Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-07-31 / nr. 88

Nr. 88. ABO­NA­MENTUL Pentru Sibiiu­ pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 1­8. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 8., 6 luni 4 8., 3 luni 2­8 Pentru străinătate pe an 12 6., 6 luni 6 8., 3 luni 88. Sibiin, Sâmbătă 31 Iulie (12 August) 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiin, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere tarmond — și timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. Tot România și Maghiarii. Cetitorii noștrii sciu cât svon au făcut jurnalele unguresci din afirmata înfrățire de la Turnu - Severin. Sciu și apostrofările cu cari ana fost noi gra­tificați, ca unii ce punem pedeci în­­frățirei. Asupra acestei teme revine jurnalul din Bucuresci „Națiunea“ și o tractează cu multă consciențiositate. Aprec­ările jurnalului numit le ținem a fi de mare importanță, de­oarece „Națiunea“ este jurnalul cel mai acre­ditat în România și manifestează pă­rerile unui grup însemnat de politici și diplomați ai României, dintre care cu deosebire amintim pe actualul pre­sident al carierei române Dumitru Brateanu, fost în atâtea rânduri mi­nistru al României. Iată articolul menționat: Abia a trecut câteva­­­ile de la depărtarea literaților și artiștilor ma­ghiari din România, abia s’a evaporat fumul șampaniei din capetele interbin­­tate pentru o vecinică frăție între Ma­ghiari și Români; cerneala pe hărtie despre indentitatea intereselor statului unguresc și român încă nu s’a uscat, și ea să-ne veniți în posițiune a regreta afecțiunile sincere cu care Românii au primit pe maghiari în sinul lor. Se vede că ospitalitatea Românilor a fost privită ca o primă de încuragiare de câtră Maghiari, în a apasă și a dispre­țui cu mai mare zel elementul romăn de peste Carpați. Cetind cineva toate cele ce se scriu prin fiarele maghiare și româneșci din Transilvania, în ade­văr trebue să se uimească de cutezanța, cu care elementul domnitor din statul unguresc agită și sentimentele cele mai reale ale poporului român. Principele moștenitor al monar­­h­iei austro-ungare, Rudolf împreună cu Augusta sa soție Ștefania, petrec mai multe zile prin Transilvania și anume în părțile pline de reminiscențe istorice, în valea Hațegului, comitatul Hunedoarei. Scopul venirei lor în Tran­silvania nu are caracter politic, ei au venit ca să facă vânătoare prin aceste locuri romantice. Era lucru natural, ca cu ocasiunea sosirei viitorilor urmași pe tronul habs­­burgic să alerge și Românii din toate părțile și se esprime sentimentele lor de fidelitate și iubire cătră familia domnitoare, ceea ce Românii de altfel au dovedit totdeauna nu numai prin vorbe, dar și prin fapte. Cine voesce se se convingă, n’are decât să deschidă istoria măcar numai dela 1848 încoace și să va vedea că poporul român în toate impregiurările, a fost gata a și sacrifica vieața și averea pentru tron și dinastie. Și drept resplată pentru aceste intențiuni binevoitoare, ce li se dă Ro­mânilor? Disprețul și urgisirea între­gului neam românesc. Autoritățile ad­ministrative au luat toate măsurile spre a tulbura liniștea și mângăerea popo­rului românesc și cu această ocasiune. Steagurile românesci, sau mai bine dis colorile Transilvaniei au fost înlăturate cu desăvârșire și înlocuite cu cele un­guresci ; arh­iereii românii au fost jig­niți în demnitatea lor erarh­ică și desconsiderați, clerului român nu i s’a dat nici măcar o audiență și vorbele de bună sosire din partea delegatului român, nici n’au fost ascultate. Și oare pentru ce toate acestea? Pentru că Maghiarii voiesc cu ori­ce preț să în­fățișeze Transilvania ca o țeară locu­ită de Maghiari. Voiesc să împedece de a răsuna la urechile fiitoriulu mo­narh­ și accentele limbei românișci; acesta să nu poată afla că majorita­tea absolută a Românilor din