Ţara Noastră, iulie 1933 (Anul 11, nr. 347-371)
1933-07-01 / nr. 347
Se caută un program... /r. -------Cu gemantanele deschise în fața unei vilegiaturi promițătoare, o febră programatică a cuprins subit partidul național-țărănesc. Oamenii a căror activitate de guvernare a fost risipită până acum în calculul profiturilor de club și în exploatarea tot mai accentuată a unui buget economic, simt astăzi nevoia unei credințe și a unui ideal de luptă politică. Se încearcă să se adune fragmentele împrăștiate ale unui partid amorf și e divizat în mai multe părți, pentru a fi unit prin chiagul unui program de acțiune, care astăzi le lipsește. Acesta a fost sensul pe care voit unii să-l dea adunărilor de la Piatra-Neamț, Craiova și Bălți. Sunt și în viața oamenilor celor mai pierduți, anumite momente de reculegere și de pocăință, în fața greșelilor trecutului. Sunt revizuiri de conștiință de o dramatică realitate în care un prezent de abdicări este pus în contrast cu un ideal de viață, cu un ideal etic pe care-l impune conștiința omenească. Revizuirile de felul acesta au în ele totdeauna ceva dureros și impresionant. Dar pentru oamenii odată căzuți prea adânc pe povârniș, ele sunt numai momente trecătoare, gândiri prizlețe la adresa unor realități iremediabile. Nu ne gândim să credem cu seriozitate în drama de conștiință partidului național-țărănesc. Ce autoritate poate să mai aibă acest examen al unor conștiințe acum la sfârșit de guvernare? Cum se va putea reface sufletește un partid de bugetiv ori cu un program de improvizație de la o zi la alta? Din cât cunoaștem noi pe acești oameni și din câte a avut să îndure țara din partea lor, nu poate îi vorba niciodată nici de o credință, nici de un suflet care poate suferi o transformare. .O credință nu se poate închega Sihtr’o necesitate de fațadă. Prin faptul că la un moment dat te găsești în fața ta însuți, fără nici un ideal de luptă și simți că ar trebui să ai unul, aceasta este o problemă de calcul național, rece și abstract nu de entuziasm real și durabil. Ca să ai un program trebue să mai ai capacitatea să mai crezi în el. Trebue, cu alte cuvinte să mai ai posibilitatea de a mai crede în ceva. Credința este o realitate pe care n’o poți provoca în tine în’mod rațional. Ea există printr’o specială dispoziție morală, integrându-se natural în ființa ta sufletească. Unde putem noi regăsi în partidul național-țărănesc, dispoziția de a mai crede în ceva? Pe oamenii regimului de azi îi opresc stomacuril pline și beția profiturilor, să mai creadă în altceva decât în lozincile de acaparare. Cei atât de bine legați de toate beneficiile demnităților bine remunerate, de toate consiliile de administrație, de regiile autonome, comisiile și delegațiile infinite sunt incapabili de o transformare sufletească. Atâția ani de rătăcire, atâția ani de despăț demagogic nu pot fi răsplătiți printr-un act trecător de reculegere chiar când este sincer. Este o ironie a acestor vremuri dezolate, ca un partid, după un an de guvernare să constate că n’are nici o credință. Desigur ea nu-i va fi dată nici de „seceriștii“, nici de congresiștii de la Piatra. Nu cumva în dosul acestor manifestări nu se ascund ambiții și deziderate personale? Amenințări cu programe și revizuiri am mai văzut noi destule în partidul național-țărănesc. Toate s’au consumat a doua zi după ce au fost concepute. Nevoia de program de azi? E un gând trecător și fără importanță. Adevăratele gânduri ale partizanilor sunt îndreptate spre acelaș buget mănos pe care l-au secătuit și până acum. Cetatea Universitară "Astăzi,după amiază, Majestatea Sa Regele a convocat la Palatul Regal din Calea Victoriei, pe miniștud Instrucțiunii și pe rectorii tuturor Facultäților din București. Este vorba să se discute și să se stabilească planul detaliat al Cetății Universitare, ale cărei prime cărămizi își vor înălța