Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-01-15 / nr. 6

22 TELEGRAFUL ROMAN. O cuvântare ținută în secuime se provoacă la Caș­­­­șovia, ca și când ea ar fi cuibul panslaviștilor din nordul Ungariei. Irányi Dániel (stânga estremă). Vorbește pe o coardă cu Lesko în ce privește instrucțiunea și edu­­cațiunea, tot așa și cu privire la panslaviștii din nordul Ungariei. Educațiunea religioasă morală nu zace în mâna ministrului, ea este pusă în sarcina organelor confessionale. Dacă este a se inputa mi­nistrului ceva, atunci numai călcarea legei poate subversa și spre scopul acesta trebuesc citate cozuri concrete, unde a călcat ministrul legea. Cu privire la raportul ministrului vorbitoriul constată în el o parte îmbucurătoare și alta de tot tristă. Este îmbucurătoriu a vedea, că s’a înmul­țit numerul învățătorilor, al celor cualificați, îmbu­curătoriu a vedea că s’a înmulțit numărul învățăto­rilor, cari cunosc limba maghiară, este însă trist a vedea că avem 1789 scoale afiliate, va se­ifică tot atâtea comune, în cari nu există scoale, și în cari copii au trebuit se umble prin sate vecine, spre a putea primi și ei instrucțiune. 272 de comune nu au scoală de loc. Dacă vom face adiție, ajungem la resultatul că 2059 de comune nu au scoală de loc. La 1869 numărul copiilor obligați a cerceta școala era 2,284,000, la 1883. 2,242,000. Dacă pu­tem da d­ed­iment acestor cifre atunci găsim deca­dență de 42,000. Dintre 2,242,0001,756,000 au fre­­cventat școala 485,000 de copii însă nu o au fre­­cventat, se nu ne mirăm că această cifră se urcă la 1/1 milion, în fine dintre cei ce au frecventat școala 171,000 n’au fost provăd­uți cu cărți și alte trebuințe școlare. Vorbitoriul atrage atențiunea parlamentului asu­pra acestor cifre, mai ales între actualele împregiu­­rări, când 50—60 de milioane se sperează pre an pentru susținerea Bosniei și a Brțegovinei. Preste câți­va ani Ungaria ’și va sărba a mia aniversare dela întemeierea ei. Această serbare na­țională mai demn s’ar prăsnui dacă s’ar constata, că nu există comună fără școală în toată țeara. Roagă pre ministrul de culte și instrucțiune pu­blică să mijlocească pe cale administrativă, că pre­­tutindenea să se formeze reuniuni pentru sprijin­i­rea copiilor săraci obligați a cerceta școala, și pre­ved­erea lor cu vestminte și cărți. (y., urma.) Revista politică. lumei. Biserica catolică se mișcă în toate unghiurile Captivitatea fictivă a papei este presentată ca jug greu, ce nu se mai poate suferi, de aceea la toate ocasiunile date se fac încriminări guvernu­lui din Italia. Lupta culturală — sub care se înțelege între­­narea bisericei catolice în Germania, se continuă și acuma, și lumea crede în isbânda papismului. In Francia ecclesia militantă se bucură încă de favorul guvernului, de Spania nu vorbim. In Belgia s’a in­stituit din nou nunciu papal, și Rusia ortodocsă a pactat formal cu scaunul papal. Nu va fi fără interes să reproducem la acest loc un act public al societății „de propaganda fide“ adresat episcopilor catolici în lumea largă; el varsă drastică lumină asupra cutezanței cu care se vor­bește la adresa statului italian. Se vedem cuprinsul acestui act: Prefectura „Propagandei fide“ îngrijiată de soar­­tea acestui institut amenințat din partea potestății civile cu confiscarea bunurilor ei, a esmis cătră toți episcopii lumii catolice următorul cerculariu: „Illustritate și Reverendissime ! Sentința curții de cassațiune din Roma, prin care s’a ordinat conver­siunea imobilelor sfintei congregațiuni s’a­­ secutat aproape întru toate. In chipul