Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-09-26 / nr. 102

310 TEELGRAFUL ROMAN, ocupate n’aduc aproape nici un venit, dar sporesc în mod însemnat vecinicul deficit al budgetului nostru anual. In fine mai mult ca protest de­cât ca motiv, se pare că acuză și dragostea intimă cătră Turcia, res­pective aerul acela de protectori ai libertății po­poarelor și de inimici ai tirăniei și nedreptății, pe care cu atâta falsitate îl scru să și-i dee maghiarii. Din causa aceasta ei sunt frați de cruce cu polonii ro­biți și cu turcii mult asupriți. Ce parodiă! Aceste sunt vederile, pe cari le putem ceti numai „între rânduri“ în organele oposiționale ma­ghiare. Ele numesc politica ministrului-president de: „vigadozó“ și „nyugtalanító“, adecă nesigură și neliniștitoare. Față cu aceste clasele semi-oficiale din capitală iau pe ministrul-president în apărare și comentează cu cuvinte măgulitoare de chlarațiunile sale. „Pester Lloyd“ admite ce e drept, că răspunsul dlui Tisza nu cuprinde multe lucruri positive în sine, dar spune, că nici nu se poate altfel, de­oarece nisce eveni­mente ce se pot întâmpla peste noapte, îți ruinează toate hotărîrile diplomatice de om­. „Nemzet“ mai repetează răspunsul ministrului cu alte cuvinte, di­­când, că nu e intențiunea Ungariei de a moșteni rămășițele Turciei, dar totuș­i dătoare Ungaria a se întrepune cu toată energia, ca nu cumva să devie peninsula balcanică teatrul unor schimbări opuse in­tereselor noastre. în Francia decurg acum alegerile pen­tru cameră. Ele țin în mare agitațiune opinia pu­blică de acolo. Până acum, după serrile aduse de jurnalele străine, republicanii se par a fi în minori­tate, pe conta cărora se sporesce într-un număr con­siderabil lista deputaților monarh­iști. „N. fr. Presse“ zice, că motivul acestor succese a monarh­iștilor este de a se căuta în lipsa de disciplină, ce domnesce între radicali și intransigenți. Cu toate aceste, adauge foaia vienesă, învingerea republicanilor nu se poate trage la îndoială, în privința călătoriei dlui Brătianu la Viena și Berlin, și care, după cât se vorbesce, se va întinde pănă la Copenhaga și se va sfârși în Pesta. Ziariul „Pester Lloyd“ publică un articol cu nisce amănunte foarte interesante. El dice mai întăi, că consecințele evenimente­lor din Bulgaria se întind în cel mai mare grad asupra României, mai întăi din puncte de vedere naționale, de vreme ce poporațiunea din Dobrogea este în mare parte de naționalitate bulgară. Tot atât de însemnat este și efectul politic, căci Româ­nia este, din punctul de vedere al culturei, cel mai desvoltat stat din Orient. Dacă se face acum în peninsula balcanică o strămutare de forțe, care să întemeieze superioritatea rasei bulgare asupra tuturor celorlalte, și această superioritate să se transforme în forme tari de stat, apoi aceasta este o nedrep­tate față cu situațiunea materială, și cu atât mai mult cea morală a României, aceasta ar fi o re­­cunoastere a unității statului bulgar, mai pe sus chiar de­cât cerințele păcei de la San-Stefano. Dacă dl Brătianu a espus aceste puncte de vedere în Viena, apoi numai încape îndoială, că ele au fost pe deplin înțelese și aprobate cu bună-voință. Față cu deosebitele tendințe ce arată popoarele din Orient, Austro Ungaria nu poate să ia de­cât o singură cale, aceea a celei mai mari moderațiuni. Diferența ce România arată față cu Europa ar trebui să întimpine din parte­a cel puțin aceeași conside­­rațiune, ca și nesupunerea principelui Alecsandru.