Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-07-24 / nr. 85
Nr. 85 Sibiin, Marți 24 Iuliu (5 August) 1884. Anul XXXII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marita, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiin pe an 7 fl., 6 Iani 8 0. 50 er., 8 Iani 1 fl. 75 er. Pentra ■•■iohl« pe an 8 fl., 6 Iani 4 fl., 8 Iani 2 . Pentru Itrimitate pe an 12 fl., 6 Iani 6 fl., 3 Iani 3 fl. Pentru abonamente și inaerțiuni a se adresa la Adallistrad HM tip»gr*flet (rohldKOM SM Sibiiu, strada Minerarilor 47 Corespondențele sunt a ae adresa 1». Rsdaodisea „Telsgrafsloi AshSb“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refnss. — Artianlii nepablicați na se inapolasi. IM8ERTIDNIL« Pentru odată 7 ar., — de două ori 12 or., — de trei ori 16 ar. rândal on litere garmond — si timbra de 30 ar.pentru fiecare publicare. Nr. 3258 Scol. Cătră toate oficiile protopresbiterale și parochiale din archidiecesă. In cerculariul acestui consistoriu ddia 7 Iunie a. c. Nr. 187 s’a strecurat din concernintele emanat ministerial o eroare în privința timpului, dela care și pănă la care sunt a se induce în registru cei obligați a frecventa școala în anul viitoriu scolastic 1884/5. Regula fundamentală în sensul legei e că, la cercetarea, școalei cuotidiane sunt obligați toți aceia, cari la 1 Octombre al anului pentru care se face conscrierea vor fi împlinit al șeasăle an al etății și nu vor fi intrat în al treisprezecelea an. Asemenea sunt obligați a cerceta școala de repetiție toți aceia cari la 1 Octombre au împlinit al 12 lea an, nu au intrat însă în al 16-lea an al vieții. Conform acesteia sunt a se conscrie pentru anul scolastic 1884/5 toți cei născuți dela la Octomvre 1869 pănă la 80 Septemvre 1878. Acolo dată, unde condicele școlare s’au introdus în anul trecut scolastic și conscrierea în registru s’a început dela 1 Octombre 1869, nu sunt a se șterge din registru prin linii verticale cei născuți dela 1 Octombre 1869 pănă la 31 Septembre 1870, deoarece aceștia neînplinind la 30 Septembre 1884 al 15 lea an al vieții sunt obligați a mai frecventa un an școala de repetiție. Unde în anul trecut s’au conscris pruncii începând dela 1869 pănă la 1878, acolo registrul remâne cu totul neschimbat și nu e de lipsă se se mai adauge cei născuți după 30 Septembre 1878 încoace. Unde însă conscrierea a mers în anul trecut scolastic numai pănă la 30 Septembre 1877, acolo e de a se mai adauge pe anul 1884/5 conscrierea celor născuți dela 1 Octombre 1877 pănă la 30 Septembre 1878. Unde condicile școlari se vor introduce acum, conscrierea e de a se începe dela 1 Octombre 1869 și a se continua pănă la 30 Septembre 1878. Din ședința consistoriului archidiecesan, ținută în Sibiiu, la 12 iulie 1884. Nicolau Popea m. p., vicariu archiepiscopesc. FOIȚA. Impresiuni neuitate. (Urmare). II. Dela Sibiiu la Bătrâna. Procesul cel mare între aceste două elemente este isprăvit și în Călnic; toate celelalte cestiuni următoare se desleagă acum de sine în cel mai scurt timp. Hotarul este mare și foarte roditor; pădurile de gorun tare conservate, eară vinul din numeroasele vii are un nume bun, însă sașii nededați cu numeroasele greutăți și necazuri de astăzi, și de altă parte prea dedați cu un traiu purâios de stăpân, nu-și mai pot ajuta altcum decât vânzând un dărab de loc după altul românilor din Câlnic, Deal, Rehău și Cut. Ba să trecem un deal și ne scoborâm în comuna română prea împoporata Răhău, unde aflăm o biserică frumoasă în deal cu doi parohi, și o școală poporală cu trei docenți ponderoși, Mantiu-Benescu- Floca. Locuitorii cultivă cu serguință agri și numeroasele vii, însă ei se îmulțesc preste măsure, neajunsele se îngrămădesc, hotarul e prea puțin pentru Progresul nostru moral. S’aujuis, și s’a recunoscut de un adevăr incontestabil, principiul cuprins în cuvintele: „Ceea ce constitue adevărata demnitate a omului, este moralitatea aceluia.