Ţara Noastră, septembrie 1937 (Anul 15, nr. 1453-1471)

1937-09-02 / nr. 1453

V I Redacția și administrația: Fondator : Octavian Goga j București, B-dul Academiei, l­telec. 4»19»33­­ Abonamentul : 500 lei pe an ; pentru preoți, învățători, stud­enți și săteni 400 lei anual; 200 lei pe 6 luni; 100 lei pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei anualI Director : Alex. Hodoș Alegerile generale de mâine . In vederea alegerilor generale parlamentare care urmează să se țină ca o consecință firească a expirării actualei legislaturi—for­țele iudaice interesate să nu-și piardă terenul cucerit pe seama idealurilor comuniste — stătite din răsputeri, pun la bătie fon­duri imense, fac atmosferă la ga­zetele lor spurcate și intrigă în saloanele cluburilor politice pen­tru „momentul Mihalache“, și pentru o așa zisă concentrare a forțelor democrate. Ce însemnează acest nou a­­salt ? Dovedește în primul rând că „democrația“ este instrumen­tul politic al iudaismului și con­firmă demascarea făcută în re­petate rânduri de noi că anti­fascismul este formula de atac împotriva solidarității naționale, și că „Frontul Popular“ este soli­daritatea iudeo-comunistă. Iudaism însemnează antifas­cism, anti-fascism însemnează anti-naționalism. In consecință , anti-naționa­lism însemnează iudaism. In procesul lung al istoriei, în regimurile în care s’a manifestat iudaismul, el, iudaismul, s’a ma­nifestat ca anti-naționalism. Ca idee și ca substanță a unei realități istorice, ca spirit al po­porului iudeu, în celula structurii lui, iudaismul s’a desfășurat ca anti-naționalism. Adică s’a opus tuturor națiunilor cari au zădăr­nicit expansiunea și încarnarea ideei iudaice. Nu prin lupta de clasă se expli­că istoria, ci prin antagonismul între ideia iudaică și umanitatea ca idee și realitate. Acest adevăr se ilustrează și mai bine în timpul nostru de mari clarificări spirituale. Când căutăm să înțelegem ros­tul evenimentelor din zilele noa­stre, nu putem uita cheia înțele­gerii care sună : iudaism însem­nează anti-naționalism, sau anti­fascism care este tot una. „Democrația“ le servește drept platformă și argument demago­gic. In fond stă realitatea iudeo­­comunistă. In practică într’adevăr se zba­te iudaismul să răstoarne statele care se întăresc prin naționa­lism. Observăm că cele mai aprige și tenace campanii de presă ale iudaismului se îndreaptă împotri­va lor. Presa aceasta nu ține seama de fapte. Ignorează intenționat situațiile reale, ca să insinueze mai comod și să proecteze, pe pla­nuri de propagandă roșie, situa­țiile lor dorite, imaginare. Pentru aceasta angajează for­țele „democratice“ ale d-rului Lupu și Ion Mihalache, insinuîn­­du-se formula și sugestia. „Momentul Mihalache“ — care este cel mai puțin indicat — este trâmbițat de toate ziarele jido­vești din Sărindar. De curaj să ignorezi realitatea naționalistă — care cucerește mereu poziții noi de convingere asupra minciunii iudaice. E un proces de clarificare ce-și face drum lent dar sigur și împo­triva lui zadarnic se sbuciumă intrigăria iudaică sau confuzia democratică. Ultimele alegeri județene și comunale au dovedit că țara rea­lă, romanitatea satelor respinge toate instrumentele minciunei democrate. Deaceia alegerile de mâine, a­­legerile generale, vor clarifica definitiv poziția „rătăciților“ și vor purta desigur, pecetea unei