Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-01-18 / nr. 7
Mr. 7. ABONAMENTUL Pentru Sibiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 8 luni 1 fl. 76 cr. Pentru monardle pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni Sfl. Sibiiu, Marți 18[30 ianuarie 1883. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marfia, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se inapoiază. Anul XXXI INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de doué ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru Se pare publicare. Revista politică, Sibiiu, în 17 Ianuarie 1883. Despre misiunea lui Giers scrie „N. trei Presse“ într’un articol următoarele: „Nici contele Suvaloff, ba nici chiar principele Bismarck n’a fost grămădit cu atâtea onoruri ca dl Giers. In adevăr în cercuri diplomatice se povestesce, că se tratează de un arangjament formal cu bărbatul de stat rusesc. Precum se spune în cercuri diplomatice, contele Wolkenstein, ambasadorul austro unguresc în Rusia, a pregătit terenul de mult, înainte de călătoria lui Giers, și ea se considera de un product al pour porterurilor acestora, că Ghiers a plecat în călătorie și a cercetat mai ântâiu pe cancelariul german la Varzin, unde se afla în retragere. Se pare că Giers a sulerat acolo întrebarea de a dreptul, dacă Rusia ar pute întră ca al treilea compaciscent, egal îndreptățit, în alianța austro-germană. Tot așa de positiv este, că Bismarck a observat față cu propunerea aceasta o atitudine negativă, de altmintrelea în conversațiunea ceealaltă a bărbaților de stat, cu deosebire care privea peninsula balcanică, nu s’au mai ivit nici o contradicție directă între Germania și Rusia. Principele Bismarck, denegând orice apropiere positivă cu Rusia, a avut totodată să asigure pe Austro - Ungaria de credința sa față cu tratatele, pe când el, după cum se vede, este cu neîncredere față cu negocierile contelui Wolkenstein, dovadă publicările în „Köln. Zig.“ și articolul cel mai recent publicat în „Grenzboten“, care pretinde înnoirea alianței austro-ungaro-germane, dară pe lângă condițiuni nouă. Giers este acum de trei zile aici (în Vilna.) A rămas mai mult de cum avea de gând și momentuositatea prezenței sale aici se caracteriiează prin un simptom esterior, care este, că dovezile înainte de sosirea sa a ajuns aici un curier din Rusia, despre care în cercuri diplomatice se susține, că a adus instrucțiuni speciale pentru ministrul de externe rusesc. Este afară de toată îndoiala că contele Kálnoky și Giers au conferit foarte de multe ori, mai de multe ori, de cum spun bazele. Obiectul acestor conferențe este esecutarea programei, aduse de Kalnoky in ministeriu, încercarea unei apropieri între Rusia și Austro-Ungaria. După cum se asigură în cercurile diplomatice acum deocamdată nu se tratează de cestiunea cum să se poarte Rusia și Austro- Ungaria una cu alta când va bate oara din urmă a Turciei; încercarea se face cu cestiuni actuale. De aceste sunt: Raportul Rumeliei orientale cu Bulgaria și se crede că Austro-Ungaria nu va contrazice eventualei uniri a acestor două țări într’o Bulgarie. Rusia va sprijini instiiintele guvernului austro unguresc la conferența din Londra contra României. Să se străduiască Rusia în același timp a stabilisa deocamdată insuințele pe peninsula Balcanilor în Serbia și în Muntenegru să combată curentul ostil față cu Austro-Ungaria sau cel puțin se se poarte neutral față cu dânsa. Rusia în același timp se nu paraliseze instiințele austro ungureșci la Constantinopole în privința funcțiunilor căilor ferate. Se negociază așadară formal un armistițiu diplomatic între aceste două staturi în peninsula balcanică. Arangjamentele, fără îndoială, se vor comunica principelui Bismarck, cum se va purta acesta față cu densele, este o întrebare de un cuprins grav a viitoriului. A făcut sensațiune că printr’un incident nenorocit ambasadorul german principele Reuss, tocmai în aceste a fost bolnav, când Giers în Viena și marele principe Nicolae în Berlin, se ocupă cu cestiuni politice deci^etoare pentru Rusia.