Telegraful Roman, 1889 (Anul 37, nr. 1-141)

1889-08-05 / nr. 85

388 de cari a fost condus acest guvern. Ea caută se arunce o umbră grasă și aduce in legătură cu acesta sărbătorile de la curtea vieneză, când contele Taaffa nu s’a învrednicit nici de o distincțiune din partea împăratului german, pentru politica sa națională. Procesul cel mare intentat de republica franceză generalului Boulanger a decurs pănă acum în cea mai bună ordine. Tribunalul într’o ședință secretă B’a declarat competent a judecă asupra delictelor, de care generalul a fost acuzat și astfel nu a declarat, prin votare nominală, de vinovați pentru delictul de a fi participat la complot contra statului atât pe generalul Boulanger, cât și pe aprigii conducători ai boulangismului: Roschefort și Dillon. In urma acestei grave acuzări și declarări mânile generalului sunt legate și nu se mai póte bucură de drepturile unui circ al statului. Din acest motiv consiliul general al statului a și anulat alegerile lui Boulanger în consiliile generale. TELEGRAFUL ROMÂN. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român“. Viena, 10 August. Cercurile conducătore de aici sunt foate îngrigiate de desvoltarea lucrurilor din orientul Europei. Rusiar carea la aparință stă pasivă, JJ lucră în faptă cu cea mai mare încordare la complicarea lucrurilor, pentru a avă ocasiune ca să se amestece formal și să pună capăt conflictelor și neînțelegerilor, asigurându-și insă pentru acăstă supremația, drept răsplată a singuințelor ce le desfășură. Și e de mirat, că mână în mână cu colosul de nord, care nu cunosce nici o libertate și care în văzul nostru stă mai îndărăt intre tote statele creștine, în ce privesce eserdiarea libertății al cetățenilor, care ține încă și acum încătușată voința lor, cu acest stat merge statul cel mai liberal din lume, care încă înainte cu 100 de ani a rupt legăturile, ce încătușau libertatea, și de 100 de ani s’a insuit a sămena principiile sale sănătose în întrega lume. Da, Francia e astăci, carea isolată pe deoparte de puterile europene, și să iasă pe de altă parte de o revanșă contra Germaniei, merge mână în mână cu Rusia, o spriginesce și pregătesce cărările conflictelor, ca la timpul său, să aibă și ea ocasiune a-și luă partea, pentru ostenelele, ce le face. De astădată punctul operațiunilor s’a strămutat la Creta. Diplomația rusescă și cea franceză și-au pus tote silințele să provoce scandaluri și tulburări între locuitorii mohamedani și creștini, și uneltirile lor au fost încoronate de succese. Intrega insulă se află într’o ferbere continuă, tulburările înscenate au avut drept urmări, jafuri și omoruri, sate arse și victime lăsate pe drumuri fără masă și casă. Ura înverșunată dintre creștini și mohamedani a fost potențată într-un grad așa de mare, încât forțele armatei turcești au fost necesitate să cedeze resburărei reciproce a locuitorilor creteni. Aceste scene îngrozitore a atras atențiunea nu numai a guvernului din Stambul, dar și a guvernului grecesc, care le voesce cu orice preț să apere interesele creștinilor, amestecându se în afacerile înaltei Porți, sub a cărui stăpânire se află și astăzi Creta. Intrevenirea energică a Porții în timpul din urmă și apărarea plângerilor mohamedanilor contra creștinilor a mărit jnlusia Greciei carea îndemnată pate și de diplomația întrigătore a adresat o circulară puterilor europene, ca sau ele să intervină și să aducă la ordinea zilei cestiunea cretensă, sau de nu, ea va fi necesitată să apere singură interesele creștinilor. Scopul Greciei e vădit. Ea umblă de mult să și încorporeze Creta și motivul intervenției este numai un mijloc de a-și realisa mai curând intențiunile, ce le urmăresce. Răspunsul la nota