Ţara Noastră, septembrie 1937 (Anul 15, nr. 1453-1471)
1937-09-02 / nr. 1453
V I Redacția și administrația: Fondator : Octavian Goga j București, B-dul Academiei, ltelec. 4»19»33 Abonamentul : 500 lei pe an ; pentru preoți, învățători, studenți și săteni 400 lei anual; 200 lei pe 6 luni; 100 lei pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei anualI Director : Alex. Hodoș Alegerile generale de mâine . In vederea alegerilor generale parlamentare care urmează să se țină ca o consecință firească a expirării actualei legislaturi—forțele iudaice interesate să nu-și piardă terenul cucerit pe seama idealurilor comuniste — stătite din răsputeri, pun la bătie fonduri imense, fac atmosferă la gazetele lor spurcate și intrigă în saloanele cluburilor politice pentru „momentul Mihalache“, și pentru o așa zisă concentrare a forțelor democrate. Ce însemnează acest nou asalt ? Dovedește în primul rând că „democrația“ este instrumentul politic al iudaismului și confirmă demascarea făcută în repetate rânduri de noi că antifascismul este formula de atac împotriva solidarității naționale, și că „Frontul Popular“ este solidaritatea iudeo-comunistă. Iudaism însemnează antifascism, anti-fascism însemnează anti-naționalism. In consecință , anti-naționalism însemnează iudaism. In procesul lung al istoriei, în regimurile în care s’a manifestat iudaismul, el, iudaismul, s’a manifestat ca anti-naționalism. Ca idee și ca substanță a unei realități istorice, ca spirit al poporului iudeu, în celula structurii lui, iudaismul s’a desfășurat ca anti-naționalism. Adică s’a opus tuturor națiunilor cari au zădărnicit expansiunea și încarnarea ideei iudaice. Nu prin lupta de clasă se explică istoria, ci prin antagonismul între ideia iudaică și umanitatea ca idee și realitate. Acest adevăr se ilustrează și mai bine în timpul nostru de mari clarificări spirituale. Când căutăm să înțelegem rostul evenimentelor din zilele noastre, nu putem uita cheia înțelegerii care sună : iudaism însemnează anti-naționalism, sau antifascism care este tot una. „Democrația“ le servește drept platformă și argument demagogic. In fond stă realitatea iudeocomunistă. In practică într’adevăr se zbate iudaismul să răstoarne statele care se întăresc prin naționalism. Observăm că cele mai aprige și tenace campanii de presă ale iudaismului se îndreaptă împotriva lor. Presa aceasta nu ține seama de fapte. Ignorează intenționat situațiile reale, ca să insinueze mai comod și să proecteze, pe planuri de propagandă roșie, situațiile lor dorite, imaginare. Pentru aceasta angajează forțele „democratice“ ale d-rului Lupu și Ion Mihalache, insinuîndu-se formula și sugestia. „Momentul Mihalache“ — care este cel mai puțin indicat — este trâmbițat de toate ziarele jidovești din Sărindar. De curaj să ignorezi realitatea naționalistă — care cucerește mereu poziții noi de convingere asupra minciunii iudaice. E un proces de clarificare ce-și face drum lent dar sigur și împotriva lui zadarnic se sbuciumă intrigăria iudaică sau confuzia democratică. Ultimele alegeri județene și comunale au dovedit că țara reală, romanitatea satelor respinge toate instrumentele minciunei democrate. Deaceia alegerile de mâine, alegerile generale, vor clarifica definitiv poziția „rătăciților“ și vor purta desigur, pecetea unei atitudini conștiente, pur românești în fața pericolului iudaic și comunist. Nefericirea și dezastrul care s’a întins dealungul și dea latul pravoslavnicei Rusii, precum și măcelul roșu din Spania și Extremul Orient, sau mocnirile din umbră ale iudeo comunismului din întreaga Europă — se datoresc vagabondului și nefastului evreu comunist, Karl Marx, întocmind prima oară „Manifestul comunist“ ca și opera sa „Capitalul“ — el a asvârlit sămânța discordiei intre oameni