“ împregiurarea aceasta din urmă, accentuată de „N. fr. Presse“, este în adevăr fatală. Din cuvintele siariului s’ar vede oarecare nedumerire precum nici că se poate altfel între împregiurări ca cele ce s’au petrecut la Viena și la Berlin. Cât privesc chestiunea dunăreană marele francesc o discută foarte serios, dar în favorul României „Românul“ de Duminecă în primul său articol scrie următoarele: „Am spus nu de mult, care este credința noastră în ceea ce privesce resolvirea chsziunii dunărene, în numărul nostru dela 29 Decemvre arătam că împotrivirea noastră la dorințele guvernului austro-unguresc nu este singura piedică ce o întîmpină resolvirea cestiunii. Și Rusia, și chiar Turcia aveau modul lor de a vede care nu acordează cu ceea ce ar fi voit cabinetul de la Viena. „Iliceam car că în fața acestor complicări, părerea noastră este că Conferența ce se aștepta pe atunci să se întrunească la Londra, nici se va întruni așa de curând cum se credea, nici la cal de a se întruni nu va da deslegarea deplină a cestiunii. Această cestiune,liceana noi, nu va primi o deslegare deplină înainte de unele evenimente politice ce se pregătesc pentru un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Probabil numai după ce aceste evenimente vor trece asupra Europei, cestiunea dunăreană va primi și densa o deslegare definitivă și conformă situațiunii politice de atunci a Europei. „Puține lol0 după ce emisesem în publicitate această idee, veniră din străinătate scrii, cari tind a o justifica pe deplin, „în adevăr, astăzi credința cea mai răspândită este că conferența din Londra nu se va ocupa decât de prelungirea puterilor comisiunei europene a Dunării, lăsând cestiunea ridicată de pretensiunile Austro Ungariei și de împotrivirea noastră unor negocieri ulterioare. „Dacă s’ar urma astfel, și ni se pare că așa se va urma, s’ar împlini din punct în punct ceea ce prevăzusem, căci nu credem că Austro - Ungaria să cedeze atât de repede, nici împrotvirea României să fie atât de puțin energică și atât de scurtă, încât mari evenimente politice europene să nu vină a respinge pe al doilea plan cestiunea dunăreană. „Deocamdată însă este un fapt dobândit pentru noi: câștigăm timp, și această este deja mult, și poate deveni foarte mult“. Sorii din Londra spun că în 5 Februarie. conferența se ’ntrunesce definitiv. In sferele guvernamentale engleze se zce că conferența va fi scurtă și neconturbată. Manifestul principelui Napoleon a provocat, între alte, un proiect de lege de proscripțiune din partea unei comisiuni a camerei franceze. Nu se scie încă ce foarte va ave proectul. De va trece, va se Zică, de va fi primit de cameră crisa ministerială, care și altcum este deja declarată, este inevitabilă. După crisa ministerială este foarte probabil că va urma și cea politică: republica va veni în juntă nemijlocită cu una din formele monarchice. Care din formele monarhhice va ibunu «ave giou no a spune. Atârnă foarte mult dela tradițiunile, care se vor fi păstrat mai bine din trecut și dela abilitatea acelor ce vor conduce agitațiunea pentru una sau alta, pentru regat sau pentru imperialism. Iată aici proiectul de lege de proscripțiune: „Art. I. Este interzisă remânerea în Francia, Algeria și în colonii membrilor tuturor familiilor, care au guvernat în Francia. — Art. II. Persoanele aceste nu se bucură de drepturi