­­ De aceea se poate admite, că dl Brătianu va găsi o oare­care bună-voință și la bărbații de stat unguri. în Viena, dl Brătianu a avut o întrevor­­bire cu corespondintele de acolo al T­i­a­­tiului „Daily Telegraph,11 despre care acesta dă următoarele amănunte: „Dl Brătianu nu crede, că unirea bulgarilor va produce complicați­uni pentru moment, dar la între­barea ce-i adresai, spre a sei dacă crede, că acea­­­stă unire va fi sancționată, dsa răspunse: „Avem în România un proverb, care zice: „Obrasnicul mânâncă prasnicul.“ Prin aceste cu­vinte făcea alusiune la promotorii unirii bulgare, dar nu la principe, în privința căruia nu Țise un singur cuvânt de rău, pentru că nu-1 privesce ca principalul factor al situațiunei... Și cred, că dena­turez părerea sa spunând că d-sa crede, că mișca­rea unionistă ce s’a făcut în Bulgaria este cu totul în avantagiul Rusiei și că principele Alecsandru nu joacă de­cât rolul de instrument. „Dl I. Brătianu admite, că unirea Bulgariei și a Rumeliei orientale trebuia să se efectueze mai curând sau mai târziu; dar în acest moment, el o priveșce ca dezastroasă și prematură. în Bulgaria, Tise dia, nu este o societate organisată, nu este de­cât o poporațiune, care nu oferă pentru moment elementele unei organisațiuni sociale. Nu este nici măcar proprietate individuală. De aceea, nu numai că Bulgaria este destinată a cădea sub influență străină, dar că este încă și un câmp cu totul pre­gătit pentru socialism, nihilism și pentru celelalte doctrine subversive. Din aceasta va resulta, că Bul­garia va constitui pentru vecinii săi un izvor con­tinu de pericol.“ * Cronica evenimentelor din Balcani. 3 Octombrii. Londra. — Se depeșează din St. Petersburg­­ siariului „Daily­ News,“ că Turcia are intențiunea să propună conferinței restabilirea „statului quo ante“ și că această propunere ar fi susținută de Germania, Austria, Italia și de Rusia. Londra. — „Times“ ,jice, ° â Englitera sin­gură se opune la depunerea principelui Alecsandru­ Rusciuc,­­ Trnovska Constituția, Slaviania, și celelalte diare bulgare se ocupă cu cestiunea confe­rinței. Ele exprimă speranța, că conferința va rea­liza aspirațiile poporului bulgar, mișcarea unionistă fiind pornită din propriul avent al bulgarilor. In acest mod s’ar înlătura o inutilă vărsare de sânge, căci bulgarii sunt­otărîți să nu renunțe la unire. Bulgarii, spun menționatele ziare, merită toată în­crederea Europei, de vreme ce ei au sorut să man­­țină ordinea, n’au jignit întru nimic pe celelalte na­ționalități și au recunoscut suzeranitatea Turciei. Dacă nu s-ar recunoaste unirea, cestiunea Orientu­lui ar fi din nou deschisă și pacea Europei tulburată. Constantinopol, via Varna. —Se zice că, contrar solrilor răspândite de unele diare, Poarta ar fi­otărîtă să restabilească vechea stare de lucruri în Rumelia; pregătirile militare, pe care le face Turcia atât în arsenalele maritime, cât și în cele de uscat, par a confirma această scrie. Musulmanii sunt prea iritați pentru ca să admită unirea Rumeliei cu Bulgaria. Scrrea, dacă se va adeveri, e de o gravitate excepțională, plină. Sofia.