Țara, iulie 1943 (Anul 3, nr. 633-659)
1943-07-23 / nr. 652
/ Vineri 23 Iulie 1943 înscris la Trib. Sibiu, S. N Nr. 1470/1941 O O REDACŢIA: Sibiu, Strada Regele Mihai L Mr. TELEFON 746 ADMINISTRAŢIA: Sibiu, Strada Avram Iancu Nr. 29 TELEFON 524 O O ABONAMENTE: La sate: anual 500 Lei; jum. an 250 Lei. — La oraşe: anual 600 Lei; jum. an 300 Lei. — Instituţii 2000 Lei anual. O O Taxa poștal plătită în numerar conf. ,aprob. Dir. Gen. P. T. T. Nr. 29664/1941 ANUL III. No. 6525 LEI Transilvania, pământ şi suflet românesc de Nicolae Ciucianu In harta politică şi spirituală a românismului, Transilvania reprezintă adevărata „icoană" a pământului românesc. Autenticitatea sufletului românesc se revarsă şi se plămădeşte în tipare specifice prin puterea de creaţie şi de ţinută eroică a Transilvaniei «partea cea mai de frunte a pământului românesc", după afirmaţia marelui geograf Gheorghe Vâlsan. Pentru destinul politic şi geografie al României, Transilvania este adevărata inimă Statului Român, deoarece mărturii străine şi foarte preţioase ne sunt date asupra acestei icoane de mucenicie românească, aşa cum spune Ferdinand Lot, profesorul de veritabilă ţinută intelectuală, atunci când afirmă în lucrările sale ştiinţifice, că „Transilvania este adevărata rădăcină a rasei româneşti", fiindcă pentru întreg Românismul Transilvania reprezintă lăcaşul de închinare, de preamărire şi de manifestare puternică a forţelor noastre creatoare. Această provincie de înaltă ţinută eroică, plămădită cu sângele românesc de veacuri, face pe marele Delavrancea, să exclame de pe culmile Carpaţilor că aceşti munţi „nu există ca hotar, ci, ca şira spinării unei fiinţe vii care a suferit de goana vremurilor vitrege", ca mai departe să întărească adevărurile de mai sus prin aceste cuvinte: „Şi azi se ridică poporul român ca un uriaş scuturându-şi ţărâna din barbă şi de pe braţe lanţurile", şi astfel prin graiul înnaripat al lui Delavrancea s’a propovăduit însuşi destinul eroic al Transilvaniei. Semnificaţia românească a acestui ţinut, care s’a botezat în puternica credinţă ce a radiat din bolta luminoasă a altarelor de pe întregul lui cuprins, este astfel înfăţişată de condeiul nemuritorului Octavian Goga. „Istoria de veacuri a Ardealului românesc e istoria de lacrămi şi de umilinţă a unui popor orfan" Dar, în cartea neamului, la capitolul demnităţii eroice, Ardealul s-a înscris cu cea mai bogată contribuţie a sufletului românesc, deoarece existenţa istorică a acestui ţinut a integrat pentru totdeauna în biserica neamului spiritul de luptă, care se caracterizează prin acel mesianism al originalităţii creatoare. „Din zile străvechi, afirmă Octavian Goga, instinctul de conservare a fost prins în sângele nostru. Aici, în Carpaţi, unde ne-am pitit sub năvălirile barbare, adăpostindu-ne atât de bine după brazi şi stânci încât istoria universală aproape o mie de ani ne-a pierdut urma, noi am perpetuat neştirbită conştiinţa diferenţierii de rasă. Popor de ciobani şi de plugari, ne-am încleştat de petecul de pământ care a fost leagănul nostru traco-romanic. Pesemne, o fărâmitură depărtată din patrimoniul Romei, a păstrat în subconştientul nostru o pornire alcătuitoare de Stat." Această originalitate creatoare a dat acestei măreţe provincii însăşi puterea şi dinamismul de stat naţional; chiar spirite străine au propovăduit despre acest colţ de pământ românesc adevăruri ce s’au făcut cunoscute în toată lumea şi cari arătau şi mărturiseau credinţe pe veci grăitoare „că în Ardeal poporul românesc reprezintă adevărata realitate politică şi singura forţtă constructivă". Această forţă constructivă, de care vorbeşte în veacul trecut Otto Folberth, a definit în decursul veacurilor, a acelor veacuri , umilinţă şi de speranţe, spaţiul geografic românesc, icoană a patrie adevărate. Transilvania se integrează în conştiinţa românească prin aspectul dubli al romanităţii şi al