Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)
1879-10-27 / nr. 126
Nr. 126. ABONAMENTUL: Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 27 Octomvrev. 1879, și la espedițiunea de inserțiuni Adolf Steiner în Hamburg ((romania). Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVII. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. tute națională e drapelul lor, nu fariseismul național. Să ne lăpedăm și noi de acesta! și tocmai dacă insistăm la credința că numai vre-o minune va mai pută salva esistența noastră națională, apoi numele minuneie. Emancipații mea intelectuală a poporului român. Silviu. Violeant Consules! Sibiiu în Octomvre. (încheiere). Să lăsăm înse computurile teoretice și estremele în păreri și disposițiuni, și să cugetăm conșciențios asupra cifrelor lui Keleti, faptele cu logica lor. Să aruncăm o privire fugitivă asupra patriei noastre și să constatăm cât e adevăr din cifrele fatale, și cât are de a se scrie pe contul șovinismului, care având de a apăra în dietă deficitul de „numai 17 */3 milioane“ are lipsă de date spre a documenta, că învestiturile culturale (beruházások) cum sunt: mareletele honvezilor, cumpărarea din partea statului a liniei de cale ferată Oradea Brașov, portul dela Fiume ș. a. re cer spriginira marilor noștri bărbați de stat. Să mergem dară în comitatele vechi ale patriei noastre d. e. într’al Clujului, și să constatăm, că din comuna Monostur (K. Monostor), unde a înființat și susține era constituțională un institut academic de agricultură rațională în urma celor 200 procese urbariale s’a deposedat (cam la Tofalcu) 200 de familii române, a căror membri s’au împrășciat in toate patru direcțiunile lumei pănă pe la Dobrogea și Chișineu. Să trecem spre munte la comunele Someșul cald și rece, Muntele rece, Calata, Măguri, Mărișel și să constatăm, că de vre-o 10 ani încoace de când li s’a luat pe cale politică (!) comunelor acestora dreptul centenariu de pășunit și lemnărit și se șicanează pănă la sânge din partea fiscului și a unor particulari, potentați mari, cu procese de segregare și comasare, a ajuns cea mai mare parte a locuitorilor de se nutresce preste earnă cu muguri de brad! Să constatăm ca locuitorii comunei Agârbiciu nu mai posed astăzi atâta avere imobilă, cât face suma restanței de contribuțiune publică. Să trecem apoi în partea din jos a comitatului la câmpia transilvană și să amintim din nenumăratele și fără de numele miserii, ce le vom afla acolo numai la comuna Cistelic (Csehtelke), unde din 40 de iobagi eliberați cu câte 30 de jugere, astăzi vom mai afla 3, și trei, cari mai posed câte 5—6 jugere, pe când ceilalți cu familiele lor locuesc prin hulube (găuri săpate în pământ) și se nutresc iarna cu bostanii și napii, ce nu au putut stringe cutare posesori de pe câmp! Dar să mergem mai departe, comitatul acesta e, dar Domnului! dung destul, se întinde cu toată „arendarea“ dela un cap pănă la celalalt al țărei, — căci așa va fi recerut ușurarea administrațiunei! — să mergem dară pănă lângă Teaca în comunele Pintic și Ocna săsească și să constatăm, că jumătate din casele și grădinile acestor comune stau pustie de 4—6 ani. Dar să lăsăm comitatele vechi cu miseriile lor și să venim la punctele soculare ale românismului, la comunele cele (quondam) mari și avute din grurul Sibiiului și a Brașovului: Săliște, Poiana, Rășinari, Săcele și să întrebăm unde e preste jumătate din locuitorii cari impopulau înainte de era constituțională de astăzi aceste comune? Dar cei ce au mai rămas, ce viață duc ei astăzi de când au sugrumat șicanele și torturile polițiane comercial (de lână și pei) cu România ? Bată dar aici în câteva trăsuri fugitive fapte, cari își au logica lor dureroasă cară necontestabilă, și pe baza cărora trebue să admită „stoicii“ noștri că populațiunea română din Transilvania scade într’o disproporțiune însemnată. Se poate că e așa, vor Z*06 ele dar „ce sâ’i faci?