Ţara Noastră, decembrie 1934 (Anul 12, nr. 749-770)
1934-12-01 / nr. 749
uestasivei chestiuni afacerii „Skoda“ Cât de puțin sinceri au fost național-țărăniștii atunci când au cerut in Cameră o anchetă asupra contractului „Skoda“, o dovedesc tribulațiunile și enervările la cari se dedau în ultimul timp. Concluziunile la care d. Aurelian Bentoiu ajunsese, și asupra cărora rămâne să se pronunțe comisia de anchetă parlamentară, de unde vor trece apoi in discuția Corpurilor Legiuitoare, ca în urmă vinovații să fie deferiți justiției, naționalțărăniștii au răspuns, mai întâi, cu un contra-raport (im. fel de încercare pentru oocoloșirea afacerii). Fiindcă această diversiune nu le-a reușit, au început cu fel de fel de calomnii și injurii la adresa raportorului și a partidului național-liberal, deplasând chestiunea de pe tărâmul moral-juridic pe tărâmul politic. Drept urmare a acestei atitudini, membrii partidului național-țărănist din ancheta parlamentară pentru afacerea „Skoda“ urmând consemnul dat de fostul președinte al Consiliului, d. Iuliu Maniu, — sub care s’a săvârșit onerosul contract prin care țara a fost păgubită cu un miliard cinci sute de milioane—, s’au retras din Comisiune. Ce denotă toate aceste manifestări ? Că se încearcă o solidarizare a Întreg partidului național-țărănist cu delicvenții și traficanții, spre a le ușura soarta. Ei bine, dar lumea onestă stă înmărmurită în fața acestei nemai pomenite îndrăsneli și se întreabă : Ce au însemnat afirmațiunile solemne și categorice ale învățătorului cu ițari, d. Ion Mihalache, că va elimina întreg putregaiul din partid? Unde sunt promisiunile și angajamentele luate față de opinia publică românească ? Ce temeiu de sinceritate au avut cuvintele dascălului moralist ? Au fost ele simple încercări de ducere în eroare a mulțimii naive, pe spatele căreia s’a cocoțat ? A fost ,d-sa convins de cerințele imperioase ale premenirilor morale din sânul partidului pe care îl conduce vremelnic, sau a voit numai să înșele buna credință a proștilor ? Fiindcă, din două una, sau a fost convins de necesitatea purificării moravurilor din partidul Isaie, și atunci,nu se înțelege pentru ce, acum când i se dă prilejul s’o facă, evită acest lucru. Ba ceva mai mult se solidarizează cu păcătoșii și delicvenții. Sau n’a fost convins de această necesitate, și atunci de ce mai încearcă să ducă in eroare lumea. E o mare greșală politică, care fatal se răsbună. Ori, poate d-sa n’a mai reflectat asupra înțelepciunilor ce se predau în școala primară că, cu minciună poți prânzi, dar de char nu ! In orice caz, noi socotim că este o manifestare vinovată din partea partidului națiomal-țărănist, încercând deplasarea afacerii „Skoda“ de pe tărâmul moral pe cel politic. Și credem că nu se va reuși tentativa de a mistifica din nou această imundă afacere. • Dimpotrivă. Noi sperăm, pe urma luminii ce se va face, într’o reală redresare morala ",a societății noastre de azi și în special a celei de mâine. Intelectualizarea politicii In ședința de ori a Camerei, d. profesor loan Petrovici, care vorbește rar, dar totdeauna la timp și pândit, a făcut o admirabilă propunere. O propunere, care numai din partea unui intelectual de înaltă ținută, ca d-sa, putea să vină. D. ion Petrovici a cerut, anume, să se plaseze bustul lui Tiu Maiorescu, intr’o firidă a palatului Adunării. Inițiativa luată de distinsul filosof nu este numai un omagiu adus memoriei marelui animator al Junimii. Până la urmă, cel cinstit prin acceptarea propunerii de către parlamentari nu e nicidecum Titu Maiorescu. Geniul tutelar al „convorbirilor“ și al celei mai luminoase epoci din cultura românească și-a câștigat de mult locul în nemurire. Un bust al său la Cameră nu credem că