Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-05-05 / nr. 51

Nr. 51. ABO­NAMENTUL Pentru Sibila pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 1 fl. 76 er. Pentru monarc­ia pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 8 luni 39. Sibiia, Joi 5/17 Main 188B. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Liban, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se Înapoiază. Anul XXXI TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 ar., — de două ori 12 cr., — de trei ori 16 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sinodul archidiecesan. Ședința a V-a din 29 Aprile 1888. (Urmare:) lare. Urmează la ordinea­­ lilei raportul comisiunei sco Raportor: deputatul Dr. Nicolau Pop. Raportul consistoriului archidiecesan, ca senat școlar, se privesce ca cetit și la propunerea comisiu­nei se primesce de basă la desbaterea specială. Partea I: Despre activitatea sena­tului școlar. Punctul 1: referitoriu la numărul esibitelor re­­solvite și restante se ia spre solință. Punctul 2. a) despre distribuirea ajutorului de 1400 fl. se ia spre solință. Punctul 2. b) despre conferirea stipendiilor va­cante se ia la cunoscință, cu aceea „ca pe viitor să se adauge și conspectul stipendiștilor“. Punctul 2. c) referitoriu la cărțile de școală intrate la consistoriu ca senat școlar, comisiunea raportează că consistoriul n’a censurat toate cărțile și propune: Consistoriul să le censureze pănă la proc­­rima sesiune sinodală. La cas, când nu le-ar censura toate, să spună causa amânărei censurării. Dep. Anania Trombițaș, constată, că la consistoriu s’au așternut mai multe cărți de școală decât sunt introduse în raportul general; unele însă nu le-a aprobat, pe acestea n’a aflat de lipsă să le mai inducă în raport din 2 motive: pe de o parte să nu mai molesteze Binodul, pe de o altă parte să nu ofenseze pe autorii respectivilor cărți. De alt­mintrerea aceasta e cea mai grea chemare a con­sistoriului dintre toate, câte le are, din care caută deci că i se poate pune comisiunei consurătoare vre-un termin anumit pentru referată. Dep. Nicolau Popea: După starea actuală a senatului școlar e imposibil, să se recenseze căr­țile într’un timp mai scurt. Puterile noastre sânt atât de puține, încât trebue să ne luăm refugiul la alte puteri afară de senate, la domnii profesori se­­minariali, ba chiar până și la Brașov. Consistoriul de numeșce din sinul său comisiunea consurătoare. Aceasta censurează cartea într-un timp mai scurt sau mai lung, după cum e și cuprinsul ei. Le fim dar mai indulgenți. Cele sub litera d) referitoare la depunerea exa­­menului de cualificațiune pentru scoalele medii și pentru scoalele poporale, se iau spre sciință. Cu privire la cele de sub litera e­ despre con­ferențele învățătoresci, comisiunea regretă, că au fost slab cercetate și propune: „Consistoriul să si­lească pe învățători prin organele sale a lua parte la conferențe, și să ia în considerare la împărțirea de ajutoare pe aceia, cari au mai mare lipsă.“ Propunerea aceasta provoacă o discusiune mai lungă. Dep. Demetriu Com­­ea: Ca unul, care am luat parte la astfel de conferențe, sciu că causa cea mai de căpetenie a necercetărei conferențelor nu e negli­­jența preoților, sau preste tot a organelor biseri­­cesci ci sărăcia. Faptul stă, că escepționând diur­nele din partea statului, cari se dau la cursurile de limba maghiară, învățătorii noștrii nu capătă diurne, când cu ocasiunea conferențelor, afară de cei dela Brașov și Sibiiu poate. Ar fi de dorit, dar să aflăm o modalitate, cum i-am pute ajuta. Numai așa vom pute împopula conferențele, dacă vom da diurne învățătorilor săraci, ca să poată par­ticipa. Voință și zel presupun mai la fiecare, n’a­­vem decât să destinăm un fond numai pentru un astfel de scop. 20—40 cr. îi prind foarte bine unui învățătoriu. Din cauză că toată sila