Teatrul, 1962 (Anul 7, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 1 - 4

semestrul trecut am găsit o foaie lipsă. Poţi să-mi spui ceva despre dlSt/dl­a PAULINA : O foaie lipsă ? ROMULUS (cu un tem calm şi plin de seriozitate) : E­­un lucru care nu s-a mai pomenit la noi. Registrele au file numerotate, aşa cum ştii, în ziua respectivă, eraţi în tură, dumneata, Costea, care a plecat, şi Dobrică. Cine a rupt foaia ? PAULINA (după o codire): Eu, tova­răşe inginer. ROMULUS (cu o apăsare insuportabilă a privirii): De ce, tovarăşă Paulina? PAULINA : Pentru că... am greşit... ROMULUS (face o pauză care echi­valează cu o sancţiune. Apoi spune, cu o voce mai joasă): Registrul e oglinda activităţii turbinelor. După ce ne străduim de atîta vreme, şi am reuşit, să n-avem nici o defec­ţiune, cu un personaj abia format, dumneata, într-o zi de... nestăpînire, rupi o foaie... ! Ce e asta ? Se putea şterge parametrul respectiv şi scrie din nou, corect. Vorbeai cu cineva, cu mine, dar nu aşa, să rupi !... De ce nu aveţi încă simţul ordinei... o femeie, în special ? (Cu o gravitate de tăiere a capului.) Ştii cum nu­mesc eu gestul dumitale ? PAULINA (stăpînindu-se): Mă puteţi sancţiona... ROMULUS : Nu e vorba de sancţiune, tovarăşă Paulina. O sancţionare a dumitale e o pată pentru toţi cei­lalţi. în această unitate nu e îngă­duit să avem pete. Nici una. Pentru asta mi s-au încredinţat răspunderile. Şi în parte am reuşit. Unde ai pus foaia pe care ai rupt-o ? PAULINA : Am aruncat-o. ROMULUS­­îşi reprimă o revoltă mai mare. Murmură ca în faţa unei monstruozităţi): Ai aruncat-o ? (Cla­tină din cap. Se mulţumeşte să spu­nă) Du-te, te rog, şi te odihneşte. (Un muncitor figurant intră grăbit şi salută.) ROMULUS (cu vocea de totdeauna): Bună dimineaţa. (Dar s-a enervat vizibil şi vrea să intre în clădire.) Scena 4 In această clipă se aude o voce de afară : — Huhu ! Şi imediat după aceea apare Filica, soţia inginerului. Venind lîngă el, prima ei mişcare este să-l îmbrăţişeze, însă o privire a lui o opreşte. ROMULUS : Ce s-a întîmplat ? FILICA : Ceva grav, mi-a fost dar de tine. E voie ? Cînd te-ai întors azi noapte ? Şi de ce nu m-ai sculat ? ROMULUS : Nu era cazul să te scol. M-am întors la două şi douăzeci. FILICA : Ai avut o pană ? ROMULUS : O şedinţă. FILICA: Ce mai e prin oraş ? ROMULUS : în general, bine. • FILICA : Lume multă ? Animaţie ? Ai fost ? ROMULUS : Da. FILICA : Şi de ce nu-mi spui ? ROMULUS : O să avem timp la masă. FILICA : Asta înseamnă că e negativ... ROMULUS : Chiar dacă ar fi fost po­zitiv, tot nu era cazul să vii să dis­cutăm aici. FILICA : Ai vorbit cu şeful secţiei ? (Romulus dă din cap.) Şi ce zice ? ROMULUS: N-are nici un loc liber în Valea Runcului. FILICA (resemnată): O să merg două­zeci de km pînă în Galte. ROMULUS : N-are nici la Galba. FILICA (deznădăjduită): Nici unul ? Nu s-a transferat nimeni ? (Romu­lus nu răspunde.) De ce n-ai vorbit cu vicepreședintele ? ROMULUS : Am vorbit. FILICA: Trebuia să te duci pînă la regiune ! ROMULUS (calm): Am fost. (Un mi­nut tăcere.) FILICA (cu o disperare pe care în­cearcă s-o acopere): Vasăzică, rămîn şi anul ăsta pe dinafară. Şi n-au nici un post în învăţămînt în toată regiunea ! ROMULUS: Ba da, în alte raioane. FILICA: Şi nu se poate face vreun schimb ? ROMULUS : N-a propus nimeni să schimbe. FILICA: Şi dacă m-aş duce în alt raion... (Romulus nu răspunde.) Nu spui nimic ? ROMULUS (cu oarecare căldură): O să discutăm la prînz. (Ea îl priveşte ca şi cînd i-ar spune : îţi vine uşor...) Tot nu rezolvăm nimic acum. FILICA : M-ai lăsa să plec şi în alt raion ? ROMULUS : Felicia, la ora două...! FILICA : Nu, asta poţi să-mi spui şi acum . M-ai lăsa să plec ? Te-ai pu­tea lipsi de mine ? Spune ! ROMULUS (după o tăcere de om se­rios, cumpănit): Nu. FILICA (venind aproape de el): îmi eşti foarte drag ! (Dezarmată.) Atunci ce facem ? Un an întreg, îţi dai seama ? încă un an! E imposibil, — îţi dai seama ? 4

Next