ar fi încântat prea mult, nici în viață, un spirit atât de lucid ca al lui Maiorescu. Propunerea d-lui Ioan Petrovici are o semnificație mai subtilă. O ironie de subțiri tăișuri se desprinde din ea. Chipul încremenit în marmoră al lui Titu Maiorescu, așezat să patroneze cu ochii reci de veșnicie ședințele Camerei, va fi eterna replică, dată de spiritualitate vulgarității Și prostiei. Bustul adâncului gânditor va fi X un crud ’ și cravasant paradox, intr’o adunare parlamenatră, unde nu știu dacă se află cu totul 20 de veritabili intelectuali! Dacă domnii deputați, cari au primit in unanimitate gândul minunat al d-lui Ion Petrovici, și-ar fi dat seama ce cruntă palmă înseamnă prezența de marmoră a lui Titu Maiorescu pentru atâția din dumnealor, și-ar mușca degetele de regrete. Titu Maiorescu, oratorul de o eleganță fără egal, față în față cu penibilele bâlbâieli de semidoct ale d-lui Ion Mihalache! Cel care a pus la „stâlp” beția de cuvinte, ascultând frazele de Îmbătat cu bere ale d-lui G. G. Mironescu, sau poliloghiile demagogice ale d-lui dr. N. Lupu! Titu Maiorescu, cel care a pus bazele adevărate și solide ale culturii românești, cel pentru care bibliotecile însemnau sufletul unei țări, lovindu-se în coate cu d. Iuliu Maniu, omul a cărui singură lectură e „Mersul trenurilor“ ! Hotărât, inițiativa pioasă a d-lui Ion Petrovici înseamnă mai mult decât atât. Ea este o ironică invitație pentru intelectualizarea politicii. O invitație, care, după toate aparențele, va rămâne, însă, fără de răspuns. Dar chiar dacă s’ar întâmpla așa, nu e mai puțin adevărat că bustul lui Titu Maiorescu, în Adunarea Deputaților, își are însemnătatea lui prețioasă. Peste câteva decenii, când va veni o nouă generație, ea își va putea da seama că, sub întreaga cupolă a Camerei, nu a mai rămas nici una dintre statuile politicii de vorbe cu șpriț. Ci doar un bust al lui Titu Maiorescu, — simbol al spritualității veșnice, Ion lelea 4 Pagini 2 Lei Furtul organizat - Romulus Boilă ca expresie penală a partidului $ a regimului național-țărinist- Există furt din fantezie- Se găsesc oameni, cari au de toate în viață. Traiul lor se scurge luxos și extravagant, de munte ori util societății, de multe ori ,inutil, la adăpostul averilor, despre care nimeni în societatea liberală de azi nu întreabă de proveniența lor morală, de justificarea lor ca expresie a muncii. Și totuși, bivflacărați te o imaginație fără frâu și fără control, ei plăsmuesc situații teoretice de vis și de belșug, care nu pot fi ajunse decât prin furt. Există oameni, cari fură din prostie. Socotind, că bogăția oferă, afară de confort, și calificări de ranguri, drepturi imprescriptibile la respect și onoruri sociale, po postul se lansează, chiar când nu are nevoie, în ilegalitățile de posesiuni, după care ajunge inevitabil și necesar în pușcăriile ispășitoare. Există, apoi, furtul din instinctul alterat. Sunt atâți oameni bolnavi, cari nu pot rezista impulsiilor bolnave ale naturii lor, psihic și moral descompusă. In însușirea bunurilor altora, ei găsesc satisfacția de moment, îmbătarea de succes, de „lovitură“ reușită, de lovitură pentru lovitura, exact după cum cocainomanul se simte supraextaziat de beția de imagini, pe care i-o dezlănțuie în nervi doza stupefiantă. Creptomania — patima irezistibilă pentru furt cu orice preț și criptomania — patima furtului pe ascuns și pervers sunt mai degrabă fenomene de clinică, pe care cel mult dacă le urmărește medicina judiciară din interes științific și a căror iresponsabilitate absolută conduce pe autorii lor în ospiciile de nebuni. Există furtul din necesitatea absolută, din tragica ananghie, în care cade omul normal, cinstit, element perfectamente social și ireproșabil din