Ţara Noastră, noiembrie 1937 (Anul 15, nr. 1493-1515)
1937-11-01 / nr. 1493
Fondator: Octavian Dogai REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, B-dul Academiei, 1 telet. 4»19.3 Abonammentul : 500 lei pe an ; pentru preoți, învățători, stucibați și săteni 401 lei anual; 200 lei pe 1» luni; 100 lei pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei anual_____________ Director : Alex. Hodoș Basarabia eroică Partidul național-țărănist azilul Se sărbătoresc mâine douăzeci de ani de la constituirea „Sfatului Țării“, basarabean, care la 24 ianuarie 1918 a votat rezoluția prin care se proclama independența Basarabiei. Este primul pas formal care a dus la unirea prizeneiei românești de peste Parcu patria mamă. In amintirea acestui moment istoric, la Chișinău au loc festivități oficiale. Acum douăzeci de ani Rusia era pârjolită de la un capăt la altul al ei de focul revoluției comuniste. Inebunită de utopiile marxiste, pravoslavnica lume creștină din imensa împărăție răsăriteană visa o existență sub egida idealurilor sociale. Feluritele rase și popoare dintre Oceanul înghețat de Nord și munții Atlas, dintre Urali și Mongolia nu aveau o conștiință de neam. In sufletul lor vibra nădejdea unei bune stări individuale. Dreptul de autodeterminare națională era pentru ele o noțiune neînțeleasă, care făcea parte dintr’un bagaj de sonorități ce ajutau exaltarea revoluționară. Nebunia colectivă a răscoalei deșteptă in ele sălbatecul sentiment al răzbunării. Glasul unei origini comune era mut. In aceste împrejurări, sufletul românesc din Rusia comunizară a dat un strălucit examen de cumințenie. Din Mai 1917, până spre sfârșitul lui Ianuarie 1918, acțiunea țăranilor români basarabeni, a mers statornic pe linia idealurilor naționale românești. Paralel cu frământările naționaliste ale românilor de peste Prut, vechiul regat al României, trăia cele mai cumplite lovituri ale soartei. Vremurile erau mai mult decât tulburi. Am putea spune că doliul unui întunerec de nepătruns se așternuse peste suflarea românească dintre hotarele vechii țări. In bezna acestei nopți a luminat și a străbătut timpul, nestinsă de vifezele curentelor potrivnice, făclia conștiinței naționale. In acele momente, adunarea națională a Basarabiei a proclamat unirea cu patria-mamă România. Tainica chemare a conștiinței de neam veni atunci să aștearnă sub norii restriși ei un bateam mângâetor asupra durerii cernită a Mamiei. Revenirea Basarabiei la România nu a fost un gest protestatar în fața Împilărilor de ordin social. Românimea de la Nistru nu avea a se lupta cu un regim care dispăruse. Ea nu-și risipea puterile răfuindu-se cu exploatatorii proletariatului. Proclamația Unirii a fost explozia unor sentimente comprimate de cnutul rusesc pe alocuri mai bine de o sută de ani. Au trecut de atunci două decenii. Statul și poporul român au luptat dealungul acestui timp cu toate dificultățile inerente reconstrucției României după necesitățile nouilor ei hotare. In aceste dificultăți provincia basarabeană n’a fost cea mai scutită de poveri și n’a fost cea mai favorizată. Totuși populația românească de peste Prut a continuat a sta neclintită, baraj neînfrânt la Nistru împotriva talazurilor iudeo-comuniste. De aceea azi, la sărbătoarea comemorării constituirii „Sfatului Țării“ neamul întreg întorcându-și privirile către un trecut eroic se închină in fața sufletului național nesdruncinat al românilor basarabeni, și îl îndeamnă a purta mai departe lupta până la risipirea negurilor străinismului dinlăuntru. Fiindcă prin această luptă nu va întârzia să se ivească soarele îndestulării deopotrivă peste o întreagă țară și peste un întreg popor, înțelegerea dintre comuniști și partidul național-țărănist este acum definitiv demascată. In nenumărate rânduri presa naționalistă a surprins scene de o duioasă prietenie, clipe de patetică înfrățire și coincidențe care nu mai pot să fie interpretate. Partidul național-țărănist nu mai este altceva decât iluzie bolșevică, un instrument, mai ales, al Internaționalei comuniste. UN PROCES VERBAL SENZAȚIONAL _ .