grecască n’a sosit încă dela tote puterile, el se póte însă prevede. Puterile centrale nu 1068C cu nici un preț să aducă în discnsiune la ordinea iilei cestiunea pretensă, bine sciind, că negocierile vor complică numai lucrurile, vor înăspri și mai tare relațiunile între state, și dacă Creta s’ar luă dela Turcia, s’ar putea nasce un răsboiu, care ar pune în conflict întrega Europă. Tot astfel nu s’ar pute încă întâmpla și dacă Grecia ar persistă în atitudinea sa, și ar voi cu orice preț să și încorporeze acesta insulă; și după pre semnele de pănă acum, atitudinea ei e hotărîtă, căci se simte încuragiată de puteri mari, pe cari se póte rănimă. De altcum mișcarea în acesta insulă nu datază numai din timpul acesta. In anul trecut ârăși s’a manifestat, nu însă într’o măsură așa de mare ca și acum. A fost un tact fin al diplomației, carea a urămit lucrurile astfel cu, încât ele au fost acoperite și trăgănate cu anii. Căci tot acesta diplomație a trebuit să pună în mișcare pe bulgari, să ațâțe pretensiunea sârbilor pentru o mare Serbie, să încurajeze pe Muntenegru și în urma urmelor să pună Greciei în vedere mărirea teritoriului și astfel cu să mișce și spiritul de nemulțămire și de pretensiune al elinilor, pentru ca mai ușor să potă pândi după prada, ce o veneza. Stăm deci în fața unor evenimente, ale căror urmări sunt de tot misteriose și necunoscute și de cari în adevăr avem cuvânt ca să fim îngrijiți. Aiud, 2/14 August, 1889. Die redactor! In Nr 8 3 al jianului, ce ai onore al redigo, ai binevoit a publică o corespondență din jurul Aiudului. Corespondentul ar face mai înțelepțesce, dacă nu s’ar face interprete al unei dorințe generale (?) din aceste părți, pentru că cu dorințele d-sale face altor omeni greutăți și năcasuri. Advocat român, acel in Aiud nu póte trăi, acesta e convingerea mea, ci advocații, ce să mută din un loc in altul prea des, dau garanță și mai puțină, că ar satisface trebuințelor publicului. Și mai puțin am pute dori ca să ne fericesca cu domiciliare aici advocați de soțul aceluia, care mai în zilele trecute a vândut pretensiunea din espensariul seu, ce are la biserica gi ortodocsă din Cricău la evreul Rudolf Glück. In ce priveste limba română și amploiații judecătoriei regesei de aici, nici aceea nu stă, că partea cea mai mare nu o ar înțelege și vorbi, ci pretinsul protocolist român, nu e pretins român, ci adevărat român, vice-notariu regiu, cu esamen de jude, și îi place a vorbi în oficiu și afară de oficiu limba sa maternă, și din motivul acesta a și fost denumit aici*). Dacă corespondentul nu scie face deosebire între protocolist și vice notariu ar fi bine se pună pana la grindă. Informațiunile, ce și le a tras cu corespondinte dela unii preoți, juzi și proprietari, se vede, că sunt informațiuni slabe, dela omeni, cari nu cunosc împregiurările locale, ori dacă pretind a le cunosce, le cunosc destul de rău. Are jurul Aiudului alte trebuințe, trebuințele de advocați pănă aci sunt cele mai puțin simțite, căci fie iertatul Gaetan nu s’a strămutat de aici, că l’au îmbulzit procesele, ci tocmai din causa că nu avea de lucru și românii erau cei din urmă, carii ii deschideau cancelaria, afară dacă nu le lucra de jalea. Am ținut de datorință a mea, a rectifică informațiunile, ce și le a tras corespondentul umblând prin Aiud la adevărata lor valore și acesta și din motivul, pentru că am dori puținii români ce suntem aici ca să avem pace și să nu fim suspiționați, că agităm contra advocaților din loc și contra judecătoriei. Primiți etc. Nicolau Ivan, spiritual la penitenc. din Aiud. Procesul de presă al „Luminătorulur ” (Urmare.) Aceste cuvinte calme și conșeiențile se vorbesc de sine, ele descoper pacinicile intențiuni