Ţara Noastră, octombrie 1935 (Anul 13, nr. 981-1004)
1935-10-27 / nr. 1002
~ St ---------- * ------------------------- Propagan Dinisim - Penetrație pe calea culturală — Propaganda comunistă In România se desfășoară nestingherită de nimeni. De la reluarea raporturilor diplomatice cu Moscova, Internaționala a III-a a deslănțuit o teribilă ofensivă de penetrație comunistă in țara noastră. De data aceasta tactica a fost însă schimbată. Moscova a renunțat la metoda violenței și a asasinatului, de aceea nu se mai întâmplă grevele și comploturile de altădată. Agenții revoluției proletare s-au convins că in România e mai întâi necesară o pregătire sufletească, premergătoare răsturnărilor sociale violente, determinarea unei conștiințe gata la insurecție, o infiltrație care s’ar putea numi pașnică, pe calea penetrațiunii culturale. De aceea subt semnul acestei schimbări tactice, a și luat ființă în România un comitet alcătuit din câteva personalități, care se ocupă cu raporturile culturale dintre cele două state. Lucrurile n’ar prezenta însă o gravitate prea mare, dacă s’ar opri aici, dar deja o vreme suntem obligați să constatăm că ofensiva comunistă ia proporții alarmante. Piața românească a fost inundată de o bogată literatură marxistă, publicațiuni moscovite care altădată erau prohibite, intră astăzi în țară fără nici o restricție. Ziarele, revistele și cărțile de propagandă nu mai întâmpină nici o dificultate, iar librăriile, chioșcurile și agențiile de desfacere gem de maculatura bolșevică de care nimeni nu se mai emoționează. Autoritatea, atât de sensibilă pe vremuri, la vederea unei publicații sovietice, ca și cenzura, atât de fioroasă altădată față de aceste tentative de a introduce in țară litera revoluției și a anarhiei sociale, își văd semne și liniștite de treburile lor, fără să încerce cel puțin o temperare a zelului propagandist. Peste tot, la chioșcuri, în gări, prin trenuri și la librării, se pot vedea expuse la locul cel mai de frunte Le Journal de Moscou și La Revue de Moscou, de asemenea se găsește cu mare ușurință oficiosul Moscovei Isvestia, iar cărțile în care se cuprind realizările sovietice, închipuita viață de biruință a proletariatului, discursurile lui Stalin și alte lucruri asemănătoare se vând oriunde fără să fie stingherite de nimeni. Adolescenții de prin școli, curioșii, ca și oamenii cari caută într’o altă formulă socială împlinirea unui destin refuzat de societatea noastră, găsesc in această marfă cel mai bun oficiu de îndoctrinare. Iar acum în urmă, tineri fără echilibru, amatori de plasament, au fost luați și purtați in cuprinsul imensei Rusii, pentru ca să scrie, în chipul cunoscut și în limba noastră, înfăptuirile de la Răsărit. Sunt de asemenea unele reviste românești tipărite pe undeva prin Sărindar, care se ocupă cu pasiune de aceste chestiuni, instrumentând o vastă propagandă care otrăvește sufletul tineretului, fără ca cenzura să ia vre-o măsură de apărare. Se vor găsi, poate, unii cari ne vor învinui că încercăm să tulburăm raporturile dintre cele două state prin uneltirile acestea. Noi ne simțim însă datori să stăm de veghe și la nevoe să luăm măsurile de apărare. Propaganda comunistă trebue zădărnicită iar acest lucru se poate face fără a sdruncina raporturile diplomatice cu Moscova. Dar mai ales o nevoe de a contrapropagandă, care să neutralizeze influența primejdioasă pe care o exercită penetrația zisă cultură a bolșevismului moscovit și să îndrumeze tineretul spre alte orizonturi, prin demascarea intențiilor cari se ascund sub firma raporturilor culturale dintre noi și Soviete. O sfidare! Un fapt de o revoltătoare sfidare, aruncată românismului, s’a petrecut de câteva zile în activitatea guvernului actual. Se pare că trecutul