Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-01-28 / nr. 11
Nr. 11. Sibiiu, Joi 28 Ianuarie (9 Februarie) 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiu pe an 7 fl., 6 luni S fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 41. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul en litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fiecare publicare: „Cine ar ave dreptul se aleagă pe învățători?“*) Sub acest titlu am fost surprins a ceti în fruntea numărului 8 al „T. R.“ a. c. un articol semnat de P. Stoica. Publicarea acestui articol în „Telegr. rom.“ și tocmai în locul articolelor de fond nu o pot atribui decât unui — voiu țlice — prea mare zel de a urmări principiul, respect și imparțialitate față cu opiniunile contrare. Căci eu sunt încredințat că cele cuprinse în articolul menținat sunt contrarie vederilor onor. Redacțiuni. Dl P. Stoica spre a pute face nesce conclusiuni primejdioase își descarcă întregul seu pesimism asupra bietului nostru popor. Iată ce jice Dsa au reasumat: Poporul românesc este necult, nu’și cunoasce interesul, ba mai mult: „unde e vorba de binele public pentru un ciocan de rachiu își vinde sufletul.“ De aci apoi nu e mirare că fiind așa de incorigibil corupt, poporul abusează de dreptul său la alegerea de învățători. El face trafic cu posturile învățătoresci, alegând pe aceia cari promit a funcționa cu salariu mai mic, cari n’au nici o cualificațiune, și „cari afară de azbuchile bătrânilor și de vorbirea pe „slovă“ mai sciu sbiera în biserică — al nouelea glas — apoi din când în când mai norocesc aceștia poporul cu cezania de cazanie.“ Urmarea este că pre când indivizii fără de cualificațiune se aleg și aplică ca învățători „cei demni de această funcțiune sunt siliți a pribegi cu buzele umflate de ici colo, până ce trecându-le voia de dăscălie trebue se a puce pe altă carieră.“ în consecență esclamă Dia: „De cât se avem atari scoale, cu atari învățători, mai bine nici decât.“ Basat pe aceste premise, Dsa conchide, că în interesul poporului trebue luat de la acesta dreptul de alegere a învățătorilor, iar învățătorii să fie denumiți de Consistoriile bisericesci, căci „atunci nu ne vom mai pute plânge că avem învățători slabi ... și o amelior)răm loc acestui articol spre scopul lămurirei obiectului. Reclarea salariilor învățătoresci ar ave loc mai pretutindenea. “ Spre a combate conclusiunile Dlui Stocia între alte împregiurări ar fi de ajuns să-i citez cuvintele Dsale din acelaș articol. Dsa însuși se condamnă, poate fară se scie, scriind: „Seim bine că învățătorii se aleg de popor, și în contra acestui drept al poporului nu cred să fie un suflet de Român, care se ridice protest. Dar cui se-i și treacă prin minte a de nega poporului un drept așa sânt, chiar astăzi, când toate popoarele din lume se silesc a se folosi de toate drepturile libertăței. Acela care va cuteza a știrbi numai ceva din drepturile de libertate ale poporului, va fi condamnat și ignorat de toți aceia, cari pretind a fiiie că judecă cu mintea sănătoasă.“ Aceste proprii cuvinte ale Domnului Stoica, ar fi de ajuns spre a’i combate afirmațiunile, — dacă aceea ce a scris Dșa s’ar fi publicat în alt siariu nu în Telegrom. sau dacă în Telegr. rom. ni s’ar fi dat ponderositatea ce i i s’a dat. *) Dându-i se însă însemnătatea ce i s’a dat, cestiunea sulerată de dl. Stoica ia un caracter mult mai serios decât să ne putem mulțumi numai cu propria sale contradicțiune. în menționatul arcticol se alarmează lumea cu neadevăruri și însinuațiuni față cu poporul românesc ca întreg înnegrindul în așa termini precum n’a cutezat să’l înnegrească nici un vrășmaș al acestui bun popor. Insinuările Dlui Stoica tare cred involuntare trebuesc reduse la adevărata lor valoare. Admit că și între Români se vor afla indivizi cari în totala lor depravațiune se’și vândă sufletul pentru un ciocan de rachiu, dar din cozuri singuratice escepționale nu poate nime