Ţara Noastră, octombrie 1934 (Anul 12, nr. 700-724)
1934-10-27 / nr. 722
Pagini 2 Lei * V^V.________________ l ^ip JL Fondator: OCTAVIAN GOOA ■ m I I A ||| m I SS MBBgk H Jfi Mp I 5 A -H Redacția și Administrația: Hfl ^dS SK «P *c$SÍ ^Basfe^ W BBMW adțplP • bucurești, Strada Câmpineanu No. 4 PUB SS 4HQ vBä f» am/mM Alf9SSm HH B| ^ TELEFON Nr. 41933 Wjtjm H ^ » « HWSSI W ! 9 B Abonamentul: 500 lei pe an. Pentru preoți, învățători: W mm «HBMhI ^Ww&Swapp , studenți și săteni, 400 lei anual ; 200 pe 6 luni ; 1 KÄ B <00 pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei. _____________________________________________ I **4 »)*.„; Jr Marele Voevod de Alba-Iulia a împlinit 13 ani. O mare iubire face aproape nesimțit timpul. Iată pentru că acești treisprezece ani de viață ai Moștenitorului Tronului au trecut fulgerător, ca într’un vis frumos. Astăzi, ne aflăm în fața unui adevărat om. Voevodul Mihai este încă un copil, dar un copil cu toate virtualitățile unui bărbat întreg și al unui prinț desăvârșit. Nu credem să fi existat, în întreaga istorie a acestei țări, un Moștenitor, care să fi fost mai îndrăgit de popor și să fi meritat mai mult unanima simpatie, decât acest surâzător și însorit Băiat. Popoarele obișnuiesc să transforme pe conducători sau pe viitorii lor conducători în simboluri. Ei bine, Marele Voevod Mihai este, în acest caz, simbolul optimismului României. Tot ceea ce face acest Prinț, este făcut cu inimă largă, cu voioșie sau cu acel reținut zâmbet, cu acel sobru surâs, care desvăduiește o perseverență și o seriozitate. Curiozitatea este un indiciu al inteligenței vii. Voevodul Mihai s’a interesat de tot ceea ce i-a putut fi folositor. Călărește ca un cazac și nu se teme de căzături. Este pasionat de științe, dar iubește și literatura. Vânător emerit și automobilist admirabil, Voevodul Mihai, auzind că fiul d-lui Mussolini și-a luat brevetul de pilot la vârsta de 17 ani, și-a propus să-și conducă avionul la 16 ani. Și, să fim pe pace, îl va conduce ! Cine ar putea trece cu vederea sensibilitatea, de atâtea ori, dovedită a Moștenitorului. Odată ținem minte că micul și regatul automobilist, văzând la un colț de strada un invalid de război și care-l saluta, a oprit mașina, a coborît și, cu ochii înlăcrimați, i-a întins, omului o sută de lei; n’avea la el mai mult... Dar nu face cât o avere gestul în sine ? Și câte alte dovezi ale unui suflet minunat! Camarad excelent, Marele Voevod Mihai este educat în continuu contact cu cetățenii de mâine ai țării. Să subliniem, cu acest prilej, gestul de adânc psiholog al Majestății Sale Regelui, din dorința căruia a luat ființă acel liceu în miniatură al Palatului Regal. 12 elevi reprezentând diferitele rase etnice din România, învață, scriu, citesc, se joacă și râd, cot la cot cu marele lor camarad Mihai. Un camarad, căruia îi zic „tu“, cu care se iau la trânta dreaptă și voinicească și care dă totdeauna exemplul modestiei, al bunei-creșteri și al dreptății. Crescut lângă bătăile de inimi ale camarazilor săi, cetățeni români din toate provinciile, Marele Voevod Mihai învață de pe acum să cunoască pulsul țării Sale. Mâna Sa, care strânge în fiecare zi, cu bunăvoie și cu căldură, mâinile celor 12 camarazi, va ști, astfel, să fie odată o mână, care să împartă cinstit dreptatea. La cei 13 ani, pe cari îi împlinește, astăzi, Marele Voevod Mihai, se îndreaptă cu toată căldura dragostei gândul Țării și al nostru! vb % ;ei ............ Voevodul Mihai Summit fără Sfârșit Sensul și idealul Frăției Ortodoxe Române Sau concluziile In afacerea „Skoda Cronicari de fiecare zi ai faptelor, mai mult sau mai puțin rușinoase, cari se petrec în viața noastră politică, am înregistrat toate fazele, mai mult sau mai puțin zgomotoase, prin cari a trecut faimoasa afacere „Skoda“, de la uluitoarea descindere executată la biroul reprezentanței din strada Batiște, până la recentele desbateri ale comisiunii de anchetă parlamentară. Am urmărit, cu atenție încordată, goana după cifrul menit să lămurească taina sperturilor; am așteptat să fie dați în vileag profitorii lui Palaelibus, cari au primit mită pentru a înlesni jaful în avutul țării; am fost de față la procesul lui Bruno Seletzki, ocnașul căruia i se dă acum certificat de bună purtare; am puricat cu meticuloasă stăruință toate actele, toate documentele și toate mărturiile, din conținutul cărora s'a dovedit fără nicio umbră de îndoială: 1. că prețurile armamentului comandat de d. Iuliu Maniu au fost mai mari chiar decât cele oferite de uzinele de la Pilsen; 2. că furnitura a fost aranjată între trei-patru persoane, fără ca forurile militare competente să fie consultate și fără ca ceilalți membri ai guvernului să bănuiască măcar cu ce răspunderi sunt încărcați; 3. că fruntași național-țărăniști, din întâmplare rude apropiate ale fostului președinte de Consiliu care a semnat contractul, au primit din străinătate sume de zeci de milioane, fără să poată arăta de către cine și pentru ce au fost plătiți ! Aceste trei precizări, am socotit noi, sunt destul de concludente, pentru a arăta că ne găsim în fața unei lovituri organizate de jefuire a avutului public. Cuvintele sunt, poate, cam tari. Dar, în definitiv, nu importă bagajul literar cu care vine fiecare, ca să clarifice o îndrăzneață potlogărie, ci rămâne în picioare, despuiat ca un stâlp al infamiei, adevărul respingător, că s’a traficat cu pregătirea apărării naționale, că s’au aruncat miliarde de lei, fără să primim în schimb o singură gură de foc, și că din această încurcătură, până astăzi nedeslegată, câțiva oameni politici, pe cari toată lumea îi arata cu degetul, s’au ales cu averi fabuloase imposibil de justificat. Nu se poate spune, că opinia publică n'a avut destulă răbdare, așteptând să se facă lumină, întoarceți înapoi filele calendarului. Intr’o zi de primăvară, în 1933, s’a ordonat, la birourile lui Bruno Seletzki de la „Skoda“, percheziția fiscală, care a scos la iveală, din întâmplare, vasta operă de corupție îndeplinită în jurul comenzilor de tunuri, cu Romiman, Iosphios, Lenin, Cauciuc și Cărbune... Săptămâni și luni de-a rândul ne-au persecutat aceste pseudonime deșănțate, dedesuptul cărora, știam bine, că se ascund mușchetari ai graselor comisioane, luptând pentru înarmarea României subt nume de împrumut... Lumea a priceput, că aci sunt mistere și tenebre, întortochiate ca niște coridoare subterane, prin labirintul cărora nu va fi lesne de pătruns, fără o binepregătită echipă de recunoaștere, înarmată cu măști împotriva gazelor asfixiante și puternice reflectoare. Timpul a trecut pe nesimțite. A plecat de la putere d. Alex. Vaida, din al cărui îndemn s’au început (prin d-nii Ed. Mirto și V. V. Tilea) primele investigații la Praga și Pilsen. După aceia a urmat la cârmă partidul liberal, care a pășit de la început într’o atmosferă de tragică obsesiune a morții. Prima pagină a nouei guvernări a fost stropită cu sângele șefului ucis. Această dramatică întorsătură a tulburat cu vedenia „vedetiei“ spiritele din față și azvârlind un văl cernit de doliu asupra unei întregi organizații politice, care tocmai se pregătea să vină cu sancțiuni împotriva vinovaților de ieri. In emoția provocată de atentatul săvârșit pe peronul gării Sinaia, inimele sau înduioșat, senzația unei primejdii comune a topit adversitățile dintre adversarii din ajun, pornirea guvernamentală sa concentrat într’o singură direcție, iar afacerea „Skoda“, cu Romiman, Iosohios, Lenin, Cauciuc și Cărbune, a căzut pe planul al doilea, spre marea bucurie a d-lui Romulus Boilă, care nădăjduia, ascuns după un colț al catafalcului lui I. G. Duca, să nu mai fie niciodată întrebat, pentru ce fel de servicii a încasat prin banca „Svoboda“ suma de 60 milioane, de la o persoană suspect de darnică, pe care nici măcar n’o cunoaște ! ? S’ar părea că povestea se repetă. D. Gh. Tătărescu, urmând la prezidenția Consiliului, a fost interpelat într’o zi la Cameră (cam la împlinirea unui an de la izbucnirea scandalului) : — Ce-i cu „Skoda“, s’au dus sancțiunile pe apa Sâmbetei? Iar d. Gh. Tătărescu a repetat, cu frumosul său glas baritonal, formula pe care el însuș o lansase la opoziție — Afacerea „Skoda“ abia acum începe ! La un moment dat, am avut impresia că se ține de cuvânt. Ancheta parlamentară n’a fost degeaba. Rând pe rând, d-nii Iuliu Maniu, general Cihoski, Virgil Madgearu și Romulus Boilă au venit înaintea comisiunei și au mărturisit rolul pe care l-au avut. CU MATERIALUL ADUNAT SE POT STABILI RĂSPUNDERI ȘI SE LĂMURESC TOATE CULPABILITAȚILE. Opinia publică are acum sentimentul neted, că numai printr’o inexplicabilă îngăduință a acuzatorilor, cei vinovați ar putea să scape ! Iată de ce, ne-au surprins in chip desagreabil recentele declarații ale d-lui Aurelian Bentoiu, deputat și raportorul comisiei de anchetă în procesul „Skoda“, care, cu un calm imperturbabil, își exprimă mirarea față de „ENERVAREA, CARE A CUPRINS IN ULTIMELE ZILE PRESA ȘI OPINIA PUBLICA“. Căci, ne-am întrebat: — „Oare nu-i întru câtva îndreptățită această enervare, după un an și jumătate de zăbavă, într'o afacere unde țara a fost păgubită cu câteva miliarde, iar traficanții armamentului au luat sperturi de sute de milioane?“ Piie,șa, și opinia publică au început sa adulmece un vag miros de mușama. De aceia, au devenit puțin câni nerăbdătoare. Bunii cetățeni își spun: — „Nu cumva, sfârșitul năpraznic al Regelui Alexandru, la Marsilia, a îmuiat din nou inimele oamenilor politici dela noi, indemnându-i la reciprocă iertăciune a păcatelor ?“ Trist ar fi, ca în mauzoleul eroicului Suveran de la Topola să se înmormânteze și panamaua lui Palaelibus... Pentru a risipi orice bănuială, d. Aurelian Bentoiu, încheindu-și cu prudență nasturii ca un Sfinx în sacou, ne răspunde: L— „Eu păstrez o discreție desăvârșită...“ Până când ? Până Vineri sau Sâmbătă, când va depune raportul. Să așteptăm, deci. Să mai avem puțintică răbdare, cum zicea onorabilul Zaharit Trahanache. Dar, oricum, n’am voi să mai auzim pe d. Gh. Tătărescu clamând pentru a treia oară în incinta sonorii a Parlamentului:— Afacerea „Skoda“ abia acum începe ! Căci am dori s’o vedem odată terminată... Alex, fiodoș IIHEREI llObțlil . Cele două probleme, asupra cărora se tapează, zilnic, în paginile oficioaselor național-țărăniste, se referă la acel umoristic „stat țărănesc“, despre care am mai avut prilejul sa scriem și asupra „tineretului“. Omul este făcut să dorească totdeauna ceea ce nu are. Tineret național-țărănist? — se întreabă, cu nedumerire, cetățeanul, care nu știe cu preciziune, decât că partidul d-lui Ion Mihalache este unul de vechi canalii. Unde este acest tineret? Cu ce își legitimează prezența? Unde își manifestă energiile inovatoare ? Căci, să ftrie înțeleși, prin „tineret“ nu trebuie să se înțeleagă numai o colectivitate de luni între 18 și 80 de ani! Ci o formație aducătoare de energii proaspete, de idei dezinteresate și de verdicte fără teamă și reproș, în atmosfera politică infestată de vechii patrupezi politici ! Tineret național-țărănist ? Există așa ceva ? Pe trei coloane, cu aldine corp 10, cu titlu de afiș și cu emfază oficiosul