Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)
1879-09-18 / nr. 109
Nr. 109. Sibiiu, Marți 18 Septemvrev. 1879. Anul XXVII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchic pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni fi fl., 3 luni 3 fl. Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, și la espedițiunea de inserțiuni Adolf Steiner in Hamburg (Germania). Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. În fața congresului național-bisericesc sârbesc. Sibiiu, 15/27 Sept. 1879. Cinci ani trecură deja de când fostul archiepiscop și metropolit al nostru, părintele Procopiu Ivacicoviciu trecu în calitate de patriarh la ierarhia sârbească și de când coreligionarilor noștri Șerbi nu li se mai dere ocasiune de-a se întruni în congres național-bisericesc, precum îi îndreptățeșce legea. Era vorba încă în anul 1876, și mai apoi în cei următori, de convocarea acelui congres, ceea ce însă — nu se im din ce cause, din vina celor de sus sau celor de jos — nu se realisa; dar acum, astăzi vuse se scie cu toată positivitatea, căci înseși organele oficiale, atât cele din Viena, cât și cele din Budapesta au anunțat-o; el este convocat și se va întruni în Carloviț, mâne duminecă în 1628 Sept. a. c. Noi Românii greco-orientali ne bucurăm, că coreligionarilor noștri sârbi li se dă ocasiune de a mai gusta iarăși din viața particulară constituțională, ce le-a garantat legea, și de a-și regula afacerile bisericesci și școlare în suprema corporațiune ierarhică autonomă a lor; cu atât mai vârtos ne bucurăm și noi de întrunirea acestei corporațiuni, pentru că avem și noi unele cestiuni controverse din actul de despărțire ierarhică, încă râmase pendente și adăptând cu durere finala lor complanare între representanții congresului lor și representanții resp. delegațiunea noastră congresuală, între acele cestiuni, sunt deosebită însemnătate dorințele și cererile de despărțire ale credincioșilor noștri români de prin acele comune mestecate, cari și astăzi tot mai stau sub jurisdicțiunea ierarhică sârbească, adecă unde sau încercările de pănă acuma de despărțire prin învoială reciprocă amică n’au succes, din causa pretensiunilor prea mari de una sau altă parte, sau unde înseși cererile de despărțire s’au insinuat prea târziu, ca să fie putut fi luate în considerațiune de cătră comisiunile ad hoc. Pentru care cereri deci, după regulele politice în privința lor, ar fi a se urma calea procesului civil înaintea forului delegat competent, un lucru de tot alonorm în biserica noastră, carele așadară ar merita ca — de s’ar pute, să fie evitat, încercându-se o nouă complanare amică, ceea ce fereșce, numai prin estraordinara bunăvoință a ambilor factori, și pe temeiul de noua sacrificii din ambele părți ar ave resultatul dorit. De aceasta și categorie este și cestiunea monastirilor. Românii ce e drept au mers cu pretensiunea lor în această privință pănă la estremul minim, declarând încă dela 1865, că se mulțămesc a primi în cale amică — măcar numai două monastiri dela frații Sârbi sau proprie numai încă una, cătră cea una, a Bodrog-Hodoșului, ce în faptă o posede eparhia Aradului, precât corifeii și mai vârtos episcopatul Sârbilor nu se învoiesc nici la una, reclamând chiar și Bodrog- Hodoșul! Frații Sârbi, cam 200 de mii de suflete la zi în Banat, au numai în Banat cinci monastiri și cu o filială, iar în Sirmia, Baciu și Croația mai au încă vr’o 18; între cele din Banat, Bezdinul singur, prețuit materialmente după averea și venitul seu, ajunge îndoit mai mult, decât ambele pe cari le reclamă Românii, cătră aceasta este a se lua în considerațiune, că vre-un drept sau un eschisir nu pot dovedi positiv nici în privința uneia; mai mult, că ei s’au convins prea amar, cum că monastirile lor astăzi nu mai sunt refugiul, scutul și aperământul moralităței și naționalităței: cu toate aceste frații noștri se agită și irită în contra justei noastre pretensiuni printr’o ficțiune și frasă poetică, aceea, că sunt „monumente străbune“, și prin urmare că „nu se pot înstrăina de bună voie!