Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-11-28 / nr. 125

Nr. 125 Sibiiu, Joi 28 Novembre (10 Decembre) 1885. Anul XXXIII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fie­care publicare. Sibliu, 27 Novembre 1885. Începe a se învechi credința oamenilor în sta­tornicia nenaturalei situații de azi, și cu ea și cre­dința presei unguresci dela noi, că prin însușirea unei limbi anumite, se schimbă firea omului. S’a făcut multă sfară cu patriotismul modern condiționat dela cunoașterea limbei unguresci. S’a creat un sistem de educațiune basat exclu­­siv pe cunoașterea limbei unguresci, și acest si­­stem se urmăreșce dela școalele populare pănă in­clusive la universități. S’a­ujlis, fără cunoscința limbei unguresci nu se poate închipui patriotism în cetățeanul din Ungaria. Trebuie deci luat copilul încă de mic la cură radicală. Școala poporală este astăzi pusă la grea cercare, fiiindcă nu s’a putut crea în 5 ani un stat invățătoresc, care prin mediul limbei ungu­resci se planteze în frageda inimă a copilului pa­triotismul modern. Astfel croit, sistemul se continuă la scoalele medii. In deplină maturitate pășeșce omul la studii serioase, spre a se cualifica pentru viața publică. O altă lume se deschide acuma ochilor sufle­­tesci a omului setos de înaintare. Se vor simți încă ici colea defectele crescerei unilaterale de prin școalele poporale și cele medii, însă ele dispar, dacă voința de fer stăpânesce întreagă ființa omului. E liber aici individul, și solința începe a-și arăta rudele sale binefăcătoare. Nu există putere în lume, care să o poată pune în cătuși; curată ca lu­mina soarelui, ea străbate pretutindinea în toată puritatea sa. Așa crede tânărul eșit din gimnasiu, căci așa a au­zit el dela părinții sei. Și totuș nu este așa. Și nu este așa, pentru că sistemul trebuie să fie consecvent. Mântuirea țetei e condiționată dela patrio­tismul modern, acest patriotism nu se poate închi­pui fără limba ungurească, e deci lucru natural conse­­cvența, în puterea căreia la granița de la Poson se face zid chinezesc, și nimica nu va străbate de din­colo dincoace, și de dincoace dincolo, căci consecvența cu sfințenie trebuie observată. I se taie deci omului calea de a putea studia în străinătate, că acolo nu poate studia patriotism. E trist acest adevăr, însă el se practică în ambe direcțiile, și nu noi purtăm vina dacă lumea începe a zimbi la audul lucrurilor dela noi. Ni se spune că îngrijirea stăpânilor dela cârma statului n’are margin în ce privesce puritatea pa­triotismului. Ni se spune spre pildă, că literile fun­­daționale ale lăsămăntului după fericitul Gozsdu au trebuit bine clausulate, ca nu cumva se se știrbea­scă sistemul. S’a decretat deci, că din fundațiunea Gozsdu se vor da stipendii numai tinerilor, cari vor studia în patrie. Voind vre-un stipendist să-și câștige adevărate cunoștințe temeinice în vre­un ram de știință oare­care, și prin urmare să treacă preste murul chine­zesc dela Poson, el trebuie să ceară concesiune dela ministrul nostru de culte, și acesta va decide din cas în cas, dacă individul respectiv e, sau nu în stare a influența patriotismul de la noi prin nepa­­triotismul câștigat afară de hotarul patriei noastre. Prin asemenea măsuri arbitrarie se isolează Un­garia de lumea cultă, așa­­ jacem noi. Prin asemenea măsuri arbitrarie se isolează Un­garia de lumea cultă,­­Jice domnul Trefort în adresa sa cătră senatele universitare din Cluj și Budapesta, întreagă vieața noastră se