politice. Bilete electorale care poartă numele lor nu numără. Aceleași persoane nu pot aparține armatei. — Art. III. Toți câți vor lucra contra acestei legi se vor transpune judecătoriei corecționale și se vor pedepsi de la un an pănă la cinci ani. După timpul de pedeapsă se vor escorta la fruntarii“. Pentru variațiune de la Petersburgeară vine scrrea că nihiliștii dau semne nouă de viață. înainte FOIȚA. Cristian Waldo sau CĂILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus de E. B.) (Urmare 5). Blestemul însă se perdu de pe buzele lui Cristiano: o voce dulce și melodioasă, o voce de femeie, care nu putea veni, după cugetul său, decât numai de la o femeie încântătoare, se auzi din sanie. Vocea zicea într’o limbă, pe care Cristiano nu o pricepea, adecă în dialectul localității: — Crezi dară, Peterson, că te vei pute duce cu caii pănă la poarta castelului vechiu? — Da, domnișoară, 7*80 visitiul cel gros și îmbrăcat cu o blană mițioasă; zăpada de astă-seară îi va gena puțin, dară și alții au umblat pe aici: văd urme proaspete. Nu te teme, ne vom sui în sus. Intrările în Stollberg, pe care dl Goefle le lua drept un colnic, se alcătuiau dintr’o veritabilă scară naturală, formată de stratele shhistoase și inegale a stâncei. Vara, s’ar fi sfărâmat cai și cai peste ele; în țările nordice însă iarna face toate căile practicabile și pe toți călătorii curagioși. Un strat gros de zăpadă înghețată, solidă și lucie ca marmorul, umple găurile și nivelează asperitățile. Caii, potcoviți spre scopul acesta, se suie în înălțimi și coboară cu siguranță, locurile pe zișe, sania arareori se restoarnă și mai tot fără pericul. în vre-o câteva minute, sania noastră era la poarta micului castel. — Ar fi de lipsă se tragi clopoțelul cu precauție. Z180 vocea cea dulce cătră vizitiu. Tu scii Peters, că eu nu voesc să mă vază bătrânul regizor, care ar spune doară tot stăpânului seu. — Cel este așa de surd ! răspunse vizitiul, punând piciorul jos. Ulf nu va spune nimic, el este pretinul meu. De ne-ar deschide numai I cam frică noaptea ;foarte simplu, castelul... Peterson, precum se vede, voia să vorbească de aparițiunile din Stollberg, el n’avu însă timp. Poarta se deschise ca de sine, și Cristiano, întocmai atât de bine învălit, ca și visitiul, mulțumită blanei și căciulei de blană a advocatului, se prezenta pe prag. — Ei bine, iată-1, 7*80 vocea cea dulce. Pune-te aici Peterson, și te rog la clopoțelele de pe cai. Atâta ți-am recomandat fii cu răbdare, fătul meu, ca n’ai se aștepți mult. — Zăbovesce cât vei voi, respinse devotul servitor, ștergându-și sloii de ghiață din barbă; timpul este foarte moale, astă seară. Cristiano nu pricepu nici o vorbă din dialogul acesta, dară el totuși asculta cu nespusă plăcere vocea dulce, și prezenta brațul său unei persoane mici învelite în blane de hermelin, astfel încât ea semăna mai mult unui floc de zăpadă decăt unei ființe omenesci. Ea i se adresa lui mereu în limba dalecarliană, el nu putea gâci ce ordine îi dă dânsa; ordini erau fără îndoială, după intonație, pe cât era de blândă. Ea îl ținea dar de păzitor al castelului vechiu, și precum tonul comandei nu re cere în nici o țeară alt răspuns, decât pantomima sumisiunei, Cristiano se simți dispensat de a pricepe și de a răspunde, în drumul scurt ce-l avea să facă cu dama mică, sub galeria ce conducea de la poarta curții pănă la ușa pavilonului. Ducându-o cătră sala ursoaicei, Cristiano urma unui simț de ospitalitate, fără a iti dacă ea va primi buna sa intenție. Tot așa el urma unui simț de curiositate întimpinându-o și în simțul acesta se afla și galanteria, încă atotputernică în vremile acele, la bărbați tineri sau bătrâni, din toate clasele societății: