Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)
1853-01-28 / nr. 8
u . du Liunu, limba pomae. muia . vone în beserică și politică, Romănii 'și au ecțcu, limba loru Aptunci nue sărbați, îmvocați, carii au studiatu pe romănu! și limba lui, originea cu slove pănă către jumătatea seculului 18-lea și tóte întămplările lui, au arrătatu, că aru fi timpu ca Romănii i și toate ale să lapide elevele care suntu străine, și să îmbrățișeze literile latine seu romane care suntu ale loru. De attunci în cod idea de a scrie cu litere s'a popularisatu atătu de multu, încătu astăzi totu Romănulu mai cultivatu simte trebuința de a îmbrățiș la acea ideă și de a o pune în lucrare. Și într'adevăru, nunumai istoria Romănului, originea lui, numele lui, lui îlu povăduescu ca să arrunce slovele și să scrie cu litere, precum au scrisu strămoșii sei, ci chiar limba, organismulu ei, forma și materia ei o ceru acesta. Nu e nici unu Romănu care s'a occupatu cătuși de puținu cu studiulu limbei romăne și cu mijlocele cu șurei ei, ca să nu cunoască, că limba romănă scrisă cu eleve nu numai nu se pote cultiva, ci nici că pote fi limbă romănă. Aderrerulu acesta a pătrunsu în săngele și carnea Romănucătu numai poate fi îndoelă seu diepută, și pentru aceea toți ceru și dorescu fiiodutegrea litereloru. Să le întroducemu dar, numai să ne grăbmu încetu, să pășimu mesuratu pentru ca atătu mai securu să ajjungemu la resultatulu doritu. Să respectămu beserica și cărțile ei tipărite cu slove, și să nu ne attingemu de dănsele ca de niște lucruri sfinte. Să mai scrimu cu slove pentru poporulu care nu știe citi cu alte semne, și pare nici timpu pici plăcere de a învăța literile la bătrănețe. Să pregătimu generațiunea care învață și să crește accumu, ca ea să cunoască că limba romănă nu se poate scrie decătu cu litere. Începutulu s'a făcutu; copiii învață astăzi în școle decedarie cu litere , să urmeze accum o carte de lectură - cesta să vină cărți didactice cu litere, și totu lucrulu să'lu încunune o Gramatică cu litere. În modulu acesta nu sila și oppintirile noastre de accuni, ci timpulu va întroduce la loj. De sub poalele Surului 25 u se întemeia unu bine mare, unu bine securu, unu bine durătoriu, se facu începuturi bune, se punu fundamente statornice, și se lucră din toate părțile cu neprecurmare pentru acelu scopu măntuitoriu. Ca să se cultive unu poporu peste totu, trebue să pornescă comunități întregi, trebue să se miște familiele în parte, și trebue să înceapă individele în singulare. Acestea însă nu se voru deșepta, nu voru întreprinde nimica, pănă când nu se va îmboldi cineva, și pănă nu le va învăța ca să veadă și să cunoască binele la care trebue să se silescă ca să ajjungă. Organele cele mai naturali ale comunitățiloru, ale familieloru și ale individeloru au fostu și voru fi totudeuna Preoții bisericei, Învățătorii școlei, Notarii cu judele și jurații, carii formeză deregătoria cea nemijlocită a comunitățiloru. Aceste individe au cea dintăiu și mai mare influință assupra comunitățiloru, încătu precum potu fi începători și sevore a totu binele și a toată fericirea, asia potu să fie causă de staționare, de înnapoiare și de nenorocire pentru dănsele și printrânsele pentru poporulu întregu. Decă aceste organe nu voru ave simțu pentru binele și fericirea comune, și nu voru lucra în armoniă și cu stăruință pentru întemeiarea și înnaintarea acestui bine, nu va fi scăpare și măntuire pentru comunități, nu va fi cultură și fericire pentru poporulu întregu. Și într'adevăru, Preoții prin beserică avăndu conștiința meniloru în mănele loru, potu cărmui cugetele, lucrările și faptele loru pe drumulu celu mai dreptu alu fericirei trupești și sufăletești. Învățătorii prin școle pregătescu pe tinerimea comunitățiloru ca să fie odată creștini buni, supuuși credincoși, omeni înțelegători și de omeniă, folositoriloru însuși și poporului ai căruia suntu membrii. Notarii și cu deregătorii comunitățiloru avăndu nu numai induință, ci și potere asupra lăcuitoriloru, îi potu entaliierațieei,dar oare organele acestea