Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-07-24 / nr. 85
că petarda ar fi fost aruncată de un membru al „irredentei“ Representantul Italiei a propus în conferință și afară de al Enginerei și Franciei, cari așteaptă instrucțiuni, ceilalți representați au acceptat crearea unei poliții maritime internaționale, pe canalul de la Suez, în poliția aceasta vor figura și noi de resboiu de ale Spaniei și Olandei. Conferența puterilor a scăpat abia de clisa cei amenința din partea Rusiei și i amenință alta. Fiindcă Engliteza, nu voieste o cooperație coordinată turcească în Egipt, ci subordinată comandei engleze, Rusia de nou vrea se se retragă și se urmeze liberă după hotărîrile sale. Ea nu vrea ca numai singură se se supună controlei europene. Poarta a început a trimite trupe în Egipt. Este întrebarea dacă vor pute desbarca undeva de Englezi. Arabi pașa are de gând se atace Alexandria. In Cairo a împușcat pe opt Egipteni de frunte, contrari ai politicei sale și amenință cu arderea tuturor cetăților, la cas că ar fi silit a se retrage. Francia tocmai acum este fără ministeriu, prin urmare nu se poate decide pentru o politică hotărîtă în nici o direcțiune. TELEGRAFUL ROMAN. „Binele public“ și politica ungurească. într’o corespondență din Pesta trimisă la „Bine public“ din Bucuresci cetim: Pesta 10 Iulie, Oricine ’și-a aruncat ochii pe biarele ungare din săptămânile din urmă, a avut ocasiune se vadă sehiml 339 de asta germanismul. Și numai într’o asemenea situațiune își aduc aminte despre națiunea română, căreia îi fac propuneri de apropiere, ca mai lesnicioase să devină propunerile de alianță. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ 1882. Din Valea Hațegului, 20 Iulie, Die Redactor înțelegând, că patria mea îngustă, țeara Hațegului, va fi norocoasă a primi pe vre-o câteva Iile pe Altețele Lor, arhiducele clironom Rudolf și prințesa Stefania, alergai și ea dela țeară în capitala ținutului, în orașul Hațeg, ca se ved pe mult doriții și iubiții oaspeți, și pregătirile ce se făc pentru primirea Lor. Mă aflam încă de Sâmbătă 17/29 Iulie acolo. Din toate părțile se lucra bârbătesce la înfrumsețarea locurilor și edificiilor pe unde avea se treacă înalții oaspeți pănâ la cuartirul, ce era pregătit în vechiul castel al familiei Kendeffy, din comuna S Măria. Bieții Hațegani, deși D’aveau chiar de astădată norocirea a primi în orașul lor pe Arhiducele Rudolf și prințesa Stefania, se pregăteau și ei ca de serbătoare, pentru câ ținutul întreg avea serbătoare în zilele acestea. Apoi se mai asceaptă, ca cu această ocasiune se vină metropolitul gr. or. român din Sibiiu, cu episcopul Aradului, episcopul rom. cat. din Alba-Iulia, și episcopul gr. cat. al Lugojului, pentru cari se pregătiseră cu artire în Hațeg. Era o ferbere preste tot locul, toți erau ocupați cu lucrurile de pregătire, cari la gara dela „Subcetate- Hațeg“ cam la podul, ce trece peste apa de lângă satul ’S Măria, cam pe drum și în oraș. Pe la 5 care sosesce aici trenul de cătră Pișki (Biscaria). Cu toții grăbirăm cătră gară, trăsuri călăreți, poporul înbrăcat in vestminte de serbătoare ca se primească pe archierii săi. Orașul era mai gol de popor, în timpul acesta, când ne aflam la gară, se petrecu un lucru, care nu face onoare efertuitorilor. Dar bag seamă, așa este ursită Românului din Ungaria, ca se nu mai aibă fii de bucurie. Bietul popor, în bucuria lui inocentă de a vede și saluta pre un membru din augusta familia împărătească, pre viitorul lui împărat și rege, ’și uită de necasurile ce’l copleșesc, și aștepta țliua de mâne, ca cum așceaptă copilul țliua de Pasci, însă ce folos? Românul de aici tot de necas este. Dar se ’ți spun, de redactor, cașul. în Hațeg se ridicară în pripă mare două arcuri așa numite de triumf, doue porți îmbrăcate cu verdeață, ca semn de bucurie, de serbătoare. în vârful lor se așezară două steaguri, unul al țarei Ungaria și altul al Transilvaniei, — colorile steagului Transilvaniei sânt — după cum aud — și ale capitalei Budapesta, va sedică ambele steaguri erau ale patriei noastre și nu străine, însă în zadar, steagul Transilvaniei a fost de ajuns ca se scoată din fire pre bunii noștri patrioți maghiari de aici, cari și altcum clocoteau de necas asupra Românilor, din acest comitat, căci cutezară a se insclința la locul competent, că voesc și ei se se presinte înaintea Altețelor Lor într’o deputațiune a Românilor, cari formează majoritatea mult precumpănitoare din comitatul Hunedoarei. Marele patriot și constituționalul nostru