Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-01-17 / nr. 7

26 TELEGRAFUL ROMAN. nat acele timide încercări cu un astfel de dispreț încât guvernul rusesc de loc ,l-a suspendat pe vr’o câteva luni și, dacă i lipsia protecțiunea, poate că „Golos“ nu mai reapărea. Dăm în cele următoare unele probe de critica plină de sarcasme, cu care numitul jurnal a intimpinat reformele guvernului rusesc : înainte de aceasta doară cu un an s’a proiectat pentru scoalele înferirtoare de agricultură un plan nou de instrucțiune care ca de obiceiu nici când nu a eșit din marginile teoriei, cu tot imensul material ce’i adunase comisiunea pentru a convinge și pe un orb despre vechia necesitate că în școalele ruseșci de agricultură este lipsă de instrucțiune. Comisiunea află chiar că e posibil de a se da și școlarilor din școalele naționale o idee despre agronomie dar un învățător din Petersburg, căruia i trecuse prin cap idea de a învăța pe elevii săi istoria naturală, abia a putut să scape de mâna presei și de adunarea teritorială. S’a propus și instrucțiunea în lucruri de industrie pentru scoalele naționale, s’a dlis de. că se va face instrucțiunea în arta de bărdășie obligatorică, cu toate că într’o depărtare de mituri dela locul instrucțiunei nu poți afla vreun arbore sau un tufiș. Dar cine să propună instrucțiune scientifică și tehnică? Firesc e că aceasta nu se poate realisa la moment, cu încetul însă totuși i se va da tinerimei acele cunoșcințe cu care trebue se trăească După alți dece ani ne vom cugeta iarăși la instrucțiunea în agricultură, dar n’avem la ce ne grăbi. Pentru unitatea în procedere se recomandă ca instrucțiunea să se facă acolo unde nu exista nici un juger de pământ arător. După aceste observări sarcastice „Golos“ s’apucă și searmănă presa care ignorează cu totul abuzurile și defraudurile din comunele rurale. Dacă am vrea să adunăm laolaltă acele deficite, am ajunge la milioane.. Pentru a converti pe așa numiții standiști la ortodocșie, s’au aplicat în oarecare districte ca argumente amenințări cu torture. Renitenții au suferit bătăi cu cnuta. O femeie cu numele Prascova Simenco fu biciuită cu cnuta până mai era să moară, după cum au constatat medicii, fără ca miile de martori oculari cari au asistat la această scenă barbară să fi arătat măcar o semintee de simț, nici chiar în momentul când femeia a strigat: „Doamne!eartăle lor că nu sciu ce fac!“ Acea biciuire la tot cașul era hotărîtâ mai dinainte pentru că mulți privitori au venit anume din locuri tare depărtate. Dela emanciparea țăranilor din sclăvie au trecut 19 ani, dar biciuirea stundiștilor, arderea strigoaelor, uciderea unui mut care fu învinovâțit că a răspândit boala de vite, înnecarea unui bețiv, care ,în beția sa a amenințat că va da foc, sunt modurile cum e felicita comunele autoritatea lor asupra singuraticilor. Un bătrân a dirigiat Autodafé-ul strigoaei și iarăși un bătrân a dispus maltratarea strndișilor. Cine ține mai strîns în mână biciul decât bătrânii satului ? Voinicia aceasta ar trebui sterpită. Ironia amară se vede și în povestea, că un Grec cu numele Menagios sub machinațiuni false a concurat la o profesura de universitate, dar fu demascat și respins. „Menagios trebuia să aștepte pănă se va șterge principiul de alegere a profesorilor. Atunci prin denumirea din partea guvernului indivizi cari sunt dovediți de șarlatani, vor fi capabili să se urce pe catedrele diverselor universități și să înstrueze pe elevi în falsificări și șarlatanii". Se plânge apoi „Golos“ că s’au scumpit mijloacele de traiu, s’au urcat prețul chiar și pentru pae care suplinesc la mulțime lipsa de lemne de foc și pentru pâne, la aceasta din urmă în doi ani cu 75 percente. Aceasta plânsoare culminează în termenii următori: „Lucru de mirat! Viața s’a scumpit și totuși oamenilor nu le este scumpă viața, hl’au și vorbinduse decât de sinucideri prin aruncare în apă sau glonț sau prin cuțit în toate părțile! S’au scumpit chiar și luminele de rău! Firesce dacă toate se desvoaltă și cresc, pentru ce ,să nu crească și prețurile!