Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-01-28 / nr. 11

Nr. 11. Sibiiu, Joi 28 Ianuarie (9 Februarie) 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sib­iu pe an 7 fl., 6 luni S fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 41. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul en litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fie­care publicare: „Cine ar ave dreptul se aleagă pe învățători?“*) Sub acest titlu am fost surprins a ceti în fruntea numărului 8 al „T. R.“ a. c. un articol semnat de P. Stoica. Publicarea acestui articol în „Te­­legr. rom.“ și tocmai în locul artico­­lelor de fond nu o pot atribui de­cât unui — voiu țlice — prea mare zel de a urmări principiul, respect și imparțialitate față cu opiniunile con­trare. Căci eu sunt încredințat că cele cuprinse în articolul menținat sunt contrarie vederilor onor. Redacțiuni. Dl P. Stoica spre a pute face nesce conclusiuni primejdioase își des­carcă întregul seu pesimism asupra bie­tului nostru popor. Iată ce­­ jice Dsa au reasumat: Poporul românesc este necult, nu’și cunoasce interesul, ba mai mult: „unde e vorba de binele pu­blic pentru un ciocan de rachiu își vinde sufletul.“ De aci apoi nu e mirare că fiind așa de incorigibil corupt, poporul abusează de dreptul său la alegerea de învățători. El face trafic cu po­sturile învățătoresci, alegând pe aceia cari promit a funcționa cu salariu mai mic, cari n’au nici o cualificațiune, și „cari afară de az­buchile bătrânilor și de vorbirea pe „slovă“ mai sciu sbiera în biserică — al nouelea glas — apoi din când în când mai norocesc aceștia poporul cu cezania de cazanie.“ Urma­rea este că pre când indivizii fără de cualificațiune se aleg și aplică ca în­vățători „cei demni de această func­țiune sunt siliți a pribegi cu buzele um­flate de ici colo, până ce trecându-le voia de dăscălie trebue se a puce pe altă ca­rieră.“ în consecență esclamă Dia: „De cât se avem atari scoale, cu atari învățători, mai bine nici de­cât.“ Basat pe aceste premise, Dsa con­chide, că în interesul poporului trebue luat de la acesta dreptul de alegere a învățătorilor, iar învățătorii să fie de­numiți de Consistoriile bisericesci, căci „atunci nu ne vom mai pute plânge că avem învățători slabi ... și o amelio­­r)­răm loc acestui articol spre scopul lă­­murirei obiectului. Rec­­lare­a salariilor învățătoresci ar ave loc mai pretutindenea. “ Spre a combate conclusiunile Dlui Stoc­ia între alte împregiurări ar fi de ajuns să-i citez cuvintele Dsale din acelaș articol. Dsa însuși se condamnă, poate fară se scie, scriind: „Seim bine că învățătorii se aleg de popor, și în contra acestui drept al poporului nu cred să fie un suflet de Român, care se ri­dice protest. Dar cui se-i și treacă prin minte a de nega poporului un drept așa sânt, chiar astăzi, când toate popoarele din lume se silesc a se folosi de toate drepturile libertăței. Acela care va cu­teza a știrbi numai ceva din drepturile de libertate ale poporului, va fi condam­nat și ignorat de toți aceia, cari pretind a fiiie că judecă cu mintea sănătoasă.“ Aceste proprii cuvinte ale Domnului Stoica, ar fi de ajuns spre a’i combate afirmațiunile, — dacă aceea ce a scris Dșa s’ar fi publicat în alt­­ siariu nu în Teleg­­rom. sau dacă în Telegr. rom. n­i s’ar fi dat ponderositatea ce i i s’a dat. *) Dându-i se însă însemnătatea ce i s’a dat, cestiunea sulerată de dl. Stoica ia un caracter mult mai serios de­cât să ne putem mulțumi numai cu propria­­ sale contradicțiune. în menționatul arcticol se alar­mează lumea cu neadevăruri și însi­­nuațiuni față cu poporul românesc ca întreg înnegrindul în așa termini pre­cum n’a cutezat să’l înnegrească nici un vrășmaș al acestui bun popor. Insinuările Dlui Stoica tare cred involuntare trebuesc reduse la adevă­rata lor valoare. Admit că și între Români se vor afla indivizi cari în totala lor depravațiune se’și vândă sufletul pentru un ciocan de rachiu, dar din cozuri singuratice es­­cepționale nu poate nime