Țara, iunie 1941 (Anul 1, nr. 41-66)
1941-06-01 / nr. 41
Despre tinereţe Tinereţea! Sublim vis al dorurilor noastre: tinereţea veşnică! Ei îi închină privighetoarea primul imn al concertelor ei de vară; ei îi prosterne primăvara toate florile din Mai; ei i se pleacă toate şuvoaiele săltăreţe ale munţilor — şi luna numai pentru buchetele nevinovăţiei ei îmbracă lumea în lumina de basm a feeriilor ei. Pentru ea cerul îşi plouă armoniile peste veac; pentru ea pământul îşi pârgueşte rodurile. Toată firea este o însetare după tinereţe, este o îngenunchiare pe margini de abis, abisul de lumină al tinereţii veşnice, din care izvoresc scânteile de har ale fericirii. Eu cred în tinereţe: ea e destinul de lumină al cosmosului. Dar nu cred în tinereţea biologică. De ce? Pentru simplul fapt că biologia nu poate crea nimic decât tot biologie, ea nu e creatoare de istorie. Istoria nu aparţine tinereţii biologice, în cazul acesta ar face istorie şi puii de găină. Istoria aparţine tinereţii veşnice: ea izvoreşte din Dumnezeu. Este creaţia tinereţii spirituale, a tinereţii care depăşeşte biologicul pentru a-şi ancora zările trăirii sub zariştea de har a veşniciei; tinereţea care sparge înlănţuirile patimilor trupeşti, frânge legăturile pământescului monoton şi fără orizont, îşi deschide încăperile inimii nu pentru clocotirea de iad a împătimită, ci pentru luminile iubirii de Dumnezeu. Tinereţea este apanajul lui Dumnezeu, Cel ce este Tinereţea neîmbătrânitoare, care nu se gârboveşte sub povârnirea veacurilor, pentru că e dincolo de veac. De aceia numai cel ce participă la zările de dincolo de veac ale Duranezeirii are adevărata tinereţe: tinereţea ctitoritoare de istorie. Căci ce este istoria? — Nu e un muşuroi de furnici, atunci ar putea-o face şi biologia; ci este întrupare pământească paradoxală e adevărată a veşniciei. Tinereţe, tinereţe! Sufletul tau este pur ca rouă crinilor; inima ta e asemenea rugului ce arde în flăcările iubirii; gândul tău e ca lacurile cu ape de cristal din crestele munţilor. De ce îţi întuneci puritatea sufletului cu mocirla patimilor carnale? De ce stingi flacăra iubirii de ideal, cu noroiul pământescului? De ce tulburi apele cristaline ale gândului, cu nămolul pornirilor subconştiente? Ţie ţi se deschid zările tinereţii spirituale şi tu abdici pentru găunoasa tinereţe biologică . . . Da, eu cred în tinereţe. Dar nu în tinereţea biologică, ci în tinereţea duhului, tinereţea ctitoritoare de istorie. N. MLADIN TARA Şezătoarea literară a scriitorilor tineri ardeleni 24 Mai. Dumbrăveniul calm altădată, sufere azi de agitaţie. In faţa restaurantuluihotel ,,Transilvania“, scriitorii din Mediaş, care sosiseră mai de mult, aşteaptă îngrijoraţi sosirea celorlalţi poeţi şi prozatori ardeleni. Florin Dumitrana, cu o minge de hârtie agăţată de un elastic, tot dă din mâini nervos, Suceveanu priveşte imperturbabil înserarea, Mihail Axente zâmbeşte şiret pe sub mustaţă, pe când George Popa e supărat că nu l-au lăsat să doarmă. Cu autobusul au sosit la opt seara de la Sighişoara, Valentin Strava şi subsemnatul, îndată mergem cu toţii, în două căruţe (pe vremuri trăsuri), spre gară să întâmpinăm pe scriitorii sibieni. .Sosim prea devreme şi aşteptarea ne aţâţă nerăbdarea, în timp ce Mihai Axente plasează ironii şi George Popa e gata să facă pariu că sibienii nu vor veni. Dar trenul soseşte, şi cu el: Grigore Popa, Olimpiu Boitoş, Paul Constant cu d-na, Ionel Neamţu, I. V. Spiridon, şi Romeo Dăscălescu. Numai preşedintele, Victor Papilian, lipseşte, fiind reţinut. Scriitorii iau loc în trăsuri, unul peste altul, şapte în fiecare trăsură, trasă de câte-o rosinantă costelivă şi cu roţile gata-gata să se desfacă. Ajunşi la restaurant, după instalare grupul se aşează la masă, unde o listă lungă de mâştoase dă la iveală goliciunea bufetului. Mulţi nu mănâncă nimic ci doar beău. După scurt timp suntem introduşi în culise, de unde distingem o sală mică dar simpatică, cu public numeros şi rU. Ll'-Li------| ■ ■ ■ 1 1 11 _LLiU"-TM ■—N _ ............!L entuziast. Părintele Protopop Simu face prezentarea