Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-01-18 / nr. 7

Mr. 7. ABO­NAMENTUL Pentru Sib­iu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 8 luni 1 fl. 76 cr. Pentru mon­ard­le pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni Sfl. Sibiiu, Marți 18[30 ianuarie 1883. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marfia, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Admi­nistrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se inapoiază. Anul XXXI INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de doué ori 12 or., — de trei or 16 or. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru Se­ pare publicare. Revista politică, Sibiiu, în 1­7 Ianuar­ie 1­883. Despre misiunea lui Giers scrie „N. trei Presse“ într’un articol următoarele: „Nici contele Suvaloff, ba nici chiar principele Bismarck n’a fost grămădit cu atâtea onoruri ca dl Giers. In adevăr în cercuri diplomatice se po­­vestesce, că se tratează de un arangjament formal cu bărbatul de stat rusesc. Precum se spune în cercuri diplomatice, contele Wolkenstein, ambasa­dorul austro unguresc în Rusia, a pregătit terenul de mult, înainte de călătoria lui Giers, și e­a se considera de un product al pour porterurilor acestora, că Ghiers a plecat în călătorie și a cercetat mai ân­­tâiu pe cancelariul german la Varzin, unde se afla în retragere. Se pare că Giers a sulerat acolo în­trebarea de a dreptul, dacă Rusia ar pute întră ca al treilea compaciscent, egal îndreptățit, în alianța au­­stro-germană. Tot așa de positiv este, că Bismarck a observat față cu propunerea aceasta o atitudine negativă, de altmintrelea în conversațiunea ceealaltă a bărbaților de stat, cu deosebire care privea pe­ninsula balcanică, nu s’au mai ivit nici o con­tradicție directă între Germania și Rusia. Princi­pele­­ Bismarck, denegând ori­ce apropiere posi­­tivă cu Rusia, a avut tot­odată să asigure pe Austro - Ungaria de credința sa față cu tratatele, pe când el, după cum se vede, este cu neîn­credere față cu negocierile contelui Wolkenstein, dovadă publicările în „Köln. Zig.“ și articolul cel mai recent publicat în „Grenzboten“, care pretinde înnoirea alianței austro-unga­ro-germane, dară pe lângă condițiuni nouă. Giers este acum de trei z­ile aici (în Vilna.) A rămas mai mult de cum avea de gând și momentuositatea prezenței sale aici se caracteriiează prin un simptom esterior, care este, că dove­zile înainte de sosirea sa a ajuns aici un curier din Rusia, despre care în cercuri diplo­matice se susține, că a adus instrucțiuni spe­ciale pentru ministrul de externe rusesc. Este afară de toată îndoiala că contele Kálnoky și Giers au conferit foarte de multe ori, mai de multe ori, de cum spun­­ bazele. Obiectul acestor conferențe este esecutarea programei, aduse de Kalnoky in mini­­steriu, încercarea unei apropieri între Rusia și Austro-Ungaria. După cum se asigură în cercu­rile diplomatice acum deocamdată nu se tratează de cestiunea cum să se poarte Rusia și Austro- Ungaria una cu alta când va bate oara din urmă a Turciei; încercarea se face cu cestiuni ac­tuale. De aceste sunt: Raportul Rumeliei orientale cu Bulgaria și se crede că Austro-Ungaria nu va contrazice e­v­e­n­t­u­a­l­e­i uniri a acestor două țări într’o Bulgarie. Rusia va sprijini instiii­­n­tele guvernului austro unguresc la conferența din Londra contra României. Să se străduiască Ru­sia în același timp a stabilisa deocamdată insuințele pe peninsula Balcanilor în Serbia și în Muntenegru să combată curentul ostil față cu Austro-Unga­ria sau cel puțin se se poarte neutral față cu dânsa. Rusia în același timp se nu paraliseze instiințele au­stro ungureșci la Constantinopole în privința funcțiunilor căilor ferate. Se negociază așa­dară for­mal un armistițiu diplomatic între aceste două staturi în peninsula balcanică. Arangjamentele, fără îndoi­ală, se vor comunica principelui Bismarck, cum se va purta acesta față cu densele, este o întrebare de un cuprins grav a viitoriului. A făcut sensațiune că printr’un incident nenorocit ambasadorul german principele Reuss, tocmai în aceste a fost bol­nav, când Giers în Viena și marele­ principe Nicolae în Berlin, se ocupă cu cestiuni politice deci^etoare pentru Rusia.