Transil­vania este românească, în chipul acesta cred ei că vor câștiga absoluta încredere a familiei domnitoare, care până acum mai era poate o pedecă în mersul lor șovinist. Maghiarilor nu le-a fost de ajuns administrația unde sunt deja domni absoluți, și unde nedreptatea față cu popoarele nemaghiare se poate întâlni pe toate cărările. Nu le-a fost de ajuns legile cele mai nedrepte făcute în fa­vorul exclusiv al rasei maghiare. Nu­ le trebue cartă albă din par­tea monarh­ului și totdeodată forța baionetelor pentru toate impregiurările. Gânditu-sau însă politicii maghiari că asemenea încercări expun patria lor celor mai mari pericole, înstrei­­nând sentimentele naționalităților față cu patria comună? Căci este lucru na­tural că un popor, care în patria lui este lipsit de toate drepturile și că­ruia i se impune numai datorii, care este redus la rolul de paria, și că­ruia nu i se permite nici măcar a sa­luta în mod sincer, ca popor român, pe viitorul monarh­, să cadă în dispe­rare și să-și caute sprijinul nu în pu­terea statului, căruia aparțin, ci în afară, în adevăr iubirea de sine se vede că a întunecat cu desăvârșire mintea conducătorilor maghiari, căci ast­fel nu ne putem explica, cum ei ar putea fi atât de scurți la vedere și să nu cugete, că patria lor încă poate veni odată în pericol mai cu samă în timpul, în care trăim, când atmosfera este plină de electricitate. La cine se vor adresa ei în asemenea împregiurări grele? La aceia pe care ț­ilnic­ii bat­­jocoresc și asupresc? Nu văd că în Austro-Ungaria nemulțămirea este ge­nerală? Vor să toarne spirt preste foc? „Pester Lloyd“ împuta Italienilor din Triest că aceștia s’au absentat în­­tr’un mod demonstrativ dela teatrul de gală, când împăratul Franz Iosif petrecea în mijlocul lor. Ei bine Ro­mânii n’au voit să se absenteze, au alergat din toate părțile. Pentru ce n’au fost admiși înaintea principelui moștenitoriu ? Credem că nu mai este lipsă de nici un comentar. Maghiarii sunt ex­­clusiviști pănă la extrem și prin ex­clusivismul lor cred că pot se atragă în sfera lor pe Români și pe cele­lalte popoare desnaționalisându-le, ca ast­fel să -și poată apoi mări forța nu­merică. Această idea învechită pentru timpul în care trăim, este motorul tu­turor acțiunilor lor. Apoi dacă este așa fie siguri, că în zadar căută frăția cu Românii din România. Românii dau mâna în mod sincer, cu oamenii sinceri. Pănă când însă Maghiarii vor conti­nua a persecuta pe Românii din Tran­silvania și din Ungaria, ori­ce legătură de amiciție între Români și Maghiari este imposibilă. Guvernele pot între­ține între ele legături amicale, dar acestea sunt trecătoare, căci adevărata sancțiune o poate da amiciției numai poporul, și poporul român din Româ­nia nu poate să-și închidă urechile la plângerile necontenite ce vin de pe­ste Carpați. Revista politică. Sibiiu, în 28 Iulie, întâlnirea monarh­ilor Germaniei și Austro-Ungariei la Ischl a avut loc în 9 August. Telegrame lungi împărtă­șesc multe amenunțe despre visite, prânzuri, teatruri și alte de feliul ace­sta. Diplomatic nu transpiră nimica din toate aceste. Lumea însă nu poate să creadă că întâlnirile nu au și sco­puri politice. Scirea cea mai curioasă, ce nu au putut aduce fiarele este, că Poarta otomană după multe codiri în sfârșit tot s’a învoit a declara pe Arabi pașa rebel. Declararea lui Arabi rebel este un punct in actul care Engliteza i-a propus Turciei să-l subscrie și care în mod eufemistic se numesc o convenți­­une militară. După convențiune, trupele turcesti nu pot se între în Egipt mai mult de jumătate ca cele engleze și au să fie din Egipt când vor voi Englezii. Se va vede acum dacă Arabi se va pleca înaintea afuriseniei califului, dictată de Englezi și ’și va căuta mântuirea în exil, s’au se va lupta pănă la ul­tima picătură de sânge in contra En­glezilor și Turcilor. De la Bucuresci se telegrafează că toți miniștrii și-au dat demisiunile în mânile lui Brătianu. FORȚA. Statua lui Ștefan cel Mare.