Telegraful Roman, 1855 (Anul 3, nr. 1-103)
1855-01-01 / nr. 1
3.. ezil417 Apcue". Mercurea și Sămbăta N2 1 - „3. muulu ș. i . merațiunea se ance în dhitura foiei; pe alfa- 177 poște, cu mai gata, prin espeditură. 1. adresate către renunțiunei pentru fl. m. c.; car sibiiu Ilovaru. 15. pe o jumătate de anu 3. fl. 30. cr- Pentru celelalte părți ale Transilvanii și pentru proviniiele din Monarhiă pe unu anu 8. fl. pe o jumătate de anu 4. fl. Inseratele se plătescu cu : Pentru șirulu cu sloveninii. princ. și țeri străine pe unu anu 12 f. pe anu 6 f. mp. „L lepeșe telegrafice. rr tlt cortele Coronini a secatu Vamrnțțin Bucureștii are lase Constantinopole posedr preșalingele Divanului septriptoriu în patria lor. Seculința a 1puritu, Oamenii și La schimbarea anului. Aceste doue cuvinte, Să le țini pururea'n minte: „Încredere 'n Dumnezeu, Și'ți fă sludba ta mereu!” Sufere cu bărbățiă, Ori ce'ți vine peste anu, Cu fiduțiă'n Pronă, Și virtute de Romanu! Vremea, de care pământulu are trebuință, ca să'și facă calea sa odată în plugiurulu sorelui, se numește unu anu. Cu„friverea zilelor, vremile anului și tote fenomenele, pă recurgerea de unu anu pământuluearăși se întorce în posețiunea de mai înainte ce o avea către soare, și creșterea și „rnt dela sare, încep de priua se arăta în același rundu, care caiîn anulu trecutu. Fiecare locu de pe suprafața pământului pășere în aceeași clipită din anulu celu si a cerutu însă mare luare aminte, vechiu în celu nou, neîntreruptă și acurată observare, cugetare serioasă și acurată computare, păcând Omenii din reîntoarcerea - 57 arătări seu feme,. cum că a trecutu unu anu și căt este lungu. Caldeii cei vechi în Asia, carii îmblau cu turmele acela delor de vite de pre o cămpină pe alta, trebuea să privească la ceriu, la Fi etele și la aceea, ce se întâmplă pe ceriu, deacă voieu să știe n ce timpu alu anului se află pre pământu, prin aceasta ei .. or. . multu. Preste totu, omulu numai prin privirea către ceriu învață a tunește și a prețui bună i în pinușca, loculu unde se află, starea în care l'a pusu Dumnezeu, timpulu seu și totu remă se află elu către pământu. Caldeii în Asia și încă și egipțienii cei vechi în Africa știeu binișoru lungimea anului. Unele pasură în Asia începeu mulu nou tomna, cănd ziua puștea este de care egipțienii cei vechi și gre-o dumnezeire, pe care jurm șuitoriulu anului și alț ungoiii peneți. Găca ceu din ceiu mnu, șiii se clădi și o bie . De lui Ianu se deschidea la îmetutulu unui resboiu și numai atunci se întidea iarăși, cănd domnia pace în tote țerele, care se aflau subt stăpânirea romanilor. N Noi creținii știm, cine pe toate, noi nu cunoaștem urpățraepă; esce și fatâmnțări de că măna cea atotu nouă ni s'a .. cum urmăndă pe sine, pe ai sei, și fiindcă binele seu, nu ști poate deepășii de binele altora, și pe deapropele seu întru îndurata apărare și în ajutoriulu lui Dumnezeu, a cărui biserică pentru noi stă pururea deschisă, către care în rugăciunile nostre ne putem întoarce totudeuna. Și apoi cu credință vârtoasă în ocârmuirea cea prea înțeleptă și prea bună a lui Dumnezeu, creștinulu nu numai că întră în anulu celu nou fără frică, ci încă cu inimă veselă și cu nădejde tare, și în modulu acesta închide după sine în zioa de anulu nou porțile, prin care voiesc a întra grijele cele supărătoarie, neodihna și nemulțămirea în inima lui. Ianu al romanilor era zugrăvit cu doue fețe dintre care cu una, ce înfățioșa unu tineru, privia înainte, iar cu ceealaltă, ce închipuiea pe unu moșu bătrânu, căuta îndereptu. Îngipuirea acesta are unu înțelesu frumosu, nu și poi creștinii li putem tălmăci. Dumnezeu a dat omului, ca cu spiritulu seu duhulu seu să șimască căt va voi, atăt îndereptu la trecutu, căt și înainte la viitoriu; și este fărte bine, decă o face elu aceasta adeseori și mai vărtosu la schimbarea anului. În dereptu să se uite, ca să vedă, decă elu a petrecutu anulu ce a decure, după cuviință, desă elu s'a mai curățitu de greșele, a mai căștigatu și sporițiepn fapte bune, decă elu 'și a îndreptatupăravurile, decă s'a făcutu mai înțeleptu și mai deșteptu. Să cugete, deacă de vmulu celu multu, care l'a primitu în anulu trecutu, s'a folositu după cum cere legea lui Dumnezeu, și decă elu prin vieța sa s'a arătatu mulțămitoriu către părintele seu celu cerescu. Înderăptu să arunce omulu privirea sa în ziua cea dinteiă a anului nou și să se întrebe, decă a fostu elu cu silință serioasă și zeloasă întru împlinirea slujbei sale, întru căutarea neguțetoriei seu a meseriei sale, care ia lăsat'o Dumnezeu, ca să se hrănească pe sine și pe ai sei și din prisosu să dee și celor lipsiți, deacă a făcutu cuiva vreo stricăciune, vr'un neajunsu și superare. Să se întrebe cu de amăruntulu, cum stă elu cu ómenii, cu carii are de a face, deacă aceia au în elu mai multă încredere, deacă sănt mai prietinoși către dânsulu; și decă nu, die nu cumva elu însuși poartă vina la toate aceste. Totu în acestă vreme să arunce omulu privirea și înainte și să'și însemne bine drumulu vieței, pe care voiește a călători în viitoriu, propunânduși a merge cu pasu vârtosu pe calea, care'i o prescrie sfânta sa credință. Înainte să privescă omulu, și să precugeze seriosu la îndetorința, care are să o împlinescă ca creștinu, ca supusu, ca cetățeanu, ca ostașu, ca pruncu, ca scolariu ș. a. l. Cu propusu solidu să începă elu anulu pou, cum că zilele, care i le va dărui Dumnezeu, le va întrebuința și folosi spre îndreptarea inimei sale, spre nobilarea spiritului seu și spre lucrarea credincioasă în sfera biămărei sale. Frumosă este datina cea vechiă de a'și poati omenii unulu altuia norocire la ziua de anulu nou. În timpurile cele mai pone se încercară unii și alții pe la unele locuri a o șterge acesta cu totulu zicând, că ar fi mai cu cale, în locu de o gratulațiune seacă, a dărui ceva săracilor spre alinarea ticăloșiei. Însă unu obiceu frumosu nu lesne se poate șerge mai a- apasă. lesu cănd elu nu vatămă pe măine, și că fapta cea dună, care fi U Dreștu acea vi își pot grratula unulu altuia a zoa. do muiu mică tată dombete uteie