Ţara Noastră, februarie 1936 (Anul 14, nr. 1072-1095)
1936-02-02 / nr. 1072
ROMANI CREȘTINI, In ziua de 18 Februarie se dă în județul Mehedinți o luptă pentru alegerea unui deputat. Această luptă iese din cadrul obișnuitelor hărțueli electorale. De obicei, în asemenea împrejurări, bătălia se dă între persoane sau între partide. In ziua de 18 Februarie se va hotărî la Mehedinți între Ideia Națională și Creștină și cei înstrăinați și jidoviți. Este a doua luptă de acest fel. Cea dintâi a fost în ziua de 15 ianuarie la Suceava, în Bucovina Acolo președintele suprem al partidului Național-Creștin a recoltat o izbândă strălucită. El a întrunit un număr de 6571 de voturi, adică majoritatea absolută din totalitatea votanților. Acum, aceleași concepții opuse se găsesc față în față la Mehedinți. In ambele alegeri nu a fost vorba de reușita unui om, fiindcă amândoi candidații și la Suceava, și la Mehedinți, sunt membri ai Parlamentului. Nici măcar nu este o luptă politică între partide. Este o luptă între Ideia Națională și Creștină, reprezentată prin partidul Național-Creștin, și tabăra anti-națională și anti-creștină, reprezentată prin tovărășia dr. N. Lupu-I. Mihalache. Deoparte spiritul tradițional românesc, de partea cealaltă invazia străină care ne cotropește țara. In orice luptă electorală purtată subt egida democrației se cere, însă, o instrumentare tehnică necesitând însemnate cheltuieli. Este vorba de propaganda în scris și prin grai viu, deci tipărituri, mijloace de transport și altele, care n'au nimic a face cu obișnuita cumpărare de conștiințe, practicată de cei cari la Suceava au risipit din plin bani și rachiu, socotind că cu asemenea spurcate mijloace vor izbuti să câștige voturile mulțimei. Național-țărăniștii varsă și de astă dată sume considerabile. Județul Mehedinți a fost inundat de cete de bătăuși plătite cu bani grei. Știe țara că au de unde. Sunt fonduri acumulate din nemaipomenitele afaceri cu cari au secătuit lumea : împrumuturile de Stat, regiile autonome, telefoanele, chibriturile, contractul șoselelor, „Skoda", și celelalte, — dar sunt mai ales contribuțiile oculte pe care capitalul străin în ultima lui zvârcolire le pune la dispoziție ca o recunoștință pentru câștigul de ieri și ca parvuni pentru hoția de mâine. Noi nu avem bani. Suntem partid sărac și suntem oameni săraci. De aceea, la solidaritatea păcatului și a musafirilor nepoftiți de peste graniță, cari au pus la cale exploatarea țării noastre, să răspundem cu solidaritatea tuturor Românilor și a creștinilor, pentru apărarea fireștilor drepturi ale Neamului, câștigate cu lacrimi și cu sânge. ROMÂNI CREȘTINI. Ne îndreptăm către voi, cari înțelegeți ideia clădirii unui Stat Național, pentru a cărui izbândă am jurat cu mâna pe Evanghelie, în Sfânta Mitropolie de la Iași. Ajutați-ne în lupta cea mare, pe care o purtăm cu învierșunare pentru voi. Alegerea de la Mehedinți, cu rezultatul ei va hotărî orientarea viitoare a politicei românești. — Contribuiți fiecare cu ce puteți pentru biruința mișcării intensie în România copleșită de străini și trădată de înstrăinați. Sumele de bani se vor trimite sau depune la d. arhitect î. D. Enescu, str. Cobălcescu, București. A. C. CUZA OCTAVIAN GOGA Hora zilei Teatru pentru tineret O grijă deosebită se accentuiază, în mai toate tarile pătrunse de o sănătoasă civilizație, pentru cultivarea tinerelor vlăstare, intr’un desăvârșit spirit de ridicare a sufletelor prin cultură și prin frumos. Pedagogia, această extrem de grea artă de a modela sufletele, a le înfrumuseța și a le lumina, în