punct de vedere moral, care pentru a-și salva viața și supremul dar și existenței sale proprii, precum și a familiei sale, întinde mâna asupra avutului altuia. Acest furt a fost multilateral discutat de literații și filozofii antichității, in urma cărora mințile nobile ale cugetătorilor au stabilit ca obligatorie filantropia omenească pentru a evita inegalitatea socială, care produce furtul necesar. Acest furt a fost cu simpatie și omenie tranșat, în timpul modern, într'un sens pozitiv la începutul secolului trecut. Victor Hugo pledează, sau, cel puțin, justifică — în opera sa „Mizerabilii“ — furtul din necesitate, când prin el omul își salvează supremul dar al vieții. In sfârșit, există furtul prin predestinație. Sunt oameni, cari nu se simt legați de semenii lor prin iitio morală, nu admit solidaritatea socială decât ca mijloc și ca o circumstanță favorabilă de a veni în contact cu sutele de mii de membrii ai societății omenești, cari consideră că această societate este un furnicar întâmplător alcătuit dintr-un fel de oameni-furnici, la viața și averile cărora ei au dreptul pe care li-l dă această înspăimântătoare concepție filozofico-socială: însușirea bunurilor lor, distrugerea chiar a vieții acestor oameni-furnici este un simplu fapt, incolor, rece ca oricare simplu fapt fizic, și practicanții faptului ca concepție sunt consecvenți ca filozofia lor crudă și animalică, deoarece însăși viața lor se desfășoară în regiunea strașnică a traiului fără dogmă și fără morală. Această concepție e mai degradantă și nemăsurat mai primejdioasa, decât aceea care izvorîse din materialismul istoric, formulat de către Karl Marx și care, concepând proprietatea ca furt, împingea și împinge încă astăzi pe prozeliții marxismului să-și însușiască prin toate mijloacele posibile, prin exproprieri individuale și colective, prin revoluții sociale, averea burgheză, ca fiind averea clasei exploatatoare, dar care încă din originile sale a fost acumulată prin munca nerăsplătită a proletarilor nefericiți. Dar concepția materialistă a furtului colectiv își găsește totuși o îndepărtată justificare prin i_deia, care stă la baza lui, și care spune că averea deposedată din posesiunea unei clase intră în posesiunea altei clase, obligată prin ideal și doctrină să construiască noul stat al proletariatului dominant. Amintim aceste variații de furt — pe scurt și concentrat — ca să spunem, că ele, toate, se cuprind în cazul lui Romulus Boilă. Cine a urmărit ancheta comisiei parlamentare își poate ușor explica de ce raportul d-lui Aurelian Bentoiu ajunge să califice ca delicvent pe nepotul lui Iuliu Maniu. Delicvența lui Romulus Boilă este furtul sintetic, pe care l’a realizat el. la el se cuprinde și fantezia hoțului, care se complace în lux și în covoare persane, și pentru dobândirea cărora el iese tot mai mult din lege și din normal pentru a se afunda în vag, în posibil, în neguroase veleități de maharadjah de viță nouă- In acest furt se cuprinde imensa prostie a imbecilului, care socoate ca poate rămâne ceva nedescoperit în această lume a lui Dumnezeu. In furtul lui Romulus Boilă se cuprinde și acel întreg sistem de șiretlicuri de vulpe care caută să încurce ițele și cărările, pentru a abate în urma lui flerul iscoditor al justiției. In acest furt se cuprinde patima cleptomanului, care își dă satisfacția de a fi acumulat incomensurabil mai mult decât i-ar fi dat posibilitatea tâlhăria ordinară. De unde nu rezultă că, crima acestui om îl privește personal și este subiectivă din punct de vedere al furtului ca concepție. ROMULUS BOILA e produsul unui anumit regim politic, cu o anumită structură ideologică, cu un eșafodaj uriaș de intenții imorale și de practici penale, care s-au contopit