„„... ................... .. .« ! ■ [UNK] [UNK] Ziarul „PORUNCA VREMII”, prin dibăcia directorului său, d. dr. Uie Rădulescu, a pus mâna pe un senzațional proces-verbal al unei ședințe comuniste. Documentul a apărut în întregime în „PORUNCA VREMII” de ieri, însoțit de toate comentariile de foc, făcute de d. dr. Uie Rădulescu, a cărui acțiune de lămurire merită să fie subliniată cu toată căldura. Nu vom putea reproduce integral acest uluitor proces-verbal, din care se vede pianul satanic al Cominternului pentru incendierea României. Vom reda însă cele câteva părți care desvălue cumplita complicitate asasină dintre bolșevici și partidul național-țărănist. In ziua de 21 Octombrie 1937, s’a ținut în București, în strada Lânăriei nr. 37, la locuința evreicei AVERBUCH o ședință plenară a ,,COMITETULUI CENTRAL DE PATRONAJE“. Au fost de față, după cum se spune in acest proces-verbal următorii tovarăși: Giosan Nicolae, Rașela Derji, Dorina Stoenescu, Gică Prodan, Turcu Ioan și Ilie Pentilie, C. Trandafirescu, din partea ziarelor „Adevărul“ și „Dimineața“ ; Vite Mihai, instructor al mișcării comuniste, reprezentând comitetul central de patronaje ; Oster Goldstein, secretarul comitetului de patronaje din Capitală ; Ghiță Brotman, Buca Friedsohn, Moișe Lipicanschi, Rașela Iosefsohn, secretara celulelor politice din sectorul III Albastru ; Ofelia Manele, instructoare politică comunistă, înlocuind pe Ana Pauker , Săpunaru Lubăr, Isac Grihman, secretar, instructor comunist al sindicatelor; Meier Abraham, Ziberstein Adolf, Horenstein Marcel, Drickman Ițic, Kalman Ascher, Velenzowski Izrail, Michelsohn Moritz, Bergmann Droil, Avramovici Aizic, Bereu Mandor, Marcovici Osias și Zior Wasermann. Președinte al adunării a fost ales tovarășul Constantin Trandafirescu. S’au discutat numeroase chestiuni, printre care reținem : 1 răsboiul din Spania; 2. politica internațională ; 3. situația din România ; 4. starea de lucruri și răsboiul din China; voluntarii din Spania. VOLUNTARI ROMÂNI PENTRU SPANIA Două probleme, mai ales, au ocupat ședința dela 21 Octomvrie: voluntari români pentru Spania bolșevică și revoluția comunistă din România. Tovarășul Trandafirescu a spus: — „Noi trebuie să apărăm Spania, căci apărând Spania, apărăm democrația, apărăm pacea și libertatea și PREPARAM DARAMAREA PUTERII BURGHEZE CAPITALISTE“. A luat apoi cuvântul tovarășul Ilie Pentilie, care arată cum muncitorii ceferiști au încercat să prepare revoluția, dar nu au reușit. Deci spaniolii au fost mai bine pregătiți, decât noi comuniștii români, cu toate că și noi agităm massele pentru revoluție în România. Trebuie să apărăm Spania, trimițând voluntari din România să lupte în Spania. Căci câștigând comuniștii în Spania, triumfă comunismul, triumfăm și noi și biruie mișcarea comunistă din toată lumea. Pierzând Spania republicană, pierde democrația, pierde Statul Sovietic, țara muncitorilor, speranța muncitorimii din întreaga lume”. Au urmat apoi discuțiuni foarte agitate in legătură cu metoda de recrutare a voluntarilor români pentru Spania și cu mijloacele de a fi trimiși în Valencia și s’a hotărit ca sub pretextul unor vizite la expoziția internațională din Paris, să fie tecuți peste graniță câteva mii de tineri români. „MIȘCAREA LE VA DA BANI, LE VA DA ÎNTREȚINEREA. AJUNGÂND IN FRANȚA EI VOR FI TRECUȚI