evoluția ei de la Montaigne, Herbart, Rousseau, Pestalozzi și până la ultimii moderniști, a atins înălțimi , într adevăr nebănuite. Religia iubirii lui Pestalozzi, alături de puterile pe care i le strecoară natura in sufletul copilului, așa cum, atât de frumos le-a arătat Rousseau în nemuritorul „Emil“, și-au găsit un vast teren de manifestare în pedagogia modernă . Dar, pentru formarea unui caracter, de la primele lui manifestări din clasele primare și până la cele mai înalte trepte de cultură, școala de azi și-a lărgit pereții dincolo de hotarele ei prevăzute în programa analitică. Și pe drept cuvânt. O cultură integrală nu se poate acumula într'o minte doritoare de lumină numai de pe băncile școalei, numai din explicațiile profesorului secundar sau din cursurile conferențiarului universitar. Alfabetul, acest minunat mijloc pentru descifrarea primelor taine ale cărților, ca și noțiunile căpătate în orele de clasă nu sunt decât primele îndreptare pentru viața înaltă a gândirii, a creației. De aceea adevărata și marea cultură se poate împărtăși, mai mult dincolo de școală, printr'o nestăvilită dragoste de citit, prin mierea de lumină pe care ți-o dau literatura, arta, filozofia, teatrul. Incursivul meu de azi mă voi opri deci la puterile teatrului educativ, teatrului sănătos, teatrului pentru tineret. Iată deci inițiativa pe care a luat-o Teatrul Ligii Culturale, alături de Teatrul Național de a oferi matineuri pentru școlari, merită un sincer și neprecupețit elogiu. Tinerii avizi de a pătrunde cât mai profund în tainele marelui frumos al culturii estetice, au, așadar, prilejul ca prin aceste matineuri să-și satisfacă dorințele sufletelor lor, acumulând cultură sănătoasă, fără să simtă, râzând cu hohote sau fiind impresionați de viața de basm și de vis a eroilor. Astfel la Teatr ul Ligii Culturale tineretul școlar în ultimele matineuri, a putut să pătrundă mai mult decât în toate explicațiile profesorilor, viața cu vacile profund omenești a „Avarului” de Molliere, capod’opera literaturii dramatice universale , iar la Teatrul Național să trăiască, in vis și în furie, minunatul basm al genialului nostru povestitor Ion Creangă : „Harap Alb”. Am fost întro după amiază în fața Teatrului National, tocmai când elevii eșeau de la spectacol și entuziasmul cu care acești copii discutau peripețiile prin care a trecut frumosul Harap Alb precum și sensul adânc omenesc care se desprindea din această furie, m’a impresionat. Cred ca cea mai plăcută și cea mai înțeleasă lecție de literatură le-a fost acestor copii cu obrajii îmbujorați și cu sufletele calde, basmul de pe scenă. In fața acestui adevăr de nestrămutat, cuvântul nostru este , procurafi, tineretului cât mai multă fericire, aducându-l prin vrăjitoreștile mijloace pe care vi le oferă, domnilor profesori, puterile teatrului, ale literaturii sănătoase, ale marelui frumos. George Acsinteanu Cavalerii de la Mehedinți — Un singur scop și o singură voință — Un ziar de provincie, al cărui director a umblat prin județul Mehedinți, pentru a se informa la fața locului despre cele ce se petrec acolo, numește cavaleri pe oltenii de la Mehedinți. Admirabilă caracterizare, și atăt de îmbucurătoare pentru noi, cari auzim zilnic din pâlnia haut-parleurului sărindărist, că românii s’au sălbăticit, că românii și-au pierdut busola morală. Este adevărat, că dacă se poate vorbi despre o sălbăticire a românilor fenomenul se produce și se constată exclusiv în regiunile în care a bântuit din 1925 și bântue Încă molima democrației. Din fericire, vântul sănătos, vânt