Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)

1887-11-26 / nr. 121

484__________________________________ francesă în timpul din urmă, crisa produsă, era în­grozitoare, și nimenea nu visa despre o aplanare atât de mulțămitoare a lucrurilor. Astăzi republica franceză are un nou preșe­dinte, care se pare a fi spre mulțămirea tuturor. Aceasta au manifestat-o francezii la finea alegerii, când cu mare entusiasm, au întimpinat reușita noului președinte. în noul președinte republica posede un bărbat espert caracterisat prin un caracter firm, despre care a dat probe Sadi Carnot de repetite ori lucrănd neobosit pentru binele și susținerea republicei. Neînțelegeri și încăerări de cari se pre­vesteau aproape cu toata siguranță nu s’au întâm­plat afară de prea puține escepțiuni, și judecând după toată ținuta poporului francez la alegerea de președinte al republicei, se poate apriat recunoașce, că atunci când ei au a decide despre soartea pa­triei lor, se desbracă de toate interesele particulare, în favorul interesului comun. în 4 Decembre n, s’a deschis Skupcina ser­bească printr’un cuvânt de tron, rostit de regele Ser­biei Milan, și care a fost primit cu multă însuflețire. Regele constată cu mare bucurie, că Serbia întreține și acum legături de amiciție cu toate puterile. Noul regim, pătruns de convingerea, că consolidarea mai departe a Serbiei se poate efectui numai prin între­ținerea de relații bune cu celelalte puteri își va da și de aci înainte toată silința de a le întări. De altcum conduita corectă a regimului e recunoscută din toate părțile. Cu privire la revizuirea constituțiunei regele face cunoscut, că s’a dat impuls, ca se se sevârșască lucrările pregătitoare, dar în ceea ce priveșce starea financiară, tronul recomandă a se face economie, fără însă ca prin aceasta să se pună stavilă desvol­­tărei forțelor militare. Cât privesce tractatele de comerciu, declară, că negocierile, ce se fac cu Turcia și cu România sunt pe o cale bună și în curând se vor începe și cu Bul­garia. Cuvântul de tron închee, că se plănuesc cre­area mai multor legi în spirit liberal. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ Budapesta, 4 Decembre, 1887. Die redactor! Pe la noi, în capitala cea frumoasă a Ungariei lumea e tare agitată. încep a eși la iveală în Ungaria lucruri cari de cari mai compromițătoare. Abia s’a alinat afacerea cu mandatul ce l’a obținut ministrul Széchenyi Pál, abia s’a liniștit în­­câtva nedumeririle față cu chivernisețele intendantului tea­trului, contele Keglevich și un nou abus, un nou scandal ocupă țeara de la o margine pănă la celalaltă. Nu este vorbă de lucru mai puțin, ca de înstrăinarea celor mai valoroase obiecte din museul național și din ga­leria de icoane prin însuși factorii chemați a le păstra, a le griji și a le ținea în evidență, ca pe nesce averi publice ale țerei. Este încărunțit în lupte bărbatul suspicionat, este cel mai valoros pu­­blicist al Ungariei, este omul ce a suferit temniță și exil pentru patria sa, — este omul ce a adus mari jertfe pentru mărirea țezei sale, și tocmai pentru­ că un ast­fel de om apare ca compromis — ne putem face o icoană adevărată despre moralitatea publică din Ungaria. Cine cu­­noasce numai în parte luptele ce le-au susținut ungurii pe timpul absolutismului nu poate să nu recunoască și aceea, că cel mai energic anteluptător al causei maghiare prin Lon­dra și prin presa din Paris a fost actualul director al mu­­seului național unguresc dl Francisc Pulszky, în călătoriile sale, și în urmă în contactul ce a avut cu lumea mare, omul nu s’a