Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-04-08 / nr. 42

Nr. 42. Sibii­, Marți 8 Aprilie 1880. Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiu­l pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru Străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or­i6 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Revista politică. Sibiiu, în 7 Aprile. La ordinea oficială a­­ jlilei este în Budapesta strămutarea ministrului Pechy de pe fotoliul ministerial pe scaunul de president al casei deputa­ților. Un eveniment acesta, care pri­­vește trei persoane, pe Szlávy, care de pe scaunul prezidențial al casei deputaților trece în ministeriul co­mun de finanțe, pe T. Pechy, care de pe fotoliul de ministru de lucrări publice trece pe scaunul presidențial al casei deputaților unguresci, pe contele Szapáry, care de­ocamdată are se poarte și sarcina fostului mi­nistru, acum president al unui corp legislativ. Schimbare de persoane și însemnătate politică, și dacă i se a­­tribuie din vre­o parte, nu are. După noi mai multă însemnătate are ordinea flilei neoficială din presa maghiară relativă la teatrul nemțesc din Budapesta. Cu învoirea Nem­ților din capitală, în cele din urmă teatrul nemțesc totuși are să fie în­chis. Volenti non fit injuria, și noi nu am ave se mai ț­­cem nici un cuvânt în privința aceasta, după ce represen­­tanții nemțesci înșiși din representan­ța municipală a Budapestei au votat închiderea teatrului lor după un ter­min de șase săptămâni dacă aceasta n’ar fi o măsură, care mai târziu se va aplica și la celelalte naționalități în aceeași mesură de cumva nu­mai cu vârf și dacă Ziaristica maghiară chiar și cea din­tre Români (Magyar­ Polgár) nu ne ar pune in perspectivă, că Maghiarii au drept in statul lor să facă ceea ce fac staturile cele mai europene cu frac­țiunile naționale, cari intemplarea le a situat în periferia puterii lor. Per­spectiva aceasta este, că după acest drept, descoperit de presa maghiară, alte naționalități să-și ia nădejdea de a mai pute viețui ca atari pe teritoriul statului unguresc și să se pregătească din vreme de a fi asi­milate în elementul maghiar. Dacă sunt dispuse și naționalitățile a se supune ne­condiționat acestei sentențe de moarte, înțelepții dela presa maghiară nu în­treabă. Dar pentru ce se și întrebe, căci aceasta este un bagatel. Statul unguresc este astăzi la disposițiunea lor. Cu banii statului se fac și se îmfrumsețează cetăți, cari au se fie o pepinerie ma­­ghiarisătoare, se susțin teatruri și mu­­seuri specifice maghiare, căci alții, dacă nu sunt încă de tot, au să de­­vină mâne, poimâne, numai misera plebs contribuens, încât nu vor voi a îmbrățișa maghiarizarea. O nouă „fericire“ se pregăteșce popoarelor din Ungaria. La propune­rea lui Irányi a primit casa depu­taților a însărcina pe ministrul de justiție a veni încă în sesiunea acea­sta cu un proiect de lege privitoriu la introducerea căsătoriei civile. Presupunerea, că Taaife se va retrage, după votul de blam cu fon­dul de disposițiune, a fost neîntemei­ată. „W. A. Zig.“ spune­­ contrariul, că Taaffe are se remână și că comi­tetul executiv al dreptei din senatul imperial i a promis sprijin necondi­ționat. Tot așa a promis și clubul Cehhilor. Parlamentul german a primit legea socialiștilor și în­cetirea a doua. în Rusia, special în Petersburg, afară de bucuria pentru resultatul ale­gerilor în Engliteza, se mai simte o mișcare, care constatându-se că nu este numai o ilusiune, va ave urmări însemnate. Corespondenți de la­­ jiare din capitale străine susțin, că dicta­torul Loris­ Melk­ov pregăteșce o tran­­sițiune de la despotismul cel înțepenit de pănă acum la stări mai libere. Se mai vorbesce, în legătură cu aceste și de pregătirea țarului Alesandru pen­tru o călătorie mai îndelungată afară din Rusia, ceea ce ar fi indentic cu retragerea sa de la cârma