“ Liga anti-semiticâ. (încheiere). Odată, înainte de-ai face să ’și părăsească țara, aveau grijă de a le confisca aurul, sub pretecst că ’l-ar fi luat prin șarlatanii de la creștini. Se înțelege că această măsură nu era făcută pentru a încuragia emigrarea, și apoi cătră care colț de pământ hospitalier s- -și fi îndreptat acești nenorociți izgoniți pașii lor? Peste tot erau respinși ca ciumați și nu erau primiți decât pentru a fi prădați. * * * Evreii deci, chiar contra voinței lor, erau pironiți de pământ ca nișce sclavi, cu toate suferințele și umilirile ce ’i făcea se sufere; și lor nu le rămânea altă armă de răsbunare decât se sărăcească țara lor de cosil și de a ruina pe apăsătorii lor. Era un răsboiu ce li se deschisese și ei n’au lăsat ocasia. Astăzi s’a schimbat fața lucrurilor: în cele mai multe țări principiile de toleranță religioasă au trecut în legi și moravuri. Evreii sunt primiți în funcțiuni publice ca cetățenii celor alte culte și puțin câte puțin dispare prejudiciul care -i ținea de o parte în relațiunile sociale. Creștinul nu mai respinge pe Evreii din vatra lui și Evreul lasă pe creștin se între în a lui, dar există în fond intre cele două rase o antipatie i născută, o repugnanță naturală invingibilă. * * * Admit că aceste nedreptăți vin numai de la creștini și că Evreii sunt persecutați de aceia, cu toate că altă dată credeam contrariul. Plecând de la această hipoteză, dacă aș fi Evreu aș merge numaidecât, ca și Moise, se găsesc toate triburile lui Israil împrăștiate în Europa și ’i-aș angagia să se adune în un timp dat ca se părăsească pământul de exil și să se reîntoarcă în pământul strămoșilor, în Iudea. M’aș duce se găsesc pe lordul Beaconsfield, pe d. Grăvy, pe regele Humbert, pe d. de Bismark, pe principele Gorciacoff, pe împăratul Rușilor și le-aș ține acest limbagiu: „Iluștrii șefi ai statelor semnatare tratatului de Berlin, cari vă interesați de rădicarea poporului meu, a venit timpul ca să ’i permiteți să-și scuture lanțurile și se ridice din ruină templul lui Iehova. Astăzi sărmanii Evrei cari voesc se visiteze aceste locuri, unde domnesce abominația și desolația, sânt siliți se plângă pe resturile tabernacului și nu obțin de la Turci decât dreptul de a fi îngropați după moarte în valea Iosafatului. Voi, cari aveți pe inimă se ridicați neamurile antice, voi, care ați smuls Turciei câte va petece de pământ, ca să dați o patrie Șerbilor, Românilor, Grecilor și Bulgarilor, voi, cari vă gândiți chiar a îndestula pe Albanezi și pe Armeni, pentru ce ați uitat Jidanii, cari trăiesc în mijlocul vostru, cari v’au făcut servicii și cari și ei reclamă moștenirea părinților lor? Reconstituiți regatul lui Israil sub suzeranitatea Porții, ii vom plăti un tribut mare, daține autorizația de a fi domni noi înșine peste noi și a ne guverna după legile cărților sânte, de a alege un rege de sângele nostru și de religia noastră. * * * Sânt convins că acești generoși suverani, acești iluștri diplomați ,și-ar recunoasce greșala și că un protocol adițional, creând principatul Iudeei, ar pute să fie adăugat de un nou congres pe