Ţara Noastră, octombrie 1935 (Anul 13, nr. 981-1004)

1935-10-27 / nr. 1002

~ St ----------­­ * -------------------------­ Propagan­­ Dini­sim - Penetrație pe calea culturală — Propaganda comunistă In Ro­mânia se desfășoară nestinghe­rită de nimeni. De la reluarea raporturilor diplomatice cu Mos­cova, Internaționala a III-a a deslănțuit o teribilă ofensivă de penetrație comunistă in țara noastră. De data aceasta tactica a fost însă schimbată. Moscova a re­nunțat la metoda violenței și a asasinatului, de aceea nu se mai întâmplă grevele și comploturile de altădată. Agenții revoluției proletare s-au convins că in Ro­mânia e mai întâi necesară o pregătire sufletească, premer­gătoare răsturnărilor sociale vio­lente, determinarea unei conș­tiințe gata la insurecție, o infil­trație care s’ar putea numi paș­nică, pe calea penetrațiunii cul­turale. De aceea subt semnul acestei schimbări tactice, a și luat fiin­ță în România un comitet alcă­tuit din câteva personalități, care se ocupă cu raporturile cul­turale dintre cele două state. Lu­­crurile n’ar prezenta însă o gra­vitate prea mare, dacă s’ar opri aici, dar deja o vreme suntem obligați să constatăm că ofen­siva comunistă ia proporții alar­mante. Piața românească a fost inundată de o bogată literatură marxistă, publicațiuni moscovite care altădată erau prohibite, in­tră astăzi în țară fără nici­ o res­tricție. Ziarele, revistele și căr­țile de propagandă nu mai în­tâmpină nici­ o dificultate, iar librăriile, chioșcurile și agențiile de desfacere gem de maculatura bolșevică de care nimeni nu se mai emoționează. Autoritatea, atât de sensibilă pe vremuri, la vederea unei pu­blicații sovietice, ca și cenzura, atât de fioroasă altădată față de aceste tentative de a introduce in țară litera revoluției și a a­­narhiei sociale, își văd sem­ne și liniștite de treburile lor, fără să încerce cel puțin o temperare a zelului propagandist. Peste tot, la chioșcuri, în gări, prin trenuri și la librării, se pot vedea expuse la locul cel mai de frunte Le Journal de Moscou și La Revue de Moscou, de asemenea se gă­sește cu mare ușurință ofi­ciosul Moscovei Isvestia, iar căr­țile în care se cuprind realiză­rile sovietice, închipuita viață de biruință a proletariatului, dis­cursurile lui Stalin și alte lu­cruri asemănătoare se vând ori­unde fără să fie stingherite de nimeni. Adolescenții de prin școli, cu­rioșii, ca și oamenii cari caută într’o altă formulă socială îm­plinirea unui destin refuzat de societatea noastră, găsesc in a­­ceastă marfă cel mai bun oficiu de îndoctrinare. Iar acum în urmă, tineri fără echilibru, amatori de plasament, au fost luați și purtați in cuprin­sul imensei Rusii, pentru ca să scrie, în chipul cunoscut și în limba noastră, înfăptuirile de la Răsărit. Sunt de asemenea unele re­viste românești tipărite pe un­deva prin Sărindar, care se o­­cupă cu pasiune de aceste ches­tiuni,­­ instrumentând o vastă propagandă care otrăvește su­fletul tineretului, fără ca cen­zura să ia vre-o măsură de­ apă­rare. Se vor găsi, poate, unii cari ne vor învinui că încercăm să tulburăm raporturile dintre cele două state prin uneltirile acestea. Noi ne simțim însă da­tori să stăm de veghe și la nevoe să luăm măsurile de apărare. Propaganda comunistă trebue zădărnicită iar acest lucru se poate face fără a sdruncina ra­porturile diplomatice cu Mos­cova. Dar mai ales o nevoe de a con­­trapropagandă, care să neutra­lizeze influența primejdioasă pe care o exercită penetrația zisă cultură a bolșevismului mosco­vit și să îndrumeze tineretul spre alte orizonturi, prin demas­carea intențiilor cari se ascund sub­ firma raporturilor cultu­rale dintre noi și Soviete. O sfidare! Un fapt de o revoltătoare sfi­dare, aruncată românismului, s’a petrecut de câteva zile în activi­tatea guvernului actual. Se pare că