Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-12-08 / nr. 143

572 Espediția francesilor în Ton-King ia dimesiuni tot mai mari. Numărul oficierilor insinuați la espe­­dițiă cresce pe zi ce merge și cu el entusiasmul francesilor. Presidentul republicei Grevy a contra­semnat decretul, prin care se denumesce Millot de comandant suprem al corpului de espediție din Ton­­king. Agenția Havas întăresce scirea, că regele Al­fonso încă în iarna aceasta va cerceta pre regele Italiei, telegraful roman. Corespondențe particulare ale „Telegrafului roman“. Sibiu, 4 Decemvre 1883. Domnule Redactor­ între cei chemați a lucra la propășirea și luminarea poporului nostru, preotul ocupă locul de frunte. El represintă biserica și biserica la noi este paladiul învățăturei, căci sub scutul bisericei progresează la noi și puținele scoale, ce le avem, astfel, că preotul trebue se fie păstoriul cel bun în biserică și învă­­țatoriul luminat pentru școală. In trecut, când pe de o parte calea progresului era pentru noi Românii de tot restrânsă, iar de altă parte oamenii mai simpli și moravurile mai aproape de legile firești, biserica își putea împlini chemarea sa cu mult mai ușor, respective preotul putea corespunde după posițiunea sa cu mai puțină învățătură. Ații problema s’a schimbat; ea e înzecit de grea. Cu ideile și cugetările noastre de ații, străbat în societatea omenească tot feliul de rătăciri, cari atacă in prima linie biserica, morala și religiunea și prin ele apoi posițiunea preotului devine tot mai subminată. Arena aceasta de luptă se deschide pe fii ce merge din ce in ce mai mult, și privind un moment în giurul nostru, nimenea altul decât preo­tul, poate ave serioase întrebări pe viitoriu la esi­­stența și demnitatea sa de preot. Căci nu e bine să ne ascundem slăbiciunile, cari trăgănate fiind, ne pot treț­i numai în decep­­țiuni. Preotul, numit după chemare „lumina lumii și sarea pământului,“ trebue să aibă aiii o superioară cultură morală și intelectuală, ca să poată susține nimbul bisericei și al numelui său de preot. El trebue să țină pas cu mersul progresului de aț­r, căci altmintrea cu timpul va remâne între fii săi sufletești numai un „lucus a non lucendo“. A sosit dară cel puțin oara a 11 și pentru noi preoții, ca să stăm serios de vorbă cu noi, cu chemarea noatră, cu viitoriul nostru, căci nimenea altul nu are și nu va ave mai mari protivnici aproape în toate direcțiunile, de­cât noi. Ce e drept, timpul de tot mașter, în care au trăit biserica noa­stră, ne-a restrâns la starea culturală de aț­i, — dar ar fi păcat, păcat de moarte a nu folosi avantagele timpului de aț­i, am comite păcatul sinuciderei asu­pra noastră și bisericei noastre, când pe clasicul teren, ce ne ofere liberala noastră lege bisericească, am sta și numai ca parte neactivi, nepăsători, față cu chemarea și viitoriul ce ne așteaptă. Nu am pretensiunea și nici nu este aici locul a pute precisa și eshauria în deosebi căile și mij­loacele mai practicabile pentru interesele culturale ale preotului, una însă e faptă, și o susțin cu tărie, că afară de ce se lucră pentru preoțimea noastră de sus, de guvernul nostru bisericesc, preoțimea, ca pentru sine, pentru interesele sale comune, pen­tru cultura sa intelectuala și viitoriul chemarei sale e pusă în posițiunea de a nu pute lucra mai nimic. Aceasta e ații starea faptică și este numai în interesul nostru a o recunoasce, ca cu o ții mai curând înșine să ne putem ajuta. Preotul cu ț­ina Intrărei sale în funcțiune, în loc de a-și pute continua sporirea și întărirea cul­­turei sale intelectuali de pănă aci, parte din sără­cie, după care el dela sine nu-și poate procura mij­loacele culturale, parte din împregiurarea, că după întreaga lui chiemare alții trebue să învețe dela el și nu el dela alții, în scurt timp și cu puține excep­­țiuni, el ajunge a numai pută deschide cartea, de­cât numai pentru ectenii. Numai puțin de însemnat e apoi împregiurarea, că pe când toate caracterele de oameni, le vedem arii întrunite în societăți, asociațiuni, reuniuni etc. întru promovarea intereselor lor comune, pe atunci preoțimea noastră stă isolată, isolată și împrășciată, am pute­rlice ca Grecii, — cam la trei ani odată, pre­otul e pus în posițiunea, a conveni cu colegii săi din tract, dar și atunci, nu pentru vre­un scop literar s­au discusiunea intereselor sale, ci simplu pentru împlinirea unei formalități,­­ după care fără să-și adreseze unul altuia decât poate un cuvânt de în­tâlnire, se depărtează fie­care la ale sale, astfel că noi preoții ne cunoascem mai mult după călindariu; ear când și acest călindariu