Teatrul azi, 2003 (Anul 4, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 11-12 - 33
ierniior doamnă şi m-a întrebat de ce nu reluăm spectacolul cu Oul. De la premiera lui trecuseră mai bine de 25 de ani! C.M.: Aspectul fizic e determinant pentru succesul unui actor? M.A.: E important. Cel mai important e însă farmecul personal, care ţine şi de aspectul fizic. Asta nu înseamnă că trebuie să arăţi neapărat ca Alain Delon sau Grigore Vasiliu-Birlic. E esenţial să fii bine căptuşit pe dinăuntru, eventual şi cu inteligenţă. Evident că un actor de 1,50 m nu va fi pivot în teatrul unde e angajat. C.M.: Care e defectul cel mai nociv pentru un actor? M.A.: Automulţumirea. E important să te menţii tot timpul proaspăt, să ai mereu chef de joacă. Altfel, apare comoditatea, mijloacele încep să se repete. Asta nu înseamnă neapărat că de la rol la rol trebuie să vorbeşti altfel, să te machiezi altfel. E vorba de a te mobiliza interior, de a-ţi pune în mişcare resursele emoţionale şi de gândire, astfel încât să exişti convingător pe scenă. Altfel, actorul intră pe o bandă rulantă, iar nereuşitele sunt explicate prin neînţelegerile cu colegii, cu regizorul, cu cronicarii. C.M.: De-a lungul anilor, aţi jucat zeci de roluri principale. Pe care le consideraţi reprezentative pentru Mircea Andreescu? M.A.: Magis din Oul de F. Marceau, pentru că a fost un început cu dreptul. Sunt multe roluri care mi-au rămas la inimă, dar unul important pentru formarea mea ca actor a fost Eduard al ll-lea din piesa lui C. Marlowe. Un rol în care eu nu m-aş fi văzut jucând. Eram considerat un actor de comedie. O naivitate. Astăzi nu mai sunt valabile astfel de catalogări. îndrăzneala a avut-o Mircea Marin. M-am trezit în faţa unor probleme noi, unde trebuia să folosesc mjloace diferite faţă de cele folosite anterior. Un actor bun trebuie să joace toate genurile. Mai ales într-un teatru cu un colectiv mai mic şi cu ambiţii mari, cum e cel din Braşov. De-a lungul anilor, am avut şi alte întâlniri importante. Cu Alexandru Dabija, cu Alexandru Tocilescu. Cu Vlad Mugur, în spectacolul cu Mincinosul de Carlo Goldoni la Teatrul Odeon din Bucureşti. La un moment dat, Vlad Mugur a fost invitat la Braşov. Mă tot suna, ca să mă întrebe cum e trupa de la Braşov, care sunt condiţiile, cum e vremea. Cunoscându-l foarte bine, nu cred că Braşovul era pregătit să-l găzduiască şi nu e vorba de valoarea trupei. La Braşov e frig patru-cinci luni pe an şi lui Vlad Mugur nu-i plăcea deloc frigul. Dincolo de artistul Vlad Mugur, el era în viaţa de toate zilele un personaj absolut fabulos. Era un om de care trebuia să ai grijă ca de un copil, pentru că făcea tot felul de pozne. Cred însă că această grijă pe care o inspira era şi un truc. Cred că îşi amintesc toţi cei care au jucat în Mincinosul. Făcea în aşa fel încât ne aduna pe toţi în jurul lui, precum puii pe lângă cloşcă. Aveam grijă de el, ne amuzam. Dincolo de o năuceală aparentă, ştia exact ce vrea. Avea o tehnică formidabilă de a conduce actorul. Cu un început de frază, pe care poate n-o termina... Dacă te gândeai şi îi găseai tu continuarea, ajungeai întotdeauna la cheia scenei, a situaţiei, a personajului. îmi amintesc că spunea: „Am nevoie de un gong. Un gong ca de-nceput de lume! începem să jucăm Goldoni!“. Pentru Vlad Mugur, începutul unui spectacol şi o piesă erau o lume, un univers. Toţi eram prinşi în jocul lui, inclusiv Horaţiu Mălăele. Eram toţi cu gura căscată, pentru că Meşterul ne fascina. Am lucrat cu mare plăcere. în plus, eu cred că teatrul trebuie să fie un lăcaş de cultură, în pauzele pe care le aveam la repetiţii, puteam juca septic sau table, ori puteam vorbi despre fotbal, dar la lucrul cu Vlad Mugur, când aveam un răgaz, de foarte multe ori se făcea concurs de spus versuri. Aşa am auzit o poezie foarte frumoasă scrisă de către actorul Vasile Niţulescu, rostită de Horaţiu Mălăele.