d-lui Ion Mihalache, încearcă să ne convingă, încă odată, că da. „Lupta pentru ridicarea norodului țărănesc (paradează „Dreptatea") nu s’a sfărșit. De aceea tinerii țărăniști sunt profund nemulțumiți, au difuzat lozinca unui Stat țărănesc integral, în opoziție și, cu excluderea Statului liberal, așteaptă militând acea revoluție, care va promova definitiv interesele țărănimii împilate“. Fraza încearcă sintetizarea crezului tineretului național-țărănist. O vom supune unei mici disecții. In ce constă, așadar, programul junilor partizani ai d-lui Ion Mihalache ? Ce reiese din cuprinzătoarea frază reprodusă? Puse pe ponturi, se pot deduce următoarele: 1. Tinerii sunt profund nemulțumiți. 2. Ei au difuzat și difuzează, în opoziție, lozinca statului târăjiesc 3. Militează pentru dărâmarea statului liberal. 4. Așteaptă revoluția valorificatoare a energiilor rurale. Vrea să zică, in primul rând, tinerii sunt profund nemulțumiți. Nu vi se pare ciudat, însă, că nemulțumirea aceasta nu este demonstrată decât în opoziție ? Ce au făcut toți acești tineri național-țărăniști, pe când, sub guvernarea d-lui Iuliu Maniu, se desfășura fantastica sarabandă a sutelor de milioane, înghițite de nepoții și amicii acestuia, în afacerea „Skoda“ ? Unde se aflau, atunci, apostolii de astăzi ai d-lui Ion Mihalache? Pentru ce nu și-au postulat în vremea aceea, nobilul crez în dreptate și în adevăr? Nu, atunci nici nu putea fi nemulțumiți! De la ospățul celor bătrâni, le cădea și pripirii lor câte un ciolan! Dar junii național-țărăniști mai fac ceva; ei,difuzează, în opoziție, lozinca statului țărănesc“. Subliniați, în opoziție! Cât timp au guvernat, mici prin cap nu le-a trecut marilor iubitori de brazdă de azi să-i întrebe pe țărani ce-i doare. In epoca aceea, d. Ion Mihalache nu era decât un simplu renegat al opincii, turnat în fracul aristocrației, și un profitor fără obraz al naivilor săteni cari l-au trimis în Sfatul Țării. Tineretul național-țărănist mai militează, precum ați văzut,și „pentru dărâmarea statului liberal“. Iată o imposibilitate de ordin moral! Niște băieți, tutelați de mâinile pătate ale șefilor plătiți de Seletzky, nu pot dărâma, niciodată, nimic. Murdăria nu se îndepărtează printr’o altă murdărie ! Cât despre faptul că „tinerii național-țărăniști așteaptă revoluția“, trebuie să se știe că revoluțiile nu se așteaptă, ci se fac. Iar ca sâ le faci, trebuie să ai o rezervă vulcanică de energie morală și spirituală. Lucru inexistent în partidul d-lui Iuliu Maniu, savantul „Mersului trenurilor“ și „Freiwilliger“ - ul regimentelor chezaro-crăiești! Falimentul catehismului tinerilor național-țărăniști e mâhnitor, dar evident... Gr. Diaconu e «• * Protecția muncii naționale Ședința de la confederația intelectualilor Aseară, la sediul confederației asociațiunilor de profesioniști intelectuali, din strada Isvor 16, s’a ținut o ședință care, prin teza desbătută, prezintă o reală importanță. S’a hotărît între altele ca un delegat al confederației să participe la lucrările întocmite ale regulamentului legii pentru utilizarea elementului românesc în întreprinderile industriale. De ce această hotărîre ? Nu e greu de ghicit. Lumea știa că s’a votat o lege prin care, de bine, de rău, se statorniceau normele după cari elementul românesc trebue să participe la orice întreprindere de Stat sau particulară. Legea a fost votată de vreo șase luni și nimeni nu i-a văzut roadele. Acum, guvernul, spre a-și justifica, oarecum, trăgănarea, vine cu ideea unui regulament care sa dea directivele legii votate în pripă, sub presiunea unui curent al opiniei publice. Confederația asociațiunilor de profesioniști, reprezentând doleanțele atâtor categorii de titrați