a luptelor de clasă și a răsboaelor dintre state pentru simple idei, în numele păcii și fericirii colective. Diabolic in răsărit în urma lui speculanții, nn speță tot evrei ca și el, să alimenteze și să aprindă focul unei revoluții mondiale, să schimbe fața lumii din civilizație în primitivism, din viață pașnică și religioasă in dușmănie și ateism, din cămin conjugal și iubire față de copii și familie în depravare, in corupție și’n animalitate. Toate au fost consecința acestui prim început, acestei diabolice minciuni de fericire și egaliate materială pe care evreul Karl Marx a aruncat-o naivilor cari au crezut-o ca intr’adevăr salvatoare de mizerie și durere. In concepția lui Karl Marx, în fața spiritului, în fața familiei și lui Dumnezeu, primează porunca stomacului și a instinctului. Foamea la el decretează legile bieții, și satisfacerea ei încoronează fericirea Celelalte toate vin în urma acestui demon, sau sunt inutile. Acest iudeu comunist care a răsculat domnia gorilelor din caverne, deși a fost aspru combătut pentru ieoile lui — totul s’au găsit nebuni sau excroci cari să-l creadă și să-l urmeze. U.R.S.S.-ul intrat pe mâna Iudei, a făcut din Karl Marx altar și zeu, a răsturnat țară și legi, a ucis credință și biserică, ca și cum Dumnezeu s’ar fi opus la fericirea oamenilor. Dar ideile chiar, deși sunt complet false, nici măcar nu sunt ale lui, cum dovedesc cu citate unii învățați cari l-au demascat. Astfel sociologul Othmar, Spann care-l condamnă in cuvinte aspre, dovedește cu prisosință furtul de idei al evreiului Karl Marx. „El n’a avut putere de creație, — susține Athmar Spann — că nicio idee mare nu e a lui, întrucât „plus-valoarea“ este numai un alt nume al profitului afirmnat de Ricardo, că Rodbertus a fost pur și simplu jefuit. Marx n’a putut dărui omenirii valori spirituale". Totuși Marx a produs dezastre, după cum descrie un alt mare critic social din Rusia și anume Al. Herzen, reliefând idealul și trista mentalitate bolșevică. Iată o degradantă apostrofă a tinerei generații din U. R. S. S. asupra bătrânilor: — „Voi, cei mai bătrâni, sunteți ipocriți, — noi, cei tineri, vom fi cinici. In vorbele voastre voi erați de o moralitate ireproșabilă — noi vom fi scelerați. — Voi erați respectuoși noi vom fi grosolani cu toată lumea. — Voi salutați fără a stima, noi vom îmbrânci fără a cere scuze nimănui“. Aceasta este noua religie a fericirii promise de comunismul lui Karl Marx, efectuată în pravoslavnica Rusie, prefăcută a „Raiul bolșevic". Acestea sunt urmările reale, existente, brutale — urmări ce ne așteaptă și pe noi și întreaga Europă, întoarcerea cu milenii îndărăt la omul brută, la omul-animal, care nu-și poate cunoaște din toate bunurile spiritului decât grosolănia și fericirea pântecului. Iată spre ce ideal a isbutit să îndrepte o parte din omenire nefastul jidov : Karl Marx. Gr. Diaconu Nota zilei Opera nefastă a lui Karl Marx Geneva 1937 Știrile din Extremul Orient sunt comunicate de pe frontul de luptă, ca și cele din Spania. Din ele se desprinde atmosfera aceia vijelioasă pe care am cunoscut-o și noi cândva și pe care o cunoaște orice țară ,c vreme de crâncen războiu. Ni se oferă statistici, ni se descriu bătălii crunte... Atâția morți, atâția răniți, atâția prizonieri... Intr’o parte vin bombardament de artilerie, în altă parte orașe pierdute, cetăți rase de pe fața pământului... Tancuri, avioane, gaze, baze navale, ofensive, etc., etc.... — iată vocabularul telegramelor streine pentru presă. Pare că nici n’am trăi sub zodia Societății Națiunilor... Instituția dela Geneva, nu mai rămâne nici o îndoială, e cea mai sinistră glumă reușită a veacului. E în destinul ei o doză de ironie fără precedent, esigur, nu subevaluăm importanța Societății Națiunilor, dimpotrivă o