acesta mijloacele acele, de­ cari a dispus acest institut cosmopolit, pe care institut l-au înființat papii spre propagarea evangeliei și a civilisațiunei, vor depinde de la arbi­­triul acelui guvern, care în 1870, pe calea și modul cunoscut a cucerit Roma, enunțând înaintea Europei și a catolicismului, că ia asupră și răspunderea pen­tru susținerea și păzirea papismului, și promițând sărbătorește, că va susținea pentru capul bisericei pe țermurul Tibrului o reședință splendidă și inde­pendentă față de ori­care suveranitate pământeană. (Epistola lui Victor Emanuel adresată papei Piu­­l IX. în 8 Septembre 1870.) După cum Uustritatea Voastră ți-ai ridicat vocea între aceste împregiurări dureroase, ca să timbrezi acest fapt și ai arătat clar, că atât DTa cât și credincioșii DTale cu ce interes v’ați purtat față de susținerea drepturilor acestui in­stitut care și-a câștigat atâtea merite, așa cred și acum, că cu durere vei lua la cunoștință, că atât instiin­­țele comune a întregului corp episcopesc, a celui mai distins catolic nu numai, dar și a lumei neca­­tolice n’au fost în stare a împedeca procederea acelei potestăți, care concede a se comite nepedep­sit ori­ce abus în contra bisericei catolice și în contra capului ei preaînalt în fața Europei. Cu toate că propanda n’a întârziat a protesta în con­tra primelor atacuri îndreptate în contra ei, a că­ror scop a fost se lipsească de libera administrare a bunurilor ei, de întrebuințarea lor, și de astădată decid­ându-se confiscarea bunurilor ei imobile, ca prefectul acestei congregațiuni ’mi țin de cea mai strictă datorință a protesta în contra unui fapt, care vatămă atât de adânc libertatea și în urmarea ace­steia întru atâta se opune cu dreptul de a susținea și răspândi creștinismul în întreaga lume, cu deose­bire însă în acele ținuturi, cari nu se bucură de beneficiul ce-i oferă civilisațiunea. Această vătămare e cu atât mai nesuportabilă, cu cât se vede mai importantă și mai urgentă necesitatea de a preve­­dea neajunsurile multi-laterale a misiunilor din străi­­nătate. Abstragănd dela multele nenorociri, la cari sunt espuse mai multe vicariate apostolești, cu de­osebire în orientul îndepărtat, cărora, spre durerea noastră, nu le putem veni inmediat și în mod pro­­porțional întru ajutor, acest neajuns încă crește, dacă vom privi ce teren estins i se deschide Euro­pei în acțiunea de colonizare în Africa și pe insu­lele oceane, unde o mulțime de popoare au chema­rea de a se împărtăși de beneficiarile civilisațiunei, cum se nu ne cuprindă durere adâncică, când vedem, că propaganda se lipsește de dispunerea liberă pre­ste acest rămas sfânt, pe care catolicismul l’a dat propagandei și nu vr’unui guvern, ca să pro­­­page între acești oameni săraci evangelia și să ră­spândească civilisațiunea; e imposibil să nu simțim durere sfâșietoare, când vedem, că în urma apăsă­­rei ordurilor călugărești și în urma expropietării congregațiunei de la cele mai multe colegii romane, în cari a crescut și educat convertitori, nu sunt de­stui lucrători evangelici. Atât această expropietare, cât și obligământul de miliție pentru seminariști a­u redus la un număr neînsemnat starea misiunilor ita­liene, și pe propagandă o a necesitat ca să aplice la aceste misiuni naționalități streine. In urma ace­stor apăsări și amărăciuni, cari sfășie inimile cato­licilor, ne servește spre mare bucurie a vedea, că în țările streine există corporațiuni, cari cu evlavie adevărată și cu strădanie neobosită emulează între sine pentru arta măreață de a converti popoare. In­tre aceste de bună