Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-12-08 / nr. 49

- 195 Daru D-ta, pentru ca săți aperi legalitatea articuliloru D-tale, ți iai refugiu la poi, și zici, că deaca articulii dietali din an. 1848 pu arti oi legali, atunci poi romănii nu amu avea pe ce pe rezima pretensiunea noastră de a fi egalii îndreptățiți; căci, zici D-ta, nu esistă nici o lege alta despre egala îndreptățire a națiunei romăne, deoarece numai ungurii, săcuii și sașii au fostu îndreptățiți după lege pănă la an 1848, vrei doră să zici D-le conte, că poi înșinii, denegăndu legalitatea articuliloru din 1848, ne tăiemu creanga de subu picioarele ce au mai zisu încă pănă acuma și alte jurnale de ale D-voastră? Astai altă întrebare D-le conte! Și ca să nu socotești, că noi, prin denegarea esistinței vreunei legi dietale din 1848 despre egala îndreptățire a romăniloru, precum și prin denegarea legalității arghiculiloru dietali din acelașiu anu, neamu despuia noi înșiri pre noi de dreptulu de egala îndreptățire,u răspundemu curatu și lămuritu, că noi avemu drepturi indisputabile și neprescriptibile de a fi egali îndreptățiți cu D-voastră din următoarele temeiuri: Întăiu pentru că dela 1848 pănă în câmpulu de față, așea daru preste unu deceniu, amu fostu și sântemu asemenea îndreptățiți cu D-voastră. Ce D-le conte, oare periodulu acesta să nu poată forma nici unu dreptu istoricu, la care D-voastră cu atăta sete vă totu provocați? Oare ce la D-voastă formează unu dreptu, aceea la alții să fie cu neputință? Zeu D-le conte, oare dreptulu istoricu și la începutulu numai de unde vreți D-voastră? O rară logică aru fi aceasta! Alu doilea pentru că dela anulu 105 după Hristosu, din zilele marelui Împărătoriu Treianu pănă la venirea D-voastră din părțile Asiei în Patria noastră pe la 800 ani după Hristosu, paremise numai noi romănii amu avutu dreptulu esclusivu în țeara asta, iară de aci încoace pănă la an. 1137, așea daru pănă la plăsmuirea făimoasei „priotghiom nationum” în contra nostră, și cevași și mai tărziu, la olaltă cu D-voastră „delitegam dantes,” și subu numirea de Unic vegetias Faluenogum et Pangagogum.” Doară niuci periodulu acesta nu formează naintea D-voastră vreunu dreptu istoricu pentru noi? Alu treilea, pentru că asta o cere spiritulu timpului, o cere sfănta dreptate, carea pretinde, ca să se dea fiecăruia ce este alu său, carea cere așea dară, ca romănuiu în patria sa cea erezită dela moșii dela strămoșii săi, și apărată cu multă, prea multă vărsare de sănge, să și aibă, și săși întrebuințeze drepturile sale cele imprescriptibile fără de asuprire, fără de nepăciuire. Acestea Dle Conte, săntu legile cele fundamentale, pre care romănulu 'și razimă dreptulu său nedisputabilu de egala lui îndreptățire, și să crezi Dle Conte, că cu astfeliu de drepturi și noi voșu putea sta oară nu numai înnpaintea Europei, după cumu vă lăudați D-voastră, scă adecă causa mageară ș'aru fi avăndu simpatia Europei pentru sine, ci și înnaintea lumei întregi, și încă fără de a da de rușine ca D-voastră, îndată ce vi s'aru trage numai josu masca despre obrazii înnaintea aceleeași Europe! Astă credință politică, te asigurezu Dle Conte, o nutresce în pentu și totu romănulu, aflese elu măcaru și dincolo de chirali hago alu Dtale; întreabă tu numai și vei vedea ce ți va răspunde, te vei convinge, că ce e rău la noi, nici pentru ei nui bunu, și întorsu. Despre periodulu de la înființarea uniunei între D-voastră și amicii D-voastră pănă la an 1848, amu făcutu anume mai în susu pentru ca st ți răspundu aici. Dta zice și, că numai ungurii, secuii și sașii