atitudini conștiente, pur româ­nești în fața pericolului iudaic și comunist. Nefericirea și dezastrul care s’a întins dealungul și dea latul pravoslavnicei Rusii, precum și măcelul roșu din Spania și Ex­tremul Orient, sau mocnirile din umbră ale iudeo­ comunismului din întreaga Europă — se dato­­resc vagabondului și nefastului evreu comunist, Karl Marx, întocmind prima oară „Ma­nifestul comunist“ ca și opera sa „Capitalul“ — el a asvârlit să­mânța discordiei intre oameni a luptelor de clasă și a răsboaelor dintre state pentru simple idei, în numele păcii și fericirii colec­­tive. Diabolic in răsărit în urma lui speculanții, nn speță tot evrei ca și el, să alimenteze și să aprindă focul unei revoluții mondiale, să schimbe fața lumii din civiliza­ție în primitivism, din viață paș­­nică și religioasă in dușmănie și ateism, din cămin conjugal și iu­bire față de copii și familie în depravare, in corupție și’n ani­malitate. Toate au fost consecința a­­cestui prim început, acestei dia­bolice minciuni de fericire și e­­galiate materială pe care evreul Karl Marx a aruncat-o naivilor cari au crezut-o ca intr’adevăr salvatoare de mizerie și durere. In concepția lui Karl Marx, în fața spiritului, în fața familiei și lui Dumnezeu, primează po­runca stomacului și a instinctu­lui. Foamea la el decretează legile bieții, și satisfacerea ei încoro­nează fericirea Celelalte toate vin în urma a­­cestui demon, sau sunt inutile. Acest iudeu comunist care a răsculat domnia gorilelor din caverne, deși a fost aspru com­­­bătut pentru ieoile lui — totul s’au găsit nebuni sau excroci cari să-l creadă și să-l urmeze. U.R.S.S.-ul intrat pe mâna Iu­dei, a făcut din Karl Marx altar și zeu, a răsturnat țară și legi, a ucis credință și biserică, ca și cum Dumnezeu s’ar fi opus la fericirea oamenilor. Dar ideile chiar, deși sunt com­plet false, nici măcar nu sunt ale­­ lui, cum dovedesc cu citate unii învățați cari l-au demascat. Astfel sociologul O­t­hm­ar, Spann care-l condamnă in cu­­vinte aspre, dovedește cu priso­sință furtul de idei al evreiului Karl Marx. „El n’a avut putere de creație, — susține Athmar Spann — că nicio idee mare nu e a lui, întru­cât „plus-valoarea“ este numai un alt nume al profitului afir­­mnat de Ricardo, că Rodbertus a fost pur și simplu jefuit. Marx n’a putut dărui omenirii valori spirituale". Totuși Marx a produs dezastre, după cum descrie un a­lt mare critic social din Rusia și anume Al. Herzen, reliefând idealul și trista mentalitate bolșevică. Iată o degradantă apostrofă a tinerei generații din U. R. S. S. asupra bătrânilor: — „Voi, cei mai bătrâni, sun­­teți ipocriți, — noi, cei tineri, vom fi cinici. In vorbele voastre voi erați de o moralitate irepro­­șabilă — noi vom fi scelerați. — Voi erați respectuoși noi vom fi grosolani cu toată lumea. — Voi salutați fără a stima, noi vom îmbrânci fără a cere scuze nimănui“. Aceasta este noua religie a fe­ricirii promise de comunismul lui Karl Marx, efectuată în pra­­voslavnica Rusie, prefăcută a „Raiul bolșevic". Acestea sunt urmările reale, existente, brutale — urmări ce ne așteaptă și pe noi și întreaga Europă, întoarcerea cu milenii îndărăt la omul­ brută, la omul-animal, care nu-și poate cunoaște din toate bunurile spiritului decât grosolănia și fericirea pântecu­lui. Iată spre ce ideal a isbutit să îndrepte o parte din omenire