de munte, al naționalismului curat și curățitor, curăță terenurile românești de infecția pestilențială a iudeo-țărănismului comunist. Să revenim acum la cavalerii de la Mehedinți. Să înțelegem expresia in semnificația ei spirituală. Cum ajunge și prin ce e omul simplu, țăranul nostru nevoiaș, la această înaltă conștiință de sine, la această clară înțelegere a unui drum de urmat, ia această încordare a tuturor energiilor sale intr’u urmărirea unui scop idealist, a unui scop de onoare și de prestigiu — exact trăsăturile care caracterizează construcția spirituală a cavalerului din toate timpurile și de toate categoriile ? Răspunsul este simplu : românul, țăranul nevoiaș de la țară, singurul care a crezut întotdeauna sincer tot idealurile noastre naționale și singurul care le-a consacrat cu sângele său neprețuit, s’a transformat sufletește în acest proces, pe care ii trăim astăzi cu toții, al Revoluției Naționale. D. Octavian Goga a strigat ca să fie auzit de toată lumea: revoluție națională înseamnă transformare spirituală, înseamnă resurecția morală a României mare și modernă, și spune apoi : dacă ne-am unit într’o unitate geografică, trebuie să ne unim într’o unitate spirituală. Acesta este scopul unic, suprem, istoric, dirigent al României naționaliste și spre atingerea lui s’a încordat ca oțelul voința totală și totalitară a țării întregi. Meritul, intr’adevăr, providențial al conducătorilor mișcării naționaliste este că au putut — în sforțarea lor gigantică să coboare această lumină pe suprafețele tulburi ale realităților românești și să facă în așa fel și într’un timp atât de scurt ca să fie România a Românilor. Nu băgați de seamă oare, că pentru prima dată de când românii au intrat în viața publică, — deabea acum, deabea în zilele noastre au început ei să se afirme conștient și printr’o conștiință in bloc, in masă, în număr mare, în număr totalitar, să se afirme — zic — ca panduri moderni ai eternității noastre istorice, ca cei mai autentici cavaleri ai revoluției naționale. Niciodată, românii nu au năzuit mai cu ardoare să se vadă stăpâni absoluți pe țara lor, niciodată ei nu au voit ca acum să-și dea o nouă viață publică, să-și cristalizeze nouă principii dogmatice, să-și solidifice credințele istorice, să-și refacă până în temelii sau mai bine zis din temelii existența de toate zilele. Din punct de vedere spiritual, poporul român nu a fost niciodată mai activ ca în zilele acestea. De bună seamă, iudaismul cu toți exponenții săi, cu toate variațiile sale politice, cu toți mercenarii săi de origine română, cu batalioanele sale de calomniatori nu va putea pricepe faptul psihologic al transfigurării noastre iraționaliste. Sau, să ne găindim mai bine, poate că tocmai fiindcă a priceput cu instinctul său de conservare minunea sufletească a României — care înseamnă practic și politic, lichidarea iudaismului — poate tocmai de aceea s’a deslănțuit cu atâta furie asupra poporului român, asupra nouilor sale drumuri românești. Mișcarea antinaționalistă a iudaismului confirmă experimental nu numai existența extinsă și adâncită a naționalismului purificator dar și perspectivele de mâine pe care le-a desfășurat încă astăzi. Noi avem un singur scop: România a Românilor și o singură voință : să o realizăm cât mai curând și cât mai întregit. Și iudaismul are acelaș scop, dar inversat : România să fie a tuturor, să nu fie niciodată a românilor, și are iudaismul o singură voință : să împedece înfăptuirea acestui ideal românesc, să-l amâne dacă e posibil până când se va dezlănțui revoluția