­­ Pănă acum în Macedonia e­linișce de­Țarul a răspuns dlui Stam­bolovf, președintele Camerei bulgare, că se îngri­­jesce de interesele bulgarilor, dar că nu poate aproba unirea Rumeliei cu Bulgaria de vreme­ ce a fost fără stirea sa. Răspunsul Țarului a umplut de mâhnire inimile bulgarilor. Credința lor e însă că la urma urmelor Țarul tot nu va părăsi pe bulgari, și că la nevoie va inter­veni în favoarea lor. Ofițerii ruși deși au demisio­nat și mulți din ei­­ și-au vândut chiar efectele, to­tul nu au plecat încă și par a aștepta nouă ordine. N­i­ș. — Deschiderea solemnă a Scupștinei a avut loc ieri. Discursul tronului Țice, că tractatul de la Berlin a fost lovit într’un mod simțitor; că echilibrul Balcanilor e sdruncinat; că trebuie să se garanteze existența Serbiei, care e amenințată, că în aceste împregiurări grave, regele consideră ca datorie a sa să adune pe representanții poporului și să le spună că trebuie să se păziască. Discursul mai dice, că Sârbia doreșce pacea, care îi este tre­buincioasă pentru lucrările sale interioare, dar că pentru acest scop ea trebuie să asigure interesele sale viitoare și vitale, cari sunt amenințate; că re­gele și guvernul își vor da silințele ca să mențină status quo ante, sau să facă tot ce e cu putință pen­tru a stabili echilibrul trebuincios pentru ocrotirea intereselor fie­cărui popor din peninsulă și că gu­vernul va crea mijloacele dorite pentru a satisface trebuințelor actuale, în sfârșit discursul Țice, că re­gele are credință în concursul representanților na­­țiunei, în unirea tuturor puterilor țărei și în ajutoriul lui Dumnezeu, pentru a asigura acum și în viitor interesele Sârbiei. N­i­ș. — Scupștina a acordat regelui puteri dic­tatoriale. Belgrad. — Macedonenii și Serbii originari din vechia Sârbie și actualminte stabiliți în Serbia au remis regelui o adresă, care cere eliberarea Macedoniei și a vechei Sârbii, în urma do­rinței exprimate de regele Milan, Scupștina se va ocupa mai întăi cu alte lucrări și nu-i va supune adresa aceasta de­cât mai târziu. 4 Octombre: Constantinopol. — Conferința se va întruni aici pentru a trata asupra afacerilor Rumeliei. En­gleteza caută se împace pe principele Alecsandru cu Sultanul. Sofia.­­ Toată Bulgaria a devenit un adevărat câmp militar; populația bărbătească de la 15 pănă la 45 ani a fost chemată sub arme. Tinerii sunt înarmați în cea mai mare parte cu pușci sistem Ber­dan, celelalte trupe cu Krenka, ar trebui încă multe arme pentru a se putea înarma bine toți volunta­rii ; se simte mare lipsă de artilerie și de cavalerie; o armată turcească, care ar dispune de numeroase trupe de cavalerie ar putea înfrânge lesne liniile bulgare. Drumul de la Lom-Palanca-Sofia-Balcani e plin mereu de trupe și de munițiuni; pe această linie se formează acum o armată de reservă nu în sco­pul de a ținea pept Sârbiei, după cum susțin unii, ci pentru a se opune celor trei diviziuni turceșci concentrate la Skopia, în cazul când ele ar voi se între în Bulgaria. Varia.­­ Conferința va avea mult de lucru din causa rivalităților dintre naționalitățile din penin­sula balcanică. în tot cașul sarcina conferinței e trezit dintr’un somn greu și adânc săria deodată în picioare și se făcea neved­ut. De vr’o zece ori i-a alungat frica în­­ ziua aceea cătră partea de mealăcji a palatului. Tremurând privia cătră locul unde era zugrăvită Nebit­oare­a încheiată bine peatra, oare nu s’ar putea observa ceva. Apoi se mai uita înc’odată împrejur se varsă că nu e cineva pe acolo. De vedea câți­va oameni adunați pe stradă petrecându-se în povești, se apropia cu frică și asculta, că nu vorbesc cum­va de furtul întâmplat’ adi-noapte în palatul regelui și că doar’ s’ar fi dat de urma tâlhariului. Ajungând el acasă, lucrul său cel dântăi era, se întrebe că nu ’l-a căutat cineva, că n’a întrebat cineva de el. Pe Petisi îl chinuia consciința cea rea. A treia zi era mai liniștit. Și de­oarece nime­ni’i băga de samă, spelă banii furați, aducea mai târziu ear alții și o înduplecă și pe fratele său Prahmai, ca să vină cu el în tovărășie. Mama nu scia despre toate acestea nimic. Ea credea, că fiii ei sunt la lucru, în vreme ce aceștia umblau după plăceri; ea țineau că banii furați sunt bani câștigați cu omenie; și când se ruga ea în tăcerea nopții pentru fiii săi, aceștia eșiau încet din odăile lor, umblând după hoții. Și cu vreme începură a se simți așa de siguri, încât nici nu se mai cugetare la aceea, că i-ar putea prinde foarte ușor. Și într’adever lîamessu la început n’a observat nimic. De­oarece înse hoții devenire din Ți în Ți mai cutezători, lucrul nu putea să rămână multă vreme ascuns. într’una din dile sta regele înaintea unei mese încărcate de juvaere; adâncit ca ’ntr-un vis clătina gânditor din cap; apoi se înturnă repede cătră su­ita sa și vise: — Amicii mei, de un timp încoace mi se ’m­­pare, că lipsesce când dintrun loc, când dintr’altul câte ceva, păn’ aci am crezut, că este numai o pă­rere, acum íise ved cu toată siguranța, că pe aici umblă tâlhari. Zimbind îi reflectă unul dintre sfetnicii sei în­crezuți : — O rege, ca să ți se fure de aci ceva, nu se poate. Trebuie că te ’nșeli, căci unde lipsesce posi­bilitatea, acolo nu este nici adevăr. Ramessa tăcu un moment, dar după aceea ră­spunse iritat: — Ochii mei nu me ’nșală. Cum se ’ntemplă nu înțeleg, dar că așa este — o sciu. De aici mai merse la câteva mese, aruncă câ­teva priviri încoaci și ’ncolea și părăsi sala în tăcere. Mult mai povestire încă în decursul acelei zile persoanele curții despre întâmplare, însă aproape toți erau convinși, că regele ’i în rătăcire, deoarece era imposibil se spargă cineva casa cu comorile, în dimineața următoare i-a luat pe oamenii sei carăș cu sine și merse oblu la masa, pe care și a însem­nat-o ieri mai anumit. Pe cea dântâie dintre mese erau toate în ordine, pe a doaua asemenea, nu însă și pe a treia. Un înfricoșat năcaz îl copleși pe re­gele. Cu un glas aspru și tremurând de mănie — se adresă cătră sfetnicii sei, cari îi contraziceau eri. — Vino ’ncoace Amenhotep! Ce aici acum ? Eri era aci lângă corfa cu inele un guler făcut din vul­turi de aur și mărgele de carniol și heliotrop. Ean spune unde e!? Amenhotep privi împrejur, când la masa asta, când la cealaltă, apoi iarăș pe podine și respinse așezat: — Firea oamenilor, o tu fiu al Soarelui, este ca să rătăciască; și tu esci om. Ramessu era aproape să nu-și mai poată stăpâni mănia, când îl întrerupse un slujbaș vechiu și pățit. Permite-ne, o rege, ca se cercetăm în toate păr­țile, doar vom putea afla, că în ce chip poate se străbată vr’un hoț păn’ la comorile tale. Toți au luat câte un felinar în mână, alții au adus scări, s’a căutat coperișul, păreții, padimen­­tul, — nicăiri nici o spărtură, nici o ușiță, nici cea mai mică crăpătură. S’au cercetat ușile, — zăvoa­rele, — toate în ordine, tari și sigure! (Va urma.)

Next