români, umiliți și nedreptățiți la ei acasă, nu se mai încrede în eficacitatea lucrărilor făcute de guvern, ci vrea să-și spună și ea cuvântul. Sub acest raport s’a constituit o comisiune, în frunte cu N. Gheorghiu, președintele confederației, având mandatul „să se prezinte la ministerele muncii și justiției pentru a cere modificările legii de naturalizare în sensul ca, renunțarea la supușenia străină să fie cerută numai după scurgerea termenului de zece ani. Să se ceară ministerului muncii ca să nu mai acorde aprobări în cazurile respinse de comisiunea migrațiunilor. Să se ceară ca viitoarele legislațiuni ale ministerului muncii să se facă în conformitate cu cererile deplin justificate ale profesioniștilor intelectuali, deoarece până acum s'a legiferat aproape numai pentru muncitorii manuali“. Sunt dorinți perfect justificate și in conformitate cu spiritul fiilor neaoși din țară, ale căror doleanțe nu se mai pot neglija, dacă, într’adevăr, voim să normalizăm asperitățile de astăzi și să angajăm sufletul acestei națiuni oropsite într’o postură demnă și cinstită. Citiți în pag. IV-a : Propaganda comunistă în România . Cu prilejul întâiului ei congres - Constatările dureroase și veridice, cari se degajă din cea mai fugară scrutare a evenimentelor sociale de pretutindeni, implică, fiecărui om de taine și fiecărui popor în parte, serioase verificări de idei și metode, menite să asigure progresul și, paralel cu aceasta, să stânjenească tot ceea ce se opune lui. Sub acest raport, ideea care a fecundat cele mai reale opere umane, care a îndoilat cele mai atroce ființe și popoare, care a deschis perspective infinite în domeniul spiritualității, care a determinat acțiunile cele mai fericitoare geniului omenesc, a fost, desigur, ideea creștină. Această idee sub forma ei nealterată, ortodoxă, a fost, în timp de veacuri, marea forță care a cristalizat într-o unitate indestructibilă ființa etnică a neamului. Ea a statornicit în conștiința poporului român concepția lui de viață. Prin mijlocirea ei ne-am înțeles misiunea în lume. Sub oblăduirea ei am primit primele elemente de cultură. Datorită ei am intrat în concertul lumii civilizate. Ca un reflect al ei avem minunatele suvaere de artă, mănăstirile. Pentru apărarea ei s’au dat luptele victorioase, oțelind Virtuțile străbune și îmbogățind patrimoniul spiritual al neamului. Ea a pecetluit structura intimă a acestui popor, și ne-a dat forța de rezistență în timp de opreliști. Intr'un cuvânt, ideea creștină ortodoxă a fost, timp de nouăsprezece veacuri, forța regeneratoare a neamului nostru. Prin fructificarea acestei idei forțe, poporul român a ajuns la conștiința propriei sale valori. Iar prin aceasta, acest popor a atins linia maturității, când, apoi, o altă idee călăuzitoare s’a impregnat în ființa lui. E ideea națională. Pentru aprehensiunea acestei idei purtătoare de noui lozinci, plăsmuitoare de noui valori, ce se leagă de nota specifică a acestui neam, fortificatoare de alte virtuți cetățenești, a trebuit, deci, să treacă o perioadă destul de lungă și să fie pregătită de ideea creștină. Așa se explică de ce la noi ideea națională nu se poate despărți de ideea creștină. Ele angajează deopotrivă forța morală și idealurile de viață ale acestui neam. Ar fi o operație să se creadă că, ideea națională, n’ar avea nevoe în promovarea postulatelor sale de ideea moralcreștină. Și, tot așa, ar fi un non sens să se pretindă că, ideea creștină, prin idealul său universal, nu admite manifestările cu caracter local și național. Căci, pentru a atinge domeniul universalului, trebue să se smulgă Însușirile adânci ale unui neam, cari să fie transformate în valori eterne. Deci, înlănțuirea între aceste