constatăm, dar numai atât cât e pe măsura înțelegerii noastre omenești care are totdeauna o largă indulgență pentru idealurile generoase, de pace veșnică, ale lumii... Geneva e un oraș ca oricare altul, elvețian. Adică un vast hotel, un parc liniștit, o perspectivă minunată. In el vin, cu o regularitate dezarmantă, diplomații Europei. Geneva se transformă într’o complicată culisă plină cu odgoare și sforicele. Și asta o pricepem. Diplomații se întâlnesc în grupuri mai mici sau mai mari, după interese. Și discută... Adică fiecare caută să fure căciula celuilalt. Se mai nimerește ca ca mai mulți diplomați să stabilească un acord între ei; acest acord nu va fi făcut cunoscut Societății Națiunilor decât în unele cazuri, atunci când nu prezintă o deosebită importanță. Evident, se iau chiar deciziuni trâmbițate în toată lumea cu acest ilustru megafon, care e Societatea Națiunilor. Aceste deciziuni sunt deziderate numai, sau teorii vagi, uneori chiar frumoase, dar, în majoritatea cazurilor, inoperante și, atunci când ele privesc vre-un războiu oarecare (au izbucnit și s’au dus atâtea războaie de când s’a înființat Societatea Națiunilor(...) chiar hilare.... Societatea Națiunilor e de aceea ca o mare sală de așteptare, în mai care s’au întâlnit incidental mulți diplomați. Fiecare dintre ei va căuta, firește, să se informeze. Cei mai guralivi vor spune chiar anecdote amuzante; se spune că d. N. Titulescu era neîntrecut în arta de a povesti lucruri picante la Geneva. Uneori, adică rareori se va da la iveală acolo un aranjament mai vechi, făcut în secret și în liniște și în chibzuință în altă parte, după tratative laborioase. Vor răsări la Geneva teorii juridice răsunătoare, dar sterpe ca și dreptul internațional, care cedează în fața forței, așa cum e în firea lucrurilor să fie. Dar mai mult noi nu vedem că s’ar putea întâmpla la Geneva. Căci iată, Societatea Națiunilor a fost — ca să ne referim numai la un trecut nu tocmai îndepărtat — împotriva războiului din Abisinia, și războiul acesta a fost dus și terminat atunci când a decis ofensiva de pe front și nu cea diplomatică de la Geneva. Societatea Națiunilor a fost împotriva războiului din Spania și acest războiu nu se va termina decât după biruința militară a generalului Franco. Societatea Națiunilor — măcar că Japonia nu face parte din ea, dealtfel ca și alte state, — e împotriva războiului nedeclarat oficial, dar nu mai puțin de-o crudă realitate, din Extremul Orient și totuși acest războiu continuă. Asta înseamnă că peste forța juridică, fie ea chiar a Societății Națiunilor, predomină o altă forță, mult mai puternică și totdeauna hotărîtoare: dreptul forței. Cu acest drept al forței intrăm nu în arbitrar, ci în desfășurarea naturală, de când e lumea și pământul, a istoriei care nu poate fi încovoiată cu pledoarii avocățești sterile. Instinctul de conservare al popoarelor, lupta pentru existență a națiunilor, iată ceea ce nu se poate distruge; idealurile, în jocul forțelor concrete, sunt frumoase, pot fi chiar sprijinite, dar nu trebue luate prea în serios atunci când realizarea lor cere veacuri multe. Deaceea cel mai sănătos lucru pe care-l avem de făcut e să ne înarmăm, așa cum indirect ne-a învățat, printr’o ironie a destinului, Societatea Națiunilor. Dim. Bogdan I Emisari sovietici in China — Cine este mareșalul Blucher ? U. R. S. S. și declanșarea revoluției mondiale. Ce pune la cale fostul cekist, în China. Un plan draconic al dictatorului roșu — Provocatorii In toate țările conștiente de menirea lor istorică, elementul jidovesc își pierde echilibrul. Bărbații mai de seamă ai fiecărui neam, au găsit în preocupările jidovilor, o foarte grea problemă, a cărei rezolvare în favoarea națiunilor istorice dominante dă prilej de lupte pe toate