Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-11-29 / nr. 139

Kr. 189 Sibiiu, Marți 29 Noemvre (11 Decemvre) 1883 Anul XXXI TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 Iuni 8 fl. BO or., 3 Iuni 1 fl. 75 er. Pentru monarch­« pe an 8 fl. 6 luni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 Iuni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administration«* tipografiei arohidiepesane Libiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“1, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază* INSESTIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 op­ rendal on litere garmond — ți timbra de 30 or. pentru fie­care publicare. Kibiiu, 28 Novembre 1883. Sântem în ajunul unei sărbători de mare în­semnătate pentru biserica noastră, în ajunul țlilei Sântului Apostol Andreiu, al cărui nume l’a purtat marele archiereu al bisericei noastre, fericitul Șaguna. piua aceasta e scumpă fie­cărui fiu credincios al bisericei, și ne e insotit scumpă în special nouă, cari ne adăpostim în lăcașul acestui mare bărbat al bisericei noastre. Șaguna n’a trăit numai pentru sine, el a trăit și pentru noi, și prin activitatea sa neobosită ne-a croit calea, ce avem se urmăm. Și dacă șliua aceasta ne umple de măcinire pentru perderea marelui arh­iereu, ea îndoit trebue se ne preocupe acum, când abia ne-am depărtat dela mormântul rece al unui fiu iubit al neuitatu­lui Șaguna, care și a pus selință și capacitatea în servițiile bisericei. 10 ani au trecut, de când serbăm această fii de doliu, 10 ani bogați în triste esperiențe, 10 ani cari cu cât trec în completă secetă pentru noi, cu atât mai tare ne fac se cugetăm la trista noastră stare actuală. Trăim în un timp, în care suspicionările și animositățile domnesc mai mult ca nici­odată. Isgoniți de pretutindinea, in loc de a ne consolida, am început a ne sfâșia noi între noi, credând că astfel nu ne vom pute salva asistența. Și fiind­că trăim în asemenea timp, e greu a face amintire chiar și despre cei reposați, căci ura și dușmănia nici la ușa mormântului nu vrea se se oprească. între asemenea împregiurări cu pietate ne în­toarcem privirile asupra activității bărbatului, pre care provedința in <Jile de grea cercare pentru pa­trie l’a pus în fruntea bisericei noastre. Da, cu pie­tate privim la viața lui, căci ea e plină de bogate roade pentru națiune și biserică. Abia ajuns în fruntea unei biserici umilite, și în al doilea an al archipăstoriei sale vedem deja convocat sinodul bisericesc spre a căuta mijloacele, prin cari sa se ridice biserica cea umilită. Prima faptă publică în biserică a fost deschiderea porților pentru toți fii bisericei și inștiința de a o ridica din umilire. Odată marcată calea pe care are se urmărească mărețul scop, Șaguna a fost fidel amândurora în în­treagă vieața sa. Sâ nu se creadă că a fost numai o întâmplare carea apucată spre ajungerea scopului. Bărbatul în a cărui memorie scriem aceste șiruri, a fost om de adâncă erudițiune. Și nici aceea sâ nu se mai zică că timpurile fac mare pre om. Șaguna a conside­rat mai întâiu de toate spiritul timpului, și în gran­dioasa sa operă i’a răzb­nat pe toți credincioșii bise­ricei noastre. Dânsul a sciut că dând loc fiecărei puteri în biserică și teren de lucru, lucrul va îna­inta, căci ceea ce este bun comun, e scump în ochii tuturor celor interesați. Șaguna a lucrat cu canoanele în mână o în­­­­treagă viață și pănă acuma pe terenul canoanelor nime nu s’a putut măsura cu dânsul. Basa sino­­nodală croită de el în biserica noastră isvoresce din trecutul istoric al bisericei creștine, și cores­punde spiritului timpului de astăzi. Aceasta suntem datori a o constata în această zi de însemnătate pentru noi, și suntem datori cu aceasta umbrei marelui bărbat mai cu seamă acuma, când atât în biserica noastră, cât și la frații