conchide totala de moralisațiune a poporului nostru, care pănă acum a fost privit ca model de religiositate și moralitate. Cel puțin religiositatea și moralitatea, sfințenia jurămîntului pănă acum nu­­ a de negat-o nici cei mai neîmpăcați dușmani. A trebuit să vină dl. Stoica și să arunce în fața poporului insulta citată. Ce privesce alegerile de învețători în materie și formă dsn vorbesce ca și despre moralul poporului românesc în totală necunoscință de lucru. Constatez că alegeri de învețători necualificați nu se pot face, pentru că în concurență nu se admit de­cât indivizi cualificați. Dar asupra celor admiși ca declarați „cualificați“ în puterea exa­­menului de cualificațiune, nu Dl. Stoica are se’și esprime verdictul. S’au espri­­mat deja aceia cari i-au examinat și-i au proversat cu Testimonii de cuali­ficațiune prescrise de lege. Alegeri de învățători necualificați repet nu pot ave loc. Prin urmare alarma Dsale este pleavă în vânt.­­ Specule și scă­­riri de salarii nu se pot întâmpla. Dacă Dsa totuși are cunostință de vre­un cas, ar fi de obligat pe Consistoriul archidiecesan dacă o aducea la cono­­ecință.*) Nu este însă așa, precum nu e nime altul în drept, ca din vre­un cas singuratic despre care au­torită­­țile competente n’au cunostință, se facă regulă generală și apoi să o trim­ițe prin Ziaristică. Este adeverat că pbvin cașuri, și încă nu din vina poporului nenorocit, unde din causa salariilor prea mici nu concurg învățători cu prescrisa c­ali­ficațiune. în atari cașuri însă chiar se voiască poporul a face abus de drep­tul său de alegere, îi este absolut im­posibil. Accentuez că îi este abso­lut imposibil, pentru că în atari cazuri alegere nu are loc. Stațiunile învățătoresci în coșuri de acestea se ocupă nu prin alegere, ci prin denu­mire. Anume: Oficiul protopresbiteral, dacă cumva are la disposițiune mai mulți indivizi, așterne Consistoriului lista acestora împreună cu documen­tele lor despre cualificațiunea lor re­lativă, ca Consistoriul să denu­mească pe vre­unul în mod pro­­visoriu de „învățătoriu su­ple­n­t, — dacă însă Oficiul opresc. nu are de­cât pe unul, îl recomandă Consistoriului spre denumire. — Astfel de școale, — ca între parantese fie zis — se înțelege că nu pot fi la nivelul dorit, dar pentru aceea nu le putem cassa. De­căt nimic, mai bine ceva, căci: „e rău cu rău, dar e mai rău fără de rău.“ Aceasta este starea lucrului cu respect la alegerile de învățători, e s­­pusă nu după fantasie, ci după acte. Prin urmare insinuările dlui Stoica cu respect la sevîrșirea alegerilor de învățători remân insinuările. Cestiunea cu dreptul de alegere al poporului sau simpla denumire din par­tea consistoriului, ete dar Domnului deslegată cu desevîrșire. Aci nu în­cape discusiune. Ne aflăm în fața le­gei, în fața Statutului organic. După acest Statut poporul are să aleagă pe învățători (confer Stat. org. §. 7, pt 2. § 13, § 23 pt 6. § 33 pt 3. § 124.) Cel ce combate acest drept, combate Statutul organic. Și eu me simt da­tor a protesta în contra ori­cărei în­cercări de a ataca Statutul organic, vină acele încercări de sus sau de jos. Tocmai fiind că sunt și eu asesor în senatul școlar al consistoriului no­stru me simt dator a face aceasta și a declara — fiiind încredințat că în­­tr’unesc consimțementul colegilor mei, cel puțin a celor numiți „tineri“ — că consistoriul se va feri ca de foc a consimți se se violeze dreptul popo­rului de a alege pe învățătorii sei,­­ chiar și când n’ar fi în joc Statutul organic. Dar în acest caz Statutul organic este amenințat și prin Statutul organic de existența și așa precară a scoale­­lor noastre. Se se ia dreptul de alegere al poporului, și în loc ce să se pună? Să denumească Consistoriul?! Dar spart odată zidul, nu va fi ușor a cuceri și sfărîma fortăreața și așa continuu bombardată ? *) *) De la o disensiune în ziare până la spargerea zidului este o bună distanță. Red. FORȚA. Literatura română și străină­tatea.