Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-04-08 / nr. 38

Nr. 38 Sibiiu, Marți 8/20 Aprilie 1886. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhia pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele simt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIV. INSERȚIUNILE: Pentru odată. 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fiecare publicare. Românii și L. Mocsáry. Budapesta, 16 Aprile 1886 Dl dep. Lud. Mocsáry cu ocasiunea desbaterei budgetului instrucțiunei publice a ținut o vorbire, în care apăra interesele culturale ale naționalităților nemaghiare. Ca recunostință pentru aceasta, i s-a presentat ori prin o deputațiune o adresă de mulțumită din toate comitatele locuite de români. Conducătoriul deputațiunei Dr. Cornel Diaconovich, redactorul revistei politice literare „Romanische Revue,“ presentându-i albumul, rosti următoarea vorbire: „Magnifice die deputat! „Cu ocasiunea desbaterei budgetului de pe anul acesta, Magnificența Ta într’o vorbire escelentă, ținută în ședința camerei dep. din 8 Faur a. c., ai luat în apărare interesele culturale ale naționalităților nemaghiare, și astfel cu și ale românilor. „Nu pentru ântâia dată ai luat asupra Ți zelul, astăzi atât de ingrat, ca se susțini lupta neegală pentru dreptate și libertate. Poporul român sce a prețui această pășire a Magnificenției Tale și se simte obligat a Ți mulțămi, nu numai pentru aceea, fiind-că în Magnif. Ta vede un apărătoriu escelent și desinteresat al intereselor sale, ci și pentru aceea, fiind-că pășirea aceasta e o dovadă strălucită a încrederei, ce o ai Magnif. Ta în patriotismul nostru, — în patriotismul poporului român, pe care, așa se vede, că în patria aceasta e permis ori și cui a-1 trage la îndoială și a-1 defăima. Ca semn al recunoscinței noastre, primesce Magnif. Ta această adresă de mulțămită, pe care avem norocirea a Ți-o da din partea inteligenței române din toate ținuturile locuite de români. Ți-o predăm ca zălog al patriotismului poporului român, în care Manif.ca nici când nu se va înșela. „Permite-mi în fine, să esprim acea dorință a poporului român, ca ceriul să se țină încă mult spre binele patriei și spre apărarea libertății, egalității și frățietății.“ La aceste Mocsáry a răspuns cam următoarele: „Stimați amici! „Pășirea mea, care o amintiți, nu o am luat de un lucru așa mare să merite o astfel cu de distincțiune, precum e aceasta, în care am norocirea a me împărtăși acum. Ce am făcut eu, e numai atât, că mi-am exprimat convingerea și am cjis, că nu cunosc astfel ru de cause, pentru cari s’ar putea trage la îndoială patriotismul românilor. „Așa e, cum a Șîs stimatul meu amic, că „astăzi așa se vede ori și cui este iertat a defăima patriotismul naționalităților nemaghiare din patrie.“ Fenomenul acesta e productul acelui curent șovinistic, care a răpit cu sine cele mai întinse cercuri maghiare, începând o adevărată licitație, în care tot visul se silesce a întrece pe celalalt și a arăta că el e cel mai mare patriot. Una sciu că ar ți observat-o și D Voastre ca și mine, că în licitația asta, rolul principal îl duc tocmai aceia, cari nici nu sunt de origine maghiară, și tocmai pentru aceasta cu atât mai vârtos se silesc a’și arăta uinguritatea lor cu aceea, că ei se numesc pe sine înșiși de cei mai mari patrioți, iar patriotismul altora o trag la îndoială. Adevărat că este curentul acesta nenorocit, de la care într’adevăr bine nu se poate aștepta, dar pe care nici de foarte periculos nu’l țin, nu, pentru că în caracterul poporului maghiar nu e trăsura aceea, c’ar putea ținea mănia cu altul și pentru că poporul maghiar are minte a judeca, că ce urmări triste aduce cu sine, dacă o jumătate a țărei e în luptă cu ceealaltă jumătate. Repet, amicii mei, că nu m’am așteptat la așa distincțiune și Ve rog să esprimați recunoscință mea celor ce V’au trimis cu acea încredințare, că dacă ar fi fost vreodată trebuință de îndemnare ca să persistez în ținuta mea, ăst semn de încredere din partea D Voastre în tot cazul m’ar îndemna, ca între orice împregiurări să spun pe față totdeauna convingerea mea. Primiți în fine mulțămită mea pentru osteneala D Voastre.“ După acestea Mocsáry s’a întreținut mai mult timp cu membrii deputațiunei și a arătat mare interes pentru români. Albumul e într’adever un obiect de artă foarte succes, lucrat în stabilimentul lui Lud. Carol Posner, căruia ’i face onoare. Enveloppa e din piele albă; în mijlocul tablei prime strălucesc insigniile nobilitare ale familiei Mocsáry, foarte frumos lucrate, iar marginele sunt bogat și cu mult gust împodobite. Pe prima foaie a albumului este următoarea inscripțiune în limba română și maghiară: „Ilustrului bărbat, dlui deputat la dieta Ungariei Ludovic de Mocsály“ iar pe foaia a doua e tot în amândouă limbile dedicațiunea următoare: „Celui mai just patriot maghiar, în semn de suvenire și recunoscință pentru apărarea cu bărbăție și francheță a intereselor garantate prin lege celorlalte naționalități din patria comună, în ședința casei representative din 8 Faur 1886. Ofer patrioții români!!