Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)
1858-07-31 / nr. 31
Telegraful ese odată pe septemănă: Joia. Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura foiei, pe aflată la C. R. poște, cu At.Avitutu VCi Deanu gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Prețiul este pe prenumerației pentru Sibiiu an 4. fl.m. c.iar pe o jumătate de an 2. fl. - Pentru celelalte părți ale Transilvaniei) sibiiu 31. Iulie 1838. și pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. fl. ear pe o jumătate de anu 2. fl. 30 cr. Pentru prunc. și țeri străine pe anu 9 f. pe 7, an 4 fl. 30 cr. m. c. - Inseratele se plătescu tru întâiea oară cu 4. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oară cu 3 cr. și pentru a treia repetire cu 2 cr. m. c. SPOPAPI Depeșă telegrafică. c paris 22 Iulie. Împăratul cu Împărăteasa au plecat astăzi la 9 oare la Serburg. Epistole despre vieața școlară. P. (Învedere din Nr. 29). Din timpurile cele mai vechi, sau recomandat deosebite mijloace, pentru căștigarea respectului, a încrederei și a dragostei, ce trebue se o aibă tinerimea cătră învățătorii săi; sau zis de multe ori, că e un ce neapărat de lipsă, ca învățătoriul să nu fie sumer ci să fie totdeuna cu dragoste; nepărtinirea în premieri și pedepse sau socotit ca o necesitate, ca o lipsă, iar seriositatea cuviinciosă unui părinte, sau cunoscut de conducătoarea chivernisirei școlare. Toate aceste sănt bune și cu scop, însă ele nu sănt nimic alta decăt, niște romi ai trupului celui care se numește desăvărșirea creștinească. Și oare poate se zice, că acela lucră cu înțelepciune, care deși poate avea pomul întreg și sănătos, totuși plăntă numai rami fără rădăcini în grădina sa? Pentru ca să și poată căștiga un învățătoriu jărnicia cerută în deregătoria sa, mai are lipsă și de studiul vieții, adecă, îi e de lipsă, să se facă cunoscut cu împregiurările, în care trăesc oamenii, și în care și el, ca om se află, să se sârguească a le cunoaște pre acelea după privința spirituală și materială. Sfara, în care trăește și lucră învățătoriul nu e ideală, nu e numai o închipuire a minții, ci e viața aceasta de tote zilele, pe care așa trebue să o cunoască precum cunoaște economul pămăntul, carele'l lucră. Adevărul acesta, care la cea dintăiu privire sar vedea a fi aprobat, de cătră ori carele de multe ori ne descide ochii să vedem, că deacă lam crezut a înțăles de tot însul, numai neam înșelat în pă firerene, pentru că partea cea mai mare crede numai că'l înțălege, fără de a fii adevărat. Și apoi necunoscând neștire sfera învățătorească, cade în rătăciri, care de multe ori și nimicesc puterea a orice cuvinte tunătoare îndreptate asupra răutăților. Deci pentru încungiurarea răului, să caute învățătoriu la stărpi răutățile încă în începerea lor, se aude e și mai bine, sădind plănte și sade folositoare în inimi, să facă ca răutățile nici cănd să afle loc pentru desvoltarea lor. Partea cea materială a vieții încă e pentru învățătoriul popular, de mare însemnătate. Omul firește, nu trăește pentru lumea aceasta, însă totuși întrănsa și glasul Domnului îl chiamă, săși căștige prin bunătățile cele vremelnice pe cele vecinice; este aceea, a trece cu vederea creșterea tinerimei și în privința cestor de lumea aceasta țiitoare, cât, ași omoră cineva trupul, pentru ca numai mai în grabă, săși poată duce sufletul cătră hotărârea lui. Căci precum are sufletul lipsă de trupul său individual, așa are și individul omenimei întregi lipsă de lucrurile materiale, care au ca și trupul individului, ceva de deamănuntul la acestea două lucruri e aceea, iubitul mieu, ce nu'ți pot recomanda destul; ascultă causa și eclaminează bine cuprinsul ei. Nu vei putea zice, că nu e drept, că cultivărei seau creșterei, care o dă școala populară, nu se pot pune margini nestrămutătoare așa încăt să o poți așeza în paragrafi singuragtici și neschimbăcioși, de unde urmează, că pe tot casul în cele școlare dăm de greutăți, care ne silesc a lăsa margini lărguțe, activităței învățătorești, între care margini apoi toate remăn și vor remăne a totdeuna încredințate tactului și hărniciei învățătoriului. Ce are însă învățătoriul lipsă a ști cu siguritate căt să măsure pentru marginile lucrărei sale în școală; atunci are lipsă de măsură, carea nu o poate affla, fără numai în lipsele și neajunsele vieței de toate zilele. Pentru că lipsele și neajunsele acestea sănt regulatorii, carci școala populară nicicănd să nui peardă dinaintea ochilor, decă nu vrea să se lege de niște reguli moarte, seau altmintrelea zicând, deacă nu vrea să dapene niște propuneri unora, fără de a ști despre ceea ce însuși