trecutul a fost uitat și nici o învățătură logică, nu a fost trasă din succesiunea și mersul evenimentelor. Conchidem la această concluziune cetind „Monitorul Oficial“ cu jurnalul Consiliului de Miniștri prin care se instaurează și se fixează în Basarabia, o colonizare oficială a evreilor sosiți din toate colțurile lumei pe pământul făgăduinței, care pare a nu avea apărători, a nu avea stăpâni! Faimosul jurnal al Consiliului de Miniștri, este o nouă sfidare a­­runcată in plin obraz, sentimen­tului național, patriot și creștin; este o nouă armă puternică dată dușmanilor interni ai țarei; este o trădare criminală a acelor ce au putut aproba și tolera o ast­fel de acțiune de subminare eco­nomică și socială a elementului băștinaș, a elementului româ­nesc, a elementului autohton. Și ne miră că in aceste mo­mente tragice, când românul șo­mează și moare de foame in țara lui, când exodul de la țară umple orașele cu săteni, cerșind dreptul la muncă și la existență , totuși se poate găsi un guvern, care să admită și să permită înființarea unei organizațiuni puternice de colonizare jidovească, pe pă­mântul sfânt udat de sângele generațiilor trecute a acelor ce azi sunt deposedați, tonuai de aceste brazde muncite din greu și cu sacrificii. Nenumăratele generațiuni cari se confundă cu însăși existența acestui pământ, au disputat se­cole brazda strămoșească, muș­când pământul și îngrășându-l cu sângele cald și iubitor de țară dar nu au cedat nici o fărâmă. Dar azi, în anul 1935, în anul redeșteptarei național-creștine, în anul de revoltă sufletească și de afirmare dârză, guvernul vine cu un jurnal de colonizare jigă­­nească pe pământul sfânt al Ba­sarabiei. Ni se pare că guvernul a pier­dut complect orice busolă a realităților și sclav in mâna conspirațiilor masonice interna­ționale, a cedat deschizând Basa­rabia, acestei neobrăzate și sfi­dătoare colonizări, — similară colonizărilor din Rusia bolșevi­că — încăpută și ea pe mâna a­­celorași masoni internaționali, sub masca cărora lucrează șiret și intens așa zisul popor ales, destinat a domina toate poporele lumei. , , i­­­ i fața acestei sfruntate ac­țiuni de subminare, de cucerire subversivă, de înstăpânire strei­nă asupra scumpei noastre țări, — nu putem sta cu mâinile încrucișate, nu putem privi ne­păsători la colonizarea Basara­biei cu veneticii, scurși de pe pla­iurile Galiției, cu dușmanii noș­tri,— atunci când pământul nos­tru nu ajunge nici pentru fiii ei adevărați și când produsul mun­cii românești este exploatat în beneficiul și pentru ghiftuirea a­­cestor paraziți. Partidul Național-Creștin de sub conducerea celor mai mari români A. C. Cuza și Octavian Goga, va ști să oprească din fașă orice nelegiuire de acest gen. In orice caz trebue însă să constatăm, cât de­­­ multă drep­tate și cât mult simț politic a avut marele vostru șef A. C. Cu­­za, când a dat alarma asupra co­­lonizărei subversive a Basarabiei cu jidani. Azi acceastă acțiune de trădare­ națională, nu se mul­țumește cu această acțiune ocul­tă și­ a eșit la suprafață, spre a lucra sub protecția și cu ajutorul guvernului român. Până aici ! — Toată falanga luptătorilor de eri, și toată su­flarea tineretului naționalist se vor opune ca unul. C. E. Gabrielescu Colonizarea României cu Evrei Italia nu ii poate da înapoi O­n Jurnalul Consiliului de Miniștri de la 30 Septembrie 1935 și articolul 3 din Constituție — 9 — Interpelarea d-lui A. C. Cuza — Am înregistrat, cu toată indig­narea noastră îndreptățită, Jur­nalul Consiliului de Miniștri, prin care se acordă unei între­prinderi evreiești din străinăta­te : „The Jemvish Colonization Association“ dreptul de­ a deschi­de o sucursală la Chișinău, pen­tru a-și întinde activitatea sa în Basarabia. D. profesor A. C. Cuza, depu­tat de Rădăuți, președinte-su­­prem al partidului