“ Pe celelalte foi urmează aproape două mii de subscrieri, cari represeată întreaga inteligință română, începând de la cea mai înaltă demnitate bisericească, din toate comitatele ardelene locuite de români, apoi din comitatele: Maramurăș, Satu-mare Bihor, Selagiu, Arad, Timiș, Torontal și Caraș-Severin. 7. Declarațiunile dlui Gladstone relativ la Irlanda. Iată ce scrie corespondentul pariului „Latalie“ despre memorabila ședință a camerei engleze, în care și-a presentat Gladstone proiectul său „Home Rule.“ „Mai mulți membrii ai Camerei comunelor au început să sosească la Cameră încă de la oara 5 și jumătate de dimineață, spre a lua loc pentru ședința din seara de 8 Aprilie s. n., când guvernul va face declarațiunile sale relativ la Irlanda, ceea ce deșteaptă un interes imens. Nu este cu putință ca toți deputații să poată găsi loc în incinta Camerei. Niciodată Camera nu a fost mai numeroasă ca astăci Numeroase scaune au fost aduse și puse în mijlocul salei ca jeturi suplimentare pentru deputați, așa că nu mai rămase spațiu liber, și că mai mulți deputați ședeau în picioare. Toate tribunele sunt pline. Se observă în tribuna diplomatică mai mulți miniștrii streini, între alții dl de Watzfeld, ambasador al Germaniei. Prințul de Galles, cu fiii săi, asista la ședință în tribuna pairilor. Dl Gladstone, la interpelarea sa, este primit cu entusiasm de cea mai mare parte din deputații liberali și parneliști, cari se scoală și fac o călduroasă ovațiune. Toate interpelările sunt amânate pe a doua zăli. Dl Gladstone își începe discursul la 5 oare 35 m. după amendă, și este din nou salutat prin aplauze repetite. Dl Gladstone crede, că minutul a venit spre a a trata în fond chestiunea Irlandei. Parlamentul anticipând și realizând viitoriul trebue să ajungă la o hotărîre pentru a stabili relațiuni în de acord și de prietenie între Irlanda și Englitera. El trece în revistă istoria Irlandei și face să reiasă, că măsurile coercitive nu mai sunt excepționale, ci au ajuns a fi obicinuite. Dl Gladstone admite să se producă cozuri de intimidare în Irlanda, însă el crede, că și în Englitera există într’o oarecare măsură. FOITA. t Poesii poporale din Transilvania. (Culese de loan Duma.) B. Doine. XIV. Frunză verde de mărari Prin pădurea cu cetari, Doauă păsări au sburat De-a-lungul o au luat, Acelea nu’s păsărele Că sunt două surorele, Una rîde, alta plânge. Cea ce rîde foc aprinde, Cea ce plânge focul stânge. Frunză verde foaie lată pice una cătră alta, Taci soro nu lăcrăma, Că pe tin’ maica te-a da, Colo ’n jos cătră sfințit Pe mine la răsărit, Pe mine maica m’a da Unde ’n floare tămâia Nu ne vom vedea cât lumea. Și pe tini maica te-a da Unde ’nfloare piperiul, Nu ne-om vedea cât ceriul. Frunză verde a răchiții Soro când ne-om întâlni? Când va face plopul nuci Și tângeala mere dulci, Când va face plopul pere Și tângeala vișinele, Se mâncăm soro din ele. — Noi și atunci când ne-om vedea De lacrămi nu vom putea. XV. Frunză verde Tibliene din jos de Oreștie Vin doi frați din cătănie, loan și cu Văsălie. Eu <fic frate cătră tine Și me ascultă pe mine, Pune frate mâna ’n șele Ca se-ți cânt una de jele: — Noi acasă ce căutăm Că tot necasuri aflăm, Călinii s’au călinit Părinții ne-au betrânit Plugu ’n pod ne-a ruginit Caru ’n șură a putredit, Boii ’n grajd ni s’au topit. XVI. Pe ulița Armenească La o șatră ’mperătească, Badea murgul potcovea Mândra-i de frâu îl țînea, De suspin d’abea-l zărea, Unde gați bade murgul De-mi amăresci sufletul? Mândră mândrulița mea! Unde’mi gat eu murgul meu Nu e iarbă nici e grâu, Fără sânge până ’n brâu, Nice iarbă nice nalbă Fără sânge pănă ’n barbă. Ea din grai așa grăia, De te gați bade la bine, Dume bade și pe mine, De te gați bade la rău Fă-me lumină de seu, Unde bade-i însera Eu frumos te-oi lumina, Cine te va întreba Ce lumină e asta? Tu să-i spui badea așa, Asta-i lumină de seu Drăguța din satul meu, Asta-i lumină de ceară Drăguța din a mea țară. XVII. Să-mi trăiesci lelea cu bine N’ai avut parte de mine, Sau eu lelițo de tine, Lelița, lelița mea! Nu sei lelea de ami vară, Amândoi mâncam o pară, Acum de-am avea cu sacul Nu ne-am da unul la altul. Și-am fost dragi cu lelița Mai de mult și-acuma ba, Dar cine nu ne-a lăsat, Fi-ei moartea spânzurat. Și cine nu ne-a voit Fi-ei moartea de cuțit. XVIII. Ardăte focul de lume Se nu-ți mai aud de nume, Ardăte focul pământ Și te ar bate Domnul sfînt, Că tu ’mi eșci dușman cumplit, Sămânat-am busuioc Și-a eșit pară de foc, Semânat-am floricele Și-a eșit tot știr din ele. (Va urma.)