întrebuințiatu'și au totudeuna influința și poterea loru spre a produce înaintare spre bine în comunități în parte și în poporu preste totu? Știmu că timpii mai dvnna 65 vite au fostu niște timpi nenorociți, în care activitatea Preotului și a Învățătoriului, a Notariului și a deregătoriloru comuniteții, la privința binelui comune era țermurită, jeltința mărginită și puterea de a lucra paralisată. Cunoștemu și aceea, că cu tóte piedecile și greutățile împregiurăriloru de attunci, totu s'au găsitu mulți Preoți, carii 'șiau cunoscutu misiunea loru cea îndoită de a fi adevărați părinți sufletești și trupești; s'au afolatu mulți Învățetori de scule, carii au fostu pătrunși de importanța chlamării loru spre a crește generațiuni mai înțelegătoare și mai bune; și s'au găsitu și deregători comanali carii au lucratu cu credință și zelu în cerculu loru, spre a îmbunătăți starea comunitățiloru în parte și spre a folosi pe poporu peste totu. Dar în timpulu acestu favorabile de accum, cănd totă desportarea îndividuale, comunale și poporale, și uită înaintarea spre bine și fericire este assecurată, ce facu organele acele naturali ale poporului? Cum își întrebuințează influința și poterea? Scoțindu multe esemple frumóse de Preoți zeloși, carii își punu și accum suăbletulu pentru oile loru, de Învățetori harnici carii aseudă și ostenescu spre a forma tinerimea, de deregători înțeleșii carii cărmuescu comunitățile pe drumulu îmbunătățirii și alu fericirii, cu durere ne vedem siliți a mărturisi publice niște păcate pentru ca să se poată îndrepta, și a arăta niște rane rele, pentru ca să se potă vindeca. Ne pare reu din suffletu, că unii din Preoții comunitățiloru se mărginescu numai în administrarea taineloru și în sevărșirea servițiului și a ceremoniiloru besericești, și uită că una din datoriele loru cele mai de frunte este de a învăța, de a sfătui și de a povețiui pe poporu, atătu cu vorba cătu și cu exemplulu celu bunu, și la alte lucrări și întreprinderi trupești, prin care să'și îmbunătățescă starea materiale și morale. Ni se rupe Inima căndu vedemu, că cei mai mulți din Învățetorii școaleloru comunali, necunoscăndu nici unu metodu de a învăța și a crește pe tinerime, adducu în stare și pe copii și pe părinți ca să privească școala de temniță și învățetura de pedeapsă, și pentru a nu perde mica lefă ce li se dă, addună copii în școală spre a face larmă și gălăgiă, ca să se pară trecătoriloru că ei suntu de față și că copiii învață. Cu întristare vedemu că deregătorii comunitățiloru se ținu striniu numai de împlinirea ordinațiuniloru ce le vinu dela deregătoriele mai înalte, și numai cugetă că mai au și alte datorii către comunitate în privința besericei ei, a școlei, a Preoțiloru și Învățetoriloru, a drumuriloru ei, a înfrumusețerii ei, spre lauda loru, spre binele lăcuitoriloru și fu” naintarea poporului întregu, gră pnile Știmu și cu nuștemu, că Preoții nu suntu preveziuți cu trebuințiosele viății pentru esistința loru și a familiiloru; că pe lăngă puținele venituri ce le adduce deregătoria loru, ei trebue să se occupe cu economia și alte întreprinderi spre 'ași ținea viața; și că timpulu, ce se mai prisosește din înplinirea servițiului dumnezeescu nu'lu potu întrebuința spre învățătura și folosulu poporului. Pentru Învățetorii scoleloru comunali încă este cunoscutu că, deși li s'a încredințatu deregătoria cea mai nobile de a forma din tinerime creștini buni, suppuși credințioși și drepi înțelegători și de omeniă; dar ei suntu așia de nesocotiți și așia de reu resplătiți, încătu adeseori păstorii viteloru comunității suntu mai bine plătiți, de cătu aceia cărora le este încredințată învățetura și creșterea tinerimei. Aesemenea știmu și pentru deregătorii comunali, că seu suntu plătiți forte reu, seu pici decumu, că suptu obicinuiți a trage de multe ori niște venituri nedrepte spre a se despăgubi de ostenelile ce le punu în servițiulu comunității, și că timpulu ce le mai prisosește din împlinirea strinseloru loru detorii îlu întrebuințeză în deosebire occupa întgtregu poporulu romanu.