a fost uitat și nici o învățătură logică, nu a fost trasă din succesiunea și mersul evenimentelor. Conchidem la această concluziune cetind „Monitorul Oficial“ cu jurnalul Consiliului de Miniștri prin care se instaurează și se fixează în Basarabia, o colonizare oficială a evreilor sosiți din toate colțurile lumei pe pământul făgăduinței, care pare a nu avea apărători, a nu avea stăpâni! Faimosul jurnal al Consiliului de Miniștri, este o nouă sfidare aruncată in plin obraz, sentimentului național, patriot și creștin; este o nouă armă puternică dată dușmanilor interni ai țarei; este o trădare criminală a acelor ce au putut aproba și tolera o astfel de acțiune de subminare economică și socială a elementului băștinaș, a elementului românesc, a elementului autohton. Și ne miră că in aceste momente tragice, când românul șomează și moare de foame in țara lui, când exodul de la țară umple orașele cu săteni, cerșind dreptul la muncă și la existență , totuși se poate găsi un guvern, care să admită și să permită înființarea unei organizațiuni puternice de colonizare jidovească, pe pământul sfânt udat de sângele generațiilor trecute a acelor ce azi sunt deposedați, tonuai de aceste brazde muncite din greu și cu sacrificii. Nenumăratele generațiuni cari se confundă cu însăși existența acestui pământ, au disputat secole brazda strămoșească, mușcând pământul și îngrășându-l cu sângele cald și iubitor de țară dar nu au cedat nici o fărâmă. Dar azi, în anul 1935, în anul redeșteptarei național-creștine, în anul de revoltă sufletească și de afirmare dârză, guvernul vine cu un jurnal de colonizare jigănească pe pământul sfânt al Basarabiei. Ni se pare că guvernul a pierdut complect orice busolă a realităților și sclav in mâna conspirațiilor masonice internaționale, a cedat deschizând Basarabia, acestei neobrăzate și sfidătoare colonizări, — similară colonizărilor din Rusia bolșevică — încăpută și ea pe mâna acelorași masoni internaționali, sub masca cărora lucrează șiret și intens așa zisul popor ales, destinat a domina toate poporele lumei. , , i i fața acestei sfruntate acțiuni de subminare, de cucerire subversivă, de înstăpânire streină asupra scumpei noastre țări, — nu putem sta cu mâinile încrucișate, nu putem privi nepăsători la colonizarea Basarabiei cu veneticii, scurși de pe plaiurile Galiției, cu dușmanii noștri,— atunci când pământul nostru nu ajunge nici pentru fiii ei adevărați și când produsul muncii românești este exploatat în beneficiul și pentru ghiftuirea acestor paraziți. Partidul Național-Creștin de sub conducerea celor mai mari români A. C. Cuza și Octavian Goga, va ști să oprească din fașă orice nelegiuire de acest gen. In orice caz trebue însă să constatăm, cât de multă dreptate și cât mult simț politic a avut marele vostru șef A. C. Cuza, când a dat alarma asupra colonizărei subversive a Basarabiei cu jidani. Azi acceastă acțiune de trădare națională, nu se mulțumește cu această acțiune ocultă și a eșit la suprafață, spre a lucra sub protecția și cu ajutorul guvernului român. Până aici ! — Toată falanga luptătorilor de eri, și toată suflarea tineretului naționalist se vor opune ca unul. C. E. Gabrielescu Colonizarea României cu Evrei Italia nu ii poate da înapoi On Jurnalul Consiliului de Miniștri de la 30 Septembrie 1935 și articolul 3 din Constituție — 9 — Interpelarea d-lui A. C. Cuza — Am înregistrat, cu toată indignarea noastră îndreptățită, Jurnalul Consiliului de Miniștri, prin care se acordă unei întreprinderi evreiești din străinătate : „The Jemvish Colonization Association“ dreptul de a deschide o sucursală la Chișinău, pentru a-și întinde activitatea sa în Basarabia. D. profesor A. C. Cuza, deputat de Rădăuți, președinte-suprem al partidului