ne­­fastul jidov : Karl Marx. Gr. Diaconu Nota zilei Opera nefastă a lui Karl Marx Geneva 1937 Știrile din Extremul Orient sunt comunicate de pe frontul de luptă, ca și cele din Spania. Din ele se desprinde atmosfera aceia vijelioa­să pe care am cunoscut-o și noi cândva și pe care o cunoaște orice țară ,c vreme de crâncen războiu. Ni se oferă statistici, ni se descriu bătălii crunte... Atâția morți, atâția răniți, atâția prizonieri... Intr’o par­te vin bombardament de artilerie, în altă parte orașe pierdute, cetăți rase de pe fața pământului... Tancuri, avioane, gaze, baze navale, ofensive, etc., etc.... — iată vocabu­larul telegramelor streine pentru presă. Pare că nici n’am trăi sub zodia Societății Națiunilor... Instituția dela Geneva, nu mai rămâne nici o îndoială, e cea mai si­nistră glumă reușită a veacului. E în destinul ei o doză de ironie fără­­ precedent, esigur, nu subevaluăm importanța Societății Națiunilor, dimpotrivă o constatăm, dar numai atât cât e pe măsura înțelegerii noastre omenești care are totdeauna o largă indul­gență pentru idealurile generoase, de pace veșnică, ale lumii... Geneva e un oraș ca oricare altul, elvețian. Adică un vast hotel, un parc liniștit, o perspectivă minu­nată. In el vin, cu o regularitate dezarmantă, diplomații Europei. Ge­neva se transformă într’o complica­tă culisă plină cu odgoare și sfori­­cele. Și asta o pricepem. Diplomații se întâlnesc în gru­puri mai mici sau mai mari, după interese. Și discută... Adică fiecare caută să fure căciula celuilalt. Se mai nimerește ca ca mai mulți di­plomați să stabilească un acord în­­tre­ ei; acest acord nu va fi făcut cunoscut Societății Națiunilor de­cât în unele cazuri, atunci când nu prezintă o deosebită importanță. E­­vident, se iau chiar deciziuni trâm­bițate în toată lumea cu acest ilus­tru megafon, care e Societatea Na­țiunilor. Aceste deciziuni sunt dezi­derate numai, sau teorii vagi, uneori chiar frumoase, dar, în majoritatea cazurilor, inoperante și, atunci când ele privesc vre-un războiu oarecare (au izbucnit și s’au dus atâtea răz­boaie de când s’a înființat Societa­tea Națiunilor(...) chiar hilare.... Societatea Națiunilor e de aceea ca o mare sală de așteptare, în mai care s’au întâlnit incidental mulți diplomați. Fiecare dintre ei va căuta, firește, să se informeze. Cei mai guralivi vor spune chiar anecdote amuzante; se spune că d. N. Titulescu era neîntrecut în arta de­ a povesti lucruri picante la Ge­neva. Uneori, adică rareori se va da la iveală acolo un aranjament mai vechi, făcut în secret și în li­niște și în chibzuință în altă parte, după tratative laborioase. Vor răsări la Geneva teorii juridice răsună­toare, dar sterpe ca și dreptul in­ternațional, care cedează în fața forței, așa cum e în firea lucrurilor să fie. Dar mai mult noi nu vedem că s’ar putea întâmpla la Geneva. Căci iată, Societatea Națiunilor a fost — ca să ne referim numai la un trecut nu tocmai îndepărtat — împotriva războiului din Abisinia, și războiul acesta a fost dus și ter­minat atunci când a decis ofensiva de pe front și nu cea diplomatică de la Geneva. Societatea Națiunilor a fost împotriva războiului din Spa­nia și acest războiu nu se va termi­na decât după biruința militară a generalului Franco. Societatea Na­țiunilor — măcar că Japonia nu fa­ce parte din ea, dealtfel ca și alte state, — e