Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-07-31 / nr. 82

Nr. 82 Sibiiu, Joi 31 Iulie (12 August) 1886. Anul XXXIV. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. FOIȚA. (Urmare.) Sibiiu, Iulie, 1886. „Un bancher n’are lipsă d’a fi nici poet, nici filosof, nici savant, nici literat, nici orator, nici om de stat; el n’are lipsă d’a posede vr’un talent bri­liant care se­­ distingă de ceilalți oameni și este mai bine chiar de n’ar posede de loc. Ajunge dacă are un grad înalt de această calitate practică simț co­mun. Talentul bancherului rezultă din complectul unui număr oare­care de calități dintre cari însă nici una să nu fie mai eclatantă, dar aceasta e rar ca să le găsesci reunite în aceeași persoană. Ar fi o eroare a presupune că comerciul de bancă este o rutină și că nu e de lipsă pentru a-l profesa nici de șciință nici de abilitate. Marele număr de faliți care a avut loc în acest comerciu de cincizeci de ani probează, că bancherii buni sunt tot așa de rari ca și practicianii de orice natură. Comerciul cu bani are lipsă de facultăți intelectuale de un ordin înalt și foarte folositoare societatei, căci modul în care este practicat exercitează totdeauna o mare influență asupra fericirei umanităței. „Dacă ’i adevărat că un om este înț­ept sau cu alte cuvinte este dotat cu multă rațiune și simț Din nordul Transilvaniei, 28 iuliu.*) Biserica noastră sororă română din Transilva­nia nu vede cu ochi buni adunările noastre biseri­­cesci și așezâmintele noastre constituționale. Aceasta e deja un lucru de mult cunoscut. Cercul ei de activitate limitat fiind prin nisce dis­­posiții absolutistice, străine de spiritul bisericei or­­todocse, ea vede în întrunirile noastre mai mult nisce întruniri risipitoare de timp și de bani, și nu nisce întruniri serioase, menite a controla și a priveghia, a stărui și a ameliora starea biseri­cei — și credința ei o întăresc aceia, cari susțin, că sesiunea congresului din anul acesta a fost cât se poate de săracă în „acte mari.“ Este de compă­timit acest mod de chibzuire și judecată unilaterală și el începe a deveni periculos pentru biserica noa­stră. Nu ne prinde mirare, dacă frații de un sânge sunt străini în așezămintele bisericei noastre, când chiar și fii de ai bisericei noastre împărtășesc ve­deri contrarii desvoltărei lucrurilor de la noi. Basați pe așa numita reputațiunea lor literară — unii combat un proiect, pentru că limba lui nu conține jar­gonul din țara românească — iar alții că nu află urme canonice în el, deși basele lui sunt canonice și conform cu doctrinele bisericei orientale. Să abstragem însă pe un moment de la ai noștri, cari să vede că lucră după un calcul greșit — și să vedem ce uneltiri sunt puse la cale de câtră frații de un sânge în contra bisericei noastre, și cum sunt ele urmărite în mod sistematic de sus pănă jos, în întrunirile lor de câte 2 și 3 acești aderenți ai papismului — crescuți în spiritul acelei institu­­țiuni, despre care generalul Foy scrie că e o sabiă al cărei mănunchiu e în Roma dar ascuțișul ei e pretutindenea — frații noștri văd în un conclus congresual, prin care să autorizează consistoriul no­stru metropolitan ori sinodul arhhieresc de a duce la îndeplinire cutare și cutare disposițiune salutară, un cond­us absurd, care și are originea sa acolo, că consistoriul metropolitan și sinodul arhhieresc nu și-a împlinit ori nu-și împlinesc datorințele lor, în fel­ul acesta apoi, aflând pe câte un preot de ai no­ștri, voesc să-l capaciteze, că­rele sunt așezămintele bisericei noastre, multă risipă de timp și de bani se fac în ele, și drept dovadă le presenză bună­oară numărul 160 al foii cuotidiane de Sibiiu, în care nu scriu alții decât înșiși membrii congresului. Și cu toate acestea uneltiri vădite ale lor, to­tuși toată vina, toată răspunderea, tot mersul ne­regulat încât el doar ar fi de observat în unele sau alte