iudeosocială, care va preface pe toți și pe toate într’o pustiire sovieto-comunistă. Dar totul e un zadar: minunea a început să devină realitate zilnică, românii se transformă în cavaleri ai Revoluției Naționale și nu este departe timpul, când spiritul românesc prin uriașa sa eficiență creatoare va creia o nouă viață, o nouă romanitate. Când vorbim de cavalerismul naționalist al țăranilor noștri, nu împerechem cuvinte fără sens, nu vorbim de schipuiri deșarte. Cine nu vrea să creadă aici la București, să meargă la Mehedinți. Se va convinge întâi de toate ce înseamnă disciplina naționalistă, ce înseamnă conștiința clară în fața unei probleme ce trebuia frumos și cu entusiasm rezolvată, se va convinge de câtă înviorare s’a învrednicit provincia stătută și nevoiașe de până acum, se va convinge ce înseamnă ca efect imediat naționalismul pe care îl propovăduim noi și ce psihologie idealistă creiază el. Se va convinge apoi ce barbară este democrația iudeoțărănistă, care nu se poate afirma prin principii pentru că nu le are și nu poate atrage prin virtuți, fiindcă este putredă de defecte și vicii. Priviți spre Mehedinți , veți vedea pe românul nou, romanul crescut sufletește, în ritm rapid, în lumina spiritualismului creștin, iluminat în fața vicleniilor iudeo-democratice, prin idealul naționalist care a coborît și sălășluește în sufletul lui. Avem o nouă aristocrație românească, pe cavalerii naționalismului. Primele sfaturi le punteți vedea în chipul și înfățișarea cavalerilor de la Mehedinți. Gh. Drago? ********************* Migrațiunea samsarilor Serviciul migrațiunilor de la ministerul Muncii a fost trecut la ministerul de Interne. D. I. Nistor s’a opus. A intervenit pe unde a putut. S’a plâns primului ministru. A dat acatiste. Dar toată împotrivirea sa a fost zadarnică. Migrațiunile au trecut totuș la ministerul de Interne. Străinii cari îi puteau uneori să se aranjeze, prin complezențe nemărturisite, vor fi nevoiți,, de-acum înainte să bată la ușa d-lui Ion Inculeț, a d-lui Eugen Titeanu sau a d-lui Sergiu Dimitriu. Precis nu se știe, deoarece atribuțiile sunt încă în discuție, la masa verde. Fiecare și le dispută. Și orice s’ar spune, ministerul de Interne impresionează mai mult. Aici e un comisar care pândește in dosul porții. Mar cam e fioros, dar poartă uniformă. Aici, de asemenea străjuește. In umbră, un detectiv, puțin cam voluminos, e drept, dar destul de încruntat. Aici e o latifundie a Siguranței și deseori își face apariția printre ușile capitonate chiar d. Gabriel Marinescu, despre care bunii noștri străini cari ne iubesc atât de mult, știu că nu prea e dispus să stea la taifas. Oaspeții noștri s’au cam sburlit. La ministerul Muncii învățaseră topografia clădirii, cunoșteau intrările și eșirile, știau unde să aștepte, prin colțuri, in fața cui să ridice mai cu respect căciula, cui să spună sărut mâna, aveau lista comisiunilor respective, în sfârșit, nu se simțeau stingheri și nu mai erau cercetați de emoții. Acum, lucrurile s’au schimbat. Siguranța e întotdeauna bănuitoare. Și se pricepe mai repede să descoase psihologia solicitantului. Șederile în țară vor fi trecute prin ciur și prin sită — presupunem! — și biletele de prelungiri atât de prețioase vor fi căpătate mai anevoe, cu nădușeli mai abundente sau uneori de loc. Odată cu mutarea serviciului pentru controlul străinilor, s-a deslănțuit migrațiunea samsarilor. Nu mai e pentru nimeni un secret că la ministerul Muncii, petiționarii plăteau samsari de meserie ca să facă intervențiunile cuvenite. Aici o prelungire de ședere in