au avutu legi fundamentale nainte de 1848. E a nu spunemi Dle Conte, cu ce dreptu ați adusu legile acelea fundamentale pentru D-voastră numai, și cu ce dreptu ați escisu dela cele comune ale patriei pre națiunea cea mai antică și mai număroasă din țeara noastră comună? Ți amu spusu mai în susu, că noi v'amu îmbrățișeazu pre D-voastră în patria noastră „deliigam dantes.” Despre adevărulu acesta doară nu te vei îndoi? Apoi daru deaca noi amu fostu tovarăși la olaltă, și amu trăitu ca atari subu aceleași legi fundamentale comune, după care dreptu dzeescu s'au omenescu neau pututu lipsi de legile acelea? Doară după dreatulu pumnului? s'au alu perfidiei? Soli, că noi privimu toate legile ce leau adusu D-voastră de noi fără depoi de ilegale?! Apoi fiemii iertatu ați mai spune, că chiaru după legile acelea fundamentale, care le pomenești Dta, nu ungurii, săcui și sașii, ci numai singuru nobilimea au fostu îndreptățită. Celelalte, care le mai aduci împainte, le trevu de astă dată cu vederea, și te întrebu mai încolo, că ce ai voitu a zice Dle Conte cu fabula Dgale cea năbădăroase? Cumu ai pututu rogute, să ieși cu celei civilisate? Ai socotit doară, că ne aflămu încă totu în anulu 14377? Te înșeli! Și iam să vedemu, că tu e de dreaptă fabula Diale. Dlia zici, că magearulu aru fi stăpănulu și romănulu sluga acestuia. Eu sciu, că între unu stăpănu și slugă se face totudeauna o înfabulatate naintea lumei voială unu contrabtu purcezătoriu din libera învoire a ambeloru părți, în puterea căruia sluga are să sevărsească lucrurile stăpănului, iară ace Acumu sămi spuni, căndu amu însta să resplătească lucrulu elugei sale. te regule conte, cheiatu noi o astu feliu de legătură între noi, în urma căreiea D-voastră ați avea să ne fiți stăpăni și noi d-voastră slugi? Doară după „șni o tghipm patronim?” Aceea s'au făcutu în vontra noastră, noi totudeauna amu protestatu și vomu protesta asupra ei, ca asupra unui legămăntu infernalu, carele țintește esclusivu numai la totala nimicire a csistinței noastre naționale. Ne vei zice poate, că totu noi săntemu de vină, că neamu lăsatu să ne încălecați D-voastră și să ne tratați, nu care nește slugi, daru care nește sclavi daru în patria noastră? Pentru aceasta Dle conte, voru avea să dea seamă numai aristocrații cei numeroși renegați, atătu înaintea lui Dzeu, cătu și a oameniloru! Mai încolo zici în fabula Dzale, că stăănulu aru fi vrăndu să pună acuma pre sluga sa la masă cu sine, daru acesta neîndestulitu fiindu cu atăta, aru fi vrăndu, să dea pre stăpănulu său la spate, și să șcadă numai singuru la masă. Spunemi Dle conte, căndu au vrutu stăpănulu să pună la masă cu sine pre slugă? Tăcăndu de cele de mai nainte, doară mai deunăzi căndu cu persecutările lui Marienescu, și terorisarea romăniloru? - Oare căndu cu așezarea Făiszanlog din vecina Ungarie? cu denumirea unui referințe la cancelaria aulică ungară în trebile bisericei gr. orientale, carele este și alu evreiloru? cu musica de măre, ce o păcură frații Dtale din Aradu domnului romănu preșiedinte P. feet. fset. Vai de frățietatea aceea, carea o aveți D-voastră cătră romăni! Spunemi mai încolo Dle conte, căndu a voitu așea numitulu slugă, ca să dea pre așea numitulu stăpănulu său după spate și să remănă numai singuri la șasă? Noi romănii nu vremu nici mai multu nici mai puținu, decătu egala îndreptățire, dreptățiți, însemnează, a vă da pre D-voastră Apoi a cere, ca să fimu egalu îndupă spate? Asta iarăși este o logică retăcită! În fine, fiemi iertatule conte, a respunde și eu la fabula Dtale cu o altă fabulă. Au fostu odată într'o