Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-01-15 / nr. 6

Nr. 6. Sibiiu, Sâmbătă 15|27 ianuarie 1883. Anul XXXI TELEGRAFUL ROMÂN Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 8 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Adminiatrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiin, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7­0 sr. — de două ori 12 cr., — de trei ori 16 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 or. pentru de­ care publicare. Prenumerațiune nouă la ______„Telegraful Român“, care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1883, cu prețul cel mai moderat ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se afla cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea îa­ domni abonați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima Decemvre 1882, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârcita cu espectarea foiei *). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă de la abonamentul ultim. Revista politică. Sibiiu, în 14 ianuarie 1883. Cronica actelor de lealitate îndoită se ține lanț în societatea maghiară și maghiaronă Kossuth este obiectul unei distingeri care este cumpăna patrio­tismului celui „adevărat“. Nu mai lipsesce mult și ne vom vede provocați toți cei din Ungaria să trimitem adresă de lealitate lui Kossuth, dacă vrem să dove­dim că suntem patrioți „credincioși“ ai Ungariei. De astădata este magistratul capitalei Un­gariei, care nu dă ordin, dar exemplu model, votând în 23 ianuarie n. o adresă plină de afecțiune mare­lui patriot „în a cărui nume sunt împletite toate succesele, toată gloria reformelor din patrie.“ Caracteristic este că primăriul, care subscrise adresa espectată la Turin se chiamă Kammermayer, un maghiar de sânge pur. Proiectul pentru școalele medie­vală este în perspectivă. „P. Lt.“ e în posițiune de a ne spune că alaltă ori s’a desbătut în comisiunea instrucțiunei a casei deputaților. Numai 7 §§-fi, seim cum s’au desbătut din proiect; din cele ce se poate vede însă și din acest puțin aflăm că tendința este tot cea veche: maghiarisarea. Vom ajunge, ca să ne m­aghiarisăm cu mijloacele noastre câștigate cu cruntă sudoare. N’ar trebui să dormim însă pe laurii deja câ­știgați pe terenul acesta. Sperăm cu altă ocasiune a pute reveni și doar a și împărtăși o parte considerabilă din proiectul schimbat, cu care dl ministru Trefort crede că tot va ajunge, ca să m­aghiariseze toate școalele medie. Despre următorul lui Wimpffen la Paris scrie „Siecle“, foaie republicană franceză, că nu este in­diferent, cine va veni să ocupe postul de ambasa­dor al Austro-Ungariei, „în Viena și nu într’alt loc“, avea Thiers obiceiu să flică „este nodul cestiunei orien­tale“. Și Bismarck­tlie „Liebe“ trebue să fie de aceeași părere dacă pune atâta preț pe alianța austro-ungurească. Alianța aceasta asigură Germa­niei preponderanța in Europa. După foaia citată, Wimpffen nu se bucura de popularitatea, de care s-a bucurat Beust la francezi, de­oare­ce a fost un propus că înclină spre politica germană, în locul lui se așteaptă sau Hoyos sau Kálnoky. Acest din urmă numai în cazul „când intrigelor germane ar succede al suplini cu Kallay“. Andrássy ar fi per­soana ingratissimă în Paris, pentru că el „a creat alianța austro germană.