Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-10-26 / nr. 125
Nr. 125. Sibiiu, Marți 26 Octomvre (7 Noemvre) 1882. Anul XXX TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 or., 8 luni 1 fl. 76 or. Pentru monarhile pe an 8 8., 6 luni 48., 3 luni 28 Pentru Străinătate pe an 12 8., 6 luni 6 8., 3 luni 88. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 41. Epistole nefrancate se refusă. — Articoții nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. Inter arma silent vinsae. Se nu se sparie cetitorii, dacă întrebuințăm un termin ca „arma.“ Nu este vorba tocmai de arme, va serică, de arme in înțelesul genuin al cuvântului. Când am zis cuvântul arma, am vrut se înțelegem armele, prin care, se varsă, nu fluidul cel mai scump și roșu omenesc, sângele, ci cel mai eftin și negru, negreala, care în ziua de astăzi cu profusiune o vedem inundând d’alba hârtie, în bine și în zeu, în toate părțile. Armele aceste prin mediul fluidului eftin negru și vice-versa, țin de mult lumea noastră într’un resuflet. Din zgomotul lor fiecare voie- p ce se audă odată ceva hotărîtoriu despre cestiunile cele atât de complicate, deși atât de simple, pentru că sunt mulți cari doresc se vadă un resultat din controversele cele multe dintre naționalitățile doritoare de pace și liniște ale monarhiei. Oricât de justă ar fi așteptarea sau pretensiunea aceasta, să nu ne tăcem ilusiuni, suntem departe de țintă. Interesele opuse ale diverselor naționalități din statul nostru, sau mai adevărat, a naționalităților suprimate și suprimătoare, vor îndelunga lupta încă mult timp și vor face ca frementarea de o parte și de alta să mai țină până lucrul să se aleagă la un fel. Condeele vor mai vărsa așa dară negreată pe nevinovata hârtie, pentru a înfățișa cetitorilor, păreri, acuzări, plângeri etc. între armele aceste au trebuit, dar și trebue deocamdată musele să tacă. Tăcerea acesta însă nu e bună, e&fcă e păgubitoare. Ori eat, de frumos ar fi toate controversele suruflate, ba oricât adevăr și dreptate ar cuprinde ele, de acolo, de unde numai ct rând să vorbească și masele păcei și linișcei, răspândesc numai pagubă. Certanții, dacă nu ved aȘi vor vedea mâne, că lucrând numai, și numai pentru „politică“ ajung a nu ave ce băga în gură și a nu avă cu cele-și scutească trupul contra elementelor. Ca să nu cădem cu totul în păcatul acesta ne am propus astăzi a face o mică digresiune de la curentul politic și a ne gândi, pe un moment cel puțin, și la lucruri cari, deși nu sânt politice în formă, sânt politice în faptă, cari deși nu sânt naționale după obiceiul omenesc, sânt cele mai naționale, căci fără de dînsele națiunile nu pot trăi în lume. Digresiunea nostră este mică, cu toate că ar merita tratate lungi, împregiurările ne silesc a fi numai indignatori, în cea mai mare parte poporul nostru este agricultor. Aceasta e lucru cunoscut. Munca agricultorului nostru ca și resplata muncei sale, nu este aceeași cu a fiecărui agricultor din lume. Aceasta odată pentru lucrarea încă primitivă a pământului și pentru sarcinile în disproporțiune ale agricultorului. Dările de tot feliul și modalitatea, cu care se tratează pământul în țeara noastră, concurează la apăsarea, nu la ridicarea bunei stări a agricultorului. îmbunătățirile acestei stări din mijloacele statului sunt la noi rarități chiar și pe hârtie Ca să așteptăm în împregiurările noastre vre-o îmbunătățire de la guvern, nici prin minte nu ne trece, deși am fi în drept a aștepta, în timpul fiscalităților și în timpul când pe toți scheții și pe toate razoarele înfloresce numai maghiarizarea, ar fi o așteptare de feliul acesta cel mai neiertat optimism. Trebuie dar să ne gândim la ceva ce, cât de cât, dar să dea mână de ajutor agricultorului, ca cel