Național- Creștin, socotind că această în­găduință, nu jignește numai sentimentul românesc, nu con­trazice numai interesul consoli­dării elementului băștinaș, ci pur și simplu CALCA DISPOZI­ȚIILE CONSTITUȚIEI, a adre­sat o interpelare d-lui ministru de Interne. Iată textul interpelării Am onoarea a interpela pe d. ministru de Interne cu pri­vire la Jurnalul Consiliului de Miniștri, din ședința sa dela 50 Septembrie 1955, publicată In „Monitorul Oficial" de Luni 21 Octombrie 1955, care decide: „ART. I. Se autoriză so­cietatea filantropică „The Je­­­wish Colonization Association“ „al cărei sediu principal este în „Anglia, să înființeze o filială „în România, cu sediul la Chi­­­șinău, str. Kogălniceanu nr. „44 bis, având ca scop: „1. Operă filantropică în sâ­­­nul populației sărace evreești „din România, ajutând-o mate­­­rialicește în exercitarea diver­selor meserii (tâmplărie, lăcă­­­tușerie, croitorie, etc.) și în „agricultură. „2. A plasa pe orfanii săraci „precum și copii ai căror pă­­­rinți sunt lipsiți de mijloace. ,,ca ucenici la diverse meserii. „3. A le procura scule, se­­„mințe și material pentru plan­oare și alte articole necesare „pentru practicarea meseriilor, „a le acorda împrumuturi pen­­­tru diferite lucrări, a înființa­t instalațiuni pentru prelucra­rea produselor agricole, pre­­cum și alte așezăminte care „ar servi la producerea și desfa­cerea produsului agricol, etc. „4. De a sprijini așezăminte „pentru ajutorarea meseriașilor „și agricultorilor israeliți. „ART. II. D. ministru de­­ interne este însărcinat cu a­­„ducerea la îndeplinire a dis­­­pozițiunilor jurnalului de față. „Gh. Tătărescu, I. Inculeț, „dr. C. Angelescu, dr. I. Costi­­­nescu, Al. Lapedatu, R. Frana­­osovici, V. P. Sassu, I. Nistor“. Față de acest text al Jurna­lului Consiliului de Miniștri, de la 50 Septembrie 1955, întru­cât d. ministru de Interne este însărcinat cu aducerea lui la îndeplinire — mă grăbesc a-i aminti d-lui ministru dispozițiu­­nea categorică a Constituției, care zice: „ART. 3. Teritoriul Româ­niei nu se poate coloniza cu „populațiuni de gintă străină". In numele partidului Națio­­nal-Creștin, îl rog așa­dar pe d. ministru de Interne — întru cât d-sa are directa răspunde­re — să binevoiască a spune Adunării, ce va face: Va respecta Constituția ? Sau va aplica Jurnalul Consiliului de Miniștri? Dacă respectă Constituția, nu va aplica Jurnalul Consiliu­lui de Miniștri. Dacă aplică Jurnalul Consi­liului de Miniștri, nu respectă Constituția. Măsura luată de guvern, prin Jurnalul Consiliului de Miniștri, dela 50 Septembrie 1755, fiind astfel de o gravitate deosebită — întru­cât atinge totodată și ordinea constituțională și dreptul nației românești asupra pământului ei „România a Ro­mânilor" — rog onorata Adu­nare să admită urgența. A. C. CUZA deputați de Rădăuți, Președinte­­le­ Suprem al partidului­­ Națio­­nal-Creștin. Guvernul a dat între timp un comunicat, explicând că „Jewish Colonization Association“ cu tot numele precis pe care-l poartă, n’ar întreprinde o operă de co­lonizare a evreilor în Basarabia, ci s’ar mărgini să­ ajute... agricul­tura evreiască din această săr­mană fâșie a Moldovei. Ei bine, această scuză n’are nici măcar valoarea unei abilitâți aparente, fiindcă în realitate, „Jewish Co­lonization Association“ a făcut și până acum colonizări de evrei în Basarabia, cumpărând pă­mânt, parcelându-l în loturi și vânzându-l pe credit, cu scaden­țe lungi, nepoftiților plugari (?) sosiți din ghetto-urile Galiției. Vom arăta cu dovezi precise temeinicia spuselor noastre. Prin urmare, interpelarea d-lui A. C. Cuza rămâne perfect valabilă. ♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] ♦ ■4444 4444444-44444-­ 44444444444444 ♦44444 »-»4M »♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]»♦-»++■ Ziua de 14 Noembrie