roșul, la toamnă, odată cu începerea unui nou an de muncă a studenților. Interesul însuflețit depus de Regele Carol al II-lea pentru această operă, care se anunța grandioasă cu adevărat, este de bun augur. Augusta Sa prezența, patronând Comisia pentru organizarea lucrărilor Cetății Universitare, este singura in măsură să ne îndreptățească speranța într’o bună reușita a inițiativei acesteia, de înzestrare la tineretului nostru intelectual, cu un domeniu al sau, pus sub semnul curățeniei spirituale și trupești. Nu putem îndeajuns sublinia Dată nevoie se simția de această Cetate Universitară și ce bine s’a făcut atunci când — dându-i-se semnificația de teritoriu studențesc claustrat în idealism, — i s’a schițat rolul de polarizatoare a studenților, cartieri (și astăzi încă) își petreceau anii de învățătură despărțiți în cămine, de atâtea ori mizerabile, și în triste cantine. Cetatea Universitară va avea, în primul rând, tocmai rolul acesta capital de a suda sufletește pe studenții din diferite regiuni ale țării, veniți în Capitală să învețe. ■ Greșeala de până acum consta în faptul că studenții aceștia, deși se aflau cu toții în București, făceau (cu voia sau fără voia lor) tot un fel de regionalism. Cum anume? Foarte simplu și foarte întristător. Tineretul universitar din Țara Bârsei își are căminul său, în care nu pot pătrunde decât studenți originari din acea regiune. La fel brăilenii, la fel muscelenii, la fel ilfovenii. In loc să se fi căutat o interpenetrație a tuturor studenților din țară, aici, în București, ei erau lăsați, pentru tot timpul celor trei, patru sau cinci ani de învățătură, într’o complectă reciprocă ignorare. Este păcat să mai auzi și acum, după atâția ani de la Unire că până și tineretul universitar (care ar trebui să fie cel mai puțin obtuz spiritualicește) mai utilizează noțiunile de „regățenism“ și „ardelenism". Studenții de astăzi sunt medicii, profesorii și inginerii de mâine. După terminarea studiilor, mulți vor pleca din București, spre a-și valorifica energiile, până în colțurile cele ma depărtate ale țarii. De ce epoca lor de studenție să nu-i fi învățat cel puțin practica unui misionarism de naționalism integral și nu să-i fi lăsat tot cu ideile de regionalism, cu cari veniseră, cândva, din provincie la București ? Sunt întrebări, pe cari o credem cu fermitate!) Cetatea Universitară, pusă sub oblăduirea M. S. Regelui, va ști sa le rezolve fericit. Pentru că această Cetate Universitară nu poate fi decât promontoriul culturii naționale românești de mâine. Zenovie Bârsan . . xox--------- Principele Nicolae la Paris Paris, 29 (Rador). — A. S. R. Principele Nicolae a sosit astăzi cu avionul la Le Bourget, la ora 12 și 20 minute. La aerodrom, A. S. R. Principele Nicolae a fost salutat de ministrul României, membrii legației române din Paris, reprezentanții miniștrilor de război și aviație, precum și de ofițerii centrului de aviație Le Bourget. A. S. Regală a trecut în revistă trupele care i-au dat onorurile militare. 4 Pagini 2 Lei Intre himere și realitate — De la ideia armoniei universale la regimul iu mămăligă și ceapă — Un ironist, care știe și putină matematică, a făcut deunăzi socoteala și ne-a spus, câți bani costă desbaterile asupra problemei monetare, cari se țin la conferința economică de la Londra. Pe tărâmul arid al stabilizării, unde punctul de vedere al Franței s-a ciocnit atât de categoric cu interesele de oportunitate ale Statelor Unite, singurul rezultat dobândit până acum, pare să fie durata insăș a discuțiilor. Cu cât oamenii se înțeleg mai puțin, cu atât se despart mai anevoie. Cu cât încurcăturile financiare sunt mai mari, cu atât costă mai mult deslegarea lor. Multe întâmplări s’or fi împotrivind rânduelilor logicei, dar așa se joacă piesa. Din modestul nostru colț de observație, noi n’am îndrăznit să ne punem prea multe nădejdi în