cugetat nici cât e mai puțin, că vor veni timpuri când însuși ungurii vor uita jertfele aduse de el pe altariul națiunei unguresci. Pulszky fostul ministru, secretar de stat și actualul di­rector al museului național e părăsit de colegii săi publiciști, cari -i trag în tină și în noroiu, pentru­ că e sărac. Este și rămâne o pată neștearsă pe Ungaria și pe conducătorii ei, că au lăsat ca lucrurile să se desvoalte de așa, încât un om cu­­ inimă și cu suflet pentru Ungaria să fie compromis în un mod așa de tare, chiar și atunci, când el poate silit fiind ar fi pus mâna pe averea națională, ceea ce nu se va con­stata în veci. Pulszky nu neagă, că este sărac, nu neagă nici aceea, că executorii au prețuit unele obiecte aparțină­toare țărei, dar aflătoare în locuința sa­— afirmă însă cu toată tăria, că acele au fost răscumpărate la timp și nu s’a făcut daune museului național. Au greșit rău — Zicem noi — cei ce au tras în tină pe un bărbat încărunțit în luptă și în orbia lor nu au văijut, că compromițând pe Pulszky, compromit țeara ungurească, dau de gol, că aici nimica nu e imposibil, totul este coruptibil și stricat de sus păr­ă jos. Nu voesc să me fac advocatul nimenui, dar constat ca astăzi cel mai valoros om, cel mai integru caracter, cel mai neînteresat amploiat public poate cădea jertfe denunți­­anților și nu este modrl de a se mai putea rehabilita. Și aceasta în multe cazuri se poate aplica cu deosebire la am­ploiații noștri români de tot soiul. Ei sunt denunțați terorisați în cele mai mârșave mo­duri și omul stă în față nu cu un om de la care să poată cere satisfacțiune pe cale legală, ci cu o hârtie anonimă, subscrisă de un nume ce nu există — și nu are mod să-și repareze onoarea atacată înaintea superiorilor săi. Mulți romani au fost nimiciți în ast mod, pe mulți amploiați ac­tuali­i amenință sabia lui Damocle fără să scie cu cine au de a face, cine i denunță, cine descopere lucruri despre ele despre cari necum se le fi făcut, dar nici nu le-au visat în viața lor. Cu directorul museului s’a purces necorect și am pu­tea ține mișelesce și responsabilă va fi oposițiunea din dieta fetei, care a înscenat un scandal­­ la scandalul Caffarel- Limouzin din Francia. Și mai de condamnat sunt cei­ ce au bani pentru multe lucruri de nimica, dar nu au pentru de a ajuta unui om, ce a jertfit mult pentru patria sa și e bine se se scie, că un­gurii nu au inimă pentru binefăcătorii lor, ca apoi noi se nu ne așteptăm dela ei la nimica bun. Vă rog să binevoiți a da loc acestor șire nu atât pen­tru­ că a-și vrea să me fac advocatul omului compromitat, dar pentru ca să vadă lumea de ce sunt capace unii oameni, cari vreau să-și atragă atențiunea prin lucruri sensaționale. Convingerea mea e, că Pulszky nu e păcătos în causă, și asta cred că va constata-o și comisiunea e­misă în această afacere. St. treceau prin mânile sale precum cele mai neînsem­nate detailuri înlăuntru prin mânile Agatei. Stăpâna lor scia că poate conta pe devotamen­tul lor; în 1842 i veni idea de a-i căsători, cu toate că ei nu se gândiseră nici­odată la așa ceva; ea comandă și toți se supuseră. Ea dete o frumoasă petrecere cu un dejun măreț; de ce s’ar mai fi pu­tut plânge cineva? Agata și Andrea scoaseră cea mai bună parte posibilă din situațiune, dar fericirea lor fu tulburată când veniră copii. La nașterea celei dintâia copile Ana Barbara se îngriji foarte mult de Agata, după­ ce înse aceasta își reluă serviciul, ea i­­uise: — Ce bine îmi pare că te-am aflat iarăși! Nu merge nimic înainte tărâ­mia; cautăți o doică pen­tru copil, de prin sat, și