“ Au nu vedeți că esterminarea acestei naționalități e sistem și programă politică? Cine va înnota în contra torentului? Ne trebuesc milioane ca să putem numai încerca oarecare îmbunătățire a tristei sorți a poporului nostru! De unde să le luăm?“ Să le concedem că de a pune stavilă decăderea unui popor nu e lucru mic, dar pretindem să ne conceadă și dânșii, că de aici nu urmează ca să stăm cu mânile în sîn și cu capul pe butuc. Situațiunea noastră nu e fără de păreche, cașul nostru nu e unicul în istoria popoarelor lumei. Nu putem fi dintre toate câte au fost și sunt numai noi condamnați de soarte de a fi duși ca mielul la junghiare. Nu admitem că „n’ai ce’i face,“ că nu se poate salva un popor cu atari calități naturale, cum le aflăm acele la poporul nostru; și nici decum nu admitem aceea, că dacă se șire cer puteri materiale spre salvarea existenței noastre, nu am ave de unde să le procurăm. Spartanii — ca să alegem anume un exemplu cunoscut la mic și mare — ajunseră sub dualismul personal (diarhia sau domnirea de doi regi 1152— 882 a. Chr. de la Euristhenes , Procles pănă la Licurg) in doaga morții. Egoismul cel mârșav, setea de avere deveniseră însușirile principale ale caracterului lor, și aceste nimiciseră morala, religiunea și tot ce e nobil în om, și le deae cu toată puterea de viață. „Voiți și veți Ü“ lerise atunci Licurg, dar ei scriseră devisa aceasta în inima și pe drapelul lor politic, și în scurt deveniră poporul de frunte și remaseră ca atare preste 5 secuii în marea și admirata Grecie antică. Nu au cerut și nu au primit de la nimeni milioane, căci milioane a fost sufletul lor cel adevărat patriotic (național), care i-a învățat „de a trăi ca albinele; nice unul pentru sine, dară toți pentru patrie“ (Plutarch). Dar câte de aceste în decursul veacurilor, câte chiar astăzi dinaintea ochilor noștri?! S’a împlinit 100 de ani (dela Iosif II) de când puternicul element german se opinteșce din toate resputerile a nimici existența națională a Cehilor , a unui popor situat topografic, cu mult mai rău decât noi, și cu mai puține, eminente calități naturale, decât poporul român. Și totuși îi vedem astăzi revindecându’și drepturile lor în fața și auzul lumei. Nici lor nu le-a picat milioane din ceriu, nici ’i-a smuls vre-o minune supranaturală dela marginea abisului, unirea în cugete și simțiri, adevărata vii Revista politică. Sibiiu, în 26 Octomvre Nu credem ca vom face vreo suprindere cuiva din publicul cetitoriu românesc dacă vom aminti că „Pesti Napló“ pretinde ca indigenatul unguresc să se dea numai acelora, cari sciii unguresc e. „Pesti Napló“ ar trebui să meargă și mai departe, și cine stă bun că șovinismul nu va aduce treaba acolo, adecă să recomande crearea unei legi, care să o voteze dieta, conform cărei toți cetățenii unguresci ab antiquo, câți nu sciu vor fi unguresc, să fie lipsiți de dreptul de cetățeni și să se pună sub protecțiunea sfaturilor străine, după cum vor afla cu cale lipsiții și după cum vor fi aplecate și sfaturile străine de a-i lua sub protecțiunea lor. Poate că măsura aceasta ar scăpa guvernul de bătaia de cap, cum să se delăture deficitele. Cetățenimea purificată astfel nu ar înflori neîmpedecată, deoarece nu o ar mai rețină cei cu limbi nemaghiare în prosperare, pentru că în fine economiștii cei mari din Ungaria sunt convinși de mult, că prosperarea unui stat ca al nostru este foarte dependentă de cunoscința limbei maghiare. „N. P. J.