Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-01-15 / nr. 6
22 TELEGRAFUL ROMAN, unii mor, alții sunt murinzi. Și iată că principele Jerome se sinucide.“ tiste. Am deschis cu multă curiositate foile bonapar„La Patrie“ aproabă toată critica pretendentului asupra drumului cum merg lucrurile. Ea gândesce de asemenea că manifestul face bine că retrage unele din ideile exprimate în ultimul document al principelui Napoleon, care fu dat publicității, înainte de a scrie acest manifest, scrisoarea din 5 April 1880, acea scrisoare, în care religiunea era așa de maltratată și care aprinse așa de arzetoare furii printre bonapartiști. Dar, după ce face face aceste elogii, „Patria“ se întreabă la ce poate servi acest manifest, care va fi „sancțiunea practică“ și, după cum ea nu găsesce nicidecum un răspuns satisfăcător la această „întrebare“ mărturisesce a nu găsi mobilul principelui, ea regretă „această esplosiune a nerăbdărilor sale,“ și crede că ar fi făcut mai bine de a se pătrunde de cuvântul lui Montesqueu : „Câteodată tăcerea explică mai mult decât discursurile.“ Să venim la organele oficiale ale imperialismului „Le Pays și Le Petit Caporal,“ — aceste ultime supraviețuitoare dintr’o familie mai numeroasă, a cărei ceilalți membri ș’au dat sufletul. „Le Petit Caporal“ este amuzant. Situațiunea era deficilă pentru dânsul. El este gazeta „Victotoriștilor“, și în multe împregiurări, el a împins amorul fiului pănă a belăstăma pe tatăl. Totuși, nenorocirea personală a principelui Napoleon îl atinge și el regretă închisoarea, dacă nu pentru principele însuși, cel puțin pentru „un Napoleon,“ pentru un „nepot al marelui om“, pentru un „văr al celui din urmă suveran ce a domnit peste Francia“. Se simte răutăciunea acestei cuvântări, care dă personagiului toate titlurile sale, afară de unul singur, acela pe care el îl revindecă: titlul de ereditar direct al familiei și de representant al dinastiei. Dar ce e mai frumos, este declarațiunea ce urmează. „Le Petit Caporal“ învârtesce cu măestrie această dificultate. Pentru a nu „merge la principe“ el pretinde ca principele să vie „la el“. Nimic, și dce el, nu justifică mai bine politica noastră proprie, decât acest manifest. Principele reneagă trecutul seu, el se pocăeste, și au ars în public, ceea ce el adora, și adoară ceea ce el voia se ardă.“ „P. S.“ Scrisori din Rusia. (Corespondența particulară a „TELEGRAFULUI“.*) St. Petersburg, 2 Ianuarie, aci. Un talmeș-balmeș nemai pomenit se comite Lagărul apărătorilor sfântului absolutism, pare-mi-se că a devenit un adevărat spital pentru alienați, o mărcuță rusească, unde bolnavii rătăcesc prin coridoarele, prin saloanele vaste ale tristului edificiu, svîrcolindu-se unii asupra altor, denunțându-se reciproc, bănuindu-se reciproc de trădare și urându-se într’un mod înfioros. Mai jos, cetitorul meu va găsi narațiunea unei denunțări proaspete, care a fost făcută zilele din urmă țarului de cătră principele Meschciersky și care atinge într’un mod foarte simțitor pe cornițele Suvaloff sau mai scurt de Bobbi, cum ’l numesce aristocrația noastră din capitală. Cornițele Bobbi este patronat de cătră omnipotentul din ziua de aici Voronzoff Dașcoff, socrul seu, și aceasta în contra dorințelor d-lui Pobedonosoff, care vede in Cornițele Bobbi un concurent puternic. *) Din Bucuresci. Ministrul de interne, cornițele Tolstoi, nu rămâne nici el mai pe jos și se ocupă de dimineață și pănă în seară cu denunțări. Ultima denunțare gravă și cam riscată făcută de acest demnitar a fost îndreptată contra sfintei Alianțe, care