buna reușită a marelui sfat convocat în capitala Angliei, cu participarea tuturor tarilor din lume. Cea mai grea piedică în drumul unei deslegări fericite o înfățișau însăși proporțiile uriașe ale scopului propus. In vremile acestea de frământare și desorientare generală, gândurile celor cari s’au hotărît să convoace conferința de la Londra, au țintit cu mult prea sus, în regiunea stratosferică a soluțiilor ideale. Un aranjament acceptat de toate popoarele de pe glob, care să reprezinte triumful ideii de armonie universală , un plan de viată colectivă, care să asigure prosperitatea fiecăruia și solidaritatea perfectă a tuturor; un vast eșafodaj de convenții vamale, de tratate de comerț și de raporturi valutare ; o învoială, care să nu ridice nici o împotrivire și să niveleze toate asperitățile, apare ca o minunată imposibilitate. Se pune deci întrebarea, dacă nu se poate îngădui să alergăm după Himere ispititoare, în timp ce neînduplecata realitate ne țintuiește cu atâta brutalitate în cercul vitros al îmbelșugatei noastre sărăcii. Impresionantul areopag al popoarelor, care s’a întrunit pe maLinile Tamisei, —ținând ședințe evaluate la câteva milioane lei pe minut, — s-a poticnit dela început în controversa asupra etalonului-aur, și cu toate că prelungirea sesiunii amenință grav Tezaurul public al statelor cari și-au trimis pe cheltuiala lor delegații la conferință, de nicăeri nu se vede măcar putința încheierii unui compromis pe această chestiune. Lucrările marelui sfat economic se desfășoară într’o atmosferă de pesimism și neîncredere, care contrastează în mod dureros cu speranțele legate la început de reușita lor. N’avem nici un motiv să ne bucurăm de eșecul pe care l-am prevăzut; dimpotrivă, visul unei așezări întemeiate pe ideia armoniei universale, cu cât ni se pare mai îndepărtat, cu atât ne încântă mai mult, fiindcă suntem și noi loiali cetățeni ai planetei, însuflețiți de dorul unei înfrățiri între oameni. Muzica melodioasă a viitorului nu ne poate face să uităm, însă, dezacordurile prezentului. Prin urmare, politica fiind arta anevoioasă a prevederii, națiunile care și-au trimis reprezentanții lor la Londra, ca să discute asupra unei formule mondiale de remediere a crizei, nu săvârșesc nici un păcat dacă, pătrunse de legitime îndoeli în privința legiferării unui acord economic întins peste toate cele cinci Continente, examinează până atunci cu chibzuiță prudență, perspectivele mai puțin îndrăznețe, mai restrânse, dar mai aproape de adevărul practic, ale unor învieli cuvecinii. Dacă nu se poate așeza o bază de înțelegere atât de cuprinzătoare încât să garanteze belșugul tuturor, de ce să nu-i fie permis fiecăruia să caute a se pune în acord cu împrejurările momentului, înlocuind în locul perfectei dar îndepărtatei solidarități dintre toate popoarele de pe glob, cel puțin un sistem trainic și solid de grupări regionale, pe seama statelor cari în cadrul unei echilibrări a nevoilor lor de existență și capacității lor de producție, pot să ajungă prin sprijin reciproc, la o stare de prosperitate și la nivelarea asperităților de astăzi ? România va fi nevoită, la rândul ei, să aplice pe această cale. Trebuia, poate, să înceapă mai de mult. Suntem cam întârziați, dar să ne mângâiem cu gândul, că nici alții n’au parcurs o distanță mai lungă spre această țintă. Noi suntem o tară înzestrată cu nesfârșite resurse naturale pentru a se împotrivi crizei. Pământul generos, ne hrănește. Renunțând la luxul strălucitor și la unele agreabile tentații ale confortului modern , găsind mai puțin roșu pe buzele femeilor și plimbându-ne mai rar în automobil, îmbrăcându-ne cu stofă temută în țară și circulând mai des cu tramvaiul, noi nu vom fi loviți mortal de o restrângere a importului, noi nu suntem la cheremul străinătății, noi am putea foarte lesne să practicăm autarhia. Dar tocmai de aceea, suntem