Comentariile ce se fac în pre­să asupra congreselor dela 14 Noembrie au luat proporții de-a­­dreptul alarmante. Se anunță, nici mai mult, nici mai puțin, decât că vom avea răsboiu civil. Și cum suntem și doi vizați de această atmosferă belicoasă în pregătire, ne simțim datori, pen­tru respectul adevărului, să pre­cizăm din nou atitudinea noas­tră, cel puțin pentru oamenii de bună credință. Mai întâi, ținem să se știe, oda­tă pentru totdeauna, că noi nu putem fi puși în aceiași oală cu așa zișii național-țărăniști, și ca atare respingem cu indignare a­­ceastă încercare de alăturare. Contrastul dintre aceste două or­ganisme politice este atât de ma­re, atât în ce privește ideile ce le călăuzesc cât și metodele de luptă, încât ar fi un păcat stri­gător la cer dacă nu s’ar înțele­ge situațiunile lor absolut deose­bite. Pentru ca să facem dovada acestei afirmațiuni, luăm ca punct de discuție și disecare în­săși textele cari au prilejuit a­­ceste comentarii alarmante. Ia­­tă-le : „Dreptatea” oficiosul par­tidului național-țărănist, comen­tând sensul adunării dela 14 Noembrie, spune : „Țăranii vor veni la București. Cu mămă­ligă și ceapă în traistă vor defila pe străzile Babilonului. Vor pu­tea face comparație între sărăcia lor lucie și bogățiile palatelor Capitalei. Vor vedea furtul siste­matic al muncii lor, concretizat la București în blockhaus-uri de ciment, cristal, fier, aluminiu și covoare scumpe... întrunirea dela 14 Noembrie — specifică Drepta­tea — va fi tui marș al țărăni­mii înfometate de pâine și drep­turi în cetatea opulenței și a a­­buzurilor. Cetatea va cădea. La­ iureșul țărănesc nu va mai putea nimeni și nimic să reziste”. Re­dăm, de altă parte, și declarații­le președintelui partidului Națio­nal-Creștin făcute la Cernăuți în această privință, cari sună : Dacă ei (e vorba de țărăniști) vor să ia puterea cu asalt, vom răspunde și noi cu batalioanele noastre de asalt. Dacă vin ei la București cu masele să ia pute­rea, atunci venim și noi să dăm examenul organizațiilor noastre politice. La 14 Noembrie ne dăm întâlnire cu ei la București. Ei bine, cine nu poate să va­dă și să priceapă, din simpla a­­lăturare a acestor texte deosebi­rea radicală care însuflețește pe conducătorii acestor două orga­nisme politice. Cei dintâi urmă­resc ațâțare la revoltă, a țără­­nimei noastre, infățișându-le contrastul „între sărăcia lor și bogățiile palatelor Capitalei”; cei de ai d­olea vin să protesteze contra acestei demagogii anarhi­ce, aducându-i la simțul realită­ții. Primii acționează sub presiu­nea cetelor electorale, cari, după o lungă școală, nu cunosc frâu poftelor stomahale și ca atare preconizează „un marș al ță­rănimii înfometate“ ;­­ cei din urmă își exprimă voința fermă de a le da întâlnire la Bu­curești pentru a le tăia definitiv cutezanțele mârșave. Pentru că nu trebue să se uite, că acei ce fac astăzi pe salvatorii țărănimei înfometate, au cârmuit această țară ani de-a­ rândul și sunt în cea mai mare parte responsabili de această sărăcie, pe care nu numai că n’au ameliorat-o, dar au potențat-o prin atâtea afa­ceri veroase, rămase de po­mină. Național-țărăniștii socot că prin astfel de măsuri, prin declanșarea instinctelor de ură, prin exercitarea de șantaj și prin amenințarea Coroanei vor cuceri Capitala, adică puterea. Națio­­nal-creștinii le răspund­­ până aici! Aceste metode comuniste și anarhice trebue să înceteze. Ordinea în Stat nu mai poate fi știrbită de toți înfometații fără scrupule. Ea trebue susținută mai presus de orice, și acest lucru se va întâmpla. I. Lancrănjan ,iIS* --------­ Spectatori muți ai desbaterilor de la Geneva, am rămas sur­prinși de rezultatul conferinței. Este aproape de necrezut cum s’a putut face o greșală așa de mare, condamnând o Italie ci­vilizată, pentru o țară salba­­tică. Fără îndoială