oglindează prin mediul limbei maghiare, pre care lumea cultă nu o pricepe. E nebună această lume cultă, ea nu voieșce se ne învețe limba noastră, și dacă ea nu voieșce să scie de noi, vom face noi ca ea să scie. Se va compune deci deocamdată în limba latină programa lecțiunilor dela universități, și pre această cale vom delătura păretele cel din mijlocul vrajbei, începutul s’a făcut, și aceasta ajunge, căci noi seim, că tot începutul este greu. S’a pus pe lucru pressa din Cluj, și ea a făcut mari descoperiri. Ni se spune adecă, că cunoaște­rea limbei unguresci n’are nimica cu patriotismul, deoarece cei mai înverșunați naționaliști sunt toc­mai aceia, cari și-au făcut studiile tot în institute unguresci. Paralel cu fiarele din Cluj merge înțeleaptă măsură a ministrului nostru de culte, cu privire la spargerea zidului chinezesc. Astăzi s’a dispus tipărirea programei de lecți­­uni în limba latină, deoarece aceasta ca limbă moartă nu poate fi esploatată de politică. începutul s’a făcut spre a demonstra lumea, că mai ținem ceva totuș la verdictul ei, începe deci a se învechi coarda cea veche. Noi constatăm deocamdată contrastul dintre disposițiunile luate față cu literile fundaționale ale lăsămăntului după fericitul Gozsdu și cele privitoare la tipărirea lecțiunilor de la universitatea din Cluj și Budapesta. Constatăm contrastul dintre mârtu­risirea despre raportul dintre cunoasterea limbei unguresci și patriotismul actual, ” și dintre „Kultur­­egy­let-ul din Cluj cu toate filialele lui. Și constatarea o facem accentuând încă odată, că tot începutul este greu. Revista politică. Veacul al XIX pe lângă alte însușiri proprii, se caracterisează de­sigur — și încă foarte mult — prin faptul, că în el s’a cristalizat tot mai mult și mai mult idea de naționalitate, care a­ Ji a ajuns aproape să pre­domineze orice altă ideă. Și dacă e admis acest adevăr pentru Europa întreagă, riscăm a­­ Jice, că nicăiri pe fața pământu­lui, idea de naționalitate nu s’a impregnat mai tare în viața popoarelor, ca tocmai la noi în monarh­ia Austro-Ungară. Aproape nu este la noi o cestiune internă, la care se nu se ivească în fund, sau pintre culise idea națională, și care ivită odată, oferă destule motive de a nu cunoasce nici unii nici alții dintre litiganți resoane și de a nu face nici o concesie. Din acest punct de vedere e de tot interesant pro­iectul unui deputat al dietei provinciale bo­­e­m­e, anume Plener, de a aronda cercurile de justiție și administrație în Boemia după naționalități. Ploner din întâmplare e german, și de aceea cehii îl atacă din principiu, sus­ținând, că asta nu va se­dică altceva, decât a sfâr­­ți ca unitatea regatului boem. Un lucru, — pe care de­sigur nu­­ l-ar face, dacă proiectul ar fi venit din partea cehilor, și dacă popolația germană n’ar forma minoritatea locuitorilor din Boemia, piariul ceh „Pocroc“ condamnă astfel acel proiect, pe care dacă s’ar face la noi, de sigur că­­ l-am primi cu un deosebit entusiasm: „Scopul proiectului este despoiarea minorităților cehice de toate drepturile lor naționale. Noi nu avem lipsă de o argumentare mai detaiată, că de ce anume nu primim un astfel de proiect, care are de scop sfertizarea țerei. Nu este adevărat, că în Boemia ar fi existat vr’o­dată un di­strict german încheiat, în care limba cehă să nu fi avut de­plina îndreptățire la oficii și judecătorii. Toate legile și or­­dinațiunile cunosc numai un regat boem, care formează un ce întreg, și ele se adresează la întregul regat boem. Și astfel fiind premisele proiectului false, false sunt și condu­si­unile sale: „încercarea de a întemeia proiectul pe drept, nu a reușit, și ceea ce mai rămâne, este un ultimat, pe care ’1 dă FOIȚA. 