Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-12-04 / nr. 142
Xr. 142 Sibiiu, Marți 4/16 Decembre 1884. TELEGRAFUL ROMAN, Apare Marita, Joia și Sâmbăta ABONAMENTUL fevern Sibiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 76 er. Pentru ■•parohic pe an 8 fl., 6 luni 4 fl, 3 luni 2 3 Pentru stramutate pe an 12 ÖL, 6 luni 6 n., 3 luni 8 fl Pentru abonamente si insertion) a se adresa im AB alBA trad BBB* tipagniler aroticdl BOMBBB Sibiiu, «rad» Mic«iar>lnr 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redaotlsses „Telegrafului Ronân", «rad» Măcelarilor Nr. 30 Epistole neírineate se refnsa. —» Articanii nepublicați nu se înapoia zis Anul XXXII IMNETIDMILI Pontra odată 7 or.. — de douo ori 12 or.» — de trei or 16 «r. rfundal on litere garmond — și timbru do 80 «r.pencrB Őeeare publicmro. Sibiiu. 3/15 Decembre 1884. Din generațiune în generațiune se susține o credință vechi, contra căreia știința modernă a ridicat arma, și e a tacat de poveste. Această poveste, căci pentru binele obștesc și iubirea de pace poveste o vom numi și noi — această poveste susține că lebeda înainte de moarte cântă. Tradițiunea vorbește cu religioasă sfieasă despre această cântare a lebedei, și ea trebue se fie frumoasă, formând ea așa picând ultima fașă din vieața acestui animal pompos și măreț în ținuta sa. Un act de interes general s’a petrecut astăzi la tribunalul regesc de aici, care ne revoacă în memorie credința despre destinațiunea reservată lebedei pentru ultimele momente din vieața sa. Lebeda curată ca zăpada și neatinsă de macula fluctuațiunilor politice — juriul de aici, a săvârșit astăzi ultimul act legal din vieața sa. Grația celor de sus a voit ca lebeda se încete de a mai trăi prin o cântare în onoarea pressei române, și grația celui de sus s’a manifestat prin acest cântec, spre a dovedi oamenilor păcătoși că dreptatea dreptate rămâne și adevărul adevăr de câte ori voinței omenești nu i se aplică lanțuri și cătuși. Nu vom cerca dacă este vorbă s au realizate credința despre căutarea lebedei, constatăm însă că verdictul juriului din Sibiiu ca un ce legendic ne face se privim cu înduioșare la trecut și groază în viitoriu, mai ales noi cei chemați a face opinia publică românească. Cu înduioșare la trecut, căci aveam consciența că interpretăm fidel suferințele poporului. Și interpretarea noastră bună iacum era, dacă era să fie calificată, venia sub judecata cetățenilor, ale căror năcazuri le interpretăm, și cu inima deschisă așteptam verdictul lor. în critica situație politică de a fi nouă românilor ni s’a creat, rolă foarte nemulțămitoare. Suntem năpăstuiți, neindreptățiți, de multe ori maltratați chiar, și ca capac la toate acestea mai trebue să suferim și sarcasmul ce ni se aplică cu un cinism nemai pomenit, trebue se ni se mai spună de către pretinși români, că noi trăim în raiul fericirilor pământești. foarte și mai tristă este reservată presei românești. Numica mai neplăcut ca vecinica tânguire. Și pressa română dacă voește se facă pretensiuni la onestitate, este silită se lamenteze Și și noapte. Când plânge omul nu este în stare sufletească veselă. Durerea normează tonul văerărei, și el crește în nătura, cu cana durerea se face mai simțită. In fiecare animal se naște instinctul de conservare și un verme chiar voind a-i călca și ridică capul amenințătoriu. Cu atâta mai mult va lua posiție de aparare un om, căruia i-a dat Dumnezeu voință liberă, și căruia legea lui Christos i vorbește de egalitate aici pe pământ, și colo sus in ceriu. Lovirile le simțim cu toții, și strigăm prin pressă. Văezările noastre cresc în măsura urcărei biciului cu care ni se aplică lovirile. Și pentru noi nu este mirare, dacă pressa din când în când în durerea sa tălmăcește efectul lovirilor în ton aspru și