IN SPANIA. SOSIȚI IN SPANIA EI VOR FI TRIMIȘI PE FRONT“. S’a ales un comitat executiv care se va ocupa de acest lucru. IN PRAGUL REVOLUȚIEI Cine a putut crede că neavănd o existență legală, comuniștii din România ar fi fost desființați, s’a înșelat. Iluzia revoluției este încă foarte puternică. Ea este întreținută de partidul naționalțărănist. Iată ce spune, în această privință, procesul-verbal: — „Tovarășii din Spania ne cer elemente tinere, pline de viață, pentru că tovarășii spanioli sunt istoviți, au nevoie de refacere. Noi trebuie să recrutăm voluntari și să ni-i trimitem din România, căci tovarășii spanioli apelează la toți, la toate statele unde partidele comuniste au forțe vitale și oameni bine pregătiți. Ori noi suntem în pragul revoluției, odată cu venirea la putere a partidului național-țărănesc”. Așadar, e limpede, partidul național-țărănist reprezintă revoluția comunistă în România. D. Ion Mihalache, îmbrâncit pe creasta puterii, ar reedita pe faimosul KERENSKY, care a înlesnit, prin guvernarea sa, biruința bolșevică din Rusia. DEMASCAREA COMPLICITATII Pentru ca nu cumva să se creadă că insinuăm, vom reproduce acum un crâmpei din acest proces-verbal, unde se vorbește răspicat de complicitatea dintre bolșevici și partidul național-țărănist. „Tovarășul OLTTER GOLDSTEIN arată că, în urma instrucțiunilor primite din Rusia, toți membrii partidului comunist trebuie să se înscrie în partidele radical-țărănesc și național-țărănesc în special, iar de aci să conducă ei partidele democratice, astfel ca la un moment dat comuniștii să fie stăpâni pe toată conducerea partidelor democrate, urmând să pornească la transformarea lor. Până în primăvară, prin marxism, revoluția să fie înfăptuită ! Aceste instrucțiuni, venite din Rusia, sunt cea mai excelentă tactică în serviciul marii opere de propagandă pentru bolșevizarea României, fără ca burghezimea să observe. Și în partidele de dreapta comuniștii au oameni, pe cari i-au instruit cum să distrugă unitatea în organizațiile burgheze naționaliste. „Noi — spune Goldstein — noi, comuniștii, cari ne găsim în partidele democratice, am depus o mare muncă de pregătire a masselor, iar pe de altă parte, am câștigat pe intelectualii conducători, de partea bolșevismului. De pildă iată partidele naționalțărănesc și radical-țărănesc, cari numai firmele le mai au, dar în fond sunt comuniste. In sus numitele partide s’au format comitete de patronaje, pentru ajutorarea deținuților politici comuniști și unde frontul popular feminin conduce secțiunile feminine dela țărăniști”. FRONTUL POPULAR Am arătat în nenumărate rânduri că se încearcă alcătuirea unui front popular în România, prin concentrarea forțelor democrate. Și această chestiune a fost desbătută în adunarea din strada Lânăriei. Procesul-verbal adaugă : ,,OFELIA MANOLE spune că politica internă din România NU ESTE FAVORABILA RUSIEI SOVIETICE, deoarece partidele de dreapta sunt contra democrației comuniste, pregătind elemente tinere cu o ideologie fascistă contra democrației. Pe de altă parte, partidele democrate și fracțiunile socialiste nu se unesc. „Este nevoie a se da instrucțiuni pe celule, în partidele democrate, ca să accelereze încheierea frontului unic democrat, lărgit sub direcția național-țărăniștilor unde comuniștii au foarte mulți oameni în conducere, in caz de nu se va înfăptui, partidele de dreapta se vor uni și vor distruge democrația. „In primele zile ale lunii viitoare, odată cu venirea în țară a d-lui Titulescu, tovarășii noștri din Apus vor cere ca viitorul guvern în România să-l formeze d. Mihalache. Este posibil să ia șefia partidului naționalțărănesc, chiar d. N. Titulescu, deoarece i-o va oferi d. Maniu“. DE UNDE