poeţilor şi prozatorilor şi anunţă cu părere de rău lipsa d-lui Victor Papilian. Olimpiu Boitoş citeşte despre „Memoriile lui Timoteiu Cipariu“, lucrare serioasă şi documentată ce e aplaudată prelung. Grigore Popa, care ne mai încântase şi în sala restaurantului cu declamarea câtorva poezii ale lui Octavian Goga (pe care-l iubeşte de mult), citeşte în faţa publicului: „Rugăciunepentru fraţii răpiţi“ şi „Balada Ardealului“, obţinând un succes deplin. Paul Constant citeşte schiţa umoristică „Examen direct pentru avansare pe loc“, ce descreţeşte frunţile auditoriului. Tânărul poet sibian Romeo Dăscălescu, citeşte „Epistolă pentru aducere aminte“ şi „Poem“. Ii urmează O. Suceveanu cu reuşitule-i versuri. Ionel Neamtu citeşte „Scene din viaţa de internat de la Blaj“, iar Valentin Strava: „Rugăciune“, „Fum natal“ şi „Horia“ (fragment). Apoi. V. Spiridon apare în faţa publicului cu „Poeme ardelene“, poezii cu caracter patriotic cu care are succes, fiind lung aplaudat. Mihai Axente citeşte proza întitulată: „Mărturisire“, după care tânărul Radu Teculescu citeşte sonetele: „Destin“, „Sonet marin“ şi „Ardeal“. George Popa declamă: „Manole vorbeşte zărilor“ şi „Transilvanie, gură de rai“, iar Toţfan citeşte’ un fragment din ,,Mediaşul, oraşul regelui“. Şezătoarea le închide poetul Florin Dumitrana, care anunţă sfârşitul şi mulţumeşte publicului. RADU TECULESCU Un drept nu se pierde decât prin învoirea formală de a-l pierde. Dar, fie această învoire smulsă cu de-a sila, fie dictată de raţiuni de Stat, fie isvorâtă din orice alte consideraţiuni, nu se modifică şi nu se nimiceşte decât din momentul în care renunţăm la el. MIHAIL EMINESCU L Ion Bălan FEBRE CEREŞTI Colecţia Abecedar, Tip. Bucovina, I. E. Torouţiu, Bucureşti, 1941 Poezia bună e atât de rară încât cronicarul literar, ca un gustator de vinuri variate, se opreşte în faţa ei cu uimire: „De acesta mam mai băut!“ Obişnuit cu mărunţişurile versificate ale acelora care cred că-i de ajuns să-i propteşti fruntea într’un deget şi să începi a căuta prin minte, ca ’n saltar, un subiect, pentru a face poezie, cronicarul cu greu se dumireşte cu noua băutură, pe care o simte ţâşnită din matca originară a spiritului creator, dar nu-i poate încă determina dimensiunile beţiei estetice. Semnatarul acestor rânduri, după ce lungă vreme a renunţat să mai însemne în cronici evenimentele noastre literare, a avut norocul, când i-a venit gândul de a-şi relua întrerupta activitate de cronicar literar, să dea peste cartea de „Febre cereşti“ a lui Ion Bălan. Învechit pătimaş al vinurilor poetice, a trebuit să exclame: De acesta de mult n’am mai gustat! Febre cereşti, ochiane cu lentile ’n . [misten Mani întinse departe, vii meridiane. Expansiuni ce şerpuesc spre cer Cu amare flori, întunecate liane. Ion Bălan, din grupul Abecedar a cărui prezenţă e cardinală în mişcarea poetică din România, se impune, prin această primă carte, cu drepturi neprescriptibile la gloria literară. Printre numele lui George Boldea, plecat pe meleagurile veşniciei după ce a strălucit în ardere ca un bolid, Emil Giurgiuca, meşterul poeziei chintesenţiale al ,,Anotimpurilor“ şi animatorul grupului, Grigore Popa, exegetul poetic al sufletului de la ţară în „Cartea anilor tineri“, Teodor Murăşanu, cu seva câmpurilor şi pădurii în versul său de superioară calitate tradiţională, N. Caranica, de o rară eleganţă clasică în poezia sa cu rezonanţă occidentală, şi Mihai Beniuc, lăudat şi înjurat poet ardelean, Ion Bălan, altfel vechiu tovarăş de luptă al „Abecedarului“, vine în câmpul poeziei cu o energie explosivă ce va deranja toate articulaţiile învechite ale mijloacelor de judecată şi valorificare a poeziei Izvorît dintr’un centru de greu stăpânite nelinişti, versul său, cu o muzică dictată şi susţinută din interior, nesupus la formele convenţionale, dă expresie simbolică şi vizionară avânturilor vitale rezultând din fierberea clocotitoare a patimilor şi instinctelor ce se cer întruchipate. Ca într’un tablou de Gauguin, un puternic colorit roşu, prezent aproape în fiecare poezie din carte, trădează originea sălbatic vitală a acestei poezii, care totuşi pentru a se exprima recurge la cele mai alambicate cuvinte ale limbajului modern. Numai astfel poate să-şi satisfacă marea sete de înalturi şi frumos. îngerul frumuseţii pe umbra mea ,suprapus. Paşii şovăelnici îi atrage în sus. Spre albastre ispite, cereşti capcane, — Cai iluzorii la roşii rădvane. Roşul devine atât de obsedant în poezia lui Bălan încât îl simţi arzându-te ca o flacără infernală, dureroasă, dar dorită. ..