Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-01-28 / nr. 11

Nr. 11 Sib­ii fi. Sâmbătă 28 Ianuarie (9 Februarie) 1884. Anul XXXII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibile pe an 7 fl., 6 luni 3 fi. 50 cr. 3 Iani 1 fi. 75 ar. Pentru monarchic pe an 8 fi., 6 Iani 4 fi., 3 Iani 2 fl Pentru d­ivlnitate pe an 12 fi­, 6 luni 6 fi., 3 Iani Sfl. Pentru abonamente și inaerțiuni a se adresa la Administration tipografiei arohidiecesane Sibîin, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30 Epistole nefrancate de refus». — Articolii nepublicați nu se înapoiază* INBERTIONIL* Pentru odată 7 or., — de două ori 1* or., — de trei ori 16 ar. rundal an litere garmond — și timbra de 80 or. pentr fie­care publicare. La Nr. 4974. Plen. 1883. Cercular cătră onoratele oficii paroc­iale și onorații membrii ordinari și estraordinari ai sino­dului protopresbiteral electoral din tractul gr .-oriental al Lup­șei! Prin ordinațiunea Prea-Venerabilului Consistoriu archidiecesan datta 2 Ianuarie a. c. Nr. 4974 1883. Plen, subscrisul primind însărcinarea de a conduce si­nodul protopresbiteral electoral al tractului Lupșei, pentru alegerea de protopresbiter, spre esecutarea acestei ordinațiuni mai înalte am onoare de a con­voca pre onorații membri — preoți și mireni, — ordinari și estraordinari, ai sinodului protopresbiteral înmulțit din protopresbiteratul Lupșei, la sinodul electoral ce se va ținea Joi în 16/28 Februarie a. c. începând la 11 oare în biserica noastră din opidul Offenbaia, în d­iua alegerei la 9 oare a. m. se va celebra servițiul divin, cu invocarea Duh­ului Sânt, în bise­rica noastră din Offenbaia, la care sunt poftiți a participa toți membrii sinodului. Tot unadată în conformitate cu prescriptele legei, se covoacă și Comitetul protopresbiteral al acelui tract, la ședință pre Mercuri, în 15/27 Febru­arie a. c. după amend­i la 3 oare în localul școalei, spre esecutarea candidațiunei. Acest cercular împreună cu Lista membrilor sinodali alăturată aci •­, conform legei, se comunică la toate oficiile parohhiale din protopresbiteratul Lupșei — spre al publica în bisericele parohhiale — în Dumineca s­au Sărbătoarea cea mai dea­­proape, avisând pre deputații cercului respectiv, a se presenta și a participa la actul alegerei. Abrud, 25 ianuarie 1884. J­au­­sais, comisar consistorial. Din dieta Ungariei. (Urmare.) Victor Isztóczy: Ministrul president propune însuși astăzi aceea ce antisemiții au propus la prima discusiune în privința acestui proiect de lege. De altmintren ea e greu a decide, care este mai vinovat în cestiunea iudaică, cine are responsabili­tate mai grea, partida guvernamentală sau cea opo­­sițională, pentru că ambele se întrec în a desmerda pe Jidani. Partida guvernului se poate escala cel pu­țin cu situațiunea financiară, pentru că ea stând sub presiunea deficitelor permanente în bugetul sta­tului e silită a recurge la banii Jidovilor; oposițiu­­nea însă — cu deosebire cea din stânga extremă — se poate răzb­mna pe simpatiile poporului; de aceea ati­tudinea ei filosemită nu se poate justifica. Constat mai departe un fapt regretabil, stânga extremă adecă întrece partida guvernamentală în filosemitism. (Ila­ritate viuă.) Nu vreți se vorbesc mai departe des­pre acest obiect, alegerile sunt dinaintea ușii și nați­unea va fi ebiemată a se pronunța. (Csanady: Ne vom da samă! Ilaritate viuă) Trebue însă se declar că dacă voim se resolvim cestiunea iudaică, trebue se reformăm oposițiunea casei de jos de căpite­ne membris. (Mișcări). Timpuri nouă pretind bărbați noi, cari simțesc cu națiunea dimpreună și cari vo­­iesc se o scape de jidani, de cei mai înverșunați dușmani