lângă tratatul de la Berlin. Acesta ar fi un mijloc de a curma cu plângerile neîncetate ale Evreilor, cari în cele din urmă vor asurzi pe Regii și împărații cei mai răbdători, pe diplomații cei mai flegmatici. într’o scrisoare viitoare vom continua cercetarea proiectului de a forma un nou regat al Iudeei. Dar ce ar face Sultanul de crearea unui principat al Iudeii în statele sale? Va consimți el oare la o nouă desmembrare a imperiului seu? Poate. El e un copil cheltuitor, care are totdeauna nevoe de bani, și strigătele Evreilor ’i o fi turburat poate și lui linișcea; de altcum, dacă s’ar arăta prea încăpăținat, s’ar pute trece preste consimțimântul lui și s’ar pute regula lucrul și după facerea acestei lovituri. Tot așa a căpătat și Englitera proprietatea insulei Cypru, și cu toată această cedare impusă, d. Layard și Abdul-Hamid sunt cei mai buni amici din lume, și se văd mai în fiecare zn. îmi închipuesc deci că Sultanul n’o să aibă a face nici o obiecțiune gravă la ridicarea unui regat al iudeii, cu atât mai mult că el n’ar avea se teme din partea acestui stat nici de tunuri Krupp, nici de flote cuirasate. Toți sciu că Evrei sunt de o fire pacinică și nu cam mănuesc de bună voe pușca. Am zis că suveranii se vor lăsa a fi convinși. Nu vreau altă probă decât întoarcerea din captivitatea Babiloniei obținută de Ieremia, a cărui plângeri auziseră Niniva de pe țermii Eufratului. Se presupunem că vreunul din împărați ar resista; dar în acest cas, poporul lui Dumnezeu ar emigra în grămadă, cum au făcut odată Evreii din Egypt, sub conducerea șefilor lor. El și-ar lua cu sine giuvaericalele și banii săi, ba poate chiar și oasele părinților săi. El ar ată să străbată puține pustiuri și astăzi are la disposiția lui trenurile esprese și vapoarele. — Dar dacă ar voi să’i urmărească și să’i oprească în drum? Nu’mi vine se cred una ca ceasta ; împăratul Wilhelm, Francisc Iosif și Țarul sciu prea bine ce a pățit Faraon, pentru că a voit să împiedece drumul poporului lui Dumnezeu. Ei ar pute să se înnece în Marea Neagră cum s’a înnecat și Faraon în cea Roșie. Și cât despre aceea că vor fi persecutați înaintea plecărei sau după sosirea lor, ei sciu, și sultanul tot așa, soarta lui Nabucodonosor, condamnat de acest șef să pască iarbă șapte ani de zile, și a lui Antiochus, mâncat de viu de viermi. Evreii ar pute deci să emigreze în pace cu arme și cu bagaje cătră Iudea, că să se stabilească în ea și să prefacă din nou în pământuri fertile patrimoniul lui Abraam, a lui Isaac și a lui Iacob, astăzi transformat în pustiu.* * * Dar dacă locuitorii din aceea țară groaznicii Arabi și Beduini, s’ar opune ca și cu ocuparea Bosniei și Brțegovinei de Austria, căreia tractatul din Berlin și Sultanul îi acordase acest drept, ce ar fi de făcut? Aici se plăsmuesc iarăși nișce temeri himerice. Cucerirea țării s’ar face fără vărsare de sânge și eacă în ce condiții. Arabii sânt puțini la număr și rău armați. Se poate presupune, că ei o s’o ia la fugă când vor vede apropiindu-se trei milioane de Evrei. Deci nimeni nu s’ar mai opune la debarcarea și la ocuparea unei părți din țară. Dar dacă Arabii s’ar închide în cetățile lor ar trebui oare să le facă asediul ? Nu. Aceste cetăți au niște ziduri de noroiu uscat la soare, și apărătorii lor nu sânt în curent cu zgomotul artileriei moderne, al cărei sunet s’a intărit de la inventarea mitrailleuselor și tunurilor ghintuite. Ar fi destul să imiteze exemplul lui Ghedeon: ar trebui să cumpere toate trompețile vechi, toate castroanele și furculițele scoase din serviciu ce le-ar găsi pe piețele Europii; și