țară, se pare, n’a fost căpătată decât prin intermediari contra comision. Profesioniștii acestui soiu de trafic, ni se spune, au ridicat case din sporturi, umblă in automobile proprii, stăpânesc moșii, sunt, cum s’ar zice, oameni cu situații. Era de așteptat, prin urmare, ca trecerea serviciului migrațiunilor de la ministerul Muncii la ministerul de Interne, să atragă după sine întreaga puzderie de samsari, anexa inevitabilă a acestui nenorocit serviciu. Și astfel, câteva zile în șir birourile ministerului de Interne au fost luate cu asalt, samsarii au năvălit pe scări, pe coridoare, în birourile șefilor de cabinet, îmbrăcați ciocnește, cu blănuri la gât, cu pălării tari, pudrați și parfumați, cu serviete enorme și scumpe și bineînțeles, importanți, teribil de importanți și grăbiți, mai ales grăbiți. E o metodă. In primele zile autoritățile au crezut că au de aface cu oameni cum se cade, cetățeni onorabili, în sfârșit, nu cu samsari, cu traficanții prelungirilor de ședere in țară, cu această bandă de sperturi ordinari. Dar zarva începutului a trecut repede. Samsarii au fost identificați. Nu ne vine totuș să credem că se vor intimida. Samsarul e un indrăsneț, obrasnic, gata să primească palme și a doua zi să vie din nou, perseverent, și nu se dă înapoi de la niciun mijloc pentru a-și câștiga pâinea. Oameni fără profesii, care au încercat în viața lor toate carierele, aventurieri porniți să se căpătuiască, samsarii folosesc orice procedee. Intimidează, lingușesc, fac intrigă, se fac preș ca să fie călcați în picioare, corup și amenință, întotdeauna îndrăzneala lor a învins. Se va întâmpla acelaș lucru și la ministerul de Interne? Va fi în orice caz, o luptă cumplită între autorități și organizația samsarilor. Tot astfel a fost și la Muncă. Tot astfel va fi și la ministerul de Interne? Pare că nu-mi vine să cred... I. P. Prundeni 44 ♦ 4 ♦ ♦ ♦ ♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]4 ♦ ♦ ♦ ♦ 4 ♦+44-4 » 4-444444 4 444444 44444 4444 *4 4-4 j I I După faptă și răsplată Mărturisim din capul locului că nu ne este dătuși de puțin agreabil să ne ocupăm de ținutal presei evreești. Cititorii noștri au avut prilejul să se edifice deplin, din scrisul nostru, despre substratul murdar care rezidă la temelia gândurilor și acțiunilor lor. Diagnosticul moral a fost pus în chip peremtoriu asupra acestei coaliții de răufăcători publici, de către oameni încercați și larg văzători. Atât primejdiile pe cari le subsumează in ființa lor, cât și remediile practice de curmare a acestui rău social au fost bine stabilite, încât, nu am avea de adăugat, din acest punct de vedere, nimic. Cel mult, să așteptăm momentul dorit de întreaga suflare românească rel deșteptată — care se pare că nu i e prea departe — când să traducem în fapte convingerile noastre. Dar iată că nu suntem lăsați în pace de aceste liste supreme. • La tot pasul pe care-l facem in drumul nostru, de realizatori ai unor vremuri mai bune și mai j demne pe seama acestui neam, suntem împroșcați cu balele lor veninoase, atacați pe căi piezișe, calomniați în chip nerușinat. Se înțelege, deci, că nu putem rămâne indiferenți față de această avalanșe de injurii pe cari, o zi de zi, o aruncă asupra partidului Național Creștin și a marilor săi comandanți. Dându-și seama că biruințele acestui organism politic, pe cari le dovedește în sânul maselor populare, vor aduce o schimbare totală în viața acestui stat, tăindu-le pe viitor orice posibilitate ie pescuire în apă tulbure, se năpustesc cu întreg arsenalul lor de arme inumane asupra lui. Așa că, oricine