“ Vai de popoarele, cari cred a’și pute asigura viața și stăpânirea prin ținerea morții la prejudețe! Secuiul nostru este iimic de moarte prejudețelor, și frații Sârbi cu timpul, recugetând mai liber, mai cu sânge rece, se vor convinge, — dare-arereu să nu fie prea târziu pentru binele lor și al nostru, că — nici nu se lucră de „monumente străbune,d eschisiv sârbesci, nici de — „înstrăinarea acelora,“ ci de un postulat de echitate și dreptate între frați, pentru binele comun. Chiar monumentele străbune nu se înstrăină, trecând ele dela frați la frați. Românii în simțul de frățietate, nu s’au putut decide, a implora întrevenirea, justiția, forța străină în contra fraților. Acistă causa, și sinoadele noastre din Arad și Caransebeș bine au făcut, avisând pre delegațiunea noastră, a mai apela odată la simțul de dreptate și echitate a surorei națiuni și biserici din Carloviț. (Va urma.) tru Bismarck a fost un cm de tot dureros, că unul dintre acești factori, a lipsit din Viena tocmai în timpul vizitei sale. Situațiunea politicei europene nu este mai clarificată nici după vizita principelui Bismarck. Fiind Bismarck in Viena a cercetat și pe bolnavul ambasador francez din Viena Teisserene de Bort. Bismarck ’l-a asigurat pe acesta și printr’ensul Francia, că în Viena nu s’a plănuit nimica contra Franciei. „Journal des Debate“, folosind incidentul acesta, dă o lecțiune și presei unguresci, care din partea și încă dă Francesilor asemenea asigurări. Foaia franceză zice, că foile unguresc) ar face mai bine să se gândească, că pare politica panslavistă, care a triumfat in Austro-Ungaria prin călătoria lui Bismarek, nu este cumva periculoasă pentru Ungaria. Dacă ar fi Francesii Maghiari le-ar insufla și lor întrevederea dela Viena mari îngrijiri. Dar fiindcă nu sunt, ei pot privi cu sânge rece la desvoltarea evenemintelor. Secțiunile camerei din Bucuresci au discutat deja proiectul guvernului de împământenirea Evreilor. Șapte secțiuni se zice că s’au pronunțat in favorul proiectului și una contra. Și cele șapte ,și-au reservat unele modificațiuni în listele propuse de guvern. După listele aceste ar fi a se da acum împământenirea la 1074 indivizi, împărțiți în cinci categorii. I. Revista politică. Sibiiu, în 17 Septemvre, înainte de toate trebuie să dăm în vreo câteva cuvinte explicațiune telegramei dela Viena relativ la un articul al foiei „N. A. Zig.“ Articulul acesta zice, că Bismarck s’a dus la Viena ca să se convingă, ce aplecări amicabile cătră Germania și de ce statornicie sunt aceste în cercurile cele mai înalte din Viena. împărtășirile împrumutate din amândouă părțile garantează cea mai deplină mulțămire și constatează, că amândouă împărățiile sunt de acord întru a păstra o politică pacinică și totodată de-a ’și apăra împrumutat interesele lor economice. Fată dar articolul despre care s’a zis că a aflat cel mai simpatic resunet în Austro-Ungaria. Dar cu toate asigurările unei foi cum este „W. Abendpost“ despre simpatia generală, „P. L1.“ nu ’și cruță osteneala într’un articol de fond, în unul de duminecă, a atinge unele coarde care desmințesc resunetul simpatic în o bună parte. „P. L1.“ scie să spună, că sânt factori în Austro-Ungaria, cari o ar vede pe aceasta mai bucuros într’o alianță cu Rusia și Francia, și că pen Desbaterile în camera română, asupra revizuirei art. VII în cestiunea Evreilor, întrerupem de astădată șirul discursurilor din camera României în cestiunea Evreilor și dăm cetitorilor discursul d-lui Maiorescu din ședința dela 10 Septemvre, care este memorabil din diverse puncte de vedere. Maiorescu: Domnilor deputați îmi pare rău, cu propunerea de amânare, ce avusesem onoarea să o fac înaintea d-voastre în ședința de Mercuri, n’a fost primită, ci a degenerat, în contra intențiunilor mele, într’o cestiune de încredere sau neîncredere în guvern. In asemenea situațiune, majoritatea guvernamentală a respins amânarea, regret însă pentru interesul causei, c’a respins-o. Vedeți pentru ce a rămas dar în discuțiune proiectul majorităței delegaților, și dacă va ajunge la vot și va cade în urma votului, nu mai este cu putință ca să fie readus sub aceeași formă în discuțiunea dv. Dacă