terenurile ; înfrângerea va fi, nu putem să credem altfel, de partea jidovilor. Dacă urmașii lui Iuda s’ar fi mulțumit cu destinul lor mediocru, să trăiască — așa cum Ii se cuvine, ca element tolerat și miluit cu bunăvoința națiunilor, nici o spadă nu le-ar fi gâdilat gâtuirile. Nemulțumiți însă cu adăpostul și pâinea cari li se dăruiau, au făcut uz de favorurile câștigate și au început să intimideze gazdele cărora doreau să le ia locul. S’a dovedit astfel cât de adevărată e zicala : Nu mă lăsa să mor, ca să nu te las să trăiești ! Și tocmai în dovedirea acestui adevăr, se află izvorul tuturor nenorocirilor ce se abat asupra neamului iudeu. Pătrunși in geografia fizică și spirituală a Statului, nu s-au mulțumit să trăiască supuși înaltelor comandamente naționale, ei au vrut ca ei să conducă. Pentru a reuși au pus stăpânire pe economia Statului, au făcut din cultură mijloc de pervertire sufletească; au făcut din mulțime, material de răscoale ; au reclamat creștinismul ca fiind o piedică în calea progresului și a umanității — deși nu se poate concepe o umanitate mai perfectă, prin divinul ei, ca aceea definită de creștinism, au complotat contra monarhiei, socotind o instituție inchizitorială; au găsit că familia, care este singura garanție a indestructibilității unui Stat, e o prejudecată ; războiul fiind o calmă multiplă, îndreptată împotriva umanității, trebue împiedicat, —c• și cum credeți că se poate obține o pace sigură ? — tot prin război, desigur. Toate principiile de justiție, umanitate, pace, libertate, au fost și sunt contrazise de jidani, deși ei sunt colportorii și susținătorii lor. Ei au adus poporul rus unde e azi. In sovietul foamei, la zid sau sub spânzurătoare ; nici justiție, nici libertate, nici pace, nici pâine și desigur, nici umanitate. Ei au ruinat o țară de toată frumusețea: Spania. Dar nu pentru că propovăduiesc ei ci pentru a-și creia medii prielnice destinului de corb... Când au aflat jidovii noștri de răscoala țăranilor polonezi (provocată de coreligionarii lor) — au și început să scheme de bucurie... Ba ui pistruiat cu fișă de infractor ordinar, și cu legitimație de ziarist, întreba pe d. I. Mihalache — tristul lor prieten — ce părere are despre evenimentele petrecute în Polonia , dacă nu-i surâde o asemenea răscoală, pentru a veni la putere și pentru a isprăvi cu fasciștii români... Mănușa era aruncată dar d. I. Mihalache n’a văzut-o ; s’ar fi schimbat socoteala dacă mănușa ar fi căzut sub nasul doctorului Lupu, obligatul și unealta roșie a Iudei. Alți pistruiaț „deja" gazetari. Înjură țările cari s’au lipsit de mutrele lor: Germania, Italia, Spania, Portugalia, sub pseudonime, ca să aibă vrajba temei, adică să nu le putem câștiga prieteniile, nebănuindu-se prezența galițienilor sub numele voevozilor și basarabenilor din anumita presă. Cu privirile ațintite asupra manevrelor jidovești, românii au realizat cel mai puternic front spiritual, pentru salvarea intereselor naționale; de la frontul spiritual, până la frontul politic național, cerut de momentul critic, mai e un pas. Perspectiva aceasta nu convine ocultei iudaice. Pentru aceea face caz de fonduri formidabile pentru a paraliza acțiunile. Niciodată provocările și insultele n’au fost mai numeroase ca acum. Unelte, românii cu trecuturi dubioase; românii cari n’au putut să-și câștige pâinea în mod cinstit, și-au câștigat-o prin trădări. Jidovii plătesc o canalie, slugă a unei întreprinderi evreești, insultă pe șeful Bisericei creștine, cerând guvernului, să-l sancționeze pentru că și-a spus cuvântul de foc împotriva iudeilor. Altă canalie, tot slugă a uneltelor jidovești — (până mai ieri cerșetor de poli, azi director de ziar) — îi numește pe cei ce s’au rostit împotriva manevrelor jidovești, tâlhari cari urmăresc pieirea țării. Iar Adevărul lui Blumenfeld, cel de al doilea oficios internațional-țărănist, publică pe spinarea lui Mihail Sadoveanu, următoarele rânduri obraznice, provocatoare, — cari vor să spună că soartă Spaniei va fi și soarta României, dacă nu vom înceta lupta și nu-i vom lăsa să-și facă afacerile în voe: „Avem convingerea nu numai că între zi vor avea (naționaliștii — n. r.) să se răfuiască cu propria lor conștiință, adormită pentru moment (!