de preste Carpați, vedem o ferbere pentru reforme în biserică. La noi în direcție, care ușor poate trece marginile, și atunci ușor ne putem trezi cu anarh­ia după cap, la frații de preste Carpați în di­recție cu totul reacționariă. Suntem datori cu ace­stea umbrei marelui arh­iereu, care prin reformele introduse în organismul administrativ bisericesc nu s’a abătut dela ortodocșie întru nimica, ci ni-a dat numai un teren legal foarte vast, pe care pu­tem lucra între noi și sub scutul legei noastre, pe care nu fără cuvânt o a­numit oare­cine: „Magna Charta“. Suntem datori cu aceasta casei noastre canonice actuale în special astăzi, când din altă parte se mai crede și a­stăzi, că la administrarea averilor bisericesci, la procurarea de nouă mij­loace, la organisarea mai potrivită a paroehielor etc. afară de șclință, minte și inimă se mai recere și un deosebit dar, pre care noi îe reducem numai la sacramente, dogme și rit. Suntem datori cu aceste decblarațiuni umbrei Marelui bărbat al bisericei noastre. Pe această cale a lucrat Șaguna, ajutat de în­treagă biserica. Și el a lucrat fără intrerumpere. Lucrat’a pentru biserică, lucrat’a pentru națiune. Și fii credincioși au urmat cu sfințenie pre bunul păstoriu pe calea cea adeverată. Și cât timp l’au urmat, eram binevâzuți și progresam. Noi cei de acuma avem sa luăm firul, unde s’a întrerupt și să purcedem pe cărările fericitului Șa­­guna, căci gloriosul lui trecut plin de fapte mărețe ne garantează corectitatea cărărilor umblate de el, adânca lui erudițiune, caracterul cel firm, marea expei­ență în lucruri, trecerea lui cea mare la curtea­­ imperială, înțelepciunea lui politică, toate acestea ne fac sâ-l luăm pe el de model, și pe deoparte sâ salvăm ceea ce ne-a lăsat el, ear de altă parte cu înțelepciunea și tactica lui sa ne asigurăm asistența națională și interesele bisericesci. Urmând calea lui Șaguna vom fi poate împroșcați de cei, cari au împroșcat și în Marele Andreiu, însă vom merge pe cale bătută și cunoscută, cale pe carea cu încetul cu încetul vom ajunge la limanul dorit. Ca soare luminos cât a trăit a răspândit în giu­­rul său lumină și căldură, cari au dat pretutindenea viață. Când a dispărut a lăsat puternice raze în urma sa, la a căror lumină nici astăzi nu vom rătăci. Șaguna a fost mare ca arh­iereu. Dovadă sta­rea eparohhiei la începutul păstorirei lui, și cea de la mutarea lui dela noi. A fost mare ca bărbatul na­­țiunei, dovadă toate acțiunile lui, dovadă starea lucrurilor pe timpul, cât a stat el în frunte. A fost mare ca bărbat de șciință, dovadă toate opurile lui. în fața acestor fapte ne închinăm umbrei Ma­relui Andreiu, în această zi ocasională, și-l vom urmări ca pre un far luminos în marea vieței noa­stre atât de viforoasă, far luminos, care ne va con­duce naia la limanul dorit. Revista politică. Sibiia, în 28 Novemvre. Urcarea dărilor s’a primit fără mare slon în dieta Ungariei, și lucrurile merg cursul natural. Deputații votează, trag diurne grese, și bieții contribuenți de dare, cel mult pot da din umeri. Partida guvernu­lui atât e de disciplinată, încât chiar și la lucruri de tot indiferente face cestiune de partidă, și omul are se aleagă între alternativa: „sau cu noi sau dru­mul dela noi.“ Partidele oposiționale devin din Zi în <?i tot mai fără putere. Kossuthiștii din când în când mai produc ilaritate prin vorbirile lor, în cari ’și spun părerile constituționale, și-și formulează pretensi­­unile. Atâta în câteva cuvinte spre a pute pricepe situațiunea din parlamentul Ungariei. După cum am amintit deja comisia de trei din casa magnaților a primit proiectul de căsătorie în­tre creștini și evrei și l’a propus casei spre primire pre lângă unele modificări neesențiale. Soartea lui o vom vede mai târziu, îngrijiri mari însâ nu avem, căci se im din experiență că