împotriva războiului ne­declarat oficial, dar nu mai puțin de-o crudă realitate, din Extremul Orient și totuși acest războiu con­tinuă. Asta înseamnă că peste forța ju­ridică, fie ea chiar a Societății Na­țiunilor, predomină o altă forță, mult mai puternică și totdeauna hotărîtoare: dreptul forței. Cu acest drept al forței intrăm nu în arbitrar, ci în desfășurarea naturală, de când e lumea și pă­mântul, a istoriei care nu poate fi încovoiată cu pledoarii avocățești sterile. Instinctul de conservare al po­poarelor, lupta pentru existență a națiunilor, iată ceea ce nu se poate distruge; idealurile, în jocul forțe­lor concrete, sunt frumoase, pot fi chiar sprijinite, dar nu trebue lu­ate prea în serios atunci când rea­lizarea lor cere veacuri multe. De­aceea cel mai sănătos lucru pe ca­re-l avem de făcut e să ne înar­măm, așa cum indirect ne-a învă­țat, printr’o ironie a destinului, So­cietatea Națiunilor. Dim. Bogdan I Emisari sovietici in China — Cine este mareșalul Blucher ? U. R. S. S. și declanșarea revoluției mondiale. Ce pune la cale fostul cekist, în China. Un plan draconic al dictatorului roșu — P­rovocatorii In toate țările conștiente de menirea lor istorică, elementul jidovesc își pierde echilibrul. Bărbații mai de seamă ai fiecă­rui neam, au găsit în preocupări­le jidovilor, o foarte grea proble­mă, a cărei rezolvare în favoarea națiunilor istorice dominante dă prilej de lupte pe toate terenuri­le ; înfrângerea va fi, nu putem să credem altfel, de partea jido­vilor. Dacă urmașii lui Iuda s’ar fi mulțumit cu destinul lor medio­cru, să trăiască — așa cum Ii se cuvine, ca element tolerat și mi­luit cu bunăvoința națiunilor, nici o spadă nu le-ar fi gâdilat gâtuirile. Nemulțumiți însă cu a­­dăpostul și pâinea cari li se dă­­ruiau, au făcut uz de favorurile câștigate și­ au început să intimi­deze gazdele cărora doreau să le ia locul. S’a dovedit astfel cât de adevărată e zicala : Nu mă lăsa să mor, ca să nu te las să tră­iești ! Și tocmai în dovedirea acestui adevăr, se află izvorul tuturor nenorocirilor ce se abat asupra neamului iudeu. Pătrunși in geografia fizică și spirituală a Statului, nu s-au mulțumit să trăiască supuși înal­telor comandamente naționale, ei au vrut ca ei să conducă. Pentru a reuși au pus stăpânire pe economia Statului, au făcut din cultură mijloc de pervertire sufletească; au făcu­t din mulți­me, material de răscoale ; au re­clamat creștinismul ca fiind o piedică în calea progresului și a umanității — deși nu se poate concepe o umanitate mai perfec­tă, prin divinul ei, ca aceea defi­nită de creștinism, au complotat contra monarhiei, socotind­ o instituție inchizitorială; au gă­sit că familia, care este singura garanție a indestructibilității u­­nui Stat, e o prejudecată ; războ­iul fiind o calmă multiplă, în­dreptată împotriva umanității, trebue împiedicat, —c• și cum cre­deți că se poate obține o pace sigură ? — tot prin război, desi­gur. Toate principiile­ de justiție, umanitate, pace, libertate, au fost și sunt contrazise de jidani, deși ei sunt colportorii și susținătorii lor. Ei au adus poporul rus unde e azi. In sovietul foamei, la zid sau sub spânzurătoare ; nici jus­tiție, nici libertate, nici pace, nici pâine și desigur, nici umanitate. Ei au ruinat o țară de toată frumusețea: Spania. Dar nu pen­tru că propovăduiesc ei ci pen­tru a-și creia