—n. r.) dar și că rodul sămânței lor otrăvitoare, va răsări (ce stil cușăr— n. r.) într’o zi și-i va pune (rodul care va răsări — n. r.) în fața grelelor responsabilități pe cari le acumulează... Că odată cu aceasta vor plăti oameni nevinovați, e în firea lucrurilor“... Ei bine, insultele, provocările acestea cari îndârjesc pe luptătorii naționaliști, au apărut și apar prin bunăvoința cenzurii. E mai bine. Avem posibilitatea să ne cunoaștem mai bine dușmanii, pentru ziuă când națiunea sătulă de insulte, va înțelege să aplice adevărata cenzură, care e și cea definitivă. Ziua aceea se apropie. E ziua în care provocatorii vor fi îngenunchiați. Ilie Radu Comandantul suprem al armatei roșii din Extremul Orient, mareșalul Blucher, este socotit de mult timp, în străinătate, ca o persoană misterioasă. In privința lui circulă fel de fel de svonuri, care până acum n’au fost nici desmințite, nici confirmate de presa sovietică. Chiar în almanahul armatei roșii sovietice din 1927, în care între altele sunt publicate biografiile tuturor comandanților de seamă ai armatei sovietice, despre Blücher găsim numai două cuvinte laconice : biografia necunoscută. Acum însă ziarul sovietic „Tihoochanskaia Zvezda“ (Steaua Pacificului) ce apare la Habarovsk, în Extremul Orient, publica o lungă biografie a mareșalului sovietic. In prefață citim câteva fraze ironice la adresa presei străine, care a răspândit „basmele naive” despre mareșalul Blucher. Apoi se afirmă că străbunicul mareșalului a fost un țăran iobag la un moșier din gubernia Iaroslavscaia. Acest țăran n’a avut nici un nume de familie și a fost poreclit în glumă de către stăpânul său „Blucher”. Pe atunci numele lui Blucher, învingătorul lui Napoleon la Waterloo a fost foarte popular în Rusia. Urmașii acestui țăran au rămas cu numele de familie Blucher. In străinătate se spunea de multe ori că adevăratul nume al lui Blucher este Galin. Intr’adevăr sub acest nume Blucher a trăit câțiva ani de zile în China, însă acest nume era conspirativ, deoarece el a avut de îndeplinit o misiune secretă pentru pregătirea în China a mișcărei comuniste, împreună cu Borodin, rezidentul și consilier sovietic pe lângă guvernul chinez din Canton. Blücher n’a avut nici o educație militară și n’a terminat nicio școală de specialitate. La începutul revoluției bolșevice, în 1917, el era un simplu agent de Ceka (astăzi G.P.U.) în orașul aratov, pe malul Volgei. Când amiralul Kolceac, sprijinit de trupele cehoslovace, a organizat armata albă rusă și a pornit contra bolșevicilor, cekistul Bulcher s-a înrolat în armata roșie, unde datorită bravurei sale, prezenței de spirit și de multe ori norocului orb a fost remarcat de superiorii săi și a ajuns la posturi înalte. In 1920 îl găsim în fruntea armatei roșii din Extremul Orient. Ziarul „Tiheocheanscaia Zvezda“ subliniază că Blücher este foarte prețios pentru armata roșie, în special astăzi, când deține postul responsabil de comandant suprem al armatei roșii pe frontiera asiatică orientală a Uniunei Sovietice. Ziarul spune: „Astăzi apar pe orizont din nou nori negri ai războiului. Vântul oriental ne aduce miros de praf de pușcă. In China de Nord auzim deja trăsnetele unui război. In orice clipă furtuna poate să fie deslănțuită și asupra noastră. „Dar noi știm că armata specială din Extremul