Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-07-24 / nr. 85

că petarda ar fi fost aruncată de un­­ membru al „irredentei“ Representantul It­a­l­i­e­i a propus în conferință și afară de al E­n­g­i­n­­­e­­r­e­i și F­r­a­n­c­i­e­i, cari așteaptă instruc­țiuni, ceilalți representați au accep­tat crearea unei poliții ma­ritime internaționale, pe ca­nalul de la Suez, în poliția aceasta vor figura și noi de resboiu de a­le Spa­niei și Olandei. Conferența puterilor a scăpat abia de clisa ce­i amenința din partea Rusiei și i amenință alta. Fiindcă Engliteza, nu voieste o coope­rație coordinată turcească în Egipt, ci subordinată comandei engleze, Ru­sia de nou vrea se se retragă și se urmeze liberă după hotărîrile sale. Ea nu vrea ca numai singură se se supună controlei europene. Poarta a început a trimite trupe în Egipt. Este întrebarea dacă vor pute desbarca undeva de Englezi. Arabi pașa are de gând se atace­­ Alexandria. In Cairo a împușcat pe opt Egipteni de frunte, contrari ai politicei sale și amenință cu ar­­­­derea tuturor cetăților, la cas că ar fi silit a se retrage. Francia tocmai acum este fără ministeriu, prin urmare nu se poate decide pentru o politică hotărîtă în nici o direcțiune. TELEGRAFUL ROMAN. „Binele public“ și politica un­gurească. într’o corespondență din Pesta trimisă la „Bine public“ din Bucuresci cetim: Pesta 10 Iulie, Ori­cine ’și-a aruncat ochii pe b­iarele ungare din săptămânile din urmă, a avut ocasiune se vadă sehim­l 339 de asta germanismul. Și numai într’o asemenea situațiune își aduc aminte despre națiunea română, căreia îi fac propuneri de apropiere, ca mai lesni­cioase să devină propunerile de alianță. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ 1882. Din Valea­ Hațegului, 20 Iulie, Die Redactor­ înțelegând, că patria mea îngustă, țeara Hațegului, va fi norocoasă a primi pe vre-o câ­teva­­ Iile pe Altețele Lor, arh­iducele clironom Rudolf și prințesa Stefania, alergai și ea dela țeară în capitala ținutului, în orașul Hațeg, ca se ved pe mult doriții și iubiții oaspeți, și pregătirile ce se făc pentru primirea Lor. Mă aflam încă de Sâmbătă 17/29 Iulie acolo. Din toate părțile se lu­cra bârbătesce la înfrumsețarea locu­rilor și edificiilor pe unde avea se treacă înalții oaspeți pănâ la cuarti­­rul, ce era pregătit în vechiul castel al familiei Kendeffy, din comuna S­­ Măria. Bieții Hațegani, deși D’aveau chiar de astădată norocirea a primi în ora­șul lor pe Arh­iducele Rudolf și prin­țesa Stefania, se pregăteau și ei ca de serbătoare, pentru câ ținutul întreg avea serbătoare în zilele acestea. Apoi se mai asceaptă, ca cu această oca­­siune se vină metropolitul gr. or. ro­mân din Sibiiu, cu episcopul Aradului, episcopul rom. cat. din Alba-Iulia, și episcopul gr. cat. al Lugojului, pentru cari se pregătiseră cu artire în Hațeg. Era o ferbere preste tot locul, toți erau ocupați cu lucrurile de pregă­tire, cari la gara dela „Subcetate- Hațeg“ cam­ la podul, ce trece peste apa de lângă satul ’S­ Măria, cam­ pe drum și în oraș. Pe la 5 care sosesce aici trenul de cătră Pișki (Biscaria). Cu toții grăbi­răm cătră gară, trăsuri călăreți, popo­rul înbrăcat in vestminte de serbătoare ca se primească pe archierii săi. Ora­șul era mai gol de popor, în timpul acesta, când ne aflam la gară, se pe­trecu un lucru, care nu face onoare efertuitorilor. Dar bag seamă, așa este ursită Românului din Ungaria, ca se nu mai aibă fii de bucurie. Bietul