Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-10-27 / nr. 126

Nr. 126. ABONAMENTUL: Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 27 Octomvre­v. 1879, și la espedițiunea de inserțiuni Adolf Steiner în Hamburg ((romania). Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVII. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­­­care publicare.­ tute națională e drapelul lor, nu fariseismul național. Să ne lăpedăm și noi de acesta! și tocmai dacă insistăm la credința că numai vre-o minune va mai pută salva esistența noastră națională, apoi nu­mele minuneie. Emancipații mea in­telectuală a poporului român. Silviu. Violeant Consules! Sibiiu în Octomvre. (încheiere). Să lăsăm înse computurile teore­tice și estremele în păreri și disposi­­țiuni, și să cugetăm conșciențios asu­pra cifrelor lui Keleti, faptele cu lo­gica lor. Să aruncăm o privire fugi­tivă asupra patriei noastre și să con­statăm cât e adevăr din cifrele fatale, și cât are de a se scrie pe contul șovi­nismului, care având de a apăra în dietă deficitul de „numai 17 */3 milioane“ are lipsă de date spre a documenta, că învestiturile culturale (beruházások) cum sunt: ma­reletele honvezilor, cum­părarea din partea statului a liniei de cale ferată Oradea Brașov, portul dela Fiume ș. a. re cer spriginira marilor noștri bărbați de stat. Să mergem dară în comitatele vechi ale patriei noas­tre d. e. într’al Clujului, și să consta­tăm, că din comuna Monostur (K. Mo­nostor), unde a înființat și susține era constituțională un institut academic de agricultură rațională­ în urma celor 200 procese urbariale s’a depo­sedat (cam­­ la Tofalcu) 200 de fa­milii române, a căror membri s’au îm­­prășciat in toate patru direcțiunile lu­­mei pănă pe la Dobrogea și Chișineu. Să trecem spre munte la comu­nele Someșul cald și rece, Muntele rece, Calata, Măguri, Mărișel și să con­statăm, că de vre-o 10 ani încoace de când li s’a luat pe cale politică (!) comunelor acestora dreptul centenariu de pășunit și lemnărit și se șicanează pănă la sânge din partea fiscului și a unor particulari, potentați mari, cu pro­cese de segregare și comasare, a ajuns cea mai mare parte a locuitorilor de se nutresce preste earnă cu muguri de brad! Să constatăm ca locuitorii comu­nei Agârbiciu nu mai posed astăzi a­­tâta avere imobilă, cât face suma restanței de contribuțiune publică. Să trecem apoi în partea din jos a comi­tatului la câmpia transilvană și să a­­mintim din nenumăratele și fără de nu­mele miserii, ce le vom afla acolo numai la comuna Cistelic (Csehtelke), unde din 40 de iobagi eliberați cu câte 30 de jugere, astăzi vom mai afla 3, și trei, cari mai posed câte 5—6 ju­gere, pe când ceilalți cu familiele lor locuesc prin hulube (găuri săpate în pământ) și se nutresc iarna cu bos­tanii și napii, ce nu au putut stringe cutare posesori de pe câmp! Dar să mergem mai departe, comitatul ace­sta e, dar Domnului! dung destul, se întinde cu toată „arendarea“ dela un cap pănă la celalalt al țărei, — căci așa va fi recerut ușurarea administrațiunei! — să mergem dară pănă lângă Teaca în comunele Pintic și Ocna săsească și să constatăm, că jumătate din ca­sele și grădinile acestor comune stau pustie de 4—6 ani. Dar să lăsăm co­mitatele vechi cu miseriile lor și să venim la punctele soculare ale românis­mului, la comunele cele (quondam­) mari și avute din grurul Sibiiului și a Brașovului: Săliște, Poiana, Rășinari, Săcele și să întrebăm unde e preste jumătate din locuitorii cari impopu­­lau înainte de era constituțională de astăzi aceste comune? Dar cei ce au mai rămas, ce viață duc ei astăzi de când au sugrumat șicanele și torturile polițiane comercial (de lână și pei) cu România ? Bată dar aici în câteva trăsuri fugitive fapte, cari își au logica lor dureroasă cară necontestabilă, și pe baza cărora trebue să admită „stoicii“ noștri că populațiunea română din Transilvania scade într’o dispropor­­țiune însemnată. Se poate că e așa, vor Z*06 ele dar „ce sâ’i faci?