Teatrul, 1964 (Anul 9, nr. 1-12)
1964-06-01 / nr. 6
rescu ? Și pe urmă, se miră că n-am mai dat pe la „Junimea“ ? Ce-i pasă lui, dacă eu vreau să mă însor cu ea ? SLAVICI (îi pune mina pe braț, pentru a-l calma). Nu vrei să-mi citești ? EMINESCU: Ba da. (Reia articolul.) „La noi este însă cu putință ca lucrătorul să nu se bucure nici de duminică, nici de sărbătoare. Mania de a trata pe om ca...“ (Intră Caragiale, cu pălăria moale de pai dată pe ceață. E însoțit de Chibici.) CARAGIALE : Nu vi s-a mai acrit cu taraba asta ? CHIBICI : Ne-a apucat ploaia pe Regală... CARAGIALE : Și-i zic lui Chibici : ia să vedem ce mai fac mangaialele alea, tot robi la boieri au rămas ? SLAVICI : Și... cine să le scrie gazeta ? CARAGIALE : Să și-o scrie singuri, mă ! Ei să și-o scrie, ei să și-o citească ! EMINESCU : O clipă, Iancule... tocmai citeam un final. (Continuă.) „Mania de a trata pe om ca simplă mașină... este întîi tot ce poate fi mai... mai neomenos...“ (Oftează. Își strînge fruntea între degete.) CARAGIALE (cu blîndețe): Vrei să citesc eu, Eminache ? EMINESCU: Nu, lasă... „Ne-a trebuit această expunere... pentru a caracteriza... soarta lucrătorilor Regiei Mono... Tutunului... muncind 12 și 14 ore pe zi... încît chestiunea socială... (de-abia se mai aude) ...trebuie s-ore... s-o revedem noi... în forma ei cea mai... cea mai... mai crudă... (și alunecă capul cu bărbia în piept.) CARAGIALE : Mihai ! CHIBICI : Ți-i rău, Mihai ? EMINESCU (murmură, sfîșiat) : Nu mai pot... Capul... Parcă văd literele... nu pe hîrtie... ci în creier... și acolo... acolo... se amestecă între ele... SLAVICI (îl mîngîie) : Ești obosit... la noapte o să te odihnești bine... EMINESCU (alunecă cu capul pe masă) : Să dorm... să dorm... (11 privesc un moment.) SLAVICI : L-am convins să se mute la mine. CARAGIALE : A adormit... SLAVICI : De trei-patru zile, nu-mi place deloc. CHIBICI : își pierde șirul... e extenuat... SLAVICI : Trece de la violență la deprimare... (Apare Creangă, care abia își poate strecura pălăria și pîntecul, pentru a intra.) CREANGA : Bucuroși de oaspeți ? CARAGIALE : SLAVICI : CReangĂ ! CHIBICI : ! CREANGA : Eu îs : un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu! (Le strînge mîinile, însă ochii lui îl caută pe Eminescu.) Bădiță ! (tl vede dormind.) SLAVICI : La răzbit... CARAGIALE : Abia de la noapte își are un culcuș... CREANGA (își trage clipind basmaua din buzunar și și-o apasă ușurel pe coada ochiului. Se apropie de Eminescu) : Ce-o făcut din tine Bucureștiul, măi bădiță... (Își lipește buzele de fruntea lui.) EMINESCU (deschide ochii) : Bădiță ! (Se îmbrățișează.) CREANGA (îl ține în brațe, îl scutură) : Decît c-acum trebuie să te trezești, bădiță! Nu ți-o fost bine în bojdeuca mea, hai ? Slugă la cioflingari ți-o trebuit să te bagi ? Să te găsesc cu pleoapele căzute și cu ochii intrați în fundul capului ? Nu ți-o plăcut sarmalele mele și plăcintele cu poale-n brîu ? Ți s-a făcut lehamite de pustiul odihnitor al Ciricului ? Hai cu mine, în leșul nostru cel oropsit... hai, vino, frate Mihai, căci fără tine sînt și eu străin acolo ! CARAGIALE : Eu ce-i spun ?! Eu ce le spun la amîndoi ?! EMINESCU : Și cum să-mi cîștig pîinea acolo, bădiță ? Că doar știi de cînd aleargă Veronica degeaba... CHIBICI: Dar așa te distrugi, Mihai EMINESCU : Mi-a promis Millo niște bani... CARAGIALE : Vorbe ! CREANGA : D-apoi vorba ceea : dacă nu toarnă cu cîrnați, răcoriți-vă cu apă de ploaie ! CARAGIALE : Vorbe !... Ca să rămîneți mai departe robi la ocna asta, unde se pisează sare amară ! Voi nu vedeți, mă, că baraca asta e șubredă, că partidul le e pe dric ? (Bate în spătarul și în picioarele unui scaun.) Uite partidul! Cap de lemn, picioare de lemn! Nu gîndește, nu mișcă ! Asta le e partidul, lemn uscat... fără rădăcini în pămînt ! Decît să dau lustru boierilor prin gazetă, mai bine le vămuiesc ghetele în Piața Teatrului ! Cel puțin acolo, e limpede : 34