popor, în bucuria lui inocentă de a vede și saluta pre un membru din augusta familia împărătească, pre vi­­itorul lui împărat și rege, ’și uită de necasurile ce’l copleșesc, și aștepta țliua de mâne, ca cum așceaptă copilul țliua de Pasci, însă ce folos? Românul de aici tot de necas este. Dar se ’ți spun, d­e redactor, ca­șul. în Hațeg se ridicară în pripă mare două arcuri așa numite de triumf, doue porți îmbrăcate cu verdeață, ca semn de bucurie, de serbătoare. în vârful lor se așezară două steaguri, unul al țarei Ungaria și altul al Tran­silvaniei, — colorile steagului Tran­silvaniei sânt — după cum aud — și ale capitalei Budapesta, va se­d­ică ambele steaguri erau ale patriei noa­stre și nu străine, însă în zadar, steagul Transilvaniei a fost de ajuns ca se scoată din fire pre bunii noștri pa­trioți maghiari de aici, cari și altcum clocoteau de necas asupra Românilor, din acest comitat, căci cutezară a se insclința la locul competent, că voesc și ei se se presinte înaintea Altețelor Lor într’o deputațiune a Românilor, cari formează majoritatea mult pre­cumpănitoare din comitatul Hunedoarei. Marele patriot și constituționalul no­stru vice­comite Barcsay Kálmán, care, între noi fie țlis, sub tot timpul, ba chiar­­ și la primirea Altețelor Lor, era în­suflețit cât de bine de spirtul neofiți­lor patrioți maghiari, cum văd­u stea­gul Transilvaniei, se aprinse de zel patriotic constituțional și porunci, ca acel steag numai de cât se se delă­­ture de acolo, cea ce și urmă. Un ne­norocit tiner român, despre care mi se spuse, că n’ar fi tocmai întreg la minte în momentul acela de indignați­­­une, vexând reutatea inimei șefului de comitat, pe care șef nici la aceste sărbători nu­­ răbda inima a nu vă­tăma pe acel popor, din al cărui sin­e se trage și el I­­lie, acel nenorocit tiner se sui pe poartă, luă jos și el steagul unguresc și în demenția lui momentană îl rupse, mai în urmă ve­­nindu-și în fire recunoscu greșala co­misă, și volind ce-l așteaptă se făcu nevăzut, și poate și aiii rătăcesce prin codrii munților, ca vai de capul lui. Bată dar die redactor, scandalul fă­cut gata; însâ, bunul Duieu se nu l rabde pe acela, care în oarba lui su­­meție dădu ansă la acest scandal, îți poți închipui die redactor, in­­dignațiunea și mâh­nirea locuitorilor români din Hațeg, înțelegând de scan­dalul întâmplat: „Bine, dl­ceau toți din toate părțile, se n’avem noi nici astăzii liniște și pace? Când tot ținu­tul se bucură, numai noi Românii se fim osândiți la supărări și necazuri ? Nu suntem noi destul de apăsați, mai trebui să ni se pregătească și scan­daluri ? Dar bine, ce păcat am făcut noi, că am pus și steagul istoric al patriei noastre mai ânguste Transil­vania? S’au doară este acel păcat, că steagul acesta al Transilvaniei este totodată simbolul naționalității Ro­mânilor din monarhia austro-ungară? Este aceasta cauză suficientă, ca să aducă în mâniă pe vicecomitele și se dea ansă la scandaluri ? Nu este acea­sta steagul unei țeri și al unui popor din monarh­ia noastră ? . . .