Teatrul, 1980 (Anul 25, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 1 - 2
In anul 1979, anul Congresului al XII-lea al partidului, Editura Politică a avut iniţiativa fericită de a tipări seria de volume tematice sub genericul „Din gîndirea social-politică a preşedintelui României“. Am pe masa de lucru volumul intitulat „Umanismul socialist“ *, volum care reuneşte textele cele mai importante pe această temă din opera secretarului general al partidului şi care, în ansamblul lor, se articulează într-o autentică şi de largă respiraţie concepţie teoretică şi practică. Dealtfel, în întreaga operă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, problemele omului şi umanismului ocupă un loc central, reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează, direct sau indirect, fiecare preocupare, fiecare gînd sau acţiune. E foarte explicabil, ţinînd seama de faptul că problemele omului şi ale existenţei sale, ca fiinţă socială şi individuală, ale demnităţii şi libertăţii sale, fac parte organică din procesul de edificare a lumii noi. Societatea socialistă nu poate fi concepută fără transformarea radicală a condiţiei umane, fără eliberarea ei de exploatare şi de alienarea izvorîtă din aceasta. Scopul suprem al transformării revoluţionare a societăţii este tocmai aşezarea existenţei omeneşti pe alte temeiuri obiective şi subiective, prin lichidarea exploatării şi parcelării fiinţei umane, restituindu-i-se acesteia demnitatea sa ontologică, frustrată de-a lungul secolelor de inechitate şi asuprire. „Socialismul — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — presupune crearea unui om nou, înaintat, cu o înaltă conştiinţă umanistă, cu o gîndire cutezătoare, revoluţionară, capabil să înţeleagă legile dezvoltării sociale, comandamentele istoriei, să acţioneze, în spiritul cerinţelor obiective ale progresului, pentru înfăptuirea măreţelor idealuri ale comunismului. Victoria socialismului nu înseamnă încheierea procesului revoluţionar, dimpotrivă, activitatea de transformare revoluţionară a societăţii se ridică pe o treaptă nouă, superioară. Trecerea la făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate presupune amplificarea procesului revoluţionar, care trebuie să cuprindă toate laturile vieţii economico-sociale. Aceasta impune o luptă hotărîtă împotriva vechiului, a concepţiilor şi mentalităţii burgheze retrograde, promovarea cu curaj a noului, afirmarea spiritului revoluţionar, materialist-dialectic în întreaga viaţă socială In aceste rînduri este surprinsă însăşi esenţa politicii umaniste a partidului nostru, care porneşte de la axioma că orice societate care îşi propune să realizeze o lume mai bună trebuie să pună pe primul plan omul, omul real, concret, cu nevoile lui materiale şi spirituale. Spre deosebire de toate concepţiile umaniste idealist-speculative sau de tip raţionalist-iluminist, care porneau, fără excepţie, de la conceperea abstractă a omului şi de la luarea în considerare doar a necesităţii ameliorării interiorităţii, a subiectivităţii individuale, partidul nostru aşază în centrul concepţiei sale omul concret, ca fiinţă socială şi individuală, a cărui eliberare şi fericire nu pot fi înfăptuite în afara eliberării şi fericirii întregii societăţi, a satisfacerii în egală măsură a nevoilor sale materiale şi spirituale. Schimbarea radicală a condiţiei umane individuale nu poate avea loc, aşadar, decît în condiţiile transformării revoluţionare a întregii societăţi din care individul face parte. „Noi făurim un umanism nou, revoluţionar — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — care pune pe prim plan omul, afirmarea multilaterală a personalităţii fiecăruia, neîncurajind însă individualismul, ci sporind răspunderea fiecăruia faţă de colectiv, faţă de societate. Pornim de la faptul că bunăstarea materială şi spirituală a fiecăruia, adevărata libertate nu se pot realiza şi afirma decît în cadrul bunăstării generale, al libertăţii şi independenţei întregului popor“. Abolirea proprietăţii private şi instituirea proprietăţii colective, de stat şi obşteşti, înlăturarea exploatării omului de către om, transformarea oamenilor muncii în proprietari şi producători ai tuturor valorilor civilizaţiei socialiste — munca devenind ea însăşi sursă esenţială de obiectivare a omului, dintr-una de risipire şi anulare a lui — constituie tot atîtea condiţii necesare pentru dispariţia oricăror forme de alienare economică. (Continuare în pag. 5) Elogiu Omului * Continuăm, în acest număr, publicarea articolelor consacrate volumelor „Din gîndirea social-politică a președintelui României“ (vezi „Teatrul“ nr. 10/1979). 2