Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)
1891-09-26 / nr. 103
Nr. 103 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarcie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru streinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 26 Septembre (8 Octobre) 1891. Apare Marița, la Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Foplacei 37 Corespondențele simt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se Înapoiază ' ' 1 . ___ XXXIX INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doua ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. FOIȚA. „Pentru densa“. (O schiță din viața militară de Alex. Degen, tradusă de J. M.) (Urmare.) Intr’aceea tinera damă își continua calea, și privirea ei se părea că sbăra deodată cu gândurile ei, preste pururea verejii branji ce se aflau pe lângă drum. „Bine că vini drag îngerașul meu, Anettă, me temeam deja, că am așteptat în deșertl“ striga deodată un ofițer de la infanterie, înalt, cu o față brunetă și privire pururea veselă, și fără de a se socoti mult, cuprinse în brațe pe aceea, pre care o așteptase atâta timp, afară în ger. „Trebue să fim precauți dragă Dimitrie! Mama a observat, că ai vorbit de atâtea ori cu mine, când eram pe ghiață, și la balul de la consilierul de curte am jucat două jocuri, cf Dimitri, cât mo dore inima când me cuget la viitor.“ „Dar dragă Anetta, crezi tudoră că tocmai așa lipsită de prospecte e căsătoria nostră“ întrebă Dimitri, „eu cred, că tatăl meu va depune cauțiunea ără noi, ne vom acomoda după împregiurări, ne vom îndestuli și cu mai puțin!“ „Da, aceea aș dori și eu din inimă, dar me tem, me tem mult, că tatăl meu nu se va învoi deorece el are lipsă de un ginere bogat!“ Sibiiu, în 25 Septembre 1891. Preste câteva zile, congresul nostru naționalbisericesc se întrunesce la Sibiiu în sesiune ordinară la trupul normal în statutul nostru organic. Corpul acesta legislativ pentru intriga nostră provincia metropolitană este chemat în prima linie a veghia, ca așt^emintele bisericei nóstre se se dezvolte în sensul canonelor s-tei nóstre biserici, este chemat a contribui la o uniformitate în ce privesc căușele nóstre bisericesci, școlari și financiari, este chemat a da mână de ajutoriu arhiereilor noștri, spre a apăra vatra bisericei față de organele, cari in hiperzelul lor trec preste marginile competinței lor și directe ori indirecte, caută a împedeca cursul desvoltărei nóstre. Tot ce are biserica mai ales, este representat in acesta corporațiune inaltă și dacă stim, că acesta corporațiune este presidată de Escelenția Sa, actualul cap al metropoliei nóstre, avem cea mai firmă convingere, că desbaterile vor decurge in mod normal și se vor desvolta numai in interesul bisericei preste tot. Animiositățile de odinioră de un timp încace, în biserică au încetat. Și este bine așa. Nu este acel fin adevărat al bisericei nostre, care să nu fie pătruns pân in adâncul sufletului seu, că biserica nostră preste tot face progrese îmbucurătore. învățământul îna institutele pedagogice-teologice stă pe acel nivel, pe care stă al celor de alte confesiuni și dacă ici-corea s’ar pute face și ar trebui să se facă unele îmbunătățiri, desigur că îngrijirea cea mai de căpetenie a arhiereilor și a consistorielor nóstre nu lipsesce. Tot asemenea se are lucrul cu gimnasiile nóstre la cari, ca se corespundă legei din 1883 s’au aplecat puteri didactice probate, omeni tineri și deplin cualificați și dacă am avă și aici unele dorințe, acele s’ar referi numai la înmulțirea lor, ca astfeliu să ne crescem tinerii in scólele nóstre, în spiritul legei nóstre