“ Atâta era indignațiunea de mare, încât un călăreț român, voinic ca un stejariu, la provocarea unui gendarm, ca să arunce din mână steagul transilvan­­român, ce -l purta în fruntea­ călăreți­­lor, i­respunse: mort îl voiu da din mâna mea, dar’ vin nici odată. In fine populațiunea orașului, care — după cum e sciut — e mai numai românească, — se linișci curând, căci Românul din fire este răbduniu, ascep­­tând țliua de mâne, care- i va aduce și lui un moment de bucurie, și ’i va face să ’și uite de trecut. * Vom vedea ce bucuria avu Ro­mânul și a doua zii Duminecă. j barea produsă de câtva timp în ati­tudinea și în simțemintele vecinilor de la nordvest, în privința națiunei și statului român. De mai multe decenii Maghiarii tractează pe Români ca pe nișce inamici incapabili. A ajuns pro­verbială și poate da nastere la mai multe neajunsuri, asprimea pururea esa­­j­gerată, ce ei esercită asupra conațio­nalilor noștri din Banat, Transilvania și celelalte provincii, în care se află Români. Limba, scoale, cârți, port, obiceiuri, desvoltare co­mercială și industrială, tot ce e românesc, întâmpină o persecuțiune sistematică și mai tot­dea­una absurdă. Ab­surdă, pentru că nimic nu motivează această conduită, absurdă, pentru că , ea e în contra instinctului, ce are fie, ce popor, de a trăi conform însușiri­lor sale naționale, absurdă, pentru că vin din partea Ungurilor, cari sciu ce­va se­d­ică opresiune și cari merg pănă la fanatism, când e vorba de ceva național al lor. Protestul.Daco-României s’au Pan­­românismului, astfel cum adversarilor noștri le place să’l imagineze și să’l esploateze, pare a fi încetat de a mai fi luat în serios de cine­va. Singurul motiv de inimiciție, ce rămânea de invocat Maghiarilor, era că Românii se uniseră cu Rusia, spre a sdrobi pe Turci. Se scie că aici a pătruns în toată masa poporului unguresc ideea, că ei sânt de aceeași rasă cu Turcii și că urmează a fi solidari cu dînșii. Pe de altă parte, cunoascem impetuosi­­tatea, cu care voiau a întreveni în fa­voarea Turciei, cu ocasiunea ultimu­lui resboiu ruso-româno-turc, manife­stările lor de simpatie, sabia oferită lui Gazi Osman și tot restul demon­strărilor filo-turce. Dacă la acestea vom adauge ura de moarte în con­­j­tra Slavilor și în special în contra Rușilor, vom înțelege pentru ce Ungu­rii ne-au considerat ca inamici decla­rați atunci când, împreună cu Rușii,­­ am contribuit la sdrobirea puterei otomane. Aici însă măria s’a potolit și pa­­­­rese, că revin la simțeminte mai ami­cale, în adevăr luând ca subiect călă­toria făcută pe Dunăre de cătră so­cietatea sciintifică ungară și dânduși aerul că respunde unor foi române, care, ar fi văd­ut în aceea visită un cas politic, presa maghiară se silesce a ne asigura despre comunitatea de interese, ce unesce pe națiunea română­­ cu cea maghiară. „Pesti Napló“ merge și mai departe, propune uitarea tu­­­­turor disensiunilor din trecut (pe care de altmintrerea nu noi le am provocat vre­ odată) și se silesce a ne convinge despre urgența unei alianțe sincere în contra inamicului comun. După menționatul d­iar, Rusia și înțe­legerea cu dânsa a fost, este și va fi funestă Românilor, căci elementul slav, e cu mult mai periculos pentru ei, decăt ori­care altul. Consecința e car, că Românii și Ungurii, caută să se înțe­leagă, să-și stringă relațiunile, se lu­creze de acord în cas când aceste două elemente ar fi amenințate. Nu noi vom regula asemenea pla­nuri de politica internațională, dar cre­dem interesant a înregistra revirimentul de opiniuni, ce se manifestă din partea Ungurilor. Era un timp, când ideea ce „Pesti Napló“ relevă astăz­i, se putea realisa cu înlesnire; totuși ei n’au voit să asculte nici de învățămintele ce le da Kossuth, nici de apropiarea intere­selor care odinioară era mai multe decât astăzi, în îngâmfarea lor, au cre­­d­ut că dualismul nu numai îi