Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-10-26 / nr. 125

Nr. 125. Sibiiu, Marți 26 Octomvre (7 Noemvre) 1882. Anul XXX TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 or., 8 luni 1 fl. 76 or. Pentru monarhile pe an 8 8., 6 luni 4­8., 3 luni 2­8 Pentru Străinătate pe an 12 8., 6 luni 6 8., 3 luni 88. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 41. Epistole nefrancate se refusă. — Articoții nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. Inter arma silent vinsae. Se nu se sparie cetitorii, dacă întrebuințăm un termin ca „arma.“ Nu este vorba tocmai de arme, va se­rică, de arme in înțelesul genuin al cuvântului. Când am zis cuvântul arma, am vrut se înțelegem armele, prin care, se varsă, nu fluidul cel mai scump și roșu omenesc, sângele, ci cel mai ef­­tin și negru, negreala, care în ziua de astăzi cu profusiune o vedem in­undând d’alba hârtie, în bine și în zeu, în toate părțile. Armele aceste prin mediul flui­dului eftin negru și vice-versa, țin de mult lumea noastră într’un resu­­flet. Din zgomotul lor fiecare voie- p ce se audă odată ceva hotărîtoriu despre cestiunile cele atât de compli­cate, de­și atât de simple, pentru că sunt mulți cari doresc se vadă un resultat din controversele cele multe dintre naționalitățile doritoare de pace și liniște a­le monarh­iei. Ori­cât de justă ar fi așteptarea sau pretensiunea aceasta, să nu ne tă­cem ilusiuni, suntem departe de țintă. Interesele opuse ale diverselor naționa­lități din statul nostru, sau mai ade­vărat, a naționalităților suprimate și suprimătoare, vor îndelunga lupta încă mult timp și vor face ca frementarea de o parte și de alta să mai țină până lucrul să se aleagă la un fel. Condeele vor mai vărsa așa dară negreată pe nevinovata hârtie, pentru a înfățișa cetitorilor, păreri, acuzări, plângeri etc. între armele aceste au trebuit, dar și trebue de­ocamdată musele să tacă. Tăcerea­ acest­a însă nu e bună, e&fcă e păgubitoare. Ori ea­t, de frumos ar fi toate controversele suruflate, ba ori­cât adevăr și dreptate ar cuprinde ele, de acolo, de unde numai ct­ rând să vorbească și masele păcei și linișcei, răs­­pândesc numai pagubă. Certanții, dacă nu ved aȘi vor vedea mâne, că lucrând numai, și numai pentru „politică“ ajung a nu ave ce băga în gură și a nu avă cu ce­le-și scutească trupul contra elementelor. Ca să nu cădem cu totul în pă­catul acesta ne am propus astăzi a face o mică digresiune de la curentul politic și a ne gândi, pe un moment cel puțin, și la lucruri cari, de­și nu sânt politice în formă, sânt politice în faptă, cari deși nu sânt naționale după obiceiul omenesc, sânt cele mai naționale, căci fără de dînsele nați­unile nu pot trăi în lume. Digresiunea nostră este mică, cu toate că ar merita tratate lungi, îm­­pregiurările ne silesc a fi numai in­­dign­atori, în cea mai mare parte poporul nostru este agricultor. Aceasta e lu­cru cunoscut. Munca agricultorului nostru ca și resplata muncei sale, nu este aceeași cu a fie­cărui agricul­tor din lume. Aceasta odată pentru lucrarea încă primitivă a pământului și pentru sarcinile în disproporțiune ale agricultorului. Dările de tot feliul și modalita­tea, cu care se tratează pământul în țeara noastră, concurează la apăsarea, nu la ridicarea bunei stări a agricul­torului. îmbunătățirile acestei stări din mijloacele statului sunt la noi ra­rități chiar și pe hârtie Ca să așteptăm în împregiurările noastre vre-o îmbunătățire de la guvern, nici prin minte nu ne trece, de­și am fi în drept a aștepta, în timpul fis­­calităților și în timpul când pe toți sch­­eții și pe toate razoarele înfloresce nu­mai maghiarizarea, ar fi o așteptare de feliul acesta cel mai neiertat op­timism. Trebuie dar să ne gândim la ceva ce, cât de cât, dar să dea mână de ajutor agricultorului, ca cel puțin