e greșit, nu-ți mai cu­­nosci nici după nume colegii din tract. De aici se explica apoi foarte ușor, că dacă noi împreună nu ne ocupăm de noi, de soartea noastră apoi alții o fac aceasta cu mult mai puțin și des­pre toate se mai discută aici numai de soartea preo­tului numai întâlnesci decât ici și calea câte un accent la câte un loc silit în bliare, întonând com­pătimire și chiar lecții, că nu e la înălțimea che­marei sale. E bună și compătimirea, mai ales când e sinceră, dar cel ce compătimesce are datorința să-și ajute, dacă poate să-ți arete adecă calea, prin care ai pute­a și mai ușor de sub compătimire. Ei­ bine, corespunde starea aceasta faptică in­tereselor și grelei noastre chemări preoțesei ? oare să nu putem face și noi pentru noi mai mult de­cât am făcut pănă aci? Nu mi fac nici o ilusiune, când țlic aceste, sunt însă pătruns de convingerea, că starea isolată de până acum a preoțimei noastre nu poate cores­punde nici chemărei și nici demnității preotului; ba este chiar depesitoriu pentru noi a nu ne bci veni noi nouă într’ajutoriu unul altuia cu nimic. Au fost dată d­e Redactor, o justă pretensiune, o recunoașcere a adevăratelor interese proprii, când preoțimea din tractul Sibiiului în conferența dto. 16 Septemvre a.­­c. convocată de protopresbite­­rul tractual în afaceri administrative bisericesci, a insistat unanim și cu stăruință pe lângă șeful său, ca după modestele noastre puteri să încercăm o acțiune comună constituindu-ne în Reuniune preo­țească cu statute întărite. încă în numita conferență s’a însărcinat apoi o comisiune în frunte cu dl protopresbiter Simeon Popescu, ca să elaboreze un proiect de statute în scopul acesta; iar după ce comisiunea își termină lucrarea, dl protopresbiter rugat fiind primeșce, ca să convoace o adunare constituantă a preoțimei tractuali, în care să se desbată acel proiect de sta­tute. Cred­ând a fi în interesul publicului cetitoriu și mai mult în al nostru propriu, ca să supunem acest început și aprecierei publicului din afară. Vă rog Die redactor, a da loc în coloanele prețuitului d­iar ce redigeți următorului scurt raport: După ce comisiunea însărcinată în conferința preoțimei tractuale la 16 Septemvre a. c. cu elabo­rarea unui proiect de Statut pentru reuniunea pre­oților gr. or. din­­ protopresbiteratul Sibiiului, s’a terminat lucrarea: — Dl protopresbiter convoacă adunarea constituantă a preoțimei tractuale pe Vi­neri 23 Noemvre a. c. la 9 oare a. m. în sala cea mare Nr. 24 a seminariului nostru Archidiecesan din Sibiiu. Aci fiind la ordinea flilei desbaterea asupra proiectului de Statut presentat de comisiune, privin­­duse acela de cetit, se primeșce în desbatere spe­cială, și după o scurtă discusiune se primeșce cu o mică modificare, in te­stul publicat în Nr. 128 a. c. al zliarului „Telegraful Romăn.“ Se purcede apoi la constituirea provisorică a Reuniunei pănă la sanc­ționarea statutelor din partea Preavenerabilului Con­­sistoriu Archidiecesan, care s’a întâmplat în chipul următoriu: în înțelesul §. 14 din Statute B’a ales: Presid­it natural: protopresbiterul tractual Si­meon Popescu. Vice-president: loan Predoviciu, parohh în Ocna Sibiiului. Secretar: Georgiu Bobeș, paroh­ Sibiiu sub. infer. Membrii în Comitet: Emilian Cioran și Iosif Goga parochi în Reșinariu; Petru Sim­ion adm str. paroch în Sibiiu sub. Iosefin și loan Popoviciu, pa­roh­ în Sadu. După constituire, Presidiul aduce la cunoscința preoțimei presente, că în considerarea greului în­ceput, cu care trebue să luptăm, fără a intenționa să-și câștige mulțămita sau recunoscința cuiva, din îndemnul de a facilita cultivarea preoțimei tractuale donează pe sama Bibliotecei Reuniunei întreaga sa bibliotecă cu escepțiunea protocoalelor sinodali și congresuali și o declară de aci înainte ca proprie­tate a Reuniunei preoților din protopresbiteratul gr. or. al Sibiiului. Tot în această conferință preoțimea cu escep­țiunea și fără concursul presidiului, la espresa și unanima dorință a preoțimei presente la următo­­riul concurs: Articolul din „Telg. Rom.