se luptă prin mijloace legale și ilegale cu nihilismul. Această alianță compusă de crema aristocrației ruse, este o societate secretă și ca atare ilegală. Tolstoi pentru a o compromite în ochii țarului, ordonă ziarului polițienesc „Novoje Vremja“ a tipări ultima proclamațiune a sfintei alianțe, în care societatea promite amnistia nihiliștilor ce se vor lepăda cu desăvârșire de tendențele și ideile revoluționare. în adevăr „Novoje Vremja“ tipări această proclamațiune, pe care Tolstoi remise țarului la crar. Țarul și țatină cetind’o s’au indignat declarând că sf. alianță ’și însușesce drepturile sacre ale imperiului, care singur poate amnestia pe supușii săi culpabili. Atunci cornițele Tolstoi, folosindu-se de supărarea țarului începu a-i înșira o listă lungă de aristocrați, cari fac parte din susnumita societate, iară pentru a sprijini cele șase în mâna țarinei un nou roman scris de principele Meșcersky și întitulat principele Noni, în care este descris șeful unei alte societăți secrete antinihiliste cunoscute sub nume de Dobrovolnaia Ohrana. Principele Noni nu este altcineva decât cornițele Paul Șuvaloff sau d. Bobbi. Autorul îl zugrăvește ca fiind un om de stat foarte ambițios, și care aspiră a deveni chiar președintele viitoarei republice ruse. în roman, autorul accentuează picând că în cabinetul principelui Noni se află atârnat pe părete portretul lui Ciernișewsky, apoi declară că principele Noni se află în legături strînse cu nihiliștii. Țarina ceti romanul și povesti conținutul soțului, care pentru a da comitelui Șuvaloff să simtă nemulțămirea sa s’a folosit de o zi, când comitele era de serviciu la palat în calitatea sa de adjutant împărătesc și nu l’a invitat la masă, cum se obicinuesce la Gatcino. Bietul comite a rămas fără masă, grație ministrului de interne. Pentru a încheia narațiunile mele despre toate cele, cari se petrec la palat, ve voiu mai povesti o anecdotă pe care o țin dela o persoană de toată încrederea și care ’mi a narat’o ca un ce autentic. Din Trepoff după ce se întoarse dela băi, întâlni într’un salon pe Dumitru Andreevici Tolstoi, ministrul de interne si’l întrebă: — Ei bine, ești mulțămit? Stai bine. — Ah! lasă-mă în pace, îi a respins ministrul, eu nu visez decât ceasul, când in fine Loris-Melicoff —un abur, do uje ruboaie, ca se plece cat mai iute! Voiesc ca Loris s’o guste acum; eu niciodată n’am crezut că voiu suferi ceea ce sufer. Această convorbire ne arată că cornițele Tolstoi nu e de loc sigur să rămâne în locul său, că despre Ignatieff nu este nici vorbă și că unicul rival pentru momentul de față este Loris-Melkoff. Pentru ce aceasta? Singurul Edip ne ar putea deslega enigma. Am început corespondența prin a veche, că lagărul apărătorilor ai sfântului Absolutism seamănă la noi aci cu un Bedlaam, cu o casă de nebuni, și mențin această afirmațiune. * * * Din sferele înalte, din acest Bedlaam al aristocrației ruse se scobor puțin în straturile nenorocitei societăți, care geme sub jugul unei minorități, ce și-a pierdut orice bun simț. V’am scris în rândurile trecute despre mișcarea studenților de prin universitățile ruse. Această mișcare s’a sfârșit în fine prin pedepsirea aproape o sută de tineri, cari sunt dați afară fără a mai ave drept de a întră în vreun institut superior. Prefectul capitalei sau cum se numesce el adt ober-polițai măiestru Gresser, a inventat o manoperă teribilă contra acestor nenorociți expulsați din universitate. Poliția îi pândeșce ca pe fiarele sălbatice și odată ce pune mâna pe vreunul din ei, îl expedează sub o bună