Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-07-31 / nr. 88
Nr. 88. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 18. 75 cr. Pentru monarcie pe an 8 8., 6 luni 4 8., 3 luni 28 Pentru străinătate pe an 12 6., 6 luni 6 8., 3 luni 88. Sibiin, Sâmbătă 31 Iulie (12 August) 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiin, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere tarmond — și timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. Tot România și Maghiarii. Cetitorii noștrii sciu cât svon au făcut jurnalele unguresci din afirmata înfrățire de la Turnu - Severin. Sciu și apostrofările cu cari ana fost noi gratificați, ca unii ce punem pedeci înfrățirei. Asupra acestei teme revine jurnalul din Bucuresci „Națiunea“ și o tractează cu multă consciențiositate. Aprecările jurnalului numit le ținem a fi de mare importanță, deoarece „Națiunea“ este jurnalul cel mai acreditat în România și manifestează părerile unui grup însemnat de politici și diplomați ai României, dintre care cu deosebire amintim pe actualul president al carierei române Dumitru Brateanu, fost în atâtea rânduri ministru al României. Iată articolul menționat: Abia a trecut câtevaile de la depărtarea literaților și artiștilor maghiari din România, abia s’a evaporat fumul șampaniei din capetele interbintate pentru o vecinică frăție între Maghiari și Români; cerneala pe hărtie despre indentitatea intereselor statului unguresc și român încă nu s’a uscat, și ea să-ne veniți în posițiune a regreta afecțiunile sincere cu care Românii au primit pe maghiari în sinul lor. Se vede că ospitalitatea Românilor a fost privită ca o primă de încuragiare de câtră Maghiari, în a apasă și a disprețui cu mai mare zel elementul romăn de peste Carpați. Cetind cineva toate cele ce se scriu prin fiarele maghiare și româneșci din Transilvania, în adevăr trebue să se uimească de cutezanța, cu care elementul domnitor din statul unguresc agită și sentimentele cele mai reale ale poporului român. Principele moștenitor al monarhiei austro-ungare, Rudolf împreună cu Augusta sa soție Ștefania, petrec mai multe zile prin Transilvania și anume în părțile pline de reminiscențe istorice, în valea Hațegului, comitatul Hunedoarei. Scopul venirei lor în Transilvania nu are caracter politic, ei au venit ca să facă vânătoare prin aceste locuri romantice. Era lucru natural, ca cu ocasiunea sosirei viitorilor urmași pe tronul habsburgic să alerge și Românii din toate părțile și se esprime sentimentele lor de fidelitate și iubire cătră familia domnitoare, ceea ce Românii de altfel au dovedit totdeauna nu numai prin vorbe, dar și prin fapte. Cine voesce se se convingă, n’are decât să deschidă istoria măcar numai dela 1848 încoace și să va vedea că poporul român în toate impregiurările, a fost gata a și sacrifica vieața și averea pentru tron și dinastie. Și drept resplată pentru aceste intențiuni binevoitoare, ce li se dă Românilor? Disprețul și urgisirea întregului neam românesc. Autoritățile administrative au luat toate măsurile spre a tulbura liniștea și mângăerea poporului românesc și cu această ocasiune. Steagurile românesci, sau mai bine dis colorile Transilvaniei au fost înlăturate cu desăvârșire și înlocuite cu cele unguresci ; arhiereii românii au fost jigniți în demnitatea lor erarhică și desconsiderați, clerului român nu i s’a dat nici măcar o audiență și vorbele de bună sosire din partea delegatului român, nici n’au fost ascultate. Și oare pentru ce toate acestea? Pentru că Maghiarii voiesc cu orice preț să înfățișeze Transilvania ca o țeară locuită de Maghiari. Voiesc să împedece de a răsuna la urechile fiitoriulu monarh și accentele limbei românișci; acesta să nu poată afla că majoritatea absolută a Românilor din Transilvania este românească, în chipul