ar deschide fițuicile lor, și și-ar impune răbdare spre a le citi, se poate convinge ușor de acest lucru. Ce-i adevărat, îndrăsneala lor fără margini este încurajată și de adversarii noștri politici, național-țărăniști. Ce anume legături de sânge vor fi existând intre pistruiații din Sărindar și conducătorii acestui partid, nu știm. Dar ceea ce știm, e că între unii și alții există o vădită tovărășie. Că această tovărășie se datorește unei acțiuni reciproce de jecmănire a avutului public, pentru lumea onestă din țară aproape nu mai e un secret. Foștii cârmuitori ai Statului asupra cărora apasă pe zeci afacerile imunde: „Skoda“, „Swensca“ etc., și dintre cari se găsesc atătția în anticamera închisorilor, cu aceste paseri călătoare, poposite pe meleagurile noastre cu singurul scop de a ne prăda patrimoniul colectiv, au ceva comun: acela al câștigului ieftin și ilicit. Și atunci, cum ați vrea dv. să nu se susțină între ei ? Cum am putea, bunăoară, să ne așteptăm la o analiză obiectivă a desfășurărilor politice, ale partidelor noastre și, mai ales, cum ne-am putea aștepta la o cinstită și loială apreciere a marilor acțiuni de reînoire socială, pe care cu atâta elan și vigoare o desfășoară partidul Național Creștin, în aceste clipe istorice ? Desigur că nu le convine deloc s’o facă. Și nu le convine, fiindcă își văd socotelile lor mărunte încurcate. Așa fină, inventează cu mintea lor înfierbântată programuri ale așa zișilor „huligani“, fără ca în realitate să existe așa ceva. Lansează ideea că am fi susținuții guvernului, deși toate probele dovedesc contrariul. Acreditează în opinia publică versiunea că acest partid n’ar fi decât expresiunea unor sugestii de peste hotare, în slujbă, deci, a altor interese decât cele românești, pentru ca să poată, firește, să deturneze mulțimea de la calea pierzării pe care a apucat-o! Aceasta ar însemna, nici mai mult, nici mai puțin, decât că ei Blumenfeizii, — cu capetele pline de trădări — să ai deveni apărătorii patrimoniului nostu sacru, iar apostolii verificați de acest neam timp de decenii, cum e un A. C. Cuza și un Octavian Goga, să fi devenit trădătorii acestei scumpe moșteniri spirituale a neamului. Se poate o mai mare întoarcere pe dos a realităților ? își poate închipui cineva o mai mârșavă răsturnare a adevărului, o mai crudă contrafacere de atribuțiuni ? Socotim că nu ! De aceia, atragem atenția tuturor oamenilor de bună credință din această țară să fie în gardă față de această desperată tentativă pe care o duc perciunații din Sărindar. Mai putem adăuga, pentru deplina liniște a acestei lumi neaoșe și cinstite la care ne adresăm, că toate obrășnicile acestor lifte indezirabile vor fi plătite cu vârf și îndesat. Fiindcă, vorba înțelepciunii populare, orice faptă își are și răsplata ei. Și verdictul maselor populare acesta e : să se plătească toate fărădelegile netrebnicilor, oricine ar fi ei. Iar noi, fiind ultima și singura lor speranță, vom ști să ferim aceste mase de o nouă deziluzie. Pentru aceasta insă, se cere un singur lucru : ca toată lumea autohtonă să fie pătrunsă de fiorul marei izbănzi pe care o țintim noi aceștia din partidul Național-Creștin și, in consecință, să fim sprijiniți fără șovăire in luptele noastre de primenire a vieții sociale. I. Lancrănjan ****** *444444444444 Caracterul creator al naționalismului In mijlocul acestei vieți, unde fiecare om își poartă crucea, pe care destinul i-a așezat-o pe linieri și sub povara căreia se înduioșează și se bucură, plânge și râde, e învins și învinge, are momente în care sufletul