“ Numerii 135 și 136 din a. c. întitulat „la cestiunea reunilor preo­țești la noi“ ca unul, în care se susține, demnitatea preoțimei preste tot și a celui din protopresbitera­tul Sibiiului în deosebi. Reuniunea îl primeșce și dechiară cu plăcere întru toate de al seu. Cu cele de pănă aici conferința și respective Reuniuni­a s’a închieiat, ședința pentru această ții cam pe la oara 12 a. m. Astfel, Die redactor, începem și noi preoții a ne căuta mai cu deadinsul de interesele noastre cultu­rale. După ce am văijut, că Șău­­tarea isolată este numai slăbiciune, ne am adus și noi aminte, că uni­rea e mama puterei. Nu căutăm altceva decât cul­tura noastră morală și intelectuală, în scopul ace­sta voim să facem și noi ceea­ ce face toată lumea cultă ; să ne unim, să lucrăm, să lucrăm împreună după principiul: unul pentru toți și toți pen­tru unul. Avem însă lipsă pe lângă noi, pe lângă modes­tele noastre puteri 1. de energie și tact din par­tea conducătorului, și a 2., de sprijinul și î­n­­curagiarea superiorilor noștrii. Cum să ne explicăm însă aparițiunea, că abea am făcut pasul prim și ne am și trezit compătimiți pentru încer­care, compătimiți . . . pănă la umilință. *) „Unul dintre preoți“, cilirper, în 2 Decembre v. 1883. Comuna noastră este una cu cele multe din fundul regiu lo­cuită de sași și români. Simțul de dreptate și ecui­­tate, de care sânt pătrunși conlocuitorii noștrii se va pute vede din șirurile următoare: în genere ț­is între comuna noastră și comunele românesci vecine există procese pentru margini de otar dela moșii și strămoșii noștri, cari tot așa vor remână ca ere­ditate fiilor noștri, eară între locuitorii comunei români și sași cea mai mare ură și discordie. Populațiunea română din comuna noastră este o V3 a locuitorilor, și ea fiind în minoritate, se în­țelege de sine nu poate ajunge cu nici un individ în representanță sau la vre­un oficiu comunal. Ro­mânii ar putu totuși ajunge pre două căli, sau în mod servil primindu-se din grab­ă unul sau doi ro­mâni, pre cari ei ear crede mai puțin periculoși, sau apoi folosindu-se de neînțelegerile sașilor, ceea ce numai odată ne-au succes de vre-o 7 ani, de am avut și 3 români în representanța comunală. Ura fraților sași contra noastră datează de mult, încât eu nu-i pot spune începutul, diferința au fost că eu uneori s’au arătat în grad mai mare sau mai mic, după cum au fost dispuși cei dela putere, și după cum au fost românii în stare ale face resis­­tență, credi însă a nu exagera spunând că nici odată nu s’au manifestat așa sistematic, ca de un an în­coace. Spre ilustrarea obiectului voi­­e spune fap­­­tele abstragând dela numele făptuitorilor, din care onor­ public va judeca după meritul lucrului. Fie deci constatat că proporțiunea numerică a românilor față de sașii din această comună este ca 1: 2. După proporțiunea aceasta ar fi ecuitabil, ca atât drepturile și beneficiile, cât și sarcinele comune să fie împărțite, dară frații sași, au inventat o metodă nu nouă, de a face cu noi tot aceea, ce lor nu le place a face alții cu ei. în anul 1874, precând romanii n’aveau condu­­cătoriu bun sau de loc, frații sași au făcut cu re­­presentanța comunală un cond­us, care au prim­it și întărirea mai naltă, ca să vând­ă din pădurea comu­nală lemne pentru crearea unui fond școlar, desig­nând pentru români abia a cincea parte, care con­d­us nefiind impugnat la timp de nici o parte s’au esecutat nealterat. Tot în anii dinainte au dat ei mai multe pă­mânturi alodiale spre scopul esclusiv al bisericei lor, dintre cari amintesc numai o grădină minimum de 4 jugăre pătrate pe seama parochului lor și a ur­mătorilor lui, în budgetul anual al comunei în ru­brica erogațiunilor figurează suma de 25 fl. v. a. pentru organistul bisericesc, și nouă ni se respunde în mod desprețuitoriu , că, nu avem atare funcțio­­nariu bisericesc. în anul 1878 representanța comunală prin con­clus dă spre scopuri școlare ambelor confesiuni p­e timp nedeterminat un pământ de vre-o 15 jugăre pătrate, designând pentru confesiunea gr. or. după analogia anului 1874 numai a cincea parte. Cu cond­usul acesta însă n’au fost norocoși, de­oare­ce biserica prin parochul său la locul compe­tent și-au aluptat dreptul pe a treia parte, care ați și folosit-o chiar și în anul trecut. Biserica evang. și respective representanții ei n’au putut înse vede pe credincioșii bisericei nea­­ tol­­iți *) Sânteți prea susceptibili, domnule corespondinte. D Voa­­stră credeți că la cestiunea aceasta nimic nu se mai poate vorbi, ve credeți aproape infalibili. De aici provine sus­ceptibilitatea D Voastre. ln „Tel. Rom“, nime n’a făcut per­sonalități, ci s’a vorbit numai în principiu. Apoi deciați-vă a crede, că și altora le zace la inimă binele bisericei, și înainte de a păși cu reforme precumpănesc bine lucrul. Și încă una, întreg sistemul „Statutului Organic“ se basează pre centralizare, unificare în toate, D Voastră pășiți cu separatism, care tare ușor poate trece în anarh­iă, înainte de a păși cu reforme in biserică, trebue să cumpănim bine lucrul, și se avem înaintea ochilor preceptul Evangeliei: înțelepți ca șerpii, și blânzi ca porumbii Red.

Next