Telegraful Roman, 1859 (Anul 7, nr. 1-52)
1859-01-15 / nr. 3
1 un astfel cu de abuzuri cu sânge rece. Deci mâhninduse tare, au încheiat în sine, să părăsească țara, și așa au trecut la Zemun. Auzind poporul și ostășimea, că Prințul în urma unor crevete proste sau mâhnit, și au părăsit țara, sau ridicat ostășimea preste voia ofartea fruntașilor. Tot astfeliu de demonstrație făcu și poporul de rând. Miloș trimise niște soli din Zemun, carii să potolească furia și a poporului, însă tocmai carea au silit pre Miloș a părăsi Patria sa, și a se așeza la moșia sa au fost nevârenicu, așeai sau dat lui curatela, au murit. Acum iarăși sau înnoit partidele; unii vreau pre Miloș pe baza voinței ași a fermanului de mai nainte; alții car să facă alegere din nou. Urmarea tuturor acestor fracții au fost prochlemarea lui Mihail fiiului al doilea al lui Miloș de Princine, ceea precum de sine se înțelege, sau fost terminit prea mult puterea și aubctoritatea au făcut o Effendi cunoscută adunărei, senatului și membrilor guvernului, și numai decăt fu salutată din căzarmă cu 21 salve de tunuri, banda militară trecea de a lungul ulițelor și orașul se ilumină fără a se fi mai dat cuiva de scrie. Italia. Pomenirăm în Nzul tr. întrun estras despre vorbirea Regelui din Sardinia cu ocasiunea deschiderei ședințelor parlamentare, astăzi împărtășim după Corespondința austriacă, și un estras din răspupul cel a dat cămara la vorbirea aceea, în care sau exprimat Domnii reprezentanți în modul următoriu: „Cuvintele Maestatei Tale cele respectuoase, în care se cuprinsă compătimirea pentru suferințele Italiei, amintindune de cugetarea cea sănătoasă asupra promisiunei cei sărbătorești, însă neîmplinită pănă astăzi, așează nerăbdarea cea oarbă și întărește confedința popoarelor cătră provedință, civilisațiune și îndreptarea opiniunei publice. Dacă măngăerea aceasta a Maestății Tale, revocarea aceasta spre opiniunea publică, ar produce periclu sau amenințare, atunci națiunea care Te respectează ca pe principele seu cel mai loial, ca pe seritoriul seu cel tare în causa libertății sale, sciind că secretul conțelegerei ascus de sute de ani sau descoperit prin Maestatea Ta, se va aduna în masă întreagă lăngă Maestatea Ta, și va dovedi înteșia aceea oarăși au învățat a înpreuna supunerea miliției cu libertate cetățană.” Despre căsătoria Principelui Napoleon cu Princesa Clotilde - fiica regelui din Sardinia, nu mai încape nici o îndoială. Princesa după descrierea ce o fac jurnalele e dăruită de la natură cu toate darurile trupești și sufletești, frumseța și purtarea ei cea naivă atrage asupra sa inimile tuturora. Principele făcu în zilele acestea o calătorie la Italia, și anumit la Turin fiind petrecut pretutindeni de primirea cea mai cordială. În Turin fuse petrecut Înnălțiaea de necurmatele strigări: să trăească granița și Piemontul să trăească Italia! Se vorbește cumvă Principele ar fi dus o scrisoare putografă de la Împăratul Napoleon, Regelui din Sardinia, care scrisoare cară vrea apoi a face pe oameni a crede, ca cănd Împăratul pușar fi schimbat tendințele și simțimintele sale avute cătră Regele Emanoil Viktor. Ce să atinge deschile cele răsboiinice, acele slujii liniștit, deși nu de tot, mai ales mișcările trupelor ce se fac în mezul Italiei, încă tot mai însuflă grică. În Padua încă domnește liniște, și acadamia se va deschide iarăși căt mai de curănd. franția. Glasurile asupra aghitațiunilor în Italia. Timesul aduce un articlu în causa Italiei, din care extragem următoarele: „Arătarăm - zice - cu o privire generală referințele politice a puterilor celor mari, în care se cuprindu ocasiunile și amăgirile, care par ca prospectul răsboiului să se vază a plăcea Împăratului franțoșilor. Aci e mânia?Rusiei asupra nemulțumirei Austriei, în anul Piemontului, 1855, aroganța amenințarea erupțiunei în Lombardia, politica Prusiei cea moale și nerezolută, și neaplicarea cea părută a Angliei de a se opune în conta unei mișcări ce ar avea de scop a mijloci independința și unitatea Italiei, fie clar și numai supt un protest deșărt și falsu. Aceste sănt pote motivele acelea ce fac pe Împăratul Napoleon ca să privească cu ochi buni asupra unei certe cu Austria. Motivele noi aduse înnainte nu mai sănt secrete pentru nimenea. După cum se pare, Împăratului Napoleon, după ocupațiunea Romei de zece ani de zile, i sau făcut neplăcut guvernul acela, care singur au silit prin o crimă mare politică pe supușii cei împrotivitori papei, a se preda. Împăratul au aflat cum că teocrația (ocărșuirea preoțască) ce o întemează dănsul se face pe zi ce merge tot mai esclusivă, și acei puțin; mireni cărora le era conces pășirea în slujbe și dignități se scot afară” Aci urmează unele repecsiuni aspre asupra domnirei preoțești, după care zice mai departe: „Lucrurile acestea pășunară Împăratului după cum ni se spusă o întristare serioasă. În zadar vrea dănsul a întroduce reforme în ocărmuirea papei amenițănd, că dacă nu i se va lua sfatul seu în considerațiune își va retrage trupele sale afară, a căror