datori să ne îndreptăm cu mâna întinsă spre națiunile apropiate, cari au avut de suferit tulburări mai grave de pe urma izolării lor economice, propunându-le statornicirea unui plan întreg de convenții vamale, de tratate de comerț și de raporturi valutare, cari să asigure, cum se zice, bunăstarea ambelor părți contractante. Dacă vom fi înțeleși, cu atât mai bine. Iar dacă nu, va trebui să ne obișnuim cu cealaltă ideie, a rezistenței prin propriile noastre puteri, ne vom închide în bârlogul nostru românesc, vom consuma, cum ni s’a vestit în chip simbolic, mămăligă cu ceapă , ne vom întoarce hainele pe dos (mi se pare că regimul acesta l-am mai cunoscut, în timpul războiului), și vom aștepta răbdători, până când Europa, flămândă și ruinată, se va cuminți după tragica experiență a desbinării ei. Pentru a intra pe acest făgaș al cumpărării, România va avea nevoie, însă, de-o mare forță morală, de-un crez care s’o animeze, și de-o conducere îndrumată în spiritul unei onestități impecabile. E de prisos să mai arătăm, de ce cârmuitorii de astăzi nu sunt în stare să ne garanteze îndeplinirea acestor condiții de viață. Doctrina cumpătării n’au s’o propovăduiască niciodată îmbuibații. ALEX. HODOȘ Scăderea vertiginoasă a dolarului Londra, 29 (Rador). — La bursa din Londra, la închidere, dolarul a cotat 425 și 3/4, ceea ce înseamnă că ar fi intervenit controlul operațiunilor de schimb. Francul a ajuns la 85 și 718. New York, 29 (Rador). — Dolarul a prezentat astăzi mari fluctuații, sărind de la 1,41 la 4,20, față de lira sterlină. Ulterior, cursul dolarului s’a ridicat la 4,31, față de lira sterlină. Aceste perturbații s’ar datori știrilor primite de la Londra, în legătură cu întrevederile de azi, dintre d. Moley și d. Macdonald. ■ * Washington, 29 (Rador). — Comisiunea senatorială, însărcinată cu o anchetă asupra situației băncilor și asupra pieței valorilor, intenționează să studieze motivele care au determinat valul de speculă „à la hausse“, care domnește în Wallstreet, New York, 29 (Rador). — Noua scădere a dolarului la toate bursele, semnalată în ultimele 24 ore, pare să îi surprins cercurile financiare americane. Scăderea de data aceasta este prea accentuată și prea bruscă și experții financiari americani se declară în neputință de a da explicațiuni. ÎNGRIJORAREA STATELOR CU ETALONUL AUR Londra, 29 (Rador). Scăderea extraordinară a dolarului a provocat îngrijorare, mai ales printre statele care au păstrat încă etalonul aur. Reprezentanții acestor state au consultat Banca Angliei cu privire la eventualele măsuri ce ar trebui luate. Intre aceste state a domnit teama ca nu cumva și lira sterlină să se scoboare urmând dolarul. Această scădere ar fi fost poate o măsură de apărare împotriva concurenței mărfurilor americane. AWPL XH No. 347, Sâmbătă 1 iulie 1933 r ’ ** " ' fondator: OCTAVIAN GOGA Redacția și Administrația : București, Strada Câmpineanuu No. 4 TELEFON Nr. 359 73 Abonamentul: 500 lei pe an. Pentru preoți și învățători 400 lei. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei. Pace sau război Ce se poate deduce dintr-un film de cinematograf Toți sincerii partizani ai unei lungi perioade de pace în Europa se întreabă cu oarecare neliniște dacă Continentul se va putea bucura de această binefacere, și dacă, mai curând sau mai târziu, Germania nu va căuta sa-și realizeze vechile sale planuri întru cucerirea supremației europene, printr un nou război, întrebare destul de delicată, la care nu se poate răspunde^ nici printr’o afirmație categorică, nici printr’o negație, putându-se cel mult, în lumina unor atitudini, fapte și gesturi recente, trage oarecari concluzii îmbucurătoare. Discursurile cancelarului Hitler, ținute în prima ședință a noului Reichstag și în ședinț acestuia de la 17 Mai și care, prin moderația lor relativă, au surprins plăcut cercurile pacifiste din Europa , tot astfel aderarea Germaniei la pactul celor patru puteri, cu toate modificările aduse de Franța, pot fi considerate drept simptome dătătoare de speranță. De asemenea, declarațiile oficiale în favoarea unei înțelegeri cu Polonia, — care au stârnit indignarea conservatorilor tradiționali a d-lui Huigenberg, — dovedesc din partea veritabililor guvernanți, adică a național-socialiștilor, o mai bună înțelegere a realităților decât în trecut. " Un fapt mic, de mare însemnătate însă după părerea noastra arată că și păturile largi ale poporului german simt necesitatea unei înțelegeri între popoare. Vrem sa vorbim de succesul pe care l-a recoltat în Germania un film pacifist, al cărui erou este un tânăr francez, care într-o localitate balneară de pe coasta mării Baltice, franternizează cu o bandă de tineri germani, băeți și fete, cu toate că și Francezul și Germanii sunt naționaliști înfocați. Reconcilierea popoarelor prin camaraderia tineretului este teza acestui film, destul de surprinzător în timpurile de azi, dacă ne aducem aminte că, până ieri, în Germania asemenea, filme pacifiste erau cu strășnicie boicotate, cum s’a întâmplat, nu de mult, cu romanul filmat al lui Remarque și multe altele. Autorii filmului intitulat „Pe cerul Europei“ opun metoda camaraderiei tineretului metodei de la Geneva, zicând că sentimentul și bunăvoința primează: „pentru a se înțelege, n’ai decât să vrei . Aceste idei tinerești sunt desvoltate într-un dialog interesant și rolul tânărului Francez este admirabil interpretat de un actor plin de foc și talent. Publicul de la premieră a primit filmul cu însuflețire. Ofițerii batalioanelor de asalt hitleriste aplaudau frenetic și presa naționalistă n’a găsit decât cuvinte de laudă. Acum câteva luni filme de asemenea tendință ar fi fost fluerate și autorii lor declarați drept trădători. Astăzi, supranaționalistul „Lokal Anzeiger“ scrie că autorii au fost inspirați de ultimele declarații ale cancelarului și înregistrează aplauzele cu satisfacție, declarându-le drept o dovadă a intențiilor pacifice ale Germaniei. In acest sens le interpretăm și noi cu mare satisfacție. De aceia, nu mai insistăm asupra altor gesturi și atitudini, cari ar putea fi interpretate în sens invers. In orice caz, din acest fapt se poate trage concluzia, că poporul german este în fond tot atât de pacifist ca și oricare altul, și că spiritul său răsboinic, de care da dovadă din timp în timp, nu este dectâ produsul artificial al unor agitatori interesați. De aceștia depinde de altfel totul. Nu putem prin urmare deocamdată decât să sperăm în bunele intenții ale conducătorilor de azi ai poporului german, complect stăpâni pe situație și pe sufletul acelui popor. Luând act cu satisfacție de atitudinile favorabile cauzei păcii, ținând însă seamă și de gândurile nefavorabile, să așteptăm noi dovezi pentru a ne pronunța dacă regimul hitlerist înseamnă pace sau răsboi. Dvm. Bogdan xox Linii ... și puncte Apărarea ordinei In urma mai multor incidente de tulburare a ordinei, guvernul își exprimă hotărîrea de a reprima orice tendință anarhică. Ziarul „Dreptatea“ publică — pentru a-și da importanță — un articol „tare“, împotriva agitatorilor, întrebarea este: a câta oară se afișează asemenea hotărîri neclintite? Nu sa mai arătat guvernul ferm decis să apere ordinea? Și totuși incidente s’au produs destule, cu toată starea de asediu care există. Guvernul folosește abilitatea țiganului care se arată viteaz după război și dă totdeauna comunicate drastice după ce s’au produs dezordini. Economie național-țărănistă Citim în „Dreptatea": • . „Când delegații noștri susțin la Londra că noi am făcut maximum de reduceri și de economii, un ziar acuză guvernul de lipsă de economie, de risipă chiar“. Așa argumentare, mai zicem și noi! Halul de logică! Ați auzit? D. Ion Mihalache, retribuit cu maximum de economie (10.000 lei pe zi!), „susține“ că țara își strânge cumplit baierele?! Numai că una este să „susții“ în general și alta să te reții personal. Intoxicat de parale cum este d-sa, i-ar conveni oricărui cetățean să susțină teoria economiei extreme. In continuare, oficiosul naționalțărănist este și mai subtil: „Am făcut maximum de amputări și de reduceri. Orice altă constrângere ar duce la asfixiere și la haos“. Aia e, nene dragă! Țara se asfixiază de reduceri și guvernamentalii de paralel Minuni în vremea noastră.... Cazul recent de substituire, furnizat de Academia de înalte Studii Comerciale din Capitală, este comentat în diferite chipuri. Tăutu cel cunoscut de cronici ca... mare băutor de cafea, a cărui pățanie la Constantinopol a rămas istorică, nu depășește prin stupoare cazul unui nou Tăutu care de data aceasta este mare director financiar al Capitalei. Un oarecare Becheanu, surprins cu carnetul de student al directorului financiar Tăutu — ne amintește de pățania lui Mititelu, profesor de engleză cu catedră și care între timp își trecea oamenul de cl. VI liceală. Minuni în vremea noastră,deci, contrar fabulei — au început să intre in ordinea normală a existenței noastre cotidiane. Este sigur că d. Becheanu cel surprins, conform promisiunii de răsplătire — va inventa o poveste cu tâlc și adevărul va fi pus la sertar... Sic transit... O ciudată afacere de spionaj de Virgil P. Râmniceanu să cerceteze de depturile acestei afaceri. Rezultatele acestor cercetări par a fi următoarele: La 12 Noembrie 1932 a debarcat la Marsilia un ofițer din armata națională chineză, cu numele de Chen-Tao. După o scurtă ședere la Paris, ofițerul a plecat la Kiel, în Germania, unde, era așteptat de un reprezentant al casei Krupp. Era vorba de o importantă comandă de tunuri de mare calibru. In aceleași zile aveau loc la Londra negocieri similare, între un reprezentant al guvernului japonez și firma „Vickers-Armstrong“, cea mai mare fabrică de armament din Marea Britanie, ajungându-se la o însemnată comandă de material de război, avioane de bombardament, tancuri de modelul cel mai nou, tunuri,greieri mitraliere. Or, renumitul oficiu de informațiuni, spionaj și contra-spionaj, cunoscut pretutindeni sub numele de Inteligence Service, posedă mari interese în firma Vickers-Armstrong, după cum posedă în deplină proprietate și fabrici, sonde de petrol, vapoare, etc., a căror venituri alimentează fondul său secret. Aflând despre negocierile ce se duceau la Kiel, și dorind ca tot .Vickers-Armstrong să livreze și armamentul pentru China, Inteligence Service a trimis pe capul ofițerului chinez pe cea mai frumoasă spioană engleză, activând sub numele de Mary Lawrence. Făcând repede cunoștința ofițerului chinez, sub masca unei fete de familie călătorind prin Europa pentru a se instrui, reuși curând să-l determine să nu mai continue tratativele cu Germania și, la 10 Decembrie, Chen-Tao plecă la Londra, unde și comandă materialul de care avea nevoe. Se pare însă că spioana, nefiind mulțumită cu suma ce i s’a dat drept plată, a comis o indiscreție față de autoritățile de spionaj din Berlin, comunicându-le întreaga chestiune și guvernul German intervenind la Societatea Națiunilor, unde tocmai se discuta chestiunea interzicerei livrării de arme către beligeranți, a obținut ca și aceste comenzi sa fie cuprinse între cele interzise.. E drept că comenzile tot sau executat sau se vor executa și livra indirect prin Siam, care nu este în stare de război, de unde vor fi trecute prin contrabandă, însă trădarea spioanei Mary Lawrence trebuia pedepsită și, cu executarea pedepsei a fost însărcinat locotenentul Ballie Stewart, care se găse duceau la Kiel, și dorind ca tot pedepsei a fost însărcinat locotencum câteva săptămâni, agențiile telegrafice au comunicat condamnarea la 5 ani închisoare fără degradare a locotenentului englez Norman