că Anglia a în­cercat o intimidare a Italiei, sperând ca ea să dea înapoi. Ca să dea înapoi, ni se pare totuși o imposibilitate, deoarece s-au cheltuit miliarde de lire cu ar­matele trimese în Etiopia. Dar ar fi o greșală mare rechema­rea în patrie a acestor forțe, A­­bisinia având posibilitatea de a provoca no­i atacuri, iar Italia ar risca poate să-și piardă chiar Eritreea și Somalia. Dar Italia nu mai poate da înapoi și din punct de vedere e­­conomic, căci nu se poate opri ritmul accelerat al industriei actuale, fără să se creeze mari pericole sociale, prin șomajul miilor de lucrători. In sfârșit nu mai poate da înapoi și din punct de vedere național. Care va fi patriotis­mul tineretului italian, astăzi sub presiunea și delirul cu care a primit războiul, tineret ar­zător de a-și da sângele pen­tru revendicările patriei, așa cum l-a dat și pentru războiul din 1914? Cu ce umilință și durere s’ar întoarce acasă această tinerețe italiană, părăsind locurile unde laurii victoriei o așteaptă la fie­care pas ? Dar ar fi și o greșală față de civilizație ca Italia să nu mear­gă mai departe, mai ales acum, când se vede că războiul Italiei nu este de cotropire, ci unul de eliberare. Căci așa se explică predările în masă­­ ale șefilor de triburi și primirile frumoase făcute ar­matelor italiene de către orașele cucerite. Sau poate că Anglia speră că­ ar putea separa cauza Italiei, de fascismul lui Mussolini. A­­vem impresia că aversiunea so­­cial-democraților, ura masonică și puterea­ comunistă se rostesc prin glasul Engliterei, sperând cu toții o defecțiune în Ita­lia și poate chiar o surpare a regimului fascist. Ar fi o soco­teală greșită, căci acest război nu este invenția lui Mussolini sau a regimului fascist. Dacă cercetăm istoria, găsim că imediat după ce Italia și-a dobândit unitatea și indepen­dența sa națională, ’ s’a consta­tat că este o țară suprapopula­tă pentru hotarele ei. Urmarea firească a fost nevoia de expan­siune. De aici calvarul milioa­nelor de emigranți în toate col­țurile lumei. Problema nu era totuși re­zolvată, Italia avea nevoie im­perioasă de colonii. Unde să le găsească? Toate erau ocupate. Mai rămăsese ceva în Africa, Abisinia, Libia. Italia trebuia să meargă deci în Africa, și s’a dus. Și nu s’a dus Italia fascis­tă de astăzi, ci Italia liberală și democratică a lui Depretiu s, Crispi și Giolitti. Urmărind firul istoric, vedem că peste câteva decenii a înce­put marele război european. Italia n’a precupețit nimic și a intrat în luptă alături de­ a­­liați, a căror victorie a fost da­torită în mare parte și armate­lor italiene; dar la masa ver­de, când s’au împărțit coloniile germane și turcești, Italia nu a căpătat nimic spre marea desa­­măgire a acestei țări. Spre norocul ei, a apărut a­­tunci un mare om politic, Mus­solini, care ajungând în capul Statului, a încercat cu geniul său creator, ca în hotarele strâmte ale țarei sale, să dea posibilitatea de viață plusului de populație, ce creștea pe fie­care an. ’ î Ce a făcut Mussolini se știe, totuși reamintesc: secarea băl­ților, bătălia grâului, intensifi­carea industriei, mărirea expor­­tului, construcțiuni de șosele, și alte multe întreprinderi cari puteau da posibilitatea de trai poporului italian. Dar natali­tatea creștea mereu, iar emi­grările stopaseră, atât din cau­za crizei economice din cele­lalte țări, cât și din cauza mă­surilor de protecție a m­uncei lor naționale. Ce era de făcut ? Geniul Du­celui cu aceste măsuri amânase numai chestiunea expansiunei coloniale. Iată pentru ce acest război nu este al lui Mussolini și al re­gimului fascist, ci este nevoia imperioasă a unei națiuni ai că­rei fii trebue să trăiască. La intrigile și atacurile celor interesați, au răspuns cei două­zeci de milioane de italieni, cari acum câteva zile l-au acla­mat pe