și în limba nostră, făr de a cărei cunoscință perfectă, tinerii noștri nu pot fi atât de folositori nămului nostru. Nu tot aceste semne imbucurătore le putem înregistra la scólele nóstre poporale. Lipsa de învățători cualificați in întrăgă metropolia ne pune pe gândiri seriose. Nu se aplică un contingent destul de însemnat la cariera învățătorescâ. Și acesta își află explicare în salarisarea cea rea a puterilor didactice la sculele sătesci. Poporul nostru stors până la măduvă, și ici colea chiar și nepăsătoriu de acesta instituție binefăcătore, nu se învoesce nici acolo unde póte, ca se concurgă cu dinariul seu la ameliorarea posiției învățătoriului. De aici urmeza, că tinerii noștri încep a se feri de acesta carieră. La publicările de concurse mai bune, cu câte 400 fl. e mare îmbulgetă, la cele rău dotate și cu deosebire acolo, unde salariul se incasseza din repartiție nici după 2—3 concurse nu se presentază nici un petent, înalta ocărmuire se vede, că cunosce aceste lucruri, vede svârcolirile nóstre, dar nu multe și bate capul cum ar fi a se crea o situațiune mai favorabilă. Căci dacă se adeveresce, despre ceea ce noi niciodată nu ne-am îndoit, că ministrul are de cuget să vie in ajutoriu acelor comune, unde salariul nu ajunge suma de 300 fl. cu reserva de a denumi el puterile didactice, atunci acest amestec nechemat, de bună semă va fi și el unul din acele multe mijice, cu cari se lucră sistematic la slăbirea nemului nostru și la destrăbălarea ordinei și disciplinei. Vom ave atunci învățători de alt nom, de altă lege și de altă limbă ori chiar și dacă ar fi de a nostră lege și limbă, substrași odată de sub disciplina bisericei, aruncați în vârtejul luptelor, ei vor fi totdeuna în șirurile contrarilor bisericei nóstre, vor fi nisce agenți provocatori, și nisce unelte teribile în manile puterei. In aceste prospecte ni se presentă fitoriul învățătoriu dela sculele mai germane. Vorba aceea, să sărăcim poporul, să-l facem necapace de luptă și apoi se va da el legat, începe a lua tot mai concrete forme Am atins în linii generale starea învățământului in metropolia nostră și am constatat, că opintirile nóstre de a ne crea așezăminte culturale, în loc de a fi luate in apărare și sub scut din partea guvernului, sunt pas de pas controlate, pas de pas ținute în evidență nu tocmai spre înflorirea lor, ținute în evidență de a se validita puterea de stat, aceea putere, care din nenorocire, noție ne este destul de dușmană. Ochii noștri ai tuturor ne sunt ațintiți spre acelo și spre biserică. Sunt și între noi mulți, cari nu văd pădurea de arbori, sunt omeni, cari nu-și saiu face samă cu pericolul, ce ne amenință din tote părțile și în necunoscință de causă fiind, lucră orbesce pe mâna contrarilor bisericei. Congresul nostru are să veghieze, ca grupați cu toții în jurul bisericei să formăm o fortărețe puternică. „Cum Înțelegi tu aceea scumpa mea?“ „Ec’ așa! tatăl meu a cumpărat moșia sub nesce condițiuni nu tocmai favorabile, pre lângă aceea venițele împreunate cu economia câmpului sunt forte mici și astfel am tot dreptul de a me teme că totul va fi în zădar.