său hărțuit de neajunsuri, de doruri și uneori de dramatice îndoieli, se ridică deasupra ruinei și se înseninează. Sărbătorile naționale sunt sortite să aducă înseninări în sufitei neamului. Sentimentul de venerație în fața vremurilor încinse de duhul faptelor eroice și al oamenilor cari au înțeles eroicul vieții și s’a conformat imperativelor lui, se împletește, în astfel de momente, cu adânca credință în rosturile, pe cari le-a încredințat destinul istoric neamului nostru. Dacă, nu sufletul oamenilor, de ION BANU cari și-au îndeplinit datoria față de neam, o sărbătoare națională le aduce o înseninare și o înviorare, așa cum aduce în general gândul datoriei împlinite, în schimb sufletul tineretului aduce elanul vieții, fiorul eroismului, ce-l va face în viitor, să nu se sperie în fața greutăților, cu cari va fi nevoit să lupte, să nu cunoască șovăirile în fața sacrificiului de orice natură ar fi el și mai presus de toate îl pregătește să aibă tăria necesară, când împrejurările vor cere, să se apropie și de abisurile morții, pentru triumfurile imperativelor ideei naționale. Suferințele și eforturile au fost fără însemnătate în fața luptătorilor, pentru unirea din 1859. Sacrificiile nu-i înspăimântau. Apropiata înfăptuire a visului un ni îi stăpânea, cu puterea unei forțe mistice, ce venea de dincolo de ei, din adâncurile indescifrabile ale instinctului național. Această forță mistică a declanșat și a canalizat elanul vieții lor spre ideal. Deși, străinătatea constituia pentru idealul de unire al neamului, un vast teren în care se încrucișau simpatiile, indiferența și dușmănia, cumințenia oamenilor, pe care soarta nu i-a hărăzit în acel moment istoric, au știut să înfrângă indiferența unei diplomații străine, ce nu putea concepe rostul nostru sub soare, decât în sfera intereselor unor minorități, străine și anacronice, de la care nu ne-au venit în cursul istoriei, decât suferințe, pe care le-am plătit din belșug cu lacrimi și cu sânge. Cumințenia și energia acestor oameni sa risipit în afară de luptele ,cu opoziția străinătății și în luptele cu oamenii ruginiți sufletește din interiorul țării», cari nu puteau înțelege porunca sângelui și prin situațiile pe cari le dețineau puteau să devină periculoși pentru ideea unirii. Ajunge să amintim micimea de suflet a lui Teodor Balș, care subordona interesele mari ale Moldovei unei ambiții deșerte, de a ajunge pe tronul Moldovei. Un alt nume pe care istoria unirii îl amintește cu desgust este al bulgarului grecizat Nicolae Vogoride. O secătură cu suflet de slugă, care după ce își luase angajamentul im mod solemn, că nu va lupta în contra unirii, s’a dedat la cele mai josnice persecuții în contra unioniștilor și întreținea corespondență cu toți ambasadorii dușmani ai unirii. Numai datorită fostei sale soții, fiica lui Costache Comachi, a putut fi demascată această figură sinistră de intrus în viața unui neam, pentru care nu avea nici o înțelegere și nu nutrea nici o simțire pentru rosturile românismului. Aceste suflete mărginite și de rea credință au fost izolate și reduse la tăcere, iar dreptatea a triumfat, prin înfăptuirea unirii Principatelor. După înfăptuirea primului pas în unitatea națională, ideile forței, ideea de unitate națională și ideea de libertate națională și-au urmat destinul lor. Ele au asigurat independența pământului românesc și au dus la întemeierea României de azi. Dacă ideea de unitate teritorială a devenit fapt împlinit în zilele noastre, nu este mai puțin adevărat, că destinul vieții românești, nu s’a încheiat prin înfăptuirea