ILUSTRATIV în profesorul de la Cluj și nepot al lui Iuliu Maniu. El a zdruncinat acest regim din temelii, tocmai fiindcă a izbutit să nu exprime, prin furturile sale imoralitatea, al cărei simbol penal a devenit el în carne și în oase. Regimul național-țărănist se exprimă prin Romulus Boilă și Romulus Boilă este expresia lui vie și palpabilă. Dar de altfel furtul ca concepție, din care partidul național-țărănesc a construit o metodologie practică de deposedare a țării, explică atât regimul politic al acestui partid, cât și oroarea cu care a repudiat întreg poporul român. loc Ballot ANUL xm No. 749. Sâmbătă 1 Decembrie 1934 J >‘j» ’ I Fondator: OCTAVIAN GOGA Iundactio si Administrația: București, Strada Câmpineanu No. 4 TELEFON Nr. 419 33 Abonamentol: 500 lei pe an. Pentru preoți, învățători, studenți și săteni: 400 lei anual; 200 pe 6 luni; 100 pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 Ier. Partidul maghiar și autonomia secuilor („Observator“). In ședința din urmă a comitetului central al partidului maghiar s-a pus din nou în discuție problema autonomiei Secuilor. Comitetul a hotărât să înceapă o viguroasă acțiune pentru realizarea ei și astfel ne putem aștepta ca în cursul actualei sesiuni parlamentare s'o aducă întro formă ori alta în discuția Corpurilor Legiuitoare. Ce este această autonomie a Secuilor ? Tratatul privitor la protecția minorităților încheiat la 9 Decembrie 1919, prevede în art. 11 că „România va acorda, sub controlul Statului, comunităților secuești autonomia locală în chestiunile religioase și școlare“. Deși se împlinesc peste câteva zile 15 ani de la semnarea tratatului amintit, partidul maghiar a evitat până acum să cuprindă în revendicările sale această problemă, cu tot votul congresului de la Târgu-Mureș din toamna anului 1933. Care este deci cauza acestei reveniri subite la un text uitat 15 ani ? Explicația este foarte simplă : partidul maghiar vrea să arate opiniei publice străine, că România, care prin reprezentanții săi autorizați a declarat și declară in permanență, că nu va îngădui să se aducă nici o atingere actualelor tratate, ea însăși a făcut începutul revizuirilor, neaplicând una din dispozițiile esențiale ale tratatului din 9 Decembrie 1919. Prin urmare România ar fi antirevizionistă numai în ce privește dispozițiunile tratatelor favorabile ei, iar in ce privește dispozițiunile tratatelor favorabile altora, ea însăși, unilateral și arbitrar a procedat de mult la revizuirea lor. Teza maghiară e deci, in aparență, simplă: ori se respectă tratatele în întregime în literă și spiritul lor, ori nu. Dacă da, să ni se dea autonomia prevăzută de ele, dacă nu, să fim liberi să agităm și luptăm pentru revizuirea lor și în părțile cari ne convine nouă! De altă parte, partidul maghiar prin punerea în discuție și reclamarea acestei autonomii vrea să vină în ajutorul acțiunei violente, pe care Budapesta va deslănțui-o în curând contra României acuzând-o că nu respectă tratatele și deci nu poate pretinde nici dela alții respectarea lor. Partidul maghiar se înșală însă dacă crede, că punerea în discuție a acestei probleme va emoționa pe cineva. Statul român a acordat nu numai secuilor ci maghirilor din celelalte părți și tuturor minorităților sale etnice și confesionale o autonomie culturală (bisericească și școlară) cu mult mai vastă, decât cea prevăzută în art. 11 a tratatului dela 9 Decembrie 1919. Și anume, legea pentru regimul cultelor din 22 Aprilie 1928 acordă nu numai comunităților din Secuime, ci tuturor comunităților de pretutindeni, apoi protopopiatelor și episcopiilor, personalitatea juridică de drept public (art. 11). Prin urmare autonomia comunităților există. Există în forma cerută de reprezentanții