seamă cea mai imposantă este aceea societate de convertire, care cu toată starea tristă de astăzi a Franciei, desvoaltă o strădanie extraordinară primind tot atât de bucuros modestul obol al tinerilor săraci din popor ca și darurile abundante ale bogaților. Dar dacă și simte o bucu­rie nespus de mare pentru desvoltarea interesului într-un mod atât de admirabil pentru misionare și se ridică tot mereu biserici­­i causară Propagandei durere, că nu le poate trimite destul ajutor pentru susținerea și desvoltarea lor. Procurele înființate în diferitele părți ale lumei prin congregațiunea propa­gandei a început deja a primi donațiunile și răma­surile, care însă nu sunt suficiente pentru acoperi­rea trebuințelor zhilnice și celor extraordinare, în urma cărora congregațiunea nu odată este constrânsă a se atinge de acele capitale pe cari le administrează liber afară de Italia. Din aceste cause se întorc încă odată cătră evlavia Ilustrității Tale ca să aduci la cunoștința creștinilor starea critică în care se află acest institut de present, și să-i faci atenți ca se fac parte cu evlavie și cu zel în favorul societă­ții de convertire, a școalei din orient și în favorul altor societăți înființate cu alte asemenea scopuri, să contribue și ei cu o parte din averile lor pentru scopul cel mai nobil, pentru lucrul cel mai sfânt, în causa credinței și a civilisațiunei. In mijlocul mișcărei ce se poate observa de present se poate afirma că dacă -și aruncă omul privirea în sus, vede cum se coacep sămănătura în ținuturile cele noaua și rătăcite, pe când la din contra e insuficient nu­mărul acestor lucrători și sunt insuficiente mijloa­cele pentru susținere ale lor. Singur evlavia credin­cioșilor și zelul pentru răspândirea civilisațiunei cre­știnești poate veni într’ajutor oficiului măreț al ac­­țiunei apostolice și-l poate face să triumfeze pe pă­mânt. Din Propagandă. In dina botezului Dlui, 1885. Cardinalul Simeoni, prefect. Arh­iepiscopul Tyrului, secretar. Românii din Macedonia, stumul lor este deosebit de al țărancelor, căci lai­­bărul, care încinge peptul, și pălăria de paie, care acopere capul sunt la popor lucruri necunoscute și armoniază așa de puțin cu costumul țărancelor. Damele joacă cu foc, iar bărbații lor pișcă din când în când pe câte o țărancă frumoasă de obragii ei plini și înroșiți. Cei drept une­ori aceasta nu rămâne npedepsită, căci Moțul este cam falus, cu toate că el însuși este un­­ Don Juan și nu cam respectează a Zecea poruncă. Dintre fete suflă unele în buciu­mele cele mari, lungi de doi metri, spre a-și arăta tăria peptului, esercițiu, care după cum mi s’a spus, era mai nainte pe timpul târgului o dovadă de pu­tere și sănătatea. Forța majoră, brachiul încă e representat. 4—5 gendarmi de la posturile cele mai de aproape în uniforma lor verde închisă și cu penele fâlfăitoare au venit aici ca îngeri de pace pentru toți oamenii ce se bucură și se veselesc, căci când soarele e spre sfințit, numai vez­i mai nici un om treaz pe Găina. O femeie bătrână vine la gendarmi și cere să se facă loc pentru joc, un tânăr căruia un altul îi stricase țigareta, cere pedepsirea vinovatului, colo șed bărbați și femei luptându-se pe pământ, aici dispută doi hoți într-un mod foarte neînțelegibil. O încăerare generală nu se întâmplă așa­ ca odini­oară, ceea ce le convine foarte tare gendarmilor, cari mai nainte deși erau număroși totuși erau bă­tuți și legați. De regulă se întrăba, Româncele din Trannia cu cele din Ungaria, la luptă se asociază cu preste mult aproape la 1000 de oameni. Cătră 5—6 oare totul se