puțin să i se ușureze sarcina. Sânt lungi nopțile de iarnă. Bată unul dintre multele mijloace. Să nu suindă nimenea. Nopțile aceste, bine folosite de agricultori, nu vor face totul, dar pot face foarte mult, în aceste nopți, bărbați inteligenți, preoți și învățători, cari, din chemarea lor sânt în contact nemijlocit cu poporul agricultor, vor face un servit mare obștesc, dacă din puținul cât avem noi în literatura noastră vor comunica acestuia, cetindui și explicându-i ceea ce s’a scris de specialiști în privința ameliorărei agriculturei. Indignând acest demers ne abținem de a da vre-un îndreptariu în privința mijloacelor mai detaiat sau vre - o programă de procedere. Unde este bunăvoință la inteligența nostră se găsesce atâta cunoșcință de causă, încât se scie cum să se apuce de lucru, dar ceea ce lipsesce, să suplinescă adeseori prin întrebări la bărbați specialiști. Fără de a exagera în aprețuire, pană una altă și călindarele de specialitate fac servit în asemenea cestiune. Afară de aceste mai cunoascem două foi: „Plugarul român“ * și „Țeranul român“,**) foi de specialitate, cari lasă încă mult de dorit, dar conțin material destul, care este bine al cunoasce agricultorul. Convenții însoțite de lectură în forma aceasta ar fi bune și pentru de a vede și a se convinge, mai cu seamă agricultorii dela țeară, cât de bine și folositoriu este acei carte. Ne oprim de astădată la atâta, în speranță că și puținele șiruri de mai sus vor găsi pământ roditor, și în speranță că permițându ne cestiunile zgomotoase politice, ne vom mai întoarce asupra acestei teme, care, cum am zis, o considerăm de foarte politică și de prea națională și patriotică tot odată. una) *) în Giurgiu (România). **) în Mușetesci lângă Ploeșei (Roma- Revista politică, Sibiiu, în 22 Octomvre. Respunsul dat de ministeriul austro-ungar de externe în delegațiunea ungară, la interpelarea ce i s’a făcut asupra căușelor amânării visitei împăratului, a produs o rea impresiune nu numai în Italia ci și în Germania. D. Kalnoky Șise: „Când fu vorba de a alege locul pentru întrevederea celor doi monarhi a trebuit să se țină seamă de împregiurările estraordinare în care se găsesce acum Roma, care este în același timp capitala Italiei și reședința Papei. Făcând abstracție de oricare alte dificultăți, a trebuit să se țină seamă de pericolul: că împăratul nostru putea să devină obiectul unor demonstrațiuni din parte aderențelor celor două tabere. Astfe fiind, n’am putut sfătui pe împărat de a face o contra-visită la Roma. Și fiind-că miniștrii regelui Italiei nu s’au putut otărî să desemne o altă localitate pentru întrevedere, contra visita a rămas amânată. Comisiunea dunăreană, scrie „Telegraful“ de Duminecă se întrunesce mâne în Galați și de aceea ne pare interesant a reproduce aci relațiunea pe care corespondentele din Petersburg al lui „Politische Corespondenț“ o trimite asupra afacerii Chilia. Corespondențele afirmă că a vorbit cu o persoană forte competinte specială și care se află intro posițiune oficială. Această persoană i-ar fi zis „că Rusia se află în privința cestiunii Chilia într’o posițiune minunată, pe care n’are decât să o mențină spre a pune într’o situațiune foarte necomodă pe toții aceia, cari fac o posițiune Rusiei în această afacere. Rusia are în aceasta cestiune dreptatea pe partea s’a, mai întâiu ca stăpână a gurei Chilia, și apoi fiindcă se apropie timpul, când comisiunea dunăreană europeană va trebui să se mărginească la modesta competință a unei simple comisiuni FOIȚA. Muntele Atos. Domnul Alexandru Pencovici, scria ziarele din România, a adresat în zilele aceste d-lui președinte al Acadeamiei Române o scrisoare însemnată, prin care dăruește pentru biblioteca Academiei mai multe documente și portrete, aduse cu sine din mănăstirile muntelui Atos și -i comunică tot deodată câteva din impresiunile călătoriei sale. Sântem fericiți. zlie „Naț.