țeară anu gată de familiă carele avea o moșiă erezită dela moși de strămoșii săi, și în care moșiă trăia acela pacnicu și liniștitu. După unu timpu îndelungatu, iată că vine la dănsulu unu călătoriu dintr'altă țeară foarte îndepărtată, carele văzăndu moșia tatălui de familie, și dănduisă ochii la ea, mai întăiu vru să ie ia cu puterea, după aceea împăciuinduse la olaltă se făcură frați de cruce și dăndu măna se învoiră, ca să locuiască acea moșiă împreună. iată, că mai vine încă și unu alu treilea oaspe pre carele 'lu adusese călătoriulu acela, ca să După unu rămau ceva mai scurticelu păzească o parte a moșiei de năvălirile dușmaniloru. Petrecură acești trei: tatălu de familiă, călătoriulu și oaspete mai mulți ani împreună pe acea moșiă, dară dela o vreme desceptănduse boldulu pe sațiului în acei doi oaspeți se convorbiră, ca să tragă toată moșia la sine, și pre bietulu tată de familiă să mi'lu despoaiă de totu dreptul la acea moșiă, cu aceea, că elu, tatălu de familiă poate să remănă pe moșiă și șai încolo daru numai de slujitoriu, și aceasta numai „pegie ad veneriaseum Brineiris et Cernisolagum.” Destulu s'au nevoitu după aceea bietulu tata de familiă ca săși recăștige dreptulu, prin protestări, plănsori, tănguiri și altele de feliulu acesta -căci elu totu numai ca o slugă au rămasu pe moșia sa cea strămoșeacă, puinduși toată nădejdea în Dzeu că cu tămpu răspletindu nedreptatea iarăși ălu va împărtăși de bunătățile moșiei sale în asemenea măsură cu călătoriulu și oaspele.” - Așeai Dle conte, că călătoriulu și oaspele ughian rău au respletitu facerea de bine a tatălui de familiă?! - - Din Făgăraș 7 Dec. 1860. fiindcă Dl. Conte G. Veen zice că a fost fuistant la Făgăraș pe la a. 1848 mă 'nteresează d'ai reflecta d'aica la faimoasa fabulă, ce nu penară în Nr. 47 a Telegr. Rom. - fără d'a preocupa competința Corespondintelui de la Granița Bănatului. - Dl. Conte, G. B. închiese articulul său cu fabula zisă. D-Sa să binevoiască a mă ierta că eu mă abatu puținu dela acea modalitate, pentru că eu începu reflecțiunile mele îndată cu o altă fabulă, ce o amu găsit tot în magazinul faimosului Esopo. Zice că a fostu odată oare undeva într'un locu foarte romanticu o gazdă bună cu casă și masă, și trăia fericit. Se întămplă că odată fără de veste iată că se pomenește cu un peregrini, căutânduși un așezământ, care după ce văzu colibuța omului nostru căpătă poata să și o apropriă șie. După puțină ceartă - în sfârșit - dehigam dantes - se împăcară unul cu altul într'același chipu, că amândoi să fie frați, și să lăcuiască aceiași casă, și să mănânce dela aceiași masă în dreaptă tovăroșiă. Însă după ce tovarășul venit se așeză în casa gazdei nostre bine - început să cam întinde peste competința tocmelii de tovaroșiă, să vede treaba că tot dela minunatul de Esop învățase fabula șomăâicului cu ariciul, poatita fiind de vechia gazdă d'a nu vătăma buna cuviință - i răspunsă acestuia, dacă nui place să vieă din casă. „Asea că el rău a răsplătit cspitalitatea vechii gazde?” Nu e destul cu atâta, vendicul nostru pentru mai marea sea comoditate mai aduse în casă și un jagher al său, armata din creștet pană în tălpi cu armele prudinței și a circumspecțiunei, subu bci-colea de hoți, și e de lipsă pentru siguranța comună, penpretesta că, se aude tiu care va avea și el parte din toată tovărășia. Gazda nostră se învoi și la asta, și lustrei alungară mai de multe ori pe hoți. Elidară după ce vindicul cu ospețe cel nou să postară bine în casa gazdei nostre, aceia doi complotară asupra acestuia, și nu numai lu scoaseră și nu D-voastră pre poi.