“ Au nu vedeți că esterminarea acestei naționalități e sis­tem și programă politică? Cine va înnota în contra torentului? Ne tre­­buesc milioane ca să putem nu­mai încerca oare­care îmbunătățire a tristei sorți a poporului nostru! De unde să le luăm?“ Să le concedem că de a pune sta­vilă decăderea unui popor nu e lucru mic, dar pretindem să ne conceadă și dânșii, că de aici nu urmează ca să stăm cu mânile în sîn și cu capul pe butuc. Situațiunea noastră nu e fără de păreche, cașul nostru nu e unicul în istoria popoarelor lumei. Nu putem fi dintre toate câte au fost și sunt nu­mai noi condamnați de soarte de a fi duși ca mielul la junghiare. Nu admi­tem că „n’ai ce’i face,“ că nu se poate salva un popor cu atari cali­tăți naturale, cum le aflăm acele la poporul nostru; și nici decum nu ad­mitem aceea, că dacă se și­re cer pu­teri materiale spre salvarea existenței noastre, nu am ave de unde să le pro­curăm. Spartanii — ca să alegem anume un exemplu cunoscut la mic și mare — ajunseră sub dualismul personal (di­­arh­ia sau domnirea de doi regi 1152— 882 a. Chr. de la Euristhenes , Pro­­cles pănă la Licurg) in doaga morții. Egoismul cel mârșav, setea de avere deveniseră însușirile principale ale ca­racterului lor, și aceste nimiciseră mo­rala, religiunea și tot ce e nobil în om, și le deae cu toată puterea de viață. „Voiți și veți Ü“ le­rise atunci Licurg, dar ei scriseră devisa aceasta în inima și pe drapelul lor politic, și în scurt deveniră poporul de frunte și remaseră ca atare preste 5 secuii în ma­rea și admirata Grecie antică. Nu au cerut și nu au primit de la nimeni m­i­­lioane, căci milioane a fost sufletul lor cel adevărat patriotic (național), care­­ i-a învățat „de a trăi ca albinele­; nice unul pentru sine, dară toți pentru patrie“ (Plutarch). Dar câte de aceste în decursul veacurilor, câte chiar astăzi dinaintea ochilor noștri?! S’a împlinit 100 de ani (dela Io­sif II) de când puternicul element ger­man se opinteșce din toate respute­­rile a nimici existența națională a Ce­hilor , a unui popor situat topografic, cu mult mai rău decât noi, și cu mai puține, eminente c­alități naturale, de­cât poporul român. Și totuși îi vedem astăzi revindecându’și drepturile lor în fața și auzul lumei. Nici lor nu le-a picat milioane din ceriu, nici ’i-a smuls vre-o minune supranaturală dela marginea abisului, unirea în cu­gete și simțiri, adevărata vii­ Revista politică. Sibiiu, în 26 Octomvre Nu credem ca vom face vre­o suprindere cuiva din publicul cetitoriu românesc dacă vom aminti că „Pesti Napló“ pretinde ca indigenatul unguresc să se dea numai acelora, cari sciii ungur­esc e. „Pesti Napló“ ar trebui să meargă și mai departe, și cine stă bun că șovinismul nu va aduce treaba acolo, adecă să reco­­mande crearea unei legi, care să o voteze dieta, conform cărei toți cetă­țenii unguresci ab antiquo, câți nu sciu vor fi unguresc, să fie lipsiți de dreptul de cetățeni și să se pună sub protecțiunea sfaturilor­ străine, după cum vor afla cu cale lipsiții și după cum vor fi aplecate și sfaturile stră­ine de a-i lua sub protecțiunea lor. Poate că măsura aceasta ar scăpa gu­vernul de bătaia de cap, cum să se delăture deficitele. Cetățenimea pu­rificată astfel nu ar înflori neîmpede­­cată, de­oare­ce nu o ar mai rețină cei cu limbi nemaghiare în prospera­­re, pentru că în fine economiștii cei mari din Ungaria sunt convinși de mult, că prosperarea unui stat ca al nostru este foarte dependentă de cu­noscința lim­bei maghiare. „N. P. J.