ce i-a avut în cursul veacurilor. în urmă Isztoczy cere ca nunțiul casei de sus se servească pre cunoscință și să se ia dela ordinea țiilei. Otto Hermann. Momentul critic, eimburele amar al situațiunei zace togma in politica tradițională a lui Col. Tisza. (Aprobări în stânga). Aceasta e prima piedecă de delăturat, ministrul president ar trebui se și părăsească fotoliul. Astăzi ne stăpânesce un liberalism fals, în timpurile vechi poporul ardea pe ruguri și gemea sub o tirănie cumplită, toată societatea era de sclavi și iobagi, astăzi a luat capitalul rola de a asupri poporul și al face iobagiu. Pentru popor și socie­tate este tot una, ori se despoaie sub un titlu ori sub altul. (Așa e! din stânga.) încât pentru iudaism observ­ O seminție, care zl­ce astăzi, că stă pe baza pentateuhului, nu se poate asimila cu civilisațiunea modernă decât sub con­­dițiunea, ca se părăsască această basă mosaică. Cestiunea iudaică se înfățișează și din alt punct de vedere ca periculoasă și adecă în forma de imi­­grațiune. Am avut ocasiune se cunosc amărăciunea cestiunei jidovesci in totalitatea ei. Jidovimea m’a stigmatisat în presă de un calumniator miserabil, dar cu toate acestea răm­ân pre lângă punctul meu de vedere, pentru că voesc o resolvire a cestim­ei pendente. Mai amintesc un fapt: Isztozy m’a nu­mit in foaia sa un vagabund netrebnic și ticălos. (Strigări din stânga estremă: Infam­ Sgomot), între astfel de împregiurări eu ve declar, că me țin strict de obiectivitatea punctului meu de vedere. Aspri­rea cestiunei iudaice este o consecvență a stărei economice rele de care sufere statul și a inferiori­tății Ungariei ca stat, și prima condițiune, pentru a împiedeca asprirea și mai tare a cestiunei iudaice este validitatea independenții Ungariei ca stat și în privință economică. Doresc ca Jidovii să dea publicității așed­emin­­tele credinții lor, cum au făcut protestanții. Mi pare reu, că cele mai de frunte foi ale jidovimei au nu­mit membrii din casa de sus vlog necioplit și slugi. Confesiunea iudaică nu există ca religiune recunos­cută de legile țărei, și de acea primul pas ce trebue să-l facă Jidovii pentru a putea fi primiți între re­­ligiunile recunoscute, este acela­ să-și creeze toate condițiunile recerute, să dovedească, că voiesc a se amalgama cu națiunea ungurească, punându-se pe basa istorică și etică a acesteia. A se­gera de cetățeni unguresci, ear de altă parte a lamenta pen­tru pierderea Ierusalimului, această atitudine n’are nici o valoare. Când antisemitismul și-a ridicat capul în Ger­mania, provocând crisele cunoscute, bărbații erudiți ai Germaniei și-au ridicat cuvântul și-au făcut diag­­nosă acestei boale sociale. Unul dintre acești băr­bați, Virchow, decorul erudiților germani, și-a formulat opiniunea astfel cu: Esistența jidovimei in societate e necesară, pentru că rasa jidovească este aluatul, care promovează, activitatea neobosită a societății Considerând însă lupta dintre jidovii neologi și ortodocși, luptă care provoacă neliniște la națiunea germană, și ținând samă de numerul jidovilor imigrați — trebue să țlic: Aluatul e rău și în cuantitate prea mare. (Aplause în stânga es­tremă). Terminez cu cuvintele: Nu noi, ci jidovii sunt chiemați a lua inițiativa: Să lucre sincer și franc și națiunea ungurească nu le va pune piedeci. Des. Szilágy: Guvernul a voit ca legea matri­monială să treacă în fuga mare prin casa de jos, iar în casa magnaților același guvern, când s’a dis­cutat acolo legea a doua oară, s’a rugat ca o fe­cioară simțitoare pentru amânarea discuțiunei pe vre-o câte-va z­ile. Proiectul­­a substernit mini­strul de justiția, iar la discnsiunea meritorică ,a apărat ministrul president, și neputând isprăvi nimic deci șeful cabinetului, astăzi vine în dietă cu o propunere de cinci rânduri cerând să se ia dela or­dinea­­ lilei.