­ ­Deosebite aprecieri a mai multor­­ tare engleze și franceze asupra statuei lui Ște­fan cel Mare, expusă la salon în Paris în anul 1882. „Galignanis Messenger“ din Londra 18 Maiu 1882. — Articlu nesubscris. Statua călare de bronz, esecutată de dl Fremiet, a lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, care este un obiect însemnat în statuarie, este resultatul unei subscripțiuni publice, organisată în România, și va fi presentată ora­șului Iași. Este o lucrare de maestru și Românii nu vor avea nici un mo­tiv de a regreta încrederea ce s’au pus într’un sculptor francez. „Progresul liberal“ din 23 Iunie. — Art, semnat Mei’el Fouguier. zile Mă grăbesc de a ajunge la ape­­compatrioților voștri, ceea ce mă face de a fi silit a trata cu ușu­rință, și cita în treacăt, fără a mă opri la frumoasa statuă călare a dlui Fremiet, care represeată pe Ștefan cel Mare domn al Moldovei. „Le Gaulois“, 1 iul. 1882. — Art. semnat Fourcaud. Dl Em. Fremiet. — Ștefan cel Mare, domn al Moldovei, statua că­lare de bronz, pentru orașul Iași (Ro­mânia) în­totdeauna am privit pe sta­tuarul Ioanei D'Arc și a omului d­i­n veacul de peatră ca pe un mae­stru, și consider noua sa operă de magistrală. — Domnul Moldovei e că­lare, cu mâna dreaptă întinsă, cu co­roana pe cap, cu mantaua de cacom pusă pe avutul seu costum de mag­net, solid pe șea, de o naturală și so­bră maiestate. — Calul său ’i dă o nobilă înfățișare, călcând în picioare lauri. Grupul e de o construcțiune admirabilă, de o privire serioasă și monumentală, nu se poate mai con­venabilă pentru perspectiva unei piețe publice. „Revista critică“, 25 Iunie. — Art semnat Einzed. Printre artiștii contimporani, dl Fremiet ocupă Unul din cele ântâia locuri, cu drept dobândit prin opere considerabile și foarte renumite, e un artist care are vederi mari și nu se dă îndărăt înaintea vastelor propuneri. Statua sa călare Ștefan cel Mare, Domn al Moldovei, impune prin ma­rea sa înfățișare și frumoasa armonie a proporțiunilor. „Europa artistă“, 25 Iun. — Art, semnat Nelesgue. Printre operile importante ale sa­lonului să cităm pe prea frumoasa și pe prea buna statuă călare de bronz a dlui Fremiet, representând pe Ște­fan cel Mare, domn al Moldovei. „Revista ambelor lumi“, (Revue des deux mondes) 1 Iulie 1882. —■ Art. semnat Eugene Guillaume. Se sjrce că astăzi suntem dornici de statui onorifice, însă se poate con­testa oare, că aceea a lui Guillaume Budée, că aceea a lui Rabelais, care de asemenea figurează la esposițiune, nu achită în deosebite grade o dato­rie publică? Grecii se arătau întru aceasta cu mult mai liberali decât suntem noi inșine. — Atleții victori­oși vedeau imaginile lor ridicânduse incintele sacre, amestecate cu acelea a­le poeților, ale legiuitorilor, ale eroilor. Sculptura păstra la toate gra­dele apoteosa. — Cât despre noi, n’am ajuns încă pănă acum la punc­tul acesta. Dar oameni, cari au con­tribuit la progresul omenirei, cari au onorato prin talentele și prin virtu­țile lor, cari au ilustrat’o prin geniul lor, acei ce au glorificat țeara lor, s’au acei ce s’au glorificat ei înșiși prin actele lor, aceia merită de a’și vedea asigurată o onoare durabilă. Trebue să le statornicim trăsă­turile, însemnâd caracterul, și se le dăm vieața nealterabilă, din care tră­­esc operile de artă. — într’o Și ima­ginile lor vor fi poate sdrobite, dar le vor rădica din nou. Prin instinct, rasa noastră este idolatră și, cu tot scepticismul, secolul nostru va păstra și va desvolta încă cultul oamenilor mari. Și eată ne în prezența unui mo­nument rădicat unui vesbelnic și unui politic de geniu, de admirațiunea și de recunoscința țării sale. O subscrip­­țiune națională a fost deschisă în Ro­mânia pentru a se ridica o statue.

Next