Național- Creștin, socotind că această îngăduință, nu jignește numai sentimentul românesc, nu contrazice numai interesul consolidării elementului băștinaș, ci pur și simplu CALCA DISPOZIȚIILE CONSTITUȚIEI, a adresat o interpelare d-lui ministru de Interne. Iată textul interpelării Am onoarea a interpela pe d. ministru de Interne cu privire la Jurnalul Consiliului de Miniștri, din ședința sa dela 50 Septembrie 1955, publicată In „Monitorul Oficial" de Luni 21 Octombrie 1955, care decide: „ART. I. Se autoriză societatea filantropică „The Jewish Colonization Association“ „al cărei sediu principal este în „Anglia, să înființeze o filială „în România, cu sediul la Chișinău, str. Kogălniceanu nr. „44 bis, având ca scop: „1. Operă filantropică în sânul populației sărace evreești „din România, ajutând-o materialicește în exercitarea diverselor meserii (tâmplărie, lăcătușerie, croitorie, etc.) și în „agricultură. „2. A plasa pe orfanii săraci „precum și copii ai căror părinți sunt lipsiți de mijloace. ,,ca ucenici la diverse meserii. „3. A le procura scule, se„mințe și material pentru planoare și alte articole necesare „pentru practicarea meseriilor, „a le acorda împrumuturi pentru diferite lucrări, a înființat instalațiuni pentru prelucrarea produselor agricole, precum și alte așezăminte care „ar servi la producerea și desfacerea produsului agricol, etc. „4. De a sprijini așezăminte „pentru ajutorarea meseriașilor „și agricultorilor israeliți. „ART. II. D. ministru de interne este însărcinat cu a„ducerea la îndeplinire a dispozițiunilor jurnalului de față. „Gh. Tătărescu, I. Inculeț, „dr. C. Angelescu, dr. I. Costinescu, Al. Lapedatu, R. Franaosovici, V. P. Sassu, I. Nistor“. Față de acest text al Jurnalului Consiliului de Miniștri, de la 50 Septembrie 1955, întrucât d. ministru de Interne este însărcinat cu aducerea lui la îndeplinire — mă grăbesc a-i aminti d-lui ministru dispozițiunea categorică a Constituției, care zice: „ART. 3. Teritoriul României nu se poate coloniza cu „populațiuni de gintă străină". In numele partidului Național-Creștin, îl rog așadar pe d. ministru de Interne — întru cât d-sa are directa răspundere — să binevoiască a spune Adunării, ce va face: Va respecta Constituția ? Sau va aplica Jurnalul Consiliului de Miniștri? Dacă respectă Constituția, nu va aplica Jurnalul Consiliului de Miniștri. Dacă aplică Jurnalul Consiliului de Miniștri, nu respectă Constituția. Măsura luată de guvern, prin Jurnalul Consiliului de Miniștri, dela 50 Septembrie 1755, fiind astfel de o gravitate deosebită — întrucât atinge totodată și ordinea constituțională și dreptul nației românești asupra pământului ei „România a Românilor" — rog onorata Adunare să admită urgența. A. C. CUZA deputați de Rădăuți, Președintele Suprem al partidului Național-Creștin. Guvernul a dat între timp un comunicat, explicând că „Jewish Colonization Association“ cu tot numele precis pe care-l poartă, n’ar întreprinde o operă de colonizare a evreilor în Basarabia, ci s’ar mărgini să ajute... agricultura evreiască din această sărmană fâșie a Moldovei. Ei bine, această scuză n’are nici măcar valoarea unei abilitâți aparente, fiindcă în realitate, „Jewish Colonization Association“ a făcut și până acum colonizări de evrei în Basarabia, cumpărând pământ, parcelându-l în loturi și vânzându-l pe credit, cu scadențe lungi, nepoftiților plugari (?) sosiți din ghetto-urile Galiției. Vom arăta cu dovezi precise temeinicia spuselor noastre. Prin urmare, interpelarea d-lui A. C. Cuza rămâne perfect valabilă. ♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] ♦ ■4444 4444444-44444- 44444444444444 ♦44444 »-»4M »♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]»♦-»++■ Ziua de 14 Noembrie Comentariile