medii prielnice de­stinului de corb... Când au aflat jidovii noștri de răscoala țăranilor polonezi (pro­vocată de coreligionarii lor) — au și început să schem­e de bu­curie... Ba ui pistruiat cu fișă de in­fractor ordinar, și cu legitimație de ziarist, întreba pe d. I. Miha­lache — tristul lor prieten — ce părere are despre evenimentele petrecute în Polonia , dacă nu-i surâde o asemenea răscoală, pentru a veni la putere și pentru a isprăvi cu fasciștii români... Mănușa era aruncată dar d. I. Mihalache n’a văzut-o ; s’ar fi schimbat socoteala dacă mănușa ar fi căzut sub nasul doctorului Lupu, obligatul și unealta roșie a Iudei. Alți pistruiaț­ „deja" gazetari. Înjură țările cari s’au lipsit de mutrele lor: Germania, Italia, Spania, Portugalia, sub pseudo­nime, ca să aibă vrajba temei, adică să nu le putem câștiga pri­eteniile, nebănuindu-se prezența galițienilor sub numele voevozi­­lor și basarabenilor din anumita presă. Cu privirile ațintite asupra manevrelor jidovești, românii au realizat cel mai puternic front spiritual, pentru salvarea inte­reselor naționale; de la frontul spiritual, până la frontul politic național, cerut de momentul cri­tic,­ mai e un pas. Perspectiva aceasta nu convine ocultei iudaice. Pentru aceea face caz de fonduri formidabile pentru a paraliza acțiunile. Niciodată provocările și insul­tele n’au fost­ mai numeroase ca acum. Unelte, românii cu trecuturi dubioase; românii cari n’au pu­tut să-și câștige pâinea în mod cinstit, și-au câștigat-o prin tră­dări. Jidovii plătesc­ o canalie, slugă a unei întreprinderi evre­­ești, insultă pe șeful Bisericei cre­știne, cerând guvernului, să-l sancționeze pentru că și-a spus cuvântul de foc împotriva iudei­lor. Altă canalie, tot slugă a unel­telor jidovești — (până mai ieri cerșetor de poli, azi director de ziar) — îi numește pe cei ce s’au rostit împotriva manevrelor ji­dovești, tâlhari cari urmăresc pieirea țării. Iar Adevărul lui Blumenfeld, cel de al doilea oficios interna­­țional-țărănist, publică pe spina­rea lui Mihail Sadoveanu, urmă­toarele rânduri obraznice, pro­vocatoare, — cari vor să spună că soartă Spaniei va fi și soarta României, dacă nu vom înceta lupta și nu-i vom lăsa să-și facă afacerile în voe: „Avem convingerea nu numai că între zi vor avea (naționaliș­tii — n. r.) să se răfuiască cu propria lor conștiință, adormită pentru moment (!—n. r.) dar și că rodul sămânței lor otrăvi­toare, va răsări (ce stil cușăr—­ n. r.) într’o zi și-i va pune (ro­dul care va răsări — n. r.) în fața grelelor responsabilități pe cari le acumulează... Că odată cu aceasta vor plăti oameni nevi­novați, e în firea lucrurilor“... Ei bine, insultele, provocările acestea­­ cari îndârjesc pe luptă­torii naționaliști, au apărut și apar prin bunăvoința cenzurii. E mai bine. Avem posibilitatea să ne cunoaștem mai bine dușma­nii, pentru ziuă când națiunea sătulă de insulte, va înțelege să aplice adevărata cenzură, care e și cea definitivă. Ziua aceea se apropie. E ziua în care provocatorii vor fi înge­­nunchiați. Ilie Radu Comandantul suprem al arma­tei roșii din Extremul O­­rient, mareșalul Blucher, este so­cotit de mult timp, în străinătate, ca o persoană misterioasă. In privința lui circulă fel de fel de svonuri, care până acum n’au fost nici desmințite, nici confir­mate de presa sovietică. Chiar în almanahul armatei roșii