Ballie-Stewart, pentru spionaj in favoarea Germaniei. Știrea a produs cu atât mai multă senzație, cu cât pedeapsa nu era în proporție cu enormitatea faptului, codul militar englez prevăzând un minimum de 20 ani muncă silnică în asemenea cazuri. De aci au pornit diferite svonuri înregistrate de presa mondială, printre cari cel căruia i se da mai multă crezare este ca procesul n’a fost altceva decât o foarte bine înscenată comedie. Dar, să spunem mai întâi ce s’a comunicat publicului englez de către autorități despre această afacere . La începutul anului curent, s-a raportat presei că în închisoarea Tomer din Londra, rezervată de secole trădătorilor de patrie, a fost internat locot. Ballie Stewart, din regimentul Scoțian „Seaforth Highlanders“, sub acuzația de trădare a unor importante secrete militare. Faptul părea cu atât mai grav cu cât era, după cum pretind ziarele engleze, primul caz de trădare a patriei de către un ofițer englez... Senzaționale apăreau și împrejurările acestei trădări, conform cărora tânărul și chipeșul ofițer căzuse în mreaja unei extrem de frumoase spioane de origină germană, cu numele de Maria Luisa, la care primise, în schimbul informațiilor sale, comunicate, serviciului de spionaj german, suma de 90 lire sterline, cam 50.000 lei, după cursul de azi. Or, ofițerul era bogat, neputând nimeni să-și închipue că ar fi putut comite o crimă atât de josnică, pentru o sumă atât de neînsemnată. Acest fapt, cât și împrejurarea că i s-a dat o pedeapsă atât de mică, în raport cu crima ce i se impută, a produs un curent în favoarea condamnatului în opinia publică engleză, îndemnând pe câțiva iscusiți reporteri și detectivi particulari, de care există fronnta minei în ritmitala AtvDMI P.I. sea și el în slujba lui Inteligence Service. Plecând în Germania și întâlnind pe spioană, ofițerul s’a găsit, spre adânca sa durere și surprindere, în fața propriei sale surori. Ballie-Stewart, adânc întristat, se înapoia la Londra, fără să-și fi executat misiunea, ceia ce de altfel nu a salvat viața frumoasei Mary Lawrence. Spioana fu găsită câteva zile mai târziu în Tiergartenul din Berlin, își trăsese, după toate aparențele, un glonț în tâmpla dreaptă. Revolverul se găsea trântit lângă cadavru, în poșetă, bani și giuvaericale. Poliția din Berlin comunică ziarelor despre sinuciderea unei străine, și atâta tot. Afacerea părea clasată. Dacă însă presa germană n’a cunoscut dedesupturile acestei așa zise sinucideri, în schimb presa Americnă a prins de veste, dând informațiuni asupra întregei afaceri și punând astfel în încurcătură ministerul de externe englez, care nu are nici un fel de legături cu Inteligence Service. Guvernul englez a cerut explicații și explicațiile i s-au dat, constând în trimiterea lui Ballie Stewart în fața consiliului de răsboi, sub inculparea că vânduse unei puteri străine copiile unui nou model de tanc, ce urma să fie construit de fabrica Vickert. Ele constituau în același timp pedepsirea locotenentului pentru neexecutarea misiunei cu care fusese trimis la Berlin. Procesul a avut loc în cel mai stict secret, necomunicându-se nimic presei, nici numele măcar a celor 60 de martori ai acuzării, dintre care nu mai puțin de 27 se găseau în serviciul lui Inteligence Service. In cursul procesului, inculpatul sa arătat de o nepăsare surprinzătoare, știind bine că nu i se vor rupe epoleții în fața regimentului și că totul se va sfârși relativ bine. A fost condamnat, după cum am mai spus, în loc de 20 ani muncă silnică, la abia 5 ani închisoare și internat într’o fortăreață, al cărui nume nu s’a publicat Anchetatorii pretind însă că se găsește în libertate undeva, departe de Englitera, în misiune secretă ! A fost însă obligat să-și schimbe numele... Pentru familie, pentru prietenii săi trece drept închis în fortăreață. In realitate își servește patria ca și înainte... -xox-