Telegraful Roman, 1889 (Anul 37, nr. 1-141)

1889-01-28 / nr. 11

Nr. 11. ABONAMENTUL: Pentru Sibilu pe an 7 fl., 6 luni 3 îl. 60 cr., 3 luni 1 11. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 11., 6 luni 4 11., 3 luni 2 11. Pentru streinitate pe an 12 11., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 11. Anul XXXVI. Sibiiu, Sâmbătă 28 laimariu (91Febru­ariu) 1889. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 20. Epistole nefrancate se refusă. — Articulii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., 16 cr. rondul cu litere garmond — și pentru fie­care publicare. — de trei ori timbru de 30 cr. Majestatea Sa cătră popore și armată. Maj. Sa din incidentul răpausări Alteții Sale a Arh­iducelui Rudolf a emis cătră popare și armată următoarele manifeste : Cătră poparele Mele. Lovitura cea mai grea, ce a putut atinge inima Mea de tată, perderea înlocuibilă a unicului Meu fiu scump, Me a pus în cea mai adâncă jale pe Mine, Casa Mea și poparele Mele cele credinciose. Sguduit pănă în adâncul sufletului, cu umilință Mi plec capul înaintea judecății nepătrunse a pro­­vedinții divine și cu popórele Mele impreună Me rog, ca Atotputernicul se Mi dea tărie, a nu slăbi in­consciențiosa împlinire a datorințelor Mele de Domnitoriu, ci urmând aceea­și direcțiune, a cărei neschimbată observare ca și în trecut și pentru vii­­­toriu este asigurată, se perseverez cu resoluțiune și cu deplină încredere în activitatea continuă pen­tru binele general și pentru menținerea păcei bine­­făcătore. M’a mângâiat consciința, că în aceste zile de cea mai amară durere sufletască Me sciu incungiu­­rat de condolența cordială a poparelor Mele, espe­­riată totdeuna, și că din tote părțile, din tote cer­curile, din apropiere și din depărtare, de la oraș și de la sat, primesc manifestațiunile atât de pătrunză­tore și varii ale acestei condolența. Simțesc cu recunoscință internă, că legătura reciprocă de iubire și de fidelitate, care Me lega pe Mine și Casa Mea cu tóte poparele monarc­iei Mele, în orele de o așa grea cercare, câștigă în tărie și consistență, și astfeliu simțesc trebuința ca în numele Meu și al împărătesei — regine, preaiu­bitei mele soții, precum și în numele greu lovitei Mele nurori se mulțămesc din totă inima pentru manifestațiunile condolenței pline de iubire la jalea Nostră. Cu acesta mulțămită adânc simțită implor îm­preună cu poparele Mele credinciose ajutoriul cel milostiv a lui Dumnezeu, pentru o mai departe con­lucrare cu puteri unite pentru salutea patriei. Dat în Viena, 5 Februariu, 1889, Francis© Iosif m. p. Ordin preînalt cătră armată. Adânc întristatei Mele inimi i-a căzut nețăr­murit de bine, că in filele de grea cercare, care o a măsurat asupra Mea provedința Dj­ească, am primit din partea armatei comune, din partea armatei marine și din partea ambelor armate teritoriale dovezile nealterabilei fidelități, ale alipirei petru ujétare și ale resignațiunei pline de pietate. Intr’adevăr în mod demn și cordial a dat es­­presiune membrii armatei Mele jeler și durerei lor pentru scumpul Meu fiu. Trimișii lor din cele mai îndepărtate părți ale monarh­iei Mele, cedând șop­­tei inimei lor, s’au grăbit la Viena spre a și mani­festă pietatea față cu scumpul defunct, — ai da ul­tima onore, și a da dovedi despre aceea, că supă­rarea și bucuria patriei Mele totdeuna află viu ră­sunet în armata Mea comună, in armata Mea ma­rinară, precum și