Orient se va time de cuvântul pe care l-a dat tovarășul Blücher celui de al 17-lea congres al partidului comunist panrus și anume, că „noi vom răspunde la fiecare atac în așa fel că însăși bazele capitalismului vor fi zdruncinate“. Prin această declarație a mareșalului sovietic, pe care ziarul de mai sus o reproduce tocmai acuma, se dovedește, odată mai mult, chiar și pentru cei mai naivi, că Rusia Sovietică a renunțat definitiv la revoluția mondială. Noi am afirmat întotdeauna și afirmăm cu tărie și acuma, că orice conflict,fie european, fie din Extremul Orient, va fi folosit de Rusia Sovietică, condusă de dictatorul roșu Stallin, pentru revoluționarea sumei întregi, prin declanșarea revoluției mondiale. Căpitan E. Pivnic din 1i și puncte... Ana Pauker în Capitală Odiosul nume comunist al evreicei Ana Pauker apare din nou în ziare. Dusă la „răcoare“ pentru propagandă comunistă, a cerut să vină de la penitenciarul Dumbrăveni, unde este condamnată pe timp de 10 ani, spre a veni la penitenciarul Văcărești din Capitală. Jidovița urmează aci un tratament chirurgical. Pe semne nu vrea să moară prea devreme fiindcă idealul ei comunist pentru care a „sângerat“, nu s’a împlinit. Păcat. Nu-i putem ura însănătoșire grabnică fiindcă „tovarășii“ ei s’au îndepărtat de orice izbândă. Comunismul iudaic e tare doar la ... răcoare. D-nii Maniu și Ion Mihalache Ziarele anunță vizita d-lui I. Mihalache șeful partidului naționalțărănesc, la „șeful“ d-sale de diplomație d. Iuliu Maniu. Vizita a fost prilejuită de o „pierdere“ a unui fruntaș al partidului la înmormântarea căruia urmează a se vedea cei doi oameni politici. Frumos decor și-au ales — și chiar diplomatic pentru d. I. Mihalache. In astfel de împrejurări oamenii sunt mai îngăduitori și chiar mai miloși, sentimente de care se simțea nevoie. Vor vorbi, desigur, despre cei „duși“, și fiindcă momentul este prea tragic — nu vor putea vorbi și despre cele „viitoare“. Sau poate d. I. Mihalache își prevede sfârșitul de la șefie și de aceea — a început cu lacrime pentru morți. Intre ziduri chinezești Pactul chino-sovietic cu intervenția directă a „Mafiei Roșiii“ în armatele chineze — a dat prilej vechiului popor să-și trădeze singur dinastia și să arboreze steagul roșu. Zidurile chinezești nu mai sunt nici ziduri, nici chinezești, fiindcă nu mai au nici o rezistență în fața comunismului din interior. Așa se infiltrează „Roșii“ ca microbii în organism, nevăzuți, neștiutori — dar sapă adânc moartea îngrozitoare. Chinezii deci vor ieși dintre ziduri dar se vor opri... la zid. Iarăși „momentul“ Mihalache?! Ne-au asurzit jidovii din Sărindar țipând mereu „momentul“ Mihalache. Ce moment, care moment!! Momentul falimentului? Al disgrației, al scadenței date de polița iudaică ?? Se poate, fiindcă prea s’a vândut cu tot partidul pe compromisuri de putere. Jidovii i-au fixat „momentul“. Momentul decapitării însă — fiindcă de putere nu-i nici o nădejde. »Momentul puterii“ a trecut de ault pe lângă ceasul d. Mihalache!... Cât a costat războiul mondial ? — Evaluarea pierderilor materiale. Un obuz de artileria grea costă numai ...40.000 lei. Dar jertfele omenești ? Și o cifră astronomică: 360.000.000.000 — lui, în valoare de 150 miliarde franci aur. La aceste pierderi colosale se adaugă apoi pierderile materialului de război și anume: parcul de artilerie și automobile, materiale de fortificații și tranșee, munițiile, gazele asfixiante, echipamentul, etc., a căror valoare nu poate fi calculată decât cu mare aproximație. Aceste pierderi au fost de asemenea enorme, socotind de pildă truse 1.697.269 clădiri de tot fel că un singur obuz de artilerie Profesorul universitar Dr. Karl Englisch a publicat de curând sub titlul „Costul războiului mondial“, o interesantă lucrare, din