aceasta ar fi totdeodată și un mijloc de a scăpa pe unii din correligionari de aceste mărfuri, s’ar încărca cu aceste corăbii când s’ar apropia de cetățile rebele. Nu se îndoesc că înaintea unui astfel de zgomot produs de trei milioane de indivizi, zidurile Ierusalimului și ale altor cetăți ar pute să se țină mai bine decât acele ale Ierihonului, și că apărătorii lor n’ar lua-o la sănătoasa de frică să nu li se spargă urechile. Dar de-or veni mai tărziu în număr mai mare? E un mijloc ușor ca să ’i înspăimânte, să ’i trateze cum a tratat Samson pe Filisteni. S’ar lua din Europa din vănătorile d-lor Rothschild și Pereire, prin Franța, Engliteza și Germania toate vulpile disponibile. Le-ar plăti chiar d prime, le-ar îmbarca și pe ele, precum și lăm Ți umplute cu torțe și la un moment dat, li s’ar da drumul prin câmpurile inimicului purtând la coadă câte o faclă aprinsă. Arabii ar crede în vr’o învasie de draci și nu s’ar mai apropia niciodată de acest iad. Poporul lui Dumnezeu, reintegrat în patrimoniul părinților lui, ar păși imediat la alegerea unui suveran și la elaborarea unei constituții politice. Candidați nu le-ar lipsi printre coreligionarii lor, căci sunt Evrei tot așa de puternici și mai bogați decât regii; nu le-ar lipsi de asemenea nici oameni de stat cu cap, financiari abili, profesori savanți, ofițeri distinși, jurisconsulți, artiști, arhitecți, pictori, sculptori, cântăreți, musicanți, cu cari ei preved Europa și cari i s-ar sacrifica bucuros poziția lor, dacă ar ave siguranța că o se aibă o patrie nouă. * * * Banii și talentele abundând la Evrei templul ar fi reclădit mai splendid decât sub Solomon; palatul regelui Iudeii ar face să păliască de invidie pe toți regii de pe pământ. Constituția, legile, finanțele, armata noului stat ar lăsa îndărăt tot ce s’a putut vede pănă acum mai perfect prin alte părți. Ierusalimul, acoperit de zidiri lucioase, ar înlocui Roma, Parisul, Londra ca focar de civilisație și sanctuar al artelor; în fine, iudea, prin agricultura sa, prin industria și comerciul său, ar deveni în curând Edenul, care nu ’i-ar face să le pară rău de paradisul perdut de străbunul lor Adam sunt acum 6.000 de ani, și Europa sărăcită, lipsită de capitaluri, de inteligențe și de brațe, lipsită de lumină și de viață, ar pute să cadă din nou în barbaria evului mediu și i-ar pără reu, dar prea târziu, că a persecutat atâta vreme pe Evrei și că n’a schit se le prețuiască la timp calitățile și virtuțile lor. Eacă, după mine, singura soluție satisfăcătoare pe care diplomația europeană ar pute-o da în acest moment chestiei israelite, care incepe să ostenească răbdarea oamenilor de stat, cu scop de a mulțumi pe toată lumea și de a nu supăra pe nimeni. Dacă Evreii n’ar primi-o, mărturisesc că sunt prea dificili. Pentru ce nu organisează ei o vastă petiționare cătră cabinetele europene în acest sens? Nu ’i nici o dată prea târziu pentru a face bine. „Timpul.“ Ni s’a împărtășit spre publicare adresa următoare cătră Prea sânția Sa Păr. patriarch al Șerbilor Procopiu Ivanîcoviciu: Prea fericite și prea sânțite Patriarche! Cu ocasiunea alegerei episcopului diecesan al Aradului prea fericirea Voastră ai binevoit a apromite, subscrisului și condeputatului Sigismund Borlea, că după ce Te Vei pune în residența metropolitană din Sibiiu vei binevoi a face un don în suma de 200 fi. fondului gimnasiului gr. orient, din opidul Bradul, care aparține archidiecesei noastre. Această marinimoasă apromisiune după reîntoarcerea de la Arad ca membru al comitetului fondului gimnasiului, am și referat’o la acel co-