Teatrul, 1965 (Anul 10, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 1 - 1
ĂSPUNDEREA DRAMATURGULUI a este deloc în intenţia mea să teoretizez în jurul problemei drama- t turgiei noastre actuale şi cu atît mai puţin să trag nişte concluzii pe care natura personală a consideraţiilor mele le-ar face neavenite şi pretenţioase. Recunoscînd riscul de a greşi sau a exagera în unele din părerile mele, înşir aici cîteva reflecţii izvorîte aproape exclusiv din experienţa mea de scriitor şi — de curînd — de director de teatru. Pentru că dacă sînt nemulţumit de ceea ce se întîmplă cu dramaturgia noastră, sînt nemulţumit în primul rînd prin prisma propriei mele activităţi. Ea îmi este măsură. Problema se pune, după mine, în termeni extrem de simpli: literatura noastră dramatică nu este la nivelul la care ar trebui să fie. Unele realizări ale arhitecturii, muzicii,artelor plastice fac ca dramaturgia să apară uneori în postura de rudă provincială, sărac îmbrăcată, uşor veştejită şi inutil sulemenită. A spune adevărul nu înseamnă a fi defetist, nu înseamnă a ignora cîtuşi de puţin munca deloc uşoară dusă de dramaturgie în aceşti 20 de ani. Aveam în urma noastră o tradiţie valoroasă, neîntreruptă nici chiar în perioada dintre cele două războaie. Dar marile răspunderi civice puse în faţa teatrului — de partid şi popor — nu puteau fi acoperite prin prelungirea mecanică a acestei tradiţii. Mai trebuie adăugat şi faptul că schimbarea bruscă, revoluţionară, a peisajului întregii noastre vieţi pretindea o optică cu totul proaspătă din partea omului de teatru. Or, această optică şi înţelegere artistică nu se dobîndesc simultan nici chiar în cea mai sinceră adeziune politică la noile realităţi, ci sunt nişte consecinţe în timp ale acestei adeziuni. De la meritoriile dar destul de stîngacele producţii ale anilor 1948—52, pînă la succesele pe care le putem consemna azi, am parcurs o lungă etapă. Marcată de nişte jaloane solide pe care trebuie să le amintesc cu respect: Cetatea de foc, Trei generaţii, Mielul turbat, Matei Millo, Ziariştii şi atîtea altele. Multe din ele au făcut carieră şi peste graniţă şi toate la un loc au dus la constituirea unei dramaturgii noi, cu o fizionomie proprie, bine definită. Dar de aici pînă la a privi cu linişte călduţă situaţia actuală este o mare diferenţă. A te mulţumi să constaţi progresele realizate de la începuturi şi pînă azi, şi a aştepta cu pasivitate ineluctabilele, fireştile progrese viitoare, mi se Bibute judeţeanii