în șirurile ambelor armate teri­toriale. Pentru aceea esprim tuturora cea mai adâncă a Mea mulțămită. Precum pănă acum, așa și de aci înainte inima Mea va bate fierbinte pentru fie­care membru din Intrega Mea armată, cu mândrie privesc la armata Mea, și și în viitoriu îi rămâne consacrată întrega iubire și îngrijirea Mea. Dat în Viena, 6 Februariu, 1889. Franci­sc Iosif m. p. Adresa de condolența a bisericii greco-orientale române din Ungaria și Transilvania, la mortea Alteței Sale, ar­­chiducelui clironom Rudolf. Nr. 23 M. Maiestatea Vostr^msarcă și apostoli C Av­regescu, I*reagrațiose Domne! Plecându-me adânc înaintea provedinței dum­­nezeesci, carea cu necuprinsă înțelepciune imparte grațiile și asprimea sa, cu inimă tristă, dar în spe­ranțe nefrântă îndrăsnesc a depune la pala prea înaltului tron al Maiestatei Vóstre din partea bisericii greco-orientale române din patriă, condo­lența cea mai sinceră, căreia pe lângă reverență omagială și credință perpetuă i s’a dat espresiune în ședința plenară de aști a consistoriului metropo­litan, asupra loviturei durerose, carea deodată cu sguduitarea eșire din vieță a Alteței Sale cesaree și regesei, a clironomului de mari speranțe, arhhi­­duce Rudolf, a pătruns pănă în adânc inima Ma­iestatei Vóstre, prea grațiosului nostru monarh­, a preînâlțatei familii domnitore, și a tuturor popó­relor Maiestatei Vóstre fidele. Dée atotputernicul, ca înțelapta domnire părin­­tescă a Maiestatei Vóstre să aducă încă în­­tr’un lung șir de ani fericire poparelor credinciose Maiestatei Vostre, și realizarea posibilă a spe­ranțelor mari regnicolare, ce erau legate de persona glorificatului, să stâmpere profunda durere ge­nerală, cu carea imprimăm pentru totdeuna în ini­­mele nóstre triste memoria neveștejită a Alteței Sale clironomului, mutat dela noi așa de timpuriu. Carele de altmintrea sum și perseverez cu celea mai profunde omagii de subit. Sibiiu, la 4 Februariu, 1889. In numele bisericii greco orientale române din Un­garia și Transilvania. Miron Romanul, m. p., archiepiscop și metropolit. M. 23 sz. Császári és apostoli királyi Felség, Legkegyelmesebb Ur! Mélyen meghajolva az isteni gondviselés előtt, mely megfoghatatlan bölcseséggel osztja ki kegyeit és szigorát, bánatos, de nem csüggedő szivvel bá­torkodom ama fájdalmas csapás felett, mely a nagy reményű trónörökös, Rudolf főherczeg Ő császári és kiiályi Fensége kebelrázó kimúlta folytán Felséged, legkegyelmesebb Urunk, a fenséges ural­kodói család és valamennyi hű népe szivét oly mélyen sújtotta, — a hazai görög-keleti román egyháznak a metropoliai consistorium mai egyetemes ülésén hódoló tisztelete és örök hűsége nyilvánítása mel­lett kifejezett legőszintóbb részvétét Felséged leg­magasabb trónja zsámolyához juttatni. Engedje a mindenható, hogy Felséged bölcs atyai uralkodása még hosszú évek során át boldogítsa hű népeit, és a d i c s őü 11 személyéhez fűzött országos nagy remények lehető megvalósítása enyhítse az álta­lános mély fájdalmat, melylyel a tőlünk oly korán elszállt trónörökös ő Fensége hervad hat,lan em­lékét bánatos sziveinkbe ölökre bevésük. Ki egyébiránt legmélyebb jobbágyi hódolattal vagyok és öröklök Nagyszeben, 1889, februárhó 4 óu. A magyarországi és erdélyi görög-keleti román egy­ház nevében Román Miron, érsek és metropolita. Sibiiu, 27 lanuariu. In cele din urmă s’a închis și ușa de la cripta călugărilor capuțini, în care s’au pus spre odih­nă