ji­danul are noroc la astfeliu de întreprinderi. FORȚA. O călătorie dela Paris la Constantinopole prin România. II. Din ordinul dlui Olănescu, un gustos dejun ni se servi pe terasa Noului otel Sinaia, unul din cele mai mari oteluri țlidite de stat pentru vizitatorii, cari vin la Sinaia. După această terasă vederea se întinde asupra întregei Sinaie și se vede la dreapta des­chizătura văiei, prin care se întinde linia ferată. în timpul dejunului, 10 musicanți țigani fură aduși și ei ne înveseliră cu cântecele lor naționale. Unul d­in ei înaintează cu câți­va pași în fața celorlalți și căntă când un cântec românesc, când unul țigă­nesc, ceialalți acompaniândul cu instrumentele lor și ținându-i cor la sfârșit. Ca și musicanți din por­tul Neapole, cari se încearcă, printr’un armonios cres­cendo sâ mărească plăcerea auditorilor lor, acompa­­niându-se ei însuși țiganii români fac se nu se bage de samă, prin cântecele lor, defe­ctuositatea jocului lor, dar deosebirea între cântece urmează de aproape pe aceea, care există între climate. Cân­­tecile musicanților ambulanți din Neapole, sunt ve­sele și sgom­otoase, acelea ale lăutarilor români sunt line și melancolice. Tocmai în momentul, când unuia din noi îi veni ideea unui bal împrovisat, unul din adjutanții M. S. înaintează spre d. Olănescu. MM. N­. aflară despre trecerea noastră prin Sinaia, în Ziua chiar, când avu loc inaugurarea noiei lor resi­­dențe de vară, MM. II. screau că nu eram în stare sa ne presentăm la o Curte, însă vreau se ne dis­penseze de ori­ce ceremonie și ne făceau cunoscut, că ne vor primi astfel precum ne găseam la trei oare și jumătate. Nu eram presentabili, părăsind oțelul zăpăciți și obosiți de călătorie, eram încă și mai puțin pre­sentabili intrând pe poarta „Castelului Peleș“. Ploua, și de la oțel până la Palat, am mers aproape o milă și jumătate, pe un drum deschis de cazăle, cari în decurs de mai mulți ani, transportaseră materialul necesar pentru construirea palatului, ce se inaugura în acea Zi Curtea era plină de verdeață; o mulțime foarte mare se strânsese la poartă; soldații și ofițerii ve­neau și se duceau; și preoți de religiune ortodocsă, ridicându­și hainele lor lungi pentru a nu se umple de noroiu, cu lungile lor bărbi pline de ploaie, pă­răseau residența regală, unde se sfîrșise ceremonia religioasă. Când ne presentarăm cu mantalele­ noastre pline de ploae și cu cișmele acoperite de noroiu, lacheii în livrele lor de gală și soldații cari compuneau garda de onoare ne priveau cu mirare și cu o oare­care îndoială de a ne lăsa sâ întrăm. Un ofițer de ordonanță, informat de ordinile regale, ordonă sa fim primiți; intrarăm în anticameră și ne lăsarâm acolo mantalele și umbrelele, și cele doua­zeci de perechi de cisme resunară prin sălile palatului. Această procesiune norocoasă condusă de călă­uza noastră apucă la stânga, trecu printr’un cori­dor destul de întunecos și de o dată orbită de o lumină se opri în marea sală de așteptare ale cărei mărețe covoare, broderii și pictorii sunt luminate de nișce ferestre înalte gotice. Furăm introduși într’o adevărată curte în miniatură. Regele în mare ținută stând în picioare lângă o masă lungă vorbia cu principele Sturzea, care cu înalta-i statură și deasa-i barbă căruntă se apleca a asculta pe interlocuitorul său regesc. Puțin mai la stânga, se afla d. D. Sturdza, mi­nistru al afacerilor străine, cu o privire vie și pă­­trunzâtoare, cu o fisionomie plăcută, care purta un mare cordon, apoi d. Faleoian și plăcutul colonel Candiano, adjutant al M. S. Regelui în ținută mare, d. Chițu, ministru de interne, d. V. Alecsandri poe­tul național, de cari românii sunt mândrii și cu drept cuvânt, și alte notabilități. Strălucitoarele uniforme însuflețind monotonia hainei negre, formau, la di­stanța cuvenită un cerc, în jurul Regelui.

Next