poate și necruțătoriu. Batjocura nu s’a mărginit la loviri. Se iau măsuri, ca noi se nu mai putem sbiera. Ni se va înfunda doară gura, sau ni se va pune pumnul în gură? Nu! Se va urma altă procedură! Vom fi puși la umbră ca de acolo țipetul nostru de durere să nu se mai audă, și aceasta se va urma, pănă când nu va mai suna glas de durere în public. Cestiunea e pusă cu multă maestrie. Țipetul de durere dure va îneca în peptul cetățianului. Cu cât vor lamenta mai puțin în public, cu atât va fi mai mare numărul celor din închisoare, și când nu va mai plânge nime în public, atunci se va ști, că toți câți au cutezat a se plânge despre necăzurile poporului, aceia va iot face aceasta la închisoare, prin urmare este salvată libertatea vorbirei în temnița din Naseud, Vatz, și câte se vor mai face încă. E minunat modul de judecată al oamenilor în ziua de aur. Neîndreptățirea se aplică ții de ții cu plan, și celor neindreptățiți li se impută de crimă văierarea sub sarcina neindreptățirilor. Politica ’și urmează calea apucată, și noi trebue să fim reali întâmple-se ce se va întâmpla. pilde juriului sunt numărate. Coi din Sibiiu și a dat verdictul în conștiință, și aceasta este satisfacția noastră cea mai mare. Sub decursul pertractărei de ori representantul puterei publice a pronunțat gravele cuvinte: „ Violeant consules..........“ Juriul poate n’a pătruns înțelesul adevărat al acestor cuvinte, el însă ca trăsnet a străbătut amărâtele inimi ale publicului ascultătoriu și representanții pressei au schimbat priviri sfiicioase. Nu a fost lucru nou pentru noi această binevoitoare apostrofare, a fost însă neobicinuit la masa tribunalului ca mijloc de demonstrare in procesul din cestiune. Lebeda și a cântat ultima sa cântare. Noi luăm notiță. Cine știe când vom mai vedea juriu în Sibiiu, după ce se va suspnda activitatea celui de I acuma, cine știe când vom mai avea lebedă curată, ca și când toate suferințe i ar fi trecut ca prin minune. In fine eram curios de a afla amenunțe mai de aproape despre această tinără păreche, a cărei purtare mi se păru o enigmă. Chiar acum trecu pe lângă mine un om mic și burtos, îl oprii. — „Pardon domnule, veți avea bunătate de a mi spune cinei doamna acea în caretă și tinărul blond în societatea ei ? Omul meu mă privi drept în ochi ca și când întrebarea mea ar fi fost ceva banală, apoi îmi zise cu un ton sfătos. — „E cântărețul ”. de la opera imperială, iar femeia fără picioare e soția lui. — „Cum? 6eclamai involuntar, fără picioare?... — „Da, i lipsesc din trunchiu amăndoauă picioare .... Oh domnul meu, e o dramă întreagă istoria acestei părechi nenorocite; dacă nu s’ar fi întâmplat omul ar trebui se creazâ că e o ficțiune de romanuri.“ înțelesei că interlocutorul meu nu era dintre oateni scumpi la vorbă, insistai deci să mi enoreze această istorie. Apoi mergând împreună pe aleul ce conduce la lăptărie, eata cele ce putui afla dela el: „Bancherul N., retras la momant de la afaceri, trăia singur in orașul P. cu frumoasa Andrea, fata sa care cu trufie se străbată printre viforoasele valori politice ale tineței noastre de stat, fără frică de amenințarea valurilor, fără idei politice preconcepute, ci condusă numai de vocea internă a inimei,care nu cunoaște nici teorii de drept, nici interese de rasă, mai puțin idei de stat zămislită în creeri turburați. Le primim cu demnitate ultima cântare a lebedei. Revista politică. In ședința de Marți a casei magnaților se va ceti rescriptul preaînalt prin care este denumit Baronul Sennyei de president la acest corp legiuitor. Cu această ocasiune presidentul de până acuma Szőgényi și va lua ziua bună. După cum se vorbește în ședința de Mercurea viitore ’și va ocupa scaunul presidial noul president, cu care ocasiune va ținea și o cuvântare politică, în