acesta cred ei că vor câștiga absoluta încredere a familiei domnitoare, care până acum mai era poate o pedecă în mersul lor șovinist. Maghiarilor nu le-a fost de ajuns administrația unde sunt deja domni absoluți, și unde nedreptatea față cu popoarele nemaghiare se poate întâlni pe toate cărările. Nu le-a fost de ajuns legile cele mai nedrepte făcute în favorul exclusiv al rasei maghiare. Nu le trebue cartă albă din partea monarhului și totdeodată forța baionetelor pentru toate impregiurările. Gânditu-sau însă politicii maghiari că asemenea încercări expun patria lor celor mai mari pericole, înstreinând sentimentele naționalităților față cu patria comună? Căci este lucru natural că un popor, care în patria lui este lipsit de toate drepturile și căruia i se impune numai datorii, care este redus la rolul de paria, și căruia nu i se permite nici măcar a saluta în mod sincer, ca popor român, pe viitorul monarh, să cadă în disperare și să-și caute sprijinul nu în puterea statului, căruia aparțin, ci în afară, în adevăr iubirea de sine se vede că a întunecat cu desăvârșire mintea conducătorilor maghiari, căci astfel nu ne putem explica, cum ei ar putea fi atât de scurți la vedere și să nu cugete, că patria lor încă poate veni odată în pericol mai cu samă în timpul, în care trăim, când atmosfera este plină de electricitate. La cine se vor adresa ei în asemenea împregiurări grele? La aceia pe care țilnicii batjocoresc și asupresc? Nu văd că în Austro-Ungaria nemulțămirea este generală? Vor să toarne spirt preste foc? „Pester Lloyd“ împuta Italienilor din Triest că aceștia s’au absentat într’un mod demonstrativ dela teatrul de gală, când împăratul Franz Iosif petrecea în mijlocul lor. Ei bine Românii n’au voit să se absenteze, au alergat din toate părțile. Pentru ce n’au fost admiși înaintea principelui moștenitoriu ? Credem că nu mai este lipsă de nici un comentar. Maghiarii sunt exclusiviști pănă la extrem și prin exclusivismul lor cred că pot se atragă în sfera lor pe Români și pe celelalte popoare desnaționalisându-le, ca astfel să -și poată apoi mări forța numerică. Această idea învechită pentru timpul în care trăim, este motorul tuturor acțiunilor lor. Apoi dacă este așa fie siguri, că în zadar căută frăția cu Românii din România. Românii dau mâna în mod sincer, cu oamenii sinceri. Pănă când însă Maghiarii vor continua a persecuta pe Românii din Transilvania și din Ungaria, orice legătură de amiciție între Români și Maghiari este imposibilă. Guvernele pot întreține între ele legături amicale, dar acestea sunt trecătoare, căci adevărata sancțiune o poate da amiciției numai poporul, și poporul român din România nu poate să-și închidă urechile la plângerile necontenite ce vin de peste Carpați. Revista politică. Sibiiu, în 28 Iulie, întâlnirea monarhilor Germaniei și Austro-Ungariei la Ischl a avut loc în 9 August. Telegrame lungi împărtășesc multe amenunțe despre visite, prânzuri, teatruri și alte de feliul acesta. Diplomatic nu transpiră nimica din toate aceste. Lumea însă nu poate să creadă că întâlnirile nu au și scopuri politice. Scirea cea mai curioasă, ce nu au putut aduce fiarele este, că Poarta otomană după multe codiri în sfârșit tot s’a învoit a declara pe Arabi pașa rebel. Declararea lui Arabi rebel este un punct in actul care Engliteza i-a propus Turciei să-l subscrie și care în mod eufemistic se numesc o convențiune militară. După convențiune, trupele turcesti nu pot se între în Egipt mai mult de jumătate ca cele engleze și au să fie din Egipt când vor voi Englezii. Se va vede acum dacă Arabi se va pleca înaintea afuriseniei califului, dictată de Englezi și ’și va căuta mântuirea în exil, s’au se va lupta pănă la ultima picătură de sânge in contra Englezilor și Turcilor. De la Bucuresci se telegrafează