eroismului. Este acel Ardeal pe care profesorul Vasile Băncilă îl definea printr’o „masivă eminenţă" etnică, „în aşa măsură încâ nu ne putem înţelege pe noi ca neam dacă nu înţelegem Ardealul." Şi spunea mai departe profesorul şi omul de cultură, care este Vasile Băncilă, fixând permanenţa Ardealului romănesc, pe care o cuprindea în bolta-i puternică de semnificaţie românească cele ce urmează: „înainte de toate Ardealul cuprins de sensul originalitatii noastre reprezintă o inimă etnică şi o principală coordonată pentru a ne înţelege." Despre acest ţinut, despre această regiune geografică naturală, organică, care cuprinde în conturul ei Statul în permanenţă şi în care se fixează, ca o icoană vie, drepturile şi suferinţele, înfrângerile şi nădejdiile neamului nostru, însăşi podoaba destinului nostru istoric. „Trebue să recunoaştem Ardealului un destin tragic, spune mai departe de profesor Băncilă, el, dintre toate cuprinsurile româneşti, era cel mai indicat, prin densitatea lui umană şi prin vitalitatea formei pusă în el, să facă istorie. Şcoala Ardeleană e apreciată greşit când e cercetată sub unghiul îngust şi filologic. Ea e, de fapt, o mare întreprindere politică prin cultură, fiind, în acest înţeles, una din cele mai fantastice şi mai organizate mişcări pe care le-au produs Românii. Sensul ei adânc e politic, în înţelesul cel mai nobil al creaţiei şi finalităţii politice. Dar Ardealul ne-a dat delegaţii săi în istorie, de la ciobanul umil până la eroul cultural, menit să întărească sau să complecteze forma noastră primordială de a fi." Desigur afirmaţiile dlui profesor Vasile Băncilă despre acest aspect al Ardealului sunt pe deplin verificate şi pe deplin întemeiate, deoarece Ardealul reprezintă mai mult decât o conştiinţă morală, reprezintă o conştiinţă a legăturii veşnice dintre neam şi pământ, căci Ardealul ne întăreşte credinţa în veşnicia şi drepturile imprescriptibile ale neamului. Transilvania este „revelaţia infailibilă a României Mari", este amvonul de unde se rostesc marile împliniri ale Neamului, amvonul de unde se propovădueşte ideia unităţii neamului. Prin Transilvania şi prin sufletul transilvănean ne ridicăm în faţa lumii şi în faţa istoriei drepturile cari nii se pot prescrie. Această cetăţuie de energie şi flacără românească, această grădină a rădăcinilor româneşti, cum spune d. profesor Grigore Popa, este geografia sacră a românismului, deoarece TTransilvania, prin aşezarea ei în spaţiul comunităţii româneşti reprezintă cele mai puternice bătălii ale spiritului nostru naţional. „Cetate de munţi şi de coline, spune d. profesor Grigore Popa, cu faţa întoarsă de apururi spre Soare-Răsare, pământul nobil şi sfânt al Transilvaniei, n’a fost niciodată ţară de margine, cum o pretinsă istoriografie ştiinţifică ar vrea să ne facă s’o credem. Nu! Ardealul a fost totdeauna o tară de centru, pământ de cumpănă şi de început al tuturor izvoarelor de viaţă românească." Ardealul are tradiţiile lui proprii, cari se reazimă „pe legea decebalică a Sarmisegetuzei, spune undeva d. profesor Grigore Popa, pe cadenţa imperială a legiunilor romane şi pe sublimul ethos al credinţei întru nemurire al Thraco- GefHor. Ardealul, măduva istoriei româneşti, Transilvania, — Alcazarul României, vatra graiurilor noastre, pământul izvoarelor de început şi de viaţă a românismului." Aceasta este Transilvania, provincie ce reprezintă virtuţile creatoare ale neamului, ethos-ul şi mesianismul românesc de totdeauna. „Busola Transilvaniei, cum spunea istoricul maghiar Ladislaus Kovary, este fixată cu totul spre răsărit, astfel Ardealul rămânând în cadrele organizaţiei tradiţionale populaţiei autohtone." Pentru sufletul transilvănean temeiul suveranităţii sale în lume îl constituie conştiinţa destinului comun. Pentru poporul transilvănean s’a fixat o lege a demnităţii şi a tradiţiei, care a fost propovăduită răspicat ca o lozincă de luptă a