Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-12-04 / nr. 142

Nr. 142. Sibiiu, Marți 4 Decemvre­v. 1879. Anul XXVII. ELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL: Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 60 er., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, și la espedițiunea de inserțiuni Adolf Steiner în Hamburg (Germania). Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Revista politică. Sibiiu, în 3 Decemvre O telegramă sosită aici de la Viena încă duminecă spune, că „pairii“ aus­­triaci sau casa de sus a senatului imperial a votat prelungirea legei la armată pe­­ zece ani Urmează ca pro­iectul să se mai întoarcă odată în casa deputaților spre primire sau res­pingere. Casa deputaților este pusă înaintea alternativei acesteia. Cum o va resolve? Va capitula sau va res­pinge? în cazul din urmă după logica parlamentară, ministeriul actual aus­triac ar trebui să cadă. Urmarea ar fi mai departe un ministeriu Hohen­­warth-Clam, de­oarece coroana va trebui să-și aleagă miniștri din frun­tașii majorității. Atunci însă trebue să urmeze și disolverea casei deputaților. „Constituționalii“ din senatul imperial abia vor ave curagiul de a provoca crise ministeriale pentru ca să le ur­meze cele parlamentare. Ei au fost cumplit bătuți cu ocasiunea celor din urmă alegeri, și pănă acum nu stim să se fie restabilit așa de bine în o­­piniunea publică, încât la eventualitatea unor noue alegeri să nu fie mare pro­babilitate, că vor fi bătuți și mai rău. Așa­ mâne vom ave serii positive des­pre desvoltarea raselor constituționale de dincolo de Laita, cari ori în ce di­recțiune se vor desvolta, aruncă re­­flecsul lor politic și asupra părții de dicoace. Delegațiunea austriacă, șlice „P. L.“, va fi de astădată un buchet ales de cele dintâia capacități cislau­­­ane. Casa de sus, respective parti­dele din aceasta, au făcut un compro­mis, în puterea căruia ambe partidele se vor strădui, a alege capacități de frunte în delegațiune. Se stice că în puterea compromisului, partida con­stituțională va trimite în delegațiune 12 și cea feudală 8 membrii. Este probabil, că Lee Thun și Schmer­ling vor fi aleși. Cel din urmă este designat de president al delegațiunei austriace. Contele Zichy, ambasadorul au­­stro - unguresc la Constantinople a demisionat și i s-a primit demisiu­­nea; în zilele aceste va presenta sul­tanului hărb­ia de revocare și apoi va părăsi capitala turcească, în 26 1. tr. țarul Rusiei a ser­bat serbarea ordinului St. George. Cu ocasiunea aceasta țarul a purtat un toast în sănătatea „celui mai vechiu și neschimbăcios amic“, în sănătatea împăratului Wilhelm. Oficioasele din Berlin, comentând toastul prorocesc pace, care, durere, nu vrea să influen­țeze și asupra bugetului, spre a-i mai micșora cifrele și cu aceste și sarci­nile cetățenilor. De altă parte „Post“ un organ inițiat în politica cabinetu­lui de esterne din Berlin, spre a com­pleta efectul pacinic al toastului îm­păratului muscălesc, împârtășeșce, că la Petersburg, protocolul din Octom­­vre dintre Germania și Austro-Unga­­ria „formal“ este primit pe lângă toate semnele de mulțămire. Pe când semnele aceste pacinice ar fi in stare să linișcească, vin alte organe nem­­țesci din provincie și spun, că în li­­nea Niemen, Tilsit și așa mai de­par­te pănă la Vistula la Varșovia sunt postate trupe ruseșci 250.000. Se mai adauge, că între aceste sânt 120 es­­cadroane de cavalerie și 220 tunuri. Organele care comunică scirile ac este știr, că atâtea trupe concentrate în coastele Germaniei este lucru ciudat și pune pe gânduri, în fine ele adaug că dacă Rusia nu ’și va retrage tru­pele de la granița nemțească răsăritea­­nă, Germania încă va fi silită a’și spo­ri trupele în provinciile amenințate. Din Bucuresci se scrie la „D. Zig.