“ împregiurarea aceasta din urmă, accentuată de „N. fr. Presse“, este în adevăr fatală. Din cuvintele­­ siariului s’ar vede oare­care nedumerire precum nici că se poate altfel între împregiurări ca cele ce s’au petrecut la Viena și la Berlin. Cât privesc c­hestiunea dunăreană m­arele francesc o discută foarte serios, dar în favorul Ro­mâniei­ „Românul“ de Duminecă în primul său ar­ticol scrie următoarele: „Am spus nu de m­ult, care este credința noa­stră în ceea ce privesce resolvirea chsziunii dună­rene, în numărul nostru dela 29 Decemvre arătam că împotrivirea noastră la dorințele guvernului au­­stro-unguresc nu este singura piedică ce o întîm­­pină resolvirea cestiunii. Și Rusia, și chiar Turcia aveau modul lor de a vede care nu acordează cu ceea ce ar fi voit cabinetul de la Viena. „Iliceam car că în fața acestor complicări, pă­rerea noastră este că Conferența ce se aștepta pe atunci să se întrunească la Londra, nici se va în­­tr­uni așa de curând cum se credea, nici la cal de a se întruni nu va da deslegarea deplină a cestiunii. Această cestiune,­­liceana noi, nu va primi o deslegare deplină înainte de unele evenimente po­litice ce se pregătesc pentru un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Probabil numai după ce aceste evenimente vor trece asupra Europei, cesti­unea dunăreană va primi și densa o deslegare de­finitivă și conformă situațiunii politice de atunci a Europei. „Puține­­ lol0 după ce emisesem în publicitate această idee, veniră din străinătate scrii, cari tind a o justifica pe deplin, „în adevăr, astă­zi credința cea mai răspândită este că conferența din Londra nu se va ocupa de­cât de prelungirea puterilor comisiunei europene a Dunării, lăsând cestiunea ridicată de pretensiunile Austro Ungariei și de împotrivirea noastră unor ne­­gocieri ulterioare. „Dacă s’ar urma astfel, și ni se pare că așa se va urma, s’ar împlini din punct în punct ceea ce prevăzusem, căci nu credem că Austro - Ungaria să cedeze atât de repede, nici împrot­virea României să fie atât de puțin energică și atât de scurtă, în­cât mari evenimente politice europene să nu vină a respinge pe al doilea plan cestiunea dunăreană. „Deocamdată însă este un fapt dobândit pentru noi: câștigăm timp, și această este deja mult, și poate deveni foarte mult“. Sorii din Londra spun că în 5 Februarie­­. conferența se ’ntrunesce definitiv. In sferele guver­namentale engleze se z­ce că conferența va fi scurtă și neconturbată. Manifestul principelui Napoleon a provocat, în­tre alte, un proiect de lege de proscripțiune din partea unei comisiuni a camerei franceze. Nu se scie încă ce foarte va ave proectul. De va trece, va se Zică, de va fi primit de cameră crisa mini­sterială, care și altcum este deja declarată, este ine­vitabilă. După crisa ministerială este foarte proba­bil că va urma și cea politică: republica va veni în juntă nemijlocită cu una din formele monarchice. Care din formele monarhhice va ibunu «ave giou no a spune. Atârnă foarte mult dela tradițiunile, care se vor fi păstrat mai bine din trecut și dela abili­tatea acelor ce vor conduce agitațiunea pentru una sau alta, pentru regat sau pentru imperialism. Iată aici proiectul de lege de proscripțiune: „Art. I. Este interzisă remânerea în Francia, Algeria și în colonii membrilor tuturor familiilor, care au guvernat în Francia. — Art. II. Persoanele