7 Leul de la Avrés de Alecsandru Dumas. " (Trad. de V. G.) (Urmare ) Bilkastem se întoarse în cort și’mi raportă. Pe când Ben-Sarah urmărea pe leu. Abia cătră ameazi Amar Ben-Sarah se reîn­toarse și el. Leul se întorsese în culcușul seu. Ara­bul descrise un cerc de o mie de pași — d­r con­­ferință, asigurându-se astfel de locul unde se afla. Era la trei kilometri departe de corturi. Ficșasem după toată probabilitatea, că întâlni­rea noastră va fi chiar în ziua aceea, Ziua trecu. Eram pradă acelor friguri și acelei emoțiuni, de care v’am vorbit, îmi fu imposibil d’a mânca, d’a ceti, sau d’a me ocupa cu ori­și ce. Cu puțin înainte de apusul soarelui, ești. Acea­sta este o oază, în care arabii, care au vre-un leu în vecinătatea lor, rămân acasă neschimbat. Din amurgul serei pănă ’n z­iua următoare, un arab, care a au­­­it răcnetul leului, nu-i place nici decât a’și scoate piciorul afară. Pe când eu din contră alesei chiar acest timp,­­ deoarece acuma se deșteaptă leul, se pune pe cer­cetări și vânează. Când sosii în locul designat prin Amar Ben- Sarah, mai era încă un cuarț de vară din Și și puteam să studiez terenul. Intrarăm într’o strîmtoare de munți de la Arres. In fund strîmtoarea era și mai păduroasă acoperită cu pini, brazi și stejari, ale căror foi semănau cu foile măceșilor. Niște stânci sterpe, încă arzătoare de căldura cjilei eșiau în mijlocul acestei verdeți, ca niște osăminte a unui om reu îngropat. Ne înfundarăm în pădure. Ben-Sarah îmi ser­­via de călăuz. El târa după sine o capră destinată a servi ca cursă leului și care se opunea tot într’una de a ne urma. La 50 de pași departe de culcușul leului se află o poiană: a alesei, precum alege cineva în duel locul unde se se bată. Amar tăia un arborel, îi făcu țepușă, tăbărî cu ea în mijlocul poienei și o agăță de capră lăsându-i funia aproape de un metru și jumătate liberă. Pe când Amar Ben-Sarah îndeplinea această operațiune, audirăm o căscâtură lungă la vre­o cincizeci, șasezeci de pași. Era leul, care nu se de­șteptase bine și ne privea căscând tot într’una. Strigătele caprei îl deșteptară din somn. El se așeză liniștit la poalele unei stânci, scoțându-și limba sângerândă pe buzele lui cele groase. Era de o calmitate și dispreț magnific față cu noi. Me grăbit d’a trimite înapoi pe oamenii mei, cari nu fură supărați și care ’și luară posițiune la două sau trei sute de pași în urma mea. Amida singur insistase ca să’mi țină societate. Examinat bine localitățile, o rîpă me despărțit de leu. Poiana putea să aibă patruzeci și cinci pași circumferință, cincisprezece prin urmare în diametru. Eram singur. Era vorba se-mi aleg o posițiune. Me așezai la marginea unui lemn. Astfel aveam capra între mine și lemn. Capra era șapte opt pași aproape de mine, leul la șaseȘeci. Pe când me pregătiam astfel, leul dispăru; prin urmare nu mai era timp de perdut, trebuia să fiu gata d’a-1 primi, putea să s’arunce asupra’mi pe din dărăpt, dintr’un moment într’altul. Un stejar îmi oferea, ceea ce totdeuna caut în astfel de împregiurare, — un sprijin. Tăiai ramurile inferioare, care me genau în mi­șcări și la ochi, și me așeezai spriginit de trun­chiul seu. Dar abia me așezai, când zării numai după neliniștirile caprei, că se petrecea ceva aproape de noi.

Next