liniștește, rămânând în Găină la vre-o 200—300 de oameni. Aceștia sunt cei mai bețivi, cari parte rămân preste noapte aici, și parte îi vecii în­­ ziua următoare dormind pe drum. Și la această sărbătoare m’am întărit în reflexi­­unea mea cu privire la seriositatea Moțului, și aici n’am observat oameni senini, zimbitori, vorbitori, ci închiși, cari nu sunt capabili de o petrecere animată veselă, cari ’și conservă mai mult naturalul lor așe­zat și serios. Dacă la o astfel de întâmplare se ivesc și unele necuviințe, este lucru ușor de pr­ice­­put. Așa era numai­decât îndărătul nostru, când coboram spre Vidra un om ținut strîns de doi inși din Vidra, cari se căsuiau să-l dea jos de pe cal și să-l despoată, fiind-că nu le-a plătit vinul. Numai intrevenirea altor doi oameni scăpă din pericol pre vânzătorul de vin, care căpătase o lovitură bună după ureche, și călăria spre Câmpeni ca să pârască pe cei ce l’au maltratat la judecătorie. Cu toate acestea mi-a spus cineva, că cel atacat este un ga­lanton și că e posibil ca jalusia să fie causa acestei întâmplări. Acesta este tabloul târgului de fete în anul 1883, o mare deosebire între el și cel de odinioară, în corespondența ultimă din Bitolia ce au­ pu­­blicat filele trecute se vorbește despre un articol tipărit acum Zece ani de cătră bătrânul organ li­beral „Românul.“ ll reproducem aci după stăru­ința fraților noștri din Macedonia, cu atât mai bu­curos că oameni ca Loveleye și Gladstone vorbind despre poporațiunea bulgară din Macedonia n’au binevoit să facă un cuvânt măcar despre românii Macedoneni . O civilisațiune întreagă a românilor din Mace­donia a fost nimicită și îngropată sub ruinele ora­șelor destruse, satelor pustiite și mai cu seamă sub îndelunga și agera acțiune de grecisare sistematic urmărită și astăzi. Se putea crede, că această parte a naționalității române era pentru totdeaun­a des­ființată, ca acel cuib de români din care au eșit atâți eroi, atâți oameni însemnați, atâți bărbați ca­pabili în diferite ramuri de activitate socială, oa­meni de afaceri, comercianți, financieri etc., era în deosebire ca ceriul de pământ, în locul târgului de fete, în locul zestrei și corturilor, un deposit de băutură obiș­­nuită și un târg de țeară mic, ridicul! Că aici sus a trebuit să fie o datină originală populară, este evident, îndată ce se gândește cineva, că oamenii de­sigur nici­odată nu s’au urcat în Găina (4697 preste nivelul mării) spre a ținea un târg de țeară ca toate târgu­rile. Aceasta ar fi imposibil și din acea causă, că cărările care duc la Găina sunt greu de umblat. Târgul de țeară, despre care amitește Bieltz zicând că e de lipsă aci, s’a desvoltat numai pe lângă pro­priul târg de fete și nici nu mai merită să 1 pomenim. Despre târgul de fete știu numai câți­va bătrâni foarte puțin. Odată cu­c ei, veniau Moții călare și pe jos cu copii lor și cu calabalicul lor la Găina. Feciorii se preumblau în vestminte cetățenești, și dacă le plăcea lor fata s’au zestrea ei, căutau să se învo­­iască cu bătrânii, o cușcă de vin sau de rachiu sigila contractul. Anul 1848, așa ni s’a spus, a pre­gătit mormântul acestei datini originale, cum a și produs în faptă în prospectul etnografic în Ungaria schimbări grozave. De atunci a căzut târgul­­ de fete în umbră, cele din urmă rămășițe despre dân­sul au dispărut prin anii 1862 și 1863. Dar în­­tr’adevăr trebue că târgul de fete s’a perdut urma cu mult mai nainte, deoarece n’am aflat pe nimenea, care să fi fost martor ocular, am găsit oameni bă­trâni însă, care afirmau, că și-a uitat de el, în acea-

Next