și presiunea asupra învățătoriului va fi zădarnică, până când nu vor ave mijloacele necesare, nu primesc propunerea comisiunei. Dep. Sabin Pi­so propune din considerațiunile comunicațiunei o nouă împărțire a districtelor. Dep. Iosif Pușcariu e de părere să se dea îndru­mare consistoriului, să caute mijloacele necesare pen­tru de a lua parte învățătorii la conferențe. Să între­­vină bună­oară consistoriul la direcțiunea căilor ferate ca la astfel de ocasiuni învățătorii să poată călători cu prețul scăzut. Presidiul constată că în caz, când conferen­­țele sânt obligătoare pentru învățători, consistoriul se poate folosi și de măsuri mai aspre. Dep. Anania Trombi­țe­­ș. Cestiunea e regulată prin normativul din anul trecut. E o datorință pen­tru învățători a participa la conferențe. După le­gea regnicolară comunele sunt obligate a suporta spesele. Cestiunea dar e decisă, trebue deci numai efecutată legea. Ce privesce propunerea dep. Comșa e o imposibilitate. Primesce propunerea comisiunei. Dep. Nicolau Cri­stea: In legătură cu cele­­ zise de dep. Comșa constat, că bine că e prescris ca comunele să dea diurne, dar sunt comune de acelea, cari nu sunt în stare, nu pot să dea. Stând astfel lucrurile cred că e datorința noastră din cen­tru a promova posibilitatea participării la conferențe. După părerea mea din ajutorul de 1400 fl. pus în raport, am pute împărți diurne de câte 50 cr. la mulți învățători. De aceea propun, ca din suma de 1400 fl. pusă în buget pentru comune și învă­țători să se întrebuințeze și pentru împărțirea cu diurne având archidiecesa pentru ajutorarea învăță­torilor și fondul Șagunian. Dep. Anania Trombițaș constată că cei 1400 de fl. s’a împărțit acolo, unde lipsa a fost mai mare. După încheerea desbaterei vorbesc: Dep. Ioan Raț care spriginesce propunerea dep. Comșa, recomandând a se transpune comisiunei financiare. Dep. Comșa se învoesce. Dep. Diamandi Manole concede că causa ne­­cercetării conferențelor e sărăcia, dar și sărăcia e relativă. Să dăm consistoriului o sumă anumită, care să o împartă comunelor sărace cu îndatorirea ca acestea să ajutoreze pe învățători. Să ne obicî­­nuim a respecta legea. Dep. Ioan Raț afirmă că propunerea dep. Dia­mandi nu e practică, căci se poate întâmpla ca în­vățătorul să meargă pe ferii acasă. Mai bine să se dea președinților reuniunelor învățătoresci. Dep. Eugen Brote constată, că după proiec­­tul cel nou e numai un fond învățătoresc. Propu­nerea dep. Raț e numai o dorință. Să se lase mână liberă consistoriului, să afle căile cele mai practice. Dep. loan Bechnți susține, că prop. dep. Comșa e o propunere platonică, pentru că suma de ajutor e mică și nu avem fond cu o astfel de destinațiune. Dep. Constantin Stejariu atrage atențiunea si­nodului, că se vorbeșce de fonduri, fără ca se fim în clar cu scopul lor. S’a vorbit de fondul șagunian, care însă e destinat pentru ajutorarea scoalelor mai mari și mai mici, nu a învățătorilor. Punându-se la vot, sinodul decide a se îndruma consistoriul, ca se atragă atențiunea protopresbiterilor să facă ceea ce le stă în putință spre a constringe pe învățători, ca­re ia parte la conferențele învățătoresci, tot odată se autorizează consistoriul a destina din suma votată pentru scoate o parte și spre scopul acesta. Relativ la punctul 4, referitoriu la însărcinările speciale ale consistoriului. Comisiunea își exprimă do­rința ca consistoriul să fie, cât se poate de consciențios. Dem. Dem. Comșa propune: Să se facă visi­­tațiuni canonice mai dese, pentru că provin foarte multe rele din causa întrelăsărei astorfel de visita­­țiuni, în propunerea comisiunei să se­­ jb­ă espres, „în măsură cât mai mare“ nu cât se poate. Punctul 5. referitoriu la ingerințele din partea organelor politice se ia spre solință. Relativ la punctul 6. sinodul decide: consisto­­riul să întreprindă pașii necesari