“ Principiul acesta este unul din cele mai înalte principii ale șciinței educațiunei (a pedagogiei) și putem zlice, că este scopul suprem al ei. Când i va succede pedagogului a resolvi educațiunea în sensul acesta, atunci i-a succes una din cele mai dificile probleme, dar tot odată și mai sublime. Atribuindui-se clar moralității, și nu fără cuvânt, importanța cea mai mare, cred că nu vom face un lucru nefolositoriu, dacă vom căuta să ne dăm seama, cum stă poporul nostru în privința aceasta. Se poate că se vor afla și de aceia, cari răpiți de curentul de astăzi ce Înclină spre materialism, vor nesocoti cestiunea aceasta țricânduși în sine, ce folos a ne ocupa de lucruri de aceste, cari nu ne pot ajuta mult în împregiurările noastre de acum. Sâ ne fie devisa: înaintarea poporului nostru pe terenul economic, industrial, comercial și pe terenul șciinței, căci astăzi după acestea se măsură mărimea sau micimea unui popor. Adevărat că obiecțiunile unui atare om fiind oarecum mai concrete, ar putea fi calificate de a seduce pe unii, cari sunt cufundați în realitate și nu-și pot lua sborul spre idealism. Nu vor putea însă să schimbe niciodată pe profundul cugetătoriu care a reflectat serios la această împregiurare. Orice dovadă scoasă din istoria popoarelor, va fi în stare să întoarcă pre om din starea de îndoială în care se află cu respect la faptul acesta. Istoria „magistra vieții“ ne arată că pănă atunci, pănă când un popor a scris cu litere de aur pe stindardul vieții sale, moralitate și religiositatea, au fost un popor respectat și stimat de toți , îndată ce nu au mai ținut cont de acestea, s’au piers din catalogul popoarelor pre încetul, pănă ce a dispărut ca două dimineții dinaintea căldurei soarelui. Fiind acesta un adevăr pe care-l putem ceti pe paginile istoriei, este lucru natural, ca conducătorii poporului nostru să-și facă bine socoteala, și să vadă dacă poporul nostru e stagnar, au făcut vre-un progres sau doară a regresat în privința aceasta, toți și astfel nui mirare, dacă deoparte în Răhău vom auzi: de procese de proprietate, de conturbare, de testamente, de donațiuni pentru o curea de joc; de altă parte unii pun straița ln măciucă și trec munții, ca dincolo de Carpați să câștige mai iute bani și mai mulți ca să acopere lipsele de acasă. Lângă satul de azi este un părău, numit „valea caselor.“ Acolo, să zice» a stat cândva satul săsesc „Reichau.“ Este faptă, că pănă în anii din urmă a locuit în Sebeș un paroch săsesc denumit, sub numele de „Paroehul Réhéului“ cu 600 ft. plată ficsă și porțiune canonică pre hotarul Réhéului. Ins’ astazi plata s’a dat parochului luteran din Alba-Iulia, iară porțiunea canonică a cumpărat’o rehovenii. Asemene este adevăr, că în primăvara aceasta, românii având pre hotarul lor lângă drumul țerii au dat de ziduri întregi din peatră de munte prea bine conservate. Românii parte au vândut petrile scoase, parte le au întrebuințat în curțile lor. Au coperit găurile și au tras mai departe brazde pentru mămăligă. De proces de conturbare rehovenii nu se tem, pentru că anevoiă se va mai scula vr’un „reichauer“ să-și caute casa acuma și fără fundament, pentru că aceștia chiar