două realități se face în chip firesc și armonic. Poporul nostru, prin înțelepciunea și experiența sa, a intuit acest adevăr și l-a închegat intr’o formulă de piatră, zicându-i legea românească. Expresiune, care pentru mintea lui, semnifică ortodoxism plus naționalism. Expresiune, care subsumează, pe scurt, rațiunea de a fi a acestui neam. Expresiune, care îi dă în chipul cel mai strălucit sensul și, rostul vieții. In această lumină, vestea ținerii primului congres al „Frăției Ortodoxiei Române”, capătă pentru noi o valoare de simbol. El se ține într’un moment de mari eclipse morale, de dureroase confuzii generale ,de dezorientări individuale și colective. La acest congres, compus din personalități eclesiastice și laice de dincolo de Carpați, se va spune răspicat cari au fost ideile salvatoare ale neamului din trecut și se va arăta, desigur, rațiunile imperioase pentru cari trebue să le menținem in lupta de întrecere, de mobilare și de trăinicie a neamului, și în viitor. Iar participarea d-lui Octavian Goga, omul asupra căruia se îndreaptă, în aceste clipe, atenția tuturor fiilor neaoși din țară, codificatorul prin excelența a simțirii și gândirii românești de astăzi, nu e decât o confirmare a rostului măreț pe care-l are idealul și mobilul „Frăției Ortodoxe Române“. I. Lancrănjan = Linii și puncte, Comerț și teologie Gazeta ,,/jrgus“ se ocupă cu foarte multă sărguință, în numărul său mai recent, de „conflictul din biserica germană“. Descoperindu-și dintr’odată înclinări pentru problema teologică, ziarul întemeiat de d. Simon Pauker și redactat de confrații Bela Buchwald, Samuel Rudich, Strahl Strulovici , compania, se examinează înde-aproape, ierarhia bisericească, atitudinea consistoriilor protestante și sensul dogmelor evanghelice. Nu vrem să supărăm pe nimeni, dar pare că am fi înclinați să credem, că aceste preocupări religioase nu cadrează cu rostul unui organ de publicitate, care după propria-i mărturisire, a fost închinat comerțului, industriei și finanțelor. Zarafii s’au mai instalat cândva la ușa templelor, dar au fost goniți cu biciul Ironie 7 Cineva, din redacția de curând devastată a „Faclei“ săvârșește asupra noastră o tentativă de ironie, ca răzbunare că am anunțat înscrierea în partidul național-agrar a vrednicului Părinte Misăilă din Bacău. — „Ministerul Goga e aproape complect!“, surâde acru binevoitoarea gazetă. Nu, răspundem noi. Mai lipsește de Haim Henry Marcus de la „Facla“, căruia îi destinăm ministerul Cultelor, spre cea mai mare fericire a bisericei noastre ortodoxe. Gh. Bogdan-Duică - 1865-1934 -de HORIA TICULESCU Pe sub poalele Tâmpei , minunat decorele feeric, ceas solar pentru anotimpurile care își revarsă în frunzele arborilor culorile dominante, dela verdele viu al primăverii până la sângeriul toamnei, dela trandafiriul dimineților până la albastrul amurgurilor liniștite ; pe-aci a fost întotdeauna vad mare de oameni. ■ I După noi, vor veni, odată, alții. Aceia vor fi mulți, rânduri dese ca iarba câmpiei, ca ciucurii brazilor. Aceia vor fi mulțimile culturii românești, în sfârșit românizate desăvârșit. (Gh. Bogdan-Duică) De când se pomenește în cronică, neamuri multe au trecut pe aci, cu gând vrășmaș, mai totdeauna, cu suflet , pașnic, câteodată. Așezarea "străveche, a rămas" neclintită, și’n cursul vremurilor voivozi romani și-iau purtat pe aci pașii, înfrângând pe vrășmași sau ciorind biserici. Pe aici treceau carpații ciobanii împăcați cu moartea, în urma „oițelor bârsane“, pe aci cărturarii răzvrătiți. Un revărsat de zori pentru întreg neamul a pornit de aci, prin tiparul lui Goneai, care a prins întâia oară la noi sub teascurile strâmte gândul sufletelor largi. Pulsul vieții unitare