escortă la o stație de pe calea ferată apropiată de capitală; aci nenorocitul tiner lipsit de mijloace, fără haine, fără nici un ajutor se găsesce în poziția cea mai critică, neavând chiar cu ce sâ-și astâmpere foamea. Pănă azi preste 160 de studenți au fost espectați în acest mod. Nu există aproape nici o stație pe calea ferată spre Moscova sau spre Varșovia unde să nu se vadă câțiva din acești nenorociți, tremurând de frig și așteptând să le vie ajutorul de acasă. Manoperele poliției sunt cum se vede aprobate de guvern, care desigur că cunoasce cele ce face col. Gresser, care-și restemă contra studenților pentru niște insulte personale primite de la tinerimea universitară din Charcoff, pe timpul când acest domnea fost prefect în acel oraș. La toate aceste, societatea" inteligent9"al cărei contingent e mare, remâne indiferentă. Nici o mișcare din partea ei nu probează că în fine simțul moral al ei s’a resculat contra inichității guvernamentale. Asuprirea seculară a ucis orice simțământ de resburare, de indignare, de revoltă, în saloanele burgezimei atât cea înaltă cât și cea în clase de mijloc veți găsi foarte des elemente sănătoase cu o judecată bună, cari înțeleg bine că a trăi așa cum a trăit pănă acum nu se mai poate, amorțeala morală menință a ucide orice putință de a progresa că viitorul devine din ce în ce mai negru și mai dessperat. Dar ce folos!........... Da, există elemente bune în această societate și cu toate aceste rar veți găsi printre aceste elemente oameni de acțiune. Cu toate acestea însă sunt indicii care dovedesc că și aceste societăți începe a se mișca. Unul din aceste indiciii s’a dat pe față zilele din urmă: membrii diferitelor semstve s’au organisat intro societate mare întitulată Semski Soius. Această societate fiind secretă și-a declarat de organul său „Volnoe Slavo“ care se află remis profesorului dela universitatea din Kieff. d Mihail Dragomanoff. Societatea în cestiune înspăimântă pe guvern. Stiri telegrafice. in locuința dlui Stenson, aventurierul nostru, nu putu observa sosirea dlui Goefle. El cugeta dară, că pregătirile de cină se făcură pentru bătrânul regisor. Apoi înainte de a relua în posesie localul ce și l’a ales, căutând ceva de cină pentru măgarul seu, el rătăci după ultimul acces de spaimă a lui Ulfilas, vr’o câteva momente prin mica curte de lângă galerie și așa el n’avuse parte de hazlia aparițiune a dlui Goefle cu căciula de noapte, conducând în triumf, măgarul în grajd cu coboldul său în haină roșie. Răscolind astfel tot și deschizând toate ușile, cari nici nu prea erau încuiate, Cristiano descoperi și ușa grajdului și se bucura a vede pe jupânul Jean, cinând cu apetit bun într’un așternut des de mușchiu uscat, în societatea unui cal frumos negru, care, se părea, că-l primise bucuros. — în adevăr, cugeta Cristiano, desmerdând nobilul animal, dobitoacele sunt uneori mai cuminte și mai ospitaliere decât oamenii. De două de când călătorim în seara aceasta rece, Jean a fost obiectul mirărei, spaimei sau aversiunei în mai multe case și sate de țărani, și eu însumi cu toate obiceiurile afabile ale țărei, ează-mă căzut în nu scruce ascunzătoare de suflete posomorite și preocupate, unde sunt silit de a maroda ca soldatul în companie, precând bunul acesta cal, fără a întreba pe Jean, după rațiunea urechilor sale lungi, ’i face loc la iesle, și 1 consideră dela început, drept seamănul său. Ei bine, Jean, noapte bună, soțule. Dacă te-ași întreba cine te-a adus aici și te a servit după plac, tu doară n’ai fi așa de complesant a’mi răspunde și dacă