ce se fac în presă asupra congreselor dela 14 Noembrie au luat proporții de-adreptul alarmante. Se anunță, nici mai mult, nici mai puțin, decât că vom avea răsboiu civil. Și cum suntem și doi vizați de această atmosferă belicoasă în pregătire, ne simțim datori, pentru respectul adevărului, să precizăm din nou atitudinea noastră, cel puțin pentru oamenii de bună credință. Mai întâi, ținem să se știe, odată pentru totdeauna, că noi nu putem fi puși în aceiași oală cu așa zișii național-țărăniști, și ca atare respingem cu indignare această încercare de alăturare. Contrastul dintre aceste două organisme politice este atât de mare, atât în ce privește ideile ce le călăuzesc cât și metodele de luptă, încât ar fi un păcat strigător la cer dacă nu s’ar înțelege situațiunile lor absolut deosebite. Pentru ca să facem dovada acestei afirmațiuni, luăm ca punct de discuție și disecare însăși textele cari au prilejuit aceste comentarii alarmante. Iată-le : „Dreptatea” oficiosul partidului național-țărănist, comentând sensul adunării dela 14 Noembrie, spune : „Țăranii vor veni la București. Cu mămăligă și ceapă în traistă vor defila pe străzile Babilonului. Vor putea face comparație între sărăcia lor lucie și bogățiile palatelor Capitalei. Vor vedea furtul sistematic al muncii lor, concretizat la București în blockhaus-uri de ciment, cristal, fier, aluminiu și covoare scumpe... întrunirea dela 14 Noembrie — specifică Dreptatea — va fi tui marș al țărănimii înfometate de pâine și drepturi în cetatea opulenței și a abuzurilor. Cetatea va cădea. La iureșul țărănesc nu va mai putea nimeni și nimic să reziste”. Redăm, de altă parte, și declarațiile președintelui partidului Național-Creștin făcute la Cernăuți în această privință, cari sună : Dacă ei (e vorba de țărăniști) vor să ia puterea cu asalt, vom răspunde și noi cu batalioanele noastre de asalt. Dacă vin ei la București cu masele să ia puterea, atunci venim și noi să dăm examenul organizațiilor noastre politice. La 14 Noembrie ne dăm întâlnire cu ei la București. Ei bine, cine nu poate să vadă și să priceapă, din simpla alăturare a acestor texte deosebirea radicală care însuflețește pe conducătorii acestor două organisme politice. Cei dintâi urmăresc ațâțare la revoltă, a țărănimei noastre, infățișându-le contrastul „între sărăcia lor și bogățiile palatelor Capitalei”; cei de ai dolea vin să protesteze contra acestei demagogii anarhice, aducându-i la simțul realității. Primii acționează sub presiunea cetelor electorale, cari, după o lungă școală, nu cunosc frâu poftelor stomahale și ca atare preconizează „un marș al țărănimii înfometate“ ; cei din urmă își exprimă voința fermă de a le da întâlnire la București pentru a le tăia definitiv cutezanțele mârșave. Pentru că nu trebue să se uite, că acei ce fac astăzi pe salvatorii țărănimei înfometate, au cârmuit această țară ani de-a rândul și sunt în cea mai mare parte responsabili de această sărăcie, pe care nu numai că n’au ameliorat-o, dar au potențat-o prin atâtea afaceri veroase, rămase de pomină. Național-țărăniștii socot că prin astfel de măsuri, prin declanșarea instinctelor de ură, prin exercitarea de șantaj și prin amenințarea Coroanei vor cuceri Capitala, adică puterea. Național-creștinii le răspund până aici! Aceste metode comuniste și anarhice trebue să înceteze. Ordinea în Stat nu mai poate fi știrbită de toți înfometații fără scrupule. Ea trebue susținută mai presus de orice, și acest lucru se va întâmpla. I. Lancrănjan ,iIS* -------- Spectatori muți ai desbaterilor de la Geneva, am rămas surprinși de rezultatul conferinței. Este aproape de necrezut cum s’a putut face o greșală așa de mare, condamnând o Italie civilizată, pentru o țară salbatică. Fără îndoială că