Mussolini. E mare lucru să simți că ai în spatele tău în­treaga națiune care te sprijină și te înțelege. In această conjuctură, nici o intrigă străină și nici o măsură de constrângere nu vor opri po­porul italian din drumul pe care l-a luat. Iată de ce 'Italia nu mai poa­te da înapoi ." ^ ^ ; y. Frunză f 44-4-4444 4-4-444 - 44 44-4444 - 44-44-H » 4­444 444444*4 44« 444 44 44 44444 4 Cenzura și Pușchin­ ­ Experimentul rusesc . In ma­n­festul său către po­porul rus din 12 Martie 1801, Îm­păratul Alex­ndru I își mărtu­risea intenția foarte sinceră să domniască „după inima bunicii noastre“ adică în spiritul liberal al Ecaterinei a II. Soția lui, îm­părăteasa Elisabeta scria cu o­­cazia aceasta mamei sale, în ziua de 13 Martie 1801: „Pretutindeni domnește liniștea și pacea, dacă nu ar trebui să-ți­ vorbesc de bucuria nebună, care a cucerit toată lumea, dela ultimul mujic până la cele mai înalte pături ale societății... Respir liber împreu­nă cu întreaga Rusie“. Tot in le­gătură cu manifestul împăratu­lui, contele Zavadovschi, curtean de vază, scria: „Cnutul respin­gător și toporul nu se vor mai ridica împotriva noastră, după ce am încercat șezutul lui Ivan cel Groaznic”. învățatul A. S. Șișcov scria și el: „Toate mințile și ini­mile s’au potolit (d­upă nenoro­ de G. M. IVANOV cita domnie a lui Pavel I). En­tuziasmul e sincer și unanim“. Iar Schilder, unul din biografii lui Alexandru I, scrie despre el: „După patru ani învie Ecaterina din mormânt în persoana fer­mecătoare a tânărului împărat. Odrasla inimii Ei, scumpul Ei ne­pot, vestește prin manifestul său, că ne va reda timpurile Ei“. A. N. Papin, istorician al litera­turii ruse, scrie în cartea sa „Mișcarea socială în Rusia în timpul lui Alexandru I” : „încă dela început noua domnie s’a a­­râtat cu înfăptuiri, care nu pu­teau să nu producă asupra so­cietății o puternică impresie. Primele ucazuri (statute și regu­lamente) ale împăratului intro­duceau un regulament cu desă­vârșire nou, nemai­pomenit, de toleranță umană, de dreptate, de recunoaștere sinceră a­ nea­junsurilor guvernării și dorința de a le îndrepta, asta a fost un șir întreg de măsuri eliberatoa­re; aproape fiecare ucaz nimicia vreo nedreptate, vreo violență, a­­păsare, samavolnicie”. Storck în cartea sa: „Russland unter A­­leaxnder dem Ersten, încheia ca­racterizarea împăratului și a timpului lui: „Rar un domnitor să fi dat literaturii un îndemn atât de mare, cum a făcut Împăratul Alexandru. Meritele literare vă­dite ale persoanelor, care se gă­­seau în slujbă, erau răsplătite cu ranguri, decorații, pensii; scrii­torii, cari nu ocupau o slujbă de Stat, căpătau adeseori daruri de mare preț pentru operele lor li­terare, care ajungeau la cunoș­tința împăratului. In anumite împrejurări, împăratul dăruia scriitorilor sume mari de bani pentru tipărirea operelor lor. Mulți scriitori își trimit împăra­tului manuscrisele și în cazul când ele aveau o tendință folo­sitoare, împăratul dispunea să fie tipărite pe socoteala Cabine­tului imperial și întotdeauna dă­dea autorilor întreaga ediție“. Intr’adevăr, primii ani ai dom­niei lui Alexandru I, veneau să înfăptuiască pe pământ — la începutul secolului al XIX-lea și tocmai în Rusia — un raiu pă­mântesc, mai ales pentru scrii­tori. Și totuși! Din cauza ne­statorniciei spiritului său, A­­lexandru I, ordonă în 1804 aca­­demicianilor Ozerețcovschi și Fuss să-i prezinte un statut de cenzură. Prezentând proectul de cenzură — contelui Zgradovs­­chi, — ministrul de Instrucție, autorii afirmau în referatul lor următoarele principii: „Folosul, care decurge din libertatea pru­dentă a scrisului este atât de mare și atât de durabil, iar răul care întovărășește abuzul de a­­ceastă libertate este atât de rar și trecător, încât ne este impo­sibil să­ ciți regretăm de necesi­tatea în care este