vicecomite Barcsay Kálmán, care, între noi fie țlis, sub tot timpul, ba chiar și la primirea Altețelor Lor, era însuflețit cât de bine de spirtul neofiților patrioți maghiari, cum vădu steagul Transilvaniei, se aprinse de zel patriotic constituțional și porunci, ca acel steag numai de cât se se delăture de acolo, cea ce și urmă. Un nenorocit tiner român, despre care mi se spuse, că n’ar fi tocmai întreg la minte în momentul acela de indignațiune, vexând reutatea inimei șefului de comitat, pe care șef nici la aceste sărbători nu răbda inima a nu vătăma pe acel popor, din al cărui sine se trage și el Ilie, acel nenorocit tiner se sui pe poartă, luă jos și el steagul unguresc și în demenția lui momentană îl rupse, mai în urmă venindu-și în fire recunoscu greșala comisă, și volind ce-l așteaptă se făcu nevăzut, și poate și aiii rătăcesce prin codrii munților, ca vai de capul lui. Bată dar die redactor, scandalul făcut gata; însâ, bunul Duieu se nu l rabde pe acela, care în oarba lui sumeție dădu ansă la acest scandal, îți poți închipui die redactor, indignațiunea și mâhnirea locuitorilor români din Hațeg, înțelegând de scandalul întâmplat: „Bine, dlceau toți din toate părțile, se n’avem noi nici astăzii liniște și pace? Când tot ținutul se bucură, numai noi Românii se fim osândiți la supărări și necazuri ? Nu suntem noi destul de apăsați, mai trebui să ni se pregătească și scandaluri ? Dar bine, ce păcat am făcut noi, că am pus și steagul istoric al patriei noastre mai ânguste Transilvania? S’au doară este acel păcat, că steagul acesta al Transilvaniei este totodată simbolul naționalității Românilor din monarhia austro-ungară? Este aceasta cauză suficientă, ca să aducă în mâniă pe vicecomitele și se dea ansă la scandaluri ? Nu este aceasta steagul unei țeri și al unui popor din monarhia noastră ? . . .“ Atâta era indignațiunea de mare, încât un călăreț român, voinic ca un stejariu, la provocarea unui gendarm, ca să arunce din mână steagul transilvanromân, ce -l purta în fruntea călăreților, irespunse: mort îl voiu da din mâna mea, dar’ vin nici odată. In fine populațiunea orașului, care — după cum e sciut — e mai numai românească, — se linișci curând, căci Românul din fire este răbduniu, asceptând țliua de mâne, care- i va aduce și lui un moment de bucurie, și ’i va face să ’și uite de trecut. * Vom vedea ce bucuria avu Românul și a doua zii Duminecă. j barea produsă de câtva timp în atitudinea și în simțemintele vecinilor de la nordvest, în privința națiunei și statului român. De mai multe decenii Maghiarii tractează pe Români ca pe nișce inamici incapabili. A ajuns proverbială și poate da nastere la mai multe neajunsuri, asprimea pururea esajgerată, ce ei esercită asupra conaționalilor noștri din Banat, Transilvania și celelalte provincii, în care se află Români. Limba, scoale, cârți, port, obiceiuri, desvoltare comercială și industrială, tot ce e românesc, întâmpină o persecuțiune sistematică și mai totdeauna absurdă. Absurdă, pentru că nimic nu motivează această conduită, absurdă, pentru că , ea e în contra instinctului, ce are fie, ce popor, de a trăi conform însușirilor sale naționale, absurdă, pentru că vin din partea Ungurilor, cari sciu ceva sedică opresiune și cari merg pănă la fanatism, când e vorba de ceva național al lor. Protestul.Daco-României s’au Panromânismului, astfel cum adversarilor noștri le place să’l imagineze și să’l esploateze, pare a fi încetat de a mai fi luat în serios de cineva. Singurul motiv de inimiciție, ce rămânea de invocat Maghiarilor, era că Românii se uniseră cu Rusia, spre a sdrobi pe Turci. Se scie că aici a pătruns în toată masa poporului unguresc ideea, că ei sânt de aceeași rasă cu Turcii și că urmează a fi solidari cu dînșii. Pe de altă parte, cunoascem impetuositatea, cu care voiau a întreveni în favoarea Turciei, cu ocasiunea ultimului resboiu ruso-româno-turc, manifestările lor de simpatie, sabia oferită lui Gazi Osman și tot restul demonstrărilor filo-turce. Dacă la acestea vom adauge ura de moarte în conjtra Slavilor și în special în contra Rușilor, vom înțelege pentru ce Ungurii ne-au considerat ca inamici declarați atunci când, împreună cu Rușii, am contribuit la sdrobirea puterei otomane. Aici însă măria s’a potolit și parese, că revin la simțeminte mai amicale, în adevăr luând ca subiect călătoria făcută pe Dunăre de cătră societatea sciintifică ungară și dânduși aerul că respunde unor foi române, care, ar fi vădut în aceea visită un cas politic, presa maghiară