Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-07-31 / nr. 88
i Vr. 88 Sibiiu, Marți 31 Iuliu (12 August) 1884. ABONAMENTUL Pentru Sibile pe an 7 fl., 6 Inni 8 fl. 50 or., 8 Inni 1 fl. 75 ar. Pentru ■•■tohle pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl., 8 Inni 2 fl Pentru Străluitate pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl., 3 Inni S fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la AdMlal Strad MM tlpografd arabidiaoaaana Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele simt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Ataâil“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refasă. — Articulii nepublicați nu se Înapoiază. Anul XXXII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. IMBERTIUNILE Pentru odată 7 or., — de doui ori 1* or., — de trei ori 16 of. rundat ca litere grimond — și timbra de 80 or. pentru fiecare publicare* Nr. 3567 Scol. Cerculariu câtră toate oficiile protopresbiterali și parochial și câtră toți învățătorii din arcM- diecesa Transilvaniei. Spre pertractarea afacerilor reuniunilor și spre ținerea conferințelor invățătoresci prescrise de statutul organic al bisericei noastre, adunările generali anuali ale reuniunei invețătoresci din archidiecesă se escriu și se convoacă prin aceasta în districtele: Sibiiu, Sebeș, Deva, Zarand, Abrud, Sighișoara și Făgăraș; pe filele dela 25 pănă la inclusive 30 August st. v.; în districtul Turda pe 16 până la 19 August, în districtul Dej pe 21—25 August și în districtul Reghin pe 26—80 August, în fine în districtul Brașov pe 23 până la 26 Septemvre st. v. Adunările anuale se vor ține în locul residențial al reuniunilor, cu excepțiunea districtului Brașov, în care conform dorinței reuniunei, adunarea generală se va țină în anul acesta în comuna Râșnov, apoi a districtului Reghin, în care adunarea se va țină în comuna Iabenița și a districtului Turda, în care adunarea se va ține în comuna Cojocna. Din rapoartele despre adunările generale din anul trecut s-a constat că organele noastre școlare, nu apreciază cum se cuvine instituțiunea aceasta de așa mare ponderositate pentru învățământul nostru poporal confesional; drept aceea spre scrie și strictă conformare se ordină următoarele: 1. Fiecare învățătoriu — definitiv ori provisorie — se îndatorează a participa la adunarea corporațiunei (reuniunei), căreia aparține și a fi de față la toate ședințele aceleia. 2. Toate comunele bisericesci se îndatorează a provedea pre învățătorii lor cu spese de călătorie și diurne pentru timpul adunărilor generale. 3. Cu deosebire vor avă oficiile protopresbiterali a îngriji, ca disposițiunile normativului școlar din 1882. 70 punctele 5— 9 să se eesecute cu toată stricteța, spre care scop și în anul acesta vor transpune pănă la 15 August oficiului protopresbiteral, în care se află reședința corporațiunei o consemnare ecxactă a învățătorilor din trad. 4. In decursul adunărilor va fi a se observa următoarea ordine a afacerilor: a) In ziua primă se vor pertracta și termina toate afacerile corporaționale, precum: raportul comitetului central, eclaminarea radiociniilor, statorirea bugetului și altele ce aparțin strict reuniunei. b) In filele următoare indivizii designați anume vor ținea prelegeri din metodica cetirei și a scrierei, iar membri reuniunei vor ținea secțiuni de probă tot din aceste obiecte. Stricta observare a regulamentelor corporațiunei (statutelor reuniunei) și a bunei ordine întru toate, se recomandă și se așteaptă cu deosebire de la învățătorii noștri, cari în tot timpul și locul și in toate situațiunile, au să fie model al ințelepciunei, al iubirei de ordine și al progresului în adevărata cultură umanitară. Dar din ședința consistoriului archidiecesan, ținută în Sibiiu la 19 Iuliu, 1884, Nicolau Popea m. p., vicariu archiepiscopesc. Sibiiu, în 30 Iuliu 1884. „Et horum meminisse jurabit“ Poporul român din firea sa este un popor, care se impacă cu puține trebuințe; ca atare el nici nu e vre-odată exagerat în pretensiunile sale. Despre aceasta ne încredințează atât trecutul lui de tristă memorie, cât și presentul prea puțin părtinitoriu. Ca popor care a avut să îndure multe suferințe, a fost pacient, râbdătoriu, bazându-se pe cuvintele si scripturi „cel ce rabdă pănă în sfârșit, se va mântui.