imperiului. Ceea ce se vede pănă acum este ca multe persoane, cu deosebire studenți, se eliberează din închisorile în care încăpuseră din causa mișcărilor nihi­liste din urmă. Din Scutari se telegrafează, că Iussufbey și An­ pașa s’au adresat cătră Muktar-pașa cu o scrisoare, în care declară, că acum, după ce Poarta­­ și-a dat slăbiciunea pe față, învoindu­­se a­ce­le pretensiunilor muntenegrene, liga va lua însăși asupră și apărarea teritoriului ei și va continua apărân­­dul pănă va fi aluptat indepen­dența Albaniei. FORȚA. Snoave și povești populare adunate din gura poporului de un cule­­g­oriu tipograf (dl P. Ispirescu). Bu­cur­esci, 1879. (Din „Binele Public“). I. Eram alaltă ori în curtea Sorbo­­nei după terminarea ședinței plinarie a așa numitelor „societăți învățate,“ ședință presidată de dl Jules Ferry, ministrul instrucțiunei publice, și în care, după cum am avut distinsa o­­noare a spune cetitorilor „Binelui Pu­blic,“ se decoraseră prof. Nordens­­kjold, căpitanul Palander, călători la polul nord, precum și o mulțime de membrii ai ziselor societăți. Stăm sub bustul lui I. V. Leclerc și, cugetând la discursul ministrului care fulgerase versurile latine și latino­mania actua­­ului sistem de învățământ al Fran­­ței, me întrebam cu mirare cum spa­­­tele nemuritorilor profesori ai Sor­bonei (să zisem numai de la 1500 în­coace), cari după credința unora, pla­nează în marea sală de onoare și în sălile cursurilor, nu se revoltaseră la auzul sacrilegei propuneri a minis­trului de a șterge versurile latine din programul universitar și cum nu nă­bușiseră sub gemetele lor înfuriate tripla salvă de aplause ce salută dis­cursul dlui Ferry durând 2 minute și forțând pe ministru să se scoale con­tinuu pentru a mulțămi acestui public de învățați profundi. Stăm și cugetam, când atențiunea îmi fu trasă de semnele de vie bucu­rie a unui bătrân ca de 65 de ani, în­soțit de un altul mai tânăr, care nu cam părea că împărtășesce veselia ce­lui dintâiu. Se apriră și ei tot sub bustul lui Leclerc, cel bătrân conti­nuând conversațiunea, roșu de mulță­­mire și făcând gesturi iuți și sprin­tene. Ascultațu ca împins de curiosi­­tate. Erau doi arh­eologi provinciali, doi învățați din aceia, cari nu sciu nimic pe lume decât ceea ce se atinge de șolința lor. Notari poate în retra­gere, îmi ziceam eu, cari la bătrânețe, pișcați de musca cutărei sau cutărei solvițe, să pun la învățătură cu o ar­doare de 23 de ani și cu o răbdare de 60 și -și consacră avere și viață în noua și obositoarea meserie, ce au îmbrățișat ca din chiar senin. Pe când făceam aceste reflecțiuni, cel mai bătrân scosese din posanariu o cărămidă mititică, și plin de o in­descriptibilă mândrie, o arătă celuilalt ai cărui ochi sticliau de dorință și de gelozie. — Noroc, amice, noroc mare, colosal, nebun! Preumblându-mă azi prin bătrâna stradă Mazarine din do­sul institutului, zăresc un magazin de sdrențuite curiosități și vechituri, și într’un coș plouat, prăfuit și prăpădit această prețioasă relicvă, care va face gloria ultimelor mele Z^e- Ard de do­rință de a ajunge mai iute a­casă pentru a o studia cu deamănuntul și a presenta societăței arh­eologice din departamentul meu un memoriu asu­pra importanței acestui rest al Cera­micei din seculul II al erei creștine....­­și aci urmară cu volubilitatea fran­ceză date preste date, nume preste Din dieta Ungariei, în desbaterea ce curge de vre-o câteva­­­ile în parlamentul unguresc asupra bugetului ministeriului de culte și instrucțiune publică și au atins unele întrebări de importanță. Dintre aceste merită a fi relevată întrebarea patri­­arh­atului sârbesc. Deputatul Sârbilor Dr. Michail Polit sulera această în­trebare supunând la o critică aspră purcederea nelegală a guvernului un­­i­gureșe și arâtând, cum li se iau na­­ționalităților nemaghiare succesive toate drepturile, cum li se vatâmă pănă și autonomia