Anglia a încercat o intimidare a Italiei, sperând ca ea să dea înapoi. Ca să dea înapoi, ni se pare totuși o imposibilitate, deoarece s-au cheltuit miliarde de lire cu armatele trimese în Etiopia. Dar ar fi o greșală mare rechemarea în patrie a acestor forțe, Abisinia având posibilitatea de a provoca noi atacuri, iar Italia ar risca poate să-și piardă chiar Eritreea și Somalia. Dar Italia nu mai poate da înapoi și din punct de vedere economic, căci nu se poate opri ritmul accelerat al industriei actuale, fără să se creeze mari pericole sociale, prin șomajul miilor de lucrători. In sfârșit nu mai poate da înapoi și din punct de vedere național. Care va fi patriotismul tineretului italian, astăzi sub presiunea și delirul cu care a primit războiul, tineret arzător de a-și da sângele pentru revendicările patriei, așa cum l-a dat și pentru războiul din 1914? Cu ce umilință și durere s’ar întoarce acasă această tinerețe italiană, părăsind locurile unde laurii victoriei o așteaptă la fiecare pas ? Dar ar fi și o greșală față de civilizație ca Italia să nu meargă mai departe, mai ales acum, când se vede că războiul Italiei nu este de cotropire, ci unul de eliberare. Căci așa se explică predările în masă ale șefilor de triburi și primirile frumoase făcute armatelor italiene de către orașele cucerite. Sau poate că Anglia speră că ar putea separa cauza Italiei, de fascismul lui Mussolini. Avem impresia că aversiunea social-democraților, ura masonică și puterea comunistă se rostesc prin glasul Engliterei, sperând cu toții o defecțiune în Italia și poate chiar o surpare a regimului fascist. Ar fi o socoteală greșită, căci acest război nu este invenția lui Mussolini sau a regimului fascist. Dacă cercetăm istoria, găsim că imediat după ce Italia și-a dobândit unitatea și independența sa națională, ’ s’a constatat că este o țară suprapopulată pentru hotarele ei. Urmarea firească a fost nevoia de expansiune. De aici calvarul milioanelor de emigranți în toate colțurile lumei. Problema nu era totuși rezolvată, Italia avea nevoie imperioasă de colonii. Unde să le găsească? Toate erau ocupate. Mai rămăsese ceva în Africa, Abisinia, Libia. Italia trebuia să meargă deci în Africa, și s’a dus. Și nu s’a dus Italia fascistă de astăzi, ci Italia liberală și democratică a lui Depretiu s, Crispi și Giolitti. Urmărind firul istoric, vedem că peste câteva decenii a început marele război european. Italia n’a precupețit nimic și a intrat în luptă alături de aliați, a căror victorie a fost datorită în mare parte și armatelor italiene; dar la masa verde, când s’au împărțit coloniile germane și turcești, Italia nu a căpătat nimic spre marea desamăgire a acestei țări. Spre norocul ei, a apărut atunci un mare om politic, Mussolini, care ajungând în capul Statului, a încercat cu geniul său creator, ca în hotarele strâmte ale țarei sale, să dea posibilitatea de viață plusului de populație, ce creștea pe fiecare an. ’ î Ce a făcut Mussolini se știe, totuși reamintesc: secarea bălților, bătălia grâului, intensificarea industriei, mărirea exportului, construcțiuni de șosele, și alte multe întreprinderi cari puteau da posibilitatea de trai poporului italian. Dar natalitatea creștea mereu, iar emigrările stopaseră, atât din cauza crizei economice din celelalte țări, cât și din cauza măsurilor de protecție a muncei lor naționale. Ce era de făcut ? Geniul Ducelui cu aceste măsuri amânase numai chestiunea expansiunei coloniale. Iată pentru ce acest război nu este al lui Mussolini și al regimului fascist, ci este nevoia imperioasă a unei națiuni ai cărei fii trebue să trăiască. La intrigile și atacurile celor interesați, au răspuns cei douăzeci de milioane de italieni, cari acum câteva zile l-au aclamat pe