“ In toate timpurile el a păstrat moderațiunea cuvenită, încrezut în adevărul emanat din simțul seu, care este pre scurt cuprins în proverbiul „blândul moștenesce pământul.“ Acestei masime de viață, isvorită din geniul poporului român, s’a și străduit a-i urma totdeauna. Cu toate acestea resultatele practice nu au fost mulțămitoare. Pre când tot spera că vor sosi și pentru dânsul nesce timpuri mai bune, pre când conform modului seu de viață, aștepta cu dor și sete nemărginită, o tractare mai blândă în patria noastră comună; pre atunci fenomenele ce apar unine, îl lovesc din ce in ce mai cumplit făcându-i toate speranțele ilustfice. Este deci lucru natural dacă idea de înfrățire cu maghiarii află prea puțin părtinitori. Cercurile maghiare mai înalte, ar trebui să scie, că maghiarii jignindu-ne pre noi în drepturile noastre, nu mai puțin contribue la stricăciunea lor proprie, pentru că un stat poliglott precum e și al nostru spre a putea progresa, se re cere ca popoarele să fie deplin mulțămite. Mulțămirea popoarelor, este o garanță a înfloriri oricărui stat poliglott. Dacă căutăm însă la popoarele ce compun statul nostru, și ne punem întrebarea cum stăm în sau munte a împrumutat numirea sa de la oameni, și anume de când oamenii au ridicat pe acolo „odaiă“ și odăile cele multe, pentru că oamenii au numit apoi locul acela prin „odăi“ prin „odăisci“ și a remas apoi numirea neaoșă românească „Prihodăișce.“ Pare că-i văd pre d-nii Microsichi, și alți viei, cum sucid și clătină din cap la audul acestei decretări. In ședințele următoare ale acestei academii ardelene cu unanimitatea voturilor, români, maghiari și sași am constatat, că toate vârfurile, apele și locurile din acești munți sunt de români botezate, că au numiri genuine românesci. După o călărire de mai multe care am ajuns în fața locului, are un plaiu frumos asemenea unei pânze verde împodobită cu fel de fel de flori mândre de câmp și de munte, în muntele Prihodărșce, învecinat cu muntele „Tomnatic,“ și cu o privelișce înălțătoare giur împregiur. Vârful „Bătrânei“ se zărea numai într’o depărtare mare. S’a scos din desagi mapele, foile de posesiune, s’a constatat granițele muntelui și s’au ascultat martorii citați, oameni bătrâni de 70 și 80 ani, născuți și crescuți în acel munte, cari în toate direcțiunile au depus cele mai favoritoare fasionări grănițerilor din Cugir și comunei Cugir însăși, și cari au întărit și cu jurământ mărturisirile lor, privința aceasta, fără îndoeală trebue să ajungem la convingerea, că o nemulțămire generală este pretutindenea. Nici că ar mai fi de lipsă să o amintim aceasta, deoarece o vede și o simte fiecare, suntem însă de părerea, că un lucru cu cât se repezesce mai de multe ori, cu atâta se clarifică mai bine. Lucrul acesta odată constatat, se ne tragem suma care facese ceva ca să se schimbe această stare de lucruri. Putem afirma cu inima linistită că după cum stau impregiurările de acum să face prea puțin sau chiar nimic. Nu ne îndoim că se vor fi aflând bărbați de ai națiunei maghiare și de aceia, cari reflectând mai serios, ar dori și chiar ar căuta să lucre pentru îmbunătățirea sorții popoarelor supuse coroanei S. Stefan. Ei! dar ce folos dacă