acestei mari idei. Prin unirea teritorială, în acelaș stat, neamul românesc n’a primit decât dreptul la viață. Viața românească,ce va aduce înfăptuirile destinate culturii umane, cari să poarte în structura lor imponderabile specifice rassei românești, abia acum începe. Și de aceea imperativul momentului nostru istoric, ce se desprinde din frământările zilei, cere, închegarea acelui sistem de forțe spirituale, de care este absolută uvoie, pentru a ajunge la înfăptuirea creațiilor, pe cari neamul românesc le așteptă dela viitorul său. Dar, înainte de a ajunge viața românească să-și închege acel sistem de forțe spirituale de care are absolută nevoie. (Urmare din pag.ul a) === Linii și puncte • • • Derbedeul Faimosul haiduc al codrilor devastați, haimanaua politică de la Făgăraș, care răspunde la numele de Aurel Dobrescu, un cunoscut client al cabinetelor de instrucție, a fost recent trimis în judecată pentru vina de lese-majestate. Era de așteptat. Derbedeul național-țărănist e capabil de orice crimă — începând cu misterioasa dispariție a ordonanței sale. Banditul care a furat pădurile statului, tovarășul de escrocherii al lui Tiberiu Vornic, nu e în stare de altceva. Prin vocație Aurel Dobrescu e un infractor, un nemernic peste care s’a abătut destinul, o pușlama capabilă de orice îndrăsneli. Și totuș Aurel Dobrescu e fruntaș al partidului național-țărănist și conducător al propagandei electorale din județul Hunedoara.. D. Costăchescu declară... D. N. Costăchescu, de la Iași, iar a mai făcut unele declarațiuni, chipurile politice. A strâns la un șpriț câțiva corespondenți de ziare și le-a dictat produsul teribilei sale cugetări. Ca de obiceiu, găunosul profesor de la Iași, a luat-o din nou razna. Nu e nici o mirare. E specialitatea sa. D. N. Costăchescu e un biet om ramolit, ratat, pierdut, o nenorocită epavă pe care o bat toate vânturile. Trecerea sa pe la ministerul Instrucțiunii publice a fost o catastrofă. Profesor de chimie, după legea veche, cu mintea constipată și cu sufletul abrutizat, d. N. Costăchescu n’a priceput nimic din problemele școlii românești. D-sa a introdus in această școală, pe seama căreia se fac cele mai nenorocite experiențe, spiritul materialist al pregătirii sale. Lipsit de calități personale, ministru svârlit la coșul cu nimicuri, din primele zile ale venirii sale la Instrucția publică, d. N. Costăchescu încearcă să cucerească pozițiile pierdute din pricina incapacității sale dovedite, prin lamentabile mijloace de agent electoral. Ce rușine pentru un profesor universitar ! Istoria d-l ui dr. N. Lupu In Baia de Aramă a avut loc o întrunire național - țărănistă. A vorbit cu acest prilej și inevitabilul dr. N. Lupu. Lumea știe cine este d. dr. N. Lupu, ce-a făcut în viața sa de până astăzi și ce reprezintă în acest moment. D. dr. N. Lupu a vorbit cuprins de spasmurile unei isterii îngrijorătoare. Nu s’a căutat la vreme și permanenta sa stare de ebrietate i-a agravat boala. D. dr. N. Lupu e cel mai fioros demagog cunoscut în țara noastră. Un iresponsabil care făgăduește totul, ca să nu împlinească nimic, un măsluitor care face dintr’un ban, doi, un băiat de preot care s’a dat pe mâna evreilor, spurcând tradiția familiei, întreținut al cluburilor de joc de cărți, conduse de fratele său Costache Lupu, îndopat cu banii jidănimii din țară și susținut de presa halmanilor cu perciuni, bietul dr. N. Lupu nu e, în acest moment, decât manechinul ridicol, jucat pe sforile trase din culise de oculta evreiască. Peste un asemenea stâlv mors, scuipăm și trecem mai departe...