când vei fi libere totul va merge perfect. Soraca femeie nu mai putea de durere dar trebuia să se supună; se găsi o doică, ordinul de a lua co­pilul fu subscris, dar nu fu nici­odată esecutat Spre marea onoare a casei nu se găsi nimeni, cine se ia copilul. O cameră fu mobilată într’un mic pavilon sub Îngrijirea Dnei Blackwood, guvernanta engleză și pur­­tându-se cu cea mai mare afabilitate față de Agata deși se cereau foarte multe griji pentru acest ser­viciu, ea găsi totuși un mijloc de a nutri trei copii la Olaltă. (Va urma.) Telegraful roman. Procesul urmat între comuna gr. or. română și cea grecă din cetatea internă a Brașovului în privința bisericei gr. or. cu hramul Sf. Treime din acel loc. (Urmare.) vi. Astfel merseră lucrurile pănă în anul 1794 când se ivi o nouă neînțelegere între curatorii bisericei de o parte și între parochul lor George Haines și episcopul gr. or. din Sibiiu, de altă parte. Pentru neregularități în administrațiunea averei bisericesci episcopul suspendase pe unii dintre curatori și îi sub­­stitui­se prin alții. Din aceasta ansă loviți dimpreună cu partizanii lor se plânseră la autoritățile politice, că episcopul local i-a vătămat în drepturile lor. Nu trecuseră zece ani de la înființarea bisericei și a doua comisiune fu esmisă din partea cancela­riei aulice pentru a face cercetare, de astădată sub impregiurări cu totul schimbate și încă în nefavorul românilor. Imperatul Iosif II, a cărui iubire de dreptate a devenit proverbială între români, murise. Împăr­țirea iosefinică fu delăturată și restituită împărțirea cea veche a țărei. Prin aceasta schimbare orașul Bra­șov și districtul său înceată de a mai fi dependință a comitatului Sep­szt. György și devine iarăși de sine stătătoriu cu jurisdicțiune autonomă in mâna sașilor. In consecință cu aceste schimbări spre cer­cetarea neînțelegerilor ivite între curatorii bisericei și partida lor de o parte și episcopul local de altă parte nu s’a mai esmis Vice-comitele dela Sep. Szt. György de comisar, ci judele regesc al districtului Brașov M Fronius, care după lege era totdeodată primarul orașului Brașov. Esmiterea acestui sas de comisar în cercetarea pomenită a dat lucrului o di­recțiune cu totul deosebită Sașii din Brașov dela început nu au privit cu ochi buni, că în cetatea internă a lor se se edifice o biserică, care se aparțină și românilor. Este e sperință veche, că pe aceia, pe cari i-am neîndreptățit nu numai, că i­urăsci, dar te și temi de ei. Precând nobilimea ungurească de prin co­mitate apăsa pe iobagi în tot modul, nici sa­șii nu remâneau mai înapoi cu apăsările lor față de românii locuitori în fundul regiu, lipsindu i nu numai de drepturile politice dar și de cele civile. Tocmai pe la finea secolului trecut românii din fundul regiu, basându-se chiar pe diploma a­ureanum (charta magna libertatum a sașilor) începură a se mișca spre a câștiga drepturi egale cu sașii. Nu este mirare așadară, că sașii în ge­nere, prin urmare și cei din Brașov, începură a se tem­e de ro­mâni, cari în fundul regiu erau mai num­ăroși de­cât ei. Deci așa numita comunitate centumvirală din Bra­șov îndată ce înțelese, că în causa bisericei s’a orân­duit cercetare și că de comisar cercetător este de­numit primăriul lor, adecă M. Fronius, s’a grăbit în­­tr’una din ședințele din anul 1794, după cum arată protocolul ședinții, s'a grăbit șie a aduce conclus, ca se se adreseze magistratului, în a cărui frunte se află Fronius o rugare, în care să se ceară, ca ma­gistratul să se îngrijească, ca nu cumva biserica cea nouă sé devină a românilor, deoarece aceștia