Ardealului românesc prin cuvântul de foc al Dr-ului Raţiu, care a spus că „drepturile unui neam nu se discută, ele se afirmă". Şi drepturile neamului românesc în Ardeal s’au afirmat prin credinţă şi duh panroliânesc. Credinţa în destinul major al neamului este lupta de veacuri a acestui popor pe acestea meleaguri, pe aceste pământuri sfinţite de jertfa totală a sângelui românesc. In Ardeal a crescut şi s’a desvoltat „legea românească" de care vorbeşte de asistent universitar Şerban Lungu în studiul „Naţiunea ca principiu de cultură şi educaţie". Etnicitatea Transilvaniei este acoperită şi propovăduită de popor, a cărei expresie politică este şi care se integrează cu perfecţiune în blocul comunităţii româneşti, ţăranul ardelean stăpânind astfel funcţiunea istorică şi permanenţa continuităţii. Sufletul Ardealului este jarul credinţa străbune, este luceafărul şi bolta de sprijin a României. Ardelenii sunt acele conştiinţe cari frământă cu sufletul lor viaţa românească şi destinul major al Patriei, sunt focarele eternităţii româneşti. „Voi sunteţi, se adresa ardelenilor la 1848, Eliade Rădulescu, care ne-aţi semănat câmpiile cu sămânţa libertăţii, voi ne-aţi trimis apostolii cari ne-au pregătit mântuirea noastră, ’ dela voi avem o limbă mai corectă, de la voi istoria şi filosofia." Aceasta est© Transilvania, pământ şi suflet românesc, care cu veacurile stă mărturie a romanităţii, a forţei noastre, a tăriei rasei noastre, puternică sinteză a comunităţii de viaţă. Ca o imprescriptibilă dovadă de vechimea noastră pe acest pământ, pe această Transilvanie, pământ şi suflet românesc, e mărturia poporului german, care în însăşi poezia populară, în acea înnobilare a sufletului viu, în acea icoană a patriei, „Niebelungenlied" pomeneşte de ducele Vlachilor care a venit la Viena pentru nunta Krimhildei care lua pe Etel, regele Hunilor, căci spune epopeia germană în splendorile ei: „Da war des Herzog Ramung aus dem Walachen- Land, mit siebenhundert Männer er vor sie gerannt, den wilden Vögeln ähnlich, sah man einher sie fahren". Puterea sufletului românesc se judecă şi după întinderea pământului căci, „un stat trebue să se întindă în spaţiu atât cât se întinde neamul sau Poporul a cărui expresie politică el este." " Expresie politică a romanităţii în Vest este Transilvania, provincie stăpânită de sufletul românesc, a cărei semnificaţie românească o dovedeşte pământul, destinul şi veacurile de istorie şi de puternică legătură a destinului romanic în acest arc carpatic." De numele acestor ţări, — a neamului ţărilor acestora numele drept şi vechiu este roman, — adică Râmlean dela Roma. Acest nume, dela descălecatul lor de Traian se trage; şi cât au trăit dela pustiirea satelor pe aceste locuri, şi cât au trăit în munţi, în Maramureş şi pe Olt, tot acest nume au ţinut şi ţin până azi. Stă numele cel vechiu ca un temeiu neclintit, IAR CEL CE ESTE RĂDĂCINĂ NU SE MUTA." Iată adevărurile testamentului românesc pe care le exprimă clar şi româneşte Miron Costin, marele istoriograf şi cronicar al neamului, care prin scrisul şi viaţa sa a dovedit vrednicia şi mucenicia românismului pe pământul românesc. Transilvania este pământ şi suflet românesc pentrucă este suflet şi pământ din sufletul şi pământul neamului, a cărei semnificaţie românească au dovedit-o şi o dovedesc pentru toate timpurile, trecutul, prezentul şi viitorul. Transilvania este oglinda neamului, este lupta de veacuri a poporului românesc, este simbioza pământului şi a naţiunii, este vigoarea rasei româneşti, deoarece Transilvania face parte integrantă din „unitatea etnică a neamului" şi constituie împreună cu întreg pământul românesc acel „corp uman", cum frumos se exprimă Jacques Ancel, este, după observația dlui Ion Conea, inima etnografică și politică de totdeauna a Daciei, este rădăcina neamului, este „numele cel vechin, temeiu neclintit, IAR CEL CE ESTE RĂDĂCINĂ NU SE MUTA."