Teatrul, 1980 (Anul 25, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 1 - 2

I­n anul 1979, anul Congresului al XII-lea al partidului, Editura Politi­că a avut iniţiativa fericită de a tipări seria de volume tematice sub ge­nericul „Din gîndirea social-politică a preşedintelui României“. Am pe masa de lucru volumul intitulat „Umanismul socialist“ *, volum care re­uneşte textele cele mai importante pe această temă din opera secretarului ge­neral al partidului şi care, în ansamblul lor, se articulează într-o autentică şi de largă respiraţie concepţie teoretică şi practică. Dealtfel, în întreaga operă a to­varăşului Nicolae Ceauşescu, problemele omului şi umanismului ocupă un loc cen­tral, reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează, direct sau indirect, fiecare preocupare, fiecare gînd sau acţiune. E foarte explicabil, ţinînd seama de faptul că problemele omului şi ale existenţei sale, ca fiinţă socială şi individuală, ale demnităţii şi libertăţii sale, fac parte organică din procesul de edificare a lumii noi. Societatea socialistă nu poate fi concepută fără transfor­marea radicală a condiţiei umane, fără eliberarea ei de exploatare şi de aliena­rea izvorîtă din aceasta. Scopul suprem al transformării revoluţionare a societăţii este tocmai aşezarea existenţei omeneşti pe alte temeiuri obiective şi subiective, prin lichidarea exploatării şi parcelării fiinţei umane, restituindu-i-se acesteia demnitatea sa ontologică, frustrată de-a lungul secolelor de inechitate şi asuprire. „Socialismul — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — presupune crearea unui om nou, înaintat, cu o înaltă conştiinţă uma­nistă, cu o gîndire cutezătoare, revoluţio­nară, capabil să înţeleagă legile dezvol­tării sociale, comandamentele istoriei, să acţioneze, în spiritul cerinţelor obiective ale progresului, pentru înfăptuirea măre­ţelor idealuri ale comunismului. Victoria socialismului nu înseamnă încheierea pro­cesului revoluţionar, dimpotrivă, activi­tatea de transformare revoluţionară a so­cietăţii se ridică pe o treaptă nouă, su­perioară. Trecerea la făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate presu­pune amplificarea procesului revoluţionar, care trebuie să cuprindă toate laturile vieţii economico-sociale. Aceasta impune o luptă hotărîtă împotriva vechiului, a concepţiilor şi mentalităţii burgheze re­trograde, promovarea cu curaj a noului, afirmarea spiritului revoluţionar, mate­rialist-dialectic în întreaga viaţă socială In aceste rînduri este surprinsă însăşi esenţa politicii umaniste a partidului nos­tru, care porneşte de la axioma că orice societate care îşi propune să realizeze o lume mai bună trebuie să pună pe pri­mul plan omul, omul real, concret, cu ne­voile lui materiale şi spirituale. Spre deosebire de toate concepţiile umaniste idealist-speculative sau de tip raţionalist-iluminist, care porneau, fără excepţie, de la conceperea abstractă a omului şi de la luarea în considerare doar a necesităţii ameliorării interiorită­­ţii, a subiectivităţii individuale, partidul nostru aşază în centrul concepţiei sale omul concret, ca fiinţă socială şi indi­viduală, a cărui eliberare şi fericire nu pot fi înfăptuite în afara eliberării şi fe­ricirii întregii societăţi, a satisfacerii în egală măsură a nevoilor sale materiale şi spirituale. Schimbarea radicală a con­diţiei umane individuale nu poate avea loc, aşadar, decît în condiţiile transfor­mării revoluţionare a întregii societăţi din care individul face parte. „Noi făurim un umanism nou, revoluţionar — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — care pune pe prim plan omul, afirmarea multilate­rală a personalităţii fiecăruia, neîncura­­jind însă individualismul, ci sporind ră­spunderea fiecăruia faţă de colectiv, faţă de societate. Pornim de la faptul că bună­starea materială şi spirituală a fiecăruia, adevărata libertate nu se pot realiza şi afirma decît în cadrul bunăstării gene­rale, al libertăţii şi independenţei între­gului popor“. Abolirea proprietăţii private şi institu­irea proprietăţii colective, de stat şi ob­şteşti, înlăturarea exploatării omului de către om, transformarea oamenilor mun­cii în proprietari şi producători ai tutu­ror valorilor civilizaţiei socialiste — mun­ca devenind ea însăşi sursă esenţială de obiectivare a omului, dintr-una de risi­pire şi anulare a lui — constituie tot atîtea condiţii necesare pentru dispariţia oricăror forme de alienare economică. (Continuare în pag. 5) Elogiu Om­ulu­i * Continuăm, în acest număr, publi­carea articolelor consacrate volumelor „Din gîndirea social-politică a pre­ședintelui României“ (vezi „Teatrul“ nr. 10/1979). 2

Next