“ Gestiunea dunăreană va ajunge în fine la soluțiune. România resp. guvernul ei spune „Soleil“ are un contraproiect la proiectul Barrère, pe care foaia franceză la și publicat în paralelă cu proiectul Barrăre. După proiectul guvernului român Austro- Ungar are loc și vot în comisiunea de supraveghiere numai în sesiunea dintâi, pe când după aceea trei sesiuni după daltă ar fi eschisă cu totul din com­i­­siune. Proiectul acesta să zice că pentru Austro-Un­­garia e absolut inacceptabil. — „costi­mu­l«m­in spune că F­r­a­n­c­i­a spriginesce propunerea României. în Italia guvernul continuă a suprima după putință demonstrațiunile iredentiste. Francia. Este curios, țlice: „Le Temps“ de a vede im­­presiunea pressei franceze asupra manifestului și arestării principelui Napoleon. Cea mai mare parte a fiarelor, ignorând măsurile luate de guvern, dis­cută cu dispreț și ironie manifestul afișat pe zidu­rile Parisului: foile republicane, în general, găsesc acest document mai mult vrednic de rîs decât pri­mejdios, numai a,ziarul „La France“ cere, în termini formali arestare. După inițiativa luată de ministrul președinte și incidentele din Cameră, limbagiul foilor republicane este puțin diferit. Câteva organe ale estremei stânge protestă contra arestării, sub prote­stul că se va ușa de acest precedent, astfel creat, pentru a se aresta socialiști, cari de asemenea au afișat mani­festul partidului lor. Alte ziiare se unesc, cu mai puțin entusiasm, la ordinea de a fi a dlui Martin Feuillióe, și socotesc că în această impregiurare ar fi greu Camerei de a nu vota această ordine de zi. Adevăratul interes, de altmintrelea, apreciarea fiarelor regaliste și bonapartiste, este în liștii sânt critiji față cu principele Napoleon. Rega- De la Union pană la Soleil, toți sunt de părere al înă­­mcii. „Gazette de France“ afirmă, că după ce au cetit manifestul, toții buni francezi conchiseră „că nu este decât o singură dezlegare: „monarh­ia.“ Dar nu e tocmai aceasta încheerea, pe care autorul o trage din manifestul său, și pe care are să o tragă și publicul. „Le Francais“ nu-și perde timpul cu reflecți­­uni inutile. „Aceasta ar fi, zice acest ziar, a­și perde cineva timpul și munca comentând manifestul, ca și cum el ar fi demn de comentare.“ „L’ Union“ numește pe principele Napoleon un „Cesar declasat,“ un pretendent de aventură, ne­popular și desprețuit. Soleil este mai ales supărat de pasagiul în care se z­­ce „că drapelul alb a devenit singura emblemă a Casei de Bourbon.“ Acesta e „fals, t^ice el abso­lut fals, arc­ifals.“ El cunoaște, din parte­ i o mo­narchie, care nu este cea a drapelului tricolor, și care, natural, este singur în stare de a primi moș­tenirea Republicei. Nu este o înțelegere, după cum se vede, între monarh­iști decât pentru a respinge pretensiunile principelui Napoleon. Dacă ar fi vorba de a co prim­ința nonpro­op,Ini mai plin (TIlVerD DO­sibil, s’ar găsi chiar între dânșii, divergențe și con­traziceri foarte asigurătoare de altmintrerea pentru ordinea republicană, vere. Gazetele religioase sunt de asemenea foarte se­ricul pasagiu relativ la concordat, cu toate că neașteptat din partea principelui Napoleon, și destinat, fără îndoială de a relega pe clericalii bo­napartiști, n’a avut darul de a seduce nici pe <jfia­­rul „Le Ronde,“ nici pe „La Défense“, și nici pe „L’Univers“. L’Univers ’și amintește că autorul ma­nifestului este unul din cei 363 și că el a acceptat odinioară pe d. Gamb­etta de șef; aceasta nu i dă încredere. „Le Monde“ găsește frasa asupra con­cordatului prea „încurcată.