pus guvernul— care în toate celelalte chestiuni a călcat definitiv pe tărâmul principiilor liberale — să nu sta­bilească granițele acestei liber­tăți, silit să recurgă la această măsură de experiența sa, de îm­prejurările momentului sau de torentul puternic al spiritului vremii. Dispozițiunile care al­cătuiesc acest ustar — își închin Zavadovschi raportul către îm­păratul Alexandru — nu stân­jenesc nici­de­cum libertatea de a gândi și a scrie, ci cuprind mă­suri decente împotriva abuzu­lui­. Toate regimurile Împilării spi­rituale au fost și sunt încadra­te în culori idealiste și, firește, justificate prin folosul obștesc. Să vedem, cât de nobile sunt dis­pozițiunile ustarului, — două­­trei din ele, — ca să ne expli­căm înspăimântătorul rug al cen­zurii, sub care a gemut litera­tura rusă, al cărei victimă a fost și Pușchin și din cauza căreia a fost exilat la Sud, în Basa­rabia. „Cenzorul e obligat să ia sea­ma, ca nimic să nu fie în manus­cris împotriva legii lui Dumne­zeu, împotriva guvernului, împo­triva cinstei morale și personale a vreunui cetățean. ” (art. 15). Cercetarea modestă și înțeleptă a oricărui adversar, referitor la credință, la umanitate, la sta­rea critică, la legile țări­i, la gu­vernarea țării nu numai nu pot fi cenzurate în chip sever, ci se bucră de libertatea tiparului, care înalță succesele luminării poporului (art. 22). Dacă însă cenzura studiează o lucrare, care neagă existența lui Dumnezeu, o­­fensează puterea supremă în Stat, etc..., comitetul cenzorilor este obligat să refereze imediat guvernului pentru ca autorul să (Continuare în pag. IIl-a) ­44 4 4­4­4­444444444444444 4 444<4/ ■f» • • • Linii și puncte .______ Pentru d. George Brătianu Câțiva evrei dela „Mișcarea”, ma­re oficios (se vinde cu 1 leu) al u­­nui partid mărunțel, probabil sub îndemnul d-lui George Brătianu, își permit să fie necuvincioși față de d. A. C. Cuza, patriarhul națio­nalismului românesc. Luăm act. Generoși însă cum suntem față de șeful adevăratului partid liberal, îi atragem atenția că injuriile aduse d-lui A. C. Cuza în „Mișcarea” pot fi interpretate de membrii partidu­­­lui poporului ca îndreptate și­ asu­pra șefului lor. Și „Mișcarea” d-lui George Bră­tianu ar trebui să fie cuvincioasă cel puțin cu d. mareșal Averescu. Adevăratul partid liberal Se observă o diferență de ton și de înțelepciune între „Mișcarea” și „îndreptarea”. „Mișcarea” e nervoasă probabil fiindcă partidul poporului nu se lasă moștenit — și bine incei — și fiindcă frontul constituțional nu poate deveni adevăratul partid li­beral. Să fie însă adevărat că, pentru că partidul poporului înaintează o moțiune Suveranului, georgismul a îmbătrânit atât de repede? Ce-i și cu tinerii ăștia cari se pri­vesc! Arenă politică și hipodrom „Mișcarea” — cetiți-o, vă rugăm, ca să-i apreciați înălțimea de gân­dire! — are un articol intitulat: „Intre arena politică și hipodrom”. Titlul acesta ne amintește de cursa pentru putere între partidul liberal și georgism. Grajdurile Brătianu au furnizat — ca să ne exprimăm în termenii tehnici ai „Mișcării” — două feluri de jochei: cei mai bătrâni s’au do­vedit a fi de mai bună calitate și au ajuns la potou înaintea celor mai tineri. Jocheii tineri au recurs atunci la partidul poporului, pe care vor să-l handicapeze: întrecerea nu-i, intere­santă însă, fiindcă la cursă nu par­ticipă mulțimile, cari au devenit prudente cu cei ce vor să renască tradiția liberală de la una mie opt sute patruzeci și opt. Cine-i domnul? In redacția ziarului „Adevărul” se pitește de câtva timp un domn care n’are curajul să fie la lumina zilei, decât în chipul unui­a din coada alfabetului. Acest­a își îngădue să dea lecții de stil cuiva care de multă vreme a intrat în antologie. Obrăznicia se vede, dar tare-am vrea să-l vedem la față și pe dom­nul Z....

Next