care spicuim câteva date. Mai întâi, pierderile materiale suferite, prin distrugerea orașelor și satelor, pădurilor, caselor maritime, avioanelor și mașinilor de tot felul, se ridică la uriașa sumă de 2700 miliarde franci aur, cam 84.000 miliarde lei. Numai în Franța, de pildă, au fost disgrea costa 40.000 lei, că abia un glonț din 20.000 lovea în plin, că 70 la sută din totalul materialului de război, fabricat în cursul războiului, devenise la încheierea păcii inutilizabil. Dar, ce valoare reprezentau jertfele omenești ale acestui război, unic în analele omenirii? După datele cele mai sigure, au fost mobilizați în total 75 milioane oameni, dintre care 10 milioane au căzut în lupte sau în spitale, iar 25 de milioane au fost răniți. Moartea unui singur soldat a costat, ținând seamă de cheltuelile generale ale războiului, nu mai puțin de un milion de lei în valoarea actuală, ceea ce înseamnă în total 70.000 miliarde lei. Iar valoarea indivizilor morți, socotită după aportul lor la economia mondială, se ridică, așa pretinde autorul, la 6.000 miliarde lei, pe când aceia a răniților, socotind că puterea lor de producție a scăzut cu cel puțin 30 la sută, ar fi fost de 7.500 miliarde. Toate aceste pierderi la un loc, dr. Karl Englisch, socotește că ar fi fost de 7 bilioane 900 milioane șilingi austriace, cam 160 bilioane lei. La ele se adaugă însă pierderile indirecte și anume: 1. Obligația pentru state de a susține 8—10 milioane de invalizi și tot cam atâtea milioane de văduve și orfani, în total cam 20 milioane de indivizi. 2. Pierderile mișcării populației prin Împuținarea nașterilor și sporirea mortalității, pierderi cari se ridică numai pentru Germania — așa pretinde autorul — la 5—6 milioane oameni. 3. Desechilibrarea raportului dintre cele două sexe, astfel că foarte multe femei nu se mai pot căsători. Urmarea: scăderea natalității în proporție de 23—41 la sută, în unele țări, chiar de 47 la sută și sporirea numărului femeilor, în Germania de pildă 1.155 femei la 1.000 de bărbați, față de 1.005 înainte de război, In Austria 1.230 femei la mia de bărbați, față de 1.001 Înainte de 1914. 4. Distrugerea raporturilor comerciale existente înainte de război și prin urmare pierderea piețelor de desfacere, și 5. Desechilibrarea economică a Europei. Toate aceste pierderi nu pot fi calculate în ce privește valoarea lor, afară de obligația statelor de a întreține pe invalizi și urmașii morților, dr. English calculând că de aci rezultă pentru statele foste beligerante o pagubă reală de 5.000 miliarde lei. La toate acestea se mai adaugă și alte pierderi nu mai puțin importante. De pildă deprecierea valutelor, de pe urma căreia au rezultat aproape în toarte țările pierderi uriașe. In Germania de pildă, toți rentierii și toți aceia care își aveau capitalurile lor plasate în bănci, ipoteci sau în numerar, au fost reduși la sapă de lemn, pierzând totalitatea capitalurilor lor. Aproape tot atât de mari au fost aceste pierderi în Ungaria, Austria și Polonia. i In total dr. Englisch estimează costul războiului mondului la suma de 360 bilioane lei, adăugând: „Această sumă enormă, necomparabilă decât cu dimensiunile astronomice este mai mare decât totalitatea economiilor întregei omeniri de la începutul circulației monetare. Producțiunea mondială a aurului, de la Adam și Eva și până astăzi, nu constituie decât a suta parte din această sumă. „Din aceste două constatări putem aprecia imensitatea costului. Dacă toate aceste pierderi ar fi fost definitive, lumea s’ar fi găsit la sfârșitul războiului în fața falimentului. Nepierzându-se însă decât o parte din aceste valori, altele nefăcând decât să-și schimbe proprietarul, n’a rezultat decât un faliment parțial cu permanenta turbare a echilibrului economic“. . i.-*»».