VINE PRIMEJDIA * I. Partidul național-țărănist nu mai este astăzi decât o netrebnică unealtă la discreția Moscovei. Tovărășia cu jidanii a fost dovedită. Vehemența cu care presa izraelită cere un guvern prezidat de d. Ion Mihalache este o concludentă în această privință: înțelegerea cu comuniștii a fost demascată. Se vede acum, foarte clar, la ce ne putem aștepta după urma unei cârmuiri național-țărăniste : jidanii și comuniștii la putere. Scepticii revoluției bolșevice din Octombrie 1917, din Rusia, credeau că regimul lui Lenin va ține, cel mult, trei luni. Alții, mai pesimiști, îi dădeau trei ani. Odată instalați în fruntea țării, bolșevicii au știut să-și impună voința prin uciderea oricărei rezistențe. Experiența unei asemenea guvernări va însemna sfârșitul României istorice, decesul României naționale. Partidul național-țărănist pregătește cavoul românismului. Noi ne facem datoria. Cu toate multele riscuri legate de această cruciadă dramatică, vom continua să dăm alarma. Mulțimile românești sunt chemate să răspundă, prin violența hotărîrii lor, tentativelor din strada Corăbiei. I. P. Prundeni tuturor scursorilor internaționale . Este îndeobște cunoscută acțiunea culturală și pur românească a neobosiților reprezentanți ai „Ligii Culturale“, în frunte cu președintele ei, d. prof. Nicolae Iorga și de aceia nu mai stăruim asupra caracterului ei ca instituție culturală. E de ajuns să ne amintim de emoția copilărească, în timpul școlarității, când anual făceau „selecționată“ de „înaintași“, talentați sau supradotați și pe care urmă să-i cinstească aureola „Ligii Culturale“. Acțiunea ei de înaltă semnificație morală și pedagogică, isvorîtă din românească înțelepciune pentru a încuraja și stimula talentele și capacitățile infantile — s’a transformat în cele din urmă într’o realitate mult mai vastă și mai plină de eficacitate practică. De la simpla emulație teoretică, pur culturală „Liga“ respectivă a trecut la realizarea celei de a doua față a programului său, adică acțiune românească nu numai în falanga tineretului, ci acțiune practică, națională, economică, în rîndul cetățenilor celor mari. Adunarea generală a „Ligii Culturale“ ce va avea loc Duminecă 31 Octombrie în sala „Casa Femeii“ la orele 10 dimineața — a și emis o circulară tuturor filialelor din țară cu o notă specifică pur antisemită. , Ea care avea înscris în programul său „unificarea tuturor românilor pe cale culturală“ va trece acum la soluționarea comună a problemei economice, de care se ocupă aproape toate grupările naționaliste și anume : „analiza situației economice a elementului românesc atît din vechiul Regat, cit și din teritoriile alipite“. Concluzia fermă și dărză a tuturor disecărilor sociale, politice, morale și economice din țară de la noi — a reliefat în mod extraordinar: încălecarea străinului, în speță jidanii — asupra intregei noastre vieți actuale, și beneficiare de comorile acestei țări după bunul lor plac. Trebue să ajungem și noi ca și in Germania, Italia, Polonia, etc. țări naționaliste — la organizarea elementului românesc la trezirea mândriei și interesului nostru pur național — la respectarea tradiției și altarelor strămoșești cari sunt pângărite tot mai mult, și in fiecare zi de jidanii uzurpatori. Astfel pe când populația jidănească nu cumpără nimic, dar absolut nimic, din puținele magazine românești, românii din contră, reorganizați și nepăsători de marele pericol ce amenință țara și neamul românesc, cumpără totul aproape numai din magazinele jidovești. Aceste dureroase și revoltătoare constatări din viața de toate zilele — trebue să ajungă la trezirea definitivă a țăranului român,a orășanului, a târgovețului, a meseriașului, fiindcă