să i se ușureze sarcina. Sânt lungi nopțile de iarnă. Bată unul dintre multele mijloace. Să nu suindă nimenea. Nopțile aceste, bine fo­losite de agricultori, nu vor face totul, dar pot face foarte mult, în aceste nopți, bărbați inteli­genți, preoți și învățători, cari, din che­marea lor sânt în contact nemijlocit cu poporul agricultor, vor face un ser­­vit mare obștesc, dacă din puținul cât avem noi în literatura noastră vor comunica acestuia, cetindui și explicân­­du-i ceea ce s’a scris de specialiști în privința ameliorărei agriculturei. Indign­ând acest demers ne ab­ținem de a da vre-un îndreptariu în privința mijloacelor mai deta­­iat sau vre - o programă de pro­­cedere. Unde este bunăvoință la in­teligența nostră se găsesce atâta cu­­noșcință de causă, încât se scie cum să se apuce de lucru, dar ceea ce lipsesce, să suplinescă adese­ori prin întrebări la bărbați specialiști. Fără de a exagera în aprețuire, pană una altă și călindarele de spe­cialitate fac servit în asemenea cesti­­une. Afară de aceste mai cunoascem două foi: „Plugarul român“ *­ și „Țe­­ranul român“,**) foi de specialitate, cari lasă încă mult de dorit, dar con­țin material destul, care este bine al cunoasce agricultorul. Convenții însoțite de lectură în forma aceasta ar fi bune și pentru de a vede și a se convinge, mai cu seamă agricultorii dela țeară, cât de bine și folositoriu este a­cei carte. Ne oprim de astădată la atâta, în speranță că și puținele șiruri de mai sus vor găsi pământ roditor, și în speranță că permițându ne cestiunile zgomotoase politice, ne vom mai în­toarce asupra acestei teme, care, cum am zis, o considerăm de foarte poli­tică și de prea națională și patriotică tot odată. una) *) în Giurgiu (România). **) în Mușetesci lângă Ploeșei (Roma- Revista politică, Sibiiu, în 22 Octomvre. Respunsul dat de ministeriul au­­stro-ungar de externe în delegațiunea ungară, la interpelarea ce i s’a făcut asupra căușelor amânării visitei îm­păratului, a produs o rea impresiune nu numai în Italia ci și în Germania. D. Kalnoky Șise: „Când fu vorba de a alege locul pentru întrevederea ce­lor doi monarh­i a trebuit să se țină seamă de împregiurările estra­ordinare în care se găsesce acum Roma, care este în același timp capitala Italiei și re­ședința Papei. Făcând abstracție de ori­­­care alte dificultăți, a trebuit să se țină seamă de pericolul: că împă­ratul nostru putea să devină obiec­tul unor demonstrațiuni din parte aderențelor celor două tabere. Astfe fiind, n’am putut sfătui pe împărat de a face o contra-visită la Roma. Și fiind-că miniștrii regelui Italiei nu s’au putut otărî să desemne o altă localitate pentru întrevedere, contra visita a rămas amânată. Comisiunea dunăreană, scrie „Te­legraful“ de Duminecă se întrunesce mâne în Galați și de aceea ne pare interesant a reproduce aci relațiunea pe care corespondentele din Peters­burg al lui „Politische Corespondenț“ o trimite asupra afacerii Chilia. Cores­pondențele afirmă că a vorbit cu o persoană forte competinte specială și care se află intro posițiune oficială. Această persoană i-ar fi zis „că Rusia se află în privința cestiunii Chilia în­­tr’o posițiune minunată, pe care n’are decât să o mențină spre a pune într’o situațiune foarte necomodă pe toții aceia, cari fac o posițiune Rusiei în acea­stă afacere. Rusia are în aceasta ce­­stiune dreptatea pe partea s’a, mai întâiu ca stăpână a gurei Chilia, și apoi fiindcă se apropie timpul, când comisiunea dunăreană europeană va trebui să se mărginească la modesta competință a unei simple comisiuni FOIȚA. Muntele Atos. Domnul Alexandru Pencovici, scria ziarele din România, a adresat în zi­­lele aceste d-lui președinte al Acadea­miei Române o scrisoare însemnată, prin care dăruește pentru biblioteca Academiei mai multe documente și portrete, aduse cu sine din mănăsti­rile muntelui Atos și -i comunică tot deodată câte­va din impresiunile că­lătoriei sale. Sântem fericiți. zlie „Naț.