“, poate unde este scris nemțescu, este de altă părere. Foaia aceasta, unde vede cum cresc poverile statului din an în an; cum dela 1872 au crescut pănă în anul acesta povara impositelor cu douăzeci și șapte milioane, — apelează la trezvia și înțelepciunea cetățenilor și-i provoacă să cugete serios și în consciința sufletului, că „o țeară de o întindere așa de modestă cum este Ungaria, cu poporațiune și cultură puțină, o țeară care în cea mai mare parte trăieșce din producțiunea agricolă și a cărei industrie acum începe a umbla în picioare ■— poate, este în stare, a plăti numai impozite directe în sumă de nouăZeci și mai bine milioane și pe lângă aceasta să se mai și desvoalte economicesce ? . ..“ „Familiile a căror bunăstare cresce sau stă pe loc sau scade nu se pot numera, nu se pot examina bilanțurile anuale ale milioanelor de la mai multe economii private, dară se poate afirma cu siguranță, că o țeară, în care prețul pământului și al lucrului este în crescere, unde pentru întreprinderi noue se găsesc întreprinzători și capitale destule, unde impozitele încurg fără de mijloace silnice și esecuțiunile sunt foarte rare — că o astfel de țeară prosperează. Unde înse se vede tocmai contrariul de la aceste simptome se poate afirma iarăși cu siguranță, că acolo stau reu acțiunile cu prosperarea, cu buna stare. Toate aceste simptome nefavorabile le găsim la noi în țeară. De aci facem conclusiunea, că la noi în țeară crearea adevăratului capital stă locului. O poporațiune de mărimea și de modesta bunăstare cum este preste tot cea din Ungaria nu este în stare, ca după acoperirea trebuințelor sale anuale să mai plătească numai imposite directe 90 milioane și apoi să mai și capitaliseze și investeze. Impositele directe au crescut în opt ani cu treizeci milioane și cu treizeci de milioane au crescut și datoriile de stat. Iată bancrotul spiritual al fiscalismului, care încă se neagă, dară care nu se mai poate ascunde. * Din România ne aduc Ziare*e rea novelă despre afacerea Arab-Tabia. Iată ce Z'ce „Resboiul“ în privința aceasta: „Comisiunea întocmită pentru regularea cestiunei Arab-Tabiei s’a întors în capitală fără Arab-Tabia. Motivul invocat cu atâta ușurință de guvernul nostru, cum că nu este alt loc pentru construirea unui pod peste Dunăre, s’a găsit nefundat, și astfel acest important punct strategic nu s’a luat din mână.“ Ambasadorul turcesc din London Musurus-pașa a asigurat lordului Salisbury, că Turcia este gata a introduce reformele cerute de Anglia. Cu această asigurare stă în legătură contramandarea escadrei care era trimisă la Wurla. Din Carlovit, 22 Octomvre. Condusele congresului, încât au lipsă și de votul episcopatului, se vor deriva la sinodul episcopesc. După ce -și va da și Corporațiunea aceasta părerea în privința lor să reîntorc la congres, care are să le substearnă Maj. Sare spre aplacidare pi CCilnaltă Proiectele privitoare la dotațiunea episcopilor și la budgetul pe an. 1881 și 1882 s’au amânat. Budgetul pe 1880 s’a votat în două ședințe. La ordinea Zilei sunt raporturile comisiunei scolastice și de revisiune. Congresul se va închide duminecă în 28 Octomvre. Din Bucovina. De ce’i doare pe Ruteni. Un corespondent de naționalitate rutean se plânge într-o corespondență cătră „Osten“ că Rutenii ar fi desconsiderați la universitatea din Cernăuți în privința limbei nu numai de cătră Germâni ci, cât privesce facultatea teologică, și de cătră Români, înainte de a se deschide universitatea din Cernăuți, precând facultatea teologică de acum era un institut de învățământ teologic, limba ordinară de propunere a fost exclusiv cea română, numai teologia pastorală se propunea și în limba ruteană. După întemeerea universității s-a introdus prin ordinațiune ministerială ca limbă ordinară de propunere la toate facultățile limba germană, o măsură aceasta, cu care cele două poporațiuni principale din Bucovina, Românii și Rutenii, nu pot fi mulțămiți. S’a statorit, ce e drept, o escepțiune în privința teologiei practice, a pastoralei