pericolul este deopotrivă de mare și pentru țară și pentru ei. De aceia salutăm cu românească bucurie, acțiunea „Ligii Culturale“ a d lui prof. Nicolae Iorga, care sti, hotărât să calce alături de acțiunea noastră națională și prin marea d-sale personalitate — să ’mpingă odată bolovanul indolenței noastre, spre rostogolirea fermă și dărză a voinței naționale de a-și recuceri domeniile economice pierdute. Prin acțiunea comună întreprinsă de toate forțele naționaliste să trecem la marea redeșteptare a masselor populare și să ajungem la dreptul și mândria noastră istorică de a fi stăpîni în țara unde strămoșii ne-au lăsat liberi și romîni. Atunci se va împlini în mod real și istoric visul și lozincai d. A. C. Cuza „România a românilor“. Ion Molea Hora zilei „Liga Culturală“ antisemită Lin lini din ni 1918-1920 — Câteva rectificări — Sub titlul de mai sus am scris astăvară, Iunie a. c., o serie de foiletoane în ziarul „Țara noastră“ din București. Din lipsă de informații precise, în aceste foiletoane s’au strecurat câteva însemnări greșite. Eu am intrat în Legiune abia după organizarea Corpului de voluntari români și după transformarea acestuia în Legiune. Deci mult mai târziu. In înregistrarea unor etape de organizare a voluntarilor m’am călăuzit de unele note fugare, rămase pe urma Col. A. P., fostul șef de stat major al Legiunii, care intrând de asemenea mai târziu în serviciul ” vouuntarilor și neaparținând Corpului, ci numai Legiunii, n’a fost nici dânsul în situația să cunoască procesul de organizare al Corpului. In ce mă privește regret că împrejurările nu mi-au permis ca să fiu printre primii voluntari din Siberia pentru a urmări și a participa și ea la sforțările de organizare ale președintelui dr. Voicu Nițescu și bunilor săi tovarăși, care în unanimă înțelegere și colaborare au dat ființă Corpului al II-lea de voluntari transilvăneni, bănățeni și bucovineni din Siberia. Acesta injghebat după Pacea dureroasă de la București, în vederea refacerii frontului rusesc în contra Puterilor Centrale, a făcut servicii neperitoare cauzei naționale, după cum a declarat și recunoscut defunctul Take Ionescu, în calitatea sa de ministru de externe în răspunsul, pe care l-a dat dela tribuna Camerei în 1920 la o interpelare ce i s’a adresat. Și mai ales regret că n’am putut fi prezent la cel mai măreț act al acestui Corp, căruia între timp i s’au adăugat și câțiva voluntari basarabeni: întâia proclamare a Unirii tuturor provinciilor românești cu Patria mumă, săvârșită în orașul siberian Celiabinsk la 16/29 octombrie 1918, la îndemnul și sub preșidenția d-lui dr Voicu Nițescu. Citesc și astăzi cu emoție desfășurarea grandioasă a acestui act, publicată detaliat în ziarul „Gazeta Transilvaniei“, care apărea în acea vreme în Siberia, sub direcția d-lui V. Nițescu, precum și în cărțile acestuia — Douăzeci de luni în Rusia și Siberia —cuprinzând istoria Corpului, până acum de nimeni contestată. Puse pe picior de perfectă egalitate, comitetele de organizare și conducere, precum și cele două Corpuri de voluntari cehoslovaci și români prin actul de alianță încheiat în August 1918 la Celiabinsk, act destinat să prefațeze alianța de mai târziu între Statul Român și Statul Cehoslovac, colaborarea între cele două armate naționale în Siberia s-a desfășurat tot timpul, cât a avut răspunderea conducerii Corpului român, d. V. Nițescu, in cea mai perfectă înțelegere, în care s’a încadrat pe deplin și colonelul Cadleț, numit, fără vre-o imixtiune străină, comandantul militar al Corpului român, de către conducerea acestuia. Plecând d. V. Nițescu la Începutul anului 1919 din Siberia în țară pentru a cere repatrierea Corpului, toți voluntarii au regretat absența sa căci prezent fiind, Corpul ar fi rămas intact. Mâhnirea de o clipă pentru transformarea Corpului în Legiune i-a fost însă compensată prin rara bravură a acesteia în luptele cu bolșevicii și prin reușita ce a avut de a repatria în 1920 pe acești copii ai dânsului cari au fost primiți cu neuitat entuziasm în țară, defilând la București în fața nemuritorului Rege Ferdinand și de care conducătorul lor, d. dr. V. Nițescu, s’a despărțit într-o atmosferă de înălțătoare emoție în marea piață a Brașovului. Lt.