“ că ne am putut procura copie fie pe această scrisoare pe care ne grăbim a o pune în vedere cititorilor noștri. Ne place mult a crede că președintele Academiei române, d-nul Dimitrie Sturdza, care se află și ministru de externe, cum și membrul academiei d. Aurelian, ministrul cultelor și instruțiunii publice, vor bine-voi de a lua o dată în foarte de aproape cercetare trebuințele bisericei și ale școalei române din peninsula balcanică. Vom reveni, asigură același ziar, pe larg asupra acestui memoriu pusimpvȘice, cât și asupra cestiunii Maedo-în gnâne, despre care d-na Pencovici ar s fi ne voit asemenea de a instreține publicul prin epistola sa din urmă, care s’a și publicat în coloanele ziarului nostru fii cn luna trecută. Domnule Președinte! In călătoria mea de o lună de zile aproape ce am întreprins anul curant în sărbătorile Pascelui prin mănăstirile din muntele Atos am avut ocasiiune să culeg mai multe schiițe și să găsesc mai multe documente, care sânt poate de folos pentru istoria Românilor. Precum am urmat în călătoria din Scandinavia, când, aflându-me la Upsal în Suedia, am isbutit a lua cu mine un exemplar din singura carte în limba gotică adecă biblia lui Ulfilas, episcop Goților din Dacia, pe care am și avut plăcere să o dăruesc în 1875 Academiei române, tot astfel am putut aduce din peninsula sfântului munte nisce documente și portrete pentru biblioteca înstituțiuni academice a Românilor, căria sânt fericit a le oferi în dar. Țeava călugărească din peninsula chalcidică se compune din un șir îngust de munți, care se scaldă vesel în apele din Arhipelag. Acest promonitoriu verde cu lungime de 60 kilometri, încoronat împrejur de mânăstiri cu cruce pe cupole și locuit odinioară de 10.000 călugări datoresce în mare parte Românilor de peste Dunăre mijloace din trecut de întreținere și protecțiune, de restaurare chiar de zidire pe dintreg a muntelui Atos. Cu toate aceste, nu s’a publicat încă din nenorocire, pe cât am cercetat, în această cestiune însemnată nici o scriere serioasă în limba noastră română. Am dat într’adevăr de urmele domnului Alecsandru Odobescu prin mai multe din aceste mănăstiri; dar am aflat că n’a tipărit încă nimic din impresiunile călătoriei sele, care aceasta lacună în literatura noastră pare a fi cu atât mai regretabilă cu cât e sciut cum că tot în general ce scrie peana domnului Odobescu este adevărat și frumos. Eu nu cunosc în românesce decât două publicațiuni: 1. „Prostinitar al sfântului munte al Atonului“ de ieromonahul Serafim, tradus din rusesce de monahul v I Varnava Luchianov și tipărit în Bucuresci de metropolitul țărei în tipografia Nifon la 1856. Această carte însă a fost compusă numai din punct de vedere slav și bisericesc. Autorul fost profesor în academia din Petersburg, împinge îndrăsneala de a face propagandă panslavistă până de a desnatura faptele istorice chiar cele mai învederate. Astfel, după ce singur afirmă, spre exemplu în pagina 133, că mănăstirea Zugrafului s’a clădit din nou la 1502 de Ștefan-cel mare se face că nu mai scie nimic despre marele nostru purtător de biruințe, și pretinde în mai multe pagine că Stefan Dușan, craiul sârbilor este eroul care s-a luptat cu Turcii patruzeci de ani pentru creștinii din Orient, când este cunoscut că Stefan Dușan nu mai exista de un secol și jumătate la 1502 și poate nici că a dat cu ochii în viața sa de Turci, murind în 1356. Traducătorul asemenea n’a voit a îndrepta prin note erorile, nici să împlinească lacunele, cu toate că a trebuit să scie pe larg istoria fiecărei mănăstiri, ca călugăr cu carte locuitor în chinovia Esfigmenului.