sovieti­ce din 1927, în care între altele sunt publicate biografiile tuturor comandanților de seamă ai ar­matei sovietice, despre Blücher găsim numai două cuvinte laco­nice : biografia necunoscută. Acum însă ziarul sovietic „Ti­­hoochanskaia Zvezda“ (Steaua Pacificului) ce apare la Haba­­rovsk, în Extremul Orient, publi­ca o lungă biografie a mareșa­lului sovietic. In prefață citim câteva fraze ironice la adresa presei străine, care a răspândit „basmele naive” despre mareșa­lul Blucher. Apoi se afirmă că străbunicul mareșalului a fost un țăran iobag la un moșier din gubernia Iaroslavscaia. Acest ță­ran n’a avut nici un nume de familie și a fost poreclit în glumă de către stăpânul său „Blucher”. Pe atunci numele lui Blucher, învingătorul lui Napoleon la Wa­­terloo a fost foarte popular în Rusia. Urmașii acestui țăran au rămas cu numele de familie Blu­cher. In străinătate se spunea de multe ori că adevăratul nume al lui Blucher este Galin. Intr’a­­devăr sub acest nume Blucher a trăit câțiva ani de zile în China, însă acest nume era conspirativ, de­oarece el a avut de îndeplinit o misiune secretă pentru pregă­tirea în China a mișcărei comu­niste, împreună cu Borodin, rezi­dentul și consilier sovietic pe lân­gă guvernul chinez din Canton. Blücher n’a avut nici o educa­ție militară și n’a terminat nicio școală de specialitate. La începutul revoluției bolșevi­ce, în 1917, el era un simplu agent de Ceka (astăzi G.P.U.) în ora­șul aratov, pe malul Volgei. Când amiralul Kolceac, spriji­nit de trupele cehoslovace, a or­ganizat armata albă rusă și a pornit contra bolșevicilor, cekis­­tul Bulcher s-a înrolat în armata roșie, unde datorită bravurei sale, prezenței de spirit și de multe ori norocului orb a fost remar­cat de superiorii săi și a ajuns la posturi înalte. In 1920 îl găsim în fruntea ar­matei roșii din Extremul Orient. Ziarul „Tiheocheanscaia Zvez­da“ subliniază că Blücher este foarte prețios pentru armata ro­șie, în special astăzi, când deține postul responsabil de comandant suprem al armatei roșii pe fron­tiera asiatică orientală a Uniunei Sovietice. Ziarul spune: „Astăzi apar pe orizont din nou nori negri ai răz­boiului. Vântul oriental ne aduce miros de praf de pușcă. In China de Nord auzim deja trăsnetele unui război. In ori­ce clipă fur­tuna poate să fie deslănțuită și asupra noastră. „Dar noi știm că armata spe­cială din Extremul Orient se va time de cuvântul pe care l-a dat tovarășul Blücher celui de al 17-lea congres al partidului co­munist panrus și anume, că „noi vom răspunde la fiecare atac în așa fel că însăși bazele capita­lismului vor fi zdruncinate“. Prin această declarație a mare­­șalulu­i sovietic, pe care ziarul de mai sus o reproduce tocmai a­cuma, se dovedește, odată mai mult, chiar și pentru cei mai naivi, că Rusia Sovietică a re­nunțat definitiv la revoluția mondială. Noi am afirmat întotdeauna și afirmăm cu tărie și acuma, că orice conflict,fie european, fie din Extremul Orient, va fi folosit de Rusia Sovietică, condusă de dic­tatorul roșu Stallin, pentru revo­­luționarea sumei întregi, prin declanșarea revoluției mondiale. Căpitan E. Pivnic din 1i și puncte... Ana Pauker în Capitală Odiosul nume comunist al evrei­cei Ana Pauker apare din nou în ziare. Dusă la „răcoare“ pentru propa­gandă comunistă, a cerut să­ vină de la penitenciarul Dumbrăveni, unde