conchide totala de moralisațiune a poporului nostru, care pănă acum a fost privit ca model de religiositate și moralitate. Cel puțin religiositatea și moralitatea, sfințenia jurămîntului pănă acum nu a de negat-o nici cei mai neîmpăcați dușmani. A trebuit să vină dl. Stoica și să arunce în fața poporului insulta citată. Ce privesce alegerile de învețători în materie și formă dsn vorbesce ca și despre moralul poporului românesc în totală necunoscință de lucru. Constatez că alegeri de învețători necualificați nu se pot face, pentru că în concurență nu se admit decât indivizi cualificați. Dar asupra celor admiși ca declarați „cualificați“ în puterea examenului de cualificațiune, nu Dl. Stoica are se’și esprime verdictul. S’au esprimat deja aceia cari i-au examinat și-i au proversat cu Testimonii de cualificațiune prescrise de lege. Alegeri de învățători necualificați repet nu pot ave loc. Prin urmare alarma Dsale este pleavă în vânt. Specule și scăriri de salarii nu se pot întâmpla. Dacă Dsa totuși are cunostință de vreun cas, ar fi de obligat pe Consistoriul archidiecesan dacă o aducea la conoecință.*) Nu este însă așa, precum nu e nime altul în drept, ca din vreun cas singuratic despre care autoritățile competente n’au cunostință, se facă regulă generală și apoi să o trimițe prin Ziaristică. Este adeverat că pbvin cașuri, și încă nu din vina poporului nenorocit, unde din causa salariilor prea mici nu concurg învățători cu prescrisa calificațiune. în atari cașuri însă chiar se voiască poporul a face abus de dreptul său de alegere, îi este absolut imposibil. Accentuez că îi este absolut imposibil, pentru că în atari cazuri alegere nu are loc. Stațiunile învățătoresci în coșuri de acestea se ocupă nu prin alegere, ci prin denumire. Anume: Oficiul protopresbiteral, dacă cumva are la disposițiune mai mulți indivizi, așterne Consistoriului lista acestora împreună cu documentele lor despre cualificațiunea lor relativă, ca Consistoriul să denumească pe vreunul în mod provisoriu de „învățătoriu suplent, — dacă însă Oficiul opresc. nu are decât pe unul, îl recomandă Consistoriului spre denumire. — Astfel de școale, — ca între parantese fie zis — se înțelege că nu pot fi la nivelul dorit, dar pentru aceea nu le putem cassa. Decăt nimic, mai bine ceva, căci: „e rău cu rău, dar e mai rău fără de rău.“ Aceasta este starea lucrului cu respect la alegerile de învățători, e spusă nu după fantasie, ci după acte. Prin urmare insinuările dlui Stoica cu respect la sevîrșirea alegerilor de învățători remân insinuările. Cestiunea cu dreptul de alegere al poporului sau simpla denumire din partea consistoriului, ete dar Domnului deslegată cu desevîrșire. Aci nu încape discusiune. Ne aflăm în fața legei, în fața Statutului organic. După acest Statut poporul are să aleagă pe învățători (confer Stat. org. §. 7, pt 2. § 13, § 23 pt 6. § 33 pt 3. § 124.) Cel ce combate acest drept, combate Statutul organic. Și eu me simt dator a protesta în contra oricărei încercări de a ataca Statutul organic, vină acele încercări de sus sau de jos. Tocmai fiind că sunt și eu asesor în senatul școlar al consistoriului nostru me simt dator a face aceasta și a declara — fiiind încredințat că într’unesc consimțementul colegilor mei, cel puțin a celor numiți „tineri“ — că consistoriul se va feri ca de foc a consimți se se violeze dreptul poporului de a alege pe învățătorii sei, chiar și când n’ar fi în joc Statutul organic. Dar în acest caz Statutul organic este amenințat și prin Statutul organic de existența și așa precară a scoalelor noastre. Se se ia dreptul de alegere al poporului, și în loc ce să se pună? Să denumească Consistoriul?! Dar spart odată zidul, nu va fi ușor a cuceri și sfărîma fortăreața și așa continuu bombardată ? *) *) De la o disensiune în ziare până la spargerea zidului este o bună distanță. Red. FORȚA. Literatura română și străinătatea.