“ Guvernul nostru se ocupă foarte viu cu întâmplările din Sofia (crisa ministerială și apoi disolverea oame­­nilor. Rect.­ Un raport oficial sosit aici asigură, că în Pilipopole s’a descope­rit urma unei conspirațiuni, conform cărei prin o răscoală identică Bulgarii se poartă cu gândul a alunga pe prin­cipele Vogoride și pe Alecsandru I. în raportul acela se mai indign­ă în­tre altele, că principele Vogoride în Constantinopole, atât la Poar­tă cât și înaintea unor ambasadori, a vorbit despre o agitațiune, ce există în pro­vincia guvernată de el și în Bulgaria pentru realizarea ideei de o mare Bulgarie, și în fața celor din urmă a accentuat, că se poate întâmpla că preste timp scurt să fie silit a cere ajutoriu turcesc. Dacă măsurile luate de Vogoride contra reuniunilor, cari fac politică sub masca de „scopuri sanitare“ a tulburat puternic elementele națio­nale“ din Rumelia răsăriteană, „criza parlamentară“ în Bulgaria a contribuit de ceealaltă parte a urca ferberea și situațiunea a făcut-o foarte serioasă. După sorii sosite alaltă ori (10 Dec.) din Sofia principele se află înaintea alternativei sau de a abdice sau de a primi pănă la clarificarea situațiunei un­ feliu de dictatură militară. Nu este îndoială, că ministrul de resboiu (un general rusesc Red.) părtineșce resolut pe cea din urmă Despre prin­cipele Vogoride se știce, că la Con­stantinopole a înnegrit pe principele Alecsandru, șticând că el este pericu­­lul cel mai mare pentru deslegarea cestiunei bulgare în sensul puterilor Signatare. Așa stau lucrurile in a­­mendoue Bulgariae. Aici este mare temere, că starea cea precarie a dife­renței albaneze - montenegrene poate da nastere unei catastrofe în Bulgaria. Ziarele cari au sosit de la Bucu­resci aroi după amenșli ne aduc reprodusă după „Monitoriul oficial“ al României descrierea, cum s’a ser­bat aniversarea a doua dela căderea Plevnei. în descrierea aceasta, după unele amenunțe, se spune că seara în­­tr’uni Domnitoriul la un plân și mili­­tariu mai mulți generali, pe ministrul de resbel și mai mulți oficieri supe­riori. La acest prâns, Domnitoriul a purtat următoriul toast: „In această memorabilă­­ și, a doua a­niversare a căderii Plevnei, ne amintim cu toții de vitejii armatelor aliate, cari au lup­tat împreună, și privesc cu mândrie frun­tașii oastei Mele, care ML încungiură. Ridic acest păhar în sănătatea voinicilor acestor lupte și în amintirea eroilor căzuți. Trăiască scumpa noastră țară și apărătorii ei!“ La aceste cuvinte, care au fost acoperite de cele mai vii aclamațiuni ministrul de resboiu a răspuns: „Măria Ta! Sânt doi ani de când oș­tirea română, sub conducerea Alteței Voastre Regale, după multe și crâncene lupte pen­tru independența țărei și eliberarea crești­nilor din Orient, a purtat, alăturea cu glo­rioasa armată imperială rusă, stindardele sale triumfătoare în Plevna. Serbând astăzi a doua aniversare a acestui mare triumf, ar­mata noastră, mândră de căpitanul ei, reîn­­noiește, prin acest toast, pactul de credință și devotament cătră dinastia Alteței Voastre Regale, cu încrederea, că sângele și lacri­­mile vărsate pentru gloria și independența României vor rodi, și în generațiile viitoare, amorul, iubirea și credința leagă astăzi ar­mata și poporul român de tronul Alteței Voastre Regale. Trăiască A. S. R. Domnul! Trăiască A. S. R. Doamna, mama ră­niților și m­ângăietoarea suferinzilor !“ Generalul Cernat a adaus: „Măria Ta! Ca unul ce a avut onoare a comanda sub ordinele Alteței Voastre Re­gale, înaintea Plevnei, ridic acest păhar în sănătatea augustului nostru comandant. A­­ceastă zii, în care s’a împlântat drapelul ro­mân pe zidurile Plevnei, va fi în veci me­morabilă, căci luptele din guurul ei vor spune posterității: curagiul, abnegațiunea și devo­tamentul cu care s’au luptat trupele noastre, pentru gloria și independența patriei. Ar­mata, recunoscătoare, urează Alteței Voastre Regale, Marele nostru căpitan, și A. S. R. Doamnei, mama răniților și suferinzilor, ani mulți și fericiți pe tronul României.