este condamnată pe timp de 10 ani, spre a veni la penitenciarul Văcărești din Capitală. Jidovița ur­mează aci un tratament chirurgi­cal. Pe semne nu vrea să moară prea devreme fiindcă idealul ei co­munist pentru care a „sângerat“, nu s’a împlinit. Păcat. Nu-i putem ura însănă­toșire grabnică fiindcă „tovarășii“ ei s’au îndepărtat de orice izbândă. Comunismul iudaic e tare doar la ... răcoare. D-nii Maniu și Ion Mihalache Ziarele anunță vizita d-lui I. Mi­halache șeful partidului național­­țărănesc, la „șeful“ d-sale de di­plomație d. Iuliu Maniu. Vizita a fost prilejuită de o „pier­dere“ a unui fruntaș al partidu­lui la înmormântarea căruia ur­mează a se vedea cei doi oameni po­litici. Frumos decor și-au ales — și chiar diplomatic pentru d. I. Miha­lache. In astfel de împrejurări oamenii sunt mai îngăduitori și chiar mai miloși, sentimente de care se sim­țea nevoie. Vor vorbi, desigur, despre cei „duși“, și fiindcă momentul este prea tragic — nu vor putea vorbi și despre cele „viitoare“. Sau poate d. I. Mihalache își pre­vede sfârșitul de la șefie și de aceea — a început cu lacrime pentru morți. Intre ziduri chinezești Pactul chino-sovietic cu inter­venția directă a „Mafiei­ Roșiii“ în armatele chineze — a dat prilej ve­chiului popor să-și trădeze singur dinastia și să arboreze steagul roșu. Zidurile chinezești nu mai sunt nici ziduri, nici chinezești, fiindcă nu mai au nici o rezistență în fața comunismului din interior. Așa se infiltrează „Roșii“ ca mi­crobii în organism, nevăzuți, ne­știutori — dar sapă adânc moartea îngrozitoare. Chinezii deci vor ieși dintre zi­duri dar se vor opri... la zid. Iarăși „momentul“ Mihalache?! Ne-au asurzit jidovii din Sărin­dar țipând mereu „momentul“ Mi­halache. Ce moment, care moment!! Mo­mentul falimentului? Al disgrației, al scadenței date de polița iudai­că ?? Se poate, fiindcă prea s’a vândut cu tot partidul pe compromisuri de putere. Jidovii i-au fixat „momentul“. Momentul decapitării însă — fiind­că de putere nu-i nici o nădejde. »Momentul puterii“ a trecut de a­ult pe lângă ceasul d. Mihala­che!... Cât a costat războiul mondial ? — Evaluarea pierderilor materiale. Un obuz de artileria grea costă numai ...40.000 lei. Dar jertfele omenești ? Și o cifră astronomică: 360.000.000.000 — lui, în valoare de 150 miliarde franci aur. La aceste pierderi colosale se a­­daugă apoi pierderile materialu­lui de război și anume: parcul de artilerie și automobile, materia­le de fortificații și tranșee, mu­nițiile, gazele asfixiante, echipa­mentul, etc., a căror valoare nu poate fi calculată decât cu mare aproximație. Aceste pierderi au fost de ase­menea enorme, socotind de pildă truse 1.697.269 clădiri de tot fe­­l că un singur obuz de artilerie Profesorul universitar Dr. Karl Englisch a publicat de curând sub titlul „Costul războiului mon­dial“, o interesantă lucrare, din care spicuim câteva date. Mai întâi, pierderile materiale suferite, prin distrugerea orașe­lor și satelor, pădurilor, caselor maritime, avioanelor și mașinilor de tot felul, se ridică la uriașa sumă de 2700 miliarde franci aur, cam 84.000 miliarde lei. Numai în Franța, de pildă, au fost dis­grea costa 40.000 lei, că abia un glonț din 20.000 lovea în plin, că 70 la sută din totalul materialu­lui de război, fabricat în cursul războiului, devenise la încheierea păcii inutilizabil. Dar, ce