Şi ’n ferigi roşii a tresărit Pan“, „Câmp magic mai arde ’n ceaţă roşie“, ,,Şi foamea roşie de tine l-a învins“, „Ca o apă tare în roca sângerie“, „Şi stemă roşie pe frunteţi vor făuri“, „Urcuş însângerat de stejuri spre soare“, .,In pajişti negre cu flori sângerii“, „In ostroavele roşii fetele mării, ispite“, „Roşii diamante roşii“, „Spre zările roşii pe nimeni nu chem“, ,,Ca un galop de roşii ispite“, „Să-i pui bujorii exaltării la proră“, .,In inima mea un templu de piatră roşie“, „Eros mantii roşii nedase“. ..Măceşii ţi-aprindeau sângerii lumini“, „Tu râdeai ca o floare roşie“, — toate aceste versuri, smulse din diferite poezii şi neînfăţişând nici jumătate din totalitatea celor de acelaşi fel, citite la locul lor iradiază o lumină roşie în toată atmosfera poetică a lui Bălan, a cărei valoare simbolică, integrând perfect nuanţe galbene de oboseală şi vinete de moarte, nu lasă îndoială asupra puternicului fond pasional din care izvoreşte această poezie, fond care ne aminteşte de un Rimbaud, de un Ady, întruna din cele mai bune poezii din „Febre cereşti“, febrele unuia ce caută să se mântue de infern. Visuri fără destin, simţi cum umbre venind din întuneric, palide, fără viaţă, se adună în jurul inimei poetului întocmai ca umbrele celor dispăruţi în jurul jertfei de sânge a lui Ulise în Infern. Fiecare e însetată de sânge, de viaţă, şi caută să se apropie să bea, pentm a putea retrăi o clipă fericirea existentei, a formei vii. VISURI FĂRĂ DESTIN Visele noastre, fantome neliniştite. Anul I. — Nr. 41 CLAVIATURI In coperta galbenă de păpădie şi cu o floare de măr îndoită peste încheutorile prinse cu şnur albastru, „Claviaturile“, de curând apărute la Braşov, sunt o revistă închinată exclusiv poeziei. încercările de acest gen în literatura noastră, fără să fie unice, au dat în bună parte greş. Pentru că exclusivismul lor se traduce uneori, dacă nu întotdeauna în opinia publică cu expresia preţiozitate. Şi în bună parte termenul nu e lipsit de adevăr. Dar alături de acest caracter pe care, evident o bună revistă de poezie trebue să-l depăşească, atari reviste mai aduc cu ele şi un iz proaspăt de viaţă discretă, de sentimentalism cinstit, de nobilă tristeţe interioară. Aceasta în măsura în care reuşesc să fie susţinute de melodii rare, de valori indelebile şi de un spirit unitar şi convergent în lumea frumosului. Urăm „Claviaturilor“ — al căror prim număr e îngrijit şi ales — acest drum. Nu vom uita însă să remarcăm cu un titlu de deosebită isbândă, poezia lui S. Anderco „Poeţilor“ în care subliniem în primul rând ţinuta de clasică distincţie a versurilor, grija pentru închegarea unor sensuri precise — lucru atât de mult neglijat de majoritatea poeţilor noştri noui — cu un cuvânt, maturitatea de realizare a ansamblului. Descins dintr’un hermetism, cu multe accente muzicale însă, poetul Anderco coboară acum (aşi spune mai bine urcă) în meandrele unei poezii în care conţinutul devine tot mai limpede şi forma tot mai fină. Luciditatea latină de care dă dovadă poezia d-lui Anderco ne îmbie să credem că drumul original pe care oda d-lui Anderco îl deschide în poezia nouă va fi urmat cu mai multă perseverenţă. Deasemeni se cuvine să semnalăm frumoasa poezie a d-lui Ştefan Baciu „Ex libris“, pe care, alături de aceea a d-lui Anderco, le considerăm ca cele mai reuşite din întreaga revistă. Mai semnează: Ilie Balea, Horia Bottea, Ion Caraion, Virgil Carianopol, Romeo Dascălescu, Gh. Vania, I. Henţiu, Liubea Dumitru, Leonida Luca, Remus Luca, Dem. Gh. Nola, I. V. Spiridon, V. Spiridonică și Lucian Valea. Pseudonimu*