ale scriitoriului articolului. El sfatueste și lega de inima românilor: pacea, bună voirea, lucrarea conform învățăturilor îngeresci. Dacă și acesta este „agitațiune", atunci apoi un domn procuror de stat persecută cu acasa sa și pe îngerii din ceriu; însă pe cum nu pute pătrunde în acel loc, în numele eternei dreptăți nici pe pământ nu-și va pute validita nemotivata sa acasă. După aceste de abia cred, că un cetățan cât de cât pătruns de simțământul libertății de presă va fi în stare a părtins părerea dlui procuror, că articolul „Nascerea Domnului“ ar involve în sine delictul „agitațiunii“. Referitoriu la articolul al doilea m’am convins despre impresiunea, ce acela a făcut deja la cetirea sa asupra dvestre. Acesta este împrospătarea ideilor revoluțiunii francese din 1789, nimic alta; în acela nu-i vorbă nici de națiunea maghiară, nici de apăsarea lui. Nu voiu osteni pe Ou, domni jurați cu cetirea artic.l încriminat, însă pentru ca să ne conving despre nevinovăția acestui articol, me provoc la articolul ce deputatul dictei Horváth Gyula a scris în faia guvernamentală „Nemzet“, articol asemenea întitulat „Anul nou“, din care vom cita numai urmatorele: „Cu idei nu se pot nutri națiunile, lor le trebue pâne. Cu vorba nu se pot înfrâna patimile, trebue biciu și paloș. Nu națiunea și armata dă putere domnitorilor. Marea revoluțiune franceză, care a umplu cu admirațiune, groză și înfiorare poparele și curțile Europei, a învățat pe poparele a cugetă, pe domnitori a se teme și a provocat la conseiința de sine pe om“.Președintele întrerupe continuarea citațiunii, deși fără drept, căci acel număr al lui „Nemzet“ a fost alăturat procesului verbal prealabil. Rep). Nu sunt tot aceleși idei ? Insă aceste idei nu sunt ale lui Horváth, nu ale lui Barcianu, ci sunt ale lumii întregi, drept isbânde ale marei revoluțiuni franceze. Incriminatus’a „Horváth Gyula“ pentru acest articol? Nu! Cum vine deci „Barcianu“ la acésta onore? Dará simplu numai penpentru că principiile cari sau scris maghiaresce în „Nemzet“ s’au pronunciat românesce în „Luminătoriul“, pentru că sună românesce iubesc în marea ideiă de stat, conțin provocare la revoluțiune?! Deducțiunea procurorului, că prin prin preamărirea revoluțiunii și a idealelor din 1789, Barcianu încă a vrut se împintene pe români la o asemenea revoluțiune este tare cutezată. Declar, că numai una națiune franceză a fost nu numai în Europa, ci și în lumea tata, o națiune gata a se jertfi pe sine însăși pentru spargerea drumului și pentru principiile mărețe, anume „națiunea franceză“, față de carea noi românii tocmai așa de mici suntem, ca multe alte națiuni europene încât ne bucurăm dacă ne putem încălzi la radele triumfurilor acestei mare națiuni și a și mai marei revoluțiuni, însă nu simțim nici puterea, nici capacitatea, nici necesitatea, nici posibilitatea ca se imităm națiunea franceză și revoluțiunea ei din 1789. Glorificarea ideilor revoluțiunii franceze din 1789, cari sunt bun comun al tuturor cetățenilor liberi din lume, nu forma „agitațiune“ nicâiri într’un stat constituțional, deci și acasa ridicată din acel motiv contra acestui articol asemenea este neîntemeiată. Mult onorabili domni jurați! Omul cugetătoriu nici când nu va pricepe și în veci va rămână memorabil pentru procesele de presă, ce neîntrerupt se intenteza contra românilor, că „oficiolatele maghiare“ au dat în urma articlilor din foile române de „sentimentele române“, ele au cualificat impresiunea ce articoli românesci au făcut asupra românilor, ele au descoperit în urma acestor articole ura românilor contra maghiarilor, deși românii nici nu spun că în urma acestor articole ei nutresc ura contra maghiarilor și preste tot, nu simțesc