valoare reprezentau jertfele omenești ale acestui răz­boi, unic în analele omenirii? După datele cele mai sigure, au fost mobilizați în total 75 mili­oane oameni, dintre care 10 mili­oane au căzut în lupte sau în spi­tale, iar 25 de milioane au fost răniți. Moartea unui singur soldat a costat, ținând seamă de cheltue­­lile generale ale războiului, nu mai puțin de un milion de lei în valoarea actuală, ceea ce înseam­nă în total 70.000 miliarde lei. Iar valoarea indivizilor morți, soco­tită după aportul lor la economia mondială, se ridică, așa pretinde autorul, la 6.000 miliarde lei, pe când aceia a răniților, socotind că puterea lor de producție a scă­zut cu cel puțin 30 la sută, ar fi fost de 7.500 miliarde. Toate aceste pierderi la un loc, dr. Karl Englisch, socotește că ar fi fost de 7 bilioane 900 mi­lioane șilingi austriace, cam 160 bilioane lei. La ele se adaugă însă pierderile indirecte și anume: 1. Obligația pentru state de­ a susține 8—10 milioane de invalizi și tot cam atâtea milioane de vă­duve și orfani, în total cam 20 milioane de indivizi. 2. Pierderile mișcării populației prin Împuținarea nașterilor și sporirea mortalității, pierderi cari se ridică numai pentru Ger­­mania — așa pretinde autorul — la 5—6 milioane oameni. 3. Desechilibrarea raportului dintre cele două sexe, astfel că foarte multe femei nu se mai pot căsători. Urmarea: scăderea na­talității în proporție de 23—41 la sută, în unele țări, chiar de 47 la sută și sporirea număru­lui femeilor, în Germania de pil­dă 1.155 femei la 1.000 de bărbați, față de 1.005 înainte de război, In Austria 1.230 femei la mia de bărbați, față de 1.001 Înainte de 1914. 4. Distrugerea raporturilor co­merciale existente înainte de răz­boi și prin urmare pierderea pie­țelor de desfacere, și 5. Desechilibrarea economică a Europei. Toate aceste pierderi nu pot fi calculate în ce privește valoarea lor, afară de obligația statelor de­ a întreține pe invalizi și ur­mașii morților, dr. English­ cal­culând că de aci rezultă pentru statele foste beligerante o pagu­bă reală de 5.000 miliarde lei. La toate acestea se mai adaugă și alte pierderi nu mai puțin im­portante. De pildă deprecierea valutelor, de pe urma căreia au rezultat aproape în toarte țările pierderi uriașe. In Germania de pildă, toți rentierii și toți aceia ca­re își aveau capitalurile lor pla­sate în bănci, ipoteci sau în nu­merar, au fost reduși la sapă de lemn, pierzând totalitatea capita­lurilor lor. Aproape tot atât de­­ mari au fost aceste pierderi în­­ Ungaria, Austria și Polonia. i In total dr. Englisch estimează costul războiului mondului la su­ma de 360 bilioane lei, adăugând:­ „Această sumă enormă, necom­parabilă decât cu dimensiunile astronomice este mai mare decât totalitatea economiilor întregei omeniri de la începutul circula­ției monetare. Producțiunea mon­dială a aurului, de la Adam și Eva și până­­ astăzi, nu constituie de­cât a suta parte din această sumă. „Din aceste două constatări pu­tem aprecia imensitatea costului. Dacă toate aceste pierderi ar fi fost definitive, lumea s’ar fi gă­sit la sfârșitul războiului în fața falimentului. Ne­pierzându-se în­să decât o parte din aceste va­lori, altele nefăcând decât să-și schimbe proprietarul, n’­a rezul­tat decât un faliment parțial cu permanenta turbare a echilibru­lui economic“. . i.-*»­».

Next