“ „Nu despera dragă. In urmă voiu demisiona din armată și voiu primi alt post la vr’un oficiu undeva“. „Și ai întrerumpe tu cariera ta pentru mine? Nici odată nu me voiu învoi. Sciu, că esci cu trup și suflet soldat! Nu lasă să așteptăm pănă vei deveni căpitan, căci altcum în totă viața mea aș fi silită să-mi fac mustrări, sciind, că numai din causa mea ți-ai părăsit cariera militară“, încă o strîngere de mână și o privire plină de speranță, apoi se despărțiră. In sala cea mare de la „Hotel de Russe“ musica întona valsul, cu care de regulă se încep petrecerile. Regina balului prințesa Elena, juca cu „Galmod cel frumos“, cum se numea locotenentul Dimitri. Ochii tuturora erau îndreptați spre ei. „Frumosă păreche“ observa un ofițer cătră jucătorea ea. „Ca frumosă păreche“ cugetă în sine Anetta de Brugo, carea împreună cu carticanul ei erau în apropierea lui Dimitri, și ochii ei ca noptea de întunecoși, urmăreau cu întețea pe alesul inimei sale. Asalturile ce se vor da asupra ei, aflându-ne în bună armonie și bine închegați, nu vor străbate în sanctuarul nostru. In luptă oțeliți, pot veni timpuri, în cari să ne realisăm multele dorințe ce le avem și dacă ele neji tot dorințe rămân, nu e scris ca a$imâne să nu devină realisate spre binele nemului nostru. Sibiiu, în 25 Septembre, 1891 La 5 Octobre nou, sala comitatului Sibiiu era îndesuită de membrii. Sașii, convocați anume prin ziare și prin telegrafare, românii, convocați de biroul clubului, fiecare partid ca să asigure candidatului seu reușita la alegerea de vice-comite. Pe partea românilor era dreptatea. Românii aveau candidat pe protonotariul Cornel Tobias, bărbat, care de 15 ani este în acesta funcțiune, cunosce comitatul, cunosce referințele, spre păsurile poporului și e o putere probată în cele administrative. Sașii aveau majoritatea în congregație, aveau candidatul clubului lor pe dl Gusztáv Reissenberger, dar numai atâta. Candidatul lor nu a fost în serviciul comitatului, nu are altceva decât rudenii și cumetrii, și testimonii bune. Ca fost funcționar la direcțiunea financiară a aflat cu care a-și părăsi postul. Toți omenii de bine, toți omenii nepreocupați, să așteptau la reușita românilor. Să așteptați, căci candidatul românilor a întrunit tote condițiile, ce se recer pentru postul de vice-comite. Calificațiune teoretică împreunată cu presă îndelungată. Mai mult. Credem, că e just, ca un om, care stă în serviciul comitatului de atâța ani la o apertură e la loc ca să avanseze, cum au avansat alți funcționari in alte comitate. Dar s’a adeverit și aici că sașii țin morțiș, că postul de vice-comite în comitatul Sibiiului nu pote fi ocupat decât de un sas. Nu avem nimic personal contra alesului. Avem însă contra principiului stabilit. Principiul acesta este un cas de precedență din cele mai periculose. Periculos, pentru ca omoră în amploiați simțul de a își face datorința, omoră în ei ambițiunea cea nobilă, căci la fiecare alegere să importeze alți omeni din alte branșe de officii. Ei bine, sistemul acesta e forte periculos. Nici o prefăcătorie în el, tóte mișcările lui arătau o siguranță nobilă, era atât de natural. Anetta era aprópe gelosă, și 4-se într’un ton aprope brusc cătră curtizanul ei atât de stângaciu: „Ore se nu jucăm și noi odată, domnule de Möller.“ Dl de Möller se grăbi aprope înspăimântat a-i satisface dorinței. Contele Knatteviz, tocmai intrase în sală și nu trebui se caute mult păna ce află pe Anetta. „Spune-mi bunul meu Malzen“ întreba acesta pe un căpitan cunoscut al seu, „cine e dama aceia tineră, care jocă colo cu Möller cel mic, nu ’mi aduc aminte să o mai fi văzut încă undeva în vreo societate : „Ei, domnia Ta înțelegi pe domnișora de Brugo. E adevărat, că numai în urna acesta a venit prima dată aici, pagubă că nu are bani mai mulți, altcum ar fi un înger adevărat.“ „Nu va fi dar fica domnului de Brugo în Bergenheim“ întreba Knatteviz cu atențiune încordată. „Ba da, mama ei este o contesă din vechia familie Fucs, dama cea mai arogantă, pe care o cunosc eu. Knatteviz clătina din cap și o indisposiție vădită ’1 cuprinse.________ (va urma).