vecinică rămășițele pământesci ale unicului fiu al prebrnului nostru împărat și rege. S’au închis ușa mormântului, și cu ea s’au în­chis în acel sicriu zece tóte speranțele, care le lega monarh­ul nostru de fiul seu, ca următoriu pe tro­nul Habsburgilor, ca vi­toriu împărat și rege al mo­narh­iei austro-ungare. Timp de ani 30 și mai bine ochii prăînălțatului împărat și rege al nostru au fost ațintiți spre no­bila odraslă, eșită din capsele lui. A zidit mărețe palate pe acesta speranță. Și moștenitoriul tronului crescea și se întăria cu duh­ul, crescând in dar și înțelepciune de la Dumnezeu și de la omeni, cum clasic se esprimă evangelistul, și era sub privegherea părinților sei. Avea un scop bine precisat: esistența lui pe acesta lume. Era născut pe tron, și după legile esistente se scia, că el va întra în moștenirea tatălui său. De aceea și crescerea lui a fost făcută cu deosebită considerare la misiunea cea mărâță, care îi era re­­servată. Și el crescea și se întăria, și cu el crescea și se întăria și speranța monarh­ului, și speranțele mi­­lionelor de locuitori din monarc­ie. Aceste speranțe o sarte nemilosă le-a nimicit intr’o clipă, le-a încuiat într’un sicriu și cu un ce­remonial pompos. Marți le-au petrecut spre cripta călugărilor capuțini, unde le-au încuiat pentru tot­­deuna. De la acesta tristă datorința ceremonialul cur­ții a dispensat pe Mama înaltului decedat, pre so­ția lui, și pe sora cea mai tineră, care a rămas să spriginască în durerile ei pe Maică Sa. Dintre cei mai de aprope a rămas deci Tata, ea se înghită pănă la fund păharul amărăciunei. Și după ce sicriul s-a așezat la locul de odih­nă vecinică, atunci la despărțirea cea de pe urmă a căzut Tata în genunchi lângă sicriul fiului, și cu o sărutare pe sicriul cel rece și-a luat ultimul ră­mas bun. O sărutare pe sicriul rece, o sărutare dată de părintele neconsolat fiului seu, care era să fie mân­dria bătrânețelor și fata dinastiei, o sărutare de des­părțire la un asemenea tragic cal, la un asemenea sărbătoresc moment, ne dă prilegiu să privim în inima cea sdrobită a prebriului nostru monarh­. Unde sunt lacrimi ca ale mele, unde este du­rere, ca durerea mea? Să dăm deci mortului și noi sărutarea cea mai de pe urmă, să dăm balsam răcoritoriu acestei inimi de părinte sdrobite sub greutatea durerei. Să urmăm glasului arh­iereului, să urmăm po­­vețelor bunului nostru arh­iereu și la părăstașul solen, care se ține aici pentru vecinică odih­nă a decedatului principe de coronă, arh­iduce Rudolf, să ne rugăm pentru vecinică odih­nă a sufletului lui, să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să întărască inima probriului nostru împărat și rege spre a pute purta acesta grea cercare. Rugăciunile nóstre vor alina durerile părinților, căci e dulce consciința, că în necazurile nóstre mai sunt inimi duiose, cari varsă lacrimi împreună cu noi. Să urmăm deci bunului cuget al archiereului nostru, să ne înălțăm ochii cătră ceriu, de unde vine tot darul și totă certarea, să privim spre ceriu, la cel a tot­puternic, la cel a tot scritoriu, fără spirea și voia căruia un fir de păr nn pică de pre capul nostru, să căutăm spre acela, care greu cârcă pre cei iubiți ai sei, spre el să ne înălțăm inimile nóstre, și să-i cerem darul presta­tei vii, și îndu­rarea spre cel mutat dela noi. Veniți deci fraților, ca și noi în bisericile nóstre să dăm mortului sărutarea cea mai de pre urmă l

Next