-Col. Justin I. Stancovschi Invalid de război și voluntar,; L ' • • •> 1 n 11 și puncte... ____ 1 A1 La vânătoare D. Dinu Brătianu a plecat azi dimineață — cum spun ziarele — la o mare vânătoare, și se va înapoia astă seară sau mâine. Că se va înapoia sperăm și noi, dar în ce chip — vânat sau vânător? întâlnirea de la Praga ■ tai 1 '■ [UNK] [UNK] ■ 1 Am arătat ieri că trecând prin Cehoslovacia, Dimitroff, secretarul Internaționalei comuniste, s’a întâlnit cu un emisar al partidului național-țărănist. Informația noastră n’a fost dezmințită. Faptul se explică: întrevederea a avut loc într’un discret restaurant din Praga, unde cei doi se credeau necunoscuți. Un român care se afla întâmplător în localul cu pricina ne aduce la cunoștință că discuția a durat trei ore. Un deștept e vorba de d. Mihai Popovici. Asul biliardului vienez s’a dus pe undeva să facă declarații politice. Le avem sub ochi. Sunt foarte interesante și nostime. Intre altele, d. Mihai Popovici spune: „E chiar în interesul grupărilor de dreapta ca partidul național-țărănesc să preia succesiunea, pentru că numai noi suntem în stare să garantăm alegerile libere“. Ar fi frumos dacă ar fi și adevărat. Dar partidul care întocmește listele negre ale răsbunării, ca aceea pe care am publicat-o noi nu de mult, nu poate garanta libertatea alegerilor. Firește, noi vrem alegeri libere. Dar pentru aceasta am cerut un guvern neutru, care să nu pună candidaturi și astfel să-și păstreze imparțialitatea. Nu e mai bine? Și ar fi bine și pentru partidul național-țărănist. Ipotezele iudaice de succesiune Dacă vrabia începe să viseze, este foarte natural după cum a stabilit observațiunea poporului, ca ea mălai să viseze. Și tot atât de firesc lucru este ca iudeul, care face prognosticuri „succesorale „să se oprească necontenit și persistent asupra unui guvern pe care l-ar putea considera al său. De câtva timp mai cu deosebire, deși operația durează de multă vreme, presa iudeică vorbește sugestiv despre „guvernul normal“, care trebuie să succeadă acestui guvern liberal, pe care iudeii nu se știe de ce îl consideră prea puțin favorabil lor. Guvernul liberal totuși nu a aplicat iudeilor niciuna din rigorile naționaliste, pe care le recomandă spiritul naționalist din țară. Sub acest guvern, și in acești patru ani, iudeii au trăit în România aproape ca în sânul lui Avram. Nu odată leaderii liberalismului românesc au vorbit de „concordia socială“, din care nu a fost exclus și poporul ales ca factor component al acestei concordii. Oricât de naționaliști au cătat să apară în ultimul timp conducătorii liberali ai țării, ei nu s’au atins de privilegiile, nici de cultura, nici de pozițiile de atac, nici de liniștea și prosperitatea evreilor dela noi din țară. Ba se poate spune și se poate afirmativ susține, că sub liberali el, evreii, s’au întărit pe toate pozițiile, pe care se găseau încă din 1933. S’au întărit — asta înseamnă că au iudaizat și mai vădit mediul social românesc, prefăcând întraga țară într-un fel de Canaan, căruia i-a lipsit o conducere pronunțat iudaică, pentru ca acest Canaan evreesc să fi devenit un stat israelit. Nu au a se plânge evreii de regimul și de atitudinea