bisericească garantată prin legi sancționate. Iată discursul lui Pol­t, în sfaturi constituționale civili­­zate representanța poporului se ține mândră când poate vota ministrului de culte și instrucțiune un buget cât de mare. Motive grave trebue se aibă cineva când nu poate să voteze nici chiar bugetul de față. Durere eu am avut pururea asemenea motive, pentru cari nu pot vota acest buget, cu toate că a’și vrea să preferez acest buget tuturor celorlalte, nu’l pot vota, pen­­tru că eu privesc activitatea unui mi­nistru de culte unguresc dintr’un punct de vedere mai înalt. A’și vrea să văd adecă în activitatea ministrului de culte unguresc acea direcțiune în politica de cultură, ca cetățenii sta­tului unguresc, diversele naționalități și confesiuni, să se întărească în iubi­rea cătră patrie tocmai prin o desvol­­tare în testul lor pe terâmul cul­­turei. Naționalitățile Ungariei încă de mult ocolesc ori și ce ar pute fi adus­­ în legătură cu cestiuni politice, cu tendențe politice. Ele s’au retras cu totul pe tărâmul culturei presupunând că le va fi cel puțin aici iertat a se desvolta în spiritul național, însă în­treaga tendință a activității dlui mi­nistru de culte se împotrivesce și aici și în anul trecut am fost martori la crearea acelei legi pentru școalele po­porale, care se arată ca întruparea ideiei , că naționalităților nu le poate fi iertat a se desvolta în individuali­tatea lor națională, ci că ele sânt si­lite a se ține de desvoltarea neamului stăpânitor. Dar guvernul unguresc nu s’a oprit nici măcar aci: el a trecut de pe tărâmul culturei pe tărâmul re­ligios. Istoria Ungariei ne dovedeste, că lupta pentru libertatea religioasă a fost în același timp și o luptă pentru independența Ungariei. Față cu Au­stria catolică Ungaria abia­­ și-ar fi putut păstra independența, dacă re­­formațiunea nu ridica un zid de des­părțire. Lupta seculară a protestan­ților din Ungaria a fost în același timp și o luptă pentru conservarea inde­pendenței Ungariei. Pacea de la Lintz a avut o însemnătate nu numai con­fesională ci și eminent politică. Și oare luptele protestanților din timpul mai nou nu au avut ele însemnătate poli­tică? Oare Zsedányi și alții, cari au suferit în lupta pentru autonomia bi­­sericei protestante, n’au fost ei în a­­celași timp și apărătorii independenței Ungariei, anteluptătorii pactului dela 1867? Toleranța religioasă și principiul autonomiei bisericesci au fost din­tru început columnele principale ale statului unguresc. Acestea au adus pe unele naționalități în patria noas­tră, în deosebi Sârbii s’au hotărît a veni în Ungaria numai pentru că li s’au garantat libertatea religioasă și autonomia bisericei lor. Și aceasta li s’au garantat pe deplin atât prin ve­chile privilegii sârbesci cât și prin legile unguresci pănă in timpul mai nou, d. e. prin art. de lege XXVII, nume, teorii și discuțiuni arh­eologice de mâna ântâiu). Ascultam și eu acest curs impro­­visat de arh­eologie silindu­ră din resputeri a da feței mele o fisionomie cât se putea de atentivă și a-mi opri violenta poftă de rîs ce mă cuprindea, văzând pe vioiul bătrân jucând cără­mida ca un copil o păpușe și uitân­­du-se la ea cu o iubire imposibilă. Reușit în inocenta’mi stratagemă. Bătrânul arhheolog văzându-mă că’l ascult, se întoarse și cătră mine, ’mi apropie cărămida, făcându-mă să o admir în toate colțurile și părțile ei: ești tinăr, domnule, îmi zise el> și ca tânăr, sciu că te interesezi de ori­ce se atinge de domenul sciinței. Cărămidă, cărămidă, domnule re­dactor, cărămidă de ziduri vechi, roasă de ploaie, de vânt și de soare și sgă­­riată de cine scie cine la două colțuri într’un mod care mie, profan, îmi părea tot ce poate fi mai natural și care lui îi demonstra peremptoriu, că bucata de pământ ars ce ținea în mână era o foarte rară mostră a artei ce­­ramice din seculul II al erei creștine.

Next