că toți miniștrii și-au dat demisiunile în mânile lui Brătianu. FORȚA. Statua lui Ștefan cel Mare. Deosebite aprecieri a mai multor tare engleze și franceze asupra statuei lui Ștefan cel Mare, expusă la salon în Paris în anul 1882. „Galignanis Messenger“ din Londra 18 Maiu 1882. — Articlu nesubscris. Statua călare de bronz, esecutată de dl Fremiet, a lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, care este un obiect însemnat în statuarie, este resultatul unei subscripțiuni publice, organisată în România, și va fi presentată orașului Iași. Este o lucrare de maestru și Românii nu vor avea nici un motiv de a regreta încrederea ce s’au pus într’un sculptor francez. „Progresul liberal“ din 23 Iunie. — Art, semnat Mei’el Fouguier. zile Mă grăbesc de a ajunge la apecompatrioților voștri, ceea ce mă face de a fi silit a trata cu ușurință, și cita în treacăt, fără a mă opri la frumoasa statuă călare a dlui Fremiet, care represeată pe Ștefan cel Mare domn al Moldovei. „Le Gaulois“, 1 iul. 1882. — Art. semnat Fourcaud. Dl Em. Fremiet. — Ștefan cel Mare, domn al Moldovei, statua călare de bronz, pentru orașul Iași (România) întotdeauna am privit pe statuarul Ioanei D'Arc și a omului din veacul de peatră ca pe un maestru, și consider noua sa operă de magistrală. — Domnul Moldovei e călare, cu mâna dreaptă întinsă, cu coroana pe cap, cu mantaua de cacom pusă pe avutul seu costum de magnet, solid pe șea, de o naturală și sobră maiestate. — Calul său ’i dă o nobilă înfățișare, călcând în picioare lauri. Grupul e de o construcțiune admirabilă, de o privire serioasă și monumentală, nu se poate mai convenabilă pentru perspectiva unei piețe publice. „Revista critică“, 25 Iunie. — Art semnat Einzed. Printre artiștii contimporani, dl Fremiet ocupă Unul din cele ântâia locuri, cu drept dobândit prin opere considerabile și foarte renumite, e un artist care are vederi mari și nu se dă îndărăt înaintea vastelor propuneri. Statua sa călare Ștefan cel Mare, Domn al Moldovei, impune prin marea sa înfățișare și frumoasa armonie a proporțiunilor. „Europa artistă“, 25 Iun. — Art, semnat Nelesgue. Printre operile importante ale salonului să cităm pe prea frumoasa și pe prea buna statuă călare de bronz a dlui Fremiet, representând pe Ștefan cel Mare, domn al Moldovei. „Revista ambelor lumi“, (Revue des deux mondes) 1 Iulie 1882. —■ Art. semnat Eugene Guillaume. Se sjrce că astăzi suntem dornici de statui onorifice, însă se poate contesta oare, că aceea a lui Guillaume Budée, că aceea a lui Rabelais, care de asemenea figurează la esposițiune, nu achită în deosebite grade o datorie publică? Grecii se arătau întru aceasta cu mult mai liberali decât suntem noi inșine. — Atleții victorioși vedeau imaginile lor ridicânduse incintele sacre, amestecate cu acelea ale poeților, ale legiuitorilor, ale eroilor. Sculptura păstra la toate gradele apoteosa. — Cât despre noi, n’am ajuns încă pănă acum la punctul acesta. Dar oameni, cari au contribuit la progresul omenirei, cari au onorato prin talentele și prin virtuțile lor, cari au ilustrat’o prin geniul lor, acei ce au glorificat țeara lor, s’au acei ce s’au glorificat ei înșiși prin actele lor, aceia merită de a’și vedea asigurată o onoare durabilă. Trebue să le statornicim trăsăturile, însemnâd caracterul, și se le dăm vieața nealterabilă, din care trăesc operile de artă. — într’o Și imaginile lor vor fi poate sdrobite, dar le vor rădica din nou. Prin instinct, rasa noastră este idolatră și, cu tot scepticismul, secolul nostru va păstra și va desvolta încă cultul oamenilor mari. Și eată ne în prezența unui monument rădicat unui vesbelnic și unui politic de geniu, de admirațiunea și de recunoscința țării sale. O subscripțiune națională a fost deschisă în România pentru a se ridica o statue.