­­ Dismembrând și detailând propune­rea oratorul află că aceasta este una dintre cele mai nenorocite propuneri, fiind­că se poate explica după plac, deci propune să se retragă și prin aceasta FORȚA. O ții perdută de Mih­ail Demetrescu. — Note de la Lacu-Sărat. — (încheiere.) La bai la Lacu-Sărat Toată zestrea mi-am tocat. (Refrenul unui cântec). Iată cum ne schimonosesc limba! Și cine? Tocmai aceia cari, prin posițiunea lor socială, prin cultura lor, ar pute reuși se o facă se fie și ea, săr­mana, tot așa de armonioasă și de răspândită ca și alta, și de­sigur mai mult de­cât cea ungurească, de pildă. Cum doamnă? Te îmbraci în strae românesci și ne îndupleci a crede că faci asta din dragoste pentru țară, limbă și tradițiuni ? dar dumneata, cu­coană dragă , ne mistifici, căci, când colo ce se ved­i ?.. Schimonoseală și de limbă și de costum! — Da, ne schimonoseßci limba, căci nu scoți o frază cât de mică din rumena ta guriță fără ca se tragi de păr trei sau patru vorbe franțuzesci... Creții că ’ți șcade frumos? Te înșeli cuconiță, te înșeli, cum s’a înșelat Nastratin Hogea de hazlie me­morie, când a cumpărat săpun în loc de cașcaval.. Creții poate că e de bon ton? O fi! dar dacă ’ți-a auz­t un strein talmeș-balmeșul ce ticluesci când gră­­iesci, pre legea mea­ ar pufni într’un hohot de rîs,­­ar trage de mânecă pe cel dintâiu trecător, și dân­­du’l mai la o parte, dar întreba: — Ce limbă su­grumă doamna asta când vorbesce?... Ne caricaturezi costumul național, doamnă, fiind­că alături de catrință, măramă și cămașă ai vârît ca un intrus, mănușa de fir ducosse, ciobotelele à la Louis Quinze, umbreluța de mătase și evantaliul de abanos... Nu merge! S’a stricat și armonia colori­lor, și tradițiunea costumului și.... totul. — Din doua una, ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbesce cum ție portul, ori de nu... ori de nu, imbracăte ca toți străinii, și de ’ți vine pofta să toci bureți în fran­­țuzesce, toacăi franțuzește sadea; numai amesteca și pe biata românească, care, zău­ să ’ți spun drept se simte tot așa de jignită și nepusă la locul seu, precum se simte jignită o țărancă de la plug ce pentru prima oară a intrat într’un salon din lumea cea mare... Ur! ce căldură!... Me duc să me adăpostesc pentru câteva oare sub căsuța maiorului Ciocârlie Pleșcuță. Căldura mă trage spre somn... Adorm... Dorm... ! Dorm dus... VII. Dormisem pănă la nouă seara. Seara era bal la Coșcovată Cepeleag, și fiind­că scăpasem cursa omnibusului, am rămas să me întorc în oraș cu om­­nibusul de la mierlul nopții. — Am luat un bilet de bal, am intrat acolo, și­, și m’am plictisit de ză­­pușală. Când la oara 12, un strigăt se aud­i pe stradă, era strigătul de corn al conducătorului om­nibusului, care -și chiema mușterii. — îmi­ luai pălăria și bastonul, strânse cu mâna cea vânjoasă a maiorului meu, și me vârîiu în șandramă. Peste o vară eram tolonit în patu­mi, cu țigara în gură, cu ochii în tavan și cu mintea preocupată de aceste cugetări: Că Lacul Sărat este o galerie de tablouri vii; că acolo plictis­ala vine repede pentru cei ce n’au punga plină; că sensul predomnitor este cel femeesc; că femeile... dar să nu mai rădicăm vălul ce acopere tainele ce le privesc...; că în fine z­iua ce am pe­­trecut’o la renumitul Lac­ Sărat, a fost o di pier­dută— Nu apucai să încheiu în minte ultima’mi gândire și Morfeu îmi închise pleapele. Zeul își făcu dato­ria întocmai ca un slujbaș neamț foarte conștiințios. Adormiți... Brăila, 1882 Iuliu 16. „Adevărul“

Next