ofictiali ai vieții culturale maghiare și în forma, care corespunde tradiției istorice a maghiarimei. Partidul maghiar nu e mulțumit cu această autonomie ? S’o spună ! Nucleele comuniste Rezultatul descinderilor polițienești In urma disolvării asociațiilor comuniste, după ce s’au pus sigilii la 32 sedii ale acestor organizații, s’a făcut o descindere polițienească la domiciliul fruntașilor de „stânga”, de unde s’a ridicat arhiva comunistă. Cu această ocazie poliția a arestat, la două sedii șapte comuniști străini, veniți de curând în propagandă Așa spune știrea publicată în ziare Și din partea ministerului de Interne sa găsit necesar să se explice, că disolvarea asociațiilor comuniste nu este decât o consecință a dislovării partidului comunist din 1924, scuzându-se oarecum măsurile luate, ca nefiind îndreptate contra sovietelor rusești, cari întrețin cu banii lor propaganda comunistă în țara noastră. „ S’a dovedit, așadară, că, deși de zece ani disolvat, partidul comunist n’a încetat un moment acțiunea sa, ba chiar a luat cele mai amenințătoare avânturi contra liniștei și ordinei publice, la adăpostul unor organzații profesionale și culturale, în aparență nevinovate. Astfel, ceea ce am spus de atâtea ori, s’a dovedit pe deplin- Toată lumea știa și simțea pericolul comunismului- numai poliția nu credea și nu bănuia nimic. De aceea, au trebuit să rămână surprinse în primul rând organele polițienești, că pe urma unei organizații, dizolvată de zece ani, sau putut descoperi deodată 32, asociații din câte vor mai fi existând — desigur foarte numeroase — nedescoperite. Acum, după ce s’a dovedit cu prisosință existența unei vaste organizații comuniste, ale cărei nuclee se pot întâlni la tot pasul, sub diferite forme și firme, este important să se știe. dacă poliția noastră, care a stat zece ani buimăcită se va fi trezit în sfârșit și ce măsuri este hotărîtă să ia de aci înainte ,spre a nu mai fi surprinsă în naivitatea ei de a fi crezut și acum că dacă se pun sigilii la sediile asociațiilor dizolvate din ordinul comandamentului militar, acestea cu adevărat se vor risipi de frică și țara va avea liniște. Până acum intr-adevăr, nu vedem să se fi luat și alte masări în afară de sigiliile, cari s’au pus la sediile tovarășilor sovietiști, ca semn, al dizolvării, și în afara de arestarea celor șapte comuniști străini, proaspăt veniți pentru propagandă, și cari nu și-am putut justifica prezența în țara noastră. E posibil oare, ca totuși rezultatul descinderilor polițienești să se mărginească aci și să se creadă iar ca acum zece ani, cum că fiind dizolvate odată tovărășiile comuniste, ele am și încetat sa mai existe de fapt? Pentru noi, cari cunoaștem îndeajuns slăbiciunile organelor noastre de poliție, nu este nici o mirare. Am spus-o de atâtea ori, că rolul poliției noastre nu este să supravegheze și să exercite un control sever asupra străinilor indezirabili, cari sau strecurat cu acte false în țara noastră, ci dimpotrivă, rolul poliției este mai mult să libereze locuitorilor de treabă, supușilor credincioși statului acte de identitate pentru alegeri, pentru a-și susține drepturile de contribuabili, etc. Străinii se bucură de cele mai mari protecții în țara noastră. Veniți proaspeți de prate granite, își procură acte cum că sunt născuți în țară și ajung fruntași în partidele politice, spre a se alege chiar în Parlament. Zilnic apoi se descoperă tot felul de liber profesioniști, ziariști, literați, artiști, avocați, etc- cari își exercită meseriile de formă, iar de fapt nu sunt decât uneltele mizerabile ale dușmanilor, trimise să ne tulbure liniștea și ordinea, de cari suntem invidiați. Controlul asupra străinilor trebue cât mai neîntârziat organizat în țara