“, poate unde este scris nemțescu, este de altă părere. Foaia aceasta, unde vede cum cresc poverile statului din an în an; cum dela 1872 au crescut pănă în anul acesta povara impositelor cu douăzeci și șapte milioane, — apelează la trezvia și înțelepciunea cetățenilor și-i provoacă să cugete serios și în consciința sufle­tului, că „o țeară de o întindere așa de modestă cum este Ungaria, cu po­­porațiune și cultură puțină, o țeară care în cea mai mare parte trăieșce din producțiunea agricolă și a cărei industrie acum începe a umbla în pi­cioare ■— poate, este în stare, a plăti numai impozite directe în sumă de nouăZeci și mai bine milioane și pe lângă aceasta să se mai și desvoalte economicesce ? . ..“ „Familiile a căror bună­stare cresce sau stă pe loc sau scade nu se pot numera, nu se pot examina bilanțurile anuale a­le mili­oanelor de la mai multe economii pri­vate, dară se poate afirma cu sigu­ranță, că o țeară, în care prețul pă­mântului și al lucrului este în cres­­cere, unde pentru întreprinderi noue se găsesc întreprinzători și capitale de­stule, unde impozitele încurg fără de mijloace silnice și esecuțiunile sunt foarte rare — că o astfel de țeară prosperează. Unde înse se vede tocmai contrariul de la aceste simptome se poate afirma iarăși cu siguranță, că acolo stau reu acțiunile cu prospera­rea, cu buna stare. Toate aceste simp­tome nefavorabile le găsim la noi în țeară. De aci facem conclusiunea, că la noi în țeară crearea adevăratului capital stă locului. O poporațiune de mărimea și de modesta bunăstare cum este preste tot cea din Ungaria nu este în stare, ca după acoperirea trebuințelor sale anuale să mai plătească numai imposite directe 90 milioane și apoi să mai și capitaliseze și investeze. Impositele directe au crescut în opt ani cu treizeci milioane și cu treizeci de milioane au crescut și datoriile de stat. Iată bancrotul spiritual al fisca­­lismului, care încă se neagă, dară care nu se mai poate ascunde. * Din România ne aduc Ziare*e rea novelă despre afacerea Arab-Ta­­bia. Iată ce Z'ce „Resboiul“ în pri­vința aceasta: „Comisiunea întocmită pentru re­gularea cestiunei Arab-Tabiei s’a întors în capitală fără Arab-Tabia. Motivul invocat cu atâta ușurință de guver­nul nostru, cum că nu este alt loc pentru construirea unui pod peste Du­năre, s’a găsit nefundat, și astfel a­­cest important punct strategic nu s’a luat din mână.“ Ambasadorul turcesc din London Musurus-pașa a asigurat lordului Sa­lisbury, că Turcia este gata a intro­duce reformele cerute de Anglia. Cu această asigurare stă în legătură con­tramandarea escadrei care era trimisă la Wurla. Din Carlovit, 22 Octomvre. Cond­usele congresului, încât au lipsă și de votul episcopatului, se vor deriva la sinodul episcopesc. După ce -și va da și Corporațiunea aceasta pă­rerea în privința lor să reîntorc la congres, care are să le substearnă Maj. Sare spre aplacidare pi CCil­naltă Pro­iectele privitoare la dotațiunea epis­­copilor și la budgetul pe an. 1881 și 1882 s’au amânat. Budgetul pe 1880 s’a votat în două ședințe. La ordinea Zilei sunt raporturile com­isiunei sco­lastice și de revisiune. Congresul se va închide duminecă în 28 Octomvre. Din Bucovina. De ce’i doare pe Ruteni. Un corespondent de naționalitate rutean se plânge într-o corespondență cătră „Osten“ că Rutenii ar fi desconside­rați la universitatea din Cernăuți în privința limbei nu numai de cătră Germâni ci, cât privesce facultatea teologică, și de cătră Români, înainte de a se deschide univer­sitatea din Cernăuți, precând faculta­tea teologică de acum era un institut de învățământ teologic, limba ordinară de propunere a fost exclusiv cea ro­mână, numai teologia pastorală se propunea și în limba ruteană. După întemeerea universității s-a introdus prin ordinațiune ministerială ca limbă ordinară de propunere la toate fa­cultățile limba germană, o măsură aceasta, cu care cele două poporați­­uni principale din Bucovina, Românii și Rutenii, nu pot fi mulțămiți. S’a statorit, ce e drept, o escepțiune în privința teologiei practice, a pastoralei

Next