afaceri se aruncă asupra membrilor celor mai devotați căușelor bisericei noastre începând dela Escelenția Sa Părintele Metropolit până la domnul Babeș, și alți factori foarte chipsuiți și bine inițiați în secretele celor ce lucră după culise. I superă mult pe frații noștri, că multe lucruri petrecute în ședințele confidențiale și secrete nu au străbătut în public, și cu deosebire­a superă, că s’au aflat la noi oameni, chipsuiți, cari vor să facă o încercare serioasă cu guvernul în causa ajutoriului de stat. Ce­­ ce frații noștri? Ajutoriul de stat vi s’a luat, pentru că voi nu l’ați împărțit după dreptate, nu preoților săraci și activi, ci mai mult protopopilor, asesorilor consi­storiali și apoi unor preoți amărîți, cari au subscris guitele, ear parale nu au vădut decât în cărți — „Telegraful Roman“ și detrageri protopopesci etc.“ Să poate și nu negăm nici noi, că nu s’a fi făcut mai nainte vr’un abus, nu atât din partea consistoriului nostru, cât doar din partea organelor subalterne, cari au propus doar vre-un preot, spre a fi împărtășit, fără se fie fost el tocmai meritat pentru împărtăși­rea de ajutor, dar e o calumnie a ne arunca în față, că în timpii din urmă s’ar fi detras cuiva un cruceriu barem a conta prenumerațiunii la „Telegraful Român“ sau altor cărți din tipografia archidiecesană, ci ajuto­riul s’a împărțit tocmai cu mulți scrupuli și s’a avut în vedere cu deosebire preoții cari au copii la școală și luptă cu greutăți materiale. Să ne dăm însă sama că pare cine a putut informa pe frații noștrii despre lucruri petrecute la noi. De­sigur că binevoitori ai bisericei noastre nu, ci mai vârtos nisce oameni de rea credință, oameni cari vor ca prin astfeliu de denunțiațiuni să se facă plăcuți înaintea fraților noștri de un sânge, să câ­știge teren la ei, și apoi din câștigul acesta să tragă foloase materiale, cu degradarea însăși a bisericei lor. Noi nu voim să primim asupră­ ne­voia de de­­nunț­anți — pentru că in­cașul acesta nu ne ar fi greu a scoate la iveală, că frații greco-catolici nici nu întreabă pre preoți vor ei ori ba să prenumere „Foaia bisericească“ nici „Foaia scolastică“ — ci li se impune — li se trimite prin poștă și deodată cu ajutoriul de 30 și 40 fl. să trimite la oficiul pro­comun, nu e de lipsă să fie om de talent ci trebue cel puțin să nu aibă nici un defect prea vădit. „Nedicisiunea este un mare defect la un ban­cher, care trebue să sc ie în orice cestiune să se ho­tărască repede pentru sau contra și să ia totdeo­dată o resoluțiune promptă. Unii să scusă de regulă cu iresoluțiunea invocând trebuința de o reflecțiune serioasă, pe când în realitate oamenii nedeciși re­flectează mai puțin decât ceilalți. Acela car­e să teme d’a să decide să plictisește îndată cu o reflecțiune care tinde la o conclusiune și el să gândescă la alt­ceva sau mai bine caută nișce motive pentru amâ­nare. Un spirit nedecis conclude totdeauna a amâna. „Defectul firmităței nu este nici el mai puțin supărătoriu. După ce un bancher a reflectat serios și a cumpănit pro și contra, a luat o resoluțiune el trebue să se țină de ea. Trebue să scie pentru­ ce zice nu și când a dis nu, nu trebue să se mai în­toarcă odată cuvântul. „Graba și nesocotința sunt încă mari defecte. Este o nebunie de a respunde înainte de a în­țelege ceva. Ascultând omul poate să se instruiască și să ajungă la nișce bune resoluțiuni. „Mai este încă un defect mare acela de a se lăsa stăpânit prin preocupațiuni personale, temperament sau disposițiune. Orice om și bancherul ca și alții își are slăbiciunile sale de cari trebue să se ferească. „Este un mare avantagiu pentru un bancher , d’a se cunoasce pe sine însuși, de a­cei care sunt topresbiterul și cuiva pentru cele două f­iare, și așa preoții plătesc de silă — bucuros. Am au­zit singur tânguindumi-se anul acesta pe frații preoți greco-catolici, am văzzut și cuitele rescumpărate — și nu am făcut capital din între­prinderea lor de speculă, sciind că e lucru omenesc de a susținea instituțiunile tipografice și redacțiu­­nile, și pe căi piezișe dacă nu merge pe căi drepte, dar am sciut și aceia, că așa ceva e posibil numai la un cler disciplinat unde frica de arh­iereul e mai mare ca temerea de Dumnezeu. La noi oameni — crescuți în libertate — dispun după plac și după gustul lor — și aleg singuri lec­tura — și de multe­ ori fac oamenii amare esperiențe, pănă să conving, că o direcțiune, ce scopuri urmă­­resce, și apoi ,și <^ic singuri un „pater peccavi“ și pornesc pe altă cale — pe cea a binelui și a păcei. Cum vin însă frații greco-catolici de a să gira de apărători ai amărîților noștri preoți ? Ia împu­ternicit pe ei cineva la aceasta? Ca vorba să fie — nici una, nici alta. Nu le vine lor la socoteală să vadă la preoții noștri câte o foaiă fie chiar și „Telegraful Român“ — ci le place tocmai ca să nu cetească, să nu țînă cont de curentul ce domnesce atci, să remână înapoi, și remași odată — ei să i poată procopsi cu sfaturile lor înțelepte, și cu doctrinele lor despre purgătoriu și primatul papei. Nu le stricăm gustul, dorințele lor însă sunt și vor remânea nișce deșertăciuni vane în ochii cleru­lui nostru, și tocmai de aceea nu putem accentua din destul, ca preoții noștri să cetească mereu, să țină cont de progresele timpului și totodată să nu să lase seduși de bunătățile, cari le a revărsa papa din Roma și cu oamenii sei asupra noastră și a bi­sericei ortodocse. Exemple vii avem la Monseniorul Palma din Bucuresci și secretariul seu Pater Deme­trius Radu, fecior crescut cu pane românească din vatra Mureșului — și ații crescut între răsvrătitorii neamului nostru, între fiii meniți a juca rolul spur­cat de antagoniști ai ortodocșismului dincoace și din­colo de Carpații. D’ar de aceștia sunt și în Blaș și ne prinde mirare, că oameni de ai noștri cu repu­­tațiune așa numită literar’ă nu vor să o scie aceasta — și nici aceea — că ar fi în biserici gr. catolice fac serviții preoți unguri romano-catolici și vice versa. Săliștea e numai un pas de loc de Sibiiu, să și ia numai osteneală pretinșii literați ai noștri și vor afla acolo tot a doaua Duminecă pe preotul gr. ca­tolic — stând și mișcând din umeri — ear pe cel romano-catolic, săcuiu neaoș, — servind și liturghi­calitățile și care sunt defectele sale: dacă e condus de caracterul său la un esces de prudență sau la un esces de liberalitate; dacă manierele lui sunt dure sau prevenitoare; dacă este înclinat a vedea lucrurile de partea cea briliantă sau de partea în­tunecoasă; dacă relațiunile sociale eserciază o bună sau o rea influență asupra modului cu care își îm­­plinesce datoriile sale; dacă cadourile și manierele politicoase ale amicilor lui de comerciu au vre­un efect asupra relațiunilor lui de afaceri. Dacă i s’a întâmplat vre-o perdere, trebue să cerceteze dacă ea este un resultat al cursului natural al lucrurilor sau dacă ea a fost produsă în urma slăbiciunei lui de caracter și să -și aducă aminte cozurile când i-a lipsit firmitatea, direcțiunea, judecata sau perseve­­ranța pentru a se feri în viitoriu. „Dar dacă este folositoriu unui bancher d’a’și cunoasce slăbiciunile nici aceea nu e mai puțin, fo­lositoriu d’a și le ascunde față de clienți. Oamenii șireți care au adeseori trebuință de bani găsesc foarte iute partea slabă a bancherului și dacă ei ob­servă că prin laude, lingușiri, petreceri, presente, și amenințări îl pot prinde el este îndată dispus a le mulțămi. Din causa aceasta un bancher va face bine de a nu avea relațiuni prea familiare cu aceia, cari să află în posițiunea de a-i cere credit nisce sume mari.“ " (v.,TM,) *) Publicăm această întimpinare, ca convingerea unui zelos bărbat din părțile espuse ale arh­idiecesei noastre. Când vom crede că e timpul potrivit vom vorbi și noi la această cestiune. Red.

Next