noastră. Comunismul la noi nu este răspândit printre români, ci este practicat numai de străini, cari neputându-și manifesta pe față ura și dușmănia contra stăpânirii românești, găsesc comod să intre în serviciul de propagandă al comuniștilor, întreținuți cu bani sovietici. Explicația dată prin ziare, că dizolvarea tovărășiilor comuniste nu este îndreptată contra Sovietelor rusești, cu cari ne găsim în raporturi amicale, n’avea nici un rost. Ea trădează numai lipsa de orientare a guvernului nostru, care rate lipsit de energie și atunci, când sunt în joc liniștea și siguranța statului. Ne putem face ușor idee de rolul politicei noastre atunci, când se vor instala reprezentanții diplomatici, și consulari ai comuniștlor în țară, beneficiind de impunitate, putând astfeil să fie luați sub scutul Sovietelor toți cei disolvați astăzi,ca periculoși ordinei publice.Nucleele comuniste nu pot fi desființate decât prin organizarea unui control serios polițienesc asupra tuturor străinilor. Trebue să se procedeze cât mai în grabă la organiarea biurourilor populației. Să se știe cari sunt cetățeni loiali, supuși legilor românești, iar toți străinii, cari nu-și au rostul la noi în țara, ale căror îndeletniciri sunt necunoscute în sânul populației, toți pripășiții din țările învecinate, cari sunt o sarcină pentru poporul nostru muncitor, să înțeleagă odată, că țara aceasta are stăpân și nu poate să dea azil tuturor veneticilor. Carpatin Linii și puncte... Schimbare „Una dintre cele mai exemplare figuri ale galeriei marilor șnapani ai partidului liberal este acest Aurelian Bentoiu !“ — răcnește „Dreptatea“. Și când te gândești că, până a nu-și depune raportul național-țărăniștii nu găsiseră d-lui Aurelian Bentoiu nici cea mai mică pată /... Cursuri ambulante „Adevărul“ ne informează ca „la Topoloveni, s’a deschis un curs ambulant de gospodărie“. De ce ambulant și nu statornic ? Foarte simplu, pentru că pomenitul curs a fost făcut după chipul și asemănarea d-lui Ion Mihalache, a cărui manie ambulatorie, pe spinarea sătenilor, e notorie. Și pentru că, dacă președintele național-țărăniștilor ar comite imprudența de a sta, mai mult timp într’un loc, s’ar putea să fie cotonogit puțin de țăranii înșelați. Așa încât totul trebuie luat din fugă .' Chiar și bătaia... Vorbe! »»* Intro sală din Capitală, va avea loc, Duminică, o întrunire, „organizată — după cum spune anunțul — de doamnele din partidul național-țărănist“ Se vor lua, cu acest prilej, în discuție rapoartele cu privire la: 1. Ajutorarea șomerilor. 2. Drepturile politice pentru femei, 3 Asistența in spitale. 4. Văduvele de războiu, etc... Vor vorbi d-nn: l. Mihalache Iuliu Maniu, Virgil Madgearu, dr. N. Lupu și Dem. Dobrescu.. Vor vorbi despre toate acele probleme, pentru că de rezolvat nu s’au gândit să le rezolve, când au fost la putere! Cronica agricolă Islazul comunal — Ce este și ce-ar trebui să fie — de AUREL TALAȘESCU Inginer agronom gospodăriile Creșterea vitelor nu se poate face fără pășune și fără culturi de plante de nutreț. Statul, ca sa vină în ajutorul plugarilor împroprietăriți și a gospodăriilor necăjiți, rămași nesatisfăcuți din lipsă de pământ, a rezervat pe lângă fiecare comună — după posibilități — o suprafață de teren unde vitele tutrora să fie învoite la păscut și unde turnează să li se arendeze mici porțiunii de fâneața, lucerna ori trifoi. De cele mai multe ori islazul cu care a fost înzestrată comuna nu poate satisface nevoia în vite a tuturor locuitorilor, fie că a fost insuficient dela început fie și că s’au înmulțit deci vitele. De aceea, trebue să ne dam toată silința pentru ca acest talaz dacă nu poate suporta decât o vită la pogon, să-l îmbunătățim, ca să poată suporta trei. O suprafață de