“ că ne am putut procura copie fie pe această scrisoare pe care ne gr­ăbim a o pune în vedere cititorilor noștri. Ne place mult a crede că pre­ședintele Academiei române, d-nul Di­­mitrie Sturdza, care se află și mini­stru de externe, cum și membrul aca­demiei d. Aurelian, ministrul cultelor și instruțiunii publice, vor bine-voi de a lua o dată în foarte de aproape cercetare trebuințele bisericei și ale școalei române din peninsula balcanică. Vom reveni, asigură același ziar, pe larg asupra acestui memoriu pu­simpvȘice, cât și asupra cestiunii Ma­­­edo-în gnâne, despre care d-na Pen­covici ar s fi ne­ voit asemenea de a in­­s­treține publicul prin epistola sa din urmă, care s’a și publicat în coloanele ziarului nostru fii cn luna trecută. Domnule Președinte! In călătoria mea de o lună de zile apr­oape ce am întreprins anul curant în sărbătorile Pascelui prin mănăstirile din muntele Atos am avut ocasiiune să culeg mai multe schiițe și să găsesc mai multe documente, care sânt poate de folos pentru istoria Românilor. Precum am urmat în călătoria din Scandinavia, când, aflându-me la Up­­sal în Suedia, am isbutit a lua cu mine un exemplar din singura carte în limba gotică adecă biblia lui Ulfi­­las, episcop Goților din Dacia, pe care am și avut plăcere să o dăruesc în 1875 Academiei române, tot astfel am putut aduce din peninsula sfântului munte nisce documente și portrete pentru biblioteca înstituțiuni academice a Românilor, căria sânt fericit a le oferi în dar. Țeava călugărească din peninsula chalcidică se compune din un șir în­gust de munți, care se scaldă vesel în apele din Arh­ipelag. Acest pro­­monitoriu verde cu lungime de 60 k­i­­lometri, în­coronat împrejur de mâ­­năstiri cu cruce pe cupole și locuit odinioară de 10.000 călugări datoresce în mare parte Românilor de peste Du­năre mijloace din trecut de întreținere și protecțiune, de restaurare chiar de zidire pe dintreg a muntelui Atos. Cu toate aceste, nu s’a publicat încă din nenorocire, pe cât am cercetat, în această cestiune însemnată nici o scriere serioasă în limba noastră română. Am dat într’adevăr de urmele domnului Alecsandru Odobescu prin mai multe din aceste mănăstiri; dar am aflat că n’a tipărit încă nimic din impresiunile călătoriei sele, care aceasta lacună în literatura noastră pare a fi cu atât mai regretabilă cu cât e sciut cum că tot în general ce scrie peana domnului Odo­bescu este adevărat și frumos. Eu nu cunosc în românesce decât două publicațiuni: 1. „Prostinitar al sfântului munte al Atonului“ de ieromonah­ul Se­rafim, tradus din rusesce de monah­ul v I Varnava Luchianov și tipărit în Bu­­curesci de metropolitul țărei în tipo­grafia Nifon la 1856.­­ Această carte însă a fost compusă numai din punct de vedere slav și bisericesc. Autorul fost profesor în academia din Peters­burg, împinge îndrăsneala de a face propagandă panslavistă până de a desnatura faptele istorice chiar cele mai învederate. Astfel, după ce singur afirmă, spre exemplu în pagina 133, că mănăstirea Zugrafului s’a clădit din nou la 1502 de Ștefan-cel­ mare se face că nu mai scie nimic despre marele nostru purtător de biruințe, și pretinde în mai multe pagine că Ste­fan Dușan, craiul sârbilor este eroul care s-a luptat cu Turcii patru­zeci de ani pentru creștinii din Orient, când este cunoscut că Stefan Dușan nu mai exista de un secol și jumătate la 1502 și poate nici că a dat cu ochii în viața sa de Turci, murind în 1356. Traducătorul asemenea n’a voit a îndrepta prin note erorile, nici să împlinească lacunele, cu toate că a trebuit să scie pe larg istoria fie­cărei mănăstiri, ca călugăr cu carte locuitor în chinovia Esfigmenului.

Next