românești a bătut aci puternic, din vremuri străvechi, și spiritul cărturăresc a fost mereu viu, înaripat de farmecul naturii. Din culmea dealurilor apărea șesul întins, care deschidea în sufletul copiilor mai răsăriți ai locurilor orizonturi cuprinzătoare. In acest mediu, dintr’o familie cu veche tradiție, adevărată dinastie românească de cărturari (dacă ne gândim și la înrudirea cu N. Iarga), au apărut: I. Bogdan, slavistul, Gh. Bogdan-Duică, strălucitul dascăl al dascălilor, profesorul Șt. Bogdan și îndrumătorul tinereții noastre, Al. Bogdan, mort pe câmpul de luptă, la 1914 Gh. Bogdan-Duică« și-a făcut studiile, în orașul de naștere, la liceul cu atmosferă maioresciană și cu însuflețire față de pofida lui Mihail Eminescu. Dela N. Popea a’nrățat dragostea de limba românească, exprimarea frumoasă și scrierea corectă. „Neică Nifa4 socotea drept o mare rușine să fii Român și să nu știi scrie și vorbi corect românește. Elevul destoinic s’a apropiat de sufletul dascălului luminat, iar la societatea literară domina cu spiritul critic, care în scopuse a se pronunța. In tovărășia de năzuințe a tatălui meu, îndrumat de fratele mai mare și alimentat cu lectură germană, Gh. Bogdan-Duică ajunsese tânărul cel mai bine pregătit din generația ei. Reliefat de ziarul săsesc, pentru o vorbire ținută în limba germană, faima tânărului talentat creștea. După contactul avut la Brașov cu cartea germană, anii de studii din Germania au fost hotărîtori pentru temeinica sa formare sufletească. Acolo s’a disciplinat sufletul său scăpăiat, acolo s’a deprins cu munca sistematică, câștigând pasiunea pentru cercetări și analiza , amănunțită. In redacția „Tribunei“ dela Sibiu îl aștepta îndrumarea lui I. Slavici și prietenia lui G. Coșbuc. Diar îndrăznelile mari de afirmație românească pe atunci erau scump plătite. G. Bogdan, expulzat din Ardeal trece pe poteca lui G. Lazăr. Expulzat și din Bucovina, unde redacta gazeta de afirmare națională (Gazeta Bucovinei), Gh. Bogdan-Duică a ajuns profesor la Focșani, apoi director de liceu la București. Suflet dârz de luptător, nu s’a oprit la lecțiile de la catedră, a scris mereu în reviste și ziare, a scormonit întreagă biblioteca Academiei, a luat parte la adunările dascălilor, a editat scriitori de valoare și a adus cuvânt cald de apărare a Ardelenilor, la adunările „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor Românilor“. Răsboiul pentru întregire s-a aflat în tranșeele de gândire și însuflețire a neamului. Bolnav, a rămas în București, de unde, sub ocupație, a fost dus în Bulgaria. Astfel, cu tot dreptul, avea rara mândrie de a fi fost expulzat din trei țări. Sărbătoarea unirii La adus profesor la Universitatea din Cluj, decan și rector al celei mai mari instituțiuni de cultură din Transilvania. Pe lângă cursurile care atrăgeau miile de studenți, ia răscolit toate arhivele din Ardeal, trezind îndemnuri spre cercetări serioase în rândurile profesorimii. Așa l-a găsit moartea, la muncă, în orașul nașterii sale, unde prezida un examen de bacalaureat. Parcă Lair fi chemat cărările copilăriei spre Heidellbergul lui de altădată, spre Brașov. Neodihnitul dascăl a murit în mersul manei, sub povara anilor, cu sufletul tânăr; încordat mereu spre cercetări, omul acesta n’a avut timp să trăiască, în sensul vulgar al cuvântului, sau a trăit cu adevărat, muncind, și a murit muncind, cât mai frumos s’ar fi putut, o energie care s’a revărsat tumultuos până în marginea mormântului. In lumea noastră, unde mulți mor de urît, iată un om răpus de sarcina chemării. Splendid simbol, frumos sfârșit și strașnică mustrare pentru mulți. Astfel, nu numai viața, ei și moartea lui rămâne un îndemn la muncă.Continuare în pag. îha'