aceste dorințe nu le vedem și practicate. Ceea ce vedem însă practicându-se cu noi este, o persecuțiune făcută cu plan și urmată după un anumit sistem. Nu ne vom întoarce privirile în timpurile de mai înainte unde găsim o mulțime de fapte concrete, cari confirmă cele lse, nu vom merge nici la cele întâmplate cu ocasiunea alegerilor de deputați dietali, ci ne vom opri la un act de manifestă călcare a legii care ne este viu încă în memorie. Cetitorii noștri ’și vor fi aducând bine aminte de cele întâmplate cu ocasiunea restaurării funcționarilor magistratuali din municipiul Ocna, în coloanele siariului nostru s’a descris cele întâmplate cu acea ocasiune. O vătămare atât de flagrantă a dreptului, nu poate să nu escite simțul chiar și acelui mai calm om. Unde vor patrioții noștri să ne ducă cu o tractare atât de brutală? Am suferit, ne-am dedat a suferi și nu ne-am mișcat niciodată de pe terenul dreptății și a adevărului, căci ne am încrezut că cu o vară mai de grabă lucrurile vor trebui să ia o altă față, în tot timpul vieții noastre nu am pretins altceva decât ceea ce ne compete, nu am așteptat doar un raiu pământesc, ci am dorit și pretindem mereu o desvoltare liberă conform individualității noastre naționale. Au visuri nebunesci toți aceia, cari cugetă și chiar ne impută, că, noi am visui după lumi de aur, de cari numai prin povești se vorbesce. Din contră noi am demnstrat cu toată ocasiunea că ceea ce pretindem de la puternicii țlilei este basat în istorie. Fiscalul, representantele statului făcea față cam lungăreață, însă nu desperase, pentru că scia, că în fine eară tot ai statului judecă și decid. Vom vedea și vom învăța, pentru că pe aici, pre la noi multe sunt cu putință. Despre tigneala bucatelor și a beuturilor tac, pentru că nu sunt în stare a o descrie, nici a o spune cu vorbe; aceea o poate simți numai acela, care a pățit-o ca noi. Ca să nu înoptăm am scurtat pausa și prin pădurile muntelui „Prefecte“ și prin pețlișul „Gurguleu“ neam rentors în Cugir, în toată taină și tăcere pentru că pe drum ne ajunse o ploiță de-acele pătrunzătoare de ne-a trecut toată pofta de glume și rîs. A-și scrie și cum am dormit de bine, încât nici a visa n’am mai avut răgaz, însă mărturisesc, că de aceasta absolut nu știm capace, deși bucuros a-și fi pătruns în adevărata taină a somnului, a acestei surare dulci a morții. Toată noaptea plouase. Ne cam întristarăm, însă dimineața pe timpul plecării, s’a cam înseninat. Am folosit dară prilegiul și în ordinea de ori am pornit oară cu scop de a ocula ceilalți munți de ceartă și a sfârși apoi comisionarea la „Bătrână.“ Eri am plecat pe așa numita „apa mică“ la deal; astăzi am luat-o opus, pre țermurii „riului mare.“ FOIȚA. lmpresiuni neuitate. (Urmare). II. Dela Sibiiu la Bătrâna. Pre morții sei familial îngroapă sau în grădina sa, sau improvisează o progadie aproape de potecul călătorilor. La fiecare groapă aflăm un par înalt sau mai mic cu o pasere în vârf și cu o năframă legată de el, sau un stâlp cioplit și văpsit cu cruce în vârf, sau o cruce cu o icoană a maicii domnului, sau cu a mântuitoriului, după cum au fost mortul tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, ajuns. Timp de contemplațiune și cugetare a fost de Numele muntelui, unde aveam să ajungem, muntele Prihodăisce mi se puse în cap. Scormoneam să aflu originea numirii, în sfârșit pusei numirea Prihodăișce la ordinea zilei și în puțin timp ne trezirăm că suntem o academie călărindă, pentru că nu-mi încăpea de loc în cap, că pe acel munte se fi călcat vreodată vr’un picior de slav, afară, poate că, de picioarele vre-unui forstier erarial slovac, însă maghiariat. Și pănă când caii gâfâiau sub noi de povara grișului, academia descifră și decretă, că acel loc