vor aplica clopote și toacă la această biserică și prin aceasta se va conturba servițiul divin în biserica protestantă, care se află aproape de biserica cea nouă. Mai afirmă susnumitul cond­us în contrazicere cu actele fundaționale, că biserica cea nouă s’a în­cuviințat numai pentru greci și recomandă cu toată naivitatea, că deoarece românii au în suburbii de­stule biserici, să fie avisați a merge în acele bise­rici române. Sub astfel de auspicii și a început Fronius cer­cetarea în causa numită. Ce disposițiuni se vor fi făcut în aceasta cer­cetare nu se scie, deoarece operatul cercetărei nu s’a putut afla în nici un arh­iv. Din raportul, pe care Ta așternut comisariul M. Fronius guvernului transilvănean Inse se vede, că acel elaborat a fost foarte voluminos, conținând preste 800 de pagine și că numitul comisar, voind a satisface dorința comunității centum virale nu s’a mărginit de a cerceta punctele de agravare sulevate de o parte a membrilor comunei bisericesci în con­tra episcopului local, ci au împrospetat toate cesti­­unile de ceartă, resolvate deja în mod definitiv, și au luat în cercetare încă odată faptele fundărei bi­sericei din cestiune. Tot însă din acest raport se vede și aceea, că rugarea adresată de comunitatea centumvirală din Brașov cătră magistrat, pentru comisarul Fronius, care era totdeodată conducătoriul magistratului, a fost foarte cunos ufică, întocmai ca comunitatea centumvirală ,și esprimă și Fronius în contrazicere flagrantă cu actele fun­­daționale, aceea părere, că biserica sf. Treimi a fost încuviințată numai pentru greci, și că românii au destule biserici în suburbii, prin urmare să fie în­drumați a merge la acele biserici. (Va urma). Datele biografice ale noului president al republicei francese. Nou alesul president al republicei francese, dl Marie François Sadi-Carnot este unul din nepoții renumitului mem­bru al Conventului Carnot, și unul din fiii senatorului Lazar Hippolyte Carnot, care ca om erudit și bărbat de stat și-a câștigat un renume mare în istoria mai nouă a Franciei. Noul president își trage așadară originea din o familie de ținută politică curat republicană. Sadi Carnot s-a născut ,la 11 August 1837 în Limoges. El este de profesiune in­giner și a absolvit cu succes eminent atât École polytech­­nique cât și Ecole des ponts et chaussees. Cariera politică și-a înaugurat-o de Sadi Carnot la 10 ianuarie 1871, când a fost denumit de prefect al unui departament și de comisar extraordinar al ligei naționale al aceluia­și departament. După armistițiul de la Versailles se începură alegerile pentru conferința națională în Bordeaux și Sadi Carnot a fost ales de deputat de cătră departamentul Côte d’Or cu 14,711 voturi. El se alipi de partida stângă și întră în Gauche républicaine unde ajunse mai târziu secretar. El a fost de acord cu toate măsurile care ținteau la o definitivă întemeere a republicei și a votat­ și pentru legea de constituțiune. La alegerea generală de deputați din anul 1876, Sadi Carnot a fost ales în Arrondissementul Beaune; în noua cameră a fost denumit secretar. Sadi Carnot aparține ace­lor 363 de deputați, cari au delegat votul de încredere ministeriului Broglie. La alegerile din Octobre a aceluiași an Sadi Carnot a fost reales, și și în camera actuală repre­­senta el apartamentul Côte d’Or; în parlament­ul Sădi Carnot se interesa mai mult de lucrările acelui comitet, care avea se se ocupe cu liniile ferate, navigațiunea și ce­­stiuni finanțiare. în anul 1878 a fost raportorul comis­iunii budgetare și al comisiunii pentru lucrările publice.

Next