însă va cade și proiectul guvernului, atunci cum stăm? Dacă ar fi căzut proiectul guvernului și celalalt venia simultan în aceeași zi la vot, atunci puteam cel puțin pe unul să-l scăpăm după votul celuilalt. Dar când ne este cu neputință a mai reveni la părerea majorităței, ne putem afla în o situație în adevăr complicată. Dar vina nu este a noastră, ea vine dintr’o procedură parlamentară a majorităței guvernamentale, și nu din intențiunea camerei întregi. De aceea regret încă odată cu s’a întâmplat așa. Dar fiind câ fără vina noastră s’a întâmplat așa, nu vă mirați, câ chiar in lipsă de contrazicători și cu tactica majoritatei de-a păstra tăcerea, îmi iau libertatea de-a vorbi înaintea d-voastre și de-a vă arăta pentru ce primim, pentru ce menținem și vom mențina proiectul majorităței comitetului de delegați. Cred că veți înțelege totde odatâ, și mai ales, ca deputatul colegiului I al acelui oraș, care a fost vechia capitală a Moldovei, a acelei părți a României ce este mai cu samă interesată la cestiunea de astăzi, să fie îndeosebi dator a’și spune cuvântul în numele alegătorilor mei și a orașului ce representă, încep prin o declarare. După ce m’am înțeles cu colegii mei din partidul conservator, cu ei împreună și pentru dânșii am onoarea a vă spune aci. Primim propunerea formulată de majoritatea comitetului delegaților, ca singura propunere, care este astăzi cu putință,aplausei ca singura propunere, care corespunde necesităților țărei, ca singura propunere, despre care sperăm, că va găsi, prin argumentele ce i se vor da, înțelegere și sprijin chiar în Europa occidentală. Doar deputați, ați văzut în ședința din urmă, că s’au petrecut atâtea scene de un caracter foarte personal, și poate mulți din noi vor fi rămas cu impresiunea, că era mai bine ca unele sau altele din cuvintele lse să nu fi fost întrebuințate; însă emoțiunea aceasta, dacă voiți, personală, care câștigase pe atâția dintre noi, era foarte naturală în cașul de față. Căci cestiunea ministerială în acest moment este nu o cestiune personală, ci o cestiune importantă pentru chiar resolvarea lucrului în sine, pentru chiar liniștirea spiritelor în țară. Nu întru cât este persoana d-voastre în joc, d-lor miniștri, ci întru cât guvernul, oricare ar fi el, trebue în împregiurarea de față să presente țărei garanția de corectitudine și de tărie consecventă, întru atât s’a preocupat țara și ne preocupăm noi de compunerea cabinetului d-voastre. Căci vedeți, d-lor deputați, în orice mod se va resolva acum, ca revizuire constituțională vorbind, cestiunea aceasta, ea însăși nu este terminată, ci va trebui, in orice cas, să urmeze o importantă lucrare administrativă și legislativă, ca să continue această organisare mai departe. Și întrebarea țărei este legitimă: în ale cui mâni este încredințată operația administrativă a primirei Israeliților în cetățenia română? Când s’a văzut formarea ministeriului dela 11 Iulie și programul, pe care ’l-au declarat d-lor atunci în adresa cătră M. 8. Domnitoriul franc și real, când s’a vădut scris în acest program, că se depărtează ori ce idee de categorii, țara s’a finiseit și ați văzut, că a așteptat, dacă nu cu încredere, cel puțin cu răbdare, calea mai departe ce o veți urma în realizarea programului d-v. Când însă d. ministru de interne, care la 11 Iulie a scris franc și real, „depărtez orice idee de categorii.., vine la 7 Septemvre în cameră și ne spune: „Am fost dela 1864 totdeauna pentru categorii, sunt și astăzi pentru categorii“ (aplause), atunci d-lor, cum sâ nu se tulbure țara!? atunci involuntar se întreabă oamenii ce se ascunde aci? Căci lămurit nu este lucru, când o declarațiune solemnă vine și isbesce în cap ceealaltă declarațiune tot așa de solemnă, și aceasta în interval de câteva săptămâni. D-lor, fiindcă s’a aruncat din partea d-lui ministru al cultelor și instrucțiunei publice cuvântul de patriotism, că ar fi adeca nepatriotic de-a releva asemenea contraziceri că întreb: să fie oare nepatriotic de-a le releva și să fie patriotic de-a le comite? Noi voim o declarațiune trancă și lămurită. Ce voiți dv.? Și vă rugăm, în orice