teren care trece de la 50 de hectare în sus, se numește astăzi o moșie. Or, suprafața islazurilor comunale oscilează între 100 și câteva mii de ha., sunt deci adevărate moșii. O moșie, ca sa producă trebue să fie bine administrata și sa aibă un administrator priceput. Or știm prea bine cum sunt gospodărite islazurile comunale, eu nu vă aduc la cunoștința nimic nou. In loc de pășuni frumoase cu iarbă îmbelșugată pe care să trarscă vite grase și voioase, vedem crescând în voie, spini, mărăcini și tot felul de bălării, vitele nu au ce mânca, sunt slabe și triste de ti-e mai mare mila. Cine pagubele tie pe uria unei rele administrațiuni a pașunei comunale in primul rând țăranul crescător de vite, în al doilea rând țara. Și de când dăinuește această stare? De aproape 20 ani, de când său dat aceste islazuri comunelor. Nicio nădejde de îndreptare, din an în an mai rău, și mai mare este destrăbălarea. Să vedem acum, oare starea nenorocită în care se găsesc pășunile noastre, nu poate fi iidic o iută? Fu zic că da, dacă este puțină înțelepciune și bunăvoință din partea plugarilor. In conformitate cu legea pășunilor, islazul se administrează de primarul comunei. Spuneți cinstit, poate primarul să vadă de toate treburile comunei, care sunt atât de multe și să se ocupe în mod serios de a administra așa cum intebue islazul? Desigur, că un ! Un islaiz de 400 pogoane este o moșie, or o moșie trebue să rodească să producă astfel ca să poți plăti impozitele, lucrările de întreținere și să-ți dea și un prisos ,din care să se facă diferite îmbunătățiri, adică să ni facem cat în loc să cuprindă patru sute de vite, să poată hrăni 1000 și din belșug, pentru ca nimănui să nu-i pară rău de taxa ce o plătește. Pentru ca un islaz să fie bine gospodărit și pentru ca să dea posibilitatea de a produce acel prisos, de care avem nevoe spre a-1 îmbunătăți, a-i mări producțiunea, avem nevoe de următoarele munci : 1. Trebue să grăpăm toamna și primăvara ; 2. Să împrăștiem mușuroaiele de cârtiță; 3. Să scoatem mărăcinii și să tăiem spinii; 4 Părțile mlăștinoase trebuesc scurse ; 5. Jumătate din islaz trebue arat și semănat cu plante de nutreț, în special lucerna. 6. Trebuesc plantate hotarele cu perdele de salcâmi, în felul acesta pășunea, nu va fi încălcattă de vecini, iar comuna va avea banne de foc în belșug pentru școli, biserici și primărie. Se înțelege că toate aceste munci trebuesc plătite și ele nu se pot plăti decât din taxele pe care le achită gospodarii pentru vitele învoite sau pentru bucata de lucerna ori fâneața arendată.La aceasta se mai adaugă plata impozitului agricol, anuitatea paznicului, a seminței de trifoi ori lucerna, a arăturilor și celelalte. Din nenorocire, în fiecare sat se găsesc oameni răuvoitori care bagă zâzanie și povățuesc rău— „Nu plătiți măi, că islazul tate al vostru , sau, lasă că vin ai noștri la putere și vă iartă datoriile”. Atara iimre*t până astăzi oamenii au fost păcăliți, au dat sculcare răutăților; și care es rezultatul] ? Pășunile au ajuns renuri neproductive, niște râpunde vita imare ce mânca, o devorată rușine pentru comun și pentru țară. Cine suferă ? Cei ce au indei nat să nu se plătească? Nu ! Ei, de obicei, sunt unsurfucari pierde vară, agenți legtorali care, nu au nimic pierdut și care umblă din pan în partid. Dar suferă în sphin țăranii, care se trezesc ca mii cu ce hrăni vitele și, în locvaca ea fie grasă și lupina e o stârpitura, de ți-e milă smulgi. Vedeți dar, aceasta nu-i treab bună și că dacă vreți o păști îmbelșugată, trebue să ne face datoria, să plătim arenda, s, taxa de pășunat, atât cât a fi calculată ca să poată acope cheltuielile. Să vedem acum ce îmbunătățiri s’a putea aduce pășunet o numale, adică cum s’ar puttea II"®