Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)
1885-11-26 / nr. 124
Nr. 124 Sibiiu, Marți 26 Novembre (8 Decembre) 1885. TELEGRAFUL ROMAN Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIII. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fiecare publicare. Sibiiu, 25 Novembre 1885. Ziarele ne-au adus vestea despre eșirea de sub tipariu a fasciculului prim din măreața operă întreprinsă la inițiativa principelui de coroană: „Monarhhia austro-ungară în scris și illustrațiuni.“ E măreț scopul urmărit de fiitoriul nostru monarh, și omului trebuie se i crească inima, văzând îngrijirea cea mare a moștenitoriului nostru de tron pentru a cunoasce vieața sufletească a popoarelor, cari la timpul seu vor jura în inimile lor credință și supunere noului monarh, nobilei odrasle a casei de Habsburg. Avem cuvinte să admirăm mai cu seamă noi românii nobilul îndemn al principelui nostru de coroană de a da ocasiune fiecărui popor de sub strălucitul sceptru al gloriosului seu părinte, ca el prin oamenii sei sé și scrie istoria sa, să zugrăvească cu vii colori însușirile caracterului seu, datinile sale, aplicările inimei, aptitudinea minței, cu un cuvânt întreagă vieața sufletească a sa. Și noi ne-am bucurat din inimă adevărată la primirea soriei despre scoaterea la lumină a acestui op. „Monarhia austro-ungară în scris și în illustrațiuni“ inițiată de dinastie, trebuie să fie o fidelă icoană a popoarelor din această monarhie, așa am crezut noi, și aceasta a trebuit se fie îndemnul viitoriului nostru monarh, în această credință am trăit noi pănă acuma și credem încă că vom putea trăi în credința noastră. Din loialitate cătră persoana, dela care a emanat ideia și sub a cărei îngrijire pășeșce ea spre realizare, din loialitate cătră această persoană și sinceră iubire de adevăr ne-am exprimat dorința, ca încât pentru Transilvania, persoanele, în cari Alteța Sa și-a pus încrederea, să angajeze la lucru pre bărbați îndreptățiți a informa pe Alteța Sa despre adevărata stare a poporului român din Transilvania. In numărul 76 alminariului nostru dela 3/15 Iuliu 1884 am luat notiță despre bărbații chiemați de cătră Alteța Sa a lucra la această operă. Am ziș că dl Alecsandru Roman ca bun cunoscetoriu al poporului român din Biharia are bogat teren a scrie despre însușirile bune, rele, cum sunt ele, cari caracterisează pe românul din Biharia. Am zis, că dl Roman e și destoinic pentru lucrul, la care este chiemat din încrederea Alteței Sale regale, și nu ne îndoim, din peana .Sale va eși o icoană fidelă a poporului despre care va scrie. Am luat notiță de chiemarea domnilor Marienescu și Diaconovich la această operă, și am declarat că ei ca bănățeni au teren destul de larg. Se putea prevedea de pe atunci încă îngrijirea noastră încât pentru Transilvania. Această frumoasă țeară are o istorie proprie a sa, și în special românii de aici trebuie presentați în icoana monarhiei cu tot trecutul lor, cu toate suferințele lor naționale și confesionale din trecut, cu toate însușirile lor de a fi, cu limba lor, poesia lor, firea lor cea blândă și tolerantă, cu situația economică culturală de azi. Și nu trebuie să mai accentuăm, că în această privință consilierii Alteței Sale dacă voiau să se adreseze, aflau chemați în abundanță. Cu 1 Decembre a eșit prima fasciculă din această operă grandioasă. Introducerea o a scris Alteța Sa regală principele de coroană, dându ne o programă a întregului cuprins, și avem o satisfacție a constata încă odată, că intențiunea principelui de coroană a fost, ca fiecare popor, să fie arătat în adevărata sa fire. Avem satisfacție a mai constata, că Alteța Sa presentând prima fasciculă Maiestriei Sale monarhului a mărturisit sărbătoresce, că fiecare naționalitate din monarhie este representată prin cei mai probați bărbați ai săi. Avem neplăcuta datorință a constata, că consilierii Alteței Sale au făcut mare abuz cu încrederea prea înaltă, pusă în ei la propunerea bărbaților chiemați a lua parte la o asemenea lucrare, încât privesce Transilvania. Nu greșim dacă anticipăm cu părerea noastră. Unicul bărbat chiemat a presenta în această operă pe românul din Ardeal este domnul Grigorie Moldovan. Trecutul literar al domnului Moldovan nu ne dă garanție, că va sei arăta pe românii din Ardeal în adevărata lor ființă, și oficiul în care se află domnul Moldovan nu este în stare a ne da garanții, că domnul Moldovan va putea se dea fidelă icoană despre românul din Ardeal. Ca om politic domnul Moldovan s’a pus în opoziție cu toată suflarea românească, și a avut netactul de a se amesteca în luptele politice, figurând el ca cel mai aprig apărător al actualului curent spurcat al maghiarisărei cu forța. S’a făcut deci urgisit domnul Moldovan de toată suflarea românească, și împregiurarea, că redactorul părței operei privitoare la Ungaria a recomandat Alteței Sale tocmai persoana cea mai fără fiduțiă, ne îndreptățesce să afirmăm, că s’a abusat de absoluta încredere a principelui de coroană, de absoluta încredere a dinastiei, din a cărei inițiativă s’a întreprins lucrarea. Monarhul nostru a au jit din gura odraslei sale, că această operă este lipsită de caracterul po— „Privesce-mi fruntea. Zise