care și va spune condițiunile, sub cari a intrat In oficiu de stat și viața publică fiind dl Tisza la putere. Ziațele din Viena sunt busola, după care trebue se ne orientăm, de câte ori se face vre-o schimbare in politica noastră internă, înregistrăm deci seriile aduse de acestea țiare, și de astădată le înregistrăm cu oarecare reservă. Se zice adecă că partida liberală începe a se descompune. Prima dovadă este intrarea Baronului Sennyei în viața publică. Br. Sennyel este conservativ recunoscut, bărbat cu renume, care tocmai acuma la bătrânețe nu este dispus a-și denega tot trecutul. Partida liberală atârnă de la voința domnului Tisza, și nu el de la voința ei. Este tocmai contrariul dela ceea ce ar trebui se fie. De aici se explică pactarea cu Sennyei, și reforma casei magnaților. Dacă vom mai reflecta și la cuvântarea episcopului de Szatmár Schlauch în reuniunea Sântului Ladislau, care ne pune în vedere oposiția clerului catolic in reforma casei magnaților după proiectul ministerial ușor putem da credâmânt faimelor lățite de pressa din Viena. Congresul bisericei gr. or. sârbești din Ungaria începe a preocupa opinia publică. Deputații sârbi și croați din dieta Ungariei s’au prescntat Vinerea trecută la ministrul de culte Trefort și s’au rugat se concenda ținerea congresului, țarele ne aduc vestea că sârbii sunt frânți, și că stau întru toate la dispoziția organelor chemate a regula afacerea bisericei sârbești. „Referințele cu totul schimbate și disposiția din popor dau garanții, că congresul ,și -------------------------- FORȚA. „Pentru o floare.“ Cei, cari au călătorit în stagiunea băilor prin Stiria, n’au intrelăsat desigur a petrece vre-o zii două la băile din Z. Orășelul Z, situat într’o cale pictorească încungiurata de păduri, a devenit, în timp foarte, scurt, un loc balnear din cele mai cercetate. Mai ales stagiunea trecută a avut o afluință neobicinuită; părea că oameni din toate țările și națiunile și-au dat „rendes vousa pentru a-și petrece câteva săptămâni plăcute în acest gură de rai. Intre oaspeții băilor o jună femee îmi atrasă atențiunea asupra-și chiar de la început. Dânsa părea foarte suferindă, căci nu eșea la preumblare, decât într’o caretă pentru bolnavi, ce era împinsă de un servitor, și fiind asociată de un bărbat blond, cam în etatea ei, care urma tăcut și melancolic. La prima vedere ar fi fost greu a decide, că care tinărul era fratele său bărbatul femeei. Dar când din întâmplare privirile ei suferinde să opreau asupra tovarășului tăcut, părea ca ochii ei i se iluminau de o rasă de fericire, de o dragoste nespusă unică. Frumseța, spiritul și înainte de toate banii tinerii fete atraseră o mulțime de adoratorii în jurul ei, între cari s’a vorbit într’un timp foarte mult despre un conte maghiar, care ar fi obținut și învoirea părintelui ei. Se vede însă, că nici unul n’a reușit a captiva inima tinerii fete. Ceea ce n’a suprins nici decât pe aceia cari au cunoscut-o mai de aproape, căci dânsa trecea de o fată esaltată și capricioasă, căreia i plăcea să bată joc de tinerii, care se îndrăsneau a-i face curte. Așa spre exemplu se întâmpla odată că unul din acești adoratori, un june cu pretenșii de poet, să-i facă o serenadă. Andrea, care în momentele sale de „dolce far’nente“ compunea însăși poesii de o invențiune surgrinjetoare, publica în țiua următoare o romanță, iscălită cu numele ei, ce a apărut într’o foaie beletristică a orașului. Poesioara umbla din gură ’n gură și pe timpul acela avuse mare efect. Dacă nu se înșală memoria ea sună cam astfel: „Pe a nopții magică feerie „Veghiază luna suavă lin „îți pare lumea o armonie „De dulce freamăt și suspin, „Răpit de dor, beat de iubire „Și-acoardă lira un bard pletos, „Și sub balconul în umbrire „Prelude trist, armonios.