“ Cu ocasiunea acestei glorioase aniversări, Domnul a felicitat, prin de­peșe telegrafică pe imperatorul Ru­siei, și a primit asemenea, prin tele­graf, urări călduroase din partea Ma- FOSȚA. O iernare în ghiață. (Traducere din Jules Verne.) (Urmare) în același timp, când pe uscat un vânt turbat părea ca să ducă pă­mântul, sub solul amorțit de ghiață se începe un tumult de tunete. Ploii ce se sdrobiau de capul promonto­­riului se loviau pocnind unii de alții și se precipitau unii preste alții. Vân­tul era așa de teribil, încât, se părea că are să ducă toată casa cu sine și o lu­mină fosforescentă neexplicabilă în lă­țimile aceste, tresălta prin fierul plin de zăpadă. „Marie! Marie! esclema Penellan și luă amândouă mânile junei fete în mânile sale. — E­rou de noi! observă Fidel Misonne. — Numai Deleu scie dacă vom mai scăpa dintr’asta, adause Aupic. — La toată întâmplarea trebuie să părăsim casa aceasta de zăpadă! Zise Andreiu Vasling. — Cu neputință, căci e ger te­ribil! replica Penellan. Aici în casă poate că tot vom pute resiste frigului. — Dați’mi termometrul“ Zise Andreiu Vasling. Aupic îi întinse instrumentul: cu tot focul din colibă arăta zece gra­­duri sub nulă. Cârmaciul feri puțin pânza de la ușă și a întins mâna cu termometrul în afară; înse­mănă încă nu putu observa ce arată termome­trul, vântul îi suflă în față o grindine de aspre dărabe de ghiață, încât îi scăpă instrumentul din mână și s­căzu în zăpadă. „Bine, die Vasling, întrebă Penel­lan, mai vreai să mergi afară ? ... Dra vei înțelege acum, că pentru noi, cel mai bun loc de scăpare este aici în casă. — Ei și trebuie să punem toate silințele posibile ca să priponim casa pe din lăuntru, adause Joan Cornbutte. — Vântul sfarmă ghiața de sub noi cum au sfarmat sloii de la pro­montoriu și sau ne duce sau ne cu­fundăm. — Aceasta e cu neputință re­plică Penellan, pentru că vântul este așa de aspru, încât tot ce e fluid în­­ghiață la moment. Ean să vedem de câte graduri e frigul“. El feri puțin pânza încât putu întinde mâna afară și după oare­care trudă îi succese a găsi termometrul în zăpadă. Apropiind instrumentul de lampă a vezut, că era treizeci și două de graduri sub nulă, cel mai mare frig, de pănă acum, „încă zece graduri și argintul cel viu trebue să înghețe!“ a adaus An­dreiu Vasling. Tăcere posămorită a urmat în urma acestei observări. Cătră opt oare dimineață Penel­ian a mai cercat odată să fie pen­­tru ca să-și poată face o judecată a­­supra situațiunei. De altmintrea tre­buia să deschidă drum fumului, care îi grămădia vântul tot mai mult în colibă. De aceea marinariul ’și-a strins cât a putut hainele în giurul trupu­lui ’și-a legat cu batista capușonul de la mantaue strins pe cap și a ridicat pânza. Ușa era cu desăvârșire astupată cu zăpadă. Penellan lua acum bățul ferecat și a cercat a pătrunde cu el prin mașsa compactă și a o feri în laturi, înse ’i-a înghețat sângele în vine, când a băgat de samă, că nici țapa din capătul bățului nu pătrunde și când venü, că a dat de un corp vârtos. „Cornbutte, noi suntem îngro­pați în zăpadă! Strigâ el înspăimân­tat căpitanului. — Ce aici! întreabă el sperțat. — Zăpada s’a pus deasupra noas­tră și giur împregiurul nostru; este înghețată și așa noi suntem îngropați de vii. — Să cercăm să împingem mas­­sele de zăpadă, propuse căpitanul. Cei doi amici s’au priponit cu toată puterea de zidul cel alb din ușe, dar zidul nu vrea să se mișce nici barem o linie. Zăpada devenise o massă de ghiață de cinci urme de groasă și era contopită într-o massă cu casa. Joan Cornbutte nu putu suprima un strigăt de teroare, încât Misonne,

Next