se silesce a ne asigura despre comunitatea de interese, ce unesce pe națiunea română cu cea maghiară. „Pesti Napló“ merge și mai departe, propune uitarea tuturor disensiunilor din trecut (pe care de altmintrerea nu noi le am provocat vre odată) și se silesce a ne convinge despre urgența unei alianțe sincere în contra inamicului comun. După menționatul diar, Rusia și înțelegerea cu dânsa a fost, este și va fi funestă Românilor, căci elementul slav, e cu mult mai periculos pentru ei, decăt oricare altul. Consecința e car, că Românii și Ungurii, caută să se înțeleagă, să-și stringă relațiunile, se lucreze de acord în cas când aceste două elemente ar fi amenințate. Nu noi vom regula asemenea planuri de politica internațională, dar credem interesant a înregistra revirimentul de opiniuni, ce se manifestă din partea Ungurilor. Era un timp, când ideea ce „Pesti Napló“ relevă astăzi, se putea realisa cu înlesnire; totuși ei n’au voit să asculte nici de învățămintele ce le da Kossuth, nici de apropiarea intereselor care odinioară era mai multe decât astăzi, în îngâmfarea lor, au credut că dualismul nu numai îi asigură ci că îi și împuternicesce și — basați pe asemenea ilusiuni —au întrebuințat toate mijloacele spre a se răci de Români. Cu timpul, experiența le-a dovedit că se prea grăbiseră. După cădere de fapt — în curând poate și de drept —a Turciei, Maghiarii se simt isolați, având ca inimici de o parte slavismul. Varietăți. * (Avisi) Onorabilii oaspeți, cari voesc a lua parte la adunarea generală a Associațiunei transilvane la Deej în 27 August 1882 și zilele următoare, sânt rugați a se insinua la subscrisul comitet pănă la 24 August st. n. 1882, ca să se facă dispunere pentru încuartirare cuvenită. Deci la 30 iuliu 1882. Pentru comitetul de bună primire: August Muntean, Petru Mureșan, președinte- secretariu. * (O serbătoare frumoasă și rară.) Din Chiseteu vine „Luminătoriului“ din Timișoara positiva scrie, că cunoscutul „Chor de plugari“ în anul acesta, luna Septemvre, în ziua de 8/20 adecă în ziua de Sânta Măria mică, își va serba iubireul de 25 de ani al axistenței sale.. „Fiind în numita Și deodată și serbarea hramului bisericei gr. or., festivitatea va fi rară și unică, atât în Chișereu cât și în viața poporului nostru românesc, și eată pentru ce. Numita societate încă de astă primăvară,otărîta pentru arangjarea acestei festivități, a invitat pe toate societățile de asemenea natură și caracter, românesc, ca se participe la acest jubileu și astfel ea aranjează un concert de concurență, cu care ocasiune se vor împărți premii concurenților. Pănă acum trei țieci și cinci de „doruri vocale“ tot românesci și toate de plugari, s’au înscris a lua parte la aceasta festivitate de cântăreți! AuȘi Române și bucurăte și tu din când în când! Căci a vedé deodată întrunite într’o unică comună 35 de societăți de plugari români, și să le auzi și cântând, trebue să’ți rîdă inima, iar când vezi, că plugarul pricepe spiritul timpului și el de sine, a luat inițiativa spre a răspândi și poporalisa ideea salutară de cultură și cânt și prin aceasta încetire și în scriere, — atunci fiecare inimă de român trebue se tresarie din latargie și nepăsare, și trebue să se mișce.“ * (Un remășag cu urmări triste) din Cristurul secuesc, unde sânt adunați de present o mulțime de învățători la cursul de vară de limba maghiară, ni se telegrafează cu data 1 Aug. st. n. următoarele: „Eri la oara 8 a murit Ioan Neagu învățătoriu în Sf. Petru. Causa a fost un remășag cu Dumitru Pop din Almașiul deșert. Cercetarea decurge“. — Asceptam o dare de seamă mai detailată. * (Școala „Carmen Sylva“.) Mercuri 14 Iulie v. s’au inaugurat noua școală primară miestă din Sinaia. Cu aceasta ocasiune dl V. A. Urechiă, ministrul al instrucțiunei publice, ținu un însuflețitoriu discurs și dădu noului institut de învățământ numele „Carmen Sylva“ __ * (Limba română în Rusia) Un zliar rusesc publică scriea, că consiliul județean (Zemstvo) din Cherson a cerut ministerului instrucțiunei publice din Petersburg permisiunea ca, în școalele din satele româneșci, să se predea în limba română, deoarece populațiunea nesciind limba rusă, instrucțiunea e împedecată. Ministrul a aprobat cererea. * (Linia Ploesci-Predeal),scrie „Resb.“ a suferit mari stricăciuni din causa ploilor torențiale ce a dat dii noapte. Comunicația cu drumul de fer între Câmpina și Sinaia, este cu desăvîrșire întreruptă, între Câmpina și Comarnic linia e tăiată într’un loc, și între Comarnic și Sinaia în șeapte locuri.. V