partidului liberal dată de ei, oricât de restrictive au fost măsurile guvernului față de străinii în general. De aceea și iudeii nu se plâng deligerați și nici nu-i scot din calculele lor ipotetice, acum când începe lupta pentru viitoarea guvernare. Dacă sub liberali evreii nu vor fi izolați să fie cu totul mulțumiți în sensul visărilor lor de dominație democratică asupra poporului român, tot este preferabil acest regim stărilor naționaliste, care se presimt și se prevăd. Evreii însă insistă asupra unui guvern țărănist. De ce numaidecât să fie țărănist guvernul care vine? Nimic nu indică — din factorii indicativi ai politicii —că este posibil un guvern țărănist. Se opune unui astfel de guvern în primul rând comtiința națională a poporului, față de care țărăniștii se găsesc în nedemnă opoziție. Când, acum conștiința națională este atât de sensibil vigilentă, când ea a devenit agentul determinant al întregei vieți românești, când — însfârșit — ea s’a ridicat la rangul de principiu conducător, intransigent și absolut, cum ar putea veni la rând o guvernare țărănistă, pe care cugetul națiunii o repudiază direct ca pe un pericol pentru liniștea socială și pentru integritatea națională a statului român ? Iudeii uită că de mult nu mai suntem în 1928, când poporul fusese frenetic atras în vraja democrației. Această democrație a fost multilateral experimentată; poporul a aflat ce înseamnă în sine și cui slujește. Poporul român a aflat și s’a convins, că democrația țărănistă era și a rămas unul din mijloacele de avansare a iudaismului pe pozițiile puțin întărite ale elementului românesc. Democrația s’a dovedit iudeocrafie și, în consecință, românii nu mai vor să audă deja. Nu mai suntem în anii de viforoasă atracție a țărănismului democratic din trecut și asta înseamnă, că part. țărănist nu mai are baza electorală din acei ani. In zadar iudeii vorbesc de drepturile țărăniștilor la guvern ca având „cea mai mare bază electorală“. Ce fel de bază este aceasta și încă „cea mai mare“, când vedem acum, în 1937, că există sate, plăși și județe întregi din care au dispărut țărăniștii? Dacă partidul țărănist mai poate vorbi de bază electorală, această bază nu este românească, fiindcă ea nu este țărănească. Partidul țărănist pretinde fraudulos că și astăzi clasa țărănească alcătuiește baza lui electorală. Atunci de ce țărănișttii se prăbușesc tocmai acolo. Ia sate? Intr’adevăr, baza electorală a țărănismului este neromânească. Țărănismul românesc este expresia doctrinală și politică a iudaismului, iar partidul țărănist este cu baza sa eterogenă și neromânească instrumentul de luptă a evreimii din întraga țară. Acest lucru îl știe oricine și tocmai această bază evreiască a partidului țărănist îl îndepărtează de la puutere. Partidul țărănist nu poate fi chemat la putere deoarece în spiritul său și după baza sa electorală este un partid, iudeo-comunist. . Când e 1 nu reprezintă nici țărănimea română, nici burghezia română, nici clasa muncitorească devenită aproape in întregime o muncitorime românească, — cum mai aspiră acest partid să dea un guvern românesc unei țări care niciodată nu s’a simțit atât de românească cum se simte astăzi ? Iudeii însă insistă asupra acestui partid din cauză că au multe de așteptat deja un regim țărănist. Vom vedea mâine ce așteaptă iudeii de la acest partid. Să sperăm încă de acum, însă, — că oricât de subtile și rafinate ar fi ipotezele ce le face iudaismul in presa sa — aceste ipoteze sunt simple preferințe iudaice, de care țara nu poate sa țină seamă. Iar sugestile iudeilor, desigur, sunt foarte întârziate acum, ele nu pătrund și nu turbură conștința românească, acest grozav inamic al iudaismului.. ...... ,Lif Oh. Dragoi