pentru a recâștiga dreptul bisericei, de a îngriji pensionarea învăță­torilor din școalele gr. or. române“. Punctul 7, referitoriu la participarea cursurilor supletorice din limba maghiară, se ia spre stiință. Din partea a II a raportului, care tractează de­spre învățământul public și institutele confesionale de învățământ, se iau toate punctele spre stiință F­OIȚA. La pascile Ormindenilor. (Copii de pe natură zugrăvite de P. S.) (încheere.) în timpul acela, pe când limba clopotelor se lo­­vesce de una și de altă dungă, Ormindenii își loca­­lizează petrecerea lor în apropierea cimiteriului pe un șes mic ca de o svârlită. Acest mic șes în par­tea vestică e mărginit de o coastă în forma unei galerii, iar în, celelalte părți se desparte de deal prin un pârău sec. Aci tinerimea executează tot feliul de jocuri, iar cei mai bătrâni stau pe coastă for­mând astfel pe publicul privitor al unei galerii de teatru­ pictoresc. Jocurile sânt interesante și de un aspect lunii aduc înainte o pilă mare, pe care o putem numi cu tot dreptul mama pilelor, apoi se încep diferite­ jocuri cu aceasta mică planetă de mâni omenesci. Unii, cari au mâncat pâne soldățea­scă, se pun în ordine și comandați de un fost cor­poral decorat cu plotoane, fac exerciții militare, apoi unele exerciții gimnastice. Fetele se produc cu diferite jocuri sociale gimnastice făcând un colon puternic și conturbate câte­odată de vre­un juni­­șor, care aruncându-se în mijlocul colonului, pare că e luna încungiurată de un frumos curcubeu. Fie­care are jocul său. Dar pe când decurgeau aceste jocuri mai cu înfocare un incident curios opri jo­cul și ochii tuturor se îndreptară spre producțiu­­nile gimnastice ale unui student, care venise acasă pe pasci la ouă roșii, acesta mergea în două mâni ca băeșii pe picioare, apoi câteva sărituri preste cap uimiră pe toți. Bătrânii și bătrânele despre coa­sta galeriei în loc să aplaudeze, începură ași face cruce ca de necuratul. Jocurile acestea nu ar mai are sfârșit, dacă soarele nu s’ar fi pitulat după deal, dând să pri­ceapă plotogarii din Ormindea, că ei pentru a scoate soarele de după deal sânt cu mult mai slabi decât Secuii, cari au scos luna din fântână cu cârligele, când aceasta căzuse acolo, unde s’ar fi putut și îneca, dacă nu erau făcuii să o arunce cai pe firmament. Așa­dar numai pașii cuceritori ai întunerecului de seară pot despărți pe Omindeni de acest șes drăgălaș. Fiecare se depărtează cătră ușă îndestu­­lit cu petrecerea din aceasta­­ lină, însă plin de du­rere că­­ lina nu se poate protogi, ca să fie mai lungă. A doua­­ zi de pasci, dacă ne vom scula de di­mineață și vom privi în partea aceea, unde este ci­­miteriul, vom veda acolo câteva lumini ca de licu­­riciu. Mai târziu acești licurici se înmulțesc așa de tare, încât tot cimiteriul e iluminat de ei, însă ne vom înșela tare, dacă vom merge în cimiteriu, căci acolo ne vom convinge că acei licurici nu sunt animale, ci luminări de ceară puse de creștini la toată crucea. E­­lita morților atunci și în cinstea lor se face aceasta iluminație din partea armindenilor. Dacă nu ne vom fi săturat de petrecere, atunci a doua­­ zi de pasci putem să ne apropiem fără frică de ospătărie. Ormindenii și Ormindenele s’au pus pe joc la sunetul clarinetului acompaniat de gurdună. Sărbătorile pascilor sânt spre sfârșit și noi ne vom depărta din Orminden, ducând cu noi o trai­stă plină de suvenire dela acești cinstiți protogari. Omul modest seamănă cu o balanță, ce se în­clină într’o parte, numai spre a se ridica în cealaltă. * Cel pedant vrea să ne învețe numai ceea ce scie dânsul, nu ceea ce nu stim noi. * Sântem totdeauna recunoscători pentru serviciile ce ne va face cineva (rar pentru cele făcute). * Să nu ne mirăm de norocul oamenilor răi și de nenorocirea celor buni; viața e o carte, eratele se pun pe ultima pagină.

Next