Mussolini. E mare lucru să simți că ai în spatele tău întreaga națiune care te sprijină și te înțelege. In această conjuctură, nici o intrigă străină și nici o măsură de constrângere nu vor opri poporul italian din drumul pe care l-a luat. Iată de ce 'Italia nu mai poate da înapoi ." ^ ^ ; y. Frunză f 44-4-4444 4-4-444 - 44 44-4444 - 44-44-H » 4444 444444*4 44« 444 44 44 44444 4 Cenzura și Pușchin Experimentul rusesc . In manfestul său către poporul rus din 12 Martie 1801, Împăratul Alexndru I își mărturisea intenția foarte sinceră să domniască „după inima bunicii noastre“ adică în spiritul liberal al Ecaterinei a II. Soția lui, împărăteasa Elisabeta scria cu ocazia aceasta mamei sale, în ziua de 13 Martie 1801: „Pretutindeni domnește liniștea și pacea, dacă nu ar trebui să-ți vorbesc de bucuria nebună, care a cucerit toată lumea, dela ultimul mujic până la cele mai înalte pături ale societății... Respir liber împreună cu întreaga Rusie“. Tot in legătură cu manifestul împăratului, contele Zavadovschi, curtean de vază, scria: „Cnutul respingător și toporul nu se vor mai ridica împotriva noastră, după ce am încercat șezutul lui Ivan cel Groaznic”. învățatul A. S. Șișcov scria și el: „Toate mințile și inimile s’au potolit (după nenoro de G. M. IVANOV cita domnie a lui Pavel I). Entuziasmul e sincer și unanim“. Iar Schilder, unul din biografii lui Alexandru I, scrie despre el: „După patru ani învie Ecaterina din mormânt în persoana fermecătoare a tânărului împărat. Odrasla inimii Ei, scumpul Ei nepot, vestește prin manifestul său, că ne va reda timpurile Ei“. A. N. Papin, istorician al literaturii ruse, scrie în cartea sa „Mișcarea socială în Rusia în timpul lui Alexandru I” : „încă dela început noua domnie s’a arâtat cu înfăptuiri, care nu puteau să nu producă asupra societății o puternică impresie. Primele ucazuri (statute și regulamente) ale împăratului introduceau un regulament cu desăvârșire nou, nemaipomenit, de toleranță umană, de dreptate, de recunoaștere sinceră a neajunsurilor guvernării și dorința de a le îndrepta, asta a fost un șir întreg de măsuri eliberatoare; aproape fiecare ucaz nimicia vreo nedreptate, vreo violență, apăsare, samavolnicie”. Storck în cartea sa: „Russland unter Aleaxnder dem Ersten, încheia caracterizarea împăratului și a timpului lui: „Rar un domnitor să fi dat literaturii un îndemn atât de mare, cum a făcut Împăratul Alexandru. Meritele literare vădite ale persoanelor, care se găseau în slujbă, erau răsplătite cu ranguri, decorații, pensii; scriitorii, cari nu ocupau o slujbă de Stat, căpătau adeseori daruri de mare preț pentru operele lor literare, care ajungeau la cunoștința împăratului. In anumite împrejurări, împăratul dăruia scriitorilor sume mari de bani pentru tipărirea operelor lor. Mulți scriitori își trimit împăratului manuscrisele și în cazul când ele aveau o tendință folositoare, împăratul dispunea să fie tipărite pe socoteala Cabinetului imperial și întotdeauna dădea autorilor întreaga ediție“. Intr’adevăr, primii ani ai domniei lui Alexandru I, veneau să înfăptuiască pe pământ — la începutul secolului al XIX-lea și tocmai în Rusia — un raiu pământesc, mai ales pentru scriitori. Și totuși! Din cauza nestatorniciei spiritului său, Alexandru I, ordonă în 1804 academicianilor Ozerețcovschi și Fuss să-i prezinte un statut de cenzură. Prezentând proectul de cenzură — contelui Zgradovschi, — ministrul de Instrucție, autorii afirmau în referatul lor următoarele principii: „Folosul, care decurge din libertatea prudentă a scrisului este atât de mare și atât de durabil, iar răul care întovărășește abuzul de această libertate este atât de rar și trecător, încât ne este imposibil să ciți regretăm de necesitatea în care este pus