săvărșește. De va urma școala populară așa, ne va învăța cele de lipsă pentru viață, sau altmintrelea zicănd ne va fi practică, iar ea fiind practică, va dobăndi iarăși din viața practică puteri înaite. În sfărșit iubitul meu prietin, trebue săți mai aduc și a treilea mijloc, de lipsă pentru înaintarea culturei, înainte, carele nț poate aduce foloase însemnate. Acest mijloc încă nu e carte, nu un op filosofic, nu în ce născut din speculațiunea și agerimea minței, nu, el e ceva chiar firesc, carele pentru firea sa cea de toate zilele de multe ori ar remănea nebăgat în seamă, ba de multe ori e trecut cu vederea, acesta e resultatul sirghiunței, ce ai pus pentru școală, de carele te ai bucurat seau te ai supărat. Însă eu caută să te fac mai întăiu băgătorii de seamă, că numai atunci te vei folosi de mijocul acesta, deacă vei depărta de la tine toată ambiția, și deacă vei putea judeca resultatele lucrurilor tale, cu duhul cel creștinesc al smereniei, ce pentru noi oameni păcătoși nu e așa lucru mic. Deci să ne privim obiectul ceva mai cu de amănuntul. Nouă celor ce ne deprindem cu școala, nu ne merge nici cu un fir mai bine, decăt celoralalți lucrători pe largul pămănt; și precum nu le repasă acelora toate, așa și nouă nu ne repasă toate după cum voim. Noi învățăm, însă de multe ori ne înțăleg aceia, pe carii învățăm numai pe jumătate sau nicidecum; noi dăm lucrări deprinzătoare învățăceilor, dar le priimim nedeplinite, obște și ceva deosebi în sine. Deci privirea de abia o putem reținea dela greșelile cele mai scărboase; pe lângă acestea mai vedem mulți muguri veștezinduse, multe arături pline de nădejdi pustiite, de fapte aricioase și înfiorătoare. Inima cărui învățătoriu nu sar amăru întimpinănd astfel cu de resultate a sârguințelor sale? Ci și cănd vezi de acestea nu ai la ce te mira, că învățătoriului îi scapă căte o o stare din peptul seu cel apăsat; „aceasta miau făcut vrăjmașul?” zice el năcăjit, văzânduși toate nădejdile dărăpănate. Dar cine e vrăjmașul? Nimeni altul decăt casa părintească, carea nuși împlinește datoria, care nu numai, că nu dă școlei mănă de ajutoriu, ci îi lucră tocma din protivă; pe lăngă aceea exemplul celor în vârstă încă semănă numai polemizi înăbușitoare, în grăul semănat de învățătoriu. Nici o mirare dar deacă inima copilului rătucită, ca drumul de răutăți, nu simte, nu priimește nimic ce e bun în trânsa, ba se opune din toate puterile, tuturor silințelor învățătoriului și respinge bunurile sufletești cu nepăsare. Cu durere trebue să mărturisim, că acestea de multe ori sănt prea adevărate, și totuși ele încă nu sănt singure causele resultatelor neîndestulătoare. Oare nu înmulțește și învățătoriul causele acestea? O iubitul meu, de vom cumpăni bine toate acestea și cele mai însus rostite, nu vedem alta, decât o luptă întră elemente înprotvitoare, în urma cărei luptătoriul causei cel bune, trebue să remănă învins. Din acestea însă eară sar mai putea naște întrebarea: n'au fost luptătoriul prea slab? nu iau lipsit măestria, de a se folosi de armele, care iau fost la îndemână? Ba, smerindune pre pui înșine din una sau altă slăbiciune, putem fi de multe ori causa nemulțămirei ostenelelor noastre, și o astfel cu de smereniă de noi înșine, este isvorul cel adevărat al virtutei învățătorești, isvorul cel adevărat a unui metod sănătos, a unui taur însuflețitoriu și cultivătoriu și totdeodată și pedagogic; o astfel cu de smereniă este dătătoarea de lumină în cercetarea și prețuirea faptelor, care se pot pumi virtuți, mai departe, dătătoare de putere și statorniciă în luptele cu feluritele necazuri și împrotiviri, pe care învingăndule, în sfărșit tot acea smereniă ne deschide porțile, cătră cel prea înalt și pe conduce la tronul lui, încoronăndune cu coroana vredniciilor noastre. „Smerenia” sau zis de mult încă „e mama vârtuților” și cu tot dreptul putem zice și noi, că „e și mama virtuților învățătorești.” d. v. ș. a. mim, noi ne sârguim să facem din cei nouă încredințați, oameni cu sfat și cunoștință, însă vedem de multe ori, că în urma sărguinței, ce judecăți netemeinice și cătă puținătate de știință ne întimpină; ne punem toate puterile să creștem tinerimea „în duhul creștinătăței cei adevărate” și pline de greșeli st aude la unii nici că le mai puni Monarhia Austriacă. Transilvania, Sibiiu 28 Iulie. Eri serbă tinerimea noastră din institutul Pedag. Teologicu gr. orient. de aci, o zi însemnată, zioa acea, întru care se înnălțară rugăciuni ferbinți cătră a totputernicul pentru pacinica săvărșire a anului școl. 185. Bucuria noastră ce o aflarăm și în anul acesta întră păreții institutului nostru Teologic, cu ocasiunea