*) II. (Urmare.) în „Gegenwart“ (Nr. 34, 1879) cetim despre aceleași traduceri între altele: Valoarea principală a acestor povestiri stă în înfățișarea plină de căldură a vieții poporale române. S’a făcut atât abus de vorba cronică despre „naționalitățile cele in­teresante.„ însă viața populară romănă e într’adevĕr interesantă și nu merită ironie. Ea posede o comoară de cântece populare, de care nu are să-i fie rușine (a fost din­­tr’untâiu adunate de Alecsandri), are pro­verbe pline de înțelepciune, între povesti­rile ce ni le comunică Kremnitz, ași vrea să relev mai ales două: Popa Gavril de Ne­­gruzzi și Popa Tanda de Slavici, două por­trete fie preoți ortodocși de la sat, zugrăvite *­ Habent sua fata . . . Red, cu mare claritate, o imagine luminoasă și imagine întunecată din istoria lor. Cea din urmă, de Slavici, este un mărgăritar al cărții chiar din punct de vedere al operei de artă în sine, făcând abstracțiune de la valoarea ei pentru istoria culturei. . . Urmează apoi o analiză făcută cu de amănuntul asupra cuprinsului nuve­lelor Popa Gavril și Popa Tanda. Renumitul etnograf și linguist Lo­renz Diefenbach ,fice în Völkerhunde Osteuropas, vol. II pag. 187 asupra a­­celorași scrieri. Cele două novele satene de Slavici (Crucea din sat și Popa Tanda) stau pe aceeași treaptă cu cele mai bune novele germane de felul lor. Istoria lui Gane (Santa) e mișcătoare, iar povestea (Doi feți cu stea’n frunte) o minune . . . în fine cetim în „über Land und Meer“,­­Nr. 3 din 1879— 1880: Ni se dă în Rumänische Skiz­zen (etc.), o carte, care ne aduce un în­treg șir de figuri populare de tot interesul luate din viața Românilor. Literatura nu­­velistică română e încă foarte tinerâ, dar din alegerea, ce traducătoarea ne oferă aici, facem cunoscință cu producțiunile unor poeți. celan. *) Nu se ține de consistoriul archidie­Red, care merită toată considerarea și ale căror opere, prin vioiciunea stilului lor, prin ori­ginalitatea concepțiunilor și prin plasticita­tea figurilor merită să fie puse alăturea cu multe producte ale națiunilor ajunse la o înaltă desvoltare literară. înainte de toate, ne prezinta Negruzzi și Slavici în schițele lor de caracter opere de o adevărată per­fecțiune. Schița despre „Popa Gavril“ în­dreptarea lui, „Popa Tanda,“ descrierea celor două bătrâne din „Cocoana Nastasica,“ care încearcă în zadar a­pă ș­i o copilă tânără și frumoasă, ajung în ceea ce priveste fineța desenului pe Turgenen. Traducerea trebue să fie perfectă, de­oare­ce schițele să cetesc ca nuele originale germane, și păstrează cu toate aceste tot farmecul producerilor străine. Luând cunoștință de aceste aprecieri ale criticei germane, mulți cetitori vor constata poate cu părere de rău, că scrierile unor autori de ai noștri, pe care străinătatea îi înalță alăturea cu Turge­nen și cu Auerbach, sunt încă puțin cunoscute și par a fi puțin prețuite în patria lor proprie. Dar aceasta să o spunem mai în­cet și numai între noi, ca se nu ne audă străinii. Dar pănă când vor ajun­ge și străinii a ne auzi și a ne înțe­lege în chiar limba noastră, să spe­răm că ne vom fi îndreptat și vom fi eștt din nepăsarea în care ne aflăm astăzi. Nu putem încheia un articol de­spre literatura româna în Germania, fără a vorbi cu recunoștință de lucră­rile mai vechi ale d-lui de Kotzebue. Dacă în rândurile următoare încercăm a ne îndeplini această datorie, sperăm totdeodată, că favorea ce au găsit-o în literatura germană ultimele tradu­ceri, se va restrânge și asupra scrieri­lor d-lui Kotzebue și va redeștepta în conștiința publicului cetitor de astă­zi aducere aminte a acestui cunoscă­tor și prietin de frunte al poporului român. Locul cel d­intâi, atât în privin­­­ța chronologică, cât și în privința me­ritului, il ocupă traducerea poesiilor române de d-nul Kotzebue în „Roma­nische Volkspoesie“ de la 1857. Car­tea, dedicată d-lui Alecsandri, cuprinde între altele Miorița, Tom­a Alimoș, Meș­terul Manole, Blestemul, Movila lui Burcel, înșiră-te Mărgărite, și ca open- *) „Convorbiri literare.“

Next