guvernul— care în toate celelalte chestiuni a călcat definitiv pe tărâmul principiilor liberale — să nu stabilească granițele acestei libertăți, silit să recurgă la această măsură de experiența sa, de împrejurările momentului sau de torentul puternic al spiritului vremii. Dispozițiunile care alcătuiesc acest ustar — își închin Zavadovschi raportul către împăratul Alexandru — nu stânjenesc nicidecum libertatea de a gândi și a scrie, ci cuprind măsuri decente împotriva abuzului. Toate regimurile Împilării spirituale au fost și sunt încadrate în culori idealiste și, firește, justificate prin folosul obștesc. Să vedem, cât de nobile sunt dispozițiunile ustarului, — douătrei din ele, — ca să ne explicăm înspăimântătorul rug al cenzurii, sub care a gemut literatura rusă, al cărei victimă a fost și Pușchin și din cauza căreia a fost exilat la Sud, în Basarabia. „Cenzorul e obligat să ia seama, ca nimic să nu fie în manuscris împotriva legii lui Dumnezeu, împotriva guvernului, împotriva cinstei morale și personale a vreunui cetățean. ” (art. 15). Cercetarea modestă și înțeleptă a oricărui adversar, referitor la credință, la umanitate, la starea critică, la legile țării, la guvernarea țării nu numai nu pot fi cenzurate în chip sever, ci se bucră de libertatea tiparului, care înalță succesele luminării poporului (art. 22). Dacă însă cenzura studiează o lucrare, care neagă existența lui Dumnezeu, ofensează puterea supremă în Stat, etc..., comitetul cenzorilor este obligat să refereze imediat guvernului pentru ca autorul să (Continuare în pag. IIl-a) 44 4 444444444444444444 4 444<4/ ■f» • • • Linii și puncte .______ Pentru d. George Brătianu Câțiva evrei dela „Mișcarea”, mare oficios (se vinde cu 1 leu) al unui partid mărunțel, probabil sub îndemnul d-lui George Brătianu, își permit să fie necuvincioși față de d. A. C. Cuza, patriarhul naționalismului românesc. Luăm act. Generoși însă cum suntem față de șeful adevăratului partid liberal, îi atragem atenția că injuriile aduse d-lui A. C. Cuza în „Mișcarea” pot fi interpretate de membrii partidului poporului ca îndreptate și asupra șefului lor. Și „Mișcarea” d-lui George Brătianu ar trebui să fie cuvincioasă cel puțin cu d. mareșal Averescu. Adevăratul partid liberal Se observă o diferență de ton și de înțelepciune între „Mișcarea” și „îndreptarea”. „Mișcarea” e nervoasă probabil fiindcă partidul poporului nu se lasă moștenit — și bine incei — și fiindcă frontul constituțional nu poate deveni adevăratul partid liberal. Să fie însă adevărat că, pentru că partidul poporului înaintează o moțiune Suveranului, georgismul a îmbătrânit atât de repede? Ce-i și cu tinerii ăștia cari se privesc! Arenă politică și hipodrom „Mișcarea” — cetiți-o, vă rugăm, ca să-i apreciați înălțimea de gândire! — are un articol intitulat: „Intre arena politică și hipodrom”. Titlul acesta ne amintește de cursa pentru putere între partidul liberal și georgism. Grajdurile Brătianu au furnizat — ca să ne exprimăm în termenii tehnici ai „Mișcării” — două feluri de jochei: cei mai bătrâni s’au dovedit a fi de mai bună calitate și au ajuns la potou înaintea celor mai tineri. Jocheii tineri au recurs atunci la partidul poporului, pe care vor să-l handicapeze: întrecerea nu-i, interesantă însă, fiindcă la cursă nu participă mulțimile, cari au devenit prudente cu cei ce vor să renască tradiția liberală de la una mie opt sute patruzeci și opt. Cine-i domnul? In redacția ziarului „Adevărul” se pitește de câtva timp un domn care n’are curajul să fie la lumina zilei, decât în chipul unuia din coada alfabetului. Acesta își îngădue să dea lecții de stil cuiva care de multă vreme a intrat în antologie. Obrăznicia se vede, dar tare-am vrea să-l vedem la față și pe domnul Z....