nu te-aș vede legat de funie, a-și cugeta că tu însuți ai avut mintea de a veni incoaci. Ori și cum va fi, am să fac și eu ca tine, o să cinez, fără a mă îngriji de Zi ua fie mâne. Cristiano închise grajdul și reintra în sala ursoaicei, unde-i aștepta plăcuta surprindere a unei mese, așternute cu vase bune și argintării masive pe pânzături îndestul de albe, însă cu nesce pete roșii de confeturile lăsate de Nils împregiurul fărfuriei sale. — Uite ’și Zi se vesel aventurierul, au isprăvit sau mai bine au început cu desertul! dracu s’au instalat aici în absența mea? Dară cine Puffo nu va fi fost așa delicat de a așterne masa; aceasta nu-i este obiceiul său în călătorie. De altmintrelea, el este dus să-și cerce norocul în castelul nou ; altfel l’ași fi întâlnit în esplorația mea a castelului vechiu. Și apoi nici n'am așteptat ajutorul cel mai mic, din partea soțului acestuia. Dacă a aflat în vreo bucătărie, un unghiu spre a se așeza, sciu bine că nu mai gândesce la mine, și am făcut foarte bine că m’am îngrijit de ceva. Tot una, dacă, din întâmplare, ar veni să se Viena, 23 Ianuarie. Sosirea ministrului rusesc de esterne, d. de Giers, semnalată pe ani, a suferit de nou amânare. Eri peste Ti a rămas în Veneția, e posibil că mâne dimineață va sosi în Viena. I Berlin, 23 Ianuarie. Fonei „N. Er. Pr.“ i se comunică: j în Parlamentul de aici s’a întâmplat o scenă sgomotoasâ între Richter și Kameke. Richter a sprijinit propunerea pentru delăturarea regimentului de Curassieri din Gardes du Corps luat în apărare de Sehorlemer. Richter declară, că miliția aceasta ar fi greoae, nepractica și că ea ar fi făcut întotdeauna pasul de moarte. Ministrul de resboiu Kamelee Dep. Richter se încumetă a vorbi astfel despre un regiment, care a purtat stindardul în mod glorios de la Frideric cel Mare pănă adi? Nu pot suferi, să se vorbească astfel despre un regiment ca acesta. Richter i-a ministrului în nume de reu întrebuințarea espresiunei „încumetat,“ căci unui deputat îi este permis a critica orice regiment. Astfel de vorbe nu 1 vor împedeca. Președintele Levetzow. Espresiunea „vorbe“ e neparlamentară. Richter (coregându-se:) „Espresiuni de aceste nume vor opri ca se critic Gardes du corps e o miliție de paradă fără folos și fumtnoasă. (Zgomot I mare în dreapta). Dulce aici, eu nu-l voiu lăsa se degete la poarta castelului acestuia. Cristiano se duse și deschise poarta din curte, pe care Ulf o încuiase după sosirea domnului Goetle și reveni pe deplin hotărît a se pune la masă cu or și cine, de bună voie sau cu forța. — Este dreptul meu, își zise el, apoi masa e goală, și eu am cu ce o înzestra bine. Dacă a’și are aici un soț, numai cât de cât amabil, am face o masă bună împreună; dacă nu, vom vede care din noi doi va scoate pe celalalt afără. Povestind așa, Cristiano se duse se vadă, dacă nu s’a tins cineva la bagagiul său. El îl afla rânduit în unghiul, unde-l ascunsese și unde nimenea nu-l observase. El examina apoi geamantanul, traista și efectele dlui Goefle, risipite pe scaune, pânzăriile îndoite frumos, toate gata a fi puse într’un dulap, hainele întinse pe spetele scaunelor, spre a se netezi; în sfârșit traista goală, pe coperișul căreia el ceti cuvintele aceste: D. Thormund Goefle, advocat la Gerala și doctor în drepturi de la facultatea din Lund. •— Un advocat cugetă aventurierul. Ei bine, aceasta vorbesce, un advocat trebue că are ceva spirit sau talent. O să-mi fie societate plăcută, numai de ar ave atâta minte a nu judeca omul după haină. Unde s’a putut ascunde advocatul acesta? Va fi vreuu