“ „La Dén­ise“ găsește tot pasagiu­l acesta „ridicul,“ sub peana unui preten­dent, ale caruia esploatări antireligioase de odini­oară, ea nu le-a uitat încă. „Défense“ închee cu aceste cuvinte: „Partizanii monarh­iei legime au într’adevăr multe șanse, din toți partizanii rivali, FOIȚA. Cristian Waldo sau CĂILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus de E. B.) (Urmare 5). Nils, vrând nevrând, sculat, făcu încercări zadar­nice a să deshumba. Mătușa Gertruda, încântate de creditul deschis spre a-l îmbrăca ca pe un mic lacheu înainte de al presenta stăpânului său îi cumpărase pantaloni scurți, din piele de elan și o vestă de po­stav roșu așa de bine croite, de se afla în trensele ca intr’un foc și dl Goefle însuși numai cu mare necaz îl putu desbrăca. A trebuit să-l ia pe genunchi îna­intea sobei, fiind­că băiatul tremura de frig pănă ce se isprăvi operația aceasta. Destul se supera de Go­efle și afurisi pe Gertruda, fiind­că i-a dat astfel de servitor; umanitatea însă îl oprea a-l lăsa să degere. Apoi și Nils il dezarma prin gentileța sa. La fie­care imputare a stăpânului său, el răspunse cu naivi­tate: — Vei vede mâne, domnule Goefle că­­m să te servesc bine, și apoi te voia și iubi foarte. — Așa va fi­ răspunse bunul doctor, scuturân­­du-l nițel. Eu ași prefera a fi mai puțin iubit și mai bine servit! în sfârșit Nils era culcat și dl Goefle era să-și vadă iarăși de cina sa problematică, pre când băia­tul îl rechiema fără sfială spre a f­a­ce cu un aer de reproș. Ei bine, domnule mă lași așa singur aici? — Altă noutate ! esclama advocatul. Ai trebu­ință de societate, când dormi? — Dară, domnule Goefle, eu nu am dormit nici odată singur în odaie, la dl Părinte din Falun și mai cu samă aici, unde-mi este frică... O! nu, vezi, dacă mă lași aici, mai bine mă culc jos în odaia, unde vei fi cita! Și Nils, deșteptat acuma ca o pisică, sări din pat și voi să meargă, așa în cămeșă cum era, cu stăpânul său în odaia ursoaicei. De astă-dată dl Go­efle perdu răbdarea. El îl dojeni. Nils începu a plânge. Ei vor să-l încuie. Nils începu a sbiera. Doc­torul prinse o hotărâre eroică. — De­oare­ce am făcut nerozia aceasta, își zise el, a crede, că un prunc de Zece ani are Patru~­spră-zece și a-mi închipui că Gertruda are o schin­­tee de minte sănătoasă, în creeri, trebue să port vina. Cinci minute de răbdare, și strângărelul acesta blestemat va fi adormit, plecând dacă îi eșcit inima prin resistența mea, Dumnezeu scie câtă vreme tre­bue să-l aud gemând și sbierând! El se duse dară să-și caute unul din dosarele sale, in odaia ursoaicei, nu fără a blăstăma băiatul, care-i urma desculț și abia îi lăsa timp a și găsi ochielarii; apoi se așeza la soba din odaia păzito­­riului, a cărei uși le închise, ne­fiind prea cald și după­ ce întrebase pe Nils cu siren­e că nu pretinde să-i cânte una, spre a-1 legăna în somn, se cufunda în hârtiile sale, uitându-și de cina, care nu venea, și de băiatul care horcăia din resputeri. II. Ce făcu Cristiano în decursul tuturor periper­pețiilor instalației dlui Goetle? Cetitorul va fi gâcit că cobordul îngânător rătăcind în giurul bietului Ulf în bucătărie și în pivniță era aventurierul nostru, care-și căuta ceva de cină. Durerile și spaimele lui Ulfilas, permiseră a­­ lua, mai de sub nas mâncările cele mai portative din bucătărie, în pivniță însă el nu au fost așa de norocos. Stingând lumina poltfonului el se afla într’un întunerec așa de cumplit încât se temea a fi încu­iat, nemâncat în snteranul acela, și așa se întoarce cât mai în grabă, mângăind­u-se cu cugetul de a-i lua buteliile, duse în sus de Uli, într’un moment mai favorabil, în pătrariul acela de vară ce-l perduse cu es­­plorația precaută a pasagiului secret din sala ursoai­cei,­­pasagiu, despre care avem să vorbim­ mai târziu , din și care nu e și fără osteneală, spre a se furișa

Next