ființă de față fac a fi cu putință abuzurile cele mari. E destul de curios, însă, că guvernul papal e surd de cătră asemenea cereri ale Împăratului Napoleon. Așadară Împăratului îi stă deschisă alternativa de ași retrage trupele sale din Roma. Însă aci apoi earăși vine Austria în perplecsitate. Austria ca putere italiană are interesul său cel mai mare de a renprânge orice mișcări revoluționare în statul bisericesc. Spre scopul acesta își țăne ocupate legațiunile, și din punctul acesta de vedere sar întămpla fără îndoială, că abia ce ar păși trupele franțusești afară din Roma pe o poartă, pe ceealaltă arși întru cele austriace. În atari casuri proectează Împăratul franțoșilor, Austriei, va tot în timpul acela supt care s'ar retrage dănsul trupele afară din Roma, și aceasta încă să și le tragă îndărăpt din Legații, ca așa să rămăe apoi un cămp liber pentru luptă întră doi, întră guvernul panal și partida revoluționară, care și mai nainte era despoiat odată pe Pann de tron. Austria nu e învoită a face pasul acesta, și refularea ei formează temeiul certei, care în momentul de față amenință pacea Europei Cu căt cercăm mai departe motivele acestei discordii, cu atăta mai vărtosu ni se descopere deșertăciunea și săcătura pentru care se pare că ar Noi nu avem ape bate cacul și mai departe despre grosolănia apucăturei aceea, care după esperința noastră de mai mulți ani, ar vrea a representa pe Împăratul Napoleon ca pe dușmanul fieștecărui abue, fie chiar căt de cerbicos, și ca pe apărătoriul fie atecărei reforme, fie aceea căt de trebuincoasă, vrea franțța a scoate sabia din teacă. Ei au putut alege întră puterea absolută și întră libertatea cea mărginită, întră propășire și reacție, întră blăndețe și apăsare. Ei s'au ales singur, și singur va căuta apoi a privi urmările. Europa nu se va lăsa pe sine a se amagi de doue ori tot întracelași secol prin încredințările cele deșarte a unui despot, care supt numele de a garantisa drepturile oamenilor, popoarelor și a frăție gatei, supune, trădează și jefuește, nutrește Încredințările lui cum că compătimire pentru Romani nu mai poate amăgi astăzi pe suflet de om, și totuși compătinirea aceasta e singură temeiul pe care e așezată cearta cu Austria. Încă una am avea de a observa. Pănă cănd se va susținea pacea, poate încă Împăratul Napoleon I . Nu pretinde cu un drept oarești care anumit ca să În mănile acestora va zăcea arena puterilor fie Domnu căt și preste sortea Europei, pășit la răsboiu, și cu aceasta i sau sfărșit apoi posițiunea aceea. Puterea și preponderanța nu i se mai cuvine lui, ci acelora va fii cu ajutoare nescrise, și cu nume nemaculat vor fi primitorii luptei, ce vor purta răsboiul, și în urmă dela aceia va fi silită Franția a primi condițiunile, pe care i le vor afla aceia de bine. E gata oare Împăratul Franțoșilor a înschimba posițiunea aceea cu asta? După Gaz. Wien. „Agesse.” Spania. După scirile din Spania, aflm și aci îmulțirea oastei. Din Madrid se scrie că Președintele ministerial au răspuns Domnului Madoz căruia i se păru prea mult a se rădica numerul oastei la 84.000, următoarele: „Dacă Spania-zice-vrea ași susținea caracterul seu independent, atunci ea trebue să se pue întro posițiune ca aceea, ca săși poată apăra cu toată ocasiunea independința și naționalitatea. Numărul oastei noastre de 84,000 de capete, nu numai că nu e prea mare, ci chiar din contră nice că e de ajune. Dacă luăm în considerațiune puncturile noastre de întărire, așa noi am trebui să avem o oaste de 200,000, și dacă asemănăm oastea noastră cu aceea a altor state, atunci aceea se pare a fi chiar destul de mică. Principatele dunărene. Iași / Ianuariu. 6 oare 5 minute după amenzi Unioniștii au învinsu. Alesandru Cusa hatmanul provisoriu, sau alesu de Principe cu 48 de voturi, și au jurat pe constituțiune. Mitropolitul și autoritățile îi aduseră omagiul, și Caimadamia iau predat guvrnul., Salve de tunuri, ceremonii, paradii militare și iluminațiune. țirilor și au pornit din Craguevatu ca ajupe la annii maiorenităței trei bărbați: Cabinetu, fără a cărora învoire un Domnu, dar nu și mai mulții, Prințul ce saude sauertat, los o Romănia. Principe, fălea a Poporul de din primejdia ce cat o rolă infernală, dunărei naționale au strigat în glas Belgrad 9 prospete ne vestesc cel mai bătrăn după 29, zile și aștepta planului său, al lui Miloș, și făcut, să dispună Numai decât sau și putut timpul fiind încă fiindcă vedea ceva, că și să scape pre i sa amănințat solii după alegerea lui Prin din parostășimei că acesta Prințipelui, aceștia și fiind partida Mihail care a apus era Partida acasta au făptuit mare: ”vrem la să avem au juîn de să lui Bar de Principe se prochlamă Milan fiiului națională, avea niște scopuri ascunse, dat tinărului Principe Mihail doi Consiliari dar Mihail n au fost această măsură (Va urma). i sau dat curatela de cel potrivit pentru realisarea adunat la obșteasca adunare Ianuarie. Isiirile cere că întărirea Principelui MiPoarta numai mai arăt prește posițiunea sa proprie, Îndată însă ce au