au perit de pre fața pământului. Aceasta mai vârtos și din acel motiv, ca nu mai târziu să ne căim pentru nesocotința noastră, să vedem că dar poporul nostru în urma silințelor sale au progresat pe toate terenele și în punctul acesta, a scăpătat. Atunci va fi cu greu a-1 abate pe calea cea adevărată, pre când acuma ușor s’ar putea îndrepta și ușor i s’ar putea da o direcțiune bună. După cât cunoașcem noi situațiunea de astăzi, apoi socoteala aceasta iarăși casă în defavorul nostru. Poporul nostru în timpurile mai vechi au fost mai moral ca astăzi; nu s’a fost dedat la relele obiceiuri din timpurile de acum. Și fiindcă moralitatea ’și căpătă consistență durabilă numai prin religiositate, a fost în adevăr și mai religios ca astăzi. Dar se află și astăzi unele ținuturi unde poporul puțin a slăbit în simțul religios, și acestea cu deosebire Bânt acele unde nu au străbătut încă pănă acum ipocrisiile și șarlataniile ce sunt azi la ordinea Zlei, împregiurarea, că poporul nostru din vremurile trecute, au ținut mult la biserică și prin urmare la religiositate și moralitate, încă a fost o causă a neperirei lui în vremurile grele. Când oardele barbare veniau ca și locustele, el se retrăgea în inima codrilor, și acolo înălța rugăciuni ferbinți cătră acela de la care ne vine „tot darul și toată darea cea bună, desăvârșit.“ Cu credința nestrămutată în acea ființă supremă trecu el prin toate furtunele timpului nevătămat, pănă în vremurile noastre. Astăzi nu arată poporul nostru atâta pietate, atâta venerațiune față de lucrurile sânte precum arăta odinioară, astăzi nu este un interes așa mare față cu biserica ca mai înainte. Ba să află unele comune în cari pre timpul când se săvârșeșce servițiul divin public în biserică, Dumineca, unii ’și urmează cheful cu lauta, la crișma jidanului. Acest fapt la tot cașul arată o decadință în simțământul religionar. Preoții noștri ar trebui să purceadă cu toată energia față de neste lucruri atât de detestabile. La caș când influința lor nu ar fi de ajuns pentru stirpirea acestor rele, să ceară întrevenirea protopopului, și când nici aceasta nu ar fi de ajuns întrevenirea autorităților noastre mai înalte bisericesci. Neste lucruri precum sunt și acestea, nu trebuesc suferite cu nici un preț, căci prin ele se demoralisează poporul, se instreinează de biserică. Oamenii luminați și povățuitori din Răhău se pot acuma convinge cât de folositoare sunt deosebitele meserii și desterități. Rahovenii, mai ales cei săraci, n’ar fi acuma siliți să alerge în alte țări, dacă ar fi învățat și alte pluguri; ei s’ar putea hrăni cinstiți în satul, în seara lor, însă sunt convins, că precum au dat un considerabil număr de copii la școli, astfel rehovenii se vor apuca și de deosebitele meserii, la cari nu se cere nici vite nici pământ. Este detorința fiecărui român luminat a nnlui la tot prilegiul, ca să smulgă din bunul popor greșita și preocupata părere, ce el are despre meserie, industrie și artă. Mai la deal de Câlnic și Răhău, pre coasta muntelui, se află exemplara comună română Deal cu aproape 2000 români nemutați ca gorunul. Locuitorii sunt agricultori, viticultori, oieri și vinicultori sârguincioși și neosteniți. Biserica este frumoasă, școala e bine rânduită și cu timp se va întemeia și mai bine. Numai zelul de a înainta amândouă să nu slăbească. Locuitorii au dovedit și arată o vitalitate admirabilă. Hotarul lor, de o parte, e puțin și astfel delorenii, coperind lipselc de toate zilele» cu încordată diligință mai adună atâta încât din an în an cum-