aceste nu se bucură de drepturi politice. Bilete electorale care poartă numele lor nu numără. Ace­leași persoane nu pot aparține armatei. — Art. III. Toți câți vor lucra contra acestei legi se vor trans­pune judecătoriei corecționale și se vor pedepsi de la un an pănă la cinci ani. După timpul de pe­deapsă se vor escorta la fruntarii“. Pentru variațiune de la Petersburg­eară vine scrrea că nihiliștii dau semne nouă de viață. înainte FOIȚA. Cristian Waldo sau CĂILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus de E. B.) (Urmare 5). Blestemul însă se perdu de pe buzele lui Cri­­stiano: o voce dulce și melodioasă, o voce de fe­­meie, care nu putea veni, după cugetul său, decât numai de la o femeie încântătoare, se auzi din sanie. Vocea zicea într’o limbă, pe care Cristiano nu o pricepea, adecă în dialectul localității: — Crezi dară, Peterson, că te vei pute duce cu caii pănă la poarta castelului vechiu? — Da, domnișoară, 7*80 visitiul cel gros și îm­brăcat cu o blană mițioasă; zăpada de astă-seară îi va gena puțin, dară și alții au umblat pe aici: văd urme proaspete. Nu te teme, ne vom sui în sus. Intrările în Stollberg, pe care dl Goefle le lua drept un colnic, se alcătuiau dintr’o veritabilă scară naturală, formată de stratele shhistoase și inegale a stâncei. Vara, s’ar fi sfărâmat cai și cai peste ele; în țările nordice însă iarna face toate căile practi­cabile și pe toți călătorii curagioși. Un strat gros de zăpadă înghețată, solidă și lucie ca marmorul, umple găurile și nivelează asperitățile. Caii, potcoviți spre scopul acesta, se suie în înălțimi și coboară cu siguranță, locurile pe zișe, sania arare­ori se restoarnă și mai tot fără pericul. în vre-o câteva minute, sania noastră era la poarta micului castel. — Ar fi de lipsă se tragi clopoțelul cu pre­cauție. Z180 vocea cea dulce cătră vizitiu. Tu scii Peters, că eu nu voesc să mă vază bă­trânul regizor, care ar spune doară tot stăpânu­lui seu. — C­­el este așa de surd ! răspunse vizitiul, punând piciorul jos. Ulf nu va spune nimic, el este pretinul meu. De ne-ar deschide numai­ I cam frică noaptea ;foarte simplu, castelul... Peterson, precum se vede, voia să vorbească de aparițiunile din Stollberg, el n’avu însă timp. Poarta se deschise ca de sine, și Cristiano, întoc­mai atât de bine învălit, ca și visitiul, mulțumită blanei și căciulei de blană a advocatului, se pre­zenta pe prag. — Ei bine, iată-1, 7*80 vocea cea dulce. Pu­­ne-te aici Peterson, și te rog la clopoțelele de pe cai. Atâta ți-am recomandat­ fii cu răbdare, fă­tul­ meu, ca n’ai se aștepți mult. — Zăbovesce cât vei voi, respinse devotul ser­vitor, ștergându-și sloii de ghiață din barbă; tim­pul este foarte moale, astă seară. Cristiano nu pricepu nici o vorbă din dialo­gul acesta, dară el totuși asculta cu nespusă plă­cere vocea dulce, și prezenta brațul său unei per­soane mici învelite în blane de hermelin, astfel în­cât ea semăna mai mult unui floc de zăpadă de­căt unei ființe omenesci. Ea i­ se adresa lui mereu în limba dalecarliană, el nu putea gâci ce ordine îi dă dânsa; ordini erau fără îndoială, după intonație, pe cât era de blândă. Ea îl ținea dar de păzitor al castelului vechiu, și precum tonul comandei nu re cere în nici o țeară alt răspuns, decât pantomima sumisiunei, Cristiano se simți dispensat de a pricepe și de a răspunde, în drumul scurt ce-l avea să facă cu dama mică, sub galeria ce conducea de la poarta curții pănă la ușa pavilonului. Ducându-o cătră sala ursoaicei, Cristiano urma unui simț de ospitalitate, fără a iti dacă ea va pri­mi buna sa intenție. Tot așa el urma unui simț de curiositate în­­timpinându-o și în simțul acesta se afla și galante­ria, încă atotputernică în vremile acele, la bărbați tineri sau bătrâni, din toate clasele societății:

Next