leul. — „Dl își poate aduce aminte, că el mi-a ordonat să-i dau o lovitură cu toporul. — „Da și eu ți-am mulțămit. Dar nu e asta ceea ce ți-am poruncit. — „Ce mi-a poruncit dl? — „Să privesci la rana mea. — „O văd. — „Cum se află? — „De minune die și este aproape de a se vindeca. — „Asta dovedesce Aisa, Z'se leul, că ranele făcute in corp sunt foarte deosebite de cele făcute ambițiunei: unele se cicatrișează în decurs de un timp mai lung sau mai scurt, pe când celelalte, niciodată. Acestei acstome filosofice i urmă un strigăt ascuțit și dureros, apoi nu se mai auzi nimic. Leul trecuse deja amorul platonic la amorul trupesc. Trei zile după aceea tatăl Aissei străbătând toate unghiurile pentru a afla vre-o urmă despre fica sa, regăsi lângă o pată mare de sânge, toporul cu care se servea ea tăind lemne. Dar despre Aissa nu mai auzi nici el, nici nimeni vorbindu-se, liticei militante, că ea va representa popoarele monarhiei în adevărata și nefalsificata lor fire, că cei mai buni sunt chiemați a scrie despre neamul lor, Maiestatea Sa scie, că această operă va da vecinică dovadă despre caracterul nohilnit al Una'n.rîm . * ' JT O —T — O ' ” ~ 7 nu scie însă, că la noi înșiși consilierii Maiestăței Sale lovesc în față acest adevăr, nu scie că consilierii fiului seu au angagiat de judecători asupra ficei românului din Ardeal pe acel bărbat, care s’a pus în fruntea curentului îndreptat contra existenței noastre naționale. Aceasta am voit se se scie. Să scie Alteța Sa, că neadevăruri i s’au împărtășit, să scie Maiestatea Sa împăratul, că românul din Ardeal n’are fitluția, că persoana chiemată a scrie despre români va avea destoinicia și tăria de suflet a scrie condus numai de sântul adevăr. Răsboiul dintre șerbi și bulgari. Situația în orient devine tot mai încurcată și mult dorita pace nici pănă a fi închieiată nu este, în vreme ce părțile adversare continuă de a-și concentra trupele și a le prevedea cu munițiuni, poarta a emis doi comisari în Rumelia cu scop de a liniști poporația, și de a-i promite amnestie generală, dacă va adera la restabilirea statului quo. Numai că poporul îi primește rece și în meetinguri număroase se declară în contra restabilirii statului quo, ceea ce dacă s’ar întâmpla, el, — poporul, ar preface în cenușă toate orașele și satele rumeliate și ar emigra în mosse în Bulgaria. Autoritățile civile îi privesc pe comisarii Sultanului ca pe niște persoane private și la dorința expresă a principelui Alecsandru, îi tradează cu prevenire și considerațiune. Dar de altă parte și Rusia începe să-și schimbe atitudinea sa. „Novoie Vremja“ scrie un articol foarte important asupra situației și ajunge la resultatul final, că acum nici guvernul rusesc nu mai are motive de a se opune uniunei bulgare. Din acest articol devine tot mai evident, că Rusia nicicând n’a fost în contra unirii Bulgariei și a Rumeliei răsăritene, dar că n’a ținut potrivit numai timpul și împregiurările, între cari s’a făcut. O depeșă mai nouă ne aduce scirea, că guvernul rusesc ar fi interpelat pe dl Kalnoky în causa misiunii contelui Khevenhüller și ar fi primit răspunsul, că contele nu ar fi fost însărcinat a declara, că în cas când oștirile bulgare ar înainta spre Niș, Austria se va simți silită de a întră în Serbia spre a restabili pacea, ci numai de a atrage atenția bulgarilor, că în FOIȚA. Leul dela Arrés de Alecsandru Dumas. (Trad. de V. G.) (Urmare.) Și ea apucă drumul cătră corturi, fără de a i se întâmpla vre-un accident. Se înțelege, că a doua istorie fu pusă în legătură cu cea dintâi, dar oricât de înțelepte să fi fost comentariile celor mai abili conducători ai corturilor, intențiunea leului rămase misterioasă și ascunsă în spiritele celor mai pătrunzători. O lună mai trecu încă. Tinera fetiță se duse iarăș în pădure: în momentul în care ea aruncă jos cele dintâi ramuri destinate pentru mănunchiul ei de lemne, un tufiș se deschise înaintea ei și leul ei, nu așa de grațios ca mainainte, nici atât de melancolic ca a doua oară, ci posomorit și mai amenințător. Fetița încercă să fugă; privirea leului îi încleștă picioarele spre pământ. Aceasta-i est a lui destul ca să se apropie de Aisa; ea că ea fără să mai fi putut face un singur pas. III — Arabul se afla tocmai aici cu narațiunea, continuă Gerard, când un zgomot cunoscut ne făcu să tresărim cu toții. Era sbieretul unui leu, — probabil al aceluia, pe care îl pândeam de opt sau Zece Zile. Sărit cu carabina Devismes, Amida luă pe a doua, care ’mi fusese donată prin ducele d’Aumale la plecarea sa din Constantina. Apoi alergarăm în spre partea de unde venea răcnetul. S’audia într’o depărtare de vre-o jumătate de leghe. Numărarăm trei răcnete, apoi se începu a se împușca după leu. Nu ne apropiam așadar încet în direcțiunea leului, care mai era indicată prin acest zgomot triplu. Când făcurăm un cuarț de leghe, audirăm strigăte de arabi și lătrăturile cânilor. Reîndoirăm iuțeala și ajunserăm în mijlocul unei trupe de oameni armați, ducând de sfoară ogari, dulăi și pănă și cățăi. Leul își făcea mendrele. Intrase pănă în corturile vecine cu ale noastre; se aruncă în locul unde erau turmele și fura un berbece. Prânz ineată pentru ce nu mai răcnea.