeul tehnic al creștinismului. Totala lui noutate în tehnică și as­­­pirații. Deaceia lupta de azi a cla­selor nu vor desăvârși mersul ge­nerator al unei idei, tocmai prin a­­ceastă disonanță de efectuare. Când congresul internațional dela Paris a decretat ziua de 1 Maiu ca „zi a muncii” a aruncat în leagănul ei și diso­lvantul element politic. Lupta dintre capitalismul industrial și muncă, apărea ca două forța bru­tale care își încru­cișeau, pen­tru­ distrugerea reciprocă, vechile ma­­șini infernale ale trecutului. Ceia ce trebuie să știe muncitori­mea de azi, este calea extrem de greșită pe­ care.­au..apucat-o. Fru­musețea ideii pe care o reprezintă munca, acest imn al aspirațiilor o­­miniști, care va cuceri, împotriva tuturor defăimătorilor, paraziților vieții, va trebui învăluit î n gestul corespunzător, uman, iluminat de idealul pe care-1 reprezintă In »o . lieáa&all, de art. >•*, de GR, Oi&CGMU

Next