ura contra maghiarilor, nici nu arată nici un feliu de semn al agitațiunii. Și mai este o împregiurare faptică necuprinsă. Tóte forțe politice române, câte apar în patrie, tóte fără escepțiune se plâng de apăsare, de vătămarea egalității, de nerespectarea multor legi positive; în conferințele lor politice, în cari tótă românimea a fost representatâ, s’a susținut grav armele poporului român, și programa lor politică unanim se vota dimpreună cu aceleași gravamine. Românii deci în foile lor, cari ca la tote națiunile așa și la noi representa opiniunea publică politică, precum și în adunările lor politice totdeuna au declarat bărbătesce, că sunt nemulțămiți cu actualul sistem. Față de acesta opiniune publică politică a poporului român întreb: cu ce îndreptățire procuratura sau acusa publică declară, că poporul român este îndestulit cu actualul sistem de guvernare, că nu este apăsat, că egalitatea nu este numai clar scris și că tóte legile să respecteze și se esecută? Acesta ținuta ni se arată astfel cu, ca și când unul umflă spatele órecui, era amicul umflătoriului privesce surujând ; omul bătut strigă, se vaieră, amicul bătăușului înse, resucindu-și mustețele, cu tata răculă mulțumesce pe cel bătut și-l admonezâ se nu facă larmă, căci nui adevărat că-i bat, jeuirea lui nu-i întemeiază. Cră dacă în urma bătăii repezite îndrăsnesce a striga și mai tare, atunci îi fac proces pentru „agitațiune“, căci cu lamentările sale de durere conturbă tigna comodității elementului domnitoriu. Fiecare simte loviturile ce le primesce pe trupul seu propriu, și că bătătoriul nu se simte acele lovituri este prea firesc; așa stă tréba și cu poparele când se plâng de apăsare, de despoiare de drepturi, de vătămarea egalității, ele singure sunt chemate a simți și numai declarațiunile lor sunt dătătăre de măsură. Declarând deci poporul român prin tote manifestațiunile obicinuite ale opiniunii sale publice de vătămătare starea sa croită prin guvernamentul de pănă acuma, și dând acestei stări espresiune și acuzatul în articolii încriminați, nimenici chiar procurorul de stat nu este în stare a șterge prin „negare“ acesta stare faptică și de loc nu este îndreptățit a susține de adevărată o opiniune contrară adevăratei stări a românilor. Dară și noi românii, ca și oricare națiune, vom avea dreptul a tine de salutariu pentru noi ceea ce noi simțim, că ar fi salutariu și nu aceea, ce procurorul de stat sau maghiarul ține de salutariu pentru noi. Vrem să ne fericim în cadrul legilor, după pofta nóstrá proprie și nu așteptăm și nici nu primim, ca alții să ne prescrie și croiascá modalitatea și formula, cum să ne fericim. A ne denega acest drept, n’ar fi alta decât a de nega drepturile inăscute omului și națiunilor , deci dacă procurorul de stat vrea să acuze pe români pentru „agitațiune“, atunci temeiul acusei sale pate fi numai opiniunea pupublică politică a românilor și deorece în acest proces de presă punctul de vedere al procurorului de stat este în contrarietate cu opiniunea publică a românilor, acasa sa este lipsită de tot temeiul legiuit. Părerea unei partide nu pate stigmatisa de „delict“ părerea celeialalte partide, căci atunci legea pusă în mâna partidei domnitare o pate schimba în violență și atunci numai este lege. Acolo unde nu este lege, nu este nici liberbertate, căci libertate fără lege nu pote fi. Acolo unde legea este numai pentru singuratici și ceialalți sau publice sau to • *). Dacă pe acest domn l’a înțeles corespondentul de „pretins român“, apoi trebue se constatăm, că nu prea e în curent cu afacerile din jurul Aiudului, căci pe respectivul domn vicenotariu îl cunoscem personal, și nu putem admite în contra dânsului nici un cuvânt legânat. Red.