asigură ci că îi și împuternicesce și — basați pe asemenea ilusiuni —au întrebuințat toate mijloacele spre a se răci de Ro­mâni. Cu timpul, experiența le-a dove­dit că se prea grăbiseră. După cădere de fapt — în curând poate și de drept —a Turciei, Maghiarii se simt isolați, având ca inimici de o parte slavismul. Varietăți. * (Avisi) Onorabilii oaspeți, cari voesc a lua parte la adunarea ge­nerală a Associațiunei transil­­vane la Deej în 27 August 1882 și z­ilele următoare, sânt rugați a se in­sinua la subscrisul comitet pănă la 24 August st. n. 1882, ca să se facă dispunere pentru încuartirare cuvenită. Deci la 30 iuliu 1882. Pentru comi­tetul de bună primire: August Muntean, Petru Mureșan, președinte- secretariu. * (O serbătoare frumoasă și rară.) Din Chiseteu vine „Lumi­­nătoriului“ din Timișoara positiva scrie, că cunoscutul „Chor de plugari“ în anul acesta, luna Septemvre, în z­iua de 8/20 adecă în z­iua de Sânta Măria mică, își va serba iubir­eu­l de 25 de ani al axistenței sale.. „Fiind în numita Și deodată și ser­barea hramului bisericei gr. or., festi­vitatea va fi rară și unică, atât în Chi­­șereu cât și în viața poporului nostru românesc, și eată pentru ce. Numita societate încă de astă­ primăvară,­otă­­rîta pentru arangjarea acestei festivi­tăți, a invitat pe toate societățile de asemenea natură și caracter, româ­nesc­, ca se participe la acest jubileu și astfel ea aranjează un concert de concurență, cu care ocasiune se vor împărți premii concurenților. Pănă acum trei ție­ci și cinci de „d­o­­ruri vocale“ tot românesci și toate de plugari, s’au înscris a lua parte la aceasta festivitate de cântăreți! AuȘi Române și bucurăte și tu din când în când! Căci a vedé deodată întrunite într’o unică comună 35 de societăți de plugari români, și să le auzi și cântând, trebue să’ți rîdă inima, iar când vezi, că plugarul pricepe spiritul timpului și el de sine, a luat inițiativa spre a răspândi și popora­­lisa ideea salutară de cultură și cânt și prin aceasta în­cetire și în scri­ere, — atunci fie­care inimă de ro­mân trebue se tresarie din latargie și nepăsare, și trebue să se mișce.“ * (Un remășag cu urmări triste) din Cristurul secuesc, unde sânt adunați de present o mulțime de învățători la cursul de vară de limba maghiară, ni se telegrafează cu data 1 Aug. st. n. următoarele: „Eri la oara 8 a murit Ioan Neagu învă­­țătoriu în Sf. Petru. Causa a fost un remășag cu Dumitru Pop din Alma­­șiul deșert. Cercetarea decurge“. — Asceptam o dare de seamă mai de­tailată. * (Școala „Carmen Sylva“.) Mercuri 14 Iulie v. s’au inaugurat noua școală primară miestă din Sinaia. Cu aceasta ocasiune dl V. A. Urechiă, ministrul al instrucțiunei publice, ținu un însuflețitoriu discurs și dădu noului institut de învățământ numele „Car­men Sylva“ __ * (Limba română în Rusia) Un zliar rusesc publică scriea, că con­siliul județean (Zemstvo) din Cher­son a cerut ministerului instrucțiunei publice din Petersburg permisiunea ca, în școalele din satele româneșci, să se predea în limba română, de­oare­ce populațiunea nesciind limba rusă, in­strucțiunea e împedecată. Ministrul a aprobat cererea. * (Linia Ploesci-Predea­l),scrie „Resb.“ a suferit mari stricăciuni din causa ploilor torențiale ce a dat dii noapte. Comunicația cu drumul de fer între Câmpina și Sinaia, este cu desăvîr­­șire întreruptă, între Câmpina și Comar­nic linia e tăiată într’un loc, și între Comarnic și Sinaia în șeapte locuri.. V

Next