*) II. (Urmare.) în „Gegenwart“ (Nr. 34, 1879) cetim despre aceleași traduceri între altele: Valoarea principală a acestor povestiri stă în înfățișarea plină de căldură a vieții poporale române. S’a făcut atât abus de vorba cronică despre „naționalitățile cele interesante.„ însă viața populară romănă e într’adevĕr interesantă și nu merită ironie. Ea posede o comoară de cântece populare, de care nu are să-i fie rușine (a fost dintr’untâiu adunate de Alecsandri), are proverbe pline de înțelepciune, între povestirile ce ni le comunică Kremnitz, ași vrea să relev mai ales două: Popa Gavril de Negruzzi și Popa Tanda de Slavici, două portrete fie preoți ortodocși de la sat, zugrăvite * Habent sua fata . . . Red, cu mare claritate, o imagine luminoasă și imagine întunecată din istoria lor. Cea din urmă, de Slavici, este un mărgăritar al cărții chiar din punct de vedere al operei de artă în sine, făcând abstracțiune de la valoarea ei pentru istoria culturei. . . Urmează apoi o analiză făcută cu de amănuntul asupra cuprinsului nuvelelor Popa Gavril și Popa Tanda. Renumitul etnograf și linguist Lorenz Diefenbach ,fice în Völkerhunde Osteuropas, vol. II pag. 187 asupra acelorași scrieri. Cele două novele satene de Slavici (Crucea din sat și Popa Tanda) stau pe aceeași treaptă cu cele mai bune novele germane de felul lor. Istoria lui Gane (Santa) e mișcătoare, iar povestea (Doi feți cu stea’n frunte) o minune . . . în fine cetim în „über Land und Meer“,Nr. 3 din 1879— 1880: Ni se dă în Rumänische Skizzen (etc.), o carte, care ne aduce un întreg șir de figuri populare de tot interesul luate din viața Românilor. Literatura nuvelistică română e încă foarte tinerâ, dar din alegerea, ce traducătoarea ne oferă aici, facem cunoscință cu producțiunile unor poeți. celan. *) Nu se ține de consistoriul archidieRed, care merită toată considerarea și ale căror opere, prin vioiciunea stilului lor, prin originalitatea concepțiunilor și prin plasticitatea figurilor merită să fie puse alăturea cu multe producte ale națiunilor ajunse la o înaltă desvoltare literară. înainte de toate, ne prezinta Negruzzi și Slavici în schițele lor de caracter opere de o adevărată perfecțiune. Schița despre „Popa Gavril“ îndreptarea lui, „Popa Tanda,“ descrierea celor două bătrâne din „Cocoana Nastasica,“ care încearcă în zadar apă și o copilă tânără și frumoasă, ajung în ceea ce priveste fineța desenului pe Turgenen. Traducerea trebue să fie perfectă, deoarece schițele să cetesc ca nuele originale germane, și păstrează cu toate aceste tot farmecul producerilor străine. Luând cunoștință de aceste aprecieri ale criticei germane, mulți cetitori vor constata poate cu părere de rău, că scrierile unor autori de ai noștri, pe care străinătatea îi înalță alăturea cu Turgenen și cu Auerbach, sunt încă puțin cunoscute și par a fi puțin prețuite în patria lor proprie. Dar aceasta să o spunem mai încet și numai între noi, ca se nu ne audă străinii. Dar pănă când vor ajunge și străinii a ne auzi și a ne înțelege în chiar limba noastră, să sperăm că ne vom fi îndreptat și vom fi eștt din nepăsarea în care ne aflăm astăzi. Nu putem încheia un articol despre literatura româna în Germania, fără a vorbi cu recunoștință de lucrările mai vechi ale d-lui de Kotzebue. Dacă în rândurile următoare încercăm a ne îndeplini această datorie, sperăm totdeodată, că favorea ce au găsit-o în literatura germană ultimele traduceri, se va restrânge și asupra scrierilor d-lui Kotzebue și va redeștepta în conștiința publicului cetitor de astăzi aducere aminte a acestui cunoscător și prietin de frunte al poporului român. Locul cel dintâi, atât în privința chronologică, cât și în privința meritului, il ocupă traducerea poesiilor române de d-nul Kotzebue în „Romanische Volkspoesie“ de la 1857. Cartea, dedicată d-lui Alecsandri, cuprinde între altele Miorița, Toma Alimoș, Meșterul Manole, Blestemul, Movila lui Burcel, înșiră-te Mărgărite, și ca open- *) „Convorbiri literare.“